Cel mai mișto profesor pe care l-am avut eu în această viață a fost profesorul meu de istorie din liceu. Iar asta în ciuda faptului că domnul Voiculescu era exact genul ăla de profesor cunoscut drept spaima generațiilor de elevi. De altfel, când am intrat la liceu și-am auzit c-o să-l am profesor, m-a cam înțepat inima niște zile bune, am fost chiar tentat să-mi schimb clasa, atât de temută îi era reputația. N-aveți idee în ce hal de emoție am așteptat prima oră de istorie, eram aproape făcut pe mine de frică.
Dacă ați trecut prin școală (și cei mai mulți de pe aici pare c-ați fi trecut), e imposibil să nu știți despre ce vorbesc. Mai mult ca sigur toate școlile din țara asta aveau ACEL profesor care era spaima tuturor generațiilor de elevi, chiar și a celor care nu-l aveau la clasă.
Ei, în cazul meu, ăsta era domnul profesor Voiculescu și, cu toate legendele astea în minte, am așteptat eu prima lui oră de istorie. După care, a început ora, în doar cinșpe minute m-am lămurit ce hram poartă și m-am relaxat pe loc. Și relaxat am rămas, la orele lui, în toți ce patru ani de liceu.
Omul era un domn, în adevăratul sens al cuvântului, dar și un tip extraordinar de mișto. Avea cultură generală să dea și la alții, avea un discurs impecabil, dar și un simț al umorului cu totul deosebit. Iar dincolo de calitățile astea care-l defineau ca om, era și un profesor așa cum credeam eu (încă cred) că trebuie să fie un profesor. Dedicat meseriei, te făcea să-ți placă istoria, te făcea să mai pui și tu mâna pe-o carte, să mai citești ceva în plus despre subiectele pe care le preda la clasă.
De-aia mă pufnea râsul când vedeam ce spaime trăiau mulți dintre colegii mei înaintea orelor de istorie. Și pe bună dreptate, pentru că omul ura trei lucruri: prostia, să încerci să-l „faci” și tocilarii. Or categoriile astea trei erau majoritare și pe vremea aia în școala românească. Și-atunci cum să nu-ți fie frică de un profesor care urăște tocitul la materia lui?
Drept dovadă, eu, care eram o putoare patentată, inventatorul absolut al procrastinării, luam note mai mari la istorie decât toți tocilarii clasei. Normal, ăia n-ar fi avut niciodată curajul să-l întrerupă la oră ca să-i spună că pe Napoleon nu l-au bătut rușii, ci iarna rusească. Omul mi-a dat pe loc un 10 pentru afirmația asta, chestie care a făcut să fiu celebru, în liceu, vreme de câteva zile.
Mă rog, detalii, tempi passati, ideea de bază este că, dacă aș putea să aleg eu profesorii din țara asta, i-aș alege pe toți după modelul domnului profesor Voiculescu. Iar elevii pe care-i duce capul ar fi fericiți cu alegerea mea.
Am făcut această introducere lungă doar pentru că sunt ușor consternat de discuțiile din ultima vreme despre REFUZUL profesorilor de a fi evaluați chiar de către elevii pe care-i educă ei. Decizie care ar putea fi ușor stupefiantă, doar că nu e. Cum ai putea tu, profesor, să accepți să fii evaluat de elevi, atâta timp cât tot tu, profesor, știi foarte bine că dedicarea ta spre meserie este aproape de zero?
Pentru că dacă aveți impresia că elevii nu simt impostura, neglijența și neimplicarea, vă înșelați amarnic. Nu toți sunt analfabeți funcțional, iar cei care sunt (sau o mare parte dintre ei), sunt tot din cauza lor, a profesorilor. Și-atunci e logic să refuzi să fii evaluat de un elev la a cărui educație și capacitate de a fi obiectiv, știi foarte bine că n-ai contribuit cu aproape nimic.
Știu că asta o să vină ca o lovitură, dar doar profesorii proști, doar profesorii slab pregătiți și total neimplicați refuză să fie evaluați de către elevi. Ceilalți, cei buni, cei care nu se simt cu musca pe căciulă, cei care sunt pe deplin conștienți de valoarea lor și de modul în care își lasă amprenta asupra generațiilor de elevi care le trec prin mâini, n-au nicio problemă cu evaluarea. Dar niciuna.
Doar că, din păcate, majoritari sunt ăia din prima categorie. Iar dacă vă spun care este motivația principală pe baza căreia profesorii incompetenți refuză evaluarea din partea elevilor, vă pufnește râsul: „elevii nu sunt obiectivi, pentru că le lipsește capacitatea de a fi obiectivi”.
Băejnebun, păi din cauza cui nu sunt obiectivi? Oare nu cumva din cauza sistemului de învățământ care, la 30 de ani de când am terminat eu liceul, îi obligă pe elevi să învețe pe de rost aceleași comentarii literare? Am dat doar exemplul comentariilor, dar nimic din sistemul de învățământ nu încurajează elevii să gândească liber și să-și formeze propriile opinii despre ceea ce învață. Iar profesorii profită din plin de asta și-i țin captivi în acest sistem, pentru că le e lor mai ușor așa. Că e mult mai ușor să pui elevii să tocească, în loc să-i înveți să gândească.
Și-atunci, cum ai tupeul să vii sa spui „că-i lipsește capacitatea să fie obiectiv” unui copil care învață ca papagalul după ce-i dictezi tu la clasă sau după manual? Păi învață-l să fie, învață-l că trebuie să treacă informațiile prin filtrul lui, învață-l CUM să facă toate astea Că de-aia ești acolo, profesorule, nu doar ca să-ți iei salariul lună de lună.
Hai că m-am enervat și-am ajuns la motivul principal pentru care am scris articolul de azi.
Mulți dintre voi aveți copii la școală sau care au trecut recent prin școală. Dacă sunteți genul de părinți preocupați de educația copiilor, cu siguranță știți de la copiii voștri care sunt profesorii lor buni și dedicați, profesorii ăia care-i fac să le placă materia pe care le-o predau (nu, nu doar ăia care le dau note mari).
Mi-ar plăcea să le știu numele, mi-ar plăcea să știu unde predau și ce materii, pentru că acum e momentul să facem ceva pentru ei și pentru sistemul de învățământ din România. Iar dacă voi înșivă ați trecut recent prin școală și v-au rămas în minte și în suflet profesorii buni, acum e momentul să-i răsplătiți.
Lăsați-mi aici, în comentarii, numele profesorilor, materia și școala unde predau (indiferent de localitate), pentru că oamenii de la BRIO vor să schimbe ceva în sistemul de învățământ românesc și vor să găsească TOȚI profesorii buni din țara asta. Hai să-i ajutăm și noi să reușească.
P.S. Dacă vi se pare că am exagerat, aveți aici un articol extrem de bine documentat, o adevărată radiografie a carierei de profesor în țara analfabetismului funcțional. Citiți-l și n-o să vi se mai pară.
sursa foto: freepik.com
Foarte bine punctat.
Și las aici ceva care mi-a plăcut: „If a child can’t learn the way we teach, maybe we should teach the way they learn”.
Comentariu beton!96
Fix așa!
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.7
Hai să discutăm asta la un articol în care am scris despre vaccin, totuși.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Lumea zice că aberezi.6
Boss, dacă nu te muți pe un articol despre vaccinare, o să-ți cam șterg comentariile.
Daniela Mârzac. Şc. Gen. 12 Braşov. E învăţătoarea fiica-mii. Nu ştiu dacă e în „targhet”. Merită toată aprecierea din lume. Profi nu ştiu încă. Ai mei aproape nu mai sunt fizic pe pământul ăsta şi fii-mea abia anul viitor intră într-a cincea.
Uite un subiect foarte drag mie!
N-am trecut atat de recent prin scoala, insa la Colegiul National Alexandru Ioan Cuza din Corabia, Olt inca mai preda fizica domnul profesor Claudian Grigorie.
Niciodata in viata nu am mai simtit ca 50min trec ca fulgerul. Si n-as fi zis ca cele 50 min pot fi impartite: 20 min fun facts din stiinta ( acceleratorul ala de particule chiar e o chestie misto) 20 min scris pagini de formule, teorie (nu le-am recitit niciodata, cumva intrau instant in cap – uneori mai primeam si matematica de “clasele mai mari”, sa intelegem fenomenul) si 10 min de evaluare a cunostintelor (si-asta foarte corect efectuata).
Asa ca, fara sa am copii, fara sa fiu la scoala, nu am cum sa nu il mentionez pe cel care chiar mi-a dat o directie in viata.
Multumesc pentru articolul asta!
Comentariu beton!58
Și eu pentru menționarea domnului Grigorie.
Oau! Nu mai știu cum erau orele d-lui Claudian, ca-s vreo 25 de ani de atunci 🙂 , am făcut cu el fizica doar în clasa a ix-a, dar și acum, dacă mă străduiesc un pic s-ar putea să știu să pun forțele pe un corp care fie alunecă, fie este împins pe un plan înclinat.
Un alt prof mișto a fost Dan Drosu Șaguna, „financiar-bancar” în facultate, la vremea aia și Președinte al Curții de Conturi (nu-mi amintesc să fi întârziat vreodată măcar un minut la un curs). Era spaima tuturor facultăților în care preda „v-ați dat dracu, lasă juma’ de an în re-re-uri până în anul iv, la examene aduce toți asistenții de la toate facultățile, nu puteți nici să clipiți „, etc.
Eu l-am perceput ca pe un tip extrem de dedicat activității de a-i învăța pe alții, un super pedagog (explica senzațional, am priceput chestii pe care nu le pricepusem niciodată), cultură și maniere de domn, plus umor.
Avea un pitic pe creier: să nu venim la examen îmbrăcați de plajă (detesta din rănunchi bermudele la băieți), a anunțat această cerință încă din toamnă, cu vreo 2 cursuri înainte de examen și-a oferit băieților colecția de cravate (și acum mai cred că era serios și că și-ar fi dat cu împrumut-cel puțin-cravatele, dacă i s-ar fi cerut).
Pe o caniculă cumplită ne-am dus majoritatea la examen la costum sau taiorașe, de zici că ne dădeam licența, nu un examen de anul II.
Profesorii mei, săracii, s-au cam dus. Dar dacă ar fi să aleg unul, ar fi profesorul de fizică de la liceu, domnul Damian Petruțoni. Din păcate nu mai este.
Comentariu beton!16
Stiu ce zici. Pe modelul domnului Voiculescu am avut profesoara de geografie in scoala generala. Doamna era geniala, nu stiu daca mai traieste.. la ora ei trebuia sa gandesti, nu sa inveti ca papagalul niste tari si capitale. Pentru fiecare tara trebuia sa citim despre locuri misto de acolo, despre mancare, despre obiceiuri. La ora ei era o discutie de genul stiati ca? Cred ca era singura din toata scoala care avea aceasta metoda de predare a materiei si anume sa implice elevul si nu sa spuna doar „scrieti!”
Comentariu beton!38
Da, exact. „Deschideți caietele și scrieți ce vă dictez”.
Acest profesor de fizică. L-am văzut dimineață la știrile PRO TV.
https://stirileprotv.ro/video/semnalul-slab-la-internet-marea-problema-a-scolii-online-metoda-ingenioasa-a-unui-profesor-de-fizica/62189696/
tin minte ca am avut un profesor la geografie care zicea ca el intelege daca nu inveti granite, rauri , munti si altele la perfectie, de prin tari straine, dar trebuie sa poti desena harta romaniei si formele de relief principale . asa ca asta am si facut ceva ani de liceu si am luat 10.
cel mai fain a fost cum am luat 9 la bac la psihologie ( sau ceva asemanator) cu ajutorul urmatorului dialog:
-si ce vreti sa va faceti mai departe ? la ce facultate mergeti?
-inginer doamna, ma duc la UTCN , mecanica
– pai si atunci de ce dati din psihologie?
-ati vazut cat e de invatat la fizica doamna?
pana la urma a trebuit sa invat si fizica, dar oricum la bac am luat un 9 fara sa stiu mai nimic din subiect, doar pentru ca am fost sincer si mai eram si singurul baiat de acolo.
stiu stiu , nu are legatura cu articolul, dar da , sunt perfect de caord ca si profesorii trebuie evaluati , nu stiu daca in mod necesar de catre elevi, dar in orice caz cineva trebuie s aii evalueze si sa ii puna la munca.
Păi și cine ar putea face asta mai bine, dacă nu exact cei care beneficiază de munca lor?
corect, doar ca uneori copii au criterii diferite de ale noastre. Ii de ajuns sa ma uit la fata cum evalueaza profesorii 🙂 nu m-as baza pe criteriile ei. 🙂 sigur copii pot sa evalueze interactiunea cu profesorul, care cred ca este importanta, dar cunostintele dobandite trebuie evaluate prin teste simple si la obiect. Scopul 1-12 nu este sa ai un copil care a invatat ca papagalul,, zic ei, ci un copil cu o cultura generala solida si pe care o poate folosi ulterior in viata. Nu are rost sa intram in discutii despre invatamantul romanesc , nu asta e subiectul, dar desigur asa cum elevii sunt evaluati si profesorii trebuie evaluati. Evaluati pentru interactiunea cu elevii si prin cunostintele pe care le transmit.
Comentariu beton!20
foarte misto articolul si adevarat , din pacate imi mai aduc aminte doar de 2 profesori care intr-adevar mi-au „marcat” copilaria . Unul ar fi profesorul de matematica din sc. gen 85 , domnul Emil Mavrodin (https://0-100.ro/2010/05/07/interviu-emil-mavrodin-profesor-de-matematica-povesteste-cum-a-ajuns-sa-scrie-istoria-citroen/) care era de un calm si o bunatate iesite din comun , si doamna Moinescu tot de matematica din sc. nr 52 care promova exact principiile pe care le-ai scris in articol , te obliga practic sa iti folosesti capul 🙂
N-am iesit de curand de pe bancile scolii, deci nu ma incadrez in target-ul articolului.
Fiul meu, si el, a terminat studiile cu peste 10 ani in urma.
Stiu doar ca, profesoara mea de franceza din generala m-a determinat sa aleg cariera de profesor de franceza.
Asa cum profesoara de istorie a juniorului l-a „impins” spre istorie.
Eu mi-am facut toate studiile inainte de ’89. Aveam, la facultate, un profesor pe care seara, il ascultam la Europa Libera iar dimineata il asteptam la curs intrebandu-ne daca vine sau l-au saltat. Era singurul profesor care ne-a aratat ca franceza aia pe care o toceam noi e la ani-lumina de franceza vie, vorbita si scrisa in Franta contemporana. Am invatat, cu el, expresiile uzuale si cele argotice, facand analiza pe texte de San-Antonio. La celelalte cursuri, ne puneam mintea pe moate cu subjonctivul mai mult ca perfect si cu concordanta timpurilor.
Am avut multi profesori care mi-au marcat puternic anii de studiu. As putea sa le spun, chiar si dupa atatia ani, numele. Din pacate, ei nu mai sunt printre noi.
Comentariu beton!32
În elogiul dumneavoastră l-am regăsit pe profesorul meu de istorie, domnul Desculțu, dar din gimnaziu.
Offf…am scris un comentariu dar se pare ca s-a pierdut in neantul internetului!
Ți l-am recuperat.
Multumesc. Nu ma simteam in stare sa mai scriu inca o data.
D-na Glaser Antonela Gabriela-profesor de istorie la Colegiul National Petru Rareș Suceava
Pavaleanu Vasile – profesor de drept penal la Universitatea Stefan cel Mare Suceava
Aici o eleva de Voiculescu! Cat l-am iubit! Si cu ce drag invatat am invatat istorie!
Iar eu am luat un 7 in teza (vital,btw),umpland vreo 4 pagini cu Plenara si comitetul central si toate celelalte acronime desfasurate in toata splendoarea lor, caci in afara de musculatura degetelor si autocontrolul pulsului nu cred sa mai fi dezvoltat altceva in acele ore…
Pdap (cum erau razboaiele,pdop si pdap),imi amintesc si acum orele din a 5-a,de istorie antica- notiuni de cultura generala pt oricine-povestite cu har si glume de dirigu de atunci…
Daca imi permiti o sa iti las doua nume:
profesorul (de istorie) Danut Solcan de la Colegiul National B.P. Hasdeu din Buzau. A fost profesorul meu de istorie, chiuleam de la alte ore ca sa mergem dupa el cand preda la alte clase
Invatatoarea Loredana Pistol de la scoala 193 Bucuresti
Ii pot mentiona pe domnii profesori Mihai Oprea (geografie) si Marius Zaharia (istorie) din gimnaziu -oamenii astia au fost pentru un pustan oarecare dintr-un mic municipiu ca apa limpede in desert pentru omul insetat. Si desigur doamna profesoara Luminita Mischie din liceu (lb.romana) – care m-a incurajat sa scriu, mi-a citit o mica proza in clasa in fata colegilor in cls a 12-a si in general cand vedea ca nu ma pasioneaza ore cu Hortensii Papadat Bengescu si enigme ale Otiliei ma lasa im pace sa citesc in banca Sartre si Camus.
Nu e ce predai ci CUM predai. Si ca o coincidenta (nu-i asa), oamenii astia erau foarte faini si in afara clasei.
Nu inteleg de ce elevii ar trebui sa fie obiectivi. Asta e o prostie. Ce, sunt jurati in tribunale americane? Nu, e normal sa reflecte experienta personala pe care o au cu acel profesor si da, daca asta inseamna sa fie subiectivi, sa fie. Un profesor e definit de suma experientelor personale ale elevilor lui in interactiunea cu el.
Si ii subestimeaza pe copii. Multi ar fi capabili sa dea evaluari bune profesorilor la care nu au note asa mari si invers.
Comentariu beton!28
I-am mentionat asa, doar de dragul evocarii, sa ne intelegem. Dl. Oprea a murit 🙁 iar ceilalti sunt deja la pensie de multa vreme.
Eu am terminat-o cu scoala de prea multi ani, fostii mei profesori sunt pensionari sau nu mai sunt.
Dar chiar daca nu mai este, vreau s-o pomenesc pe profesoara mea de romana din timpul gimnaziului. Avea femeia aia o metoda de predare si-o daruire la clasa care m-au facut ca si-acum, dupa atatia ani, sa stiu gramatica.
Iar gramatica eu n-am facut decat in gimnaziu, c-apoi am urmat un liceu real si s-a rupt filmul. Mie asta mi se pare o mare greseala ptr programa de invatamant, in liceu nu se mai face deloc gramatica.
Este vorba de dna Ana Arghiroiu din Focsani, pe care-am pomenit-o de multe-multe ori.
Si inca un profesor, care mi-a deschis gustul ptr limba si civilizatia franceza, dl profesor Ioan Dumitru Denciu, tatal medicului ars de la Piatra Neamt.
Insa as vrea sa-i mentionez pe cativa dintre fostii mei colegi, profesori acum, iubiti in breasla, dar si de elevi: Angela Sirbu – prof de chimie la CN Unirea, in Focsani, Elena Visinescu – lb romana si Tiberiu Oprea -fizica, la CN Al I Cuza – Focsani, Adrian Panaete – „antrenor” al lotului olimpic de informatica, prof in Botosani.
Profa de engleză din generală, doamna Gâdeanu, o roșcată cu ochelari și craci mișto, pentru care am scăpat pixul de pe bancă în primele două ore de engleză.
Drept „răsplată” mi-a zis că dacă nu voi înăța să vorbesc cu ea engleza fluent, mă lasă repetent.
Și cum taică-meu mi-a zis că mă omoară dacă rămân vreodată repetent, am învățat engleză.
Și bine am făcut. Am terminat gimnaziul cu 10 pe linie la limba engleză.
Mi-aduc aminte că fetele din clasă erau geloase pe ea, că noi, băieții, aveam ochi doar pentru ea.
Profa de engleză din liceu, doamna Ioana Ivanov. Când intra în clasă auzeam îngerii cântând. Am avut noroc că tipa cu care eram atunci era într-o altă clasă, că ar fi crăpat de gelozie dac-ar fi știut de „feblețea” mea pentru doamna profesoară.
Inutil de menționat c-am luat doar 10 la engleză. Învățam doar de dragul ei. 😛
Profu de fizică din liceu, domnul Marinescu, a fost un tip foarte fain. A făcut să-mi placă fizica la nebunie.
Profu de chimie din gimnaziu, domnul Hava, un adevărat chimist. Am făcut la experimente până ne-am săturat. Odată, un elev a reușit să dea foc laboratorului de chimie. Profesorul s-a făcut luntre și punte ca laboratorul să fie refăcut într-o lună, iar elevul iertat.
Profa de limba și literatura română din gimnaziu, doamna Bălan, care mi-a dat un 8 la teză în clasa a opta pentru că am scris teza cu creionul pe o singură pagină: comentariul poeziei „Vara” de George Coșbuc.
Profa ura tocirea comentariilor și de aceea nu ne dicta comentarii la oră.
Tocilara clasei, Simona, a scris 11 pagini la teza aia și a luat tot 8. 😀 😀 😀
-Iacob Adriana, Limba si Literatura Romana- Scoala Generala „Ion Creanga” Cluj-Napoca, judetul cluj
-Iliesi Lenuta, matematica – Scoala Generala „Ion Creanga” Cluj-Napoca, judetul cluj (pensionata)
-Sitaru Corina, Matematica – Liceul Teoretic „Nicolae Balcescu, Cluj-Napoca, judetul Cluj
Cam astia mi-au marcat mie primii ani 🙂
Profa de chimie din scoala generala. A reusit sa ii invete chimie si pe ,,chiulangii supremi”. O respecta si acum toti elevii, chiar daca e o școală rău famata.
Iar in liceu am avut diriginta, o profesoara de limba româna care nu a predat sau dictat in viata ei comentarii. Ne trata ca pe niste adulti si nu facea o drama din nimic.
In liceu au mai fost cativa profesori mișto (ed anteprenoriala, engleza, latina…) , dedicati meseriei care ne respectau ca elevi, dar majoritari erau din cealalta categorie.
Profesori de care să-mi fie frică n-am avut și acum, la vârsta senectuții, îmi aduc aminte de majoritatea dintre ei și cu bune, și cu rele, dar overall, cu drag. Nume nu dau, că unii dintre ei sunt decedați, alții sunt la pensie, de cei care încă activează nu bag mâna în foc că nu s-or fi schimbat între timp. Dacă ar fi să-i descriu ca pe un tot unitar: am avut o baterie de profesori decenți, disciplinați, pregătiți în meseria lor. Nu am avut noroc de profesori care să mă încânte, profesori ale căror ore să le aștept cu sufletul la gură, dar nici ghinion de canalii. Iar pentru asta sunt nespus de recunoscătoare.
Ciudat e că de învățătoare nu prea țin minte mai nimic. Prima învățătoare a fost la Câmpina, am mai povestit că m-a lovit la palmă pentru o greșeală de scriere la tablă. Am urât-o ulterior, am disprețuit-o, dar nu mi-a fost frică de ea. La momentul pozei de clasa I-a (aia cu abecedarul și cu harta în spate) țin minte că mi-a dat să țin în mână pixul ei. Un pix roșu și cu o formă deosebită pe care i-l admirasem nespus înainte de momentul loviturii. Am o față în poza aia, de zici că vreau să bat pe cineva, Jeez. Cu siguranță a făcut și lucruri bune, demne de a fi menționate, dar eu una am uitat orice altceva în ceea ce o privește. La Vaslui a fost a doua învățătoare, nici de ea nu-mi amintesc mai nimic, nici bun, nici rău, dar asta o să o pun pe seama vârstei mici, combinată cu procesul de adaptare la noul mediu.
În ceea ce-i privește pe copii, eu una sunt deosebit de atentă la eventuale canalii, din fericire nu au astfel de specimene. Altfel, au parte de propriile evaluări ale profesorilor, le vorbim în familie adică, le mai calibrăm, le mai vedem din diverse unghiuri. Cine le va rămâne în minte și în suflet și în ce mod rămâne de văzut peste ani.
Care scoala din Campina , Anduta?
Cea de lângă rafinărie, Școala Centrală îi zice acum. De ce întrebi, ești din Câmpina?
🙂
Aha, gen. 2. Da.
Ca in orice orice problema, lucrurile rareori sunt albe sau negre. In zona rurala de prin sudul Romaniei este foarte greu sa oferi educatie unor copii care au invatat din familie ca scoala nu e chiar asa importanta. Ma uit prin satul in care am copilarit: manele, pacanele, BMW-uri. Adultii lucreaza 2 luni, isi cumpara un tv si pe urma nu se mai duc la munca 6 luni pana ii loveste foamea iar. Cand ai un asa mediu, e greu sa trezesti interesul unui copil. Sistemul educational e organizat prost. Din lipsa de elevi clasele sunt comasate se se predau ani diferiti in acelasi timp. In loc sa faca o scoala intr-o comuna mai mare si sa cumpere niste microbuze, intretin o scoala darapanata si cu profesori de proasta calitate. Dar cum sa vrea domnul primar sa renunte la scoala? In scoala aia se baga bani seriosi in fiecare an, o parte se intorc la el.
Comentariu beton!19
O să îți pară ciudat…dar îmi amintesc cu mare drag de profesorul de religie,Feier Augustin (Liceul Liviu Rebreanu,BN)…era blând și ne vorbea despre viața,lucrurile importante…ce înțelegeam noi la vârsta aia…era mai mult oră de dirigenție …a înțeles ca suntem copii și nu ne umplea capu’ cu “alea sfinte” prea mult…
Bătrînețu Petre- matematica,Savin Anca- lb. română,Galați. chiar daca nu voiai sau nu îți plăcea materia,dacă erai prezent la ora îți raminea in creier tot ce se preda
Tot citesc și mă gândesc… Îmi trec prin minte zeci de episoade din școala generală și liceu…
Ajung la o singură concluzie: le mulțumesc tuturor! Celor buni și celor răi, deopotrivă 🤗
D’aia m-am dus la școală… să învăț despre viață. Oare îs defect că îi știu pe toți după nume și prenume?
Comentariu beton!21
De ce defect și nu atent și/sau cu memorie foarte bună? Interesant motivul pentru care te-ai dus la școală, nu cred că l-am mai întâlnit. A venit de la tine sau ți l-a dat cineva?
@Anduța ăăa … habarnam 🤪
Pfff, n-ai fost atent sau ai uitat. 😛
Am terminat liceul în ’73, deci nu se pune. Liceul Decebal din Deva, liceu de renume cu profesori de toate felurile. Sau aşa îi vedeam eu atunci, eu fiind un elev problemă, capabil de toate nebuniile.
Era un profesor acolo, de Geografie, Lădariu îl chema, nu mai ţin minte prenumele.. Tot timpul la costum închis la culoare, cămaşă albe, cravată asortată, cu ac de cravată, butoni metalici la manşetele scrobite, emana un aer aristocratic care îţi impunea respect din prima clipă. Nu ridica glasul la nimeni, ne dădea toate explicaţiile pe care le doream despre lecţie. Dacă cineva făcea o drăcie, mai bine pleca el de acolo. Nu puteai să nu înveţi la materia lui, măcar de ruşine şi tot o făceai. Şi da, ne-a innebunit cu hărţile!
Când am mers cu Gaudeamus-ul la el, ne-a ţinut până după miezul nopţii. Atunci am aflat că provenea dintr-o familie veche, chiar aristocrată, ne-a arătat şi arborele genealogic pe un panou mare. Ne-a povestit despre călătoriile lui prin toată Europa, prin Canada şi America de Sud. Nu ne venea să mai plecăm, dar a trebuit.
O întâmplare, la una din teze am luat 1! Am rămas şi corigent atunci. Ne-a spus de la început, cărţi, caiete, în ghiozdane şi nu avem voie să vorbim cu nimeni. Colegul de bancă m-a întrebat cât e ceasul, a auzit, nu l-au interesat explicaţiile, afară şi nota 1! Culmea a fost că nu m-am supărat pe el, nici nu puteam.
Vorbesc de anii 1990-1991, despre profesoara de romana din gimnaziu pe care nu mai știu cum o cheamă, spre rușinea mea. De la ea am auzit prima data cuvântul pubertate și ce înseamnă. Când întra în clasa și mirosea a transpirație (plina cu 40 de copii de 12 ani veniți de la ora de sport) ne ținea o lecție despre igiena… Multora asa le a întrat în cap ca trebuie sa se spele
N-avem cultura feedback-ului, @Vasilescule, ăla e baiul (bine, printre multe altele, că doar nu e singura problemă), nu știm nici să-l oferim, nici ce să facem cu el atunci când îl primim. Și devenim isterici dacă nu ne place.
Iar școala nu te învață mai deloc, pentru că însuși sistemul pare complet impotent la capitolul ăsta. Sistemul de evaluare și de notare nu reflectă nici capacitățile, nici cunostințele reale ale elevului, ci abilitatea și disponibilitatea lui de a asimila niște informații gata mestecate și de a le regurgita după „rețetă”. Analiză, sinteză, interpretare, gândire pe laterală, extrapolare? Ha, glume bune!
Sistemul te vrea obedient și cuminte. Este mai simplu să corectezi extemporale după șabloane, decât să încerci să înțelegi care este interpretarea elevului. Poate vine cu o perspectivă nouă. Sau poate că înțelege materia, în general, dar observi că acolo a picat pe lângă. Ajută-l să priceapă, nu să învețe ca papagalul. Un 3 și un „prostule” nu or să-l ajute, pentru că ăla nu este feedback. Copilul nu știe ce să facă mai departe. Eventual ia și o scatoalcă de la mă-sa, acasă, plânge un pic și gata. Data viitoare tocește mai mult. Dacă e.
Evaluarea este esențială dezvoltării, asta nu înțeleg cei din sistem. Cum ai putea să ajustezi ceva, dacă nu știi care e baiul?
Hai că m-am lungit și nu e ok. Profesori foarte mișto am avut (numai câțiva, e drept), dar ori au ajuns la pensie, ori nu mai trăiesc.
Comentariu beton!21
Așa e, @didino, nu avem cultura feedback-ului în niciun domeniu. Agenții cu care lucrez și pentru care livrez nu-mi dau niciun fel de feedback la articolele pe care le livrez pentru ei. Bă, dar niciun feedback, trebuie să le scot eu vorba din gură cu cleștele. Când am chef, când nu, o las așa și mă rog să fie bine. 🙁
Hai că am reușit să scriu obedient și cuminte, care sunt sinonime, dar nu mai am cum să corectez acum. Mi scuzi, s’il vous plaît. 😜
Poți să fii obedient fără să fii cuminte. Și invers. 😉
La mine în text sunt sinonime, @Vasilescule, mă refeream la același lucru. Doar că e mai greu cu „esprimatu” când nu ai toate cafelele băute. 🤭
Ce să-ți șterg? Obedient sau cuminte?
Sterge-i tot comentariul, stii o treaba.
@Vasilescule, geamurile la casă, mai bine. 😛
@Marius Mî, nu-i v’o pierdere, șezi liniștit. Poate să-l șteargă și pe tot.
Doamna Teodorescu, profesor limba română. Când începea să povestească despre opere literare și viețile scriitorilor, aș fi ascultat-o o zi întreagă. Ea nu dicta, ci doar povestea, dar rămâneam cu atâtea informații din poveștile ei și nici nu ne dădeam seama când a trecut timpul. Datorită ei a început să îmi placă să citesc.
Acum, nu știu dacă am voie să postez aici (Mihai, poți șterge dacă nu e permis), dar am descoperit de curând acest proiect fain: https://forlife.ro/adopta-intelectual-un-copil/. Se adresează în special profesorilor, dar se pot înscrie și voluntari care nu au pregătire ca și profesori, dar au cunoștințe în anumite domenii și vor să ajute un copil cu posibilități financiare reduse, ce are nevoie de ajutor la anumite materii. Totul se face online, deci nu există risc de răspândire Covid, etc. Deci dacă vreți și puteți, aveți posibilitatea să fiți că acei profesori pe care i-ați iubit, fie doar și pentru o oră-doua pe săptămână 😊.
Dintre profesorii mei mi-a plăcut proful de fizică din liceu, care era cam cum l-ai descris pe profesorul tău de istorie. Nu-mi amintesc numele lui.
Dar cu adevărat impresionată am fost de profesorul de matematică pe care l-a avut fii-mea în școala generală. Mircea Mihai. A fost la școala 97 din București.
A știut să facă matematica distractivă și să-i facă pe majoritatea copiilor (cei care nu erau obișnuiți deja să învețe pe de rost) să gândească cu mintea lor. Abia așteptau orele de matematică și se întreceau între ei care să găsească o rezolvare diferită la problemele puse.
L-am recomandat tuturor prietenilor care aveau copii pe care voiau să-i evalueze și eventual, să-i mediteze.
Am o bănuială că cei de la BRIO vor fi foarte interesați de această recomandare. Mulțumesc.
@MV de când ai povestit despre BRIO m-am gândit că Puiu (așa îi spun copiii) e perfect într-un asemenea proiect.
@MV … ACEL profesor nu mai e în școala 97 😌 … a doua cea mai bună școală pă sector 🤪 O demnă urmașă a dânsului este doamna Ceaușu 😉
@HM, știu că nu mai e în școala 97. După el a venit un alt profesor foarte bun, dar nu sclipitor.
Din păcate, majoritatea profesorilor care mi-au rămas în suflet s-au pensionat. Însă, mai sunt câțiva încă pe „front” și care ajută elevii să vadă viața.
De la Liceul Teoretic „Octavian Goga” Huedin
Alexandru Jurcan – franceză
Cristian Claudiu Filip – istorie
Elena Livia Bâlc și Antal Gabriella s-au pensionat. Doamna Antal era și ea cea mai temută din liceu, profa de chimie. Mi-a fost frică de ea până în clasa a douăsprezecea. Atunci am realizat, de fapt, ce fel de profesoară și om e și până în ziua de azi, de câte ori o întâlnesc, îi mulțumesc.
Scoala Gimnazială „Octavian Goga” Cluj-Napoca
Cerasela Varga – Istorie
Alina Teodorescu – Matematică
– nu mi-au predat, dar din prisma jurnalistului am participat la mai multe ore și am văzut cum predau și cât de bine înțeleg copiii, dar și cât de mult le iubesc.
Liceul George Barițiu Cluj-Napoca
Alexandru Bogosavlievici – istorie
Liceul Tehnologic Vlădeasa Huedin
Mihaela Bâlc – engleză
@Bianca Tamas: Bogoo!! Big up! 👍👍
Copilul 1: clasa a 12-a la Liceul Avram Iancu din Cluj-Napoca, un liceu cu pretentii mari. Cele mai dragi si apreciate profesoare sunt: profesoara de informatica, doamna Ileana Lupsa (le este diriginta) si cea de fizica, doamna Alina Krajla.
Ileana Lupsa: Ii incurajeaza mereu, ii asculta, ii felicita pentru reusite, nu are nici o problema sa explice un lucru a mia oara daca observa o singura privire confuza. E prietena copiilor si confidenta lor de multe ori dar si taie cu ochisorii atunci cand trebuie. Le incurajeaza preocuparile extra scolare, participa la competitiile la care concurau elevii ei, (vorbesc de perioada in care se desfasurau normal lucrurile). E o persoana extraordinara si copiii o indragesc si o respecta.
Doamna de fizica, Alina Krajla: o persoana calda, dedicata, unul dintre putinii profesori de stiinte care reuseste sa comunice cu elevii si sa faca din fizica o materie aplicabila in realitate. Le-a facut suportabila perioada scolii online, ora de fizica era printre putinele ore la care erau toti implicati si comunicativi.
Si acum un caz cu totul special: profesoara de biologie de la Liceul ”Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, Anda Culișir o cheama. Energica, simpatica, tonica, plina de initiative extraordinare, zambeste si rade cu toata fiinta. Anda Culișir face din orele de biologie ceva unic. E genul acela de om care, cred eu, ar fi excelat in orice domeniu, dar si-a ales bine meseria. Iubeste cu patima ceea ce face, iubeste si intelege copiii. O simpla cautare pe google a numelui ei va afisa o sumedenie de articole din presa despre ”profesorul altfel” si despre lucrurile extraordinare pe care le face si in care ii implica pe elevi.
Din liceu nu știu câți mai sunt… Dar as vrea să menționez profesoara de limba română a juniorului (care acum este adult 😉), și anume Saizu Marina. Dedicată și obiectivă, corectă și pasionată de ceea ce face. Mulțumiri și multă sănătate!
Dintre ai mei au plecat multi, dar inca mai preda la Colegiul Traian Lalescu, la Resita, profesorul de matematica Ovidiu Badescu.
Ca sa intelegi cum e tipul, in anul asta cu pandemia a facut un grup de Facebook care se numeste Mate pentru toti (a propos, ai putea sa arunci un ochi acolo pentru fete, s-ar putea sa iti placa), grup care a sarit deja de 10 000 de oameni si unde profesorii de mate ajuta elevii care au nelamuriri – pentru ca sistemul asta online e mai greut, unii nu tin pasul, mai raman cu intrebari, etc. Apoi, a facut un proiect care se cheama „Adopta intelectual un copil” in care, get this!, elevii care nu au bani pt meditatii sau ajutor sunt pusi in contact cu profesori care fac asta gratis, si deja s-au inscris sute de copii care beneficiaza de asta. S-au concentrat momentan pe cei care au examene, adica cei din clasa a opta si a XII-a, dar incepe sa mearga foarte misto. Si mi s-a parut foarte tare faptul ca atat de multi profesori din tara s-au bagat in asta – oameni dedicati, cum spuneai si tu.
Comentariu beton!14
De la Scoala 23 din Braila ” Doamna de engleza” Oana Arbunea care le-a zis unor pusti de-a patra ” In loc sa fiti vedete pe tik tok 2 minute, mai bine sa fiti vedete o viată. Cum ar fi sa stiti engleza atat de bine incat atinci cand sunteti cu parintii in vacanta comandati voi la restaurant si nu ei?” ” Si dacă tot jucati jocuri in retea ce-ar fi sa stiti sa vorbiti engleza si sa jucati cu altii in alte tari in loc sa jucati numai intre voi?”
Si ce sa vezi… cativa copii si-au facut grup in engleza.. mai cu greseli mai cu google translate… e un inceput.
Si mai e prof Marchidanu Marius ” profu de sport”… e si arbitru de fotbal… ce le face, ce le zice ca multi baieti si unele fete cica vor sa fie ” ca profu'”. Uneori cand se stie ca e arbitru la vre-un meci televizat stau copiii lipiti de tv desi nu inteleg mare lucru din fotbal ( unii).
Si…are doar cativa cu ” scutire” la sport.
Sau Ilie Florin de la LPS care face si atletism de performanta separat, in afara orelor de la liceu.
Si care primeste TOTI copiii care se incadreaza in grupa de varsta.
” Nu toti veti ajunge mari alergatori dar toti meritati sa fiti sanatosi!”
Comentariu beton!15
Liliana Iancu – invatatoare – Sc. Generala nr. 37 – Constanta
Prof. Iolanda Popescu, prof. Enciu, prof. Doru Dumitrescu, Colegiul National Spiru Haret, Bucuresti.
Am doua fete: Cea mica invata la Scoala I. G. Duca (Bucuresti) si are o profesoara geniala de romana, doamna Oana Marin.
Surpriza vine de la cea mare, care este la un liceu vocational, cel de coregrafie, Floria Capsali. Te-ai astepta sa nu se faca mai nimic la materiile de cultura generala si la multe materii chiar asa este. Insa are cativa profesori extraordinari, deschisi, care incearca mereu sa iasa din tipare, sa faca elevii sa inteleaga si iubeasca materiile lor. Fie-mea o adora pe profesoara de limbi straine – face si engleza si franceza – doamna Ioana Tarlea. La desen a avut un domn profesor care i-a invatat din proprie initiativa istoria artei (din pacate nu mai stiu cum il cheama, cred ca Visean). In ce priveste profesorii de specialitate, acestia sunt o categorie aparte. De 6 ani e fie-mea in liceu (incepe de la clasa a V-a) si in continuare ma mira energia si dedicatia acestor profesori si relatia foarte apropiata cu elevii. Sunt niste adevarati mentori. Jos palaria!
Buna seara, in ce clasa este fiica dvs cea mica ? Va multumesc. Pot sa iau cumva legatura cu dvs?
Dau eu doua nume de profesori super, de la scoala copilului (Liceul de Informatica Iasi): Maria Rados, profesoara de istorie, si Corneliu Bradateanu, profesorul de matematica.
Comentariu beton!12
Si mai adaug si antrenorii de la fotbal, care sunt si profesori de sport in Iasi: Laurentiu Sarbu si Cristi Capraru, iarasi doi oameni deosebiti
Domnul profesor Sofonea, de fizică. Se pare că e singurul care mai trăiește, foarte bătrân fiind. Restul de 2 sau 3, de care-mi amintesc cu drag, s-au dus. Așadar pas și la mine.
Eu am o altă provocare: cred că avem și „Profe”/”Profi” printre noi. Că bancheri avem, freelanceri avem, medici avem. Acești profesori ce părere au de demersul ăsta?
Toate cele bune tuturor!
Da’ sculeri matrițeri avem ?
Hehe, fiul meu cel mare e de-o samă cu fașionistele-ți. Clasa a 3-a.
Și a avut ca temă să privească trei poze și să spună ce tip de caracteristici morale vede el. Interpretarea lui nu a fost acceptată. 😁
Altfel, am avut mai mulți profesori ce se încadrează în tiparul cerut, dar nu cred că mai profesează vreunul, dacă mai trăiește.
Începând cu învățătoarea mea, doamna Ungureanu (încă trăiește, 90+).
În generală:
al doilea diriginte, domnul Poncea (fizică), doamna Nae și doamna Uzun (istorie), doamna Ionescu (geografie), doamna Neguț (biologie), doamna Curic (chimie).
În liceu:
Doamna dirigintă Bănică (geografie) și domnul Zaharia (fizică).
Mai departe, deși or fo oameni buni, nu pot nominaliza.
Profesorii se feresc ca dracu’ de tamaie sa fie evaluati de elevi/studenti.
Criteriul de avansare in ierarhie este numarul de citari pe articole, FARA ca parerea studentilor sa conteze. Poti sa-ti faci cursul si perfect, si execrabil. Iei fix aceiasi bani.
Fain, nu?
Partea nasoala e cand ai nevoie de cunostinte pe care le-a predat un coleg de la care studentii n-au invatat nimic, si descoperi ca cele mai banale chestii, acei studenti nu le stiu (si vorbim de studenti buni, da?)
ca să nu bat cîmpii antediluvieni ai cimitirului tinereții mele, am să fac o recomandare actuală: prof. Sergiu Romașcu L. M. K. Vaslui (cred); predă matematică și mai citesc uneori despre el că are olimpici naționali; celălalt prof. Romașcu (bătrînul, care mi-a fost și mie profesor, un geniu al cărui apostrofare preferată era “vițel sovetic”) și cu care tînărul nu se înrudește (așa țin minte), îi zicea “brînză bună în burduf de cîine” din cauza nopților pierdute la bridge…
se pare totuși că brînza a rezistat
Domnul Romașcu (bătrânul) mi-a plăcut și mie. Am făcut pregătire într-a XII-a pentru admiterea la facultate și avea reputație de ”best of” printre profii de mate ai acelor ani din Vaslui. La clasă făceam cu dl Cozma, un alt profesor foarte bun, aș zice eu. Dar la Romașcu parcă era altceva. Deși inițial nu prea mi-a convenit faptul că lucra cu grupe de 5-6 elevi și nu individual (cum se practica), ulterior nici n-aș mai fi făcut altfel. Țin minte că la orele respective eram foarte atentă, foarte activă și-mi plăcea faptul că ne puteam implica toți cei prezenți (nu ca la școală, unde eram buluc zeci de copii la un singur profesor). Da, cred că aș putea spune că abia așteptam orele de pregătire cu domnul Romașcu. Atât pentru metodele sale ingenioase de rezolvare a unor exerciții și probleme, dar și pentru atmosfera aia benefică și deosebită de lucru.
din clasa noastră nu știu să fi făcut cineva pregătire la mate (parcă a fost 1, pentru scurt timp) deoarece, pe lîngă cele 4-5 ore/săptămînă, la astronomie făceam tot mate iar 90% din orele de dirigenție (nu era dumnealui la noi) erau tot așa; fiica d-lui Cozma mi-a fost colegă de clasă, i know the man da’ Romel era muuult din altă ligă
Eu nu știu pe cineva de la mine din clasă să nu fi făcut pregătire pentru obiectele de admitere la facultate. Eu una am făcut din nevoie de plus de siguranță, nu că n-aș fi fost mulțumită de profesori sau de ce știu. Oricum, după Romașcu m-a dus tata și la un profesor universitar din Iași, tot cu reputație super duper, pentru niște teste/evaluări finale. Și omul i-a zis tatei că-s pregătită zbir pentru examen și pe mine m-a întrebat de ce nu dau la București, în loc de Iași, unde era planificat. Mi-a zdruncinat tot universul și planul profesorul acela. Cred că ar trebui să-i mulțumesc pentru asta, chiar dacă nu mai știu cum îl cheamă.
Comentariu beton!12
Doamna prof. Biologie Dan Dorina de la Liceul Gheorghe Lazar, București și un domn prof. de matematica avut la clasa doar 1 an, in 2007…efectiv nu îmi aduc aminte numele, deși a fost excepțional 🙁 cred că Daniel Prutescu.
In rest, a fost rău și pentru un elev foarte emotiv, care îi era rușine să răspundă și pentru asta, eram catalogată că nu învăț sau nu gândesc…in special de profesoara de română, că Dna prof nu îi pot spune..
Dna prof. Buliga Maria – profesoara de istorie, Sc. gen. nr. 27, Brasov
Dna prof. Obreja Rodica – profesoara de limba si literatura romana, Colegiul de stiinte „Grigore Antipa”, Brasov
Copilul meu va veni in cateva sapt pe lume, in 7 ani va ajunge (sper) la aceeasi școală generala, ulterior mai vede el ce alege. Dar pana atunci, macar sub calauza dnei prof de istorie sper sa ajunga.
Am făcut școli foarte bune, absolut întâmplător în comunism. Școli cu profesori excepționali. Nu aveai cum să nu înveți! Nu aveai cum să fii puturos!
Să ne fi evaluat profesorii? Doamne ferește! Pentru că pur și simplu erau excepționali. Toți.
În zilele noastre nu știu cum e. Adică știu cum e în Italia. JALE.
PS. Profesorii mei sunt aproape toți în lumea cealaltă…Dumnezeu să-i odihnească! Le sunt profund recunoscătoare!
O profesoara deosebita. Turculeț Angelica – biologie, Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava.
Răspuns lung și pe mai multe direcții, așa că voi zice pe puncte. 🙂
1. Chestia cu „nu vreau să mă evalueze elevii” provine în primul rând din mentalitatea de bugetar. Un privat știe că este permanent evaluat de către beneficiarii/clienții lui (chiar dacă nu neapărat printr-un formular anume). Și că beneficiar/client mulțumit = am de unde să-mi iau salariul și luna viitoare. Un concept inexistent la bugetari.
2. Școala ar trebui să-i învețe pe elevi gândirea critică = nu iau de bun ce-mi zici tu, ci, dimpotrivă, gândesc cu capul meu, analizez etc. Nu contează dacă spun o prostie. Gândirea critică se educă, se cizelează și e esențială în viață. A, că tot ea e cea care mă ajută să-mi dau seama când tu-mi vâri pe gât bullshit-uri, aia cred că e problema respectivilor profesori. Pe lângă gândirea critică ar mai trebui educată și capacitatea de sinteză. Într-o lume unde nu mai e nevoie să memorezi, ci să știi unde să cauți o informație, sistemul nostru pune în continuare accentul pe memorare.
3. Școala generală, ciclul gimnazial, profesor de istorie minunat. Omul avusese poliomielită când fusese copil, mergea greu, șchiopătat, dar venea încărcat cu hărți și te ținea efectiv cu gura căscată la oră. Aveam un coleg de clasă căruia îi mergea mintea, dar era hiperactiv (da, ce să vezi, existau dintr-ăștia și „pe vremea mea”, nu e o invenție a timpurilor moderne) și avea ghinionul unei familii dezorganizate. Practic, de când ieșea de la ore, colegul respectiv mergea la fotbal, golăneală prin oraș ș.a.m.d. Iar mediile lui erau mereu la limita repetenției. La o oră de istorie, nu mai știu ce a întrebat profesorul, iar el s-a găsit să răspundă cu voce tare. Moment în care profesorul a zis: „Bravo, nota 10!” Colegului nu i-a venit să creadă. Nu văzuse nota aia în viața lui – de fapt, trebuia să ia două-trei note ca să ajungă, cumulat, la ea. Ei bine, când aveam a doua zi istorie, individul a ajuns să refuze orice ofertă de fotbal + golăneală, argumentând că „nu pot, trebuie să învăț la istorie”. Fază la care ne apuca râsul, că, na, era ceva ce n-am fi crezut să vedem vreodată. Și omul avea medii de 4-5 (rareori 6), doar la istorie avea 9 și 10. Și, ulterior, la geografie. Că, după ce a prins gustul, a-nceput să-l tragă ața și către materia asta, iar profesorul de acolo a fost suficient de destupat ca să-l încurajeze cu un 10. Evident că a venit la un moment dat și a treia materie la care elevul s-a apucat să învețe. Și unde profesorul l-a felicitat și i-a dat… 7, considerând că, la ce note avea în rest, asta era notă mare și elevul ar trebui să fie fericit. Ce să vezi, n-a fost, și de atunci încolo n-a mai învățat la materia respectivă și nici n-a trecut la a patra materie unde să se străduiască. A rămas cu istoria și cu geografia, unde s-a simți apreciat și încurajat.
4. Fiică-mea la liceu. Profil de chimie-biologie, unde la matematică se face modului M2. Primul semestru – catalogul plin de note mici la matematică pentru toată clasa, iar omul făcea cu ei M1, nu M2 cum trebuia (adică peste nivelul cerut la acel profil). Disperați, noi, părinții, am căutat să vedem ce se poate face. Diriginta ne-a rugat să avem răbdare. „Așa e domnul Sandu la început, dar o să vedeți că o să le placă elevilor de el și n-o să aveți nicio emoție la bac”. N-am fost prea convinși, dar am decis să așteptăm. Vine semestrul al doilea din clasa a IX-a, o întreb pe fiică-mea cum mai e cu profesorul de mate. „E un tip fain”, mi-a zis ea. Dar notele cu care venea acasă la materia aia oscilau frumos între 4 și 8. Ea, elevă de 9-10 la alte materii. A venit a X-a, a XI-a… Copiii erau încântați de profesorul care era pe-o minte cu ei, dar dădea cu nonșalanță 4, când nu știai, și 10 când știai. Plus gama de note dintre. În clasa a XII-a, fiică-mea a reușit primul 10 la domnul profesor. Moment de mare satisfacție pentru ea. Vine bacul, ne-am întrebat și noi, ca părinții, dacă n-o avea nevoie de niscaiva ore de pregătire la matematică. Ea ne-a privit relaxată și a zis: „Dacă am reușit să iau 10 la Sandu din M1, o să iau 10 și la bac din M2.” În plus, fiică-mea (care se stresează enorm la orice examen), a mers la proba de mate sigură pe ea, fără emoții, și a ieșit foarte repede, declarând sec că „Am făcut tot corect, o să iau 10.” Lucru care s-a și întâmplat.
Comentariu beton!13
Avandu-l profesor si eu pe domnul Voiculescu, pot confirma ca era un caracter aparte si stia sa impuna respect, fiind ca in armata ora lui.
Modul de a evalua si acorda notele, pe mine m-a dezamagit. Toti cei evaluati trebuiau sa stie lectia cronologic, iar cand iti venea randul si nu stiai ce s-a petrecut in exact anul urmator, tu stiind tot sau chiar mail mult, primeai tot 3.
Imi aduc aminte ca o colega a primit 10, deoarece lui ii placea scrisul ei. Nu este hate la adresa lui, doar o opinie personala. L-am respectat si il respect.
Singurul profesor care m-a impresionat, fiind profesorul de franceza Ion Oprea, de o cultura si impartialitate nemaivazuta de mine pana in ziua de astazi.
Singurul profesorul care spunea ca nimeni nu e prost, posibil nu ai inclinatie spre franceza, dar tot esti bun intr-un domeniu.
Singurul profesor care si-a cerut iertare public in fata unei colege, cand a gresit fata de ea.
Erai evaluat in direct proportional cu activitatea adusa la ore.
Nu facea meditatii, deoarece considera ca este nedrept fata deceilalti colegi, dar statea cu placere in pauze sa explice. Si dupa ore, in functie de cati colegi doream sa mai ramanem, mai statea o ora cu noi pt a ne explica gramatica.
Cand a decis sa se pensioneze anticipat si sa nu mai facem ultimul an cu el, o parte din colegi au plans, desi situatia prin catalog nu era roz.
In ultimul an de liceu l-am chemat sa facem poza de album impreuna.
Suna ca o oda adusa lui, dar este intr-adevar singura persoana distinsa diferit prin corectitudine, caracter, bunatate, cultura de toate persoanele intalnite pana la varsta de 30 ani.
Da, păi exact ce-am povestit eu, dar văzut din tabăra cealaltă. 🤭
Sunt in general un om pe care il scoti destul de greu din carapacea lui, dar ai apasat cumva niste butoane care ma fac sa ma gandesc la toti cei care mi-au influentat existenta in adevaratul sens al cuvantului (si nu doar cea de elev). Asa ca o nominalizez aici pe dna Nona Rapotan, eu am avut-o prof de logica la Galati (acum preda altor norocosi la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”, in Bucuresti), un pedagog excelent, o diriginta careia ii voi fi intotdeauna recunoscatoare pentru modul in care m-a incurajat sa trec totul prin filtrul propriu, sa raman autentica si fidela principiilor mele de viata. Din pacate, pot sa numar pe degetele de la maini profesorii pe care ii cunosc si care ar accepta un feedback deschis din partea elevilor / studentilor.
Oprea Cristina-Gabriela (profesor de limba română) și Vătafu Laura (profesor de limba engleză), de la Școala nr. 130 Sector 5.
De ce?
Pentru că prima are un mod de predare interactiv. Se scrie foarte puțin la orele ei. Mai mult se discută. Ea întreabă, copiii răspund. Copiii întreabă, ea răspunde. Și după cum spune fii-miu, râde foarte mult la ora ei. Râde la glumele lor. Râde cu ei. Și face și ea glume.
A doua este cumva în cealaltă extremă. Este serioasă. Dar le predă pe înțelesul lor. Și îi lasă să-și exprime liber opiniile despre autorii pe care îi predă la oră. Și cel mai tare lucru pentru care o apreciază fii-miu, este faptul că niciodată nu le spune că au o opinie greșită. Le pune întrebări și îi face pe ei să afle răspunsurile.
N-o place deloc pe profa de istorie. Mereu îmi spune că țipă toată ora la ei. Le predă citind dintr-o carte, în timp ce ei scriu până le pică mână. Dacă n-au înțeles un cuvânt și o întreabă „ce lac?” (este un exemplu), răspunsul este: ești surd? Dacă nu ești atent, copiezi de la un coleg atent în pauza.
Ideea e că cei mai mulți sunt ca profa de istorie. Și ei sunt convinși că fac bine ceea ce fac. Ăștia sunt convinsă că nici în ruptul capului nu ar accepta să fie evaluați de elevii lor. Și nu pentru că nu ar suporta adevărul, ci pentru că ei se cred zeii învățământului. Și zeii nu au nevoie de păreri. Ei emit păreri.
Mulțumesc pentru cele două recomandări. Dar, mai ales, mulțumesc pentru ultimele două paragrafe. Pentru că ĂSTA este adevărul și așa se desfășoară orele de clasă în România.
Doamna profesoară de limba română Ecaterina Podoleanu, o profesoară fără cusur, mi-a fost și dirigintă. Chiar dacă nu am fost vreo premiantă, nu am ce îi reproșa. Când știam de 10, luam zece. Când știam de 5, cinci luam. Fără resentimente și fără catalogări absurde. Îmi amintesc faptul că în clasele mari ajunsesem de un comentariu făcut la operele literare în studiu era cât un caiet de 48 de file, scris cap-coadă. Scriam și ce mi se cerea, dar veneam și cu opinia personală, opinie care îmi era și acceptată. La un moment dat am testat-o pe doamna profesoară, voiam să mă asigur că citește tot. Așa că am lăsat o idee neterminată, cumva pe la mijlocul caietului, și am strecurat și un „s-au” în loc de sau… Am luat 9 cu mențiunea „Testarea costă un punct. Te citesc, să știi!”.
A, să nu uit și de doamna Preutu Mărioara, profesoară de limba latină, care mereu mă certa că pot mai mult dar nu vreau (avea dreptate, ce să zic, doar că mie chiar nu îmi plăcea limba latină, cu toate că am dat teză la latină 4 ani..). Banca mea era plină de terminații în perioada tezelor, de era nevoită să mă mute la catedră.
Doamna profesoară de limba engleză Camelia Bejan. Nu o să uit niciodată prima lucrare de control de la limba engleză. Printre altele, aveam de făcut propoziții cu diferite cuvinte, unul dintre cuvinte era suitcase și, cum efectiv nu îmi aminteam traducerea cuvântului, am scris „I don’t know what it means „suitcase.”. Am luat 10 la lucrare doar pentru propoziția aia. De câte ori văd valize zâmbesc involuntar.
Doamna profesoară de limba franceză Camelia Neață – clasele V-VIII – datorită dumneaei am excelat la limba franceză toți cei 4 ani de liceu, chiar dacă la ea nu pot spune că aveam 10 pe linie (în gimnaziu). Profesoară de liceu fiind, și-a asumat clasele mai mici (clase speciale) și bine a făcut!
Toate cadrele didactice de mai sus dădeau bătăi de cap multor elevi, mie nu îmi era teamă de ele nici dacă mă duceam cu tema nefăcută. După cum am spus, nu eram vreo premiantă, însă aveam norocul de a reține tot ce se preda la clasă, plus că îmi plăcea să pierd vremea pe la biblioteca municipală.
Laura Gerea, Limba și Literatura Romana, Liceul Pedagogic D.P. Perpessicius, Brăila.
Similara în atitudine domnului menționat de tine dar ce încă ma frapează la femeia asta este ca mi-a fost un mentor, primul din viata mea. Diriginta dar nu s-a rezumat la materia ei și titlul asta. A fost sfătuitor, a fost bodyguardul nostru, a fost parinte, a fost ONG… încă este tot ce am spus.
De menționat ca eram „clasa aia” … foarte buni la carte dar demenți, rebeli, excentrici … unu nu avea toată țigla pe casa nici daca coboram nivelul așteptărilor la niște liceeni cu coșuri. Eram atat de duși încât la un moment vre-o 8 profesori refuzau sa mai predea la noi pentru ca nu mergea cu „ca asa am spus eu”… ea nu si-a retras nici o clipa suportul și vreau eu sa cred ca am ieșit oameni de pe mana ei.
Sunt profesor! Am trecut prin n evaluari și voi mai trece! Recunosc utilitatea evaluării! Consider că îmi fac treaba și la ultima evaluare mi s-a reproșat că am predat cam „prea științific” … am dat fuga la mentorii mei cu acel verdict și s-au amuzat copios pentru că făcusem corect ce făcusem!
DA evaluărilor profesorilor! Dar … depinde de scop! Hai să luăm în considerare că evaluarea pentru a determina competența profesională trebuie realizată de către persoane care au minim același nivel de competențe/ studii, fie el inspector, părinte, coleg. Adică să aibă expertiză și ceva experiența în domeniu.
Elevii îmi pot oferi cel mult feedback și cer feedback elevilor mei, le respect opiniile, dorințele, gândurile! Elevii nu mă pot evalua pentru a mi se lăsa locul de muncă/ salariul, ei îmi pot oferi un feedback mai mult sau mai puțin cuprinzător!
Pentru evaluarea mea există alte persoane potrivite! Tocmai am terminat un masterat în domeniul educației … cu media 10! Am fost evaluată cu varf și îndesat de către profesioniști!
Pe Brio, din ce am citit eu cu altă ocazie, este vorba despre feedback … una este să fie evaluat un profesor pentru a i se oferi feedback, alta pentru a i se pune locul de muncă și/sau reputația în pericol!
Comentariu beton!19
Bravo! Da asta este! Diferența între evaluare si feedback este uriașă
Super articol. Parca l-am scris eu. Profesorul pe care fiica mea il apreciaza cel mai mult este Mihaela Burlacu, preda matematica la Scoala Mihai Eminescu, Braila.
Stocheci Iulian-istorie Liceul Nicolae Cartojan Giurgiu. De ce? Omul impune respect si te face sa iti iubesti istoria, povesteste despre batalii si trecut cu atata patos ca parca te-ai intors in timp.
Nicu Mincu-geografie Scoala General nr 7 Giurgiu. Domnul Mincu este cel mai iubit de elevi pentru ca, spun ei la el la ore nu inveti, te distrezi! Are niste scheme si face ore interactive cu copiii iar cumva toti dar absolut toti reusesc sa isi insuseasca multe notiuni fara sa „toceasca”, fara teme, fara de invatat pentru acasa.
Pot face rost de nr de telefon daca e cazul.
Am fost si eu eleva domnului Stocheci, cand preda la colegiul national ion maioresccu. Si da, ai dreptate. E un profesor minunat. Ne duceam de drag la orele dumnealui. Imi aduc aminte cat de comfortabil ne simteam la orele de istorie, parca am fo vorbit cu un prieten si nu doar cu un profesor. De cate ori mi a imprumutat carti sa aprofundez istoria, fiind materia mea preferata. Sa fi vazut la banchet dupa clasa a 12-a. Dl Stocheci a venit cu sotia, si dumneai profesoara, si nici nu a apucat sa se aseze la masa ca noi gramada pe el sa facem poze. Am si acum poza cu dumnealui.
Si eu tot profu’ de istorie din a 8-a! Foarte inalt, foarte brunet, foarte palid, foarte trist si foarte dedicat istoriei si elevilor. A fost inchis de comunisti, avea opinii nepopulare despre sistem! 😥 Pe urma, profa de romana, o moldoveanca frumoasa si intepata dar dascal adevarat, harazita cu darul vorbei si al predarii! Ca asa sunt toti moldovenii, cel mai banal lucru devine extraordinar de interesant venind din gura lor. 🤗
In rest, mi-am respectat toti profesorii si ar fi atat de multe de povestit despre ei!
Ce trebuie sa schimbe profii la ei, e sa nu se mai poarte ca niste dictatori, sa nu mai cada in pacatul favoritismelor, contribuind astfel la o distantare si separare intre elevi pe baza de note, multi dintre cei cu note mari considerandu-se superiori celor cu note mici si refuzand sa comunice intre ei tot din cauza asta. Si e groaznic sa te duci, sufletel timid si tanar, 8 ore la scoala si sa stai cu frica de profi, de note si stai intre oameni ce te privesc de parca esti transparent! Atitudinea asta naste si bullying intre elevi!
Profii sa fie mai relaxati, sa-si trateze elevii in mod egal, sa-si adapteze metoda de predare la toti elevii nu doar la cei cu note mari, sa intervina cand elevii au nevoie de ajutor in plus si sa realizeze ca au privilegiul de a sta zilnic cu cei mai frumosi dintre pamanteni, ma refer atat la tineretea lor cat si la mintea lor, a elevilor.
Depinde cum se face evaluarea de catre elevi. De exemplu un prof care pune numai 9 si 10 tuturor si face ora semi distractiva prin glume proaste crezi ca va avea feedback pozitiv sau negativ? Eu zic ca in general pozitiv.
Conteaza pt elevi ca nu stiu sa zica 3 cuvinte in franceza dupa 4 ani? Sau ca toate discutiile sunt despre cat de bine arata fetele din clasa?
Alt exemplu: prof super bun de matematica (clasa de mate info,majoritatea doresc sa dea la poli, ase, etc). Materia de liceu grea,multa. Majoritatea se descurca onorabil, dar unii din clasa au pierdut sirul (asta e nasol la mate, toate au legatura) si nu inteleg nimic, iau note mici. Ce feedback va primi acest om de la acei elevi? Ca este prea sever si ca explica prost, evident.
Cu mintea de acum as da un feedback mult mai fair acum. Cu mintea de elev poate ca m-as bucura ca unii profi ma lasa in pace si nu trebuie sa fac un mare efort pt ora lor si le as da nota maxima.
Kat Sunt convinsa ca majoritatea elevilor nu vor fi obiectivi in evaluarea profesorilor! Nu pot fi obiectivi din motivele enumerate de tine si dintr-un milion de alte motive! La varsta aia nu am avut nici noi maturitatea sa realizam ca la unele materii ne este greu nu din cauza profesorilor ci din cauza unor dificultati la invatare, putem lua ca exemplu matematica care, la un anume nivel, nu mai este pentru toti. Scoala, notele sunt ceva enorm, paveaza drumul in viata si orice nereusita devine o tragedie si lipsa maturitatii fizice (varsta) si a celei emotionale (suntem un ghem de emotii si nu avem pic de experienta de viata) ne face sa gasim tapi ispasitori in profesori.
La fel sunt si profesorii ce sufera de autosuficienta, predau materia doar la un nivel la care se afla cei cu note mari si nu sunt dispusi sa-i ajute pe cei cu greutati la invatarea unor anume materii.
Eu zic ca testul de evaluare nu ar trebui sa-i sperie pe profesori, ar trebui sa-i faca sa inteleaga ca poate si ei au de invatat de la elevi, nu doar elevii de la ei! Profesorii care stiu ca au facut totul ca sa-si ajute elevii, pot avea constiinta impacata, ceilalti care nu au facut asta poate inteleg ca trebuie sa o faca.
@Kat App de toate influentele la care sunt supusi elevii, nu trebuie sa-i uitam pe parinti. Parinti care sunt de doua feluri:
1.” Trebuie sa inveti ca altfel o sa ajungi un nimeni si un nimic. Doamna profesoara spune ca la ora ei te uiti la lectii cum se uita curca-n lemne!”
2. „Copilul meu este extraordinar numai nemernica de profesoara nu vede asta.” Am si un exemplu viu in legatura cu asta. Am intalnit zilele trecute o mamica disperata ca fiica ei, viitoare jurista, nu primeste note maxime la matematica. Si i-a bagat in cap fetei ca profesoara are ceva cu ea! 😶
@Kat Gresesc cand spun ca parintii sunt de 2 feluri. Mai sunt si parinti rezonabili care stiu ca nu trebuie sa-si impinga copiii peste limite. Imi place sa cred ca sunt astfel. Un parinte rezonabil! 🙂
Domnul Voiculescu 😊 Da !
Și eu eram în tabăra minoritară care îl placea și învața de plăcere istoria. Bine, veneam și după o olimpiadă națională la istorie în clasa a VIII-a, drept urmare și el m-a privit cumva altfel. Eram și vecini de bloc; parcă îl și văd, cu mersul lui aristocrat, saluta doar din cap și din privire. Era un fel de Bad Boy, aveai nevoie de ceva curaj sa îl placi 🤗 Văd mulți profesori de istorie amintiți in comentarii și realizez că este nevoie de multa pasiune sa predai aceasta materie. Dar iată ce recompense frumoase peste timp.
In vacanta aceasta de primăvară mi-am încurajat fetele sa intre de 2 ori pe săptămână la un curs fain de istorie (gratuit) – o inițiativă a lui Marcel Bartic de la Little London, care și-a propus să le arate și un alt mod de a învăța istoria: povești frumoase, energie multa, glume. Mult diferit de ceea ce povestim noi acum despre domnul Voiculescu, dar până la urmă contează rezultatul, cum ii facem să își dorească să afle, sa se bucure de informație.
Mihai Stamatescu este profesor de istorie. L-am avut in liceu, si „din cauza” lui, sa invat despre comunism mi s-a parut fascinant. Nu am fost nevoita sa tocesc, citeam de 2 ori si retineam tot.
A si scris un manual despre Istoria Comunismului, a fost director la liceu si mi s-a parut un profesor extraordinar. Am 30 ani, si inca il tin minte.
Acum, conform Google, e director in cadrul scolii Aletheea.
Lacramioara Bozieru, profesoara de engleza, una dintre cele mai cool fiinte din invatamantul actual.
Cu excepţia învăţătoarei din 1-4 şi a unui cuplu de profesori de sport din 5-8 nu prea am amintiri prea plăcute din sistemul de învăţământ ante ’89.
Cel puţin când am ajuns la liceu nu înţelegeam de ce ne întreabă toţi profesorii: Ce sunt părinţii tăi… ? Am înţeles în timp ce rost avea acea întrebare şi am şi acum un gust amar.
În liceu era o faună de profesori foarte ciudată de la zbirul de mate care trecea pe coridor şi te pocnea în cap cu o chestie din metal cu nr. clasei dacă nu erai perfect aliniat pe două rânduri la intrarea în clasă, profesoara de franceză care era bătaia de joc la cursuri până la profa de ceva ştiinţe socio-economice care mai ieşea noaptea dezbrăcată în piele goală prin oraş sau ăla de geogra’ care avea pretenţia ca sala lui să fie brici şi folosea copii să-i cureţe podelele pentru un 5.
Am terminat liceul vai de pwla mea că şi acum când mai scriu pe bloguri verific pe google când nu sunt prea sigur cum să pun o cratimă sau o virgulă şi dacă mă iei rpd cu cât face 9×8 scot tlfonu’.
Mbine, am fost şi io umpic lepră şi mă plâng acuma’ că nu am avut noroc de profesori buni 🙂
Bai eu deși am fost la profil real am făcut la facultate modulul acela de psihopedagogie. Am întâlnit acolo la facultatea din Ploiești un profesor pe numele lui Gabriel Albu. Din păcate acum vreo doi ani a trecut în lumea celor drepți. Nu am crezut că poate exista un profesor în România care să te încurajeze să gândești și să îți expui propriile-ți păreri. Cel puțin eu nu am mai întâlnit un astfel de profesor nici până la dânsul și nici după.
Era un foarte bun orator și un profesor extraordinar, care te încuraja astfel încât să scoată ceea ce era mai bun în tine, dar și care te punea cu botul pe labe într-un mod inteligent dacă săreai calul. Pur și simplu modulul dânsului era un debate de pro și contra în care fiecare era încurajat să își spună părerea. L-am apreciat pentru asta. După ce am terminat facultatea, într-una din deplasările mele, la întoarcerea în țară, am nimerit în avion cu dânsul… L-am întrebat dacă mai mă ține minte și imediat mi-a rostit numele. Mi-a crescut inima de bucurie.
Când mă gândesc la un profesor și la cum ar trebui să fie un profesor, deși l-am avut doar un semestru, o materie care nu conta la nota finală, cu siguranță numele dânsului este primul care îmi vine în minte.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Comentariu beton!14
Doamna profesor Norocica Cojescu (istorie) de la Școala Centrală din București (dar cred că a ieșit la pensie), pentru felul în care ne-a învățat să gândim lucrurile mi-a rămas în suflet. În schimb, cea care m-a influențat în decizia de a deveni și eu profesor a fost doamna profesor Scumpu Camelia (limba franceză), tot din Școala Centrală. O profesoară care părea foarte strictă , rigidă dar care a fost lângă fiecare dintre noi atunci când am avut nevoie și care ne-a împins mereu să ne depășim limitele. Sper ca și eu sa fiu astfel pentru elevii mei!
La fel simt si eu pentru doamna Scumpu…si acum dupa 6 ani de cand am terminat liceul…
Radu Liliana – profesor de limba română la Școală nr. 62
Stegaru Oana și Mușat Cristina – profesori de limba engleză la C.N. Mihai Viteazul din București
Prima pentru că, deși este un profesor exigent, te face să îți fie drag să mergi la ore. Predă cu muzică în surdină, permitându-le și copiilor să aleagă fondul muzical. Organizează jocuri pentru a-i face pe elevi participativi la orele de gramatică, pe care o explică în mod logic, folosind scheme, și dezbateri despre textele pe care le lucrează, pentru a dezvolta spiritul critic. La finalul fiecărui semestru, cere de la elevi un feedback anonim despre cum ar putea să își îmbunătățească actul didactic. A început această practică când eram eu în clasa a VII-a și mi s-a părut minunat că ne cerea părerea.
Ultimele două pentru orele de dezbateri, de proiecte la care era implicată întreaga clasă, nu doar cei care prezentau (am dansat, am cântat, am inventat un produs/serviciu, pe care a trebuit să îl promovăm și să aflăm după prezentare dacă publicul ar cumpăra ce încercăm noi să vindem și de ce, am prezentat o țară din punct de vedere cultural, cu noi îmbrăcați în costumul tradițional și servind mâncare specifică zonei respective). Conchizând, ne-am dezvoltat abilitățile de a vorbi și scrie corect în limba lui Shakespeare altfel decât prin memorare și tocire.
În parcursul meu ca elev, am întâlnit două tipuri de profesori: cei care ,,își pun sufletul pe tavă” pentru a transforma fiecare elev într-un OM, care să fie un stâlp al societății, și cei care se rezumă doar la a preda anumite noțiuni.
O „copie, clona” a profesorului tau de istorie am avut si eu dar in scoala generala, tot de istorie, dl Vranceanu Vasile (prenumele nu stiu exact daca este acesta, am memoria cifrelor, numerelor nu a numelor) din TG Neamt, este pensionat de vreo 25 ani (am terminat scoala generala in 1996 si el s-a pensionat atunci), cred ca are mai mult de 80 ani, foarte multi colegi care invatau mecanic erau speriati de el in schimb el aprecia logica.
Preda orele de istorie ca pe niste povesti, eram „indragostita” de istorie, chiar voiam sa dau la facultate de istorie doar ca in liceu am avut parte de un profesor total opus dlui Vranceanu, total dezinteresat.
foarte misto articolul si adevarat , din pacate imi mai aduc aminte doar de 2 profesori care intr-adevar mi-au „marcat” copilaria . Unul ar fi profesorul de matematica din sc. gen 85 , domnul Emil Mavrodin (https://0-100.ro/2010/05/07/interviu-emil-mavrodin-profesor-de-matematica-povesteste-cum-a-ajuns-sa-scrie-istoria-citroen/) care era de un calm si o bunatate iesite din comun , si doamna Moinescu tot de matematica din sc. nr 52 care promova exact principiile pe care le-ai scris in articol , te obliga practic sa iti folosesti capul 🙂
Foarte bine punctat Mihai! Băiatul meu are ca diriginte un Domn profesor de istorie foarte asemănător cu profesorul tău din liceu. Și nu am scris Domn cu majuscule întâmplător. Acest Domn profesor este un om minunat, un pedagog de excepție și un fin psiholog. Numele lui este Mihai Dobrițoiu și preda istoria la școala nr 190 din București!
Un mare adevar! Am intrebat odata pe liderul de sindicat Rada( atunci era pe tara) cui ii foloseste programa invechita, plina de balast si care nu are nici o treaba cu gandirea creativa?Scoala romaneasca a devenit din ce in ce mai neatractiva si plictisitoare pentru copii. Cum pregateste scoala un viitor specialist daca atunci cand ii trec pragul, copiii nostri simt doar repulsie si teama? Goana nebuna a profesorilor dupa ” punctaje” dau copiilor si parintilor deopotriva impresia ca se alearga ca la maraton. Concursuri, olimpiade, criterii de promovare, fac din scoala romaneasca, un ineficient drum spre…”macar bac ul sa il ia”.
Pai, doamna Dorina, ne cam obliga sistemul sa adunam puncte si hartii.
Asta urasc cel mai mult, sa fii bun pe hartie. Pentru ca din cauza incompetentei si a hartiilor mi-am pierdut ore din catedra mea in fata uneia care a terminat Spiru Harem.
Sunt multe dedesubturi pe care nu ai cum sa le stii daca nu esti prins intr-un sistem de rahat ce promoveaza incompetenta.
Eh, amintirile pe care le am despre dl. profesor Bâlboacă de la liceul Ion Maiorescu din Giurgiu.
Despre cum preda româna omul ăla….
Vis.
Doamna Dobrita Brandusa, scoala generala nr.5, exista si o monografie a scolii. Speciala, am citit Kafka la indrumarea ei si a lui Cici, sotul, care scria povesti pentru copii,
Apoi domnul Mera, la LMK, profesor de matematica. Notele erau 2 sau 2. Nu-ti faceai tema – 2. Ieseai la tabla, rezolvai problema cu indrumarea lui, 2. Ai stiut si n-ai vrut sa faci. Dumnezeu sa-l odihneasca, ii datorez pregatirea mea ca om
Prezent, de istorie dl. Danes, pensionar, presupun
Dar doamna Simona Tamas la Colegiul Mircea din Ramnicu Valcea e o exceptie.
Fostul meu profesor de limba română Mociran Ioan, acum în pensie. Baia Mare
Si diriginta și profesoara de limba română a fiicei mele Carmen Dumitras SC Dr V Babeș Baia Mare, un profesor minunat și dedicat.
Învățătoarea mea m-a făcut sa ma duc cu drag la școală, și cu drag de școală am rămas și acum, la 44 de ani și doua facultati mai târziu. Încă preda și înțeleg de la foști colegi care au/au avut copii la ea ca este la fel de calda și dedicata ca la început (eu am fost prima ei generație de elevi). Participa la tot felul de proiecte și inițiative și ii implica pe copii și aceștia merg cu drag la școală. Este învățătoare la Școală generala nr. 5 „Gheorghe Mocanu” din Onești (cu Gh. Mocanu am făcut desenul în anii 80, un alt om extraordinar, dar care nu mai e printre noi). Se numește Eugenia Sergentu (Melinte în vremea copilăriei mele) și este exact genul de dascăl Brio.
Fiică-mea este în clasa a treia la doamna Georgeta Șerban, școala nr. 19 Tudor Arghezi București, la fel de implicata, dedicată și hotărâtă sa ii facă pe copii fericiți ca merg la școală. O găsiți pe google, au fost făcute mai multe reportaje în clasa dumneaei. Proiectul care îmi place mie cel mai mult la ea este „Profesor pentru o ora”, în care invita părinții care doresc sa vina sa predea o ora la școală. Copiii sunt încântați și participa din plin. Eu am predat o ora de matematica și am fost fascinat de cât de atenți și implicați sunt copiii. Am fost apoi incantat sa fiu contactat de doamna sa ma întrebe de unde am luat materialele folosite, ca să-și diversifice și mai mult orele. Este mereu în căutare de materiale noi. O recomand și pe dumneaei cu drag.
Mă scuzaț’, dar oamenii de la Brio ar face bine să verifice de zece ori problemele de matematică pe care le introduc în teste. Sunt destule erori (pe care le-am semnalat, fără să primesc răspuns), care afectează rezultatul final al unui test. Așa că Brio ar face bine să vadă ce are în curtea proprie, înainte să încerce să schimbe ceva.
PS: Am abonament la ei pe un an. 🙂
Domnul Zamfirescu Ion, profesor de geografie, preda la Liceul Teoretic Negru Vodă, orașul Negru Vodă, județul Constanța. Este acel profesor, care dupa ora lui, pleci cu lecția învățată si un profesor exemplu pentru toate cadrele didactice care nu stiu cum sa isi faca orele! Domnule profesor va iubesc din tot sufletul,va apreciez pentru stilul,, sobru”pe care il aplicați pentru ca noi sa ajungem niste oameni de succes!