Hai că se apropie cele câteva zile libere pe care le aștept mai dihai decât i-a așteptat bunică-meu pe americani toată viața. Măcar io sper să nu aștept degeaba.
Până atunci, luați de citiți, c-avem articole foarte mișto azi.
- Povești cu proprietari și agenți imobiliari (copii, acest articol ar trebui postat pe toate paginile agențiilor imobiliare din România)
- Când Bulă se transformă în Bully
- Personaje nasoale (am avut flash-uri când îl citeam, mi-am adus aminte cât m-a putut afecta „Puiul” când eram copil)
- Meșterul meu
Puiul ca puiul, dar m-ai facut sa imi aduc aminte cum am plans cu muci la asta:
http://copilarieuitata.blogspot.com/2015/08/senin-de-august.html?m=1
Tot asa, lectura de clasa a 4/5-a…
Fuck. Uitasem de asta și m-a pus dracu să citesc. Am plâns cu sughițuri la povestirea asta când eram copil.
Nicolae Labiș – Moartea căprioarei
1. Si aici, cumpararea unei case poate fi o chestie nu tocmai usoara. Procesul este total diferit de cel din Ro. Tu iti cauti casa, nu agentul, si dupa ce ai gasit mai multe optiuni, te duci sa le „vizionezi’, atunci cand este „open house”. Doar vanzatorul plateste agentul imobiliar.
Chestia cu schepsis este „pretul afisat”. Putine case au un pret „fix”. Majoritatea au pretul „de la…pana la…”. Daca tu oferi undeva aproape de minimul afisat, sansele tale sa fi acceptat de catre propietar sunt aproape de zero. O casa „buna”, intr-o zona ok, poate avea si 8-10 ofertanti dupa un „open house”. Apoi propietarul decide cui i-o vinde (in functie de suma oferita, de „numele” pe care il porti 😉, de modalitatea de plata etc). Sansele tale de a te intalni cu propietarul sunt de 1%.
Pana sa cumparam casa in care stam, am fost refuzati de vreo trei ori, asa incat intrasem in panica. A fost una din putinele case cu pret „fix”, pe care bine-nteles ca
l-am negociat.
@Mihaela, m-am gandit la chestia asta.😊
Ar fi multe de povestit, dar nu am talentul lui @Mihai. Si aici, le povestesc colegilor, sau cunoscutilor, despre viata din Romania, inainte si dupa „lovilutie”. Nu le vina sa creada, in special despre viata inainte de ’89. 😮 Mai multi mi-au sugerat sa scriu o carte. 🙄
Pare totuși un proces în care nu te lovești de lenea și indolenta agenților imobiliari.
Ce bun ar fi un articol despre viata în Australia. Nu neapărat în ideea emigrării acolo, cât despre diferențe și întâmplări neobișnuite. Zic.
@Mihai, asta nu, in nici un caz. Interesul lui este sa „vanda”, pentru ca din asta traieste. Si sunt intre ei care traiesc „bine de tot” (sunt oameni care ajung la peste $200000/an) . Am experienta a doua case cumparate, dar nu pot spune nimic rau despre agenti. Si partea cu finantarea este misto. Nu tu te ocupi de „credit, ci un broker, pe care nu tu il platesti, ci banca de la care iei imprumutul.
M-au amețit puțin comentariile astea. Ți-a căzut ceasu’ de la blog în cap, boss? Sau m-am trezit eu prea devreme?
Primul comentariu al lui Emil apare la 9:35, după care îi răspunde Mihaelei la 8:22, dar Mihaela a comentat la 8:46.
Măi, ce-i aici?!
@Eleno, o fac special ca să vă zăpăcesc de cap. :))))))))))))))))
Elena, citește comentariul lui Emil despre fusurile orare și vei înțelege. :))
Chiar foarte mișto articole, pe Selma Yusuf o citesc de câte ori scrie la Dilema, și îmi place,iar la cumpărat de casă nu mă pricep ,că am avut (ne)norocul să moștenească și copiii mei,deocamdată mici să zicem.
Mulțumesc frumos, @Vasilescule! E șocant să-mi văd tentativele de scriere la tine pe blog, m-am înecat cu cafeaua. 🙂
Cyber-bullying-ul nu e considerat o problemă în RO, din păcate. Dar se vor vedea efectele, în timp. Am să insist și am să revin asupra subiectului.
1. Ah, imobiliare! Băi, am albit cât ne-am căutat apartament în București. Eram și începători, și presați de condițiile și termenele de la bancă. Am luat prin Prima Casă, atât ne-am permis, fiind pe curul nostru, fără moșteniri sau bani strânși la nuntă. A ieșit bine, până la urmă, dar a ieșit bine pentru că un prieten bun, avocat, ne-a ajutat cu actele și arhitecții din familiei ne-au sfătuit în rest.
Altfel, în Olanda, am terminat în câteva zile tot, inclusiv bancă și acte la notar. A fost șocantă diferența.
3. A povestit fie-mea colegilor despre „Capra cu trei iezi”, au rămas ăia cu gurile căscate. Nu au crezut-o că e poveste pentru copii de grădiniță.
4. Jeffrey îl cheamă pe instalatorul nostru și tare greu am dat de el. Că, deși școlile de meserii există și funcționează, tot e „bătaie” pe meseriași. Nu că nu ai găsi prin aplicație, da-i bine să poți conversa cu omul tău, pe WhatsApp și în afara orelor de program, în caz că e ceva.
Comentariu beton!16
Io pot sa spun ca-s terorist dă internet, cyber-bullyingist profesionist dăla?
Multumesc.
Awww… cineva are chef de alintat. Nu, domnu’ @Marius Mî, nu sunteți, îmi pare rău să vă stric fantezia.
Ahh, @didino, apăruși pe rubrică, ha?🙂
@Boss, mișto textele. Impachetez niște sarmale, că sa-mi revin din amețeală, și mă apuc de lectură.
M-am și speriat, @Eleno. M-a prins cu bigudiurile în păr și cu rochița necălcată. 🤪
Păcatele mele, e post, aruncă orice carne si baga niste orez si ciupercute in sarmale , te trazneste Doamne Doamne exact in freza daca faci ,, porcarii”.
@Mariuse, în freză? Hai c-am râs.😀😀
Ăăăăă, in ce-o fi aia, trebuia sa-i zic cumva, nu?
Nu’s ce sa zic de punctul 3. Unele povesti te invata ca lumea nu e toata roz, moartea, saracia, suferinta exista. Chiar nu vad ce ar fi atat de traumatizant in ele, in special la varsta la care multi copii au intalnit unele dintre probleme in viata de zi cu zi.
De exemplu inainte de a citi „Puiul” s-ar putea sa stii deja ce inseamna sa-ti moara un animal. Sau un membru al familiei. Ce e prezentat acolo e un fapt perfect plauzibil, imbracat in nuante usor moralizatoare (si putem discuta aspectul). Natura poate fi cruda si nerespectarea unor sfaturi poate duce la moarte.
1. casă am construit (cu banii băncii), distracție la alt nivel…
2. mai am 1-2 ani să învăț cu netu’, cu spy apps, cu astea…
3. ai luv selma
4. aici e cam nasol; io (și spun că, atunci cînd o fi, de la asta o să mor) am treabă cu apa: robineți, centrală, calorifere; băi, da’ treabă! și cînd e musai să fac eu, ori “plînge” conectoru’ ori îl înfiletez pînă-l rup…de aia chem meșteru’ da’ se pare că e la fifty-fifty să-și revină după covid…God help him!
Faine articolele de astăzi!
1. Bine de știut
2. Și eu mă bucur că nu am prins internet și telefoane mobile până în liceu. În clasele I-IV se legau colegii de mine că am dinți de hârciog și mă trăgeau de cozi. Plus colegul care scuipa din senin de trebuia să mă apăr cu ghiozdanul 😁 nu s-a potolit până în ziua când la lucru manual în timp ce coseam l-am amenințat cu acul. În clasele V-VIII am fost la altă școală și nu mai toleram niciun atac: mă răzbunam verbal (expresia favorită era „sunteți niște kkți și trag apa peste voi”) sau fizic (le mai cârpeam câte una pe unde nimeream). În final s-au potolit. Aș fi preferat ca toată situația să nu existe din capul locului..
3. Am vărsat râuri de lacrimi la povestea cu Puiul. Și la Moartea Căprioarei. Și mai erau câteva povestiri și fragmente de nuvele/romane în niște cărți cu coperte de anotimpuri (în ordinea primăvară-iarnă, pentru clasele I-IV). Îmi amintesc de o povestire cu o copilă al cărei tată lucra în mină și moare într-un accident minier. Și copila pune urechea pe pământ și aude inima minei, care suna ca inima tatălui or something. Și nu era singura..
Îi „mulțumesc” lui Morrissey pentru povestea cu „Senin de august”. Nu o știam 😢😢😢
4. Îmi amintește de cum am plâns pe întuneric până am găsit un electrician să schimbe tabloul electric după a n-a încercare nefinalizată cu succes de a înlocui siguranțele vechi..pe de altă parte numărul meu de telefon este în agenda câtorva pacienți și deja mă amuză când mesajul de sâmbătă seara constă doar în consternarea că au diaree după ce au mâncat 1 kil de prune 😛
Si nu le recomazi sa bea doua doze de bere pe nerasuflate? Ai de plm, ce medicina ai invatat tu?
@ametist stai sa vezi cum e sa te sune sambata la 12 noaptea (redau pe scurt)-„buna seara. Am facut un chiuretaj acum o luna si acum faceam dragoste. Cu sotul meu!! (🤦♀️😂😂- thx God ca nu cu al meu) si am sangerat putin. „Asa, si?! Poate v-a venit menstra, a trecut o luna. De ce m-ati sunat?” ” Pai dvs mi-ati spus sa va sun daca sangerez”. „Da, dar daca aveti hemoragie etc in primele zile, nu e cazul. Deci de ce m-ati sunat, aveti asa ceva?!” „Aaaaa, nuuuu!! V-am sunat sa va intreb. Pot sa continui?!”
🤦♀️🤦♀️🤦♀️
Comentariu beton!16
Si va mirati ca icoanele nu transmit covidu’?
Mulțumesc pentru selecție!
1. Am căutat apartament prin 2008, am căutat sediu de firmă și depozit prin 2017. Am multe povești (unele le-am mai scris p-aici), am întâlnit multe tipuri de oameni, agenți și proprietari, multe tipuri de proprietăți. Consider că e un fel de „cum ți-o fi norocul” și mi se pare pueril să ai așteptări exagerate pe acest subiect, mai ales la noi, în Bananistan (deși și prin alte părți e distractiv).
2. Problema cea mai mare mi se pare treaba cu comunicarea copil – părinte. Eu nu prea am făcut-o cu părinții mei și am dificultăți în a găsi metode de a le câștiga încrederea copiilor mei. Nici măcar nu-s sigur că se poate, mai ales pe subiectul ăsta cu onlineul și gadgeturile.
3. Lecturile școlare au fost crunte. Nu pot să-mi dau cu părerea despre ce e acum fiindcă ai mei sunt încă mici. Pot zice că până la clasa a 3-a au fost decente, moderne, autori mai mult străini. S-au strecurat și niște Amintiri din copilărie a lu’ Creangă p-acolo (limbi străine pentru piticul meu, nu a înțeles nimic din arhaismele alea), niște poezie de Tudor Arghezi (care mie mi se pare infectă), dar în mare e ok. Fără îndoială nu va scăpa de Baltagul, Puiul sau alte asemenea, dar i-aș da un pic dreptate și lui @Peredhil în ce zice mai sus. Mai ales că ei nu mai iau contact cu realitatea așa des și brutal cum luam noi. Măcar să citească despre asta.
4. Nu știu cum îl chemă pe medicul de familie sau pe milițianul de proximitate, dar pe instalator îl am trecut în agendă cu „Domnul…” cu D mare. 🤣🤣
eram în vizită de lucru, aici în cartier, la un fost coleg de facultate; și cum lucram noi la țuica aia, apare fi-su ăla micu:
– tata, ce înseamnă megieș?
– ca domnu’, zice ta-su…indicîndu-mă;
– adică fost coleg de facultate?!
după ce am rîs bine…
– nu! vecin adică…
– ce om sucit și Creangă ăsta, nu putea să-i zică așa…?
Legat de povestioarele ălea „morbide” din copilărie, e o discuție pe două planuri (apropo, cum naiba v-ați amintit de „Senin de august”?).
Una ar fi cea legată de fixația noastră cu „autorii canonici”, mulți dintre ei mediocri și fixați în curentele perioadei lor. Se pare că anumiți profesori ar prefera oricând să mai „bage un Sadoveanu”, unde comentariile sunt gata scrise și poteca bătătorită, decât să introducă o lectură mai apropiată de sufletul elevilor. E de preferat o colecție de Creangă decât un Vântul prin Salcii, din păcate. Asta trecând peste bubele imense pe care le au anumiți autori ai epocii, atât politice, cât și personale – câțiva ar fi trebuit să dispară complet din cărțile de literatură, inclusiv Sadoveanu.
A doua discuție a subliniat-o un alt comentator și n-are treabă cu România, ci cu punctul în care am ajuns ca umanitate. Până la jumătatea secolului XX, moartea era un fenomen omniprezent – din copilărie, unde 60% din colegii tăi de joacă aveau șanse să ajungă în adolescență, până în tinerețe, când șansele ălea scădeau și pentru tine (mai ales în perioadele de război). Șansele să vezi cel puțin un cadavru până la 15 ani erau mari. Descrierile ei și discuțiile despre sfârșit apăreau astfel încă din primii ani de școală.
Jumătate de secol mai târziu am ajuns în postura în care evităm cu orice preț „discuțiile morbide” și ne considerăm nemuritori. Din punctul meu de vedere, povestioarele de mai sus ar trebui să existe, dar doar în mâna unor profesori care pot în primul rând să predea niște „lecții de viață” (oricât de clișeu ar suna) și care pot oferi un context pentru ele.
Comentariu beton!15
Tu zici bine dar uiți detaliul omniprezent: metodologia pedagogică, planificarea lecțiilor – care sunt indispensabile examenelor unde li se cere graiul elevilor (comentarile pe curente literare sau creație literară, epică sau lirică).
Mi-am amintit pentru ca eram un copil de 9 sau 10 ani si atunci am descoperit ca oamenii pot fi sadici. Noroc ca imi placea si istoria si am mai pus in context, ca altfel mai ramaneam si cu vreo ura sau teama fata de nemti..
Fi-miu avea cu ceva tinp in urma niste prieteni imaginari cu care vorbea la telefon. Unul dintre prietenii astia era o ea si o chema Lila 🙂
1. Phaff: N-am spus că ar fi ușor. De altfel, noi trebuie să ne regândim complet sistemul de educație și încă nu se încumetă nimeni să o facă.
Treaba e că acel curriculum ar trebui să fie de fapt un ghid (și pe alocuri asta și este, dar nimeni nu și-l asumă). Ce trebuie să poată face un copil la finalul clasei a treia? Să citească un text, să-i poată face rezumatul și ideile principale și să fie familiar cu măcar doi autori români cunoscuți (cam așa e exprimat, deși cerințele nu sunt exacte). Faptul că ai în manual doar Eminescu și Creangă nu te împiedică să predai altceva sau să le oferi celor doi autori un context mai interesant decât „Hai să citim împreună somnoroase păsărele”.
2. Morrissey: Când eram mic nu înțelegeam deloc ce s-a întâmplat cu băiețelul. Și la mine a fost o dramă când m-am prins ;))
1. Avantajul unui oraș mic este că poți să cumperi direct de la proprietar.
2. Felicitări, didina! Poți să faci cinste: o bere, niște pere în foetaj, ceva…
3. Da, horror lecturile alea. Iar Capra cu trei iezi zici că e un film de Tarantino.
4. Pe lângă faptul că sunt greu de găsit, unii meșteri nici măcar nu sunt meșteri.
Să scăpăm de pandemie și fac cinste. Vin peste voi, acolo. 🙂
Duamna Gabil, un meserias daca nu bea de stinge si nu minte de rupe, nu e meserias. Punct.
Doamna @didina, doamna @GabiI zicea de o bere. Nu pomenea nimic de vin!
Domnul Victorr, la doamna GabIi este țuica din prune românești peste vin. Ca să nu fie discuții, da?
Doamna Sandra vă rog să nu le amestecăm in halul ăsta! Că ne doare capul! 😜 Iar al doilea „r” e mare doamnă! Nu c-aș fi rârâit sau bâlbâit dar e inițială de la al doilea prenume! 😁 Altfel ce să zic? Sărbăutori fecirite la tăți!
Bine, domnule RVictor, noi să fim sănătoși, că putem să le folosim(bem) pe rând, pe îndelete, habar n-am! 😛
Bere artizanală? (cred că se găsește) 😀
Sărbători fericite, tuturor!
p.s. merge și un vin de Gorj 😛
(sunt dislexică, am inversat și cei doi Ii)
Mulțumim. Reiau ce-am mai zis cândva, că văd că și @costicăm… o place: îmi place mult Selma Yusuf. Povestea cu poveștile ( 😛 ) triste ai avut-o și tu cândva aici: la ce am plâns citind. Ai avut și atunci un ziliard de comentarii…
Dacă tot ai fost la Râșnov te-ai dat și pe ciotul ăla de autostradă? 🙂
2 Imi place @didina. Rau!
3 Love Selma too!!
Mai, mai stie cineva de Elena Farago?
„Eu am numai 3 picioare
Si de-abia ma misc, țup-țup”
Sau „Gandacelul”.
„De ce m-ai strans in pumnul tau,
copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare” sau cam asa ceva.
Nu continui, ca va iubesc si nu vreau sa va traumatizez. Dar eu as scoate astea in afara legii, jur! Si acum imi amintesc ce mi-au produs poeziile astea in copilaria mea, fericita de altfel.
Iti cer scuze, am vrut sa dau like, dar am ochelari noi.
Poeziile acelea si eu le-as interzice. Avem atata timp sa aflam despre moarte si suferinta! Eu zic sa lasam copilaria in pace.
Și mie-mi place de voi, @Cristina. Tot mult. De gașca @Vasilescului zic. 🤗
@marna- no problem 🤗
Faza cu ochelarii mi-a adus aminte (legat de Bully al Didinei) ca in copilarie eram Clarence (pt cei care ati prins Daktari, chiar, isi mai aminteste cineva de el?), biciclista, aragaz cu 4 ochiuri si pe-acolo.
Peste ani m-am reintalnit cu unii din fostii colegi, ca scuze, alea alea…
Pai chiar aveau de ce sa isi ceara scuze, ceea ce nu stiu ei e cat de „chincă” pot fi ochelaristele uneori :))
Și Cățelușul șchiop 😢
Mi-am amintit acum de o altă fază. Prin clasele a III-a și a IV-a am activat într-o trupă de copii, unde majoritatea cântecelor erau compuse pe versurile profesoarei noastre de engleză. Unul dintre ele era despre niște bunici care într-un final sunt abandonați la azil (imaginați-vă: anii ’90, azile de stat, condiții deplorabile). La repetiții am plâns cu sughițuri și inclusiv la înregistrarea pe bandă și la cele câteva concerte am refuzat cu obstinație să cânt versurile cu abandonul..
@Cristina ai avut un typo acolo si trebuia să fie @Elena P?
@BaGheRa
O iau drept un compliment, nu? 😜
Mi-au dat lacrimile amintindu-mi de copilărie. Of, sunt așa o pizdă plângăcioasă!
Lasă că-ţi revii mâine când o să sune alarma telefonului : ring, ring… trebuie să mergi la lucru’ 🙂
Off, nu-mi aduce aminte de job. Sunt îndrăgostit de un coleg de muncă și el nu-mi dă atenție. Vrea doar sex și atât.
Vezi tu, @Costine, tată, trebuie să te ducă foarte puțin capul, spre deloc, ca să ai impresia că vii la mine acasă și începi să arunci cu căcat în stânga și în dreapta.
P.S. Comentariile mizerabile ale imbecilului care semnează @Costin au fost editate de mine. Ghinion, duminica am mult timp liber. 🤭
De data asta m-am prins din prima că sunt comentarii editate 🤣 oferta de sclipici rămâne valabilă 😉
It works!!! 😁😁😁😁
Eu nu ştiam, până acum 2-3, luni că didina are blog şi că scrie, uneori, chestii mişto.
Nu știai pentru că nu avea. 🤣🤣🤣
@Shoricule, n-aveai de unde să știi.
Pe 5 noiembrie e ziua lui, atunci l-am scos în lume. 🙂
Și eu VIN acum și zic că n-am băut nici măcar o BERE la botez!
@Victore, poate ne dă pace virusache și om putea bea la anu’, când i-om tăia moțul. 🙂
@Didina, dacă ne dai voie putem să te citim, că deh, Vasilescu nicio promovare nu-ți făcu. (gugăl nu m-a ajutat, deloc 🙁 )
Felicitări!
@Sandra, mulțumesc. E la liber, e public, poate citi oricine.
Iar @Vasilescu ce să facă mai mult de atât? Din cauza lui există locșorul ăla, el mi-a dat brânci pe scări. Plus că e al doilea articol al meu care apare în lista lui de duminică, primul a fost cel cu perele. 😀
@Didina, dacă am citit azi ceva cu plăcere exact Bulă spre Bully este, neatins de clișee în opinia mea, evident. Nici nu m-aș fi gândit, rușine mie.
Felicitări, din nou!
Vinnn, bine zise VictorR!
P.S. Vasilescu, mea culpa! Chapeau!
1. Eu chiar mă întrebam într-un timp de ce unii agenți imobiliari refuză cu încăpățânare să dea adresa exactă pentru vizionare. După ce am aflat că mulți cumpărători și proprietari n-au absolut nicio problemă să „sară” agentul, odată ce unul a aflat adresa și celălat s-a trezit cu potențialul cumpărător la ușă, m-am dumirit de ce se practică locul de întâlnire la mama naibii față de proprietate. Mă refer in special la proprietățile aflate în reprezentare deschisă.
2. Din fericire, a început și la noi să fie ceva atenție la acest fenomen, dar suntem ani lumină în urmă comparativ cu alte țări. Chiar de curând am văzut un reportaj in care copii de școală primară, la inițiativa unei doamne învățătoare, discutau despre cyber bully-ing, pe zoom. Fie-mea a pățit acum câteva luni o nasoală cyberistică, o fetiță mai mare cu care a avut niște divergențe i-a postat numărul de telefon pe Instagram, invitându-și prietenii virtuali să sune și s-o înjure. I-a trimis print screen cu postarea, copila a venit la noi și am rezolvat problema. În sensul că i-am trimis fetiței respective mesaj, m-am prezentat, am rugat-o frumos să șteargă postarea respectivă și să nu o mai deranjeze niciodată pe E cu alte mesaje. A răspuns „ok” și chiar s-a ținut de cuvânt.
3. „Pantofii roșii”, de Andersen. Cea mai oribilă poveste, vorba vine, pentru copii, din câte am citit eu.
Off…Mi-au mancat sufletul, in copilarie, lecturile lu’ peste prajit! Imi aduc aminte ca, prin clasa a V-a sau a VI-a, trebuia sa citesc Insula cu elice de Jules Verne. Pot sa spun ca m-a facut sa ocolesc orice roman de-al omului, timp de vreo 10 ani. Ca adult, ma intrebam ce minte luminata a ales, dintre atatea carti bune, tocmai tampenia aia.
Si cand auzi tot felul de voci plangandu-se de copiii din ziua de azi, care n-ar pune mana pe o carte s-o citeasca! Pai, cum sa citeasca, daca-s traumatizati, din frageda copilarie, cu Puiul, Cutu schiop, Capra cu trei iezi & comp.
Nu am avut probleme nici eu si nici copii cu Bula …..fi-meu cel mare era de mic ceva campion european in versiunea WUKF si licean la o clasa cu profil sportiv de rugby la Grivita.
Bineinteles ca exista internet si colegii „celui mai mic” au aflat repede.
Cat despre punctul 3…..pana la „Moartea Caprioarei” si celelalte povesti depresive „studiate”….noi am inceput cu „catelush cu parul cret” si am terminat cu Miorita…
3. Bun articolul. @Morrissey, eu am avut de citit „Senin de august” acasă și urma să o discutăm în clasă. Cum a zis și @Krossfire, nu mi-am dat seama că podul a sărit în aer. Așa că cine plângea cu sughițuri a doua zi, în timpul orei de română când adevărul i s-a revelat în toată cruzimea lui?! 😁 Printre alte lecturi la care am bocit în copilărie au fost „Fefeleaga” și „La vulturi”. „Fefeleaga” ar trebui să o citească toate mămicile de pe toate grupurile. Să vadă cum mureau copiii pe capete pe vremuri, iar acum că există vaccinuri pentru a preveni boli oribile, se trezesc „minți luminate” să le refuze.
2. Am fost un copil extrem de emotiv. Plângeam foarte des la școală (inclusiv la liceu) ceea ce mă făcea ținta glumelor pentru mulți colegi. Eram și eu slabă, cu ochelari, dar mică de înălțime. Șoricel, puricel, aragaz cu patru ochiuri, pitica (pe ăsta îl urăsc visceral 😄), placă de surf etc. De cyber-bullying nu am avut parte, dar o să fiu atentă la fenomen pe măsură ce vor crește copiii. Felicitări, Didina!
Mulțumesc, @Blanche. 🙂 Am să revin cu subiectul, cred că aș putea da o mână de ajutor, există variante de a le explica copiilor ce și cum.