Înainte de orice, Feliz Navidad la toată lumea! C-am uitat să vă urez dimineață.

S-aveți, să fie, să primiți, să sarmale, să cozonac, să ce vreți voi!

Așa, acum vreau să vă spun, pe foarte scurt, cum s-a terminat povestea cu mașina care trebuia să ajungă la unul dintre voi. Merită să v-o spun separat, nu prin update la articol.

Cei de la OMODA au făcut pe 22 decembrie tragerea la sorți, au stabilit câștigătorul, după care, așa cum era și normal, l-au sunat pe om să-l anunțe. Pentru că am acceptul tuturor, pot să vă spun că numele lui este Iulian Andreoiu.

Apropo, Iulian, dacă citești pe-aici, m-ar interesa tare de tot să știu cum a ajuns concursul la tine. Cum ai aflat despre? Serios, chiar m-ar ajuta să știu. Mai ales că, iar asta este o informație în premieră, s-au înscris peste 700 de oameni.

Revenind, ziceam că cei de la OMODA l-au sunat pe Iulian să-l anunțe că e câștigătorul test drive-ului de o săptămână. Doar că omul nostru, așa cum probabil i s-ar fi întâmplat oricăruia dintre noi, se înscrisese la concurs după care și-a văzut liniștit de viață.

Și pe bună dreptate, cine vreodată se înscrie la vreun concurs având în minte c-o să-l și câștige? Nimeni, niciodată. Mai ales când ține și sută la sută de noroc, nu de vreo abilitate pe care o ai. Eu, dacă mai fac din astea, uit în secunda doi că m-am înscris. Trebuie să-mi pun reminder ca să-mi amintesc, la un moment dat, să verific cine a câștigat.

Așa se face că pe 22, când a primit telefonul, Iulian nici măcar nu era în București, plecase la mama naibii, la Iași sau la Cluj, n-am reținut exact.

Evident că-n primă fază nici n-a înțeles bine ce i se întâmplă. Ce premiu? Ce OMODA? Lăsați-mă că am treabă.

Doar că, ce să vezi, tot pe 22 trebuia să ia în primire mașina. Abia după ce l-au întrebat pe la ce oră ar putea să ajungă, omul nostru și-a dat seama că e groasă. Că nu de oră e problema, ci de zi, pentru că se întorcea în București abia pe 24, adică azi.

Fază la care oamenii de la OMODA ar fi putut să-i zică liniștiți că e ok și pe 24, dar mașina tot pe 29 trebuie s-o returneze. Până la urmă nu era vina lor că n-o poate lua pe 22.

Doar că nu i-au zis asta, dimpotrivă, i-au zis că mai pun de la ei două zile extra-concurs, ca să se poată bucura de OMODA 5 o săptămână întreagă, așa cum își dorea când s-a înscris. Practic, va avea mașina de la Crăciun până la revelion, adică fix când îți arde buza mai tare.

Treabă pentru care, nu pot să zic decât atât: respect pentru cei de la OMODA. Așa se câștigă clienții fideli și clienții în general.

Să vă mai spun că primul lucru pe care l-a zis câștigătorul, azi, când a ajuns să ia mașina, a fost:

– E prima oară când câștig ceva în viața mea!

Nu vă mai spun, că majoritatea de pe-aici am fi exact în aceeași situație.

O să spun doar: felicitări, Iulian! Sper să te bucuri de OMODA 5 cea roșie și să nu te dai jos din ea decât să dormi, să mănânci și să vezi ce ai sub brad.

Doamne, ce-mi place când ajut și eu măcar un pic să fac un om fericit.

Acestea fiind zise, și vouă să vă aducă Moșu’ fix ce vă doreați.