Știu c-am mai vorbit pe subiectul ăsta, dar, prieteni, efectiv nu înțeleg de ce se întâmplă asta si care sunt cauzele care au dus aici.
Mergi pe stradă, te plimbi ca tot omul și e imposibil să nu te întâlnești cu cetățeni care vorbesc la telefon pe modul video sau măcar pe speaker. Dialog în toată regula, da? Cu împărtășit chestii intime, cu povești despre familie, cu tot ce trebuie.
Toate astea pe video, adică îl vezi și tu cel cu care vorbește și, mai ales, îl auzi extrem de bine. Pentru că, nu-i așa, sonorul este la maximum, ca să fie audiția de calitate. Ambii interlocutori aproape că urlă ca să acopere condițiile vitrege pentru un asemenea dialog. Știți cum e, mai trec mașini, e zgomot, cumva trebuie să-l acoperi.
Tot pe stradă, tot așa aiurea, dai și de ăia care merg cu telefonul în mână și ascultă muzică sau se uită la videouri pe tik tok. Probabil au terminat convorbirea telefonică și acum se relaxează. Tot cu volumul la maximum, că nu ne jucăm când e vorba despre melomani și cultură muzicală.
Te urci în orice mijloc de transport vrei tu, metrou, tramvai, troleu, autobuz, lucrurile stau exact la fel. Întotdeauna se vor găsi cetățeni care să vorbească la telefon prin apel video, de parcă ar fi singuri, fără să-i intereseze absolut deloc că lipiți de ei sunt alți oameni.
Idem, melomanii și consumatorii de conținut video. N-au nici cea mai mică problemă să dea sonorul la maximum în orice mijloc de transport în comun. Ăia din jur să zică merci pentru entertainment moca.
Dar cireașa de pe tort sunt șoferii, fraților. În special șoferii de mașini noi și scumpe care vorbesc ținând telefonul ca pe felia de pâine unsă cu vinete. De ce-ai face asta dacă ai o mașină care se conectează automat la telefon, nu mă duce capul să pricep. Adică efectiv nu trebuie să faci vreun efort ca să vorbești prin sistemul mașinii și să nu mai ții o mână ocupată cu telefonul. Lasă că e ilegal, dar e incomod ca naiba.
Bine, nu că șoferii de mașini mai vechi, care nu se pot conecta cu telefoanele, ar fi mai cu moț. Ok, nu-i ajută mașina, dar nici ei nu vor să se ajute, că nu e ca și cum n-ar putea să-și cumpere niște căști.
Nu știu cum se prezintă situația în restul țării, dar în București cam așa stau lucrurile și mă întreb de ce?
Lasă că e o lipsă cruntă de civilizație și bun-simț, dar trăim vremuri când ai niște airpods la două-trei click-uri distanță. Sau dacă nu neapărat airpods, ceva ca sa rezolvi problema. Asculți ce vrei și vorbești cu oricine, fără să mai fie nevoie să te cerți cu toți primitivii care-ți spun că nu e ok ce faci.
Iar ca șofer, măcar intri în normal și respecți legile alea care nu sunt făcute pentru tine.
Oare ce-o fi atât de greu? 🤷♂️

In primul rand, cred că sunt lipsiți de cea mai mică brumă de bun simț, iar cei care vizionează clipuri video, fie că sunt pietoni, fie că sunt șoferi, sunt lipsiți de cel mai elementar simt de conservare.
Comentariu beton!63
de pieton mă doare-n… e alegerea lui, își asumă consecințele, care de cele mai multe ori sunt directe; șoferii însă sunt adevărata mea spaimă! lasă-i p’ăia cu pîinea, voi aveți idee cîți se uită la telefon? reelsuri, apeluri video, text!? și sunt peste tot! orașe, deneuri, autostrăzi…
PS țin să dezavuez comparația lu’ șăf cu vinetele, că felia nu se unge așa, ca aia cu zacuscă; corect este să se rupă din felie și să se încarce corespunzător: o îmbucătură trebuie să conțină minim o lingură plină de salată!
Comentariu beton!45
Nu știu ce să zic, am dezbătut și eu cu mine, că mă agasează aproape zilnic în STB. Ma iertați pentru lipsa de diplomație, da’ io cred că sunt doar foarte proști 🤦♀️
Comentariu beton!58
Prosti si nesimtiti. Dar pentru ei e simplu, vorba aluia, doar pentru cei din jur este greu.
Comentariu beton!48
Mi-ai adus aminte de o călătorie de anul trecut, cu autocarul, de la București la Piatra Neamț 😀 Fondul sonor a fost asigurat de niște cetățeni care făceau exact ce se scrie în articol.
Un domn era destul de contrariat, dar nu părea să se grăbească nicăieri.
”Da’ iel are drepturi pi terenu’ di la tanti? Păi dacă n-are, di ci mai zice acuma că… Hai că mai vorbim la primăvară, cî doar n-o să mă tot cert cu iel până atuncea”.
Asta zic și eu abordare pragmatică.
Alt cetățean ne lua de martori pe toți din autocar.
”Iou lu’ frate-meu i-am spus clar di la început, dom’le, tu casa șî iou pământu’. Să nu vii după aia la mine cu altă împărțeală, cî te-am dat afară fără drept di apel!”.
Pe ăsta îl suspectez că se uitase la ”Lege și Ordine” 🙄.
Undeva în spate, o doamnă avea alte existențiale.
”Da’ Tanța ci mai faci. O făcut plăcintă cu brânză sărată? Ci bun… Da’ di ci o stat să facă?”
Chiar așa, de ce? Numai Tanța e de vină că am dat iama în merdenele cât am stat în țară 😏.
A fost o călătorie foarte instructivă, la capătul căreia îmi vâjâia capul de atâtea informații 😀.
Comentariu beton!63
Dupa un zbor Luton Suceava cu wiz-caruta mi-am cumparat casti over-the-ear. De atunci n-au decat sa urle.
Comentariu beton!25
Acu 25 de ani mergeam la facultate cu trenul. Toamna auzeam in vagon ‘jde mii de rețete de muraturi si zacuști. Pe lângă clasicele drame de familie povestite intre ei, majoritatea fiind veniti de la o instanta judecatoreasca. Bag seama ca nu s a schimbat mai nimic. Doar interlocutorul e mai departe, nu se mai afla tete-a-tete
Comentariu beton!17
Cea mai suprarealista experienta traita in tren este din studentie. Vagon full, umar la umar ca tantile erau bine hranite.
La plecare din Gara de Nord a fost liniste.
Pe la Ploiesti au inceput introducerile.
Pe la Brasov si-au impartasit de ce fusesera la capitala, cu boli, d-astea. Cu detalii.
Pe la Sighisoara aflasem nu numai cate avorturi facuse una din ele dar chiar si de cate ori facea sex cu barba’su. Ca era destul de hmm, matura, si restul vagonului a fost socat sa afle ca oamenii mai fac sex dupa 50 de ani. Pacat, mare pacat, au judecat-o rapid. Oamenii seriosi nu mai fac asa ceva.
La Teius m-am dat jos.
PS: Imi scer scuze de off topic. Nu e legat de speaker si casti.
Comentariu beton!26
@M O, futui, ce repede te-ai dat jos, cand era mai interesant! Trebuia sa mai stai!
Comentariu beton!13
aia care tin telefonul ca pe sandvis imi par niste monumente de prostie. Ailalalti sunt doar repere de nesimtire
Comentariu beton!42
Am intrat într-o zi, in supermarket, pentru ceva cumpărături. In fata mea, un tip urla in telefon plimbându-se printre rafturi. Nu avea cărucior sau cos, nu lua nimic de pe niciun raft. Doar se plimba prin magazin urlând in telefonul ala. Bine…urla turcește.
Deși rafturile de supermarket sunt destul de înalte încât sa nu poți vedea peste ele, toată lumea din magazin știa exact pe unde e maimuța urlătoare.
Am pus in căruț ce-mi trebuia, am ajuns la casa, in total vreo 20 de minute, as zice si ala tot mai urla in telefon.
L-am lăsat urlând.
Comentariu beton!23
Mda, în ultima vreme când văd mașină scumpă mergând cu 30 km/h șerpuit sau uitând să plece de la semafor știu deja că are vreun call important 👀 sau chiar se vizionează filme/videouri și nici morți n-ar trage pe dreapta într-o parcare sau ar aștepta până la destinație. Eu nu pot înțelege, probabil diferența de generații e de vină, cu toate că am văzut șoferi de toate vârstele făcând asta. La început credeam că dunt sub influențe, dar nu 🥺
Chiar aseară la piața Victoriei, fix la semaforulde lângă guvern am crezut că tipei din fața mea i s-a făcut rău, a trecut un semafor și ea nu mișca, părea căzută pe volan, la flash-uri sau claxoane nu a reacționat dar când am vrut să cobor s-a ridicat brusc și a pornit. Chiar credeam că are o problemă dar nu…
Comentariu beton!20
Nesimțiți.
Cunosc oameni care au astfel de obiceiuri. Toți, dar absolut toți au în comun un lucru: sunt incredibil de proști. Adică autentic proști. Atât de proști încât nu știu sa își conecteze telefonul la mașină. Unii împart mașina cu sotul/soția, au ambele telefoane împerecheat și dacă nu se conectează automat, nu știu să rezolve problema. Trebuie să acceptăm că și ăștia și ăia de ascultă /vorbesc în acest fel, sunt doar proști. Am la cafenea o ospătăriță care așa face de cinci ani, de când lucrează la mine. Fată muncitoare, dar 🤦Toți i-am spus și explicat că nu este ok. Ne privește cu ochi goi și nu poate să proceseze. Am mai spus pe aici: prostia autentică este mai răspândită decât ne închipuim.
Comentariu beton!48
Lasă, mă, că eu îi vad singuri în mașină vorbind la telefon așa. 🤷♂️
Păi da, singuri, asta spun și eu. Dacă anterior a folosit mașina partenerul și s-a conectat cu telefonul, când se urcă partenera, uneori nu se conectează automat, chiar dacă ambele telefoane sunt salvate în meniul mașinii. Sunt atât de leneși și proști, încât nu știu să și-l conecteze. Alții, chiar dacă folosesc doar ei mașina, sunt atât de nesimțiți, încât nici nu stiu/pot/vor să îl conecteze. Am întrebat la un moment dat o astfel de persoană de ce nu-și împerechează telefonul cu mașina și mi-a spus : „ce? să audă toată lumea în trafic, ce vorbesc eu?” Am rămas fără cuvinte. Degeaba i-am explicat că există buton de volum🤷
Comentariu beton!17
Asta cu „ce sa ma auda toti in trafic”, am patit-o de cateva ori. Nu stiu ce fac oamenii astia, dar cand ii suna cineva parca vorbesc la megafon. Eram intr-o sedinta si lucram de acasa si eu nu il mai auzeam decat pe Ghita cum vorbea cu sefa lui si cu alti clienti. 2 camere cu ferestre inchise si inca vreo 20m ne desparteau. M-am dus la el si l-am rugat sa nu isi mai bage convorbirile pe megafon. S-a uitat la mine ca vitelul la poarta noua. Culmea a fost ca asta mai avea si telefonul in mana, telefon conectat la sistemul audio de la masina 🙄.
Comentariu beton!19
Recunosc ca am vb 3 luni numai pe difuzor. Din motive de dat cu el de pământ nu mai mergea altfel.
De2saptamali l-am reparat și am întrat în legalitate.
Mă simt un om mai bun.
Adică nu mergea nici să-i conectezi niște căști?
@ MV Good point! Castile sunt 10-20 lei alea (si) cu microfon.
Chiar sambata am intalnitbo tanti soferita care era sa dea peste junior pentru ca ea vorbea la felia de vinete. Ce daca noi eram in mijlocul strazii pe trecerea de pietoni, ea oricum nu ne-a vazut, noroc ca juniorul a oprit la timp😐.
Comentariu beton!16
De aia e bine să treci pe zebră săltând ușor în mână o cărămidă.
Comentariu beton!53
Merge si cu jumatate de caramida sau cu o piatra cubica. N-am incercat inca, dar timpul nu e trecut😀.
Asteptam sa intru intr-un cabinet medical si, la vreo doua scaune distanta, era o doamna de etnie, cu telefonul pe post de tartina, dat la maxim, asculta o slujba de penticostali. Cu cantece, cu tot tacamul, mai murmura si ea cand atmosfera se inflacara.
Alaturi mai erau cetateni care asteptau, dar nimeni nu i-a zis nimic.
Eu, cum am ajuns, i-am cerut sa-nchida telefonul, ca suntem la doctor, nu la biserica.
Stiti ce mi-a raspuns? Ca nu-s barbatu-sau ca sa m-asculte, poa’ sa face ce vrea daca nu-i el de fata.
Noroc c-a iesit din cabinet persoana pe care o astepta, ca discutia avea potential.
Comentariu beton!55
🫥😶😶😶
De ce? De nesimțiți ce sunt. Iar când vorbesc în mașina personală așa, ei n-au legi, nu-i amendează nimeni etc. Pfoai, ce m-am enervat! Mor când e cineva de genu’ ăsta lângă mine!
Eu răspund la telefon în autobuz/tren și specific „Salut, zi, te rog, pe scurt, că sunt în autobuz/tren.”.
Și, uneori, primesc o întrebare mirată – „Păi și ce dacă ești în autobuz/tren?”.
Așteptări diferite.
Comentariu beton!40
Mi-am pus intrebarea de multe ori. Cireasa de pe tort sunt soferii cu masini la care e evident ca telefonul se conecteaza la masina. Pe astia pur si simplu nu ii inteleg. E chestiune de secunde sa se conecteze telefonul cu masina. Si da, e valabil peste tot in tara. Sunt peste tot asa. Si nu conteaza unde: masina, autocar, pana si pe pista de alergat (alerga un tinerel cu telefonul in mana cu muzica la maxim). Pur si simplu e lipsa totala a bunului simt.
Comentariu beton!11
Phuai! Mi-ați făcut ziua mai bună! Păi eu credeam că e o modă să ții telefonul așa, ca pe „felia de vinete” și uite, d-le, eu nu sunt în trend cu moda. Eu tot așa, ca troglodiții, cu telefonul la ureche.🤣🤣🤣
Nu mai spun că pe ruta noastră, din sud unde locuiesc, până în centrul orașului sau alte puncte de interes, sunt microbuze. Așa că imaginați-vă câte îmi aud urechile și ce larmă este într-un spațiu atât de mic!!!
Eu nu știu cum rezistă bieții șoferi.
Comentariu beton!12
@Nick: Simplu, vorbesc si ei la fel🤣🤣🤣
Ah, i-ai uitat pe ăia din avion, care au ceva foarte important de vorbit – cu sonor maxim, să fie clar că aude tot avionul – în timp ce însoțitorii de zbor se pregătesc să facă instructajul înainte de decolare. Sau care, abia ce a atins avionul pista, au și dat acel telefon care nu mai suportă amânare! Tot la maxim, că deh, noi restul ne-om fi plictisit în timpul ăsta și avem nevoie de ceva entertainment.
În metroul din Londra, de pildă, am remarcat cǎ absolut toți călătorii – cu excepția mea și a soțului meu( telefoanele noastre au stat cuminți în geantă sau buzunar) – purtau air pods și ascultau sau vizionau diverse într-o discreție maximă. Sau dacă aveau de vorbit la telefon, o făceau aproape în șoaptă. Recunosc cǎ douǎ curiozități am avut să văd ce vizionează oamenii ăștia și am aruncat un ochi la vecinii de scaun: unul avea deschis pe tabletă un întreg capitol despre anatomia inimii, cu explicații video și audio – clar student la medicină, iar celălalt se uita la video-uri cu iaci, vaci și alte bovine indiene. M-a pufnit un râs dement( în sinea mea, desigur).
Comentariu beton!19
Eu fără căștile wireless mă simt fără mâini și picioare, dar în naveta mea zilnică Brașov- Zărnești- Poiana Mărului văd astfel de specimene, ba la volan în mașinile personale, ba în autobuz cu manelele la maxim, sau mai nou, pensionari care naiba știe la ce se uită ( bănuiesc că pe Tiktok) de trebuie tot autobuzul să îi asculte. Mi se mai întâmplă și mie să nu mi se conecteze căștile din prima și să se audă ceva 2-3 secunde, păi mă fac mică-mică și roșie de rușine că urlă rocku-ul în tren sau în autobuz.
Comentariu beton!17
O gară mică. Un nenea vorbea, cu sonorul la maxim. De partea cealaltă țipa o femeie isterizată ceva despre gardul lu’ finu’. La un moment se ridică domnul și strigă catre cei de la casa de bilete „Mai încet, că n-aud ce zice nevasta!”.
Comentariu beton!36
Nu vor să se iradieze. Nu vor să-și supună neuronii la undele emise de telefon – care sunt mai intense când telefonul e lipit de ureche.
Chiar nu știți nimic, văd. 🤦🏻♀️
Comentariu beton!23
..care neuroni? 😁
Comentariu beton!26
Ăia doii
Comentariu beton!13
@ Irinush nu, nu se scrie: dooi neuroni (da, sun aceiasi cu aia din saculet) 😉
Zilele trecute eram în sala5de așteptare la medicul de familie, într-un orășel din nordul landului Bayern. Liniște! Oamenii discutau în surdină între ei. Toate bune și frumoase până intră o turcoaică și începe aia să discute aprins la telefon. După ce i-am spus în românește să „marș” în origini și apoi în germană să lase tonul mai jos, s-a potolit dar ce să vezi? Apare una cu felia de zacuscă-n mână. Așa am aflat că era de loc din Tg. Frumos, că nu lucrează pentru că soțul ei, un „nazist prost de bubuie” are o mică firmă de construcții și că o întreține. Ce să zic… Moldovencele sunt femei frumoase dar asta zici că era din familia Adams. După ce a fost și ea trimisă în origini, linistea s-a așternut din nou. Până când m-a întrebat un german ce am spus în limba română. După ce i-am tradus clasica înjurătură de mamă, ziceai că ești în filmele cu Stan și Bran. Doar nu se tăvăleau pe jos de râs.
PS. De atunci știu toți că sunt român! Nu c-aș fi ascuns lucrul acesta dar na… Esti printre ei, musai să vorbești în limba lor.
Comentariu beton!39
Îi iubesc maxim pe retărdeii care fac asta în magazine. Că-i Lidl-ul de lîngă casă ori hangar tip carefură/kaufland/whatever. Cînd le zic (cu voce tare și hotărît) că-s proști, îi apucă pandeliile
You made my day.Ce urgență o fi frate de vorbește la telefon să-l audă tot autobuzul ,nu știu.Într-o dimineață am avut nevoie să merg cu tramvaiul,unde nu se aude ca in autobuz;am aflat ce pomană făcea în sâmbăta care urma, inventarul tot al produselor cumpărate în acest scop,banii cheltuiți,etc.După vreo 4 stații individa a coborât, odată cu mine și și-a continuat discuția, posibil până la piață.
Vârful acestui aspect pentru mine a fost acum vreun an sau doi ( încerc cu disperare să uit evenimentul) când am călătorit pe distanta București-Botosani și o tânără duduie a vorbit la telefon de la Urziceni la Bacău. Neîntrerupt.
Ba nu. A fost o intrerupere în momentul în care i s-a terminat bateria telefonului, dar a remediat rapid problema când a conectat telefonul la încărcătorul auto al șoferului. (Asta pe la Adjud) Norocul meu a fost că eu aveam căști, ceea ce m-a ajutat să creez mult râvnita cortină de izolare în lumea mea. :)))
Curios a fost că nimeni, dar nimeni din autocar nu a comentat nimic! Probabil că subiectele discutate erau interesante! :)))
Comentariu beton!13
Unii vorbesc / ascultă la tartina cu vinete:
1. Ca să nu se iradieze
2. Crezând că doar la partea de jos sunt difuzoarele, să auză mai bine. 🙂
3. Este o postură elegantă, se văd mai grațios unghiile.
Comentariu beton!15
De ce vorbesc asa? De ce vorbesc pe strada sau in mijloacele de transport pe video sau pe difuzor ca sa auda toata lumea? Din lipsa de educatie , din prostie .
Si vorba proverbului „Prostul dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul” .
Comentariu beton!13
Tata, Dumnezeu sa-l ierte, invatase acest obicei. Isi tinea telefonul in fata burtii, cu ambele maini, pe speaker. Apeluri video nu facea. Doar audio. Nu stiu daca facea asta si pe strada, as vrea sa cred ca nu, dar in casa n-avea nicio problema.
O data chiar m-a enervat, vorbea chestii personale (si dureroase) si mai erau 2 persoane in incapere in afara de mine si el. I-am spus ca nu se face si s-a uitat la mine mirat – „Io n-am secrete”. Sah mat.
Mie nu imi place nici sa vorbesc la telefon (sa vorbesc in mod pe care-l vad normal, adica telefonul la ureche sau folosind casti) daca n-am intimitate.
Personal nu inteleg de ce ar fi nevoie sa auda altul, strain sau nu, ce am eu de vorbit, chiar daca e o conversatie importanta sau nu. Pe speaker cred ca am vorbit de 3 ori in viata, cand il testam sau gateam si trebuia sa raspund. Dar in ambele situatii singur acasa.
Cauza e una singura si se numeste nesimtire. Daca nu esti complet idiot, realizezi ca ai putea deranja pe altul, dar o faci fara stres. Nu e problema ta, e a lui. Ce nu iti convine, nene, ca auzi ce vorbesc eu, sau bijuteria muzicala pe care poftesc s-o ascult, sau reelul ala atat de comic incat sunt nevoit sa icnesc cu ragete de magar, sau sunetele jocului meu. Nu-ti convine, ia-ti strada sau autobuz sau tren propriu, io tre’ sa-ti demonstrez ca e dreptul meu de cetatean sa vorbesc la telefon sau sa ascult tare.
Apogeul nesimtirii mi se pare omul care are castile la indemana, dar e mai palpitant sa ii ceri lui Costel de la celalalt capat al firului wireless sa urle inca o data, ca n-ai auzit bine ce a zis nici tu, nici nimeni pe o raza de 15 m.
Comentariu beton!14
Eu sunt realmente scarbita de comportamentul asta atat de oribil. Am ajuns sa prefer sa merg pe jos dar, ce sa vezi, si pe strada se intampla acelasi lucru. Singura solutie cred ca este sa ne punem noi castile in urechi si sa-i ignoram. Nu, nu am de gand sa ma cert cu ei pentru ca este in van, am si de crescut copii asa ca nu pot risca. Stiu, stiu, ar trebui s-o fac pentru ei dar imi e frica si am destule pe cap chiar si asa. Oricum, le dau vant afara din tara asta de rahat.
Comentariu beton!12
Fucking idiots???
opinia personala este ca totul a plecat de la emisiuni de reala valoare culturala gen Keeping up with the Cardashians, etc in care personajele tin telefonul asa ca sa se auda pe camera ce vorbesc. Cercopitecii de la noi insa…..moneky see-monkey do. Asa ca lor li se pare extrem de cool (ca doar tinutul asa te face sa pari la fel cu personajele de cultura preferate).
Comentariu beton!22
Genial! Cea mai buna explicatie de pana acu. E foarte pitzi intr-adevar sa tii telefonul asa si nu intelegeam de ce.
Plus rahaturile autohtone de „rialiti shouri”.
Într-o zi, în Lidl, un nene, cu telefonul pe speaker și în video-call cu nevasta, se înghesuia pe lângă vitrine, băgând telefonul în raft: ”Zi, de care brânză să iau? Din asta vrei?, Sau să iau din ailaltă?” Între timp, din telefon veneau indicațiile: ”Aia din dreapta (el mișca telefonul în direcția indicată). Nu, prostule, în partea ailaltă! Mă, da prost ești!”. Și tot așa, discuția a continuat cu volumul pe maxim, noi toți din jur martori la acest dialog deosebit de educativ. La un moment dat, efectiv nu am mai suportat, cred că nici n-am luat toate produsele pt care venisem, am vrut numai să scap de acolo. Nu de alta, dar îmi era frică să nu mă ia doamna și pe mine la ochi, că poate n-am pus ce trebuia în coș. :))
Comentariu beton!16
Am întrebat o amică ce vorbea în autobuz la telefon- felie, de ce nu vorbește normal. Răspunsul a fost năucitor- ca să nu faCĂCAncer la creier! ……………………………………………………
Comentariu beton!17
Cu cat masina este mai mare/scumpa, cu atat cresc si sansele de a avea un ghertoi/ghertoaica la volan. Obligatoriu telefoanele trebuie tinute la ureche sau in fata gurii (ca felia de paine cu pateu de ficat), de semnalizat nu se pune problema (doar saracii semnalizeaza) pentru ca o mana sta fixa pe volan si alta tine telefonul. Toate astea in combinatie cu mers pe linia de tramvai si bagat aiurea fix in fata altora. Asta vad zi de zi in traficul din zone „bune” ale Bucurestiului. Politistii n au nici cea mai mica reactie, nici macar in zonele in care este loc de a trage pe dreapta una-doua masini. Am mers in paralel zilele trecute cu un astfel de specimen, el de pe banda 1 a venit gramada peste mine pentru ca trebuia sa faca stanga la semaforul urmator. Nu l am lasat, a fost aproape sa ne lovim…Tot el, foarte nervos, a lasat geamul jos si a inceput sa ma apostrofeze. L-am intrebat calm de ce nu semnalizeaza, ca sa-l pot lasa sa se bage in fata mea si mi a raspuns senin: „hai dom’ne, nu vezi ca toata lumea merge asa? cand sa mai semnalizez?” I am raspuns sec ca-l bag in p**da ma-sii cu masinoaia lui cu tot, si ca daca tot incearca sa se bage cu tupeu intru direct in el. L-am urmarit in oglinda cum tot incerca sa se bage, tot fara sa semnalizeze – cu rezultatul ca si a luat mumu de la inca doi din spatele meu.
Ceva ma face sa cred ca unii oameni, atunci cand se urca in astfel de masini scumpe, isi pierd orice urma de educatie si bun simt.
Comentariu beton!13
E, cred, si o forma de exhibitionism-tre sa sa vada ce faci, esti cineva…
Dar, pe fond, e o forma crasa de insensibilitate, o lipsa totala de perceptie a celorlalti ca fiinte cu care interactionezi si pe care trebuie, macar, sa le respecti, nu mai zic sa prevezi si sa limitezi orice forma de disconfort pe care le-ai putea-o crea sau sa pastrezi un spatiu comun cat mai salubru…
Comentariu beton!11
La aia cu neconectarea telefonului cu mașina am auzit o explicație de genul că nu e bine, că “dacă mă sună amanta când sunt cu nevasta în mașină?!”. De înțeles.
Dacă asta ar fi explicația, n-am mai vedea mervi în trafic. Că știi cum e, de unde atât energie când ție de-abia îți ajunge pentru sex?
Un mesaj de genul nu ar strica: https://www.facebook.com/share/p/1A39qixZZg/ . Ricky for president!
Parerea mea – aia care sunt la volan si fac asta, trebuie testati psihic. Cred ca au probleme.
De ce…?
– De vinete, de vinete… 😀
Mai știți reclama aia cu Micutzu când da telefoanele oamenilor pe jos? Jur ca la asta ma gândesc când vad unul din ăștia. Apropo, mama când a venit din Italia dupa mulți ani, vorbea la telefon pe speaker. După ce i-am zis ca doar conationali vorbesc asa s-a potolit.
Am adevarate meciuri in metrou incercand sa explic ca nu ma intereseaza deloc ce face Maricica sau cum a fost kk a lui Gicutz. Si ca nu ma intereseaza sa ascultam muzica, pentru ca daca vreau, ma descurc si singura…
Dar purtatorii de felii de paine cu unt si cu gem chiar nu-i inteleg…
Eu am pățit-o la spital. Anul asta am fost internata și într-o săptămână am cunoscut toate neamurile celor doua colege de salon. Știam fiecare cu ce se ocupa, ce au mâncat azi, în ce schimb lucreaza, etc. Vorbeau doar pe speaker. 😔Uneori colega mai în vârstă întorcea telefonul spre mine sa ma vadă soțul și ma includea fără sa vreau în convorbire, sa i confirm și eu una alta de pe la spital și cum ne simțim, etc. Nu mai spun ca după ce închideau continuau sa mi povestească vrute și nevrute despre ai lor, încât eram nevoita sa ies sa ma plimb pe coridor pentru putina liniște.
Cred ca singurii care chiar au un mare avantaj din apelurile video facute de oriunde si oricand sunt surdo mutii. Am vazut multi vorbind prin semne cu telefonul in fata si mi-am dat seama ce diferenta a facut apelul video pentru ei. Incomparabil cu ceilalti.