Am mai scris pe aici, unii dintre voi știu deja, că unul dintre cei mai buni prieteni ai mei este concurent MasterChef, ediția 2025.

Ce nu știți este povestea modului în care a ajuns acolo, care este extrem de mișto, așa că mi-am zis să v-o las și vouă.

Mai întâi trebuie să precizez că Florentin (Rin, cum îi zicem toți prietenii lui) este omul cu care mi-am petrecut tinerețea pe stadioane și cu care mai merg și acum, din când în când, la câte un meci al Stelei sau al echipei naționale.

De altfel, de la un meci ne întorceam (nu mai țin minte care), eram la mine în mașină și, așa, de nicăieri, îl aud că-mi zice:

– Săptămâna viitoare am preselecție la MasterChef.

M-am uitat la el cum v-ați uita voi la un prieten care vă anunță că săptămâna viitoare are ascensiune pe Nanga Parbat, deși nu-i cunoșteați veleitățile de alpinist. La fel și eu nu înțelegeam de unde și până unde se ducea el la MasterChef.

Din ce știam, avea treabă cu gătitul la modul cum avem noi, bărbații, în sensul că putem să ne încropim rapid ceva de mâncare, cât să subzistăm. Dar de când sunt sendvișurile cu parizer și muștar preparat de MasterChef?

Pe scurt, în niciun caz nu-l știam vreun pasionat care are în raniță bastonul de mareșal buzunar cheia către o stea Michelin.

Ce nu știam eu era că după ce i s-au născut copiii (are doi, fată și băiat) a început să gătească pentru ei.

Și, ce să vezi, pentru c-a constatat că îi place, ușor-ușor a început să treacă și la preparate care nu mai erau doar ouă ochiuri cu cartofi prăjiți.

Azi așa, mâine așa, ăia micii au crescut și, din nefericire, odată cu crescutul au început să și vorbească.

Într-o seară, când le pregătise ceva bun (habar nu am ce) i-a zis ăla micu’:

– Tati, de ce nu te înscrii la MasterChef?

Să nu mă întrebați de unde știa ăla mic de MasterChef. Probabil că se uitau împreună la show, habar n-am. Oricum, e mai bine că l-a întrebat doar asta, că eu văd pe internet părinți care povestesc cum copiii lor de patru ani neîmpliniți îi întreabă foarte curioși:

– De ce Kant vorbește atât de puțin despre idealismul transcendental în „Critica Rațiunii Pure? Oare încă nu aprofundase suficient conceptul?

De-aia zic, mai bine că fiu-său s-a luat cu MasterChef și alte d-astea de copii obișnuiți, că altfel ajungea Rin să se înscrie la vreun concurs de dialectică hegeliană unde lua „Diatriba de Aur”.

Nfine, dincolo de orice glumă, omul meu și-a zis că ce-ar fi totuși să se înscrie? Și s-a înscris cum se înscrie la MasterChef orice cetățean normal: a intrat pe site-ul Pro TV și-a completat un formular de înscriere.

Uitase c-a făcut asta când, două luni mai târziu, a primit și răspuns.

De-aici până la proba gheridonului (adică aia la care a obținut Șorțul de Aur) n-a mai fost decât un pas. O bagatelă, ca să zic așa, că nu erau decât peste 7000 de oameni care se înscriseseră. Și nu glumesc, Rin chiar a ajuns acolo după o selecție dintre 7000 de persoane. Mie, personal, mi se pare de domeniul fantasticului.

În ziua în care a avut proba cu cei trei Chefi, am fost primul om pe care l-a sunat ca să urle la telefon:

– Băăă, am luat Șorțul de Aur!

Partea și mai mișto a fost că n-aveam nici cea mai mică idee despre ce vorbește, cum n-avusese nici el în timpul probei. Când i-au spus c-a câștigat Șorțul de Aur a întrebat senin „ce înseamnă asta?”. Cei care urmăresc show-ul cu siguranță au văzut momentul.

Atunci a aflat că există un singur Șorț de Aur pe sezon și că cel care îl câștigă ajunge direct în emisiune, pe platoul de filmare, nu mai trece prin nicio probă și prin nicio preselecție.

Din nou, uluitor, având în vedere că vorbim despre un om care se înscrisese doar pentru că i-a zis copilul într-o seară.

După ce mi-a urlat în telefon chestia cu șorțul, i-am zis că-n primul weekend merg la el să mi-l facă și mie. Era exclus să nu mănânc preparatul ăla, să simt io cu papilele mele de ce l-a câștigat.

Și-am mers. Doar că ne-am dus la el toți patru, iar la el acasă sunt tot patru. De-a trebuit omul meu să stea să facă opt preparate, ca să mâncăm fiecare câte unul. Practic, a albit preparându-le. Când a terminat a zis că nu mai vrea să audă de doradă vreo câțiva ani.

A trebui să-l bat la cap mai bine de două luni ca să-l înduplec să-l mai facă o dată și de data asta să filmăm când îl face. Că era păcat să nu ajungă și la alți oameni, mai ales la cei care iubesc peștele. Vinerea trecută, în cele din urmă, l-am convins.

Apropo, eu mănânc extrem de rar pește. Nu mă dau în vânt după, nu-mi stârnește emoții culinare, n-ai să mă auzi vreodată spunând: „ah, ce-aș mânca un biban de mare” (puteți înlocui „biban de mare” cu orice alt soi de pește.

Dar ce a făcut omul ăsta cu alea două fileuri de doradă este ceva absolut senzațional. Efectiv auzi îngerii cântând de la prima îmbucătură. Sosurile alea probabil că i le-a dictat Bărbosul însuși.

De-aia am zis să vă las și vouă aici cum se prepară doradă cu sparanghel, salsa și sos de capere. Sunt convins c-o să-mi mulțumiți dacă vă apucați să-l faceți.

Înainte să închei, o să vă mai spun că Florentin încă este în competiție, MasterChef e în plină desfășurare la ProTV. Lunea și marțea sunt episoade noi. Omul meu s-a calificat lejer și liniștit în primii 12, acum aștept cu nerăbdare să văd până unde ajunge.

Glumesc, știu exact până unde ajunge, doar că nu am voie să vă spun.

Acum vă las cu videoul, dar și cu rugămintea că dacă faceți și voi preparatul, să-mi ziceți cum v-a ieșit.

Apropo, vouă vă place peștele? Așa, în general.

P.S. Aștept cu nerăbdare prima glumă: „nuuu, că ne bate”.

P.P.S. Dacă nu vă funcționează videoul (e posibil să nu meargă pe toate sistemele de operare și pe toate browserele, că e o linie de cod obținută de mine prin vibe coding), îl aveți și aici.
…