Cei care mă urmăriți pe Facebook sau pe Instagram probabil deja știți de unde mi se trage titlul. Cei care nu o să aflați acum.

În weekendul ăsta prelungit am avut pe mână o mașină absolut senzațională, oameni buni: un MINI Cooper S Cabrio, versiune John Cooper Works.

Marele Manitou să le dea sănătate celor de la BMW România pentru că, fraților, vă spun cu mâna pe inimă că este mașina care m-a impresionat cel mai mult dintre toate mașinile pe care le-am condus vreodată în această viață.

De altfel, mi-am promis, și las și aici ca să rămână scris: eu, în această viață, cumva, nu știu când și cum, dar voi avea un MINI Cooper S Cabrio – John Cooper Works.

Cei care citiți de mai multă vreme pe aici știți că, în ultimii trei-patru ani, am condus o grămadă de mașini, unele mai mișto și mai puternice decât altele. Printre ele s-au aflat și câteva Porsche, de altfel. Vă dau cuvântul meu de onoare că niciun Porsche nu m-a impresionat atât de tare cum a făcut-o acest MINI.

Da, cu siguranță erau mai puternice, dar niciuna nu mi s-a părut atât de manevrabilă.

Uite, ca să nu săriți de fund în sus pe motiv de „hai, bă, cum poți să spui așa ceva”, o să nuanțez ca să fie extrem de clar. MINI-ul s-a pliat mult mai bine pe stilul si abilitățile mele de șofer.

Iar faptul c-am mers cu ea decapotată tot timpul mă făcea să simt și mai puternic întreaga experiență.

Probabil că un pilot ar reuși cu un Porsche mult mai multe decât cu un MINI, dar, șoc și groază, eu nu sunt pilot.

Iar pentru mine asta a fost cea mai tare experiență de condus ever. Chestie pe care n-aș fi crezut-o în ruptul capului înainte să mă urc la volanul MINI-ului. Mai ales că nici nu era primul pe care-l conduceam.

Chiar, am uitat să spun că am mai condus, dar nu aveau nicio legătură cu ce poate un John Cooper Works. Niciuna!

Ca să înțelegeți exact despre ce vorbesc și cât de mare a fost dileala la mine, de joi până duminică seara, m-am dat jos din mașina aia doar din două motive: când voia s-o conducă Mara și ca să dorm. În rest, tot ce-am făcut a fost să mă plimb. Vă zic, mă umfla ciuda când o auzeam pe Mara că vrea și ea s-o conducă.

De altfel, cred ca asta a fost marea mea greșeală, c-am fost de acord să facem un program cum s-o împărțim. A zis Mara că ea vrea în prima partea a zilei, după care o iau eu. Și, în marea mea naivitate, am fost de acord cu așa ceva. Dar măcar am scuza c-am făcut „împărțeala” până să apuc s-o conduc.

Voi știți ce lungi pot să fie primele părți ale zilelor? Simțeam că nu se mai termină.

Nfine, revenind, ziceam că în afară de Mara și de dormit, n-a mai existat vreun motiv pentru care să mă dau jos de la volan.

Ca să nu lucrez ca amatorii, prima dată m-am gândit care sunt zonele cele mai apropiate de București unde aș putea găsi trasee cu viraje multe.

Paranteză. Când mă joc cu mașini, nu mă interesează autostrăzile, nu e niciun fan să conduci pe autostradă, iar la noi te mai și enervezi cu toți idioții.

De altfel, poate ați văzut că au fost accidente nasoale pe mai toate autostrăzile de la noi în weekend-ul ăsta. De-aia eu vreau trasee cu viraje și curbe multe când am câte o mașină care-mi place. Am închis paranteza.

Revenind, ziceam de traseele cu viraje mai aproape de București. Din nefericire, am găsit doar trei, toate trei cu potențial să fie mega-aglomerate în weekend prelungit: spre Vâlcea (pe Curtea de Argeș și de Dealu Negru), spre Brașov (prin Cheia de Prahova) și, desigur, Transfăgărășan.

Și-am fost pe toate, le-am luat la rând, câte unul pe zi. Surprinzător, n-a fost așa de aglomerat cum credeam eu. Habar n-am de ce, probabil am plecat din București la ore la care cei mai mulți plecaseră deja. Sâmbătă, pe Cheia, de exemplu, a fost aproape liber.

De departe, cel mai tare a fost pe Transfăgărășan, unde am fost ieri.

Dar ca să fie atât de tare, m-am trezit la 6:00 și-am plecat de acasă la 7:00, iar la 9:00 eram deja pe Transfăgărășan.

De-aia am prins foarte liber pe bucata de la Curtea de Argeș până sus la Bâlea și m-am jucat pe curbele alea efectiv cum am vrut.

După care, evident, de la Bâlea încolo, spre Sibiu, pe partea cealaltă, a început jihadul: bară la bară.

După care am intrat pe Valea Oltului: bară la bară.

După care am intrat pe A1, tot bară la bară. Mă rog, cert e că n-a mai contat, îmi luasem deja porția de adrenalină, nu m-a mai interesat nicio aglomerație.

Nu vă imaginați ce senzații a putut să-mi dea mașinuța asta în toate cele trei zile. Știu exact și de ce: pentru că este construită din fabrică să-ți ofere senzațiile astea.

Pe lângă că este foarte scurtă și foarte joasă (deci are centrul de greutate extrem de aproape de asfalt), are suspensie independentă și pe față și pe spate, suspensie care în versiune John Copper Works este mai rigidă decât la MINI-urile S normale, tocmai pentru un plus de sportivitate. La asta se mai adaugă și diferențialul electronic EDLC care știe să frâneze roata interioară la ieșirea din viraje.

Probabil că nu știți ce înseamnă toate astea decât dacă sunteți pasionați de auto, dar o să vă spun eu ce înseamnă, pe limba noastră, a tuturor. Înseamnă că mi-a lăsat impresia că pot negocia orice viraj cu viteza pe care mi-o doresc, fără să am nici cea mai mică problemă.

Mașina era stabilă și răspundea la comenzi fix cum îmi doream eu. Trăiam cu senzația ca dacă vreau să mă întorc în loc cu ea, o să reușesc fără prea mare efort, de ziceai că e kart, nu autoturism.

Niciodată, dar absolut niciodată, nu am mai condus vreo mașină care să se comporte în felul ăsta.

Nici măcar Rafale, cu opțiunea 4Control, nu reușea să-mi ofere aceleași senzații pe viraje. Pentru că Rafale este mult mai lungă, prin urmare nu avea cum să fie la fel de manevrabilă. Cel puțin, nu pentru mine.

Vă zic, fiecare minut petrecut pe viraje a fost aproape orgasmic.

Nu știu cum fac, nu știu când se va întâmpla, dar eu trebuie să am o mașină ca asta.

Acum să vă mai zic si cele câteva chestii pe care le-am observat vârnd-nevrând, dacă tot mi-am petrecut zilele la volanul ei.

Să știți că nu consumă puțin deloc. De fapt, stați că nu m-am exprimat bine, ca ea, săraca, e posibil să consume ok dacă o ții în treapta Drive. Eu n-am scos-o nicio secundă din modul Sport, dar nici ea n-a coborât sub 13 l/100 km. Aia e, nu poți și regim de condus sportiv și consum mic, îți alegi.

În rest, mașina e plină de opțiuni, de tehnolgie și de widget-uri, iar ecranul ăla central rotund, păstrat de la MINI-urile clasice, care acum e digital, este șmecher tare de tot. De-acolo poți să configurezi și interiorul si exteriorul mașinii în zeci de feluri.

Doar că, din nefericire, n-a stat nici naiba să se joace cu opțiuni și configurări. Păi eu aveam timp de din astea când mașina stătea la mine doar trei zile? Și pe viraje cine mai conducea?

Lasă c-o să mă joc cu configurările când o să am una identică, o să-mi fac stopurile să lumineze în forma drapelului Marii Britanii și o să cânt karaoke până o să răgușesc. By the way, ambele există în meniul de infotainment al mașinii, nu le-am scos din burtă.

Da, da, ai trei moduri diferite în care poți face să se aprindă stopurile, unul dintre ele fiind exact în forma drapelului UK. Da, are și karaoke, dar cine naiba a avut timp de cântat? Mai ales că, din motive logice, nu funcționează decât când mașina staționează. Or eu nu voiam să staționeze. Repet, o să mă joc cu astea când o să am una identică.

Altfel, a fost foarte amuzant că, la postările de pe Facebook, s-au apucat să-mi comenteze niște oameni care mi-au explicat că nu sunt mișto mașinile decapotabile. E vară, e cald, îți bate soarele în cap și faci insolație. Iar dacă nu faci insolație, oricum se face un curent care vâjâie de nu se mai aude nimic în jur. Plus multe alte aberații de același gen.

Băi, da, așa e, se face curent, mai ales la viteză. Dar mie curentul ăla pe care îl simțeam prin fostele mele plete nu mi-a produs decât o cantitate enormă de fericire. Cu cât îl simțeam mai tare, cu atât eram mai fericit.

Cât despre „o să faci insolație”, aici aveau dreptate, doar că m-a dus și pe mine capul la atâta lucru, așa c-am rezolvat problema într-un mod aproape halucinant: am purtat șapcă. Și uite-așa, deși am ținut mașina doar decapotată și-am condus-o trei zile exclusiv pe caniculă, n-am făcut nicio insolație.

În schimb, știți ce-am făcut? Mi-am consumat doza de adrenalină pentru următorii doi ani, asta am făcut. Și am mâncat endorfine, serotonină și oxitocină cu polonicul.

Băi, vă jur că nu exagerez, chiar a fost unul dintre cele mai mișto weekenduri ale mele dintotdeauna, chestie care i se datorează exclusiv acestei mașinuțe absolut senzaționale.

Pentru cei care se întreabă: mașina are un motor de 2.0 litri care livrează 231 de cai-putere și un cuplu de 380 Nm.

Pe scurt: este o mini-rachetă de care m-am îndrăgostit și pe care o vreau cât mai repede înapoi în viața mea.

P.S. Există totuși și un dezavantaj când conduci un cabrio decapotat. Simți absolut toate mirosurile din jur mult mai puternic, infinit mai puternic, decât dintr-o mașină normală. Dacă mergi în spatele mașinii de gunoi, de exemplu, o să simți mirosul fix ca într-o ghenă (am pățit).

Dacă treci pe la Dedulești, o să miroși a mici și după ce-ai ajuns la București.

Dacă mergi pe un drum pe unde s-au bălegat caii, ia ghiciți ce miros o să aveți în nări mulți kilometri?

Dar astea sunt doar așa, ca să nu ziceți că doar am lăudat MINI-ul. În realitate nu m-a interesat nici măcar o secundă a ce miroase pe șosele. E ok, mă pot obișnui cu mirosurile dacă ăsta e singurul neajuns care stă între mine și un MINI Cooper Cabrio S – John Cooper Works. Promit.