Articol scris de Iulia.
…
Știu că probabil după aventurile cu mici (sau lipsa lor, dacă e să fim exacți, dar cârcotași), majoritatea dintre voi aveți impresia că sunt o gospodină desăvârșită, care le-ar face oricând pe Sanda Marin, Martha Stewart și Marie Mondo laolaltă să își roadă unghiile de invidie.
Ei bine, din păcate, s-ar putea să vă dezamăgesc crunt dacă vă spun că mai dau și eu chixuri uneori. Dada, se întâmplă și la case mărețe, precum a noastră 😂
Căci să vedeți. După aventurile mai mult sau mai puțin ratate din Săptămâna Micilor (lipsă), cunoscută și sub numele de Săptămâna Patimilor (Micilor lipsă), domnul Fritz a decis că totuși trebuie să-și facă pofta inimii și să-și frigă personal niște mici pe grătarul personal.
Doar că pofta inimii mai poftea la ceva, pe lângă micii ăia. Recte la niște cartofi prăjiți “adevărați”.
Ghilimelele sunt puse din cauză că eu mai fac uneori cartofi prăjiți acasă, dar, pentru că urăsc din ficați tot ceea ce implică procesul de prăjire, de cele mai multe ori, îi fac la cuptor.
Și da, folosesc d-ăia chimici, de la magazin. Dați cu pietre, na!
Mno, având în vedere aceste aspecte, sper c-ați priceput că Musiu dorea cartofi prăjiți realizați cu sudoarea frunții nevesti-sii, din cartofi cumpărați cruzi, curățați și prăjiți ulterior în ulei până se îneacă. Cartofii, nu soția. Cred. Sper. Mă rog.
Și ce moment mai bun să faci asta, decât în weekend? Deci plan de mâncare agreat: grătar și cartofi prăjiți! Zis și (aproape) făcut.
Sâmbătă dimineața facem consiliu de familie și decidem ce e de făcut în ziua respectivă – tre să facem aia și aia și ailaltă și să mergem colo și colo și dincolo.
Mbuuuun. Ne îmbarcăm cu tot familionul în voatiură și p-aci ți-e drumul.
Printre opririle planificate pe traseu se număra și una – ultima, de altfel – la magazinul sătesc, ce servește cu mândrie și drept aprozar și unde au cele mai bune zarzavaturi din Univers.
Și mergem noi de colo colo, și facem noi aia și ailaltă și ne oprim și colo, și dincolo la târguit una și alta.
Și ne punem într-un final cap-compas: acasă.
Și cum mergeam noi așa, alene, spre casă, știind că ar mai fi trebuit (teoretic) să oprim la magazinul-aprozar, îi zic Fritzului: lasă, nu mai opri, că nu aveam de luat nimic urgent de aici. Mână spre casă, birjar!
Decât că, odată ajunși la domiciliul conjugal, mă izbește în frunte precum o durere de cap d-aia de mahmureală cruntă: CARTOFI!
Nu mai avem cartofi! D-aia ar fi trebuit să oprim la aprozar! 🤦♀️
Am băgat-o oleacă pe mânecuță, vă zic sincer! Că după toate rundele cu uite micul, nu e micul, acu să-i zic omului că n-am picioici, să i le prăjesc… nu se face!
Daaaaaaar, pentru că-s fată isteață, l-am luat prin învăluire:
– Auzi, cât de tare ții tu la forma aia “clasică” de cartofi prăjiți?
– …
– Adică e musai musai să fie așa…bastonașe?
– …???
– Păi să vezi…
– Așaaaaaa…
– Știi când am zis să nu mai oprești la aprozar?
– Așaaaaaa…
– Păi totuși era ceva ce ne-ar fi trebuit destul de urgent…
– Așaaaaaa…
– Cartofi 🫣
– 🤬
– Dar stai!
– 😐
– Situația poate fi salvată!
– 🙄 ascult
– Am în congelator niște cartofi tăiați cubulețe. Îi pregătisem pentru când n-am timp să pregătesc cartofi pentru piure sau pentru pus la cuptor, dar mă gândesc c-ar merge și prăjiți… dacă nu te deranjează că-s cubulețe, nu bastonașe.
– Auzi? Îi prăjesti în oală?
– Îhî.
– În ulei încins?
Îhî.
– Nu la cuptor?
– Îhî!
– Atunci, din partea mea, poa’ să aibă și formă de trifoi cu patru foi! Gustul contează!
Pfiu, hai c-am dres-o! 😶🌫️
Și planul din capul meu suna așa: folosesc oala aia grea, de fontă.
Stați, că mai tre să fac o paranteză, pentru cine nu știe: ca răspuns la întrebarea Vasilescului cu “spune-mi c-ai îmbătrânit fără să-mi spui că ai îmbătrânit”: eu m-am bucurat ca un copil într-un magazin de jucării când am primit cadou o oală de fontă. Și nu orice oală, căci nu numai că e din fontă, dar e și emailată, și roșie! Curcubeu în suflet, ce mai!
Gata, închis paranteza.
Mdeci, planul meu era așa: pun pe focul electric oala de fontă. O încing de-o găsesc dracii, pun ulei, prăjesc cartofii congelați la fel cum i-aș prăji pe unii d-ăia de cumpărat.
Numa că, ce să vedeți… cumva, pe undeva… s-a greșit.
Nu știu nici până în ziua de azi să vă spun exact ce și unde. Dar ce pot să vă spun cu siguranță e că s-au prăjit niște cartofi. Oarecum. Parțial.
Adică o parte din cartofi au ieșit binișor, aș zice – crocanți la exterior, pufoși la interior.
Unicul bai a fost că treaba asta s-ar întâmplat numai cu o mică parte din cartofi. Căci restul au decis să dezvolte un atașament complet nesănătos față de fundul oalei mele de fontă. Și unii față de alții.
Așa că a rezultat un strat destul de generos de lipitură de cartofi pe fundul oalei, plus un strat de cuburi de cartofi prăjite decent. Sau decențel, aș zice.
Din fericire pentru mine, bietul Fritz s-a declarat mulțumit chiar și așa. Ba a zis că ăia pe care a reușit să îi desprindă de prin oală, au fost chiar gustoși. Și el susține că n-o zice numa de amabilitate. Da eu nu-s neapărat convinsă.
Însă drama mai mare era alta: ce mă fac eu cu Sfânta Oală? Cum desprind eu stratul de picioici, fără să distrug oala?
Oala mea frumoasă și bună pentru copt o pită de te lingi pe dește? Oala mea, cadou de la mama mămicuța mea?
‘ți-ar micii cu cartofi prăjiți ai dreq să-ți fie, cu cine ți-o mai face vreodată cartofi prăjiți, să strice bunătate de oală!
sursa foto: freepik.com
Este o singură concluzie de tras din ce ai relatat, bietul Fritz își iubește jumătatea, restul e cancan :))
Comentariu beton!36
Aia cu siguranță! 😂
Are dreptate @keepcalm! Dar data viitoare pune-l pe domnul Fritz să-și prăjească singur cartofii. Că tot două mânuțe are. 😁
@Ana G.
Nu ai idee cat de gustoasă iese mâncarea din mânuțele jumătăți mai ales când stai și privești cum o pregătește 🙂
@Keepckalm, fix la asra m-am gandit si eu. Norocul Iuliei e ca Fritz o iubeste😀.
‘ce că-n Spania se bat tovarășii spanioli pe „arsura” de pe fundul tigăii de paella; îi zice, arsurii, socarrat; de la carate, cre’că…? o fi la fel șî la barabule?
da’ vestea bună vine, via ciatgipiti, în ceea ce privește cast iron potu’; care se curăță, pare-se, numa’ cu apă rece și c-o spatulă de silicon sau lemn, cu care freci, gently; adică vestea îi bună nu pentru tine, care tre’ să freci, ci pentru ceilalți, din jurul tău; că atît timp (nu se precizează, da’ io estimez multișor) cît spatulezi, n-ai timp să mai faci și alte nefăcute…; vezi că la urmă tre’ să dai cu ulei; dacă nu ai, miercuri-joi vin la Brașov, dă un semn și aduc!?
Poi dă și tălică un semn, dau o cafiauă, dacă e.
Oala am rezolvat-o, slavă Bărbosului, fix așa – apă și spatulă de lemn. Că altfel nu mai pupați voi text azi, că aș fi fost ocupată să plâng în pumnișori după oală!
Planul nu a fost bine conceput. Nu s-au prioritizat etapele. Trebuie facuta o analiza amanuntita a fazelor de lucru si impartite sarcinile. Comisia mixta trebuie sa emita o procedura clara prin care solicitarile culinare ale unui memebru al familiei sunt duse la indeplinire. Ref. chestiunea oalei, comisia ramane pronuntare.
Comentariu beton!17
😂😂😂
Evident, au existat erori, cel mai probabil, preponderent umane, încă nu s-au stabilit dacă se pot formula acuze și la adresa materialului de concurs.
Dar cu certitudine este necesară o analiză amănunțită, urmată de o ședință pentru discutarea rezultatelor.
Arsura de pe oala se desprinde daca pui apa cu sare (multa sare) si o lasi sa fiarba la foc mic, cat de mult poti. Daca nu s-a desprins toata arsura, repeti treaba de mai sus. Am uitat sa spun ca preferabil ar fi sa folosesti sare mare.
N-a fost nevoie, până la urmă, am lăsat-o să se răcească de tot, după care am lăsat-o peste noapte plină cu apă rece și dimineață am dat c-o spatulă de lemn și aia a fost! 🥳
Da rețin și pontul cu sarea, presimt cumva că nu e chiar ultima dudă pe care o voi comite 😁
Sunt și eu în asentimentul domnului Fritz: cartofii (oarecum) prăjiți la cuptor nu-s adevărați! Sunt fake, imitație, cartofi prăjiți de pe Temu, zi-le cum vrei, dar nu cartofi prăjiți! Ăia îl oală, eventual în untură, îs cartofi prăjiți!
Și între timp a mai apărut și nenorocrea aia numită air fryer care încearcă să-i imite fără succes
Comentariu beton!14
Am râs de cartofii de pe Temu pe înfundate, că alții de prin casă dorm încă.
@Călin, așa ceva visam și eu, dacă e să fiu absolut sinceră. Și pentru că untură nu mai aveam, am zis măcar să îi fac în oala minunată, poate poate aduce gustul cu ăia pe care îi făcea bunică-mea în tuci, în untură 🫤
S-a greșit 🤷♀️
Arsura de pe oala se desprinde daca pui apa cu sare (multa sare) si o lasi sa fiarba la foc mic, cat de mult poti. Daca nu s-a desprins toata arsura, repeti treaba de mai sus.
Pune cola,bicarbonat si oțet în oala și lasă peste noapte.Se desprind singure resturile lipite.
Cola? 😲
Hai, că p-asta chiar n-o știam! De combinația bicarbonat & oțet știam, da și cu cola, n-am mai auzit!
Sper să nu fie nevoie să o testez vreodată 🤭
@ Elisabeta, să nu te superi pe mine, dar
bicarbonat+otet=apa+sare. E spectaculoasă sfârâială de la început (reacția de neutralizare dintre un acid și o bază), dar soluția rezultată tot saramură se numește.
Vestea bună e ca luate separat, atât bicarbonatul, cât și oțetul, pot face minuni.
@ Iulia, mie mi se mai întâmplă, nu foarte des, să curăț arsura de pe câte o tingire (chiar și din fontă) cu un maclavais făcut din bicarbonat cu apă. Merge brici. Maclavaisul “fabricat” de mine nu doar ca e mai ieftin decât altul similar și frumos ambalat, dar e și suficient de fin încât să nu zgârie emailul.
Cola desfundă cada de nu se vede.
Și ca să revin la oile noastre: oare există pe lumea asta a noastră, mică și trecătoare, vreun muritor căruia să nu i placă o porție zdravănă de cartofi prăjiți în dulcele stil clasic?
Hei, muritor am zis, nu sfânt 🙂
In caz ca nu ai rezolvat cu oala, iti spun cum scap eu de prajeli. Pun apa in tuci/tigaie si o fierb vreun sfert de ceas de cand clocotește. Apoi se desprinde foarte usor mizeria. Eu am din alea din fonta traditionale (Turnatoria MAE, daca te intereseaza), nu emailate, asa ca sper ca metoda sa functioneze si la tine.
Am rezolvat, scrisesem mai sus, dar văd că mi-a păpat sistemul comentariul.
Sper să nu fie nevoie să folosesc niciodată nici una dintre metodele pe care le lăsați voi pe-aici, dar scrieți, că nu se știe niciodată 😂
Când eram tânără (long time ago) am pus cu entuziasm oțet din belșug în tigaie și ma pregateam să arunc cartofii tăiați de soț (tu-i tai prea mari, era textul). M-am oprit la timp, cred că nu știți ce miros acut are oțetul încins. Vine văru-meu cu doamna lui in vizită. Ăștia erau si mai tineri, studenți care stăteau intr-o garsonieră prapadita la București. Domnul soț povestește faza-cu-oțetul, iar bunătate de văr se uită spre nevastă-sa „Povestești tu sau ma lași pe mine?” La care Claudia zice că dumneaei a confundat borcanul cu untură de la bunica ei cu cel de miere ușor zaharisită de la bunica lui. După ce mierea s-a lichefiat, a și pus cartofii in tigaie. Rezultatul a fost o masă amorfa, dar dulce.
Am leșinat la faza cu mierea topită 🤣🤣🤣🤣
Aoleu 😜 taica-meu a dres o oala de ciorba cu zahar in loc de „sare de lamaie”.
A trebuit sa o manance singur 😂 îi venea să își dea singur palme, săracu’
Sablează oala.
Exista firme care cu asta se ocupă.
N-a fost nevoie, din fericire 🙂
Când pui sarea în cartofi?
E o întrebare tehnica.
Cocotă ii spune in Belgia la cratița asta, am și eu două, una roșie și una galbenă, le iubesc de mor! Când (rar) imi vine băiatul acasă asta imi cere:”mama, vreau cartofi prajiți dar din ăia adevărați, curățați de tine!” Te iubesc, fată dragă, pentru umorul tău.
❤️
Puteai să spui că așa ai vrut să-i faci!
Fi-miu râde de mine, de mai bine de 5 ani, din cauza unui grătar. Pe care nu mai știu cum am ajuns eu să îl fac, eram recunoscută deja pentru nepriceperea în ale grătarului. Așa că totul era bine făcut, mai mult spre ars. De rămas nu a rămas, era ziua maică-mi și eram mulți, dar s-a făcut mișto de mine la greu. La câteva zile, găsesc pe internet un articol despre grătar în diferite țări. Și ce să vezi, vietnamezii mănâncă carnea la grătar arsă. Păi nu am dat eu sfoară-n neam că nu au apreciat grătarul meu vietnamez, că eu le ofer experiențe culinare internaționale și ei nu apreciază.
În continuare când aude de grătar, fi-miu zice „sper că nu vietnamez”, cică eu reușesc să ard carnea și la grătarul electric.
Pune apa în oala, și fierbe-o pana se dezlipește stratul de cartofi. Și data viitoare, întâi infierbanti oala, după aia pui uleiu, și când e încins și ăsta, poți pune cartofii
Norocul tau e ca Fritz te vede cu ochi buni🥰. Cat despre oala, las-o bine la inmuiat si apoi incerci sa dezlipesti stratul de cartofi. Data viitoare foloseste un tuci traditional. Pe ala poti sa il freci si cu buretele de sarma😁.
Sista, tu probabil te-ai inspirat de la vreun chef cu stele Michelin, ca doar acolo ai chestii de genul creation de pommes de terre – jeu de textures. Sper ca @Fritz ti-a apreciat creatia asa cum se cuvine.
Vorba aia: nu am îmbătrânit degeaba, eu era sa exterminez o oala din inox cu o mamaliga care s-a ars urat.
Deci s-ar putea sfarul de mare jos sa mearga la tine, s-ar putea sa nu: sfat de la gospodinele de pe FB e ca se ia o tableta de pus in masin de spalat vase, se umple ceva apa in oala si se fierbe pana clocoteste, apoi se lasa la racit.
Teoretic ar fi trebuit sa fie gata, toata arsura ar trebui sa fie desprinsa, numai ca nu, ca am oala îndărătnică.
Asa ca sfat de pe net: iei alta tableta de masina de spalat vase si o folosesti ca radiera pe unde mai e nevoie. La mune a functionat si de atunci am reusit sa fac mămăligi fara să mai stric nimic 😂
Văz că lumea-i ocupată cu sfaturi gospodărești și uită de pietre, așa că am să remediez situația. Prin cartofi „chimici” înțelegi chestiile de se vând congelate la pungă? Dacă da, sunt în asentimentul d-lui Fritz, ăia-s buni de cartofi prăjiți cel mult ca garnitură la o friptură de la McDonald’s. Cu o Cola alături. La o mahmureală cruntă.