Zi-mi că ești bătrân fără să spui că ești bătrân. 👴

Încep io:

Primul nostru televizor nu putea fi cărat de un singur om, decât dacă omul ăla putea să ridice și roți de tren. Cea mai comună soluție pentru transport era să-l bagi într-o pătură de care țineau minimum doi bărbați.

De-aia cei mai mulți nu-l transportau decât o singură dată: atunci când se mutau.

Când se strica, în sensul că refuza să se mai aprindă, prima metodă de a-l face să pornească era să-i dea taică-meu doi pumni zdraveni, câte unul pe fiecare laterală. O să râdeți, dar funcționa ireproșabil aproape de fiecare dată.

Dacă totuși n-o lua și n-o lua, chiar și după ce-l umplea tata de lovituri, îl chemai pe domnul Grapski, de la parter, să-i schimbe o chestie care se numea PL-5oo. După care o lua fără probleme.

Da, prieteni, atât de bătrân sunt.

Hai, să v-aud.

P.S. Fix ca ăsta de mai jos era. Aveam până și bibeloul ăla cățel, doar că la noi nu stătea lângă tv, ci în dormtor. Pește de stică nu aveam, pe tv țineam vestitul pescar chinez.

sursa foto