Mi-a ajuns zilele trecute sub ochi o postare care zicea așa:
„Tatuajele sunt manele pe piele”. Semnat, Ileana Vulpescu.
Habar nu am dacă citatul este real și chiar îi aparține scriitoarei respective, dar pe mine m-a făcut să vomit în gură un pic. Poate de-aia n-am citit niciodată nimic scris de ea? M-o fi ferit Bărbosul să pun mâna pe vreo carte care să conțină ceva la fel de profund.
Nu doar că mi s-a părut primitiv, dar m-a dezgustat atât de tare încât i-am dat unfriend pe loc tipei care-l postase.
Sunt ani mulți de când vreau să-mi fac măcar un tatuaj. Bine, eu visez măreț la măcar un sleeve, dar m-aș mulțumi și cu ceva gen brățară. Uite că sunt măcar 15 ani de când mă tot câcâi și n-am curaj să-l fac.
Nu mi-e teamă de durere, ci exact de imbecilii care sunt convinși că tatuajele sunt manele pe piele. Motiv pentru care nu știu cum să reacționez nici când îmi zic fetele că de-abia așteaptă să împlinească 18 ani ca să se tatueze. Maria își dorește tot un sleeve, iar Ioana ar vrea să înceapă cu ceva mai mic, nu știe încă.
Nfine, nu e ca si cum se tatuează mâine, mai e, până atunci poate apar imprimantele 3D pentru oameni.
Revenind, în mod normal le-aș încuraja să-și tatueze ce vor și unde vor, dar trăim în țara asta în care e foarte posibil să ai probleme cu toți dobitocii doar din motivul că ai vreun tatuaj care nu le place.
Mă refer la profesori, la angajatori, la șefi, la colegi sau la imbecilii care citează din Ileana Vulpescu.
Anii ăia în care trebuia să ne tundem și să ne îmbrăcăm „regulamentar” au lăsat urme adânci pe cortexurile românilor, se pare. 35 de ani mai târziu, încă mai ești etichetat și judecat pentru chestii care n-ar trebui să intereseze pe nimeni în afară de cel în cauză.
Și dacă tot m-am dezlănțuit, bineînțeles c-o să vă întreb cum vedeți voi treaba asta cu tatuajele? Să presupunem că sunteți angajatori sau lucrați în HR și recrutare, v-ar interesa că omul care e în fața voastră, la interviu, are tatuaje? Dacă da, de la ce nivel începe să vă deranjeze? Sunteți ok cu un tatuaj mic, dar nu mai sunteți cu ceva ce acoperă jumătate de corp?
Sau poate că nu sunteți angajatori, sunteți doar angajați și aveți colegi și colege tatuate? Vă deranjează treaba asta?
Partenerul sau partenera voastră se tatuează. Cum vi se pare? Aveți ceva de reproșat?
Sau vreți o relație, cunoașteți pe cineva și constatați că e plin sau plină de tatuaje? Vă influențează în vreun fel treaba asta?
Hai c-ați înțeles ideea. Vreau să aflu dacă aveți ceva împotriva oamenilor tatuați, indiferent de contextul în care vă intersectați cu ei.
Mie, personal, mi se par extrem de cool și nu mă deranjează absolut deloc. Motiv pentru care, în semn de protest, dacă tatuaj tot n-am curaj să-mi fac, mă gândesc să-mi pun un cercel. Doar așa pentru că pot.
P.S. N-aș avea nici cea mai mică problemă să interacționez cu tipa de mai jos, de exemplu. Vă dau cuvântul meu că n-aș fi deloc oripilat și nici nu mi s-ar părea că are vreo manea pe piele.
sursa foto: freepik.com
Nu sunt din hr, dar am fost la multe interviuri de recrutare (de partea care angajează). Din partea mea, omul(ca sa evit problema de gen) poate sa fie verde, rosu, alb, negru, etc, cu sau fără tatuaje, cu sau fără cercei/piercings, atâta timp cât știe ce trebuie sa facă și e cat de cat combatibil cu grupul. Singurul criteriu de respingere ptr mine, e mirosul (cel nenatural).
Back on topic, nu pui o poza cu modelul de tatuaj? :))
Comentariu beton!33
Al meu? Ce-aș vrea eu să-mi fac?
Da, al tău. Ca nu cred ca te duci spre domnișoara :))
Păi n-am idee. Mi-aș alege ceva dacă chiar m-aș hotărî să-mi fac.
Aș sta câteva zile să fac research ca să hotărăc ce vreau,
unii cu manele, altii cu „schimonosire” :)))
https://hotnews.ro/teodosie-tatuajele-sunt-schimonosire-ce-spune-arhiepiscopul-tomisului-despre-cercei-1792057
cred ca gigel de la constanta, se uita ce mai postezi si mai face si el o „cuvantare” …
Mi-am facut acum, la 39, doua tatuaje mici, cate unul sub fiecare genunchi (genunchi pt care ma duc la recuperare lunile astea :))). Mi-as tatua numai pisici pe picioare, ca-s funny.
Nu cred c-ar fi afirmat Ileana Vulpescu asa ceva, am citit cand eram in liceu un roman de-al ei, scria bine. Ramas-bun casei părintești – cred ca se chema. Unele tatuaje mi se par inestetice ca par niste pete diforme pe picioare mici, dar e treaba fiecăruia/ fiecăreia sa-si poarte fericirile 🙂
Maneaua mea este Garofița Pietrei Craiului. Nici măcar nu mi-am pus problema că pe unii i-ar putea deranja. Am făcut acest tatuaj la 50 de ani. Mi l-am dorit, l-am făcut!
N-am nicio problemă împotriva oamenilor cu tatuaje. Referitor la „tipa de mai jos”, nici eu n-aș avea. Vă dați seama câte babe cu tatuaje vom avea peste câțiva ani…:)))
Comentariu beton!59
Daaa…mișto un tribal pe un dos de babă 🤣🤣🤣
Comentariu beton!32
Perfect, punem de-o asociație, ceva. Eu o să am și părul turcoaz. :)))
Comentariu beton!17
Eu aștept cu nerăbdare fundițele pe picioare de mămăiță 😀
Comentariu beton!16
M-am gandit bine cativa ani ce tatuaj sa imi fac. Cum a ramas acelasi, mi l-am facut si nu regret, in principiu nu il vad ca e pe spate si uit de el 🙂 Cred ca oamenii care isi fac tatuaje sunt oameni care pot sa isi asume lucrurile pe care le fac si nu prea le regreta.
Cat despre parerea altora, cat timp nu vrei sa lucrezi in MAI, nu stiu sa fie o problema. Daca cineva te judeca pe baza acestui criteriu, asta spune mai mult despre el decat despre tine.
@JustLove: Ai fi surprinsa dar, deja am vazut. Anul asta, pe plaja era o bunica tatuata ca tipa ce ilustreaza articolul si ca bonus avea si funditele plus niste flori pe coapse. Atat ca la cei 60 si ceva de ani arata mai bine ca multe de 20. Extra bonus erau silicoanele. 🤭 O adevarata GILF. Ca sa fie clar… plaja nu era din Romania.
Eu nu sunt fan tatuaje, pentru mine. Pe alții, nu ma deranjează. Nu mi-as face niciodată unul, pentru ca mă îngrozește ideea sa am pe mine ceva permanent, de care sa nu pot scapa singura. În schimb, fiica-mea si-a făcut un tatuaj, de care aștept sa se plictisească 😁. Ca interactiune, nu ma interesează cine ce are desenat pe el/ea. Bine, dacă ar trebui sa angajez pe cineva la relații cu publicul, n-as lua pe cineva cu tatuaje pe față.
Comentariu beton!68
Este ultimul lucru care mă interesează la un om, dacă este sau nu tatuat. Jumătate din angajații mei au câte un tatuaj, indiferent dacă au 50+ sau mai tineri, femei și bărbați. Acum că ai deschis subiectul, eu nu țin minte să fii interacționat cu un om care să fie deranjat de altcineva, doar pentru că este tatuat. În schimb, sunt cel mult dezamăgit, atunci când văd un tatuaj urât executat 🤷
Comentariu beton!27
„The only difference between tattooed people and not tattooed people is that tattooed people don’t care if you’re not tattooed” (Pinterest)
Comentariu beton!11
Sunt din generația născută dupa ‘90 și nu am nicio problemă cu tatuajele. Am și eu două.
De fapt, mi se pare ca ele vorbesc despre persoana în cauză, mai bine decât o fac cuvintele.
Comentariu beton!16
Când fata cea mare a împlinit 16 ani a vrut să își facă primul tatuaj și primul piercing în ureche. Am mers cu ea – mi-am făcut și eu același tatuaj, și mi-am pus cercel.
Feciorul așteaptă nerăbdător să împlinească și el 16 ani. Probabil că o să îl fac pe al doilea. Iar când cea mică o face și ea 16, ei bine …
Comentariu beton!51
Aștepta și fi-mea asta cu 16 ani, dar am înțeles că limita s-a dus la 18 ani, chiar dacă au acordul părinților.
Da, s-a dus la 18 ani limita.
Tatuaje n-am, dar cercel am avut mult timp. L-am pierdut la un concert la care am dat din cap mai mult decât ar fi trebuit 😀, după care nu am mai gasit unul care să-mi placă și, între timp, mi s-a astupat și gaura din ureche!
Am un coleg care are tatuată o gambă și un braț! Operă de artă și alta nu! Îi stă foarte bine și, în general, nu am nimic împotriva tatuajelor, până la urmă fiecare dispune de corpul său după bunul plac!
Comentariu beton!24
Sunt tot mai hotărâtă să-mi fac tatuaje. Două. Și da, am în jurul meu oameni tatuați care sunt foarte cool, super de treabă, inteligenți și cu joburi bune. Ca să nu mai zic de doamna profesor cu nume de floare. O știți unii dintre voi. Este un profesor cum aș vrea să fie mulți. Dacă mai pui și că are motor, deja este top.
Amândoi băieții mei au tatuaje, tatuaje care au și o poveste, mi s-a părut foarte mișto ideea pe care au avut-o. Bine, bunicii și mătușile nu prea au fost de aceeași părere, dar s-au obișnuit.🙂 O să fie un pic delicat momentul când voi apărea eu tatuată.😁
Comentariu beton!23
Am doua ! La un moment dat ,cineva mi.a spus că cei care se tatuează ar avea probleme psihice ! Îmi doream tatuaj ,dar a durat până am găsit artistul ( am văzut câteva făcute ” in apartament” chiar după 90 , îmi venea să plâng)!
Eu am inceput sa ma tatuez de cativa ani incoace si am ajuns la un picior plus o mana plus un antebrat, mai am putin si o sa fiu 50% tatuata. Am avut colege cu tatuaje foarte faine pe picioare, maini, degete. N’am intalnit HR incuiat la minte, a fost ok, dar am intalnit oameni batrani care se uita ciudat, oameni tineri care se uita si mai ciudat. Partea faina e ca partenerul inclina sa isi faca si el unul 😀 asa ca… nu prea conteaza ce zice lumea si daca dai de incuiati, le acoperi ca sa eviti discutii inutile. Fa ce te face fericit!
L.E. bunica’mea, la 77 de primaveri, vazandu-ma, dupa atacul de panica facut a zis ca ar vrea si ea sa isi faca unul :))))
Comentariu beton!42
I love (like, mai exact) your bunica! 👍🏻
Nu am tatuaje si nici nu intentionez sa imi fac, cel putin pe moment. Cred ca situatia este asa. Este dreptul tau sa te tatuezi cu ce vrei, unde vrei, din ce motiv vrei, dupa cum este dreptul meu sa nu imi placa. Chestie de opinie. Nu fac diferentieri la angajare din acest motiv si am avut doamne cu tatuaje de tot felul.
Cred ca conteaza de fapt scopul in care te tatuezi. Daca m-as tatua ar fi ceva ce ma reprezinta, obsesia pentru sportul de anduranta de exemplu. In nici nu caz nu as face-o ca sa atrag atentia. Cred ca de fapt cele mai multe persoane sunt asa. Exista insa un procent, nu mare, de persoane care se isi fac tatuaje strict ca sa atraga atentia si sa iasa in evidenta, ca nu au cu altceva cu ce. Cred ca de fapt, ce vor ei sa scrie, este: am nevoie urgent de psihoterapie. Am vazut aici tatuaje tribale, citate in chineza, garduri de sarma ghimpata pe gat, karma scris pe ceafa ( era o fata), ancore ( dar ei nu stiu ce reprezinta), tatuaje de puscarie la corporatisti ( hai sa fim seriosi), etc. Pe acestia ii dispretuiesc pentru ca exista o inconsistenta intre ei ca persoana si tatuajul facut, si probabil ca acestia si dau nastere la discutii, de genul: de ce nu ma angajeaza intr-o slujba cu contact cu publicul daca sunt tatuat (a) pe toata fata si am cercel in nas. Pai exact de aia. Ca tatuajul ala facut sa atraga atentia si sa te victimizezi imi spune ca ai probleme la mansarda. Daca ar fi un african tatuat pe fata cu motive tribale, din tribul lui, si plin de cercei, l-as angaja fara probleme, pentru ca reprezinta ceva pentru el.
Este strict parerea mea.
Comentariu beton!138
Socrul meu, lipovean, avea tatuata o sirenă pe antebraț. Bine, era urâtă rău, dar el credea ca îl apără când era pe apă. Spunea: asta e faraoanca. Și, cumva, i se potrivea.
Comentariu beton!49
Alina I – Confirma ce am zis, tatuajul reprezenta ceva pentru el si avea legatura cu modul de viata. Nu l-a facut dintr-un catalog strict ca sa se laude la colegii lui/ei de la contabilitate.
Comentariu beton!46
Felicitari domnule, comentariul dvs. imi pare singurul obiectiv & pertinent! Articolul comentat are multe neajunsuri, ca de altfel si majoritatea comentariilor, pline de subiectivism, ceea ce ma face sa cred ca, poate nu suta la suta, dar in mare masura are/avea dreptate si Elena Vulpescu.
Comentariu beton!26
@Niu, să lași acest comentariu în care faci pe deșteptu, dar pe aia s-o cheme Ileana, nu Elena. Cam ăsta e nivelul în această țară.
Subscriu.Pe mine tatuajele ma duc cu gandul la Auschvitz.Nu condamn pe nimeni,nu judec dar nu as putea sa ma tatuez.
Comentariu beton!18
Am 13. Într-o lună îl da pe al paispelea. Oamenii, în general, te judeca oricum, chiar dacă nu recunosc asta, important este ca pe tine să te doară în cur de părerea lor.
Comentariu beton!79
Eu imi tot spuneam cand implinesc 40 ani merg si imi fac un tatuaj, lucru executat la implinirea celor 40 ani. Am un tatuaj pe spate, jumatate din spate, am stiut exact ce vreau 2 aripi de inger cu initialele fiilor mei. La angajare nu mă intereseaza cine ce are tatuaj, poate fi orice culoare atata timp cat e ceea ce trebuie profesional. In cazul meu am fost judecata de niste neamuri din Ro cand m-au vazut tatuata isi dadeau coate si au comentat numai ca mie mi se rupe fix la 11 metrii de ce anume spun si cred l,odată pe an,niște omuleți din Ro.
Comentariu beton!15
Cunosc prea multe persoane tatuate ca sa ma deranjeze tatuajele. Si daca sunt facute cu un motiv si simbolizeaza ceva pentru persoana in cauza e si mai bine.
In schimb am o problema vuzuala cu cei care au tatuaje pe fata. Nu stiu de ce, dar nu ma pot obisnui cu tatuajele respective. La fel ca si cei care folosesc chirurgia plastica in exces.
Comentariu beton!18
Măi, am fizicul unui șahist, dacă mă înțelegeți. Pă mine tatuajul dă ca nuca în perete. La un bărbat cred că musai trăbă un pic de mușchi, așa cât să aibă pe ce sta acel tatuaj.
Altfel ador tatuajele. Fan Yakuza sau motocicliști.
Comentariu beton!23
Dacă nu are tatuat „Mirel + Viorica = love” iar el e însurat cu Mariana, nu am nimic împotriva tatuajelor. Chiar îmi plac. Dar în cazul de mai sus omul e idiot și eu pe idioți încerc să-i evit…
Comentariu beton!23
Conosc un caz cand cei 2 porumbei s-au dus sa isi tatueze numele pe partile lor intime. Ea si-a tatuat numele lui, el nu a mai vrut. Si uite asa ea s-a ales cu p… tatuata si cu o alta relatie 😀.
Comentariu beton!19
Tatuajele sunt o forma de arta pe piele mai ales daca sunt bine executate. Niciodata nu mi-au parut nelalocul lor, dimpotriva, mi-au placut mereu si asa cum zicea cineva mai devreme, imi plac si pentru ca spun o istorie a celui care le poarta. In ce ma priveste eu am tot amanat sa-mi fac pana am renuntat si asta nu pentru ca-mi pasa de ce zic altii, nu dau doi bani pe ce zic altii legat de cum ar trebui sa traiesc si ce sa fac, cred ca mi-a fost frica de durere, de infectii etc. Culmea e ca noi avem un prieten ce face tauaje, asta e meseria lui!
Singurul loc de munca unde tatuajele ar putea fi o problema este in psihiatrie. Am facut ceva practica pe acolo si pacientii deveneau paranoici la vederea tatuajelor colegilor inchipuindu-si tot felul de grozavii. Cea mai frumoasa tatuata pe care o cunosc, o bruneta cu ochi albastri, mica si delicata si cu fizicul acoperit de tatuaje, este o preafrumoasa viitoare psiholoaga ce seamana leit cu Megan Fox si pe care o cheama Miranda!
Comentariu beton!19
Nu toti oamenii se tatueaza ca tipa de mai sus. Unii isi tatueaza efectiv tot corpul, pana si fata, isi pun piercing-uri in nas si spranceana si limba si din cauza catorva extremisti, oamenii cu tatuaje nu sunt vazuti bine. Nu din cauza lor, ci doar ca posibil sa se considere ca omul nu are control sau cauta atentie. Parerea mea. Tipa de sus e tatuata elegant, are atitudine si nu pare out of control. De ea imi place si daca as fi in pozitia de a putea angaja, as face-o. Cu conditia sa fie buna in ceea ce face sau macar, cu potential. Uite o extrema, tipa se plange ca nimeni nu o angajeaza din cauza tatuajelor si a piercingurilor. https://www.instagram.com/ashxobrien?igsh=cmtsYTlmY3JxY3hz ati angaja-o careva? Pentru mine, fata e un loc ce nu trebuie tatuat.
Da, doar că ăia despre care zici tu sunt excepții. Nu poți să iei o excepție s-o duci la rang de regulă. Că e ca atunci când spui că știi tu pe cineva care a căzut de pe bloc și n-a murit. Ok, înțeleg, dar toți ceilalți n-au avut același noroc.
De acord, dar majoritatea nu cred ca gandeste asa, ca vede asa lucrurile.
„ati angaja-o careva?”
Depinde de tipul jobului, daca are sau nu interactiune cu clientii (big no-no in acest caz) si de oamenii din organizatie cu care ar putea sa lucreze. Daca stii ca in organizatie ai oameni care nu agreeaza genul asta de „exprimari artistice”, atunci n-o angajezi ca sa nu chinui inutil ambele parti. Sau dimpotriva, poate fi o potrivire buna cu restul echipei (intr-o echipa de creatie, de pilda). Ne place sau nu, oamenii au tot felul de prejudecati si trebuie sa tinem seama de ele ca sa mentinem businessul pe linie.
Eu cred ca cei care isi tatueaza sau schimonosesc fata cu tot felul de fieratanii fie o fac constient, asumand din start ca vor fi mai greu angajabili, fie nu s-au gandit de fapt de loc la asta si atunci culeg ce au semanat plangand ca „viata este greu si oamenii e rai”.
Cine stie, poate tipa efectiv cauta job in locuri nepotrivite. Dar nu poti sa nu te intrebi cand vezi ca o persoana e tatuata si cu piercings predominant pe fata, dar pe corp are multe spatii goale. Te gandesti si la ea, ca om, poate nu face buna impresie fiindca nu pare sa stie sa isi controleze impulsurile. Nu din cauza tatuajelor neaparat. In cazul tipei asteia. Zic si eu. In cazul altora, da, prejudecati cat cuprinde.
Ce are sula cu prefectura sau maneaua cu tatuajul?!
Am 4 tatuaje. Pe primul l-am făcut când aveam vreo 33 de ani. Toate au o semnificație personala și nu regret nici una din înțepături și nici o secunda din durerile avute în timpul operațiunii sau în zilele următoare.
Sa judeci un om pentru ca are tatuaje este ca și cum ai judeca o femeie că își vopsește parul și unghiile.
Stiu o femeie care are parul vopsit mov. Dar nu numai. Are si unghiile mov, poarta haine mov, are o motocicleta mov. Daca putea sa isi vopseasca si creierul mov, ar fi facut-o deja.
E un fel de trademark al ei. Nici pentru asta nu e ok sa judeci o persoana.
Mie nu-mi plac in mod deosebit, nu mi-as face, dar consider ca un tatuaj e ca o freza sau o haina mai fistichie. N-ai cum sa respingi un om pentru atata lucru. Cel putin eu nu o fac si nici in jurul meu n-am sesizat. E drept lucrez in mediul corporatist, nu prea se vad tatuajele. Poate in medii mai artistice sunt mai frecvente sau mai la vedere.
Fie-mea are mai multe, am o prietena doctorita care are unul mic, dar destul de la vedere, are si sefa mea pe un omoplat, cativa dintre prietenii mei, la fel, si-au facut care pe unde i-a taiat capul, fara sa primeasca reactii negative.
In concluzie: nu, nu e nicio legatura cu maneaua.
Iar doamna Ileana Vulpescu a fost o scriitoare excelenta, ma indoiesc ca ar fi facut asa o afirmatie, nu e stilul ei.
Comentariu beton!25
N-am nicio treaba cu tatuajele altora. Eu nu m-as tatua, însă.
Uneori, e puțin ciudat. Nemțoaicele sunt, majoritatea, mai mult (inclusiv pe fata) sau mai puțin tatuate. Si nu prea arata bine.
Uneori, se vede clar si nu prea estetic tatuajul făcut cu 30 de ani si 25 de kg in urma.
P.S. Cu riscul ca-mi iau unfriend, îmi plac foarte mult cărțile Ilenei Vulpescu.
Comentariu beton!51
Mda, spor la vomă în gură. În definitiv fiecare e liber la propria „vomă”. Deci nu vad unde ar fi… „voma”. Sau ar trebui sa avem „vome” identice?
A nu se confunda „voma” cu parere/opinie…
Comentariu beton!14
Deci acest comentariu ar trebui să fie o opinie, o părere? Că nu m-am prins care e aia. Bosule, dacă ai ceva de zis, zi. Că altfel, doar ai scris o semi-labă.
Băuşi ceva sau ai creierul ìntortochiat ca nu pricep?
Am unul (de niste ani) si simt ca parca mi-l doream dintotdeauna, dar abia cand am inteles exact ce, cum, unde vreau sa fie l-am facut.
Ma pregatesc de al doilea, dar inca „compun” in minte elementele.
In lumina celor de mai sus, lesne de inteles ca nu ma derajeaza nici la altii.
P.S. Fara legatura, multumesc de codul de reducere de la Voxa! Mi-am amintit de articolul de acum ceva vreme si l-am folosit zilele astea.
Sunt medic dentist si am 3 tatuaje. Nu sunt la vedere, dar am colegi care au si la vedere. N-am auzit de cineva sa comenteze, nici sefi, nici pacienti.
Consider ca e treaba fiecaruia ce face cu pielea lui, dar uite, pe mine ma deranjeaza tatuajele urate, prost facute, sau cele pe gat sau pe fata. Insa e treaba mea sa le ignor si sa nu comentez la adresa posesorului. In egala masura ma deranjeaza si buzele umplute, genele false, unghiile lungi de plastic, si cate si mai cate. Asta nu inseamna ca am dreptul sa deschid gura si sa-i comunic omului acest lucru. Am doar dreptul sa tac si sa-mi vad de tatuajele mele.
Comentariu beton!46
Eu cred ca ai dreptul sa iti spui opinia, daca contextul este de asa natura, cata vreme poti sa o argumentezi. Sa mergi la cineva pe strada sa ii spui ca buzele alea de rata o uratesc este deplasat, dar intre cunoscuti/prieteni este normal sa iti spui opinia. La prieteni poti sa le spui esti gras, iti sta rau, ciocul ala e penibil, etc. Pune tu la feminim. Onestitatea este adesea sub-apreciata. Sigur, ei ar putea sau nu sa tina cont de parerea ta, este dreptul lor. Atat tot. Mai am vreo trei prieteni ca restul ma evita, :). Dar macar sunt prieteni adevarati si nu ne mintim intre noi.
Comentariu beton!15
Hmmmmm, nus’ ce sa zic…
Eu nu le spun nici prietenilor că „nu le sta bine” cu ceva.
Până la urmă contează cum crede omu’ ăla că-i sta bine, nu cum cred eu dinafară.
Asta daca vorbim despre îmbrăcăminte/freze/tatuaje
Daca vorbim despre greutate, am scris pe undeva că am fost cu un cetățean de care m-am despărțit pe motiv de kg extra și mi-am luat niste smetii peste oki de nu m-am văzut.
De fapt motivul a fost indolenta din spatele kilogramelor, da no, îs superficială și aiae.
Salutare, singurul tatuaj pe care-l inteleg, este cel care imita areola si care se face in urma unei interventii cauzate de un cancer mamar sau a altor probleme fizice ale zonei (operatii nereusite in trecut).
Vin dintr-o familie unde bunicul matern, tata și unchiul aveau tatuaje. Am crescut cu gândul la momentul când mi-l voi face pe primul. Și am avut 24 de ani la primul tatuaj. De atunci mi-am mai făcut două și urmează al patrulea. Le fac pentru mine și chiar nu mă interesează ce crede lumea despre ele. Singura persoană care se supără atunci când apar cu câte un tatuaj e mama. Dar îi trece repede.
E treaba de gusturi, eu nu sunt dornic sa imi fac deocamdata, cel mai mult ma enerveaza costurile 😁 Si mi se pare ca aproape orice mi-as face, nu o sa-mi mai placa asa mult si peste 10-20 de ani, daca ii apuc 😁. Legat de altii, la fel, e treaba de gusturi si conteaza persoana. Daca e un individ care degaja aer de interlop, automat imi displace, chiar daca tatuajul e frumos 😁 Daca e vorba de o tipa misto care nu e acoperita, mi se pare misto sa aiba ceva micut sau mai multe, dar nu e pe gustul meu un serpalau pe tot spatele sau maneci etc. Imi displace profund cand vad ceva maricel pe gat sau pe fata, mai ales pe gat in zona frontala, nu stiu sa zic de ce, dar asta e. Asta nu inseamna ca am automat o parere proasta despre persoana, doar ca nu avem gusturi similare in materie 😊
Nu am absolut nici o problema cu nici un fel de tatuaj,este alegerea fiecaruia ce face cu propriul corp si asta nu ar trebui sa conteze la un interviu de angajare.Nu am tatuaje,am vrut sa imi fac,dar am tot amanat si acum nu le mai vad sensul in ceea ma priveste pe mine.Daca vreunul din copiii mei isi va dori tatuaje sau piercinguri va avea acordul meu fara nici o problema.
Nu am nimic impotriva tatuajelor. Consider ca tatuajele constituie un „statement” (nu mi-a venit in minte un cuvant romanesc care sa exprime corect ce vreau sa spun) al persoanei care le poarta. Insa eu, de la „inaltimea” varstei, gandesc putin pragmatic. Ok, la tinerete este fain dar la batranete? Cu trecerea anilor pielea se lasa, se zbarceste, apar diverse pete sau escrescente si atunci corpul tatuat intens nu mai este asa de cool.
Fiul meu are tatuat un citat motivational pe interiorul antebratului. Nu am avut nimic impotriva sa si-l faca, doar i-am atras atentia sa fie sigur si igienic unde si-l face.
Eu n-am avut vreun tatuaj si nici intentia de a-mi face, pina nu a murit sotul meu. El avea doua, unul pe un omoplat, al doilea pe interiorul antebratului. Mi-am facut cado’ de prima aniversare fara el exact tatuajul pe care il avea el, dar pe omoplatul celalalt, in oglinda, cum ar veni. Asa stiu ca e mereu cu mine, indiferent ce mi se mai intimpla de acum si pina la final. Despre tatuajele altora incerc sa ma abtin sa comentez, numai ca la fotbalistii nostri ma ia mereu gura pe dinainte si intreb retoric daca mai au piele nedesenata macar pe…dos. Nu mi-au placut niciodata excesele de nici un fel si ma indoiesc ca o sa incep acum, la 50+
Comentariu beton!30
Hmmm. Am 2 tatuaje, făcute în 2007 în Singapore. Unul pe omoplat dreapta și celălalt pe gamba stânga. Ambele reprezintă ceva pentru mine, în afară de soție nu cred că am spus vreodată cuiva ce reprezintă (nu, nu sunt abstracte/tribale/”supă de pui cu tăieței”). Nu le-am ”bătut” (deși am un tatuator chiar bun în familie), le-am lăsat să capete experiență împreună cu mine.
Ce nu îmi place însa este această inflație și aglomerare de tatuaje de nu se mai înțelege nimic, au dispărut culorile și toți sunt plini de ”statusuri Osho” pe ei. Iar ca zone de ”lucru” – oriunde, mai puțin pe față – asta e un big no-no pentru mine. De ce? Pentru că mă simt forțat să îl privesc.
Fetei mele îi plac ”picturile lu tati” și nu voi avea o problemă să se tatueze atunci când și dacă va simți nevoia. Dacă va avea sens pentru ea, atunci…cine sunt eu, să îi zic nu?
Comentariu beton!11
Angajator sa fiu și sa vina la interviu cineva (indiferent de sex ) cu tatuaj pe față sau gât as sta puțin sa ma gândesc (mai ales daca o sa lucreze direct cu clienți). Depinde desigur de tatuaj, dacă e un fluture pe gât (mai e cum mai e) dar o zvastica sau un o chestie satanistita (atunci e altceva).
Pe mine personal nu ma deranjează (mai puțin zvastica) dar ai întrebat cum as reacționa ca angajator.
Comentariu beton!12
La 50 mi-am făcut cadou primul tatuaj (cu o semnificație anume) este cam 1/4 din spate, omoplatul stâng, am șocat pe toată lumea 😂 încă mă întreabă diverși când îl șterg 🤷 ei bine, nu îl voi șterge și peste puțin timp îl voi face pe următorul pentru că așa mi-am promis că dacă supraviețuiesc îl fac și pe al doilea. Nu am avut probleme cu angajatorul chiar deloc și sunt singura din firmă (și babă) cu tatuaj, câteodată chiar mi-a fost de folos că am făcut impresie nu contează cum important este că am ieșit din niște situații, este locul lui acolo și face parte din mine și povestea mea, se vede mișto pe sub haine transparente. Părerea altora despre mine și viața mea nu mai contează demult și vorba unui clasic în viață „nu-mi plătește nimeni facturile și nici nu trăiește în locul meu” .
Port cercei multipli, brățări de gleznă, bijuterii statement și tot ce am chef, pentru mine important este că sunt în viață, probabil unora li se pare că sunt o babă excentrică, fuck them all.
Comentariu beton!43
Nu îmi plac tatuajele dar asta ține doar de mine. Nu îi judec pe alții, la urma urmei fiecare face chiar ce vrea cu propriul corp. Cumnatei mele în schimb, îi plac foarte mult tatuajele, mai ales cele nreușite. Nu de alta dar are un salon în Belgia și o mulțime de tipe care vin să își scoată tatuajele 😁
Am o rezerva in a afisa pe piele pentru toata lunea ceea ce cred, admir, iubesc.
Pentru asta trebuie sa ne cunoastem.
Am avut o relatie meteorica cu o tipa tatuata cam 80% din suprafata totala de piele, dar avea si o groaza de piercinguri, inele, accesorii metalice peste tot.
Am avut senzatia ca ma culc cu o trusa de scule.
Comentariu beton!44
Eu nu m-aș tatua. N-am simțit niciodată chemarea asta.
Cine vrea, să se tatueze cât vrea și unde vrea.
Dacă aș fi în postura să angajez pe cineva, tatuajele ar conta doar în măsura în care ar avea de-a face direct cu clienții, iar aceștia sunt din segmentul care nu agreează acest lucru.
M-am gândit chiar de curând la treaba asta cu tatuajele și mi-am dat seama de două lucruri:
– înainte de ’89 (da, în preistorie), majoritatea celor care erau tatuați erau cei care avuseseră de-a face cu pușcăria (clasicele tatuaje cu sirena, cu Marioara și „singur între patru pereți”). Cel puțin așa am perceput eu. Poate că de-asta există încă o reticență față de această formă de ornare personală.
– în arealul în care mă învârt eu, majoritatea celor care au multe tatuaje arată cu totul altfel decât tip din poză. Și ăsta poate fi un motiv.
Comentariu beton!19
Problemă cu tatuajele e că un mare procent ( 60-70%) le fac pentru că e cool , mișto adică spiritul de turmă , alții că să iasă în evidență , că altfel n-au cum și o mică parte are un motiv logic sau de bun simț. Nu am și nu-mi fac pentru că , în cazul meu , nu văd rostul. Nu am nimic cu cei care își fac tatuaje și părerea mea despre ei o păstrez pentru mine.
Comentariu beton!27
Fix din cauza mentalitatii (inca) rigide a romanilor am ales sa plec si sa-mi traiesc viata in alta parte a lumii. Traiesc la intersectia a 3 tari din Europa. Acum m-am intors din concediu din Spania. Ce vreau sa zic?
Toaaaata lumea are cate un tatuaj. Cand zic toaaaata lumea trebuie sa te gandesti la un interval cuprins intre 15-80 ani. Am remarcat acest lucru pentru ca, la fel ca si tine, ma cacai sa imi fac un tatuaj si caut sa vad in ce zona a corpului se vede asa cum imi doresc (discret). In Spania am remarcat ca multi poarta tatuajul pe omoplat, pe partea din spate a bratului si a antebratului, pe cand in Olanda-Germania-Belgia il au la vedere: pe brate, pe gat, pe picioare – partea din fata. Normal ca fiecare alege unde sa si-l puna, insa cred ca locul ales se datoreaza si societatii in care traieste. Din ce am vazut in Romania, in corporatii si in Politie, tatuajul se poarta acolo unde poate fi acoperit de tricou/camasa/pantalon, iar daca vrei sa il faci la vedere, trebuie sa fie ceva finuț si de bun gust, altfel intri in colimatorul barfelor sau mai rau, a sefilor ingusti la minte care iti sugereaza sa il acoperi cumva (cu o bratara, cu un inel).
Eu sînt ,,dinainte de ’90”. Nu am absolut nimic impotriva celor care se tatueaza, in afara de mine insumi. Am incredere ca fiecare are motivele sale demne de respect. Pentru mine mi-am am ales insa o linie sa evit orice interventie fizica ireversibila asupra corpului. Un dezavantaj al tatuajului la barbati ar fi ca odata cu virsta dispar litere din cele tatuate. Dar cine spune ca trebuie sa tatuezi litere?
Un lucru interesant insa. Nu ne place daca cineva emite o parere dezaprobatoare despre tatuaje. Dar ca manelele sunt… manele muzicale o gîndim fara ezitare. Inapoi in timp, jazzul era si el blamat ca un fel de manea de dinaintea manelei. Poate ca la un moment dat punerea tatuajului alaturi de manea sau invers va fi un elogiu. Cumva ar rezulta ca unele gusturi personale ar fi nobile si altele nu.
Primul care si-a facut tatuaj a fost fiul meu, la 17 ani. De atunci, isi face cam doua pe an, acum are 21 de ani.Intre timp, ne-am luat inima in dinti, si ne-am facut si noi, eu cu sotul meu.
Referitor la prejudecăți, din pacate, acestea depășesc granițele tarii; sotul meu lucreaza pe vase de croazieră, iar compania actuală i-a interzis ca tatuajele sa fie vizibile, inainte de angajare l-au pus sa isi faca poze îmbrăcat in cămașă cu maneca lunga, sa vada daca se observă vreo urma de tatuaj. Nu se observa. Mai mult, l-au pus sa isi dea barba jos, niciun membru crew nu are voie cu barba, doar capitanul vasului. In 2024.
True that despre barbă. Eu am avut o problemă similară cu capul ras (eram staff :)). Mi s-a spus de la început – skinhead te îmbarci, skinhead de debarci, nu devin Winettou în alea 9-10 luni de contract. Ideea din spate este ca fizionomia să nu fie alterată semnificativ astfel încât în caz de orice, respectivul să nu poată fi identificat. Și, oricum, uniformele, chiar și cele de zi, pentru mai toate departamentele, sunt cu mânecă lungă.
Niște…și noi, ăștia tatuații ! 🤗 Sfat ? Dacă tot vrei sa te tatuezi, in dimineața în care te vei trezi cu ideea, du-te direct la un cabinet, și fă-o ! Atunci !…că apoi, dispare curajul. Car despre… neprihăniții cei fără de tatuaje, să-și facă un club!
Diferenta intre cei fara tatuaje si cei cu este ca pe noi astia cu tatuaje nu ne intereseaza ca ceilalti din jurul nostru nu au.
Am tatuaje facute inca de acum 30 ani si unele facute mai recent. In plan mai am cateva. Putin imi pasa ce cred altii despre asta, familia nu are nici o problema ca deh, nu am iesit asa din neant, adn ul si-a pus amprenta si nu sunt singura din neam cu tatuaje si piercing uri, iar prietenii ii alegi. Restul, nu dau a ff pe parerea lor. Si citeam acum ceva un interviu luat unui CEO pe la nu mai stiu ce companie, nu mai retin numele, unde omul spunea ca prefera sa angajeze pe cei cu tatuaje. Spunea ceva de ‘level of commitment’ pe care il au acestia. Planificare cu foarte mult timp inainte, creativitate si angajament.
In wk asta este si Tattoo Convention la Bucuresti, poti da o tura pe acolo cu fetele, e o buna experienta. Tatuajele le-am facut la cel care si organizeaza conventia, il recomand cu drag pe Costi Azoitei.
Cat despre dna Ileana Vulpescu, cand imbatranesti urat si cu resentimente, pățăști.
Nu știu cum se face, dar toate constipatele și încuiatele de la filologie erau fierte pe Ileana Vulpescu, probabil ca de asta n-am putut nici eu s-o citesc, deși tentative au existat. Mi s-au părut niște panseuri de o platitudine ieșită din comun.
Tatuaj n-am curaj să-mi fac, far urmăresc câțiva artiști tatuarori de primă clasa și de fiecare dată când văd un tatuaj mișto ma bucur nespus.
În afară de „Arta conversaţiei” care a fost scrisă mai la tinereţe şi nu e chiar cel mai bine scris, romanele Ilenei Vulpescu sînt literatură, spre clasic, cumva. Deci nu pentru cei care preferă SF-urile sau alte genuri. Şi sînt sigură că nu ea a spus asta, era prea înţeleaptă.
În rest, am cîte 3 cercei în urechi de acum 35 de ani. Cum să fiu împotriva tatuajelor? Vorbesc de alea bine făcute, adevărăciuni, bineînţeles.
Dar cu boturile de raţă am o problemă. Cred că trebuie să dezvolţi subiectul.
Era o mema pe net, ceva de genul: Oare fluturii isi tatueaza curve pe ei? 🙂
Comentariu beton!32
Doamne ferește, în ce hai am putut să grohăi de râs. Ahahahahahaaaaaaaaa, ahahahahaaaaaaaaaaaaaa :))))))))))))))))))))))))))))))))))
Nu am tatuaje. Dar nu mă deranjează de nici o culoare tatuajele. Am avut 2 colegi tatuați. Femeia era tatuată inteligent, in caz de interacțiune cu babele bisericoase din familie să le poată acoperi (tatuajele, nu babele) fără apel la hijab. Cred că problema este să gândești cum va arăta peste ani, când te îngrași sau, mai grav pentru desen, te zbarcești. Sau, precum nenea Grigore vecinul, care avea pe antebraț o sirenă și scria I love Doina, acoperit cu niște liniuțe și scris mai mare Mariana. Pe nevastă-sa o chema Sofia..
Pentru mine tatuajele sunt la fel ca muzica, cartile sau filmele: interesante sau nu, elegante sau vulgare, care imi plac sau nu, frumoase si elaborate sau facute in bataie de joc.
Recunosc ca nu imi plac majoritatea celor faciale insa eu imi fac o parere despre un om pe baza la ce scoate pe gura, nu in functie de ce tatuaje are.
E o alegere personala si cat timp nu insulti pe nimeni (am vazut tatuaje cu swastica, cu „fuck /kill/destroy xxx” cu xxx fiind un popor, tara sau un grup de oameni) nu vad de ce m-ar afecta ce tatuaje are o persoana. Dimpotriva, le vad ca un mod de a afla mai multe despre acea persoana.
Acum aproape un an (abia la 34 de ani) mi-am facut primul tatuaj. Nu am mai facut niciunul de atunci dar intentionez sa mai fac. Am ezitat mult pentru ca nu stiam ce model sa aleg si, da, si din cauza a ce ar putea sa creada diverse persoane.
Parerile mele la tatuajele altora sunt pe aceeasi zona ca parerea despre imbracaminte, trasaturi fizice sau opinii: in sensul ca unele ar putea sa ma atraga, altele sa mi se para neutre, altele sa ma respinga (recent m-am abtinut cu greu sa nu arunc cu ce aveam la indemana intr-un nene cu o zvastica tatuata in dreptul inimii).
Trebuie sa ne mai dezmortim creierele astea blocate intr-o gandire rigida, cu reguli stricte (si ipocrite, de multe ori), pe care nu ar sti nimeni sa explice ce rost au.
Trăiesc într o țară unde majoritatea poartă câte un tatuaj. Anormal este să nu ai un tatuaj😀,probabil de asta nu sunt tentata,no bine, mai este și vârsta….nu știu cum arată tatuajele pe o piele zbarcita. Am în schimb piercing,mai multe in urechi,unul în nas,nu mi s a părut că s ar uita cineva ciudat la mine din cauza asta când vin în România. S a schimbat perceptia oamenilor și la noi chiar și în orașele mici. Nostima a fost o vecina in vârstă care mi zice „mamă,eu nu îi mai deosebesc pe tinerii ăștia din bloc,toți sunt tunsi la fel,au barba și tatuaje”.Și tatuajele sunt de fapt o moda,puțini cei care le fac dintr o anumită convingere că ar reprezenta ceva pentru ei anume. În rest…dacă te apuci să judeci oamenii după tatuaje atunci îi judeci și după cum se imbraca etc.
Ha! Au început să-mi apară pe fb saloane de tatuaje.😁
Nu cred in citate random pe internet, am senzatia ca sint false, daca nu de tot, cel putin scoase din context si reinterpretate, ceea ce duce tot la o concluzie strimba.
Nu ma deranjeaza tatuajele altora, daca pot, intreb povestea lor. Si eu ma gasesc in situatia de a-mi dori unul, doar ca nu l-am gasit…
Limita mea o reprezinta tatuajele pe fața. Mi se par echivalentele „caps lock” intr-o discutie scrisa, pentru ca sint obligata sa le privesc, chiar daca mi se par de prost gust. ( Daca interlocutorul are tatuaje urite la vedere pe corp, le pot evita, privindu-l in ochi.)
Ileana Vulpescu e sotia lui Vulpescu.eu? Sau a inventat-o ca sa nu mai fie doar el ca autor de citate de la care iti vine sa te inscrii voluntar pentru Mars One?
Referitor la tatuaje, vreau si eu sa-mi fac, dar am frica de ace. Asa ca tot incerc sa tratez acea fobie de o vreme. Poate o sa reusesc in urmatorii 2-3 ani 🙂
@Gabi, scriitoarea Ileana Vulpescu a fost soția poetului Romulus Vulpescu, omul căruia îi datorăm cea mai reușită traducere a lui François Villon în română.
E păcat că puțini își mai amintesc 🙁
Mă îndoiesc cu toată convingerea că doamna Ileana Vulpescu, scriitoarea, ar fi autoarea citatului.
Nu am nimic împotriva tatuajelor.
Dar cărțile Ilenei Vulpescu merită toată atenția.
Comentariu beton!12
@Larisa, uite, am făcut efortul să găsesc sursa. Am găsit-o: https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/video-ileana-si-romulus-vulpescu-a-disparut-2184894.html
Pare că e duamna Vulpescu, nu?
Din interviu reiese că emitentul opiniei e domnul Vulpescu. Dar doamna îi împărtășește ideile.
Fix așa.
@Mihai, nu, nu este ea, este sotul ei. Dar nici ea nu e prea departe de el si ideile lui. Citez din sursa data de tine:
R.V.: Bine, ideea că nu ştiu istoria cuvîntului, mă rog… Dar să ştiţi că o anumită formă de mitocănie în manifestare, un anumit „manelism” erau şi înainte. [b]Toate astea sînt ca tatuajul, pe care eu îl consider un fel de manelism al pielii. Parcă ar cînta pielea manele. Domnule, este ceva de groază şi mai sînt şi „manele” colorate… Am văzut şi prin filme, dar şi în realitate.[/b]
RV este romulus vulpescu
Am un tatuaj din 2005, trebuie sa il refac. Vreau ceva mai mare si mai colorat, sa urce spre gât, pe ceafă. Sa iasa de sub gulerul cămășii (am 44 de ani :)))
Cred ca ma orientez spre niste bujori, pentru ca in arta asiatica a tatuajului, bujorii la femei sunt o tema care reprezinta bucurie, echilibru. Bujorii sunt florile mele preferate pentru ca aveam acasă, la țară, cateva tufe roz si roșii, si imi amintesc de copilărie si de mama.
Ceea ce vreau eu sa spun aici e că un tatuaj il faci petru tine, ti-e special si specific ție, înseamnă ceva, are o istorie poate, un statement etc…. Asa ca nu judesc tatuajele celorlalți, oricum ar fi. Toate au o istorie in spate, cat de mică, dar înseamnă ficare ceva pentru purtător.
Am fost și rămân un consumator înrăit al Ilenei Vulpescu. Chiar și având două tatuaje și încă vreo patru în proiect. Aștept doar să treacă acel an în care se spune că dacă nu te-ai răzgândit cu privire la inițiativa, simbol etc, poți să îl faci.
Pe de altă parte, comentariul doamnei Vulpescu este, desigur, o generalizare. Nu aș judeca niciodată un om după tatuaj. După existența lui sau… inexistență. Poate doar dacă are greșeli gramaticale, de genul “Dumnezeu e, cu mine”, sau mai știu eu… Nu aș judeca însă autorul care îmi place după opiniile de zi cu zi, sau viața lui personală.
Cred că tatuajul este o opțiune a fiecăruia. Și că ar trebui să fim onorați de intimitatea dăruită, atunci când ni se spune și contextul în care a fost făcut. Eu, spre exemplu, detest întrebarea “Ce reprezintă?” E ca și cum ai întreba pe cineva ce chiloți poartă. Sau de ce poartă verde.
Povesti cu tatuaje
Cind fiul meu a inceput sa se tatueze, a facut-o fara ca eu sa stiu. A facut un tatuaj discret, intr-o zina ferita de priviri. Pe urma insa a dat de gust. Asa ca inevitabil am vazut tatuajul. M-am uitat la el revoltata si i-am spus: Pai si pe mine nu ma intrebi? El: Pai de ce? Eu: Pai pentru ca eu ti-am facut pielea asta, ar trebui sa am un cuvint de spus. El: Da, dar eu am crescut-o.
In momentul de fata e tatuat pe brate, spate, piept, o gamba. E insurat cu o femeie tatuata pe ambele brate, care, cind a avut un acvident si si-a fracturat humerusul, cea mai mare problema a ei a fost sa nu ii strice tatuajele la operatie. Baieti buni. Au bagat tija fara sa sminteasca tatuajele Aceeasi femeie, insa, toba de carte si bun practician deja in meserie, tocmai ce are de suferit pentru ca HR (o, da) de la firma cu care angajatorul initial a fuzionat are scris in regulamentul de ordine interioara ca trebuie propriu-zis sa poarte permanent mineca lunga la serviciu, cu alte cuvinte, daca e tatuata, tatuajele nu trebuiesc lasate vederii.
Bine, acu ca ma gindesc, si fiu-meu a avut oaresicum problema asta initial in spital, dar i s-a trecut cu vederea. Desigur, asistentele comenteaza ca dom’doctor e cam tatuat. Mda.
Sinteza:
1. Nu imi placeau tatuajele. Pe copiii mei nu ma deranjeaza. Mi-as face si eu. Chestia cu tatuajele cazute pe piele de baba mi se pare o remarca putin cam low, sa ma scuze lumea. Daca imi coboara tatuajele prin gravitatie, garantat ai dreptul sa nu te uiti.
2. Nora-mea a denumit chestiunea ca fiind discriminare. Si nu pricepe, la 32 de ani, de ce. Pai din cauza citatelor. Din cauza ca angajatorii se tem stit de tare sa nu raneasca ochiul sensibil al clientilor, incit pun astfel de reguli.
Concluzie: ca de obicei, cele moderate dureaza. Exces de tatuare (am vazut baiatul ala tatuat integral prin Barcelona- mi s-a parut patetic) sau interzicerea tatuarii la fel de extreme sint. Miderata durant.
mda… este un kkt(citat) rostogolit cred ca prima data prin 2013… cel putin asa zice goagle https://x.com/cezar4k/status/329713455621873664
Mai aveam pe Lkd o zdreanta care spunea ca prefera sa moara decat sa mearga la un doctor ce are tatuaje la vedere. AVEAM!
Eu am 10 tatuaje, destul de mari. Am început la 18 ani, cu tatuaje alb negru și acum câțiva ani am trecut la tatuaje color. Câteodată stau și 3 ani să mă gândesc dacă chiar vreau să fac un anumit model. Îmi place să tot caut și să aleg, apoi e o mare bucurie când chiar mi-l fac și apoi perioada de după, vindecarea și bucuria că l-am făcut. În toamna asta aș vrea să-mi mai fac 2. Mă duc la Convenție săptămâna asta. Îmi place să mă uit la ce-si mai face lumea. Nu prea am întâlnit oameni care să strâmbe din nas. Ca regula, am zis că nu-mi voi face pe față și gât, momentan m-am ținut. Am citit Ileana Vulpescu, „Rămas bun casei părintești”, mi-a plăcut f mult.
Nu am nimic cu persoanele care au tatuaje. Și eu îmi doream un tatuaj acum 19 ani fix. Mi-am făcut doar o gaură în plus în urechea stangă și m-am simțit mai tânără cu 5 ani. Cred că tatuajul m-ar fi întinerit psihic cu și mai mulți. Am avut un prieten de familie care avea mai multe tatuaje. Unele erau descifrabile, gen vultur sau mai știu eu ce. Am cam uitat. Dar avea un tatuaj pe corp cu caractere asiatice. Nu voia să spună nimănui ce înseamnă. Glumea cu noi și ne spunea că traducerea era ” Repar umbrele”. Am vorbit despre el la trecut fiindcă, din păcate, repară umbrele în alt univers.
Lucrez in sistemul medical si tot mai mult personal, atat medici cat si asistente au cate ceva tatuat. Am lucrat si 3 ani in Germania si acolo e mai ciudat sa nu ai. Personal sunt mare fan tatuaje atata timp cât sunt bine executate. Nu mi-am făcut pana acum din cauza costurilor. Ce vreau eu sa imi fac, la un artist de top specializat pe stilul respectiv costa cam 2500€. Nu am fost in ultima vreme in situatia in care sa ma pot lipsi de banii aia dar contemplez ca la împlinirea vârstei de 40 sa fac pasul.
Nu m-as tatua, pur si simplu nu ma atrage ideea de a avea ceva permanent desenat pe piele… poate doar ca sa ascund vreo cicatrice, dar pe altii, exista tatuaje care imi plac si tatuaje care-mi displac, consider ca este oricum o problema de gust, ca si la haine. Nu as defavoriza pe nimeni la un interviu pentru asta (nu sunt HR, dar am mai participat la interviuri, ca si angajator). In plan personal, m-am intalnit cu tipi care aveau tatuaje, nu m-a deranjat neaparat, ale unuia chiar nu imi placeau, dar el era simpatic. Sotul meu, nu are si nu prea as vrea sa-si faca, consider ca nu i-ar sta bine, dar ar fi alegerea lui.
Eu consider tatuajele, arta pe piele.
Am tatuaje pe picioare si din cauza ca mi s-a deformat corpul după nașteri si nu mai pot să mă arat chiar despuiata, nu îmi mai pot acoperi spatele cu dragoni 😁, dar mi-ar plăcea.
Fiica-mea, care are 16 ani, și-a acoperit o bubă făcute de fra-su pe spate, cu un tatuaj drăguț.
Soțului meu nu ii plac, dar nici nu ii judeca pe cei care își fac. E o optiune personala.
Bineînțeles ca ce e în exces e deranjant și in ideea asta, nu imi plac cele de pe fața. Adica n-aș vrea sa vorbesc cu tabloul și dacă nu mai recunoști mimica fetei, mi se pare nasol.
Am lucrat in armata multi ani, deci era exclus sa am pe corp orice fel de tatuaje. Mi-am facut primul tatuaj la 47 de ani, atunci cand toti presupuneau ca o doamna fina si educata, din familie bună si socru’ preot, nu are cum sa faca asa ceva. Are… 8 ore dupa ce m-am urcat pe „masa” de tatuaj, am plecat colorata si minunat desenata pe tot antebratul. Inutil sa spun ca le-au iesit tuturor cunoscutilor ochii din cap ca la melc, fiind convinsi ca ii „pacalesc” cu un tatuaj temporar.
De mulţi ani vreau să îmi fac un tatuaj (ştiu exact ce anume) dar îmi este frică de ace; sper să îmi fac totuşi curaj. Cunosc multe persoane cu tatuaj, chiar medicul meu de familie (medic militar) are o întreagă poveste începută pe un braţ şi continuată apoi pe o jumătate a torsului. Foarte bine realizată! Pe vremea când lucram am facut recrutări şi nici prin cap nu mi-a trecut să emit vreun panseu legat de „ambalajul omului”, mă interesa doar să aibă creierii la purtător!
Iar chestia cu „manele pe piele” este exagerată, indiferent cine o semnează!
Din momentul în care m-am hotărât că vreau cu adevărat un tatuaj și până chiar l-am făcut au trecut opt luni. M-am panicat când am auzit cât de atentă trebuie să fiu până se vindecă, să nu stau la soare, să mă feresc de orice firicel de praf, de păr de pisică (eu având vreo șapte atunci, iar una doarme în pat cu noi), să nu mă scarpin când încep mâncărimile… Am zis că nu sunt în stare să-mi asum responsabilitatea, până când dorința a fost mai mare decât frica. În timp ce îl făceam, mă gândeam: Pentru asta mi-am făcut atâtea griji? Chiar nu e mare lucru! O lună mai târziu, îl făceam pe al doilea 😁
Dacă îl vrei cu adevărat, nu lasă nimic să te descurajeze. Nici nu trebuie să te uiți când ți-l face, că nu intră acul adânc ca la injecție, plus că îți dă cu cremă anestezică și, dacă alegi o zonă mai puțin sensibilă, nici n-o să simți mare lucru. Baftă, în caz că te hotărăști!
Sunt tatuata, colorat și vizibil. Am tatuaje pe jumătate din spate, pe ambele antebrațe, și pe stern (cele ușor vizibile). Am pierce-uri (vreo 6) în urechi, urmează sa îmi fac și în sept. De asemena, urmează sa îmi tatuez claviculele și tot pe piciorul stâng, care va fi super vizibil când voi purta pantaloni scurți. N-am întâlnit niciodată vreo persoana care sa îmi zică ceva în față. Ca mi-au comentat pe la spate, aia e treaba lor. Sunt angajata, am avut în total 3 locuri de munca în ultimii 10 ani de când am început sa ma tatuez și nimeni niciodată nu m-a întrebat de ele sau sa îmi zică ca nu sunt ok sau orice altceva. Soțul nu are tatuaje pt ca nu ii plac pe el, dar întotdeauna a fost maxim de încântat când apaream eu acasă cu câte unu nou 😂😂
Nici babe sau moși n-am întâlnit care sa îmi comenteze. Sau doar am eu pielea groasa și nu ii bag în seama. Părerea mea e ca ar trebui sa trăim pt noi și atâta timp cât ce facem noi în viata noastră nu are impact negativ asupra altora, nimeni nu ar trebui sa comenteze 🤷♀️ și atâta timp cât ești OM cu bun simt și cei 7 ani de acasă, pe nimeni n-ar trebui sa intereseze dacă ai tatuaje, o mână lipsa, gura la ceafă sau ești verde sau roz. My 2 cents.
Începem cu un citat în contrapartidă:
Am eu însumi de vreo doi ani deja un tatuaj pe antebrațul drept. Mi l-a executat nepotul care atunci începea să experimenteze cu cerneala. Am ales ceva simplu (dar plin de simbolism), ca să nu risc să iasă aiurea. N-a ieșit.
Acum aștept să mi se vindece o cicatrice pe brațul stâng ca să o acopăr în cerneală. Încă nu știu ce o să fie, dar o să fie. MARE.
Prin urmare, părerea mea despre tatuaje și despre cei care le poartă e evidentă, atâta timp cât vorbim de un tatuaj bine executat și cu o simbolistică potrivită.
Și da, după ce mi-am făcut primul tatuaj și am spus că o să urmeze și altele, un cunoscut mi-a zis că nu-i plac (băiatul lui cocheta cu ideea, dar nu era încă major), că îți dai seama cum o să arate la bătrânețe, când se lasă pielea?
I-am spus să mă lase pe mine să îmi fac griji pentru cum o să arate pielea mea, dacă o să am șansa să ajung la bătrânețea aia care vine cu piele lăsată.
Luand o statistica empirica, pot sa spun cu incredere ca tatuajele sunt apanajul straturilor sociale de nivel mai jos, IN GENERAL. Pe aceeasi idee, suprafata de acoperire este cu atat mai mare cu cat nivelul de educatie este mai slab. Practic toata lumea vrea sa se exprime si sa isi reveleze personailtatea, iar tatuajul este o modalitate simplista de a face asta. Nu poti sa impresionezi din vorba, din actiuni, iti faci un tatuaj sa vorbeasca pentru tine. In Romania, care este o tara cu diferente sociale destul de puternice si neomogena, gasim un numar mare de corporatisti de pluton care recurg la astfel de artificii pentru a atrage atentia.
E ok sa-ti faci o floricica sau o chitara asa la mijto, pentru tine, dar daca devine pasiune, s-ar putea sa ai o problema.
E bine ca oamenilor le e jena sa-si faca tatuaje ca poate se intalnesc cu incuiati ca mine la angajare, asta releva ca au control si se pot conforma la situatii diverese, nu ca isi baga picioarele si ii „doare in cur” de ce cred altii. Eu personal nu cred ca un angajat care este indiferent la parerea celorlalti este ok.
Comentariu beton!23
După care poate arunci o privire prin comentariile de aici și de pe Facebook, poate te lămurești cum e cu straturile alea sociale de nivel mai jos.
Are tattoos associated with negative health-related outcomes and risky behaviors?
Karoline Mortensen 1 , Michael T French 2 , Andrew R Timming 3
Affiliations
PMID: 30677140 DOI: 10.1111/ijd.14372
Abstract
Background: Tattoos have reached broadening mainstream acceptance. Medical professional societies have noted that tattoos may co-occur with high risk behaviors.
Methods: Using a variety of statistical models applied to a sample of 2,008 adults residing in the United States via Amazon’s Mechanical Turk, we estimate the associations between tattoo characteristics, three health-related outcomes (overall health status, ever diagnosed with a mental health issue, sleep problems), and three risky behaviors (current smoking, ever spent time in jail or prison, and number of sex partners).
Results: We find that the presence, number, and specific features of tattoos are positively correlated with two of the health-related outcomes (ever diagnosed with a mental health issue and trouble sleeping) and all three of the risky behaviors (P < .05). Magnitudes are larger for those with multiple, visible, and offensive tattoos.
Conclusions: Our results suggest that individuals with tattoos are more likely to engage in risky behaviors relative to their non-tattooed counterparts, which may lead to health consequences. Dermatologists, healthcare providers, and public health advocates should recognize that having a tattoo(s) is a potential marker for mental health issues and risky behaviors.
© 2019 The International Society of Dermatology.
Si mie imi plac asa tatuajele, si daca arati ca tipa din articolo, noh, cam greu sa te iei de ea, e cool asa, dar adevarul statistic este ca in spatele tatuajelor, la nivel psihologic este o mai mare sansa sa fie probleme decat este la oameni care nu au tatuaje.
Poti sa imi dai cate exemple vrei, de oameni faini care scriu la tine pe blog. Tu ai o audienta specifica, si nu reprezinti echilibrat structura societatii romanesti, sau a vreunei societati.
Comentariu beton!17
@MV, testele psihologice anuale/bianuale (cum e la noi la firmă) îl contrazic pe domnul Alberto 🤭 nu continui ca să nu lezăm persoanele sensibile.
@Adriana, domnul Alberto este genul cu convingeri ferme, da, n-are rost.
E ok, nu ma lezez, purtam o discutie aici. Eu am adus in sprijinul punctului meu de vedere un studiu publicat si care poate fi verificat. Dumneata imi zici de un studiu dintr-o “firma”.
Eu accept ca problema este nuantata, de exemplu, daca ai o suprafata tatuata in prima deviație standard, cred ca e o ok, daca esti la ultima deviatie, cam trebuie sa te duci la psiholog ce putin.
Comentariu beton!12
@Alberto, am râs cu zgomot 😂😂😂, mulțumesc, mi-ai înveselit ziua.
@alberto, pacat de tine si opinia ta, e cam invechita, cred ca tre’ sa te intorci in comunism daca vrei doar Oi.
Dragă domnule Alberto,
Prietenul meu tatuat pe gambe, brațe și spate și care este cyber security manager, absolvent al unei facultăți de profil, vorbitor fluent de engleză, franceză și spaniolă, antrenor de tir și cu permis de port armă, te salută.
Adina, si eu cunosc oameni tatuati care sunt foarte ok, majoritatea dintre ei chiar, noi toti cunoastem oameni foarte ok care sunt tatuati. La nivel statistic asta nu are nicio relevanta, eu am incercat sa vin cu niste numere obiective care releva niste probleme, probleme care sunt indubitabil mai mari la oamenii tatuati, probabilistic vorbind. Pe acelasi principiu pe care il zici tu, eu pot sa vin si sa zic ca varul meu tatuat e un huligan de ultima speta; are vreo relevanta?
Vorbim de “statistica empirică”?
Observatia mea sau a ta este „empirica” adica pe baza de experiment in lumea reala, e ceva ce e palpabil. Adica tu ai vazut ca oamenii tatuati sunt eminamente educati si white collar si se jura toti ca nu au nicio problema. Dar observatia ta, oricat ar parea de reala, nu este statistic semnificativa, pentru ca tu nu ai cunostinte in toate mediile sociale in asa masura in cat sa zici ca ce vezi tu este valabil la intreaga societate. Un studiu ca cel pe care l-am citat eu, care se face pe 2000 de oameni este mult mai relevant statistic si corect la modul general. Gandeste-te ca un sondaj pentru a vedea cine cu cine voteaza la alegeri se face pe un esantion de mai putin de 1500 de oameni.
Comentariu beton!11
Alberto, eu am cunoștințe în toate mediile sociale (de la golani de Berceni la directori în multinaționale). Am, la rândul meu, tatuaje. Ceea ce tu afirmi este o judecată de valoare fără suport real. Poate te ajută articolul din acest link: https://www.psychologs.com/the-psychology-behind-body-art/. Dermatologii pe care îi citezi tu nu sunt chiar specialiștii pe studii sociologice, știi? P.S. ai prea multe convingeri ferme, să știi că viața e foarte frumoasă dincolo de ele.
Eu am văzut doar că tatuajele NU mai sunt apanajul straturilor sociale de nivel mai jos. Asta era pe vremea când mările se traversau cu corăbiile și marinarii aveau tatuaje cu sirene, iar nobilimea era, probabil, oripilată de așa ceva.
Eu știu că empiric înseamnă fără suport teoretic. Dar, na, dacă tu ai așa convingeri ferme, cine sunt eu să te contrazic.
@ Alberto, hai să zicem că vin la tine la interviu, toamna, frig, haine multe și groase, îți place de mine și mă angajezi. Trec lunile, fac treabă bună, lucrez regulamentar, corect, toată compania/firma mulțumită, nicio problemă și vine primăvara, haine mai puține, mâneci scurte/fuste scurte, dresuri etc. și vezi că am un tatuaj. Anulează asta părerea bună pe care ți-ai făcut-o până atunci despre mine bazată pe munca serioasă pe care am făcut-o în timpul acela?
Andreea, eu cred ca cei de la Avangarde ar trebui sa te sune pe tine cand au nevoie de sondaje. Data viitoare cand te intalnesti cu golanii din Berceni, afla te rog cati nu au tatuaje, dupa aia cand te duci in board meeting cu directorii executivi, afla cati au tatuaje si fa o comparatie.
Adina, sunt de acord ca normalizarea tatuajelor a dus la ridicarea nivelului social mediu la care se regaseste. Ai dreptate, statistica empirica inseamna fara suport teoretic, adica observatia, considerata malitioasa, pe care am facut-o eu este fara suport statistic semnificativ, adica ce au facut cred 100% din cei care au scris un comentariu la acest articol.
Doamna sau domnule R, bineinteles ca parerea buna pe care mi-am format-o despre tine, desi esti tatuat(a) in stil Yakuza o sa primeze. Dar daca ai interviul vara, si daca vine altcineva la fel de bine pregatit(a) ca tine, nu o sa risc, si sa o angajez persoana fara tatuaje.
Articolul prezentat este doar un articol, care citeaza un psiholog (https://bajoelmarpsicologia.com/quien-soy) ce are o abordare terapeutica. Doamna respectiva apare ca fiind citata pe numeroase site-uri care au legatura cu tatuajele.
Eu am venit cu un studiu publicat intr-o publicatie care nu militeaza pro sau contra tatuajelor ci doar prezinta niste rezultate ale unui studiu in mod neutru si obiectiv.
Eu zic ca din toata povestea asta sa luati ca pritenii tatuati excesiv, s-ar putea sa aiba nevoie de o mana de ajutor, chiar daca nu pare.
Aditional am mai gasit un studiu acum ca tot m-am pornit:
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0022399905003946?via%3Dihub
Methodology
Representative data (sample age range=14–93 years) were evaluated with respect to health-related quality of life (SF-36), mental health (General Health Questionnaire), mental disorders (Patient Health Questionnaire), and sensation seeking (Arnett Inventory of Sensation Seeking).
Results
The prevalence of tattooing and that of body piercing in the general German population are 8.5% and 6.5%, respectively. Individuals aged between 14 and 24 years display the highest rate of body piercings or tattoos (females, 41%; males, 27%). Within the group of individuals aged between 14 and 44 years, unemployment and nonaffiliation to a church are positively correlated, tattooing is significantly correlated with the perception of reduced mental health, and both tattooing and body piercing are correlated with significantly increased sensation-seeking behavior.
Conclusions
Next to being motivated by fashion and the urge to fit in with one’s peers, the major reasons for body modification practices in the German population appear to be negatively perceived conditions of life, reduced social integration, and increased sensation-seeking behavior.
Uite, ca să te revelez temeinic, să nu mai ai dubii, pe cei tatuați, ca mine, îi doare în cur de părerea celor ca tine, don Alberto.
Sunt blond, am peste 1.90, ochi albaștri, lat în umeri, aș fi fost luna iulie în orice calendar nazist, dacă tu nu ești nici măcar pe aproape ca fizic, eu nu te-aș angaja, indiferent de CV.
Edel, am leșinaaat!
Mihai, eu zic să-ți faci tatuaj liniștit. Nu ai șef, bine, nici nu te mai angajează cineva la vârsta asta și în cel mai bun caz poți fi luat drept smardoi. Cică și Jason Momoa ar fi.
Dacă până acum nu eram hotărâtă să mă tatuez, m-am decis. Oare or să mă dea afară din Consiliul Local?😁
Sunt putin surprinsa de statistici, in sensul ca la ce anume ne uităm ? Ce anume numărăm ? Recunosc ca nu m-am aplecat asupra, sa decortichez, dar parca oarecum ma jenează așa… Ar fi interesant să aflam de exemplu (după statistică, daca se ia in calcul), cati dintre cei tatuați sau netatuati dau dovada de bun simț intr-o situatie dată. Cu condiția, of course, de a defini ce înseamnă bun simț. Si daca cei cu bun simț au majoritateastudii superioare, de exemplu. Sau cati cu bun simț sunt blonzi, sau vin de la țară, cati sau cati vin dintr-o familie cu mai mult de un copil, cati sunt căsătoriți, câți sunt proprietari, sau cati posedă un animal de companie.
Pur si simplu cred ca unele lucruri nu sunt mezurabile, sau poate nu sunt masurate cu metrul bun. Nu stiu… Dar chiar m-a surprins afirmația dvs. Statistici in sus, statistici in jos… daca ar fi fost intervievati 20000 de oameni, nu 2000…. Na, nu știu….
Da, eu am o problema cu tatuajele!
Mor sa le ating :)))).
Serios acum, îmi plac foarte mult, îmi place să le văd, să le admir.
Și cele urate au ceva frumos in ele
Știți la ce mă refer, alea făcute de mult tare de mult cu ancore pe braț decolorate, albastre, etc.
Și da,pe oamenii cu care am o relație apropiată, ii întreb : pot sa ating?
Mi se pare demențial sa atingi o piele care are desenata pe ea o poveste.
Daca vor sa îmi spună, bine, daca nu, nu întreb. Prefer sa îmi imaginez.
Proful de sport al copiilor are tatuaje, chiar și pe gât și pe mâini. Și freză cu creastă. Ce și-o fi auzit, nu știu să îți spun, cert e că le are de dinainte de a se angaja la școală, dar a și-a făcut și recent. Are 31 de ani, e din generația mea. E e de la oraș, dar școala e la sat. Copiilor le place mult de el. Pe mine nu mă deranjează în niciun fel. Am dat și peste asistente cu tatuaje și să mor de nu erau mai blânde decât alea „ca la carte”.
Eu sunt tatuată , dar și vopsită jumate verde (asta ramane constant), jumate mov sau roz sau, uite, acum mă gândesc la portocaliu că e toamnă. 😁
Nu demult mi-a zis un batranel că dacă vreau la domnu’ de sus să fac cumva să scap de tatuaje. I-am zis că dacă asta îmi oprește trecerea, nici nu vreau la el. Mă duc jos să ne comparăm tatuajele între noi, păcătoșii.
Mi se pare că mai mult comentează cei cu care oricum nu aș vrea să am vreo treabă.
Câinii latră, ursul cu tatuaje și pierce în ureche trece.
Mi-am imaginat asta acum și mi-am amintit de o pușculiță urs „rock” pe care am cumpărat-o de la Pestera Urșilor. Chiar, unde oi fi pus-o?
Depinde ce, cum unde si cat.
Din pacate am avut doua experiente nasoale in IT cu oameni tatuati la modul mai extins. Mai extrem ma refer la oameni tatuati pe maini pana pe degete si gat.
Unul(un el) lipsea de la lucru des, cand venea de multe ori nu-si facea treaba decat greu, impresia mea a fost ca era un drongangiu si un mare chefliu.
Alta(o ea) avea mainile tatuate si venea la birou cu piercing-uri in sfarcuri si fara sutien(nu ma deranja absolut deloc, tot biroul balea 😀 ) . Din pacate la munca praf: in orice sedinta se victimiza si exagera orice cacat.
Altii nici nu au mai angajat si intr-o discutie mai restransa ni s-a comunicat ca tatuajele mari sunt red flags. Nu dati cu parul, va spun ca sa stiti.
–
Si mie imi plac dar alea „proaspete”. Dupa un timp devin spalacite si naspa. Ar trebui tot la un an sau nu stiu cat sa le „refaci”.
Comentariu beton!17
Nu am suportat niciodată tatuajele… Nu mă înjura din prima 🫣, stai să continui 😃 Fiică-mea m-a înnebunit încă de la 16 ani că vrea și vrea tatuaj și eu tot comentam. Într-un final am fost de acord, dar să ne facem amândouă câte unul la fel și gata (mă gandeam că nu isi mai face altul). Zis și făcut, m- am trezit ca la 40 de ani am mers și mi-am făcut un tatuaj. Acum ea are 20 de ani și 7 tatuaje, eu am 45 de ani, 2 tatuaje și mai am în cap minim 2, spre disperarea soțului meu 😆. Nu asta e important la un om. Aș angaja pe oricine dacă se potrivește postului respectiv și dacă e om, bineînțeles…
Cred ca vezi lucrurile puțin greșit. Locuiesc în Cluj și deja tatuajele par banale…mai este câte unul/una care mai au pe față și atunci poate îți mai atrage puțin atenția, dar cam atât…cred ca e mai greu acum să găsești unul fără tatuaje 😂. Nu cred ca spun nimic despre tine tatuajele…nici cât ești de competent,nici cât ești de inteligent…
Faptul că locuiești în Cluj nu te-a ajutat deloc cu analfabetismul funțional, se pare. Asta dacă comentariul îmi era adresat mie.
Am.angajat multi tipi și tipe cu tatuaje. Mă interesa strict să pot interacționa cu oamenii respectivi și să-și poată face treaba ok. Nu mă deranjau tatuajele, din contră, le admiram. Cochetez de ani de zile cu un sleeve dar nu l-am făcut din motive financiare, tot timpul banii ăia trebuiau pentru altceva 😉
Oamenii se tatueaza de mii de ani, so what? Am un prieten cu vreo 15 tatuaje si cu ceva ani in urma a zis doar atât…la un moment dat o sa te plictisesti de ele. Fa-ti unul temporar mai intai. Apoi decide.
In functie de pozitionarea lor, cerneala din ele o sa ajunga in sistemul limfatic și poate provoca o reactie si la nivel endocrin. E de făcut niște teme la capitolul asta.. Succes.
Am un fiu tatuat cu un sleeve și o gambă și un fiu care a lucrat ca artist tatuator și are două tatuaje mici. Nu am nimic, deci, împotriva tatuajelor, ba chiar visez și eu unul micuț. Dar nu îmi plac tatuajele pe față sau pe gât. Mi se pare că strică fizionomia. Da, din păcate în societatea noastră cei tatuați au de suferit și nu (numai) din partea angajatorilor cât din partea colegilor, chiar dacă aceștia sunt și tineri și inteligenți (relativ). Ăla mic (fost tatuator, actualmente IT – ist), a fost atât de puternic apostrofat de colegi la o ieșire între amici, la un biliard, pentru că își vopsise unghiile cu ojă neagră încât aproape că mă tem pentru siguranța lui. Deci, nu știu dacă ne mai facem bine!
Orice tatuaj vizibil de genul “full sleeve” sau pe fata, gat, ceafa, cap mâini, e asociat in capul meu cu probleme mentale, închisoare, droguri, violentă, asa că limitez la maxim interacțiunea cu oamenii ăștia.
Poți să fi demn de premiul Nobel, daca nu te respecți pe tine însăți nici eu nu cred ca valorez mult pentru tine. Restul tatuajelor care sunt vizibile decât in anumite situații nu ma interesează.
Pe tine însuți, nu însăți, că vorbeai cu mine, adică te adresai genului masculin.
Maximum, nu maxim.
Să fii, nu să fi.
Nu știu, poate sunt rău, dar e posibil să aibă legătură cum gândești cu faptul că ești semi-analfabet? Numa’ zic. 🤷♂️
Mda. Atâta s-a putut, ce sa-i faci? Gramatica se mai corectează, mai citești o carte, mai deschizi blogul mâine ca tot e Marți, tatuajul insa rămâne. Hai noroc
Teoretic se corectează. Practic, comentariul tău e dovada că nu. 🤷♂️
@Dan am cunoscut odată un student basc la medicină, nu ştiu cum nimerise la Braşov. Se imprietenise cu toți copii de pe străzi, mă refer la cei cu probleme pe acasă, era fratele lor cel mare din altă țară. M-a impresionat cum îşi tatuase brațele. Erau cu o temă macabră, întunecată dar tatuatorul era artist şi pe deasupra inspirat. Bănui că în loc să-ți scapi insignifianta viață mai bine vizitezi notarul şi la final popa decât să-se ocupe de tine aşa doctor.
E plauzibil ca citatul să fie adevărat, și e și de înțeles. Pe vremea Ilenei Vulpescu, un tatuaj te plasa în anumite clase sociale puțin sau deloc frecventabile. Alt exemplu, mai greu de crezut: și purtatul tricourilor (prin alte țări și al blugilor, că la noi nu cred ca se găseau prin anii 40 – 50) era „rezervat” găștilor de mahala. Analogia cu maneaua e potrivită, e vorba de o subcultură (contracultură) devenită (sau pe drumul către) mainstream. Acum 60 de ani tatuajele erau identificator de pușcăriași sau marinari, azi tatuajele sînt o modă și sînt acceptate social. E drept, manelele încă nu sînt acceptate/populare într-un grad similar.
Io nu am niciun motiv să vreau să îmi fac vreun tatuaj. Mi se pare ceva „prea” permanent și nu am nimic așa de important de spus. Prefer să nu intervin asupra corpului meu dacă nu e nevoie.
Reacția mea vizavi de tatuaje e mai degrabă de curiozitate. Mi-am întrebat toți cunoscuții tatuați de ce s-au tatuat. Unii nu știu să explice, alții au motive estetice, alții „terapeutice” (să își amintească vreun eveniment sau să-și declare dragostea față de cineva etc.).
Nu-mi plac tatuajele care urîțesc sau ascund trăsături, cum nu-mi place nici machiajul excesiv.
Cît despre oamenii tatuați, unii îmi par neoriginali, și-au făcut tatuaje că au văzut la alții. Unii sînt superficiali, își tatuează simboluri sau cuvinte nepotrivite. Unii sînt narcisici, sau antisociali, sau histrionici. Cam astea sînt „hibele” pe care le văd la o parte din cei care se tatuează.
Evident, e și o parte la care nu văd nicio „hibă”.
Comentariu beton!16
Tatuajele sunt cool. Și spun ceva despre purtătorul lor, că e mai wild, mai șmecher.
Nu îi judec pe ceilalți după tatuaje, doar dacă nu sunt excesiv de nasoale.
Nu am nimic cu tatuajele, fiecare e liber sa își facă ce dorește. Bai, dar numai mine mi se pare ca tatuajele de pe gat aduc cu compresa lui mamaie din copilărie? Aia cu spirt și felii de cartofi care ne o punea la gat si la frunte când raceam? Ca sa tragă răceala…
Am trei tatuaje, toate făcute după 40 de ani. Toate în locuri în care pot fi ascunse ușor (brățara ceasului, o cămașă…). Înseamnă ceva pentru mine, motiv pentru care nu le-am vrut la vedere. Cât despre angajări…am avut în echipe oameni cu tatuaje vizibile, mari…nu m-ar fi interesat nici dacă erau cu părul verde și rași pe laterale. M-a interesat ce știau/puteau să facă, ce fel de oameni erau, cum se integrau în echipă…
mie la o tipa nu imi place sa fie umpluta de tatuaje, de parca ar fi curva de-a celor din Yakuza. A, daca are ceva mic si discret nu am nimic impotriva.
Tatuajele mi se par fascinante. Cumva ader la ideea că ar trebui să însemne ceva pentru cel care îl poartă. Îmi plac foarte mult tatuajele stil pictură. Îmi doresc foarte mult unul colorat. Știu ce vreau, am găsit un salon în București cu artiști tatuatori foarte buni, știu și unde vreau să fie poziționat. Singurul prag de care trebuie să trec este frica de durere, lucrez la asta. Îmi tot spun că nu are cum să fie mai rău decât operația de cezariană( de fapt primele zile după). Citatul este oricum o inepție( real sau nu) și generalizează niște cazuri particulare(sunt și personaje cu tatuaje absolut nefericite, cum ar fi tipa cu Trump pe frunte).
M-ar deranja dacă aș vedea vreo zvastică pe fața cuiva
Altminteri, fiecare să-și facă ce vrea
Secera și ciocanul v-ar deranja?
Hai, că mi-am amintit o chestie interesantă, la sinistrații din zone greu accesibile cine ajunge ( nu acum că este an electoral) nu tatuații ăia și bikerii și asociațiile de off-road, cei care sunt la ultimul grad de „deviație” cum se exprima cineva în comentarii, sunt atât de devianți în comportament încât ajută alți oameni, băi, vă puteți imagina așa ceva? 🤬
Aici am vrut să ajung și eu cu discuția.
Domnisoara Adriana, „deviatia” la care faci dumneata referire are probabil de a face cu un comentariu al meu. Nu m-am referita la „deviatie” comportamentala ci „la deviatie standard”. E ok daca nu stii termeni matematici, ca nimeni nu s-a nascut invatat, dar ce vreau e sa spun in termeni mai simpli e ca prima deviatie standard reprezinta un anumit numar de oameni care au procent mai mic din corp tatuat . Cealalta deviatie standard, se refera la cei care au o foarte mare parte din corp tatuata.
@Alberto, clar citatele alea copy paste de pe gugăl nu vă ajută prea mult, eu știu ce am scris și de ce, și modul de adresare atât de alambicat chiar demonstrează ce am scris: domnișoară, dumneata, încă puțin și mă puneați pe coji de nucă, mai lucrați.
Inca sunt companii care se uita la asa ceva. Sper ex. sunt companii aeriene care cer lipsa tatuajelor la vedere. Adica cei care au tatuaje care nu se pot acoperi de catre uniforma…ghinon, nu ar putea lucra ca stewarzi… Nu stiu daca e valabil si pentru piloti.
Eu nu am tatuaje si nici nu mi-as face – am tot vazut tatuaje pe o piele de dupa 50 ani si nu imi place cum arata. Da, pe pielea tanara arata frumos, dar cand incepe sa se lase pielea…
Fi’miu are tatuaje pe ambele brate, acum viseaza si la unul pe picior sau chiar unul pe spate. Primul tatuaj, micut, m-a convins sa il faca inainte de 18 ani – a trebuit sa ii dau acordul pentru asta, fiind minor. Apoi, i-am spus sa mai astepte, in schimb, s-a dus undeva unde nu i-au mai cerut acordul parintilor…prin urmare a mai aparut cu un tatuaj facut prost. Acum a fost nevoit sa il refaca. Am foarte multi prieteni cu tatuaje, apreciez tatuajele frumoase dar eu nu mi-as face. Asta sunt eu. N-am o problema cu cei care au si nici nu ii judec pentru asta. Sunt insa si pe la noi, inca, multi oameni care te judeca dupa aspect. Ca sunt tatuaje, ca e vorba despre par, despre cum te imbraci… Form over substance – inca nu am depasit acest nivel.
Eu am cercel în nas, soțul are câteva tatuaje (mânuțele copiilor, plus încă vreo alte 3 tatuaje, din care unul pe picior, restul pe brațe). Noi suntem ambii juriști, directori într-o corporație. Cand a început să-și facă soțul tatuajele era deja angajat la actualul loc de muncă, nu știu cum l-ar fi afectat la un interviu. Eu mă gândesc de câțiva ani să îmi fac unul, dar nefiind hotărâtă nu mi-am făcut. Îmi doresc ceva în gen brățară care să aibă legătură cu copiii. Până la urmă tot îmi fac unul, trebuie doar să “cumpăr” niște curaj și hotărâre 🤣😂 imi plac de numa. Nu știu dacă ții minte, erau emisiunile cu Miami Ink, LA Ink la tv acu câțiva ani si eram mare fan. Deci eu sunt pro tatuaje și piercinguri 😂🤣 știu ca la 18 ani va trebui să ne ducem noi copiii prin saloane de tatuaje, asta dacă nu ne fac ei vreo surpriză până atunci 😂🤣
Fiecare ar trebui să se uite în ograda lui și să nu mai comenteze de ce fac alții. Cum unii au păru mov, așa își pot face și tatuaje. Fiecare cu aia masii până la urmă, nu ar trebui să ne intereseze de ce spun alții
Vreau sa imi fac, imi plac, am fost in postura de hiring manager. Mi se falfaie daca au tatuaje…
Poate daca suntpe fata. Mi se pare ca decizia de a iti face un tatuaj pe frunte / obraz cu un scris denota o gandire precara
Nici eu n-am o problema cu ei, doar ca im displac tatuajele la vedere atat de mult, incat automat aceasta afecteaza si obiectivitatea, oricat ai vrea sa fie altfel. In rest, sunt povesti de hipsterasi.
Mie imi plac super mult tatuajele, imi doresc si eu o „manecuta” doar ca nu ma pot hotara exact ce as vrea sa „bag pe maneca”. Cat despre interviuri, eu locuiesc in UK de aproape 10 ani si acolo perceptia asupra tatuajelor e diferita. Cand eram in tara si lucram in vazari, unul dintre criteriile companiei la care lucram atunci era ca noi, cei din vanzari, care reprezentam imaginea companiei, sa nu avem nici un fel de tatuaj la vedere. O viziune limitata as spune eu, pentru cel mai mare distribuitor farma din Romania. Imi amintesc ca aveam un coleg la concurenta, pictat din gat pana-n picioare si era unul dintre cei mai buni din piata. Aici in UK, lucrand intr-un domeniu diferit, am intervievat multi oameni cu tatuaje si intotdeauna i-am ales pe cei care au dovedit ca sunt cei mai capabili si calificati pentru pozitia respectiva, indiferent ca au avut sau nu tatuaje. Lucrez ca manager al unui azil pentru persoane cu dizabilitati, fizice si psihice, si am observat ca de multe ori tatuajele, atat ale staffului cat si ale pacientilor, au fost punctul de plecare al unor discutii interesante intre staff si pacienti si au stimulat comunicarea si incurajat legatura dintre cele doua parti. Poate as fi putin mai retinuta in privinta tatuajelor de pe fata, fiindca ar putea intimida pacientii, dar nu cred ca ar fi neaparat o limita batuta in piatra.
Buna! Am 48 de ani, sunt functionar public si am mai multe tatuaje (nu foarte mari), pe picioare, pe maini, in zone vizibile. Mai sunt diversi pe care ii vad ca se uita mai lung, dar nu comenteaza nimeni. Le am facut strict pt ca mie imi plac f tare (si sigur o sa mi mai fac). Singurul care a comentat a fost tata, care a spus ca suntem oameni insemnati ca avem tatuaje (si sotul meu si fiica mea au tatuaje). Este strict o chestie de alegere personala a fiecaruia.
Imi place sa vad atat de multe reactii echilibrate pe aici cand vine vorba de tatuaj. Si in fond nimeni nu are o problema cu tatuajul in sine sau cu faptul ca tu te tatuezi. Problemele apar cand faci din asta propria ta identitate, sau cand o duci in virtute ca sa compenseze lipsa de educatie si competente. Si din pacate am cunoscut prea multi oameni cu tatuaje care erau in sfera asta, incat imi este greu sa nu fiu partinitor pe tema asta.
P.S. In Japonia daca vei ajunge vreodata si vrei sa intri in sauna sau la baile japoneze nu vei avea voie daca ai tatuaj.
„You probably won’t run into any issues if you have tattoos in Japan, apart from entering an onsen, pool or gym. Some places have a tattoo ban (onsen, beaches, pools and gyms, for example), however, there are often tattoo-friendly alternatives to these places”.
Și ăsta este doar primul rezultat generat de google. O să mai găsești câteva zeci de mii care spun același lucru.
Acum ceva timp cand am ajuns acolo regula era clara ai tatuaj nu intri in anumite zone. Ca au aparut alternative si primesc oamenii cu tatuaj este alta discutie lumea se schimba.
Motivul pentru care regula asta exista este simplu. In cultura lor cei din Yakuza se tatueaza si anumite entitati nu vor sa se asocieze cu asta. Asta mi-au explicat localnicii acum ceva timp daca s-o fi schimbat habar n-am.
Imi plac tatuajele, nu imi influenteaza parerea despre un om.
Eu nu am, dar imi doresc de multa vreme. Ma opreste frica de ace si o urticarie autoimuna, cu posibilitate de reactie alergica la orice produs din cerneala respectiva.
Eu cred ca are legatura mai mult cu generatiile 65-70+ reticenta aceasta fata de tatuaje si „repulsia” si ideile preconcepute despre ele.
Am avut o polemica pe acest subiect, cu o prietena de-a mamei, persoana din generatia 70+..fosta farmacista, cu sot mare doctor profesor etc (genul tot timpul la costum, cu cravata si 5 acoliti dupa el).
Fusesera la o inmormantare, si se intalnisera cu fiul decedatului. Doctor la randul lui, tanar de 40 si ceva de ani, bine facut, cu tatuaje pe el, imbracat cu camasa neagra cu maneca scurta. Si era doamana in cauza foarte revoltata, cum, de ce toata lumea ii spunea domn doctor. Ca ce mare doctor este el daca nu are prestanta si se „prezinta” asa la inmormantarea tatalui, cu camasa cu maneca scurta si tatuaje la vedere? ( fiind luna iulie, 40+grade)
Ca ea nu s-ar duce la consult la el, ca nu ar avea incredere in el (tipul fiind, de altfel, un chirurg ortoped f bun).
Am tacut, am tacut, pana am simtit pulsul ca sare la 100 si am scos pe gura tot ce aveam de zis, cu generatiile lor si mentalitatile lor invechite.
Fratello, medic stomatolog ce are in plan tatuaje, m-a sustinut indeaproape 😀
In principiu sunt de acord,deși nu am tatuaje.Acum,cred că persoanele pline de peisaje pe piele pot fi din pătura superioara a societății, financiar vorbind.Nu cred că a mâncat vreunul ceapă cu mămăligă ca să strângă bani de un tatuaj.Mai mult decât atât,in afară de percepția optică a restului lumii,nu văd de ce nu ar putea fi oameni cultivați, citiți;tocmai vin de la școala copilului mic ,unde profesorul de engleză,la vreo 30 de ani așa,e splendid ca specialist,dar atrage atenția prin tatuaje pe gât care îi scot in evidență hainele într-un mare fel și nu urât,din contră.
Mai mult ,cum zicea cineva mai sus ,tocmai oamenii ăștia tatuați maxim ,bikeri, motocicliști,asociații diverse,au sărit primii la un ajutor pentru semenii lor,sau au continuat munca de întrajutorare începută de alții.
Deci ,ca să revin,”manele pe piele” e ceva dus la extrem ca gândire și nu putem aplica tuturor regula asta.Depinde de om , părerea mea, dacă „se asortează” cu 1 tatuaj sau cu 30,și nu prea are legătură cu ce gândește sau ce face.Că îți place, ție, Mihai,fata cu tatuaje din poză n-are treabă că mie mi-ar fi plăcut mai puțin, frumoasă e oricum .
Mi-am făcut curaj la 49 de ani. Același tatuaj cu fica-mea, 22. Și mai vreau încă unul. Deși e mic, la încheietură, citeodata îl acopăr la scoala. Asta înseamnă de 4 sau 5 ori pe an. Ma bucur ca l-am făcut, parca e acolo dintotdeauna.🙂
Mie imi plac tatuajele, mereu mi-am dorit unul, dar am asteptat pana cand am fost sigura ca acel tatuaj va insemna mereu ceva important pt mine. N-am vrut sa imi tatuez o pisica de exemplu, desi imi plac foarte mult pisicile :))) pt mine, un tatuaj trebuie sa reprezinte ceva personal.
Acum am unul, nu prea mare, mai sus de incheietura mainii, care este despre copiii mei. L-am gandit luni de zile si am luat in calcul si cum va arata la batranete. La conformatia mea, cred ca incheietura mainii se va modifica cel mai putin (sper!)
Ma mai gandesc la unul in viitor, ceva despre mama mea.
Personal, nu agreez tatuajele pe fata, in rest, nu ma intereseaza. Sunt intr-o pozitie in care validez angajari, nu tin cont de asa ceva cand accept un candidat.
am doua tatuaje, nu au deranjat pe nimeni atât de mult încât sa îmi și spună, nu că m-ar fi interesat părerea lor.
Personal, nu îmi doresc tatuaje, piercing-uri, și alte chestii de genul. Adică, nu îmi doresc pentru mine. Fetele mele (atât cea mare, 24 de ani, cât și cea mică, 17 ani) au piercing-uri. Băiatul (22) nu are și nici nu pare să isi dorească. In HR nu lucrez, in schimb sunt profesor și, pe lângă asta, înainte de a fi profesor am participat la multe interviuri de angajare, de partea angajatorului. Niciodată nu m-au deranjat, și nu mă deranjează nici la elevii mei. O singură problemă am legat de asta, și anume că se întâmplă ca, la un moment dat, să nu îți mai placă tatuajul sau sa nu se mai potrivească (de exemplu, dacă îți tatuezi numele lui iubi și la un moment dat se rupe lanțul de iubire – ce faci, cauți alt iuby cu același nume?). Știu, se pot scoate, dar, din câte știu, e o procedură destul de dureroasă și costisitoare. Le-aș recomanda celor care vor să își facă să se gândească de 2 ori (ba, chiar și de 10 ori) ce și unde vor să își tatueze 😛
Sigur, ca Terente 😎
Care Terente, ăla cu „Welcome to Miami Beach, where you can have a nice holiday”? Cunoscătorii știu și unde și-ar fi putut tatua asta 😂😂😂😂😂
M-a bântuit uneori gândul de a mă tatua. Totuşi la momentele oportune am văzut chestii care m-au făcut să renunț. Tatuaje care odată cu vârsta s-au urâțit (piele încrețită sau intinsă peste măsură). Modele care în timp devin desuete sau penibile. Tatuaje fără discernământ, cu un efect estetic mai degrabă respingător.
Personal n-am nici o treabă nicăieri cu nici o persoană, indiferent că are un tatuaj mic şi ascuns sau pe tot corpul. Există însă şi tatuajele infractorilor, care zic explicit de hramul purtătorilor.
Piercing-urile iar nu am treabă cu ele. Eu însă nu mi-aş face. Sunt sigur că cumva tot mi-aş agăța de ceva. În Germania am văzut de toate, inclusiv tatuați în ochi şi găuriți cu de toate. Ah, că tot mi-am adus aminte de un personaj istoric, parcă mi-aş tatua un balaur în ochi.
Eu am trei, doua pe spate, mari (pe coloana si pe omoplatul drept) si unul intr-o zona unde doar cei norocosi il pot vedea. Nu m-am plictisit inca de ele, desi le am de ani buni.
Sa spun drept, majoritatea iubitilor mei aveau cel putin un tattoo. Mie se par extrem de faine, creative, accentueaza putin personalitatea celui care le poarta cumva. Am vazut inclusiv oameni in varsta, in alte tari, tatuati si super cool.
Tramp stamp?
Eu mă felicit că, în tinerețe nu mi-o luat Odin mințile și nu m-am tatuat. Nu cred că m-aș mai identifica acum cu ce mi-aș fi scrijelit pentru totdeauna pe mine atunci…Ca să nu mai vorbim de faptul că, pe vremea aia tatuajele erau nasol lucrate!
Așa că mi-am făcut primul tatuaj la 53 de ani. E pe tot umărul stâng. Reprezintă ilustrația cărții „Flori de Topor” care-mi aparține (și cartea și ilustrația). E cea de-a cincea carte de poezie pe care am publicat-o și cea mai buna!
În altă ordine de idei, nu cred că aș angaja un individ tatuat cu swastika ca paznic la sinagogă!
Eu sunt profesoară la liceu de vreo douăzeci si mult de ani si am trei tatuaje. Pe primul mi l-am făcut la 40 de ani, al doilea când a implinit fiica mea 16 ani si ultimul, matching tattoo cu fiica din dotare acu vreo 3 ani. Fiica mea are vreo 4 deja şi, deşi ştiu că lumea judecă, total aiurea, nu am putut să ii spun nu. Mă bucur că a luat hotărârea de a-şi le face impreună cu mine, şi chiar cred că ni se potrivesc şi, mai ales, ne reprezintă. Am şi eu colegi care au strâmbat din nas când m-au văzut dar le-a trecut intre timp,şi oricum e o opţiune personală, iar elevii mei nu au niciun fel de problemă cu ele, ba chiar pe unii i-am dus la tatuatorul meu😇, cu acordul părinţilor lor. Nu cred că ăsta ar trebui să fie un criteriu de departajare, deşi sunt conştientă de lumea in care trăim şi de cât de bătuţi in cap sunt unii.
Eu am 3 tatuaje la vedere, decente ca marime si semnificatie(flori pe umeri si pe antebrat), am avut 3 locuri de munca( sunt PM in constructii) si nu am avut probleme vreodata – le am deja de 5-7 ani. Nici nu s-au legat diversi de mine. Sincer, vreau sa imi fac tatuaje cat mai am loc pe corp si bani…ca durerea trece dupa 2 saptamani si conteaza rezultatul final. Dar e bine sa alegi ceva care sa iti placa pe termen lung si sa iti poti asuma alegerea si dupa 10-20 de ani. Plus ca trebuie sa le ingrijesti, sunt ca o investitie: fara soare, crema etc.
0
@Andreea, sau muncești doi ani după care te tatuezi? Te dă afară?
Nu am și nici nu voi avea.
Dar nu am o ptoblemă cu cei care au tatuaje. Am văzut unele chiar foarte reușite.
Eu sunt angajata, mama, partenera, prietena “aia tatuata”. Primul tatuaj facut acum 28 de ani, de strigau pensionarii iliescieni dupa mine ca-s puscariasa si fugeau de langa mine in troleu.
Au trecut ani, am adăugat tatuaje. Mi-as mai face, dar m-a speriat o (prostie) de studiu care a gasit o legatură intre tatuaje si limfom. Le am deja desenate de fie-mea asta mare, care si ea abia așteaptă sa faca 18 ani sa înceapă si ea.
Imi plac la mine, imi plac la altii, apreciez un tatuaj bine gandit si, mai ales bine facut.
Am totusi o prejudecata si un pic de cringe cand vad acelasi ceas, acelasi cap de lup/leu, aceleasi cifre romane (multe gresite) si, mai ales, cand vad funditele pe craci de gagica. Am si eu damblaua mea de baba tatuata, ce sa-i faci.
Cred ca macar astea ar trebui sa fie unice, altfel duc inspre marcajele alea de la targuri, ca sa imi arunc si eu in joc cei dou bani ai mei.
Exact ca în comentariul de mai sus, mă bucur din suflet că nu mi-am tatuat ideile din adolescență că sigur aș fi regretat. Mă bucur că foarte multă vreme mi-a fost teamă de durere și așa am putut să aștept să găsesc un model/desen despre care să fiu sigură 100% că n-o să-l regret niciodată.
Am unul singur, schița e făcută de mine (inclusiv mi-am făcut simulare cu tuș de ochi) și perfecționată de artist, l-am vrut într-un loc în care să-l pot vedea ușor și nu am încercat niciodată să-l ascund. E la vedere sau nu în funcție de haine.
La alții îmi plac cele mici, cu o semnificație pentru posesor, chiar dacă sunt mai multe răspândite pe corp. În schimb nu-mi plac cele foarte extinse, nici sleeve, nici juma’ de piept sau juma’ de spate, nici cele de pe față. Mă refer că nu-mi plac vizual, altfel n-am nicio treabă cu posesorii, fiecare cu gusturile sale.
Dincolo de place sau doresc:
https://www.medicalnewstoday.com/articles/tattoos-may-increase-blood-cancer-risk-by-21
Întreabă un oncolog câte cazuri de cancer de piele a văzut plecate de la tatuaje. Și câte de la expunerea la soare, de exemplu. Iar expunerea la soare nu înseamnă doar stat la plajă, ci și simplul mers pe stradă.
La 18 ani abia am așteptat să-mi fac primul tatuaj. De atunci am spatele tatuat, aproape sleeve complet și încă vreo 3 random. Îmi plac al naibii de mult, nu m-am plictisit de ele absolut deloc. Am fost avertizată că mă voi plictisi, că vor arăta groaznic când îmbătrânesc etc. Never happened.
Nici nu pot să zic că mai vreau, for now sunt ok cu câte am.
Este inevitabil să nu dai de oameni cărora nu le displac tatuajele, dar marea majoritate au simțit să îmi împărtășească că le plac. Unii o zic doar să zică ceva când le surprind privirea peste tatuaje.
Nu simt că am ratat oportunități pentru că am tatuaje. Nici nu m-am gândit la asta. Nici nu pot să zic că le fac un display forțat ca să mi le arăt, mai ales în cadre formale.
Iar dacă chiar am ratat oportunități pe motiv că am tatuaje, poate că nu ne-am potrivit din alte motive și ăsta a sărit la ochi. Tot teama de respingere mi se pare că ar fi, ori mă resping pentru tatuaje ori pentru naiba știe ce motiv.
Dar m-a amuzat că tatuajele sunt manele. Nu simt că mă lezează în vreun fel gândul ăsta, simt și astăzi bucurie că am tatuaje. Și chiar dacă șunt kitchoase în vreun fel, cumva e nevoie să am parte și eu de-un penibil în viața mea. E ales, e al meu.
Dus gândul mai departe, am cunoscut oameni care ascultă manele care sunt ok. Nu aș generaliza vreodată o etichetă de-asta, mă străduiesc să fiu deschisă la oameni și să nu rămân la prima impresie. La fel aș vrea și eu să fiu cunoscută, deși știu că rareori se întâmplă.
Dar tatuajele categoric sunt pe lista de lucruri care fac viața mai frumoasă, sunt parte din întregul pe care aleg sa îl trăiesc în viața asta. E o listă lungă de lucruri pentru care pot fi judecată so that’s fine.
Indiferent de ce părere avem despre tatuaje, nu cred ca merita să ne acuzam reciproc. Toată admirația pentru artiștii de tatuaje și talentul lor! Personal, în afară de proceduri medicale , nu mi-as supune corpul la riscuri nenecesare. Și acestea exista. Plus, îmi aduc aminte ce fain este bancul cu” Amsterdam “ .
N-am o treabă cu asta. Dar cei care arată ca o expoziție de pictură cred că au o problemă. Am 44 de ani, după ce am avut niște tangențe cu USMC și National Guard am vrut să îmi fac și eu unul mic, doar motto-ul “The few, the proud” și mi-a zis un fost pușcaș marin să nu mă pună dracu’ să-mi tatuez ceva militar dacă n-am servit patria în arma respectivă, că o iau rău pe cocoașă sau chiar predau bocancii dacă mă întâlnesc cu unii militari sau foști militari mai săriți de pe fix.
Personal ,deși sunt din categoria babe(conform vârstei) îmi plac tatuajele,piercingurile,părul colorat și tot ceea ce te face să te simți bine în pielea ta. Opinia gen ” common sense” mă lasă rece. Din p.d.v. angajator, nu văd cu ce ar putea influența aspectul exterior calitatea muncii. Atât timp cât nu este jegos sau mirositor bineînțeles. Și,de altfel, cea mai eficienta angajată a mea este tatuată . Calitatea omului ține de cu totul alte criterii.
Nu ma deranjeaza, fiecare face ce vrea cu corpul lui.
Uneori admir unele tatuaje frumose pe brat sau cate un tramp stamp inspirat.
Alteori insa, nu ma pot opri sa ma intreb ce dreaq a fost in mintea celor care s-au tatuat, mai ales a alora care nu au ales un model discret ci si-au acoperit metri patrati intregi de piele cu asa ceva la care au asezonat si niscai cercei, lantzuge, perle si alte adjuvante necesare probabil pentru a compensa niste lacune de personalitate sau ceva.
Mie imi plac tatuajele, unele sint extraordinar de frumoase. Eu am fost diagnosticata cu cancer negru de piele acum ceva ani intr- un stadiu de inceput.
Am fost operata si tinuta sub observatie 5 ani, dupa care controalele s- au rarit. Am tras o spaima mare citind de aceasta boala si doctorita a recomandat sa nu mä tatuez, ar ingreuna un diagnostic, am foarte multe alunite.
Cea care a fost canceroasa nici nu arata urit, era doar neagra si nu chiar rotunda. Numai din aceasta cauza, eu nu. Dar orice matur are discernamint si poate hotari ce face cu corpul lui.
Mie tatuajul mi se pare o subcultura. Daca acum 40-50 ani se tatuau doar puscariasii, marinarii si inca cateva subgrupuri sociale (membrii unor bande, membrii unor triburi etc), astazi a devenit mainstream si cool. Accept tatuajul din motive religioase (aparteneta la un trib in unele culturi) sau pentru anumite meserii vocationale din zona de divertisment: cantaret, actor, sportiv etc. Eu nu am vazut inca doctori, profesori unversitari, avocati, bancheri, directori de top tatuati. Accept ideea de tatuaj si nu ma deranjeaza ( fiecare face ce vrea cu pielea lui) dar daca ai aspiratii peste medie, nu prea cadreaza.
Dă un search pe google după „top 10 tattooed bilionaires”. Bine, pa.
Lucrez in domeniul juridic de peste 20 ani si am doua tatuaje mici. Nu mi-am pierdut clientii din cauza lor. Am o multime de colegi tatuati. Daca nu si le fac in frunte, ca sa fie vazute, nu inseamna ca nu le au. Tatuajele semnifica ceva pentru cel care si le face, nu au nici o legatura cu aspiratiile.
Eu sunt doar un inginer/profesor, deci nu ma încadrez în ce ai enumerat tu, dar am un văr în București care e director de top și e tatuat. Se pune sau trebuie neapărat să-l “vezi” tu?
Te asigur ca în tara în care locuiesc eu cardiologul și medicul meu de familie, soțul meu psiholog, prezentatori TV și analiști politici și cel puțin doi miliardari care apar des pe la TV au de la multe la foarte multe tatuaje extrem de vizibile…
Am citit toate cartile Ilenei Vulpescu si mi se par exceptionale. Nu retin sa fi citit asa ceva in ele, poate ma insel, insa nu este ceva care sa ii fie caracteristic, asa cum razbate ea din paginile cartilor. Dupa foarte multe carti citite, in continuare cred ca ale ei carti sunt in top 10 al preferintelor. E pacat sa nu le citesti, zic eu. La randul meu, am doua tatuaje. Partenerul meu nu a fost de acord, dar e corpul meu. Sunt doua chestii mici, de 2 cm fiecare, unul facut la 39 ani si unul la 45 ani. Cu sau fara ele, sunt tot eu. Nu mi-au scazut cunostintele, nu a cazut cerul ca mi le-am facut. In schimb, cand i-am spus tatalui meu-65 la acel moment, ca vreau sa imi fac tatuaj, a spus: de ce nu, daca e mic? Am crezut ca lesin. Am o functie in care interactionez cu multi oameni si ii vad pe multu ca se uita ciudat. Dar, cata vreme imi fac treaba, nu am vazut unul sa plece pentru ca am o inimioara tatuata discret.
Nu m-as tatua din multe motive, iar unul dintre ele este faptul ca am suferit mulți ani din cauza acneei si am început sa apreciez o piele curată și sănătoasă. Mai sunt si in zodia gemeni aka ma plictisesc foarte repede de orice, plus ca am văzut unele tatuaje oribile. Am mai avut si un loc de muncă care avea o regulă să nu avem tatuaje la vedere. Mai e vorba si de personalitatea fiecăruia, eu sunt mai conservatoare din fabrică 😄. Apreciez oamenii dupa ce fac, nu după cum arată. Unui artist îi stă bine tatuat, dar nu aș vedea un președinte cu tatuaj, creastă și piercing în nas par example.
la mine in bula oamenii cubtatuaje sunt cei mai cool, deci nu manelisti.
Părerea mea despre tatuaje? I-am facut cadou de majorat fetei mele primul ei tatuaj, deci…
Locuiesc în străinătate de ani buni iar partenerul meu e belgian. Are tatuaje pana n gat, literalmente. Eu una nici nu le mai vad, nici nu mi l imaginez fără ele, ii completează look ul, asta e el. L am adus acasă de Crăciun, după ce i am pregătit pe ai mei cu poze și pe el cu un training indelungat și doar pulovere cu maneca lunga. A fost cel mai oribil și traumatizant Crăciun… Eforturi inutile, zâmbete forțate și priviri pline de sila evidenta pana la a se feri sa îl atingă întâmplător la masa. …El – mafiot si cu siguranta drogat, iar eu – prostuța care se face de ras și de care își bate lumea joc. Familia mea este formata din intelectuali cu studii superioare, dar din păcate, în România, asta se traduce deseori prin tradiționalism și prejudecăți, nu prin toleranta și acceptare…. Bottom line, ei abia mai vorbesc cu mine de aproape un an, iar eu, deși cu durere, prefer sa stau la mine acasă, adică în tara adoptiva unde inteligenta și cultura se traduc prin acceptare și gândire critica, nu doar diplome universitare.
Primul tatuaj l-am facut in clasa a 9 a. Al doilea in a 11 a. Niste mizerii 😂😂 dar mie imi placeau atunci. Dupa ceva timp a mai aparut inca unul. Acum la al 4 lea asta a avut un rost. Reprezinta pisoii mei. Cand era sa se duca cel mare prin martie atunci am luat decizia in a face un tatuaj cu ei doi. Nu portrete ca am poze destule cu ei. Sunt reprezentati altfel si nu imi pare rau deloc. Nici macar de mizeriile din adolescenta. Doar ca ma gandesc sa fac altceva peste ele. Dar nu ma voi opri sa ma tatuez. Iar ce zice duduia scriitoare vine dintr-o epoca care a apus de mult. Prefer sa nu am de a face cu asa persoane. Ma feresc de ele. Pentru mine conteaza persoana si caracterul nu infatisarea. Usor usor o sa ajunga cei care “fac basini” de genul la tatuaje sa fie in minoritate. Pentru ca fenomenul nu se va opri.
Eu am un tatuaj care anul asta face majoratul. E pe tot spatele si ori de cate ori il vede careva nu se asteapta.
Pt ca mi l-am facut cand eram minor, nestiind unde ma duce viata, mi l-a facut un prieten pe tot spatele, insa nu se vede mai deloc sub un maieu. Tot zic ca tre sa merg sa mi-l rebat, ma sperie insa preturile si faptul ca sigur dupa imi mai fac unele.
Eu unul cred ca primele tatuaje nu ar trebui sa fie la vedere, insa asa am fost “educat” la coltul blocului.
Cand mi l-am facut, in oraselul de unde sunt mai erau tatuati doar golanii si puscariasii. Acum e plin de ele.
Citisem o parere cum ca acum gestul de rebeliune e sa nu ai tatuaje 🙂
Nu am tatuaje și nu cred că mi-aș face. Deși în sufletul meu sunt rebelă, în viața de zi cu zi sunt destul de conservatoare (cum s-ar zice, plictisitoare 🙂 ). Sau poate sunt prea ocupată ca să stau să mă gândesc ce îmi doresc, că poate aș descoperi că îmi doresc un tatuaj 🙂
9 ani de zile am împărțit clădirea de la locul de muncă cu un salon de tatuaje, în care au lucrat în acest interval cred că vreo 10 – 15 artiști tatuatori (oare așa se zice?). Noi avem biroul la etajul 1, ei aveau (între timp salonul s-a mutat) celălalt apartament de la etajul 1 + mansarda.
Experiența mea din interacțiunea zilnică cu ei și cu clienții lor a fost una pozitivă, fără nicio excepție.
Unul din ei este, fără nicio exagerare, cel mai politicos bărbat pe care l-am întâlnit în viața mea. Cunosc multă lume, plus am o profesie în care interacționez zilnic cu oameni, iar politețea este (mă rog, ar trebui să fie, inerentă). Omul acesta din sărut-mâna nu mă scotea niciodată, deși eram cam de aceeași vârstă. Era un tip slăbuț, cu păr lung, plin de tatuaje, cu o familie frumoasă, avea doi gemeni mai mici, plus un fiu adolescent.
Altul era mereu dispus să ne ajute. Nu mai știu de câte ori l-am chemat, ba să mutăm ceva, ba să urcăm niște cutii, ba să ne schimbe un bec (cred că avea 2 metri :)). La fel, slab, amabil și plin de tatuaje.
Șeful lor, plin de tatuaje, se putea altfel?, era un vecin și un chiriaș model, se ocupa de chestiunile administrative ale clădirii, care ne priveau și pe noi, gen scos gunoi în stradă, curățenie casa scării și curte, etc.
Nu am avut niciodată niciun incident cu ei și am fost depresivă când s-au mutat.
Am avut vreo câteva faze amuzante cu clienții lor, dintre care amintesc două.
Într-o seară așteptam o clientă și pentru că nu mai venea, am zis să ies puțin în curte. Mă întâlnesc pe scări cu o doamnă cam de vârsta a treia, cum trebuia să fie și clienta mea. Ce bine că ați venit, zic eu. Ea: la salonul de tatuaj, da? 🙂 Mi s-a făcut instant cald, am zis nu și am plecat repede de acolo 🙂
Altă dată, tot așa, seara, ies puțin în curte. Nu mi-a venit să cred când l-am văzut pe fostul meu șef, impecabil ca de obicei, scos ca din cutie și la 8 seara, cum cobora scările. Eu, cu ochii mari: maestre, ce faci aici?! El: vreau să îmi fac un tatuaj 🙂 Sunt absolut sigură că nu și-a pierdut clienții după faza asta 🙂
Îmi amintesc că am văzut un film când eram în generală sau la liceu, demult oricum 🙂 Și în film un adolescent voia să își facă un tatuaj, iar părinții nu prea erau de acord, dar nici nu erau vehement împotrivă. Nu mai știu dacă și-a făcut sau nu, dar ultima secvență din film a fost ceva de genul: seara, în dormitor, părinții se apropie de oglindă și își trag puțin în jos chiloții. Ce să vezi: amândoi aveau tatuaje pe câte o bucă 🙂 Își zâmbesc complice și filmul se termină. Am râs de numa’ .
Sunt și situații în care tatuajele exprimă apartenența la un grup, la o cultură. Nu mai știu în ce împrejurări am aflat despre MS13 și Barrio 18, dar știu sigur că m-a impresionat.
Iar de când am aflat că în El Salvador există un loc numit CECOT și am văzut imagini de acolo, am așa o strângere de inimă când mai citesc ceva pe tema asta sau aud despre președintele lor sau despre țara lor. În sufletul meu mic și laș prefer să mă gândesc că acest loc nu există.
Nu mă deranjează, da’ eu nu-mi fac
Nu vreau ceva permanent în viața, abia incep sa mă obișnuiesc cu ideea că m-am măritat (acu’ ceva ani, spre 10, soțul știe mai bine).
Mbine, știu, asta nu-i așa permanent, da’ mie așa îmi pare!
Am un prieten care, cand a fost in Amsterdam, am cunoscut o tipa plina de tatuaje. In prima faza a avut un soc dar, m-am tinut tare pana la final cand am terminat de explorat ce a fost de explorat. A fost o senzatie si-o traire ca nici alta pana atunci si de atunci.
Da; si eu imi tot fac tatuaje de la 19 ani si deja am vreo 7 in plan ca, deocamdata, nici unul nu e inceput. Ideea e ca fiecare ar avea o insemnatate pentru mine si asta e sfatul care l-am primit… fiecare tatuaj sa aiba o poveste caci altfel sunt sanse sa-ti para rau ca l-ai facut.
Nu și nu.
Din două motive. Primul ar fi oprobriul din bula mea. Nu are rost să intru în detalii, că nici fanii tatuajelor n-or să-și schimbe ideile, nici clanul meu. Destul să spun că la noi nu s-ar angaja / lua în chirie pe cineva cu tatuaje vizibile.
Dar dincolo de rubedenii și cunoștințe rămâne nedumerirea mea – cum să vrei să porți aceeași imagine pe piele tot restul vieții ???
Îmi vin în minte zeci de boarfe și de gablonzuri pe care mi le-am dorit mult. Cercei, pandantive, bluze, brățări, rochii, blugi. Fiecare mi se părea că-mi stă nemaipomenit, că e fix briz-briz-ul sau haina care mă completează și că o să îl/o port la nesfârșit. Le luam, le purtam mai mult sau mai puțin și gata.
Mă gândesc cum ar fi să umblu cu aceeași pereche de cercei zilnic sau cu aceeași geacă toată viața de acum încolo. Sau cu aceeași ojă – ar fi ca o condamnare penală.
Ca să nu mai vorbim de cărți, muzică, filme – gusturile se cam schimbă. În clasa a șaptea eram bolunzită de trilogia lui Tolkien și de Silmarillion, găsisem o cerneală super-rezistentă și vară-mea s-a distrat excelent scriiindu-mi pe brațe și pe spate cuvinte în graiul elfilor. În vacanța de vară deja îmi pierdusem aerele de Galadriel în exil și eram ușurată că cerneala totuși se ștersese.
Comentariu beton!11
Foarte bune exprimat, da, ne schimbam preferintele si regretam sau nu ne mai recunoastem in multe din alegerile trecutului. Dar putini inteleg asta. Am o prietena jenata la plaja de tatuajul ei facutla fragila varsta de 19 ani, intr-un puseu de criza de personalitate.
In viata, important este spre ce aspiri: inchisorile, cartierele de drogati,toate-s pline de tatuati. Par strigate de durere pe pielea unor oameni incapabili sa se adapteze la lumea in care traiesc. In diplomatie, in meserii care simbolizeaza adaptarea facila le medii solicitante nu vei gasi acest strigat de durere al pielii.
Inca odata, in viata este important spre ce aspiri si cu cine te asociezi.
Auzi, dă și tu un search pe google după „top 10 tattooed billionaires”. Te pup, pa pa.
Tatuajele îi privesc exclusiv pe cei care şi le fac, e ca şi cum ai spune că nu angajezi pe cineva pentru că se vopsește blond. Îmi plac tatuajele, le găsesc sexy, dar eu nu m-aş tatua niciodată – e alegerea mea, exact aşa cum ar fi şi dacă m-aş tatua.
Pentru cei care întreabă „Dar cum o să arate la bătrânețe?” Cui îi pasă? Ne facem tatuaje să ne bucurăm de ele acum, când suntem tineri, la bătrânețe vom avea probleme mai mari decât faptul că nu se mai cunosc tatuajele din cauza zbârciturilor. Iar cele care au o semnificație vor avea aceeași semnificație și la bătrânețe.
Pentru cei care se plâng că sunt scumpe: produsele costă, iar executarea unui tatuaj nu e atât de simplă cum pare. Exersez de mai bine de doi ani pe piele sintetică și cheltui cam o sută, o sută cincizeci de lei săptămânal pe produse. Mi-am făcut singură două tatuaje și e dezastru, încă mai am de muncă. Și nici n-am trecut la investițiile alea mari, scaun sau suport special, aparat performant, imprimantă termică, sterilizator și altele pe care chiar nu mi le permit. La cât investesc și la cât muncesc, nici eu nu aș face tatuaje gratis.
Iar pentru cei care se tem de gura lumii: oamenii comentează o perioadă, tatuajele durează toată viața 😃
Mihai, ce treaba are diplomatia cu milionarii? Si fratii Tate sunt milionari. Merci de sfat, fac marketing digital de prin 2009 in corporatii, nu e nevoie sa ma trimiti tu la research pe net. Te pup si eu, milioanele si eleganta, distinctia nu au nimic comun implicit, la nicio cautare pe Google.
Comentariu beton!13
Nu am nimic împotriva tatuajelor, dar nu îmi plac, nu mi-aș face, nu-mi place nici să le văd.
Știti ce a zis tenismanul croat cînd a fost întrebat dacă are tatuaje, „Ați văzut Ferrari cu acțibilduri?”
Se înțelege?
Scuze, nu-mi dau seama dacă ai scris intenționat greșit, dar, dacă nu, uite aici cum e corect:
– în primul rând, tenismEnul e sârb;
– în al doilea rând, se scrie aBțibild.
Cu plăcere!
P.S. Ca fapt divers, putem să-i arătăm lui Đoković că există și Ferrari cu abțibilduri: https://observatornews.ro/inedit/extravaganta-dusa-la-extrem-un-pusti-de-15-ani-sia-acoperit-ferrariul-de-220000-de-euro-cu-autocolant-cu-siglele-marcilor-favorite-ysl-si-supreme-galerie-foto-219936.html.
Am stat până la 41 de ani să mi fac tatuaj tot de gura lumii , pâna la urmă soțul m-a dat afară pe ușă să mă duc să- mi fac un tatuaj 😘
Mie nu-mi plac tatuajele pentru mine pe pielea mea. Nu vad de ce trebuie sa imi stresez pielea in acest fel. Si cel mai tare ma inspaimanta cum va arata acel tatuaj la 60-70 Ani si faptul ca nu-l voi putea scoate. Pe ceilalti nu ma deranjeaza, fiecare cu ce ii place. Iar la interviu, ma intereseaza profesionalismul, nu cate tatuaj are. Am angajat persoane cu tatuaje.
In viata personals, nu stiu daca as fi cu cineva cu foarte multe tatuaje pentru ca efectiv nu le gasesc atragatoare.
cine e Ileana Vulpescu pana la urma ? :))
Mai corect, „cine a fost”.
Uite aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_Vulpescu
Am fost crescuta și educata pe principiul ” ce zice lumea?”. Am rezistat pana la 40 de ani! (Cam mult prea mult ,zic eu acum:) Insa după 40, parca trăiesc o a doua viață! Asa ca am început cu primul tatuaj, de care sunt tare încântată. Nu ma interesează părerea celorlalți, asa ca mai urmează …