Sunt foarte trist, dar asta are mai puțină importanță, tristețea face parte din fotbal. Indiferent cu ce echipă ții, la un moment dat tot vei ajunge să fii trist pentru o înfrângere. Sau mai multe.

Nu m-a întristat că ieri seară ne-a învins o echipă mult mai bună. Dimpotrivă, sunt foarte mândru că am ajuns din nou să jucăm în liga mare, cu echipe care înseamnă ceva în fotbal, în optimile unui Campionat European.

Nu m-a întristat nici măcar scorul, nu avea nici cea mai mică importanță dacă pierdem la un gol sau la trei diferență.

Singurul lucru pe care m-a întristat este că ieri n-am mai simțit în teren aceeași determinare, aceeași îndârjire, aceeași foame din celelalte trei jocuri.

Cine știe, poate atât s-a putut de data asta, poate pentru atât ne-au ajuns voință și benzina. Dar mândru tot sunt.

Fără îndoială, cel mai mare câștig al acestui Euro este reîntoarcerea publicului lângă echipa națională.

Ți se face pielea de găină pe tot corpul și-ți dau lacrimile când vezi cincisprezece mii de oameni cântând „România – România” la finalul unui meci pierdut cu 3-0.

Asta după ce în timpul meciului au cântat imnul la 2-0. Deși e trist, e ceva ce merită să trăiești măcar o dată-n viață.

Atât de la München.

Mulțumesc, galbenii! 💛

Forță România!

💙💛❤️