Mă liniștisem deja și mă consolasem cu gândul că o să văd România – Olanda la televizor.

Știam că nimic nu se mai poate întâmpla, așa c-am plecat cu fetele la un consult, la pediatra lor, că tușesc ambele de rup pereții.

Acolo eram, la doctor, când mi-a sunat telefonul. Era Rin:

– Hai că ți-am făcut rost de bilet, mergem la München.

N-am mai întrebat cum și de care, am închis și m-am apucat să caut zbor. Am găsit la Bergamo și-am luat în secunda doi.

De ce la Bergamo? Pentru că ieri la ora 14:00, când am primit vestea, nu mai existau curse aeriene către niciun oraș din Germania care să fie la sub 500 de kilometri de München. De la Bergamo sunt 500 de kilometri pe autostradă, de-aia. Mai aveam doar să închiriez o mașină, ceea ce am și executat.

După care am luat fetele de la doctor și-am pornit vijelios spre casă, am aruncat trei tricouri în rucsac și fuga pe aeroport.

Totul ar fi fost în grafic dacă Ryanair n-ar fi întârziat zborul cu aproape trei ore. Așa că în loc să ajungem în Bergamo la 18:40, am ajuns la 21:55.

Până am luat mașina, până am mâncat ceva, până ne-am mai coit, s-a făcut 22:30. Adunați voi 6 ore și-o să aflați ora la care am intrat în camera de hotel și scriu treaba asta. Dacă nu vă ajută matematica, o să vă spun eu că era 04:30.

Să nu înțelegeți că mă plâng, doamne ferește, doar vă povesteam cum de-am ajuns până la urmă la meci. Eram atât de trist că n-o să fiu acolo încât nu-mi mai ardea de absolut nimic. De oftică, nervi și supărare, îmi venea să-l las naibii de Euro și să nu mă mai uit la niciun meci.

Iar acum sunt atât de fericit că voi fi pe stadion, la România – Olanda, când nu mai speram absolut deloc, cum nu vă puteți imagina. Sper să le aduc noroc băieților.

Forța galbenii!

Hai, România!

💙💛❤️

P.S. Nu știu dacă apariția asta aproape miraculoasă a biletelor are legătură cu faptul că tot pe 1 iulie, acum doi ani, a plecat mama, dar mie îmi place să cred că are.