Gata, sunt acasă.
Luni am condus toată ziua, am făcut aproape 1200 de kilometri de la Pamplona la Genova. Marți, aproape la fel de la Genova la Budapesta. Ieri, miercuri, am mers ață până la București.
N-am avut când să scriu despre asta, dar drumul de la Genova la Budapesta a fost unul pe care n-o să-l uit prea ușor. A plouat tot timpul, uneori torențial, iar afară era atât de întuneric de ziceai că se se lasă noaptea. Dar nu asta a fost problema.
Problema a fost că mi-a stat un pic inima când a trecut autostrada aia prin nu știu ce munți din Slovenia și-odată mă trezesc că-mi dă mașina în bord „avertizare producere polei”.
Ce polei, mă, nu sunteți sănătoși la cap? Săptămâna viitoare e 1 Mai, de unde polei? Oare a luat-o razna softul? Mă uit în bord câte grade sunt afară și mă ia nădușeala: 3 grade.
După care se întunecă și mai tare, temperatura scade la 1 grad și ploaia se transformă în ninsoare. Ăla a fost momentul în care m-am căcat pe mine, prieteni.
Mașina mi-a venit în martie, deci a venit echipată cu anvelope de vară și cu ele a rămas. Ce om sănătos la cap cumpără anvelope de iarnă în martie și le pune pe mașină? Doar nu eram nebun.
Când a început să ningă și mi-am dat seama că am anvelope de vară, mi s-a dus pulsul în 200. Vă zic, deja mă vedeam rămas înzăpezit prin munții Sloveniei, numai bun de dat la știri. În viața mea n-am condus mai prudent și mai atent decât în jumătatea aia de oră cât a nins.
Faza foarte amuzantă este că la un moment dat a trecut pe lângă mine un Nissan Almera care avea zăpadă de jumătate de metru pe plafon. Mă uitam la el și mă gândeam: „boss, tu de unde vii, unde naiba ai ținut mașina aia, în Frozen?”.
După care a început coborârea, temperatura s-a dus în 4 grade și ninsoarea s-a transformat la loc în ploaie. Când am ajuns la Budapesta, pe 10 grade temperatură, mă simțeam de parcă a venit vara. Până am ajuns la hotel și mi-a trecut.
Dar gata, acum sunt acasă, am terminat cu distracția pentru moment, mi-a ajuns până peste urechi. Știu c-o să-mi treacă repede, parca văd că imediat încep să mă strângă pereții, dar până una-alta mai stăm și pe fundul nostru.
Acum, prieteni, dacă tot v-am prins pe-aici, o să vă rog să mă ajutați să rezolv o dispută casnică. Ia fiți atenți.
Stăteam de vorbă cu Mara și-am avut uriașa supriză să constat că distinsa crede că dintre alta e cea mai mișto fotografie pe care i-am făcut-o Australului. Nicidecum cea despre care cred eu că e cea mai frumoasă.
Prin urmare, sunt nevoit să apelez la arbitrajul vostru imparțial și echidistant: care fotografie vă place mai mult dintre cele două de mai jos? Precizez că ambele sunt făcute de mine, doar că Marei îi place mai mult cea de sub asta:
Cea mai mișto fotografie făcută vreodată:
Asta îi place mai mult Marei:
Mie îmi place prima poză.
Uauu, am fost primul.
Bine ai revenit.
Așteptăm și rezultatul concursului.
Comentariu beton!15
Inimioară
Votez cu Mara. ❤
Comentariu beton!38
Pfff
si el voteaza cu Mara, dar inca nu stie …
Comentariu beton!59
Băi, amândouă sunt foarte frumoase! Îmi place că sunt amândouă lângă apă, contrastul este foarte mișto între albastrul respectiv turcoazul apei și culoarea mașinii, dar mie îmi place totuși mai tare prima poză!
Comentariu beton!13
No așe. Inimioară.
Are dreptate!
Huooo 😀
Neațaaaaaa! Vodca taie greața dar puteti incerca si cu lǎmaie in vodca bineînțeles 😂😂😂😂. Revenind la fotografii a doua e mai artisticǎ asa cam de vedere, din aia de trimiteam pe vremuri cu poşta la neamuri sa ne laudam ca am fost in concediu. Deci aici sunt cu Mara… sorry boss de blog.
Comentariu beton!32
Prima, caterogic!
Complicat, cand zic ca cea a Marei imi place mai mult ma mai uit o data la cea de la mare si apoi invers. Pot fi 2 poze cele mai frumoase?
Comentariu beton!14
💕
Cea de-a doua, a Marei.
A doua poză e absolut superbă. Votez cu Mara🙂
Comentariu beton!11
Bine (ni) te-ai întors! 🙂
Prima poză, cu siguranță. Poate sunt subiectivă pentru că ador marea, dar imaginea aia este pur și simplu fabuloasă.
A doua!
Ambele sunt frumoase dar a doua are cumva o lumină caldă într-un peisaj umanizat.
Prima fotografie nu exprimă mai nimic 😁
Comentariu beton!26
Prima 🙂
Prima pune in valoare mai bine masina.
Bine ai revenit! Prima poză mi se pare mai frumoasă, este acel contrast între albastrul cerului și roșul sângeriu al Australului.
Mara, io tot te iubesc, să știi.😍
Cea mai frumoasă fotografie: Mara, cea mai frumoasă fotografie cu Austral: Vasilescu.
Hai ca n-a fost numai lapte si miere, deja ma speriasem
Eu sunt de acord cu Mara :p
Mie imi plac amandoua. Dar parca a ta da o senzatie de intens si claritate. Asa ca votez masina pe malul marii (oceanului?) 😀.
P.S. La noi ieri dimineata a fost un grad si a dat cu grindina de 3 ori. Dar lasa ca vine 1 mai si da soarele☀️🤔.
Ăăă… votez cu Mara :)) arată mai bine. Singurul lucru ce e nelalocul lui acolo e semnul ăla cu „Atenție! Copii”. Dar în rest, arată mai bine în a doua.
Nu e „atenție copii”, este indicator care atestă că poteca aia care se vede în spatele mașinii nu e de la natură, ci este special amenajată pentru plimbări. Puteam să-l șterg, dar l-am lăsat special, pentru că așa arată civilizația.
Egalitate!
Imi plac la fel de mult!
Prima, nici nu încape discuție!
Bine ai revenit, mie îmi plac ambele, dar un pic mai mult cea cu „Mama și copilul” pe malul lacului.
Dacă erau și Mara și fetele, sondajul nu-și mai avea rost 😁
Mara.
Fotografia ta are prea mult spatiu negativ in partea superioara
Prima poza e asa, mai profi, fara detalii, ca sa nu distraga atentia de la personajul principal.
Poza ce-i place Marei, din peisajul ala primavaratic cu cer si ape si munti si biserici, e superfaina. Personajul principal prinde viata de-a dreptul si privindu-l ti se face dor de duca.
Da, Mara.🤗
Bun venit si multumiri pentru toate „transmisiunile” de pe traseu! Votez cu prima poza- parca stapaneste lumea- ma rog, asa imi pare mie.
Neața! Îmi plac ambele poze..dar totuși mai mult cea a Marei. Să zicem 51 vs 49% 😁
și dacă n-ar fi adevărat, tot cu Mara aș vota (sîc!);
pentru a ta ai fi avut nevoie de un plan mai sus, să fie mașina înconjurată 70% de mare; ia, idee! tre’ să te întorci să refaci…?
PS m-am întors la poze și chiar asta am văzut; la Mara e puțin de sus…
La Mara e puțin de sus, da. Pentru că topografia locului nu-mi permitea să fac poză de la nivelul mașini. Mai precis, ca să prin mașina cu tot cu peisajul din spate aveam nevoie de o ditanță minimă care nu era posibilă decât urcându-mă pe un dâmb.
Tu ai făcut cea mai frumoasă poză, iar ea cea mai frumoasă fotografie. 🙂
Mă, nu e foarte clar cum am formulat? Ambele sunt făcute de mine,
„Precizez că ambele sunt făcute de mine, doar că Marei îi place mai mult cea de sub asta”
Un pic ambiguu, dar ne-am prins până la urmă…
Mea culpa ! Azi am muncit…
N-ai decat sa dai cu huooo,prefer a doua poza. Mai artistica mi se pare,mai multe culori,peisaj mai variat…gusturi !
Am să încalc tradiționala solidaritate masculină și-am să votez cu varianta Marei. Era bun un poll 😀 .
Prima
Prima poza ….daca e o poza a masinii pai masina sa fie principalul subiect. Dar nu e asta singurul motiv pentru care o votez, pur si simplu poza e superba…
Prima poza imi place mult, are un contrast care ma incanta, mult mai simpla si mult mai evidenta. Votez cu inima plina de incantare
Poza 2
Recunosc totusi, votul este un pic partinitor avand in vedere cat imi place muntele. Inainte sa se comenteze ca am votat muntele, adaug ca orice este mai frumos inconjurat de munti, asadar si masina in cauza.
Prima: e curată, fără detalii care să distragă ochiul privitorului.
A doua. Mult mai faină !
A doua, clar!
Fara discutie, mie imi place prima fotografie. Mare, orizont deschis, dor de duca, culoarea rosie a masinii… ma strange in spate.
E faina si a doua poza, dar nu-mi trimite furnici pe talpa, sa ma faca sa plec, sa merg, sa vad, sa explorez…
In prima masina zici ca e un unchi din ala care a intrat neatent in cadru si a stricat poza. Da, culorile sunt frumoase, insa asta e tot. Ai cumva poza no 1 si fara auto?
Deci a doua castiga detasat.
N-am prima poză fără Austral, că nu aveam cum s-o fac.
Dificil, prima poza e intr-o lumina muult mai buna, insa unghiul Australului si decorul e muult mai putin interesant decat cel din cea de-a doua poza. Mi se pare ca la o masina partea frontala e cea mai interesanta si intotdeauna voi alege un castel cu lac si munte in detrimentul plajei. Pt mine cea mai buna poza ar fi a doua cu lumina si cerul senin din prima, insa si norii au farmecul lor. Ce este putin de tot nasol in a doua poza e ca the color does not pop asa cum ar trebui si ar merita, scuzati Como si dice 😆 Am fost recent sa vad lacul respectiv 😆
Mie îmi place poza în care apare și indicatorul mama și copilul. Bine, și prima, da’ parcă cealaltă e mai completă
Prima pentru că este vorba doar despre Austral, a doua este narațiune cumva dar amândouă sunt superbe și spun lucruri despre voi ❤️
Prima! Bine ai revenit!
Da, a doua 😁, e de vis peisajul din spate. Nu că mare și cer în așa hal de albastre nu ar fi, dar e de vină și unghiul pozei. Să ne zici cum se adună pozele și cine câștigă.
Așa, ce voiam să te întreb, parcă te-ai întors prea repede, prea din scurt. Dacă nu se schimba vremea te întorceai tot așa? Sau mai lungeai traseul, mai opreai prin orășele pe undeva? Eu eram sigură că stai mai mult de 16 zile și că ne ții în suspans cu traseul și la întoarcere.
Mi-a ajuns, să știi. Nu mai lungeam traseul, că rezervările erau deja făcute dinainte să plec. Dar oricum mi-a ajuns. Mi-era dor de casă, de fete, de pisici.
Frumusețea e relativă.
Prima poză e cea mai frumoasă pentru mașină, a doua e cea mai frumoasă pentru peisaj cu mașină! 😛
Prima e superba dar a doua e the one!!
Prima, clar!
Depinde pe cine întrebi la faza asta:deși te citesc demult,tot cu Mara am să țin,poate pentru că e poza mai vie, exprimă altfel împrejurimile..prima parcă înseamnă și îndeamnă la singurătate.
Mie îmi place poza facută de Mihai… A doua 🤣
Eu înțeleg ca e vorba de cea mai mișto poza facuta mașinii, dar totuși, parcă e important și ce se vede în jur…
Clar prima! E ceva wow intre culoarea masinii si albastrul cerului!🤩
Cea care îî place și Marei ;), dar poate (pentru că) sunt subiectivă de tot ce ține de Slovenia.
A doua poză arată ca un tablou pictat e superbă, prima da e o fotografie frumoasă însă tot a doua e mai artistică, deci Mara are ochi de artist!!!!
PS. Bun venit acasă, cam se simte lipsa fetelor a pisicilor și a atmosferei de acasă oricât de frumos ar fi în călătorie, și eu oriunde aș merge după câteva zile mă ia dorul de casă!!!! ☺️☺️☺️
Cadrul e mai frumos la a doua, cu muntii si biserica aceea in spate, dar lumina e mai frumoasa la prima, asa ca eu optez pentru poza cu lumina mai buna, pentru ca scoate mai bine in evidenta rosul masinii.
A doua poza.
Prima e de baieti si a doua e de fete, se vede clar! Scuzati daca discriminez pe criterii de gen, ambele e frumoase amandoua! Un rezumat al primirii facute de Suzana si Vasile primim?
Daca ma uit stric la masina, prima poza e de exceptie, dar in a doua poza Australul e eclipsat de peisaj. Primesc doua inimioare, nu-i asa?
Totul, adică lumina, culorile, contrastul, echilibrul, face ca prima să fie o fotografie a unei mașini iar a doua, să-mi fie cu iertare, o poză anonimă a unui peisaj cu mașină.
Asta în cazul în care sunt puse una lângă alta. Privită separat, a doua devine o fotografie reușită.
Bine, e posibil ca și clima din perioada asta să influențeze alegerea 😁
A doua…pare rău la mine. 🫣😅
Clar numarul 1! Numarul 2 e acea poza in care peisajul e mai frumos decat fata pozata, si nu o mai vezi….
Exact. Prima poza e de reclamă pe panourile ălea imense.
A doua, clar. Australul pare mai mulțumit să admire peisajul
mașina e superbă oricâte poze i-ai face. sa nu fie cu supărare, azi votez cu Mara😉
Prima – e coperta de revista
A doua – are suflet….
So, Mara’s choice, Mara’s rules 🙂
In ceea ce priveste masina, imi place mai mult prima fotografie. In ceea ce priveste peisajul din fundal, o prefer pe a doua. E minunat!
Prima, clar!
Prima poza.
Imi da senzatia de infinit.
Bine, eu iubesc marea, iar la munte nu rezist mai mult de 3-4 zile. Imi plac peisajele, sa fac trasee scurte, dar cam atat.
La o mare ca cea din poza m-as muta maine, dar deocamdata visez frumos la ea.
Frumoasa masina in ambele poze !
Si pentru ca tin la tine si sanatatea ta votez cu Mara. Pana acum ar fi trebuit sa inveti ca ea are INTOTDEAUNA dreptate.
p.s. Bine-ai venit acasa !
Prima.
Ai tupeu. Evident că se pricepe la fotografii, a ta e OK, dar nu cine știe ce.
Bună ziua,
Votez prima fotografie.
Ambele fotografii sunt frumoase, dar votez prima, imi place mai mult.
Vot pentru prima poză.
Pentru a afla raspunsul corect la intrebare ar trebui sa mai postezi o poza, tot din top 5 din cele pe care le ai si sa nu spui de cine e facuta si cui dintre voi place 😊
Sunteți servit. Fotografiile cu mașina sunt făcute exclusiv de mine. 😉
Perfect si multumesc!
Asta-i cea mai cea de poza asa ca dau eu inimioara la raspunsul tau 😊
💕
Prima.
Depinde:
Cu ochi de art director, 1, ca pune mai mult in valoare produsul si foloseste natura si contrastele ei ca si cadru pentru produs.
Cu ochi de turist iubitor de frumos, 2, ca accentul e pe cadrul natural de poveste dar in culori reci unde masina e doar un element de compozitie in culoare calda (fierbinte?). Also, ar fi ajutat sa nu intre barna aia din stanga jos in cadru si nici semnul albastru de circulatie din dreapta..
„Also”, barna aia care este un parapet nu strica, dimpotriva, ajuta, indica intr-un fel directia masinii, este si unghiul corect, nu strica ;). Semnul albastru poate sa fie sau sa nu fie dar pentru ca se afla la limita din dreapta si mai are si un copac in spate nu incurca dar nici nu are vreo valoare in imagine. Totusi, copacul din centru pune cumva o piedica in continuitatea imaginii si obtureaza semnificativ peisajul din fundal. Acu’ na, nici nu se poate taia copacul si-n general pozam cu ce se ofera. 🙂
Prima poză câștigă detașat-n clasamentul meu. A doua nu prinde podiumul, dar primește o strașnică strângere de mână și un călduros „mulțumim pentru participare”.
Tu ai întrebat care e cea mai frumoasă fotografie din cele doua, nu care pune cel mai bine în valoare mașina. Așa că raspund la întrebare: a doua. E mai plină de viață, chiar dacă lumina e mult mai frumoasă în prima și se focuseaza pe Austral.
Mara’s rulz. E dintr-un unghi mai revelator pentru frumusetea de masina.
Am vrut sa ma bag in vorba inca de prima data cand ai postat poza de sus dar m-am gandit sa nu-ti stric entuziasmul :). Pentru ca insisti, ambele au mici greseli de compozitie dar a doua imi place mai mult.
PS Pentru sfaturi utile urmariti-ma in continuare 🙂
La varsta ta te mai intrebi daca tu ai dreptate sau sotia???? 🤔🤔
Votez cu Mara, fotografia e de genul care deschide pagina producatorului si te face sa-ti doresti masina.
Cea preferata de tine figureaza la sectiunea „vedere exterioara, fata, spate, profil” 😂
A doua 🙂
La începutul lu’ aprilie, când termometrele arătau câte 20°+, am pus roatele de vară, ca să nu uzez inutil gumele de sezon rece.
De două săptămâni, când pornesc dimineața spre muncă, mi se tot aprinde în bord un fulg de zăpadă. Ba alaltăieri erau câțiva chiar și pe parbriz.
Singurul indiciu că NU vine totuși iarna e că, atât la 5:30 cât și la 21:30 se ițește câte o geană de lumină printre nori.
Acestea fiind spuse, am să las o opinie nepopulară:
Îmi place mai mult prima poză.
Conține mult mai multă lumină, de care îmi e foare dor în perioada asta.
Dacă criteriul de partajare este „cea mai mișto fotografie pe care i-am făcut-o Australului”, votez cu prima. Cea de a doua este superbă, dar nu se pune accentul pe mașină.
Mara rulz
Mara 🙃
A doua, pentru ca spune o poveste. Au coborat din masina si acum fac o plimbare pe malul apei, admira peisajul, vorbesc despre cat de tare este Australul etc.
Votez cu Mara!🤣 Mișto poza!
De acord cu Mara .
Uf ce de comentarii, ca nu mai incape omul sa-si spuna si el parerea. Dati-va rand, oameni buni!
Prima poza, fara nici o indoiala, e o capodopera. Si nu o zic de acuma prin comparatie, ci de cand ai postat-o prima data. E facuta de un maestru (nu te umfla in pene, poate asa ti-a iesit). Daca ai cautat locul inclinat intentionat, ca sa aliniezi liniile Australului cu ingemanarea marii cu vazduhul, ai talent. Lasa-te de scris si fa poze! Daca nu ai cautat alinierea, ai noroc cu carul, si ai nimerit-o la fix. Asa de bine ai aliniat-o ca ma astept, din clipa in clipa, sa vad cum se prelinge apa marii, pe geamul din fata. A doua poza, e foarte frumoasa, dar pare e un instantaneu, facut in graba, pe o vreme de poveste. Prima poza denota: profesionism, timp, pozitie, buget mare (ca pt. o reclama). A doua: instantaneu, in momentul potrivit al alinierii astrelor. Verdictul meu: prima.
Bine ai revenit, lasa vremea ca revine ea si vara!
Votez cu prima, dar a doua poza are mai mult suflet, transmite ceva.
Mara categoric
Eu cred ca prima poza pune mult mai mult in valoare masina. E un mare contrast acolo. A doua poza imi spune ca vreau sa fiu in locatia respectiva mai mult poate decat in masina.
Amândouă, dar câștigă Mara 😉. Sa vezi la bemveu când îți dă un biiiiiiip ca te avertizează ca sunt 3 grade afara. După 4 bemveuri ai fi zis ca ma obișnuiesc. Da de unde, îmi sare sufletul de fiecare data și ma gândesc la ce s a mai stricat și de câți bani (la „iaacasa” citisem de un baeat cu BMW. Ala avea erorile din bord pe categorii: bec galben 500 lei, bec portocaliu 1000 lei, la bec rosu o vinzi). Dacă îmi da masina biiiiip ca s ar putea sa fie polei, eu mai bine ma duc cu autobuzul, nu suport atata stres 🤣
și mie tot a doua îmi place mai mult, preferata Marei.
Prima, perspectiva, lumina și contrastul sunt de vis. La cea de-a doua, fundalul cu lacul Bled, probabil unul dintre cele mai frumoase și fotografiate locuri din Europa, este superb, dar perspectiva și lumina ar fi putut fi puțin mai bune. Mulțumim pentru plimbare, o bucurie să citim!
De asta e bine să pleci rapid. Te mai liniștesti după un așa drum plus că abia intrat pe ușă și apar chestii de genul. Sâ nu mai zic că vine sf lumii în țară prin orașele mari, mă rog paștele. Ambele poze sunt mișto așa că una lângă alta pe treapta întâi.
Ca si compozitie, a doua arata mult mai bine 😀
A doua, cea aleasa de Mara!
Dacă ei îi place mai mult a doua poză, nici nu contează ce zicem noi pe aici. Nu este ca și cum își va putea comanda să îi placă mai mult prima poză. Lăsând deoparte asta, din punct de vedere al compoziției prima câștigă detașat. Contrastul din mașină și cer este elementul cheie. În a doua, mașina parcă se pierde în mulțimea de detalii, respectiv concurează cu elemente precum biserica, arborele din spate. Prima are tot ce îi trebuie pentru o fotografie deosebită. Sunt reușite nu doar culorile, ci și liniile: orizontul, linia ferestrelor care se suprapune cu orizontul, linia secundară a firului ierbii, umbra mașinii. Excelent!
Prima! Are ceva ireal…
Foarte frumoasa si a doua. Bine ai revenit acasa!
Ambele sunt superbe, prefer marea dar parca a doua pune mai bine in valoare silueta mașinii 😀
A doua, evident. Pentru fundal, ca masina oricum ma lasa rece 🤭.
Mara are dreptate
A Marei!
A doua poza. Ador munții.
Mara
A doua, fără discuție!
Prima, clar!
Cea aleasa de Mara e mai misto! 😁
Ce-a de-a doua, zic si eu!
Io sunt în tabăra Mihai 😁
A doua fotografie e mai frumoasa!
Acumaaaa…important e cine numara voturile!!
prima e hit, lumina aia e magică! 🩵
Sunt de partea doamnei, gustul ei e incontestabil.
Azi am plecat la 5:15 pe bicicleta la muncă la 5 grade şi ploicică. M-am căcat şi eu pe mine când arunc un ochi pe geam la 8:30 şi ningea vârtos cu fulgi mari. A rasărit soarele mai târziu pe la 12 şi acum sunt 7 grade.
Aha, am uitat un detaliu vizavi de anvelope. Încă nu am schimbat la cele de vară. Cred că pică bine pentru lacul Chiemsee săptămâna viitoare.
Prima e Australul. Lumina, fundalul, toate sunt pentru a pune Mașina în evidență. A doua e un tablou mișto, dar nu e numai și numai despre Vasilescomobil. Năuaraimin? So, normal că ei îi place tabloul, că na…suflet dă artist. Tu, care vezi doar Entărpraizu’, o alegi pe prima. Sigur că și tu ești fiert pă peisaje, dar aici vorbim de fotografia cea mai bună pentru trăsură!
Mie îmi place prima . Albastrul ăla spune totul 🩵💙🩵
Votez pentru cea cu lacul Bled in spate si Alpii Julieni, aia care ti-au dat tie ninsoare la final de aprilie. 😉
Poza Marei, klaro 😃
Prima! Îmi plac şi munţii, dar mai mult îmi place marea!
Mara! Și la Deta, lângă Moravița, azi a nins cu fulgi mari!
Bine ai revenit!
E clar ca lumina aurie a Soarelui din sudul Spaniei, limpede ca apa Mediteranei, evident ca frumusețea cerului Pamplonei, la îndemâna oricui ca spațiile verzi ale Sevillei și simplu ca răspunsul la „buenos dias” că a doua poză e MULT mai bună și mai frumoasă decât prima. Felicitări Marei, că a făcut-o! 🙂
Eu iubesc mările mai mult decât orice altceva, dar poza a doua e mai frumoasă! Scuze!🙃
Bine ai revenit!
Prima!
Iertare doamna Mara!
Superbe ambele poze dar intensitatea culorilor din prima imagine câștigă, din punctul meu de vedere, în fața peisajului romantic din a doua.
Prima e câștigătoare! ❤️💙
Pentru mine e simplu: pe prima as face-o poster. A doua zice o poveste, dar nu e despre masina.
La poza a doua mă deranjează doar semnul ăla albastru, îmi distrage privirea. În rest, cu ea aș vota. 🙂
Acum, citind un comentariu de mai sus, îmi dau seama ca sunt foarte diferite – în una mașina e vedeta, în a doua peisajul.
A doua poză. 🥰Mara
Prima e mai ca un screensaver asa, pare AI. E fabuloasa. A doua mi se pare mai reala, parca te invita sa te urci in masina si sa colinzi prin zona aceea frumoasa. Votez cu a doua 🙂
A doua poză, clar.
Mara. Ma face sa imi doresc sa rezerv un bilet spre oriunde, doar sa plec. Si cand ajung acolo, sa folosesc poza ta pe post de carte postala😉
Dacă în prima poză erai la o masă cu umbreluță cu un mojito lângă mașină cu un sombrero pe cap poate că era mișto dar așa votez pentru poza doi.
Ambele sunt superbe, dar votez cu Mara.
A doua
Prima poză!
Hop si eu la spartul tirgului. Raspunsurile cred ca-s clare: cine iubeste mai mult marea, voteaza prima poza. Cine e cu muntele, pe a doua. Deci la mine, fara dubii, prima 🙂
A doua și o ❤️ pentru ținuturile slovene!
Sorry dar cea cu Bled, categoric! Eu m-am îndrăgostit de peisajul acela
0
Prima fotografie e speachless.