Vă previn din start că acest text se adresează microbiștilor, așa că puteți să-l săriți dacă n-aveți nicio treabă cu sportul numit fotbal.
Așa, acum c-am rămas doar între noi, o să vă reamintesc că mi-am petrecut tinerețea pe stadioane, deci nu scriu ce va urma chiar ca ultimul neavenit. Da, tot sportiv de canapea sunt, dar până la urmă dacă Jiji e antrenor, pot să-mi dau și eu cu părerea despre fenomen.
Despre ce e vorba? Uite, despre asta: mă enervează extrem de tare când îi aud pe comentatorii tv și pe oamenii de fotbal vorbind despre jucătorii care sunt obosiți. Oboseală care li se trage, de obicei, de la două motive mari și late:
Primul, și cel mai des invocat: se află aproape de sfârșitul sezonului competițional și s-a acumulat oboseală.
Al doilea: au avut o perioadă încărcată cu meciuri din trei în trei zile.
I-auzi, ce chestie, cine s-ar fi așteptat?
Dar cel mai rău mă sparge când asta vine ca scuză din partea conducătorilor echipelor care justifică în felul ăsta eșecurile: să nu uităm că suntem după o perioadă grea, jucătorii sunt obosiți.
Băi, nu serios, dar nu era asta meseria lor? Cum plm să te plângi că sunt obosiți? Salariile le intră întregi, ca pe vremea când nu erau odihniți? Că poate ar trebui să gândiți o schemă contractuală prin care să le scadă și salariile în funcție de gradul de oboseală. Nu? Nu se poate? Mmm, nasol atunci.
Iar faza cea mai tare e că p-asta cu „oboseala” o aud exclusiv când e vorba despre fotbal. Mai urmăresc și alte sporturi, în viața mea nu am auzit vreun handbalist sau vreo handbalistă să se plângă de oboseală.
Am zis despre handbal pentru că este sportul cu activitate competițională aproape la fel de multă ca în cazul fotbalului. La fete, cel puțin, că aici avem echipe bune, sunt perioade foarte lungi în care se joacă în trei sau chiar patru competiții. Să mor dacă am auzit-o pe vreuna plângându-se vreodată de oboseală.
Poate c-aș înțelege argumentul cu oboseala când vorbim despre echipele mari din campionatele puternice. Deși cred că-l înțeleg doar așa la nivel empatic, emoțional, creierul meu îmi spune că nici dacă joci la City n-ai voie să te pretinzi obosit.
Dar să vorbești despre jucători obosiți în campionatul României, mi se pare și amuzant si nesimțit în același timp. Unde și cum au obosit jucătorii ăștia, prieteni? Jucând meciuri o dată pe săptămână?
Cupele europene se termină înainte de a începe, pentru echipele de la noi. Mai e Cupa României, dar câte echipe ajung să joace în fazele ei finale ca să zici că au acumulat oboseală? Oameni buni, realitatea este fix asta: fotbaliștii de la noi obosesc pentru că-și fac meseria o dată pe săptămână. Nu, serios, 99% dintre jucătorii de la noi joacă într-o singură competiție: campionatul intern.
Treabă care se pare că-i obosește îngrozitor. Să vă spun și pe câți bani îi obosește? Vă zic, nesimțire și tupeu mai multă decât în fotbal, în general, și în fotbalul românesc, în special, nu mai există în niciun alt domeniu din lumea asta.
O singură dată l-am auzit pe un jucător de fotbal, din campionatul nostru, răspunzând superb la întrebarea „dacă se simte obosit la finalul sezonului”. Nu mai știu cine era (cred totuși că Damjan Djokovic pe vremea când juca la CFR), dar omul s-a uitat uimit la reporter și i-a zis ceva de genul: „fac ce-mi place cel mai mult pe lumea asta, mă bucur de fiecare meci pe care-l joc, fotbalul e o plăcere pentru mine, cum să mă simt obosit?”. Răspuns pentru care mi-am scos pălăria virtuală în fața televizorului.
În rest, toți sunt storși de puteri, băbăiatule.
P.S. Aș vrea să fiu de față când se duce o echipă de muncitori în construcții la dirigintele de șantier să-l anunțe că ei sunt obosiți după un sezon competițional greu și vor s-o lase mai moale o perioadă. Că se resimt și le e teamă să nu se accidenteze. Câți mai au job a doua zi dimineață?
sursa foto: freepik.com
in campionatele puternice e normala oboseala. Si, indiferent cati bani faci, corpul omenesc atata poate. De la un nivel incolo se strica.
Problema nu e ca „nu poti alerga 90 de minute”. Ca aia pot. Ci ca, din cauza oboselii apar accidentari. Sau, se intampla sa joci vs o echipa care e doar putin mai odihnita. Moment in care se schimba datele problemei.
Asta apropo de ce se intampla afara.
Ce se intampla la noi? De ce is obositi? Pentru ca nu exista antrenori pe zona asta. Indiferent de calitatea sportivilor, antrenamentul fizic trebuie facut cu cap. Antrenament, mancare, recuperare. Si, ce e mai trist, asta ar trebui sa vina de la juniori.
Iti amintesti primu sezon alu Reghe la Steaua? Astia bateau in campionat prin simplul motiv ca in minutu 70 alergau singuri pe teren. De ce?
Ca neamtu a venit cu metode moderne. TRXuri. Multa activitate fara minge.
Reactia initiala a „profesionistilor romani”? Ce prost e neamtu. Fotbalul se joaca cu mingea nu cu TRXul.
Comentariu beton!24
Băi, io când îl văd pe Tavi Popescu că obosește și se sufocă de prin minutul ’70, mă ia capul. Unde pula mea ai obosit, coaie? Ai 20 de ani, joci o dată pe săptămână? UNDE PULA MEA AI OBOSIT???
E si de la mental, la un nivel. Plus ca, poti spune si faptul ca alde aia de la Liverpool (de exemplu) nu joaca pe terenurile astea din liga satelor. Ai putea, dar nu e asa.
Uite, exemplu, LFC. Asta stiu, asta zic. Toti pustii astia U21 (dintre care o parte au castigat aseara cupa ligii vs chelsea) au reguli de comportament. Salariu maxim 50k/an. Da, in anglia. Masina tre sa fie de maxim 1.3l. Tu poti sa iti iei ce masina vrea plt, dar nu ai voie sa mergi cu ea la antrenamente si sa o parchezi in zona jucatorilor. Predai telefonul de la inceputu antrenamentului.
Practic, toate chestiile astea sunt facute sa muncesti pentru rolul de la seniori. Doar ca ai jucat intr-un meci bine, sa nu insemne nimic.
Comentariu beton!21
Exact exemplul asta cu Reghe mi-a venit si mie in cap cand am citit articolul.
Steaua (de atunci) batea pe toata lumea practic prin faptul ca in a doua repriza erau cam singuri pe teren.
Dar FRF, LPF & gasca de hoti nemernici nu a invatat nimic din asta … si asa ajungem unde suntem, adica Farul (Campiona Romaniei) e eliminata de Sheriff Tiraspol in turul 3 preliminar … csf/ncsf.
Salut! Cum reusesti sa prinzi bilet la Liverpool in aprilie? Hospitality? Ms
Hehe…ultimul veci intern văzut a fost dinainte să iasă Oțelul campioană. De vreo 10 ani mă uit exclusiv la Premier League… 3 competiții interne, plus 1 europeană, plus meciuri de națională. Alt nivel, altă intensitate și se aleargă. Că ești în tricou de Liverpool sau de Sheffield, alergi. Da, antrenorii o mai dau prin conferințe cu ”calendarul încărcat” dar vine ora meciului și băieții bagă materiale. Păi, care este procentul jucătorilor din divizia 1 din RO care nu ar face față nici măcar unui antrenament în Anglia? A ajuns Drăgușin la Spurs și se închină toată presa din Ro ca la a 2a venire…
Un nene care dă cu lopata sau sapa, nu are ”program de refacere” gândit de NASA și nici o armată de ”fixeri” care să îi rezolve orice problemă cotidiană. Dar, na…stând degeaba, obosești mai repede.
Comentariu beton!11
Da, am încercat, nu pot să mă atașez de vreo echipă din afara României. Pur și simplu nu-i pot înțelege p-ăia care suferă pentru Liverpool, Real sau Barca, ei stând în Berceni sau la Rădăuți. 🤷♂️
Pentru ca, la urma urmelor, liverpool, steaua, dinamo, barcelona, fc scuipan vant, cat timp nu ai actiuni la echipa aia…semintele acelasi gust are.
Eu, de mic, am fost fan Steaua. Desi stateam la 1km de stadionul lui Fc Arges. Echipa aia nu mi-a zis niciodata nimic, de ce as fi fan.
Pe cand LFC e fun. Suntem un grup de idioti in Romania, fani hardcore LFC (ei, io mai putin). Au inceput sa apara si meciurile pe Anfield (in aprilie ma duc la al 4lea). E caterinca.
Intre timp ma uit si la fcsb si ma amuz.
Comentariu beton!13
Nu am auzit niciun jucător de rugby să se vaite de oboseală.
Comentariu beton!13
Am vrut să zic și io, dar mi-am adus aminte că nu joacă atât de des.
@MV, jocă mai des decât crezi. Și sunt bușiți ca de locomotivă. Doar că nu sunt mediați.
P. S. Să vedeți fotbalul australian 🤕
Pai mai obosesti si din … iesirile din oras. 🙂 Mai te prinde 5 dimineata in weekend pe la vreun chef sau club, mai o terasa. In plus nu bei doar apa plata cu lamaie. Eu am iesit de mult cu fotbalisti de la Poli cand era pe val si m-am speriat cat pot sa bea.
Comentariu beton!17
aia mă gîndeam și io, poate-i antrenează tamaș…
Fix asa: aia doi de la Rapid o ardeau in club dupa ce tocmai le daduse Iasi-ul cu terenul in cap.
Dincolo de prostia asta cu „oboseala” (prostie in sensul in care unii nu o iteleg iar altii o folosesc ca scuza), motivele sunt din interiorul sistemului. Sistem care nu are nicio coerenta si nu formeaza un sportiv „complet”.
Sportul nu e doar talent, doar fizic sau doar tehnic, nu, sportul de performanta e un concept complex si nu ajungi la performanta aia mare daca nu esti bine dezvoltat pe toate directiile.
Si legendele de tip „… Dobrin bea si fuma in seara dinainte de meci si in aia de dupa si nu avea nici pe dracu’ …” sunt cel mai mare rau care se poate intampla unui sportiv din RO pentru ca genereaza scuze pentru un comportament aberant care nu are nicio legatura cu performanta sportiva din sec XXI. Eu as interzice si as amenda propagarea de legende urbane de acest gen catre generatiile tinere de sportivi.
Asta cu oboseala ma … oboseste si pe mine de fiecare data cand o aud.
Da, discutia cu oboseala are cat-de-cat o logica daca vorbim de campionate gen Anglia, Italia, Spania, Franta, Germania, etc. Acolo, comparativ cu ce aveam acum 15-20 de ani, da, jucatorii au x2 (sau chiar x3) meciuri pentru ca primele 5-10 echipe din campionatele astea joaca in 2-3-4 competitii simultan. Plus jocurile amicale (alea de facut bani+vanzare de tricouri) gen ce fac Barca sau Real prin Asia si America in fiecare vara. Si zic ca discutia are logica (nu justificare, pentru ca acei jucatori au salariile pe care le au) pentru ca eu nu cred ca medicina/tehnologia/nutritia au tinut pasul cu modul in care a crescut numarul de meciuri. Coroborat cu faptul ca organismul uman are niste limite (mai mari la un atlet profesionist dar si ala are limite), nu cred ca e „de bine” pe termen lung. Dar e doar parerea mea.
La noi … Hahaha! Oboseala de la ce? De la eliminarea in turul tz’shpe preliminar din „cupa satelor”? Hai sa fim seriosi.
Dar subiectul ridicat („oboseala”) are o adancime mai mare decat s-ar putea banui – eu sunt parinte de copil care practica deja un sport (nu fotbal) la modul profesionist/organizat intr-un club de >3 ani. Adica minim 3 antrenamente/saptamana + competitii oficiale (cam 3/an). Si, dincolo de efortul nostru, al parintilor, de a sustine financiar absolut TOT ce tine de sportul asta, problema e la modul cum (NU) e gandit sistemul.
Adica ai copii care cu mai mult/putin talent sau in cine-stie-ce conjunctura ajung la sport. De obicei aia ai caror parinti au bani sa sustina ajung la sport, ceilalti (ai caror parinti nu au bani) oricat ar fi de talentati nu prea au cum sa ajunga, pentru ca sportul e PE BANI, sportul ala „de masa” nu mai functioneaza din ’90 incoace.
Sa presupunem, de dragul discutiei, ca cei care ajung la un sport au si ceva talent, ar fi cazul ideal. Pai sportul de performanta incepe de la varsta asta 4-5-6 ani (+/- 1-2 ani), varsta care se suprapune peste procesul normal de crestere al copilului. Pai daca face sport fara o alimentatie cum trebuie sau fara un program bine gandit – nu numai ca exista riscul sa se DISTRUGA fizic – de-aia se ajunge la „oboseala”. Pentru ca la varsta de 16-18 ani, cand talentul trebuie sa „explodeze”, sau la 20-25 cand trebuie sa „confirme” in competitii adevarate, sportivul ala e deja terminat fizic sau organismul (care nu a trecut prin etapele normale de dezvoltare) o sa dea semnale ca e deja obosit. Eu vad „oboseala” asta de care se vaita unii nu neaparat ca pe o „alitare” cat ca pe un semnal cat-se-poate de REAL, in sensul ca sportivii din RO chiar nu au calitatea FIZICA necesara ca sa faca fata la viata de sportiv profesionist.
Asta il vad eu ca fiind principalul motiv pentru care noi nu putem sa vindem jucatori (la fotbal) in campionate in care se joaca in mod constant 3-4 meciuri/saptamana. Pentru ca ai nostri nu au „fizic” si, oricat talent nativ ar avea, la un moment faptul ca cedeaza fizic sau nu fac fata ritmului este extrem de plauzibil.
Eu tin copilul la sport (ca vrea el, nu ca il fortez eu) dar sunt permanent in discutie cu medicul de familie (analize, alimentatie, vitamine, etc) si cu antrenorul si cele mai importante lucruri (pe langa scoala, antrenament si ce se mai face la varsta asta) sunt SOMNUL (recuperarea) si ALIMENTATIA. Copilul meu stie clar ca daca la ora 20:30 (in timpul saptamanii) nu este la odihna si daca nu se hraneste corect nu va mai putea merge la antrenament pentru ca efortul fizic intens, daca nu este sustinut de alimentatie si recuperare, il va imbolnavi. Si deja se vad diferentele, chiar si la varsta asta si chiar si la 3-4 ani de sport facut la modul profi, intre copiii care respect odihna/alimentatia si cei care nu pot sau nu au cum sa respecte niste reguli. Ce sa mai vorbim la atleti care fac sport de 10-15 ani … acolo ori ai construit corect, ori se „rupe” rapid.
Vizavi de campionatul nostru de fotbal, in copilarie, cand jucam pe maidan (eu nu am facut sport de performanta nisiodata) profu’ de sport ne zicea: „… daca vrei fi capabil sa joci 90 de minute, trebuie sa poti alerga minim 120 de minute …”. Despre asta e vorba.
Comentariu beton!35
hahaha. Se vede cine scrie despre ceva ce stie si restu 🙂
Toata lumea da vina pe sportivi. Ca da, la 18 ani stii clar ce tre sa faci. Noi, totusi as risca sa zic ca aveam putin mai multa minte decat fotbalistii romani, abia invatam cum te incalti corect cu fesu, dar ne asteptam de la ei sa faca alegeri corecte in viata.
A incercat Adi Ilie la steaua academie. Da ciobanu a vazut ca aia costa si ca nu produce in primu an…deci si-a bagat pula.
Dintre tinerii romani doar Dragusin are fizic de fotbalist. Se vede ca parintii lui au avut cascaval.
Uite, exemplu de la ungurieni. Care „mare fotbal”, in sensu ca in ultimul timp au bagat bani. Dar…degeaba. La nivelul de jos sunt doar putin mai sus de noi. La LFC e cel mai scump ungurian. Slobozauru :D. Dar, ala a inceput fotbalu la juniori pana s-a enervat ta-su ca facea cacat. Si, ala si-a facut el propriul lui club, numa ca sa il vada p-ala micu antrenat cum trebuie. Asta e nivelul in tarile noastre.
pula academii, pula sisteme, pula antrenori specializati pe juniori, pula antrenori pe nutritie etc.
Cryptoprocta ferox, absolut de acord. Noi avem 6 ani de cand face sport de performanta (are 10 ani, se antreneaza in acest moment cu copii de liceu, 6-7 ore de antrenament pe saptamana, incercam sa crestem spre 10 pana in vara. Concursuri de 2 ori pe luna, asta insteamna 2-3 meciuri cel putin pe turneu.
Recuperarea este super-importanta, consumul de energie al corpului este imens in cazul asta, plus ca mai si creste. La noi mai este si „bucuria” ca are diabet insulino-dependent, deci ne chinuim sa tinem glicemiile sub control si, ideal, sa nu lesine pe teren.
Cu toate acestea, daca ai mancare de calitate si oferi recuperarea necesara, se poate merge foarte lejer pe o intensitate de acest gen.
In ceea ce priveste fotbalistii nostri obositi, asa cum ai observat, problema no.1 este ca probabil nu au o recuperare corecta. De la odihna (cati rup cluburile in fiecare seara, cati se drogheaza) la alimentatie speciala pentru performanta, la masaj etc. La unele cluburi de aici exista deja pentru copii mental coaching, pentru a putea sa faca fata sutelor de meciuri pe care le joaca intr-un an, intr-un sport extrem de competitiv. Unde nu te salveaza echipa, ca joci singur si te faci de rahat eventual pe racheta ta.
@dojo – inteleg ca nu locuiti in RO?
Mental coaching … despre ce vorbim?
Copiii, colegii lui fii-miu, se sprijina reciproc si stau fiecare cu pumnii strasi si fac galerie de pe margine cand un coleg are meci. Dupa care se bucura (sau sufera) toti impreuna cu cel care a avut meci.
In rest, noi platim TOT, de la echipament pana la benzina/masa/cazare ca sa ajungem la competitii. Plus tot ce trebuie pentru ca antrenorul sa reuseasca sa tina clubul in functiune de la o luna la alta pentru ca pe astia de la federatia de specialitate ii doare la 5 m in spatele fundului.
De aici pleaca „performanta” pe care o asteptam toti, in toate sporturile. Asa ca viitorul nu prea suna bine, din pacate!
Cryptoprocta ferox, nu mai stam in Ro de 5 ani, Am plecat tocmai pentru ca aici are sanse mai mari sa realizeze ceva cu scoala si cu sportul. Si noi platim tot, de la echipament (incerc sa tin pasul si sa aiba cele mai bune rachete, pentru ca am vazut si eu diferenta), pana la antrenamente, care sunt EXTREM de scumpe.
Platesc in jur de 2000 de dolari pe luna antrenamente, un pic mai mult decat castiga barbata-miu. O ora de tenis privat ma costa 120 de dolari (cam banii pe care ii iei pe o zi de lucru). La cealalta academie plateam 175 de dolari. 60 de minute!
Partea OK este macar ca statul nu se da in barci ca ne sustine super-performanta. Pentru ca la nivel de „curtea scolii” exista infrastructura si interes cat de cat. Sunt terenuri de de toate (de la soccer, cum ii zic ei, fotbalul lor ciudat, lacrosse, tennis etc.). Se fac cursuri de diverse, dar is mai pe ideea de „masa”, sa zic asa.
Daca ai ghinionul de copil care poate mai mult, atunci nu mai ai ce sa faci cu sistemul de masa si scoti bani din buzunar de capiezi. Este drept ca si noi (probabil ca si tine), mergem pe super-performanta, deci nu ne putem opri la ce se ofera in mod oficial de la stat.
Ne-am asumat asta de acum 6 ani, partea buna este ca exista catraliarde de locatii in care sa se poata antrena (am 4 terenuri impecabile in comunitatea in care locuim, liceul are inca 6 terenuri), in stat sunt cel putin 4 cluburi super-puternice la care joaca sute de copii. Era vorba ca vine si Mouratoglu in stat, dar nu se mai stie.
Partea proasta este ca e o competitie criminala si ca preturile sunt absolut halucinante. Pentru antrenamente am mers si la 100 de km distanta, pentru competitii se merge 100-200 cel putin. Asa ajung eu sa conduc 2000 de km pe luna 😀
Mă pricep la fotbalul din copilărie,mi-aduc aminte de cupa Stelei din 86 , că atunci prindeam bulgarii cu ligheanul de aluminiu.. prima data am fost la un meci prin 1990,91 ,cu un supermișto băiat…vremuri de demult.Vreau să spun așa:cum naiba obosesc pe teren 90 de minute la maxim 25 de ani de viață, când aia le e meseria și nu ii ia cu „frezoane” la petreceri cu ștaif de îi apucă dimineața?păi dacă s-ar antrena corespunzător, măcar cât aleargă un om la 40 de ani la sală,de întreținere,n-ar mai obosi atâta și nu și-ar mai plânge de milă.
E unul din motivele pentru care nu ma mai uit la fotbalul din Romania, iar un altul e cancanul creat in jurul fotbalului si becalizarea lui, nu mai am echipa favorita de cand a disparut Știința asa ca e neinteresanta competitia pentru mine, rareori ma mai uit la CFR(sunt din zona) dar si atunci cand meciul e cu miza, Europa sau joaca, cu titlul pe masa, in rest nimic.
Io’ mi-aduc aminte de anul de gratie 1986, pe cand Dinamo Bucarest pierdea rusinos si penibil cu albanezii de la 17 Nentori Tirana.
1-2 la Tirana si 0-1 la Bucuresti…
Fanus Neagu, parca, scrisese mi se pare ca prin Flacara, ca:
– 17 Nentori a batut pe 11 Trântorii…
So, yeap, fotbalul romanesc s-a nascut obosit-gata!
Comentariu beton!21
Da? Nentori Tirana? Da ai uitat de Steaua Bucarest-Middlesbrough, ă? Băi, da cum vă amintiți chestii…
@Shoric, fiecare echipa are un Dudelange al ei :))
Greu sa joci daca stai la baute si la curve. Chestia este ca asta cu oboseala a fost meteahna fotbalului romanesc in ultimii 30 de ani. Desi la ce ritm de joc au, eu nu vad unde este efortul. Daca ne.organizam la o miuta scoatem cam aceleasi rezultate.
Fotbaliștii ăștia obosiți, de ce nu se apucă de badminton, sau curling, sau șah? Ah, stai, nu șah, table.
Da, am fost suporter înfocat al Universității Craiova, undeva prin cretacic, când jucau Balaci, Geolgău, Lung, Oblemenco, Cârțu, Cămătaru.
numa niste alergatori de cursa lunga.
Toti jucatorii anilor 70-85 erau lepre. Dar, fotbalul la ora aia era altfel.
Anii post 85 arata un fotbal cat de cat modern, pentru vremea aia. unde reusim si sa obtinem rezultate.
Dupa care, fotbalul evolueaza si noi am ramas tot la anii 85
*fotbalistii, acum, primesc dosare inainte de meci. Cum joaca echipa adversa, ce tactici folosesc. Cred ca cel mai clar exemplu este la numarul de penaltyuri aparate. Portarii sunt din ce in ce mai buni, mai inalti, mai puternici.
In fotbalul mare fundasii laterali nu mai sunt doar fundasi. Portarii trebuie sa joace cu piciorul. Fundasii centrali trebuie sa fie fostii libero.
A fost singura perioadă în care am fost interesată de fotbal. Trăiesc din amintiri, mămamaiemă, nu mă judeca.
nu te judec. Ii judec pe astia de acu ca ei tot acolo antreneaza 😀
oltenii lu Stiinta is primii care au venit si au zis „bah. da de ce ailalti pot si noi nu?”
Eu nu contest ca fotbalul la care ma uitam eu cu mare interes (adica pana prin 2002 asa) era, poate, mai lent. Numai ca mi se pare ca prea sunt alintati bietii baieti cu 800 de tatuaje, bolizi de lux si consoarte cu buze stil desfundator de wc.
Si totusi, desi numarul de meciuri/viteza de joc, erau poate mai usoare, alergau si aia plus trozneau tibiile. Si cantonamente de iarna cu alergari prin zapada pana la piept.
Le-o fi fost mai usor? chiar ma indoiesc.
Chiar vedeam un comentariu pe o pagina de sport, cand un natarau explica el, cu o atitudine superioara, ca Hagi la 20 de ani era mult mai slab decat e Octavian Popescu la 20. Numai ca Popescu are meciuri mult mai grele si de aia pare mai slab.
D-aia Popescu are fizic de Olive Oyl si mai mult se zvarcoleste, ca are adversari unul si unul.
Sau cand era vorba de atacanti mari, ce mare scula a fost Camataru, hop cu burta inainte la fuga si atat. Ba chiar si Pele, ce mare jucator a fost ala, ca pe vremea lui toti fundasii cadeau in fund, atat stiau.
Eu cred o chestie, un sportiv bun ar fi avut aceleasi performate in orice perioada ar fi jucat. Messi ar fi fost un fotbalist valoros si in 1930, si in 1950, si in 1990. La fel si cei vechi.
Desigur tot ce inseamna sport s-a schimbat mult in ultimii ani. Alimentatie, medicamente, pregatire, tacticizare, mai mult efort, dar si mult mai multi bani, promovare etc. Si multe figuri.
Nu spune nimeni ca un fundas in 2024 are alte cerinte si atributii ca in 1970, dar mi-e greu sa cred ca daca ar juca Beckenbauer azi ar da cu stangul in dreptul, ca atat poate.
Eu cred că sunt obosiți psihic, e greu…., bani mulți, minte puțină…. Când nu te duce capul, normal obosești…. 😉
Singura echipa la care nu merge asta cu oboseala este la FCSB, in secunda 2 il zboara Becali de nu se vede, in rest este o mermeleala tipic romaneasca, patronii sunt tributari jucatorilor pentru ca nu au ce naiba sa mai cumpere din tara sau strainatate!
Un rahat de campionat unde ma intreb de ce naiba ai baga milioane pe care le ai castigat mai mult sau mai putin cinstit?!
Am văzut un podcast cu Duckadam care zicea că toate echipele de la noi au renunțat la cantonamentul de iarnă în care băgau în fiecare zi câțiva km de alergare pe zăpadă prin Poiana Brașov. Am mai auzit că Dorinel Munteanu a încercat să facă asta și după primele ședințe de alergare a fost mazilit de jucători pentru că era fff greu. Acuma toți fotballiatori la antrenamente fac scheme cu călcâie…, mai un tenis cu piciorul, exersează șutul la vinclu și când au meci bagă trei-patru sprinturi de teren și-s leșinați.
La fotbaliști vine oboseala de la secs. Asa a zis Nea Jiji. Cică ie obosiți, ca ie unele care ii pun sa facă secsuț de 7 ori pe săptămână, și de aia îs obosiți. Pai dacă la douăzecișiun pic sunt obosiți, la 30 ce fac?
Păi cam are dreptate nea Jiji și n-are nicio legătură cu secsu. Nu prea se împacă sportul de performanță pentru că fata vrea distracție în cluburi chefuri până dimineața pe la mare&munte și este ceva normal la 20 de ani. Dacă vrei să fii profesionist 100% cam trebuie să renunți la plăceriile vieții.
A zis nea Gigi una epocală despre juna Crudu și flăcăul Costea: ”Sexuul oraal înmoaie genunchii”. Greu de contrazis, greu de demonstrat contrariul.
Daca si astia de la Sefi la Bricege au obosit dupa ultimul sezon, e clar, au dreptate fotbalistii nostri.
Prin anii 80 și ceva fratimiu s-a băgat la echipa de fotbal Minerul Paroșeni care era pe atunci în divizia C. Antrenamentele de bază pentru puștani erau sprinturi spre vârful tribunei spectatorilor, jos-sus de zeci de ori. Asta era baza. Și-a băgat pwla în cariera de fotbaliator pentru că după o lună de sprinturi și ture de stadion, la un meci amical nu l-a băgat pe teren ”pentru că erau alții cu pile”. Ceea ce era adevărat, pentru că pe atunci era concurență foarte mare pentru că eram mulți ”meseriași” la fotbal în spatele blocurilor.
Minerul Paroșeni a ajuns în divizia B și a ajuns să joace un meci cu Craiova în cupa României. Cu Lung, portar de națională și alții. Ce nebunie a fost atunci pe stadionul nostru micuț. Erau spectatori pe dealurile din jur și prin copaci penru că nu mai aveau loc în tribune.
Ce mai țin minte este că s-a terminat 1-1 și s-a ajuns la lovituri de la 11 metri și cumva tot stadionul știa că e este aranjat ca Craiova să meargă mai departe.
Oho, ați și condus la pauză. Tare.
https://cronicavj.ro/wp/fotbal-remember-in-urma-cu-34-de-ani-1986-as-paroseni-vulcan-promova-in-divizia-b/
Io am citit că de fapt așa slăbești ,mâncând !
Nu ma bag pe partea cu fotbal. Las sa comenteze barbatii. Tin sa-ti spun ca muncitorii din constructii, cand „se simt obositi”, dau bani la medici ca sa le dea concedii medicale, iar ei pleaca in concediu in Malta, Cipru etc. si mai pun si poze pe Facebook. Si sa-ti mai zic ceva: medicii pun diagnosticul „dorsalgie”, adica ii doare in fund de munca si de seful de santier.
nu se fac antrenamente in pas cu stiinta la zi. cei mai aproape de adevar, ca sa zic asa, sunt triatlonistii. dar lor le trebuie biciclete, bazine de inot si altele… greu de crezut ca le au la nivelul celor de pe dincolo. nu e greu deloc sa mergi in cantonamente iarna, chiar si pe dincolo costa in jur de 100 de euro/zi (cazare, masa, terenuri) insa antrenorii nostri nu se pun la punct. nici nu exista cine stie ce pasiune si romanii nu-s obisnuiti sa se upgradeze. nu mai zic de federatii care – in unele cazuri – IMPIEDICA sportivii sa ajunga prea departe. eu am reusit sa duc un sportiv in topul mondial – pe banii nostri. si a aparut o EA (el baiat linistit in ultimii 5 ani)… si s-a dus totul DE RAPA. singur mi-a fost greu sa-l conving ca nu asta e calea catre recordul lumii, sau macar catre titlul mondial. am fost foarte aproape. cred ca e singurul sportiv din lume care a avut 13 curse internationale si le-a castigat pe toate, corectand si recordul Romaniei la 6 ore, 12 ore, 100 de mile si 48 de ore. si asta fara sa stoarcem pisica. in sensul ca eram – poate – la 30-35% din valorile de antrenament ale altora. dar am ajuns in punctul unde mi-a zis – Tu nu esti tatal meu sa imi zici ce sa fac! si s-a cam rupt filmul in momentul ala… desi NU A PIERDUT NICIODATA! asa ca acum incerc sa traiesc pana gasesc pe cineva care sa duca o viata cat de cat normala, dar sa inteleaga si ce inseamna sportul de performanta – pentru ca nu trebuie sa faci cine stie ce sacrificii DACA ESTI OM SI NU ANIMAL. https://statistik.d-u-v.org/getresultperson.php?runner=980827