Articol scris de Iulia.

…

Ca tăt cetățeanul antreprenor, auzind de noua invenție a mirobolantei noastre guvernări, pe numele ei „e-factura” (al invenției, nu al guvernării, da?), ne-am apucat și noi să facem pașii necesari pentru a ne conforma cerințelor legale.

Pentru cei care habar nu au ce naiba e cu e-factura asta, că nu-i interesează și nu-i afectează (ferice de voi!), scurt rezumat: e o preaminunată platformă inventată de mândra noastră guvernare, unde toate firmele sunt obligate să înregistreze toate facturile pe care le emit. Dacă nu le înregistrezi în e-factura, nu le poți prinde în contabilitate și se cheamă că faci evaziune.

În plus, nu numai că trebuie să înregistrezi facturile pe care le emiți tu însuți, ci trebuie să verifici și fiecare factură pe care o primești de fiecare dată când cumperi ceva, să te asiguri că cel de la care ai cumpărat a înregistrat-o în e-factura, că altfel nu o poți prinde în conta. Practic, facem poliție economică unii cu alții, pe timpul, banii și nervii noștri.

Și pentru a putea face toate aceste treburi, ai nevoie de instrumentul digital numit semnătură electronică, despre care o să vă povestesc mai jos.

Gata explicația.

Pentru că, așa cum am mai spus în repetate rânduri, noi cam trăim sub o piatră, până acum nu am deținut semnătură digitală, că dacă n-am avut nevoie musai, nu ne-am agitat.

Așa că ne-am pus să procurăm, că acu avem nevoie. Nu știu dacă știți (probabil că știți, că majoritatea sunteți mai bine informați decât mine), dar în toată țărișoara noastră mândră nu-s decât vreo 3 sau 4 firme care au dreptul să vândă acest minunat instrument denumit semnătură electronică.

Evident, ca tot omu’ care nu știe mai nimic pe temă, am întrebat persoana care mi-a fost cel mai la îndemână și în care am încredere: contabila. Ia zi, soro, matale de la care firmă ai? E ok, ești mulțumită?

A, am mai întrebat-o și pe mama, că știam că ei au la birou de ceva vreme. Mama mi-a zis că nu-i recomandă pe ăia cu care lucrează ei, că-s cam scumpi și cu fițe, dar mna, nu prea au de ales că este firma recomandată de autoritatea de conducere a breslei lor, deci aia e, înghit gălușca.

În schimb, contabila mi-a spus că ea e mulțumită de cei cu care lucrează ea, că lucrează cu ei deja de câțiva ani și până acum e totul în regulă.

Așa că, după ultima vizită la ea – care s-a petrecut la început de ianuarie, când i-am dus actele pe decembrie – am venit frumușel acasă, m-am plasat la calculator și am deschis marele internet, chitită pe achiziționarea acestei minuni a tehnicii moderne.

Google – nume firmă – pagină. Booon. Acu, în capul meu ăsta sec, ori poate în naivitatea uneori tâmpită care mă caracterizează, eu îmi imaginam că procesul ar trebui să fie ceva de genul: îmi fac un cont online la oamenii ăia, achiziționez instrumentul respectiv pe sistemul „Plasează în coș” -> „Finalizează comanda” -> „Plată” -> „Sănătate la rude, vă pupăm pe portofel și v-anunță curierul când sosește treaba”.

Aici mai fac o paranteză scurtă pentru cine nu știe cum funcționează treaba asta cu semnătura electronică: practic, nu dai cu deștu pe ecran, ca la telefon ori tabletă, ci primești un mic dispozitiv, token pe numele lui.

De fiecare dată când trebuie să semnezi electronic ceva, îndeși divaisu-n calculator, pornești aplicația lu divaisu și dai niscai clicuri p-acolo și gata, ai semnat electronic.

Revenind. Deci eu îmi imaginam că lucrurile ar trebui să funcționeze în linii mari cam cum vă descriam cu 2 paragrafe mai sus.

Ete na, ți-ai găsit! Băi fraților, vă jur că singurul lucru pe care nu ni l-au cerut oamenii ăia a fost dosarul cu șină!!!

Mdeci – am creat cont pe site. Am primit mail de validare a contului. Am parcurs pașii pentru plasarea comenzii. Am primit mail de confirmare a comenzii. Apoi am mai primit un mail cu factura proforma. Apoi am mai primit un mail cu 758 de atașamente, care, țineți-vă bine, trebuiau toate printate, semnate pă hârtie, cu pixu, și trimise prin curier la ei la sediu. În dublu exemplar. Documentele, nu curierul.

Am printat de-am consumat juma de cartuș de imprimantă ș-un sfert de top de hârtie, a semnat onor Fritz de-a făcut scurtă la mână (că el deține mândra calitate de administrator), apoi a trebuit să meargă special până la prima papetărie, să cumpere plicuri. Că dea dracii dacă aveam noi vreo urmă de plic prin casă.

Am îndesat tot vraful de hârțoage – inclusiv copie după buletin, semnată „conform cu originalul”, poză față și profil, numărul de la pantof și amprentele de la 2 degete, tot tacâmul, nu așa! – în plic, am făcut comandă la curier, am expediat prețiosul plic.

Am plătit și factura, am primit un mail de confirmare a plății, apoi încă unul cu factura fiscală. Ș-apoi pauză.

După câteva zile, am primit mail că au primit documentele. Alte câteva zile mai târziu am primit mail cu confirmarea că documentele-s bune și că ne anunță când ne vor expedia tokenul.

Acu vreo 3 zile am primit mail că au emis certificatul de semnătură digitală pe care l-am solicitat, semnat, ștampilat, sigilat cu scuipat și plătit.

Acum aștept cu nerăbdare mailul în care ne vor anunța – dacă s-or alinia planetele – că ne și expediază magicul dispozitiv.

Una peste alta, au trecut cam 3 săptămâni de când am început tot procesul și încă nu ne apropiem de final. Pentru că după ce vom primi mirificul dispozitiv, va urma distracția cu înrolarea la ANAF. De care, slavă cerului, se va ocupa contabila.

E, eu fac aici haz de necaz, dar treaba nasoală știți care e? Că până nu terminăm cu tot circul ăsta, eu stau și bat mărunt din buze, pentru că nu pot factura. Că legea prevede că sunt obligată să înregistrez orice factură fiscală emisă în termen de 5 zile în sistemul e-factura.

Ori, neavând semnătura electronică, ciuciu e-factura. Dacă nu pot factura, clienții își freacă mulțumiți mânuțele, că nu au cum să-mi plătească. Iar eu mă uit cu atenție și îngrijorare în conturi și sper să nu înceapă să bată vântul p-acolo înainte să terminăm cu toate procedurile.

Am fost tâmpită că m-am apucat atât de târziu de tot circul ăsta? Am. Dar vă zic sincer, în capul meu treburile urmau să funcționeze mega rapid și civilizat, pe net, că pana mea – digitalizare, nu?

Ce rahat am avut în bostan de mi-am putut închipui una ca asta, nu știu. Așa că acu stau și rabd. Dar măcar sunt mulțumită, că dacă ne cere la ANAF dosar cu șină, am cumpărat, să fie.