Articol scris de Iulia.
…
Și nici facere de bine cu de-a sila.
Înainte să vă întrebați dacă am luat-o complet pe câmpii, să vă zic de unde m-am pornit. Au fost, în esență mai multe surse, dar ideea principală care m-a râcâit a fost asta: la noi e o problemă să scapi de lucrurile de care nu mai ai nevoie.
Situația 1: acum vreo 2 sau 3 ani i-am eliminat copchilului pătuțul de bebe și i-am luat pat „de băiat mare”.
Având în vedere faptul că toți prietenii noștri cu copii fie aveau deja un astfel de obiect, fie aveau copii prea mari ca să le mai fie de folos, m-am trezit în fața următoarei dileme: ce fac eu acu cu pătuțul ăsta?
Să îl scot afară, împreună cu pubelele de gunoi, nu-mi venea. Era totuși un pătuț absolut în regulă, fără probleme. În plus, după cum toți cei care aveți copii probabil știți, când scapi de un asemenea obiect, mai trebuie să scapi și de o serie de obiecte conexe: saltea, așternuturi, plăpumioare și altele asemenea.
De vândut nu aveam chef să îl vând, pentru că am mai încercat în trecut să merg pe drumul ăsta iar rezultatul a fost că, după câteva zile de primit mesaje cretine, îmi venea să-mi rup un picior și să mă bat singură cu el.
Dacă n-ați încercat niciodată să vindeți ceva (altceva decât case sau mașini) pe olx sau alte platforme similare, nici nu vă sfătuiesc să încercați.
Nu de alta, dar să zicem că pui la vânzare un ceainic și treci acolo preț fix 5 lei, nu negociez, nu mă interesează schimburi. Vei primi minim 20 de mesaje cu textul „preț?”, alte 20 cu „ofer la schimb 2 găini și un carton de ouă proaspete”, alte 15 cu „negociabil?”, vreo 10 cu „ăsta e jaf la drumu mare, cine crezi c-o să-ți dea atâta pe janghina aia, fir-ai a dreq panaramă care vrei să jecmănești oamenii” și așa mai departe.
Dar divaghez. Ziceam deci că nici vânzarea nu era o opțiune pe care să o iau în calcul. Așa că îmi mai rămânea o singură variantă: să îl donez.
Așa că m-am gândit că cel mai bine ar fi să postez anunțul pe grupul comunei, gândindu-mă că i-ar fi mai simplu să vină să îl ia cuiva aflat pe o rază de 5 kilometri, decât unuia de la dracu cu crăci.
Am scris deci că donez pătuțul, plus o serie de „accesorii” și o ditamai cutia cu haine de bebe cu care nu mai aveam ce face. Singura condiție era ca doritorul să vină să le ridice personal.
Nu vreți să știți câte mesaje am primit pe filmul: Pătuțul nu-mi trebuie, da nu ai cumva niște papuci? Sau: Da așternuturile sunt numai bleu și verzi? Pe roz n-ai deloc? Sau: Hainele de bebe sunt numai pentru vârsta X? Că eu am nevoie pentru vârstă mai mică/mai mare. Sau: Îmi place, da n-am mașină, adu-l tu!
Nici nu știam dacă să mă enervez sau să râd, de fiecare dată când îmi bâzâia telefonul, semn că s-a mai ivit vreun „doritor” sau vreo „doritoare”. Până la urmă am reușit să găsesc o familie care chiar părea să aibă nevoie de el, doar că mi-au spus că efectiv nu au cum să vină să îl ia, așa că m-am dus eu și l-am dus, împreună cu tot restul cartafuselor.
Situația 2: Prin iarnă m-a apucat iar un oareșce având al prăbușirii, așa că într-un week-end am executat un raid grav de tot prin dulapuri, atât la noi, adulții, cât și la domnul fiu.
Rezultatul? Am adunat nu mai puțin de 6 saci de 180 l cu chestii. În cea mai mare parte haine, dar și vreo 2 saci cu jucării.
Și stăteam eu și mă uitam așa luuuung la sacii ăia, și aducându-mi aminte de episodul „Pătuțul” m-a apucat așa, o oarecare disperare.
Și cum mă tot întrebam eu ce naiba să fac cu toți sacii ăia, mi-a venit un gând: ce-ar fi să mă duc la popa din sat? Să-l întreb pe el dacă are idee de ceva familii mai nevoiașe, de oameni care să aibă nevoie de niște lucruri. Că mna, ai zice că popa își cunoaște enoriașii, mai ales la sat, nu?
Ca să fim bine înțeleși: tot ce era în sacii ăia erau lucruri absolut utilizabile, nu erau gunoaie. Tot ce a fost rupt, pătat, tocit, pe scurt, neutilizabil, am pus separat și am dus la gunoi.
Pe scurt, popa nu mi-a fost de nici un ajutor. Așa că mi-am extins antenele prin vecini. Nimeni n-a știut să îmi indice vreo familie care să aibă copii atât de mici sau să fie atât de nevoiașă încât să se bucure de lucrurile alea.
Deja mă luase plânsul amestecat cu niște transpirații reci, gândindu-mă că altă soluție n-am, va trebui să pun iar anunț de donație și iar o să mă trezesc cu jde mesaje care mai de care mai cretinopate și/sau mai nesimțite.
Într-un final n-a mai fost cazul, că m-a lovit norocul sub forma vecinului de alături, care mi-a zis că are el niște rude într-un sat din apropiere, rude care au copil mic și care sigur s-ar bucura, atât de hăinuțe, cât și de jucării.
Ei, și pornind de la aventurile astea două, am realizat că am mai avut, de-a lungul timpului, și alte ocazii cu care am vrut să scap de diferite lucruri și m-am trezit într-un impas. Că practic nu aveam cum.
Repet, vorbim aici de lucruri bune, nu de ciurucuri, cum zicea Cetin aici sau aici sau aici. Vorbim pur și simplu de lucruri în stare ok, preponderent haine, pe care nu le mai purtăm, nu ne mai vin etc.
Și în cazul în care vă întrebați de ce nu le scot la poartă în ziua de gunoi (m-au mai întrebat oameni asta), nu o fac pentru că cei de la salubritate sunt, scuzați-mi franceza, niște nesimțiți.
Am făcut treaba asta de vreo 2 ori, au scurmat prin lucrurile pe care le scosesem la poartă sau le-au răsturnat din sacii/sacoșele în care le pusesem, au luat ce le-a convenit și restul au lăsat împrăștiat pe jos.
Și de aici concluzia mea de la începutul textului: n-ai cum să faci bine, că n-ai cu cine. Sau poate am avut eu ghinion.
Voi ce faceți cu lucrurile de care nu mai aveți nevoie și sunt în stare bună? Le vindeți? Le donați? Le aruncați pur și simplu la gunoi?
Dus totul la gunoi. Nu merită stresul donației.
Comentariu beton!22
Păi da, dar nici cu aruncatul nu e chiar așa de simplu, că nu stau la bloc, să le duc la pubele și gata.
Și dacă le scot la poartă în ziua de gunoi, am 2 variante – ori așa cum am scris, scurmă prin ele și lasă împrăștiat ce nu le trebe, ori pur și simplu nu ridică 🤷♀️
Comentariu beton!12
@(altă)Iulia: trebuie să lămuresc o treabă. Aici, în Austria, există locuri dedicate unde poți arunca diferite gunoaie. Locurile-s un fel de „stație de sortare”, adică există niște angajați acolo, nu aruncă fiecare de capu’ lui. Locurile-s deschise de la 8 la 18 de luni până vineri.
Io acolo duc ce nu-mi mai trebuie, când mă refer „la gunoi”. 😎
Comentariu beton!13
@JT, treabă complicată cu centrele de reciclare. Chiar și sortimentele de lemn se pun separat, i.e. lemnul impregnat antimucegai, cel vopsit etc. Costul /kg deșeuri variază functie de municipalitatea zonală
@OldJohn: ceva de genu’.
John, la tine e altă lume, cum e la soră-mea. Și ea duce hainele tot unde duci tu, în locuri speciale pentru asta.
Eu am sunat la Salubritate unde am stabilit ora si ziua. Au venit au luat tot ce aveam, de la pilota si pana la mobilier, totul gratuit. Si, da, la noi in tara.
Măi, eu am avut baftă cu OLX (pe lângă mașini, am vândut și cumpărat de pe platforma asta), am dat lucruri în felul ăsta (în general vânzare), am și cumpărat, fără discuții lungi. Pesemne pe la tine pe acolo s-o răsturnat vreun car cu prințese (din specia mămiki).
Propunerea de negociere o accept când pun preț fix, așa că ridic prețul și „negociez” până ajung la cât am cerut (nuj de ce, dar n-am văzut să accepte).
Ultima dată am donat o sobă de teracotă, o demontam cu un văr și mă întrebam ce draq fac cu ea, plus că mă costa să o arunc la gunoi, așa că am pus anunț de donație, cu vreo trei foto.
Vărul și-a înghițit râsul când am fost sunat după 15 min, iar oamenii au sosit să o ridice tocmai când terminasem de demontat.
Comentariu beton!28
Ah, uitasem de hăinuțe, jucării și hangarale de copchii: avem o vecină ce știe o familie nevoiașă intr-un sat. La fiecare curățenie specifică, sacii cu ce este bun merg către acea familie.
Măi, e posibil să fie cum zici tu, m-am nimerit în locul greșit, populat numai de prinți și prințese… Că altfel nu-mi explic.
Acu că am aflat că vecinul nostru are ceva rude mai amărâte, știu că am cui să dau lucrurile și mă bucur că fac un pustiu de bine.
Comentariu beton!19
Eu clar le donez, bine, cunosc și citeva familii care se bucura cînd le spun că am de donat lucruri, anul trecut am donat chiar și mobila avea nevoie de mici reparatii dar persoana care a venit să o ridice a spus că e ok, chiar sa bucurat.
Comentariu beton!12
E cel mai ok așa. Problema apare când nu cunoști oameni care să aibă nevoie 🤷♀️
În București sunt nenumărate ,,centre de donat haine,, La Mall, la Zara, la H&M etc
Plus locuri ale primăriilor. O simplă căutare pe net rezolvă problema.
Plus: sunt voluntari care fac drumuri săptămânal în Ucraina. Tot netul rezolvă problema.
Donez și eu dacă am la cine, dacă nu ne mănâncă mesajele minunate de pe platformele vieții… În mare parte am avut noroc de oameni normali la chestiile mari (când am renovat apartamentul, am donat toată mobila din camera mare, mobilă dintr-aia de o luaseră ai mei în nu știu câte rate, dar asta e o altă poveste), iar cu hainele mă descurc admirabil: cele pe care nu le dau prietenelor cu copii mai mici, urmează calea tomberoanelor special amenajate pentru asta.
Chestii de copii am tot dat și eu mai departe la prieteni, că și eu la rândul meu am primit o grămadă.
Dar când copiii prietenilor cresc sau au deja suficiente lucrușoare…
La containerele alea știi de ce nu îmi place să le duc? Pentru că inevitabil, după ce te văd că duci lucruri acolo, apar doamnele cu fuste colorate, îndeasă câte un puradel înăuntru și scot chestii pe care apoi le duc la vândut.
@(Alta) Iulia: si ce daca vin doamnele cu fuste colorate? Ai scapat de niste lucruri + ai ajutat doamnele cu fuste colorate sa faca 5 lei.
Pe grupurile de freecycle am vazut teoria asta la care nu ma gandisem pana atunci: nu conteaza daca recipientul donatiei vinde mai departe, tu ai nevoie sa scapi de niste lucruri si atat. Doar ca noi vrem sa vedem bucuria oamenilor, sa le stim purtate de cei carora le dam, iar asta e o nevoie care nu ar trebui sa aiba legatura cu donatia
Comentariu beton!15
Poate ar fi bine de aflat adresele unor institutii publice de asistenta sociala-adulti/copii. Nu toate sunt asa cum se vede in reportaje si sigur niste lucrusoare frumoase sunt utile si aduc bucurie oricand.
Eu una nu am reușit să găsesc așa ceva.
Dragoste Desculță , au pagina de Facebook, eu locuiesc in străinătate și le-am trimis mereu. Ciudat că nu ați auzit!
În altă ordine de idei, românii nu cumpără second-hand de rușine.
Am vrut și eu să donez, acum câțiva ani, la un orfelinat. Erau curate, hainele, cum ai spus si tu @alta Iulia, haine bune, nu rupte. Problema era că, trebuia să fie duse la curățătorie. Când duceam hainele trebuia și bonul de la curățătorie. Am renunțat la idee. A mers doar fin vorbă în vorbă, cine știe pe cineva care are nevoie.
In Brasov, daca ai timp, poti duce la Bucuria Darului, in Bartolomeu. Eu acolo am dus haine de adulti si copii, scutece, si alte lucruri de la fii-mea. Au si o cantina sociala, si aveau un program de auto-finantare prin vanzarea de gemuri, zacusti, si abonamente de livrare masa de pranz.
Eu duc tot ce e in stare bună la mama, într-un sat de lângă Buzău.
Găsește mereu consăteni care au nevoie. Poți pune și pe olx cu opțiunea mesaj. Răspunzi cui ți-a scris ce trebuie. Nici eu nu sunt pentru aruncat lucruri în stare bună.
Păi așa am făcut (legat de olx zic). Și îți spun sincer, după primele 30 de mesaje de genul ălora din text (și nu, nu am glumit și nu am exagerat deloc), am simțit că-mi vine să mă duc unde văd cu ochii 🙄
Sunt în același proces de a scăpa de diverse. Am pus pe net că vând pătuțul și au apărut 1000 de conturi false care spun că nu văd pozele și sa le trimit pe watsap mai multe, asta pe olx. Pe fb market sunt astea:
„Bună ziua, da, articolul este încă disponibil, articolul este în stare bună. Cat este pretul va rog?”
Ii răspunzi policos, sau chiar spui ceva pe lângă subiect și vine următorul mesaj
„Ok, voi lua dar sunt ocupat în prezent cu munca, voi trimite un poștaș Fedex la tine acasă să-ți dea banii în numerar și să ridice articolul.
Deci e bine să-l trimiți acasă?”
M-am saturat să tot dau block.
Astea cu „trimit cu FedEx/DHL/Costică din deal” sunt boți setați să îți ia banii de pe card. E deja veche și cunoscută manevra.
Comentariu beton!11
@Miha, cum zice Lucian, astea sunt țepe, grijă mare!
@Lucian M, pe cine faci tu bot?
PS io nu prea sunt de acord cu plînsetele din articol/comentarii; asta cu donatul de haine, jucării, mobilă, uatevă, aduce a voluntariat, ori se știe că voluntariatul este mare mîncător de resurse; mostly time…
Acum vreo 3 luni a decedat mama. Drept urmare m-am trezit că trebuie să golesc apartamentul ei în care nu avea foarte multe lucruri pentru că o mutasem doar de câțiva ani în Constanța și aruncasem deja lucrurile nefolositoare din apartamentul vechi. După eveniment am chemat prietenele ei să ia fiecare ce vrea. Și-au luat electrocasnice, cărți, haine nu a vrut niciuna (mama avea vreo 50 de kg, săraca, așa ajunsese, deci nimeni nu încăpea în hainele ei). Am chemat o firmă de mutări care a luat tot, tot. Nu știu ce au făcut cu ele, nici nu mă interesează. I-am plătit și în două ore au rămas doar pereții. Nu am avut curaj să intru acolo până de curând:(. Nu mă țin nervii pentru olx sau din astea, iar de donat chiar nu am găsit unde. Am întrebat preotul, vecinii, gipsies din cartier, toți voiau cu transport asigurat. Muieți-s posmagii? No way!
Comentariu beton!41
Condoleanțe pentru mama ta!
Super ideea asta cu firma de mutări, e de reținut!
În rest, fix cum zici: muieți îs? 🙄
Comentariu beton!11
Eu ce nu dau prin prieteni/cunostinte, duc la reciclare la pubele specializate sau magazine care preiau asa ceva (ma refer la haine).
Exista aceasta harta, daca ajuta –> https://localizare.hartareciclarii.ro/.
Aha, mulțumesc, bun pontul, o să studiez.
Tocmai am executat și noi o operațiune specială prin dulapuri și ne-am lovit de problema asta. Dun fericire am aflat că la biserica din cartier sunt niște containere pentru colectarea bunurilor donate. Ne-a fost cel mai ușor așa.
Ce tare, o urmă de civilizație! Așa mi s-ar părea firesc, până la urmă, biserica ar trebui să aibă grijă de nevoiași, nu numa să stea cu laba întinsă la colectat 💰
La noi în sat, popa-i prea ocupat să se trotileze și să urle la nevastă și copii ca să mai aibă timp și de astea…
Comentariu beton!17
Este o spălătorie socială în sectorul trei, haine și alte chestii mărunte acolo ajung și de la ei iau calea celor în nevoie, iar mobila din tot apartamentul am dat-o unor rude de la țară care tare ar fi vrut să le-o ducem noi, dar n-au avut noroc, așa că au venit frumușel să o ia.
Mobilă am mai scos și noi în fața porții, mai ales în weekend, că atunci știm că trec gipsanii prin zonă, special în căutare de lucruri de gen.
Da bine, când zic „mobilă” zic chestii gen dulăpior de baie, măsuță de cafea, chestii mărunte.
Am o lustră de bucătărie, am dat 900 lei pe ea. La un an după ce am luat-o, am vrut să o schimb fiindcă îmi doream alt model. Ea e în stare perfectă, nu zgârieturi, absolut nimic. E de aia numa bună de pus deasupra unei insule de bucătărie. 300 lei ceream pe ea. Nimeni nu a vrut-o, s-a oferit unul să îmi dea 100. Am refuzat și încă o am acasă. Prefer să o țin decât să o donez sau vând pe nimic. Altele, le donez, fiindcă nu am chef de negocieri și bătăi de cap. Până acum, tot ce am donat a fost în stare foarte bună, și toți au venit să le ridice personal. Am avut birou, scaun, brad (vândut pe nimic), set de farfurii abia folosit, de la Nobila Casa. Farfuriile au fost singurele ce le-am dat unei femei care și le dorea și era dintr-un sătuc mai îndepărtat și doar un taximetrist a putut să vină să le ia, probabil soțul. Biroul a venit și l-a luat una intr-un bolid. Bradul, la fel. Scaunul, una ce părea mai înstărită. Mie mi-ar fi rușine, dacă aș avea bani, și nu aș trăi de la o lună la alta, să iau donații sau produse ieftine, când îmi permit și aș putea să le las unora care poate nu își permit. De birou mi-a părut rău, că mai era un copil ce ar fi avut nevoie de el, dar a venit ulterior, după ce deja discutam cu femeia cu bolidul. Nu am idee cum să filtrez când donez, încât să dau unor nevoiași. Hainele și încălțămintea în stare bună le duc la ghenele acelea care colectează haine. Anul trecut, am donat tot ce era în stare bună din haine, către ucrainieni. Restul, le arunc.
Te înțeleg, eu mi-am luat acu vreo lună o pereche de căști. Prostia mea a fost că nu m-am informat cum trebuie și am aflat abia când am vrut să le schimb cu altele (adică a doua zi, după ce mi-am dat seama că cele cumpărate nu mi se potriveau), că tipul ăsta de căști (in ear) nu se returnează.
Așa că am zis să le pun la vânzare, măcar să nu rămân cu paguba. Să zicem că le-am luat cu 10 lei și le-am pus la vânzare cu 8. Nu vrei să știi câte mesaje am primit cu „îți dau 2 lei pe ele” 🤯
că un ghivăuei n-ai face…
@(altă)Iulia: da, da, așa cum zice @costică. Un givăuei n-ai face. 🤭
O vreau eu cu 300 🙂
Horia, dacă ești din Timișoara sau de pe lângă și șeful la blog e de acord, o să postez un link. Din păcate, nu mai am cutia și nu am cum să o trimit prin curier.
Eu am vândut diverse piese de mobilier pe olx. Am reușit de fiecare dată, dar, da, e consumator de energie. Nu am primit neapărat mesaje ciudate, nu m-am certat cu oamenii 😁, dar unele mi-au dat mat prin lipsa logicii 🤪: stau în Târgu Mureș, asigurați dvs transportul mobilei din București? 😁
Dacă la mobilă am supraviețuit, la haine m-am resemnat și le duc la reciclat la H&M, indiferent cât de bune sunt.
Comentariu beton!11
Chiar zilele trecute treceam prin mall și am văzut că au apărut cutii din astea pentru reciclare la tot mai multe magazine, nu mai sunt numai la h&m. Am văzut și la Bershka, și la Stradivarius, și la cel puțin încă vreo 2 sau 3. Deci da, cred că e o opțiune pe care va trebui să o iau în calcul.
Noi dăm hainele fetiței si cele care nu îmi mai vin mie, plus jucării, cărți, încălțăminte, unei prietene, mamă singură, care iși crește cu greu fetița. Hainele soțului le dăm soacrei care are o familie nevoiașă în preajmă și care se bucură de ele. Tot ce înseamnă textile ce nu mai pot fi folosite le-am dus la H&M, unde au un spațiu special pentru colectare.
Mobila ce nu a putut fi donată, plus alte obiecte voluminoase de care nu mai era nevoie, am putut să le scoatem in fața blocului, în ultima sâmbătă din lună, iar cei de la salubrizare sector 5 au venit și le-au ridicat, după ce administrația blocului i-a anunțat în prealabil.
În plus, periodic, la școala fetei, se organizează colectarea hainuțelor, jucăriilor, cărților, obiectelor folositoare pt copii, care merg către diverse centre sau familii.
Ce faină ideea școlii! ❤️
La noi cu salubrizarea e o problemă, nu prestează cum trebuie nici serviciile pentru care sunt plătiți. De din astea extra ce să mai zic?
Haine, lenjerii de pat, încălțăminte donate, fie direct, către o familie mai nevoiașa, fie la containerele special amenajate de un ong. Înainte de pandemie, primea și biserica din cartier, dar au renunțat între timp. Piesele de mobilier sunt direcționate către o cunoștință care are un mic atelier de reconditionat și care abia așteaptă. Iar pentru electrocasnice este un centru de colectare.
Ce fain! ❤️
@Elena F, din ce localitate e amicul cu atelierul? merci
Mda, acum cu articolul asta, mi-am amintit ca am in pod patut de copil si scaun de pus copilul sa manance. Trebuie sa scap de ele, dar nu pe olx.
Biciclete, trotinete, de astea scap pe olx relativ repede.
Hainele ramase mici, nu gaurite, rupte etc. le dau la o familie care si saptamana trecuta mi-a multumit ca le-am dat 2 saci inainte de inceperea scolii.
Am vazut la Kaufland ca exista un automat in care poti baga hainele sa scapi de ele.
Problema mare la mine este cu cartile. Nu gasesc sa le donez. Bine, sunt comod, vreau doar la mine in sector. Sunt carti de copii citite de fi’miu. Am incercat la scoala, la biblioteca. Nu se poate, e mica biblioteca. Eu aveam o cutie, nu un camion cu carti. Pur si simplu, nu gasesc un loc unde sa le duc.
N-ai nicio sansa cu cartile. Eu am golit o parte din biblioteca parintilor dupa moartea mamei. 15 cutii de carton de la Hornbach pline. Am zis sa le salvez de la topire, le-am adus de la Brasov la Bucuresti cu duba. La cea mai tare firma de anticariat. Dupa ce mi-am pierdut 2 ore sa rescoleasca prin tote cutiile din duba, au ales vreo 20 de volume. Restul stii unde au ajuns: la un centru de reciclare. Mai am o transa de vreo 6-7 curii cu carti medicale din anii 50-80. Vor urma din pacate acelasi drum…
Le poți duce la un anticariat. În București sunt și căsuțe cu cărți în parcuri.
@Tavi eu am dus la un anticariat de la Universitate cativa saci cu carti, dar era acum 5-6 ani. In schimb, am vazut niste reclame ca sunt anticariate online sau au site-uri si cumpara carti.
@Tudor, vezi că în Brașov, dacă nu mă înșel, cei de la anticariatul Aldius (sper să nu zic aiurea numele, dar sunt cei din curtea Bisericii Negre) se bucură de donații. Știu că tata a dus acolo anul trecut vreo câteva zeci de cutii cu cărți (da, ai mei au o problemă, sunt hoarderi de cărți 😂).
Poți întreba, poate rezolvi așa.
@Tavi, de cărți pentru copii te pot scăpa eu? 7 ani, fetiță (băiețoi inside)…
Cei care vor să doneze cărți, mai ales cele pentru copii, sunt rugați să-l contacteze pe Mihai Vasilescu, un blogăr din București. Fetele lui s-ar bucura enorm 🙂
Comentariu beton!25
Salut, as vrea eu cartile dacă nu te deranjează să le trimiți prin curier. [email protected] e adresa mea de mail; dacă vrei, trimite-mi, te rog, dimensiuni și greutate și trimit curierul.
Daa, si problema cu cartile e mare! As muri mai bine decat sa le arunc la gunoi, dar nimeni nu mai vrea carti acum. Or sa ramana pe capul copiilor sa rezolve cu ele cand m-oi duce, ei avand deja o biblioteca mare plina….
O vecina de pe alee, pensionara, a scos in strada saci de carti le ia masina de reciclabile. Imi venea sa plang. Si este filoloaga de meserie….
Hainele în stare bună dar care nu îmi mai vin, ajung la „stațiile” de colectare pe care le avem aici în fiecare cartier (organizate de Crucea roșie și alții la fel).
Lucrurile de valoare mai mare le pun la vânzare pe echivalentul nemțesc al olx-ului, pe care l-am folosit și ca să cumpăr lucruri.
Da, partea cu negocierea mă scoate din sărite, dar asta e…
Am zis mai sus de ce evit eu containerele alea. Dar poate ar trebui să mă interesez și eu la Crucea Roșie în Bv 🤔
In Timisoara sunt puncte unde poti baga hainele vechi in statii de colectare. In general nu le mai vrea nimeni pt ca au devenit foarte ieftine, nu mai este situatia de acum 10-20 de ani. Cu jucariile sfatul meu e sa le duci intr-un parc de copii, dispar intr-o ora toate si poti sa stai sa vezi si bucurie mare. 🙂 Cu mobila veche donata trebuie sa fiti foarte atenti. Vin „neintegrati”, iti scot mobila in scara blocului si apoi incep sa faca circ sa le dai bani pt carat ca „nu ai inteles bine”.
Și în punctele alea de colectare nu apar apoi doamnele cu fustanele și se apucă de „sortat”? Că aici se întâmplă frecvent ☹️
Da sigur. A fost si stire ca au chemat la un moment dat pompierii sa-i scoata din cutie ca nu mai puteau sa iasa. 😀
Jucarii,hainute,incaltari de la pitica,si nu numai,iau drumul cu fiica mea la Calarasi unde au tot dus ,la o institutie pentru copii . Pe langa ,mai punem si ceva dulciuri. Eu nu am avut suflet sa merg acolo,dar se pare ca sunt foarte bine venite.
In rest,ce nu mai folosesc,le pun in sac si le duc in camera cu pubele de gunoi,separat, cu eticheta de continut. Am vazut multe chestii frumos aranjate acolo. A doua zi dispar !
Da, când stăteam la bloc făceam și noi așa – puneam acolo unde erau pubelele și sigur își găseau stăpân până a doua zi.
Acum vreo trei săptămâni, am pus un anunț pe Facebook, cum că donez o canapea și un fotoliu -pat în stare bună, cu poze…M-a contactat o cunoștință să -mi spună că are un nepot care ar vrea să le ia…mbun… vine nepotul cu o remorcă, îl așteptăm cu canapeaua demontată parțial, să o putem manevra mai ușor, fotoliu tot așa. La încărcat, noroc cu frate – miu și băiatul meu, că domnul care le lua se tot fofârlea și căra ce e mai ușor sau se făcea că nu poate să prindă…am remarcat asta de la început, dar am zis că mi-se pare. Încărcăm canapeaua, când ajungem la fotoliu, constatăm că nu mai are loc tot, doar o parte, adică partea de dormit.Spune că se duce să descarce canapeaua și se întoarce și după cadrul fotoliului.Trece o oră, două, trei, patru stătea fotoliu descompletat pe aleea din fața blocului.Încep să sun, îmi tot respingea, zic are omu ‘ treabă…la un moment dat mi-a fost clar că nu mai vine să-l ia și încep să sun pe cunoștința prin intermediul căreia îl găsisem.Dupa telefonul ei, îmi scrie mesaj că el nu are nevoie și de fotoiu și să fac ce vreau cu el.Asta după ce luase o parte din el – respectiv partea de dormit – și rămăsesem doar cu cadrul. Mă enervez, îl fac cumva albie de porci, cât pot de elegant și intr-un final, după niște schimburi de mesaje și nervi din partea mea,vine și ia și cadru, pe care sunt sigură că l-a aruncat pe undeva… în concluzie, bunica, Dumnezeu s-o odihnească, avea o vorbă ” căiești săracul și-i duci desagii!”
Comentariu beton!18
Fix ce ziceam… Zici că faci un bine… ☹️
Cand am golit apartamentul parintilor, la partea de vesela si alte chestii din bucatarie, mi-a dat cineva ideea si le-am pus in niste cutii mari si le-am dus la o manastire. Hainele le-am dus la un magazin de haine care si colecteaza. Patul de o persoana al lui taica-meu, l-am dus la platforma de gunoi. Chiar cand plecam de acolo, a trecut o femeie, care l-a vazut si m-a rugat sa o ajut sa il care 50m, pana la blocul unde locuia. Am aruncat si enspe saci de 250l cu te miri ce. La colectia de halbe de bere am chemat doi prieteni care si-au ales ce au vrut. Restul le-am pus intr-un sac si dus la platforma, atarnat de un copacel. In 30 de minute si-a gasit stapan 🙂
Ce a fost chiar misto, la masina de spalat si aragaz mi-a spus nevasta-mea de un cuplu proaspat casatorit si stramtorat la capitolul bani. I-am chemat si le-au luat
Comentariu beton!14
Foarte fain! ❤️
Avem o manastire de taici langa noi ce are grija de un orfelinat, copii de toate varstele, ambele sexe. Acolo ducem si hainele nepotului si hainele noastre. (Eu de exemplu cumpar pt mine haine de la fete de 14-16 ani :)))) ), li se potrivesc manusa).
Ce frumos! ❤️
Io le duc la mama la țară și le dau foc.
Mda, ceea ce e ușor ilegal și poate te trezești naibii într-o zi că te reclamă careva.
Da, știu, dar decât să-mi poluez creierul, mai bine puțin mediu. Tocmai am executat ceva, stau lângă foc și mă-ncălzesc…:)
Dragoste Descultă căutați pe net
In minunata urbe care castiga premii europene (europene? mondiale!) la cel mai dat dreaqului targ de Craciun si in care cu umilinta locuiesc, s-au instalat pe strazi niste tomberoane pentru haine. De cand s-au instalat, le vizitez o data la cateva luni. Eu sunt foarte multumit, desi am o banuiala ca mai departe hainele ajung tot la gropi de gunoi (daca am incredere in autoritati, am ca vor alege solutia cea mai idioata si mai poluanta)
Cunoaștem situația. De fiecare dată când donăm câte ceva, îmi pun aceeași întrebare: de ce nu le arunc fără să mă umplu de nervi? De la 2 băieți gemeni de 3 ani și o fetiță de 10 rămân o grămadă de lucruri, fie haine că rămân mici sau jucării care nu mai sunt folosite. Și multe dintre ele sunt în stare foarte bună, altele chiar noi. Și de fiecare dată începe nebunia pe un grup de donații din Cluj-Napoca, cu zeci de mii de useri.
Ultima dată am donat cărucioarele băieților (erau 2 separate cu sistem de prindere și transformate în cărucior de gemeni). Am ajuns până în punctul în care am fost luat la rost că nu aș dona oamenilor care ar avea nevoie, ci doar mă laud…na, să-mi bag picioarele, eu le dădeam la milionari…🤦
Probabil în curând mă voi lăsa de sportul ăsta…
Comentariu beton!13
Mna, deci știi exact despre ce vorbesc… Am pățit și eu cu căruciorul lu fi-miu. Folosit fix de vreo 2 ori, că fi-miu prefera să fie agățat de mă-sa, nu plimbat în cărucior.
Pfff… Nu vrei să știi câte mesaje fix cum spui tu am primit 🤦♀️
Haine am tot dus la Crucea Roșie. Spălate și călcate 🙂 Mobila am scos o in drum, la data stabilită cu un serviciu specializat al primăriei care colectează obiecte mari. Pentru cărți, filme, muzica șamd am găsit, cu greu, niste librari sh. Vesela am donat unor asociații caritabile.
Am aruncat lucruri bune 🙁
Nu am energie sa negociez 🙁
Nu am răbdare pt eBay et comp 🙁
Crucea Roșie pare o idee pe care ar trebui să o iau în calcul. O să mă documentez și eu în direcția asta.
Locuiesc în București deci am ceva mai multe opțuni:
• Pentru haine în stare bună, jucării, veselă, electronice le duc la Centrul de Economie Circulară https://omanadeajutor.eu/
• Pentru cărti, bijuterii, artă le duc la Taica Lazăr https://lataicalazar.ro/
• Iar hainele rupte și nefolosibile la Kaufland. Au punct de colectare de materiale reciclabile.
Foarte tare! ❤️
Eu când am avut de dat haine (undeva la 20 de pungi și saci din aia mici de 60l la prima tura ca la a doua au fost 7 saci de 240l) le am etichetat (mărime, vârstă, sex) și le am dus la un container de donații. Cred ca este pus de crucea roșie dacă nu ma înșel. Acum nu știu prin alte părți, dar în București sunt câteva astfel de containere puse la intrarea în Mall din parcare.
În Brașov nu știu să existe astfel de containere ale Crucii Roșii, dar văd că lumea tot zice de ei, așa că am să mă interesez la ei direct.
În București exista asociația beinvolved cu sediul relativ central, în drum spre locul meu de munca, unde poți dona orice, hăinuțe, jucarii, mobilier etc, inclusiv de adulți. Mergi cu sacii și le lași. De restul se ocupa ei, beneficiarii trebuie sa ajute cu sortare, calcare etc ca să primească bunuri în schimbul muncii prestate. M-au scutit de o mare bătaie de cap.
La mine nu era atât problema ca nu am unde sa le donez, ci ca efectiv primeam zeci de mesaje, unele cazuri sociale chiar foarte înduioșătoare, și îmi părea rău că eram nevoita sa-i refuz pe foarte mulți. Mai ales pe jucarii era bătaie.
Ca site de vânzări, în afara de olx mai folosesc cu succes Marketplace.
Pe Marketplace încă nu am încercat, da mi-e și frică 😂
Lucrurile bune le donez orfelinatelor din zona si centrelor pentru protecția mamei si copilului. Insa trebuie sa te ocupi tu de transport.
Alta varianta e sa le dau cunoscuților care au copii mai mici ca ai mei.
Unde stau eu mai sunt si puncte de colectare sub forma unor tomberoane mari cu acces dificil la conținut.
Îți dai seama că nu m-ar deranja nici pe mine să asigur transportul, dacă știu că lucrurile ajung la niște oameni care chiar au nevoie.
Am mai dus la o fundație din Bv care se ocupă de cazuri sociale, însă au fost și dăți când mi-au spus că nu pot primi momentan, că nu au oameni suficienți să se ocupe de donații, respectiv preluarea și redirecționarea lor ☹️
Acum vreo câțiva ani am făcut ordine prin haine si tot ce era ok insa nu mai purtam, am dus la tomberoanele alea speciale din cartier. A fost amuzant când mi-a spus soția ca toti suedezii din zona purtau cămășile mele. Le poarta odată si le arunca.
Am donat hainele mici unor cunoscuți.
Am donat o canapea cu ajutorul unei prietene care lucra la o fundație.
Fain! ❤️
Pun pe free cycle bucuresti si gasesc doritoare pt lucrurile mele. O parte le dau prin familie.Recent am vazut ca si primaria capitalei are campanii de donatie. Ce e uzat, rupt, patat le duc la h&m la reciclat(sun plaza, langa casa au un container mare unde le pui). Incaltaminte la foot shop in centru la reciclat
Ziceam și mai sus, am văzut chiar recent că au apărut prin mai multe magazine de prin mall cutii din astea de reciclare.
Cu părere de rău, am să duc acolo din ele, oricât de bune ar fi, dar dacă nu am cui să le dau 🤷♀️
Eu locuiesc într-o țară civilizată 🤩 și prin urmare am mai multe opțiuni, dar cele mai utile și la îndemână sunt acestea: reciclez în containerele speciale sau donez la Crucea Roșie (au câte un magazin în mai toate centrele comerciale).
Foarte fain! ❤️
Dupa 4 saptamâni poti sa le recuperezi de la magazinele second hand din zona ta. La doar 10 RON / kg
Aici sunt containere ale unei societăți, FreTex, unde pui lucruri folosibile, inclusuv încălțăminte. Dealtfel containerele sunt pe sortimente. Nu se poate intra in ele pentru că au un fel de sertar cu unic sens.
Mi-ai adus aminte de o intamplare cu căutatul „unei familii nevoiașe „. Am avut doi studenți din Jordania 🇯🇴 care au venit la mine, in calitate de șef de curs, să le rezolv o problemă: ei voiau să cumpere două oi, vii, pe care să le doneze la două familii nevoiașe. După ce m-am tăvălit un sfert de oră pe jos de râs, imi zic băieții „zăr, ui tăc zirioz” și le explic cum problema lor se compune din mai multe subprobleme: gasit oi vii in București, păscut oile in campus până la găsirea a două familii nevoiașe in altă parte decât Ferentari, sacrificarea animalelor ritualic halal.
PS nu mi-a trecut prin cap să ii pun în legătură cu @costicamusulmanu 😜
Za mă zguzaț be mine bentru divagație
Comentariu beton!12
Am râs cu zgomot 🤣🤣🤣🤣🤣🤣
bre, lasă-mă cu oile, că io to’ma terminai zacuscă la ceaun, pe pirostrie, cu lemn dă salcîm și cireș (eeee?!), că aia mică nu mănîncă orice…
Buna, Iulia
Nu am citit comentariile, deci daca repet ce s-a mai spus, scuze!
Hainele pot fi reciclate. In Bucuresti, in cadrul mall-urilor, aproape toate brandurile mari care vand haine (H&M, C&A, Zara etc.) primesc haine la reciclat. Stiu ca aveti AFI in Brasov, la fel ca in Bucuresti, deci poti arunca un ochi data viitoare cand ai timp.
Jucariile… iei o cutie de carton mare, sau mai multe, le faci colet si le trimiti pe adresa unei case de copii.
Cam atat, la ora asta atat de animalica de Sambata
Sunt niște grupuri pe fb, „Donez obiecte pe care nu le mai folosesc”, „Donez în București” etc. Eu am donat acolo încălțăminte, genți și haine (și noi, și în stare foarte bună), birotică, obiecte de decor, plante în ghiveci, veselă de bucătărie, cosmetice, cărți. Am menționat că nu trimit prin poștă și că doritorii trebui să vină în zona x pentru a le ridica. În cele mai multe cazuri, am nimerit persoane care s-au bucurat enorm de ce-au primit (unii mi-au trimis și poze) – astfel că am decis că merită efortul. (Cumva, cred că au fost și niște triggeri pentru mine, din adolescența trăită în lipsuri.)
Acum, mai am de dat câțiva cactuși în ghiveci, niște haine de iarnă, ceva pahare și căni, și o să urmeze un calorifer electric, un cărucior de cumpărături și un brad artificial cu tot cu decorații. 😁
Daaaa, eu am incercat sa vand niste pantofi noi pe olx Pantofii sunt noi, din piele, luati la reducere cu 500 de lei. Numai ca, de tuta de sunt, nu m-am gandit ca nu mai am 20 de ani sa pot merge pe tocuri inalte, si nici ca sunt posesoare de monturi si ma omoara pantofii incomozi. Altfel, daca ma incaltam cu ei si nu trebuia sa merg, aratam ca o diva, zau! I-am pus asadar pe olx, sa ii vand, sa recuperez jumatate din bani. Am primit acelasi gen de mesaje, cel mai ciudat fiind de la un barbat care mi-a scris ca ar vrea sa probeze pantofii. Da, el! Nu stiu daca a fost serios sau doar isi batea joc.
Xx hainute daca sunt s m as dori si eu va rog
Eu am intrat pe grup de donatii facebook si m-am lipit de o doamna care ajuta familiile nevoiase. O sun si ori i le dau ei, ori imi da adresa unde sa le duc, ea cunoaste multe cazuri de oameni amarati cu copii sau batrani saraci.
La inceput am ales eu la cine dau si m-am lecuit, am nimerit doar bronzati in toate anotimpurile, fara gram de respect fata de lucruri. Una a sortat pe loc, acolo pe trotuar, pe criterii de ea stiute, ce duce in casa si ce la container, fiind vorba de multe vase, pahare, cesti si tacamuri. Poi la gunoi imi era cel mai usor sa scap de ele.
Lucrurile în stare bună de funcționare le duc la „Bucuria darului”, o fundație din Brașov. Ei le sortează pe mărimi și le distribuie. Am dus haine, încălțăminte și jucării. 🙃
Hainele bune merg la containerul de donații din orașul vecin, alea vechi, funcție de material, devin cârpe pentru diverse întrebuințări, în principal prin atelier sau la vopsit/zugrăvit.
Copii n-avem, așa că nu există nimic în domeniul ăsta. În rest, repar și recondiționez până nu mai merită efortul, am o mașină de spălat din 2005 care a trecut prin vreo 3 reparații majore și încă prestează. Idem un frigider. Când le sună ceasul le duc la centrul de reciclare din oraș.
Eu una m-am lecuit de mult de sportul ăsta , noroc cu doamna care face curățenie la scară ca are unde să dea și mă scapă de ele .
În București există un centru de colectare lângă Spitalul Militar, am donat acolo chiar și mobilier, electronice, veselă, important este să fie funcționale și curate. Acum nu am cu ce să transport două dulapuri 2 și 3 uși) demontate și așezate frumos în cutii și dacă sunt doritori toți le vor și duse acasă și montate 🤭 asta m-a dat pe spate. De donat așa la diverși nu prea mai donez pentru că le-am găsit aruncate pe la tomberon și nu dau decât lucruri bune ce nu e ok arunc eu. Este complicat la noi cu donatul dacă nu este LV sau CC sau măcar un Dior ceva.
Eu pun totul în cutii și trimit unei asociații din Vaslui, Dragostea Desculță se numește, am cont pe platforma colete-online vine curierul și mi le ridică de acasă, că nu am nici timp și nici chef să interacționeze cu Poșta Română.
Acolo am trimis de copii, adulți, lenjerii de pat, prosoape etc.
Eu am dat tot ce am putut in familie la nepoti si veri, toti mai tineri. Verisoara-mea se bucura si le da lui fii-su sa le poarte. Cumnata le alege minutios si abia daca le da fiului ei sa le poarte. Tot ce a fost prea dificil sa le car sau se le trimit in România ori le-am pus pe un site de mana a doua la vanzare, ori m-am dus la piete de vechituri. Eu nu am avut probleme cu oameni nepoliticosi, dar pot sa spun ca unii dau un pret de zici ca vor totul gratis. Pai daca zic ca e 40 de euro nu incepi cu 10. Si daca zic ca produsul e nou, in magazin costa 60 si eu il dau cu 30 si nu mai putin, ma apuca nervii cand ii aud cu 15 euro. Si vin si se intorc de țâşpe ori, doar doar m-oi razgandi sa le dau produsul mai pe nimic.
Pentru obiecte mari gen pat, frigider, aragaz, masina de spalat le scoti la poarta si scrii pe ele „de vanzare” chiar daca mai sunt bune sau nu.Garantat in maxim o ora se gaseste cineva care sa,i trebuiasca sau sa faca o ” afacere”.
Când eram copil toată strada (adică 16 case) ducea tot ce voia să doneze la vecina mea Domnul. Nu sunt agramată. Pe respectiva do chema doamna Nicht. Toți copiii îi spuneau doamna domnul și ea ne injura ungurește. Că deh, Frau Nicht era unguroaică. Dar revenind doamna asta era ceva rubedenie cu coșarul și el știa toate familiile din vecinătate care se bucurau de hăinuțe, jucării, haine de adulți , vesela și ce mai considerau „oamenii mari” că poate fi donat.
Nu avem hornar la bloc, dar destul de aproape este o mănăstire franciscană și călugărițele sunt bucuroase să ne ajute să ajutăm.
Aici la noi sunt containere speciale pentru haine, încălțăminte, jucării, unde se pot depozita lucrurile bune, nu știu ce destinație finală au dar cel puțin nu îți bați capul cu problema asta, în 2004 când am ajuns pe plaiuri iberice containerele erau deschise și puteai scoate din ele lucruri, multă lume se îmbrăca gratis de la „second hand” însă au apărut curând cei de care vorbeai tu, jigodiile care scoteau tot din container și le împrăștiau pe toată strada, după un timp s-a rezolvat problema, au scos un nou tip de container cu o trapă specială unde pui sacii și odată împinsă in sus sacul cade inauntru iar când deschizi din nou trapa locul e gol și nu poti anunge înăuntru sub nici o formă așa că, adio second hand moca!!!!! 😂 😂 😂
Anunt pe grupul de facebook al satului “se doneaza x saci de tricouri barbatesti marimea x, n perechi de pantaloni marimea x. Primul venit primul servit, nu asigur transport”.
Dureaza cam jumatate de zi sa scapam de ele.
Sau mai anuntam prin familie ca avem si daca au pe cineva care le vrea
În oraș au pus prin cartiere niște recipiente uriașe pentru donații de haine,pături,….Foarte utile.Se ocupă un ong de asta.
0
Eu trimit tot ce am, haine, jucarii (in stare buna, evident) prin curier la Dragoste Desculta. O cutie, 30 ron si gata, am rezolvat. Mai sunt niste centre prin oras. Tot in Bucuresti am dus la Taica Lazar, dar ei nu primesc incaltaminte.
Am o porțiune acoperita în curte unde sunt depozitate trotineta,bicicleta cu si fără pedale,topogan mic dar si mobilierul vechi de grădină. Nu am vrut să le vând, de donat nu au apărut doritori iar la gunoi nouă ne ia fix ce e în pubele nimic in plus. Am încercat să donez unor familii nevoiase dintr-un cartier cu locuințe sociale, au zis că au dar poate le dau niște bani…
Hainele de copil mic sunt sortate in pod, îl așteaptă pe nepot să crească.
Hainele de adulți o parte la Caritas o parte la o asociație ce se ocupă de victimele violenței domestice. Un prieten pompier zicea că și ei colectează.
Greu cu donații, nu mai sunt săracii ce au fost.
Aceasi problema am avut si eu pana anu asta.
,,nevoiasii”scurmau in gunoaie
Gunoierii nu ridica orice.mai nou ne am pus pe reciclare in oras.nu stiu cat o sa tina si habar nu am unde se pot arunca saltele ,fotolii rupte etc.
Ba cireasa de pe tort
Stiti pe aia maaina de se plimba pe strazi si tipa ca ia fier vechi si electrocasnice stricate?
Ei bine aveam un frigider si o masina de spalat stricate.vin 2 indieni de ai nostrii le coboara si imi spun :va costa 250 ron sa le luam!
Pe buneee?i am zis sa le lase unde sunt le trimit la emag primesc voucher si mai pun 250 si imi iau o chestie noua.
In fine pana la urma le au luat gratis.
Am descoperit o manastire in oras care ajuta familii nevoiase .Acolo duc mancare (asta e jobul primesc si mancare ) si lucruri ok care se pot utiliza.
Pentru restul chestiilor am chemat un nene care duce gunoiul dupa demolari si impreuna cu vecina am aruncat toate rahaturile de care nu mai aveam nevoie.
Daca initial ziceam cum naiba umplem noi o remorca dupa 2 ore ne puneam intteabarea ,,oare asta mai incape”?incredibil cate rahaturi poate aduna un om
Chestii de care aveam neaparat nevoie la momentul respectiv
Eu as recomanda Vinted pentru haine. Am înțeles ca s-a extins si exista si in Romania mai nou. Sper sa te ajute in viitor.
Le poți da la H&M. Primesc 5 pungi mari pe luna pe fiecare cont. Adică dacă și tu ai contul tău și soțul contul lui puteți duce 10 sacose. Eu așa am procedat cu hainele mele pe care nu le-am mai purtat și mi le-au primit fetele de la H&M fara probleme. Mi le-a scanat pe cont și am primit vreo 5 lei cadou. Nu le-am dus pentru bani, le-am dus pentru că, la fel ca în situația ta, nu aveam unde sa le dau și nici timp sau nervi sa le pun pe grupuri sau site-uri de vânzare. Și cei de la H&M primesc haine in orice stare: bune, rupte, patate, noi, nu contează materialul din care sunt facute. Așa că nu mai trebuie nici să aruncați hainele.
Iar am ajuns la spartul târgului..
De obicei dădeam lucrurile de care nu mai aveam nevoie (dar în stare bună) unei cunoștințe mai în vârstă cu posibilități financiare limitate și care are în mare aceleași măsuri ca mine. I-am mai luat și lucruri noi, să nu vă imaginați că făceam din casa femeii coșul meu de gunoi. Pur și simplu aveam haine/încălțăminte care nu prea îmi plăceau (primite cadou de exemplu) sau pe care constatam că nu prea le port. De ce să prindă praf la mine în dulap când altcineva se poate bucura de ele. Plus că doamna aceasta cunoștea alți oameni și distribuia lucrurile să le facă o bucurie și lor.
Înainte să vin la București am tras o curățenie generală, mai ales în gențile de congres. Aveam una mică, ca un fel de borsetă, primită la congresul de cardiologie din oraș (organizat de familia B-implicați în politică și mari sifonatori prin clinica lor privată..au cumpărat și un castel-google Castelul Teleki din Gornești). M-am dus la congres strict pentru punctele de educație medicală continuă, iar de gentuța aia ridicolă chiar nu aveam nevoie. Așa că am atârnat-o de mecanismul de ridicare a pubelei, iar la scurt timp a venit mașina de gunoi. A coborât un tip înalt, musculos, care a luat gentuța cu 2 degete și a defilat pe vârful picioarelor prin parcare. Am vrut să filmez faza, dar se uita în sus spre balconul meu. Nici că merita geanta aia să ajungă în alt loc.. justiție poetică!
Noi strangem in luna decembrie, de cativa ani, la scoala. Rugam ca lucrurile sa fie ambalate frumos, cu mentiuni de gen, inaltime specificate pe pachet. Mergem de Sf.Nicolae la un preventoriu de boli TBC. Ne asteapta cu un aranjament facut de copiii de acolo. Toata lumea e fericita: unii ca au primit, altii ca au daruit.
Grozav! Unde se intampla asta???
Mulțumesc pentru articol! Și eu în București mă chinui tare cu donatul de haine. Mai ales că nu am mașină să le duc la „centrul nu-știu-care” din capătul celălalt de oraș. Am pățit cam tot ce s-a spus deja prin comentarii, de la haine împrăștiate pe trotuar în fața blocului și până la a fi certată când am întrebat la biserică dacă le pot duce acolo.
– Am mai dus la H&M, apoi am citit că le iau și le duc în landfills și că totul ar fi o mișcare de PR. Oricum, puteai duce numai cantități mici. Nu pot să merg la mall cu sacul și să duc 2-3 la Zara, 2-3 la Pull&Bear… Plus că ar însemna să fac câte un drum în fiecare seară.
– Am dus și la biserică, acolo unde mi s-a permis, dar numai după ce am vorbit cu persoana x, y și z, în zile diferite, plimbându-mă cu sacoșele. În cartierul în care stau acum nu este o opțiune.
– Am mai dus și la gunoi, deși mă durea inima de ele.
– În ceea ce privește harta reciclării și containerele de la diverse hipermarketuri/benzinării, nu m-am avântat, căci am citit pe internet informații contradictorii privind existența containerelor. Nu voiam să bat ditamai drumul (toate îmi erau departe) pentru o parcare goală.
– Am încercat și la spălătoria socială de sector, îmi era chiar aproape de casă, dar când am sunat să văd dacă mai există și dacă primesc haine, mi-au zis să le duc la un sediu în total altă parte de oraș.
– Am încercat și varianta Armata Salvării dar de ambele dăți acceptau la acel moment numai ajutor în donații financiare sau voluntariat.
– Am aflat de Banca de haine, dar avea stop la donații datorită volumului mare de haine ce trebuiau prelucrate, și nu au mai reluat activitatea în 2023.
– Am dus și la țară la bunici (cum duceam în copilărie) dar lumea s-a fudulit, scuzați-mi expresia. Mă refer la familiile sărace, fără niciun venit. Încerc să justific fenomenul prin proximitatea față de oraș :))
Voi încerca și variantele găsite aici prin comentarii. Am o jumătate de șifonier plină cu saci, săculeți, pungi și punguțe.
Dacă sunt hainute s m si sunteti din buc as dori eu
Bună! Pentru lucrurile în stare bună există cutie de donații la Pull & Bear (și am înțeles că și la alte magazine din același grup). Pentru cârpe, la H&M; ei le toacă și apoi le reciclează cumva.
La mine in localitate exista “pubele” speciale cate 4 containere mari, mai greu cu ridicatul de manerul ala ca sunt imense, 1 de haine de copii, separat jucarii, separat haine adulti, 1 incaltaminte. Sunt absolut peste tot la fiecare sa zicem 1 km patrat. Sunt de la cucea rosie sau alte ONG uri . Primaria le pune si ONG urile le administreaza gen sorteaza curata si trimit mai departe in lume unde este nevoie. Obiecte mai mari gen bicle, trotinete, carucioare etc le poti duce la biserica catolica si ei se ocupa sa le dea celor in nevoie.Cu mobilierul exista o pagina de FB unde le pui si anunti ca le dai si vin sa le ridice cei care au nevoie daca nu ai cui anunti salubrizarea sa aduca masina speciala ca arunci mobilier si trimit de la o divizie a lor care colecteaza. Eu am schimbat cabaoeaua si masa de mancat luna trecuta, nu erau f vechi sau rupte doar ca vroiam ceva mai de calitate le-a luat un baiat care are apartamente pe arbnb si gata.Dupa sarbatori am mobila fiului cel mare care are 6 ani si arata ca noua gen 1 pat de 90×200, dulap, comoda a zus ca o ia tot el si imi da 1500 lei pe toate. F bine ca recuperez ceva si mi le cara din casa
Magazinele din mall-uri colecteaza articole de îmbrăcăminte. Dar una, doua sacose. Trebuie se le duceti pe rand. HM da si voucher, pt cumpărături ulterioare
Doamne, chiar ai pus deștul pe rana, in ceea ce ma priveste. Exact in situatia asta sunt si eu. Am saci de haine foarte folosibile, chiar unele aproape noi de care nu stiu cum sa scap pațind exact ce ai patit tu in încercarile de a le dona. Ideea de a le scoate la gunoi cum spune John Temple nu pot sa o aplic eu fiind nu neaparat zgarcita (pentru ca nu sunt) dar extrem de obsedată de ideea ca e pacat de risipit munca si valoare aruncand lucruri folosibile si in care s-a investit munca si bani. Si, exact ce spui tu, am vazut pe trotuare haine bune si curate calcate in picioare de nesimtiti care scotocesc in pungile cu lucruri puse pentru luat si le arunca pe jos daca nu le vor si am tras concluzia ca nu asta este soluția. Am incercat si eu la preotul din parohie, la casele de batrani, peste tot am fost trimisa la plimbare mai direct sau mai elegant. Am intrebat la primarie daca exista un serviciu de colectare de haine sau macar de deseuri textile ca sa nu arunc in masina de colectare a gunoiului menajer haine, dar nu, nu au si nici macar un seviciu de colectare a obiectelor casnice de care nu mai ai nevoie nu exista.
Si cand te gandesti ca ”in afara” sunt zie anume de colectare in care omul scoate la poarta ce nu mai foloseste si vrea sa dea. Mai mult, intr-o excursie in Bolivia (dap, am avut sansa asta!), am vazut intr-un orasel pe gardul unei biserici montat un cuier de perete sub un anunt: ”Poate cineva are nevoie de haina ta nefolosita” . Mi s-a parut cu adevarat crestineste…
DGASPC. La sediul din str. Eforie (București) primesc de toate. Haine de adulți și de copii, jucării, mobilier mic (pătuțuri adică) și cam orice. Le mai sortează ei o dată, cred, și le dau mai departe. Noi așa am ajuns sa ne scăpăm de ele. Exact după niște aventuri precum astea din articol 😄