E aproape înfricoșător să fiu în București și să mă gândesc cu groază că nu mai plec nicăieri până la primăvară. Nfine, luați de citiți, că am io o presimțire că empatizați foarte puțin spre deloc cu suferința mea.
- Poke (am plâns liniștit în fața monitorului, ceea ce vă previn c-o să faceți si voi, garantat)
- Bicicliștii vor respect
- Tu ce faci când nu știi ce să mai gătești?
- Ce să Nu faci când îți cumperi casă
- ’95
2. Orașele sunt ale oamenilor. Trebuie să ai un transport în comun eficient, să asiguri infrastructura pentru transport alternativ bicicleta /troty cu pânze, la picior, pedestrul să nu se frece de toate gardurile sau să facă slalom pe trotuar și carosabil pentru că bizonul își parchează mașina cum vrea sula lui. Ultimii, sunt ăia cu mașini. Iar asta cu claxonatul pe mine mă scoată din minți. Dacă aș sta iarăși în București, or aș mesteca Extraveral ca pe Mentos ori aș ajunge destul de repede la pușcărie. Nu absolv bicicliștii, că ăștia sunt dobitoci, dar fă, tu ca stat, cursuri de legislație rutieră dacă vrei bicicliști sau trotinetisti decenți.
3.Nu vă mai stresați, doamnă, Vasilescu mâncă și crud.
1.Nu am plâns dar nici foarte conforbil nu am fost.
Comentariu beton!35
3. Știu, sunt convinsă că găsește el ceva. Dar mai am două, mai mici și mai pretențioase.
Comentariu beton!25
3. Multumesc mult ! Chiar aveam nevoie,din aceleasi motive mentionate . Aprofundez mai tarziu,acum …gatesc !
🤗🤗
Mihaiiiii!!! Scuza-ma ca strig, dar nu m-as fi asteptat niciodata sa vad unul din articolele mele in lista aceasta a ta, pe care o urmaresc de atata timp! Multumeeesc de un milion de ori! ❤
Comentariu beton!22
N-ai pentru ce.
Si noi multumim, Mihai! D-na Ursu, va citeam mai des altadata, oare ce s-a intamplat??!!
@Irinoush, cred că nu e aceeași Ramona Ursu cu cea la care te referi tu. 😉
@Ramona, sfaturile tale sunt perfecte. 👍🙂
Sunt Stan Patitu’, dar nu in State, ci in Aussie. Pare atat de usor (la cateva clicuri distanta), dar este atat de greu, chiar daca ai banii. Am fost refuzati la doua proprietati si deja incepusem sa ne pierdem speranta, rabdarea. Pana la urma am avut noroc, dar dupa multe emotii.
Aha
@Emil, multumesc mult!
Si in alta ordine de idei, multumesc pentru toate- sunt azi ca painea calda alese!
Mai prindem putina inima, ca aseara ma culcai cu cetin si avui cosmaruri!
De ce-ai avut coșmaruri? Nu mai poate moșu’? Că el se lăuda că poate. 😛
A puté, nu zâc nu…
Da voi ati vazut ce teme pt acasa ne-a dat???
De ce? I-a crescut galopant, glicemia? O avea deja uriașă?
@Mihai, cum sa iti spun, nu imi vine in minte acum ceva care sa egaleze nominalizarea mea aici. Ma simt ca si cum as fi castigat marele premiu la loto 🙂
De multe ori cand scriu ma gandesc „oare cum ar face Mihai in cazul asta, cum ar scrie el?”, pentru ca tu esti pentru mine exemplul ca se poate aproape orice in materie de scris.
@Irinoush, eu sunt alta Ramona Ursu 🙂 cred ca tu te referi la jurnalista Ramona Ursu.
Dap
Oricum mi-a placut ce am citit.
Fara ochelari , la prima ora…
mulțumesc! mai ales pentru articolul Marei, am să-l forwardez (ha) jumătății înnebunite de întrebarea „ce-i gătesc azi?”; însă nu mă pot abține să nu remarc fina ironie la adresa celui de-al „patrulea membru al familiei”…
duminică liniștită tuturor!
ah, wait, se adună satanele mai tîrziu…
Sper să aducă un pic de inspirație 🤗
apropo de casă: am căutat doi ani. mi-am făcut-o singur, până la urmă (singur însemnând că am fost arhitect, cel legal respectând planurile mele, director de șantier, pe vremea când se putea, responsabil cu aprovizionarea, contabil, bucătar, sacagiu, muncitor necalificat și, în general, om bun la toate). a fost provocarea supremă din viața mea și cred că voi mai face o dată chestia asta le pensie.
Comentariu beton!25
Șerif, ai tot respectul meu. Eu nu aș fi în stare sa fac asta.
berenger, fratele meu intru sudori 🙂
Si noi am cautat cca 1 an jumate sa cumparam o casa. Si pe cuvant ca nu suntem asa de mofturosi, am fi fost dispusi sa acceptam si ceva mai vechi, in care sa ne bagam la renovari, si cu zona am fi fost destul de flexibili…insa nu am gasit.
Asa ca la un moment dat am zis ca luam teren si am inceput sa facem planul de constructie. Jumatatea mea si-a pus in aplicare experienta de la job (Project Manager) iar eu gena de baiat bun la toate cu care m-a crescut tata (ca el repara cam totul pe la masina si pe la casa, si cum am tot stat pe langa el…).
Mers la banca (banci, ma rog, pana am obtinut cea mai buna dobanda), mers la arhitect, facut plan, aprobat, facut caiet de sarcini, cerut minim 3 oferte pe fiecare corp de lucrari, etc, etc….
Nopti nedormite? haha… zeci. Nervi ca unii nu au facut cum trebuie ? Cerut sa remedieze cu amenintari de neplata si cu arhitectul langa mine? Destule. Echipe faine? destule.
Nu o sa uit niciodata faza asta:
Eram deja „la gri”, angajam echipa de muncitori pentru finisare interioara si exterioara. Patru baieti faini, seriosi, ajung cu gentile de unelte si scule la adresa, si ii ia madam in primire.
Le arata senina un whiteboard pe care noi incropisem un calendar cu toate datele importante (gen bransari la apa, la curent, sapat trotuar, etc – chestii care nu puteau fi amanate), si ii intreaba cam care e planul lor pe zile (aproximativ, sa zicem ca nu era batuta in cuie ziua, dar macar saptamana sa fie clara), pentru ca in functie de raspunsul lor urma sa programam celelalte corpuri de lucru, sa nu se calce pe bataturi prin casa.
Adica daca ei lucrau ceva la etaj, puteam chema electricienii sa cableze parterul sau garajul, din astea.
Well, cand au vazut baietii tabla, le-au cazut la propriu gentile din mana… nu mai dadusera ei de Project Manager pe santier, asta era clar 😀
Oricum s-au adunat repede si am colaborat f fain, acu’ suntem in al 7-lea an in care locuim aici si inca suntem multumiti de ce am facut cu mainile (si creierele) noastre.
@ MV, facem pariu că până în Anu Nou mai execuți o deplasare din asta de 5,000 de km?
1. Îl știam pe Poke toți cei care ascultăm matinalul Europa FM. Am plâns un pic
4. Valabil la orice exercițiu imobiliar. Când mi-am căutat apartamentul în Sofia, am crezut că mă omoară agenta, însă am avut in cap clar niște criterii la care nu am renunțat (locație, proximitate față de metrou, shopping, sală; preț!). Doi ani mai târziu, când mă întreabă cineva dacă mă gândesc să mă mut de aici, răspunsul e simplu: doar în altă țară, că apartamentul e fix ce am visat să fie
5. Life happens.
Comentariu beton!21
„Mă rog, uneori ni se mai alătură în bucătărie și cel de-al patrulea membru al familiei, dar nu știu cum se face că cel mai des ni se alătură când masa e aproape gata. Nu tot timpul, dar un pic cam prea des pentru cât se laudă el că și gătește.”
Despre motanul Vasile este vorba, nu-i așa?
Comentariu beton!32
Absolut. 😛
🤣🤣
1. Prietenii mei au avut până pe la începutul anului un pisoi. A ajuns la ei când era cât pumnul, călătorind în poala mea. Într-o zi a venit bătut rău. La două luni după asta nu a mai venit deloc… 😥
2. Dacă e ceva ce urăsc în discuțiile despre strada/trafic, e generalizarea. Bicicliștii vor respect, pentru că sunt a doua cea mai vulnerabilă categorie de participant la trafic, după pietoni.
Iar faptul că unii dintre ei sunt niște idioți lipsiți de instinct de conservare, nu ar trebui să ne facă pe noi, șoferii, să îi privim ca pe niște intruși care ar trebui să se evapore din jurul nostru.
3. Am avut deseori aceeași problemă cu vreo rețetă de-a lui Jamie Oliver pe care voiam să o pun în practică, până când ajungeam la „sunt necesare 3 capere mici”. Salvez articolul, e de utilitate.
4. Chestii de bun simț pe care nu ți le dai seama, dacă nu le vezi scrise.
5. Uneori se întâmplă să se petreacă în jurul nostru ceea ce se cheamă viață.
Comentariu beton!17
Și aveai doar capere mari, nu-i așa?
Capere mari>capere mici 😉
@Mara, mai grav, n-aveam deloc.
1. Am și am avut pisici și totuși am citit, sa vad cat praf se aduna in casa. Așa e… Abia am trecut printre un eveniment de acest gen. Mica consolare: a avut o viață bună alaturi de stăpâni, care își vor aminti cu drag de ea
2. Bicicliștii vor respect dar trebuie sa și ofere… Totul tine de civilizație și de bună creștere, dar sunt din ce in ce mai rare, de ambele părți ale bicicletei
3. Citit acum cateva zile și descărcat. Doar citit fara gătit 😁 ieri am făcut clasicele șnițel cu pesmet, de piept de pui cu piure de cartofi și azi am in plan conopida cu pulpe de pui și supa crema de legume. Plus o noua garnitura la restul de snitele: dovlecei cu usturoi. Știu, naspa
4. Adevărul e undeva la mijloc. Ar fi bun si un ghid scris de un cumpărător. Am experiență doar de cumpărător, una din cele mai traumatizante experiențe, pentru că m am simțit tepuita și de vânzător și de agent. Câteva luni nici n am putut intra in apartament de ciuda. mă gândesc cu groaza că la un moment dat va trebui sa repet și voi fi și vânzător și cumpărător
5. Mi a plăcut…
Comentariu beton!15
Mojo, imi pare rau! Din pacate, stiu ca aceste lucruri se intampla. Eu fac ce tine se mine, alti colegi de-ai mei la fel, dar schimbarea in bine vine destul de greu.
Pfui, multumesc Marei pt articol.
Am și eu doi pretențioși, și da, organizatul meselor din timp e foarte util.
@Mihai,mai pune mâna și gătește și tu….
Deși, in general, nu sunt eu responsabilul cu meniurile familiei, mă preocupă cum și în ce fel își formează fiu-miu obiceiurile alimentare. De aceea, zic Multumesc pentru articolul Marei.
Ironiile cvasi subtile se pare că sunt comune scriiturii voastre.😊
🤗🤗
1. De 16 ani de când ne-am mutat la casă, am avut mereu pisici, care ne-au ales ele pe noi, nu noi pe ele. Pur și simplu au apărut în curtea noastră și noi le-am îndrăgit și îngrijit! Te atașezi de ele și, din păcate , ptr. ca așa sunt ele obișnuite, colindă peste tot și au parte de tot felul de necazuri: călcate de mașină, otrăvite, prinse în capcane sau dispar pur și simplu! Suferi crunt după fiecare și zici că nu-ți mai trebuie🤨 Și apoi…apare altă pisicuța care te alege! Poți să o refuzi???🙂
2. Mi-e frică să merg cu bicicleta prin oraș!
3.Aceeasi problemă, așa că mi-am amenințat jumătatea că nu mai gătesc dacă nu-mi spune ce!🤪 Eu am spus…eu am auzit!! Așa că mulțam’pentru idei🥰
4.N-am cumpărat, am construit în regie proprie! Doi ani de coșmar, nervi și stres până la cer, cu fel de fel de meseriași care de care mai pricepuți!
Ii găseam dormind sau dispăreau de pe șantier ca să plece la băut! Asa zisul „diriginte de santier” angajat sa supravegheze lucrarea lipsea mai abitir decât ei!
Îmi aduc aminte că un coleg de serviciu, cu probleme de „greutate”, m-a întrebat ce cura de slăbire am urmat de arăt așa bine. I-am zis să facă o casă 😆😆😆
5.???
Comentariu beton!14
Mulțumesc pentru articole!
1. 😢😢😢 mi-a adus aminte de motanul semi-sălbatic al prietenei bunicii. Mare, auriu, superb, Don Juan-ul cartierului. Aproape săptămânal venea rănit şi în afară de veterinar doar pe bunică-mea o lăsa să-l „doftoricească”. A murit otrăvit..
2. Necivilizați în trafic pot fi toți, indiferent de modul de deplasare.
3. Super, pică la fix! Iar aspectul gătitului împreună cu copiii este minunat. Am amintiri grozave ajutându-i pe ai mei: pe bunica la tocat carne, mărunțit nuci şi mac, amestecat gălbenuşuri cu zahăr (fără mixer!), pe mama la tăiat legume pt salata de boeuf, pe tata la preparat lasagna la cuptor..şi acum mai gătim împreună uneori.
4. Sfaturi utile
5. Frumoasă povestire. Şi totuşi, ce s-a întâmplat cu Diana? Sau rămâne să ne imaginăm fiecare ce vrem..
Duminică frumoasă tuturor!
Probabil cu Diana s-a întâmplat viața în sărăcie intr-un oraș mic și foarte mic.
Hop si eu, in legatura cu articolul imobiliar.
As scrie un kilometru in care sa demontez unele din punctele agentului. Care au logica si bun simt, dar sunt, evident din perspectiva sa, iar perspectiva mea ca om care a cautat casa, e pe scurt asta:
Eu sunt cel care plateste un purcoi de bani pe casa. O suma intodeauna foarte mare pentru un om simplu. Nu e vorba de un aragaz, sau o pereche de chiloti. E vorba in multe cazuri, in cele mai multe, de o decizie pe viata. Poate pentru tot restul vietii, in cazul meu. Or fi si cazuri de oameni cu multi bani, care cumpara si vand case, ca pe sosete, dar sunt exceptiile. Aceia sunt unicornii agentilor. Dar in majoritatea cazurilor e vorba de cea mai importanta tranzactie, pentru cumparator, din viata sa.
Eu sunt cel care, poate, il va plati si pe agent daca se finalizeaza tranzactia. Din banii mei isi ia comisionul.
Eu ma pot razgandi, pot constata ca nu e ce imi doresc, dupa ce rumeg un timp si pun in balanta plusuri si minusuri si tot eu imi asum, pentru mine, cand si daca mi se potriveste si daca imi doresc acea casa, cat sa fac acel pas.
Asadar, cu sau fara suparare, mi se rupe de sensibilitatile agentului, sau ale vanzatorului. E e egoist, da. Dar asa trebuie sa fie. Asa e in interesul meu cand e vorba de o decizie care ma va costa enorm, din multe puncte de vedere, nu doar financiar.
Ah si exista si unicorni. Eu am vazut. Am vazut casa dorita, la pret bun. (Evident ca in zona realista. Nu vinde nimeni pe degeaba.)
Sfatul meu pentru cumparatori:
Nu va luati dupa agenti. Continuati sa cautati pana gasiti ceea ce voi considerati ca vi se potriveste si sunteti multumiti si de pret. Va puteti razgandi. Puteti fi pretentiosi. Sunt banii vostri, e vorba de viata voastra pentru urmatorii, poate zeci de ani, poate pentru tot restul vietii. Voi impuneti termenii. Incercati sa fiti optimisti, realisti si circumspecti.
Bafta!
Comentariu beton!36
Iti dau dreptate. Primul meu apartament, la care nici acum nu stiu de ce m-am dus, pt ca eu voiam musai 2 dormitoare si sa nu fie la ultimul etaj, a fost cumparat pe loc! Am simtit, de cum am intrat, ca acela este AL MEU! Desi avea un singur dormitor si era la ultimul etaj 🙂 Eram cu tata si i-am spus „eu de aici nu mai plec”.
Am dat pe loc ce bani aveam la mine si am semnat precontractul. Dupa jumatate de ora, a venit un cuplu sa dea banii jos…Nici acum nu imi bine sa cred ca proprietarul a fost de onoare si nu a cedat insistentelor celorlalti.
Am si acum acel apartament, nu mai stau acolo, dar e cea mai iubita casa din toate cele in care am stat.
Deci da, daca as fi ascultat sfaturile doamnei, nu as fi vizionat-o si nu aveam „acel ceva” care, uneori, te face sa te razgandesti.
P. S. E adevarat ca zona facea diferenta. Cu banii respectivi luam lejer 3 camere in alta parte a orasului. Dar na, asa a fost sa fie. Sa faca click. Sau „perfect match”, in termeni actuali :))
Comentariu beton!19
Da. Tot eu. Bine punctat Cristina. Mulțumesc.
Pentru agenți, o casa, e, firesc, o marfă. Perspectiva lor e deformata de lentila asta. Cum pentru un chirurg…un organ e doar un pic mai mult decat o bucata de carne acolo. Pentru vânzător care, chiar daca a fost implicat emoțional, oricât, e nevoit să se detașeze, e, sau devine tot o marfă de care vrea sa scape cat mai repede la un preț cât mai bun. Doar cumpărătorul investește mult mai mult decât suma in bani. Nu vorbim de excepții. Casa va fi locul in care va avea bucurii și necazuri, va crea sau va pierde o familie, in care va petrece o buna parte din viața. Locul in care se vor naște și muri amintiri.Etc Samd. Și chiar și financiar…daca ne gândim un pic: Sub pragul de jos, financiar, sunt cei care acum nu-si permit, sau niciodată nu-si vor permite o casa. Peste un anumit prag sunt cei care își permit mai multe…castele. Dar între acestea e o paleta larga de oameni, (majoritatea, dintr-o țară dezvoltată) care își permit, cu credit sau nu, de la o casa mică și modesta la un mic palat. Iar aceștia vor investi ceea ce pentru ei va fi o sumă foarte mare. Se vor întinde atât cât îi ține plapuma, unii sub, alții peste, cât să obțină cat mai mult și cât mai aproape de ceea ce își doresc. Ceea ce va însemna o sumă mare pentru acel om. Așadar efortul financiar, plus toate celelalte însumate reprezintă ceva mult mai important decât reprezintă acea „afacere” pentru agent.
…
Radu, fara suparare. Si eu am gasit unicorni pentru clientii mei. Dar unicornii sunt exceptiile, nu regula.
Pe mine, de exemplu, stiu ca clientii mei ma angajeaza sa ii sfatuiesc mai degraba ce sa nu cumpere. Sa le scot in evidenta eu minusurile unei case, daca ei nu le vad. Fac asta tocmai pentru ca stiu ca poate e singura data in viata lor cand vor cumpara o casa.
Ce scriu eu vine din interactiunea cu sute de cumparatori si de vanzatori si din orele petrecute alaturi de ei.
Multumesc pt ca ai citit!
@Ramona.
E ok. Si eu iti multumesc. 🙂
Dar, hai sa precizez din start (daca nu era clar) ca nu e vorba despre tine. Nu te cunosc, nu stiu cat si cum interactionezi cu clientii, etc, samd. Se prea poate sa fii tu o exceptie printre agenti. 🙂 M-a bucur daca asa e. Si mai trebuia sa nuantez ceva, ca ma refer la interactiunile cu agenti angajati de vanzator in primul rand. Nu la agentul pe care il angajez eu. Daca il angajez eu, da, ma astept sa fie cum spui tu. Dar, in cautarea unei case, daca nu angajez agent care cauta pentru mine, oamenii interactioneaza cu agentii vanzatorului. Nu sunt clientii acelui agent ci vanzatorul e. Pe acesta il deservesc. Oricat ar declama ca toti sunt clienti. Desigur ca nu doresc sa isi faca reclama proasta si vor interactiona profesional si cu cumparatorul, daca sunt buni, dar biasul e limpede si normal. Logic. Desi, la final tot din banii munciti de cumparator vor fi recompensati 😉 :)))
Iar cei care cauta o casa si au nevoie de lista ta vor interactiona in prinicipal cu agenti angajati de vanzator. Cei care isi angajeaza agent sa le caute casa, nu au nevoie de lista ta decat intr-o mult mai mica masura. Tu, agentul, esti cea cu…lista. 🙂
In alta ordine de idei ma tem ca nu vorbim de acelasi lucru nici cand vorbim de imobile unicorn. Din punctul meu de vedere nu e vorba doar de raportul pret/dotari/zona/calitate. Oferte bune sau senzationale, tehnic pe un pret super avantajos. Nu e vorba de …banane…sau, nu-mi vine acum cum s-or mai numi in argou. Ci e vorba si de ceea ce scria si Cristina mai sus. De feelingul produs. Nici un agent, cu atat mai putin agentul vanzatorului/vanzatorilor, nu va interactiona atat de mult cu mine, cat sa ma cunoasca, cat sa-mi cunoasca copilaria/viata, sa stie ce nostalgii, sau resentimente imi poate trezi o gradina, o zona, un aspect poate minor al …casei. Unicornul meu e ceea ce are un raport pret/calitate rezonabil, dar in primul rand imi da senzatia ca acolo ma voi simti acasa. Si nici o lista nu poate cuantifica chestia asta.
Mihai sigur nu a distribuit articolul tau pentru cei care fac o afacere din imobiliare, pentru cei care cumpara pentru a inchiria si a investi. Si cred ca nici tu nu pentru aceia ai scris majoritatea punctelor. Ci pentru cei care cauta in casa aceea un camin. Caminul lor. Casa lor. Acasa. Chiar si daca nu isi doresc sa traiasca acolo pentru restul vietii. Cateodata le iese si vor vinde pentru ceva mai bun. Altadata viata le va juca fente si vor trai acolo urmatorii 20-50-xx ani, pana la moarte. Iar cine e realist se gandeste si la asta. Daca nu o face e imbecil si isi merita soarta.
Iar atunci, daca cauta un camin fara sa aiba certitudinea ca nu va locui acolo zeci de ani, (si nu are cum sa o aiba daca e realist) nu are de ales decat sa fie foarte pretentios, foarte atent, chiar si cu riscul de a agasa agentii si vanzatorii.
Cine nu e atent si pretentios, se va lasa imbrobodit si ametit cu tehnicalitati avantajoase, se va putea trezi ca va locui intr-un loc pe care il va detesta, chiar daca e „perfect” aparent, tehnic,… si din care poate nu va putea scapa niciodata. Nu va fi un camin, ci o un loc meh, daca nu chiar o inchisoare detestata. Sau, daca va scapa, va fi mult mai atent si te va agasa…data viitoare. 🙂
In fine.
Bafta si spor in clienti buni! 🙂
@Radu, perfect de acord, asa ceva ma pregateam sa spun si eu, si sunt de acord cu ceea ce spun si cei care au comentat la comentariul tau. Nu sunt de acord cu punctele 6, 7, 8 si 9. Si, de regula, in 99% din cazuri, agentul incaseaza si de la vanzator si de la cumparator, deci pct. 8 e absurd. Am avut si agent care s-a suparat grozav ca am facut o oferta mai mica cu 40% cumparatorului, oferta care a fost acceptata instantaneu. Pt ca i-a scazut acel comision de la ambele parti grozav de mult. Ei doresc sa vanda cat mai scump ca sa incaseze comisioane cat mai mari. Un 1-2% incasat de la ambii, adica 2-4% este ceva enorm, deci nu ar trebui sa viseze unicorni de cumparatori, oricine are dreptul sa se razgandeasca dupa ce analizeaza situatia mai la rece, nu e ca si cum iti cumperi un frigider, nici macar ca si cum iti cumperi o masina
Da Ioana. Multumesc.
Si sa mai adaug ceva (nu Ioanei, ci in general), dupa care ma opresc, pentru ca nu cred ca e locul pentru a purta discutia asta, si de fapt doar imi varsam oful fara pretentii de acoperire exhaustiva a subiectului. 🙂
In momentul asta sunt probabil sute de mii, poate milioane, de nefericiti, in tara asta, care luati de val si din disperarea de a scapa din cutia de chibrituri pe verticala, in care erau nefericiti (pentru ca nu au stiut/putut sa o faca camin iubit) din bloc, din dorinta de a iesi in curtea lor, de a putea face un gratar, etc. , cunoasteti textele, au shimbat cutia de chibrituri pe verticala, pe o inchisoare pe orizontala, cumparandu-si o casa costruita de un dezvoltator imobiliar. Super atractiva tehnic si ca locatie (dupa curentul momentului) si ca pret, pentru cel care atat isi permitea. I s-a oferit ceea ce isi permitea. Dezvoltatorii facand insa profituri uriase. Si agentii la fel. Dar a dat nefericirea de apartament de bloc, pe nefericirea unei case fara pic de personalitate, inghesuita intre mii de altele, unele identice, altele aproape identice, intr-o zona dezvoltata fara cap, fara macar o tentativa de urbanism. Si se straduieste sa para fericit in curtea sa de 2-3 metri in jurul casei, ascultand manelele/rockul/bumtzi bumtzi -ul/vivaldi-ul sau Mozartul vecinului din spate, besinile vecinului din dreapta, samd.
Si Injurand politicanul care i-a promis in urma cu 5 ani gaz la poarta si drum asfaltat, sau chiar si o canalizare functionala care nu refuleaza la prima ploaie mai sanatoasa. Fiind nevoit sa urce in masina si sa conduca pret de xx minute pentru orice necesitate, etc. samd.
Daca toti acesti oameni ar fi gandit ca mine, (in ultimii 20-30 de ani) si ar fi fost mai pretentiosi, mai putin convinsi de moda, de politicieni farsori, de agenti fara scrupule, altfel ar fi aratat zonele noi dezvoltate. Dar nah… asta e….
Pe chestiunea imobiliarelor, eu am observat că sunt tot mai multe oferte imobiliare în reprezentare exclusivă, ceea ce mi se pare foarte ok. Asta înseamnă că vânzătorul angajează un agent care-i va reprezenta doar lui interesele, respectând un cod etic, desigur. Caz în care cumpărătorul se va lovi de următoarele situații: 1) discută direct cu proprietarul fără implicarea vreunui agent, 2) discută doar cu agentul proprietarului, 3) discută și cu proprietarul, dar și cu un agent care, teoretic, reprezintă interesele ambelor părți (mhm, cum să nu) sau 4) discută doar cu agentul angajat să-i reprezinte lui/ei interesele. Tot ce a scris Ramona mie mi se pare super ok pentru prima situație. Pentru restul…unele puncte sunt discutabile.
1. Îmi pare rău pentru Poke și pentru familia lui tristă după „plecarea” lui.
PS. Dar de ce ești asa sigur că nu mai pleci până la primavarară? Nu așa credeai când te-ai întors din roadtripul cu meciul și câteva zile mai târziu ai aflat că pleci din nou scurt la Madrid? Cine știe ce se mai ivește, cine și pe unde te mai trimite 🙂
Că vine iarna și mie nu-mi place să mă plimb iarna. 🙁
Pai Mihai e simplu,te plimbi pe undeva unde e cald;)
dacă s’teți pe aici, @Fritz&@Iulia? aveți un mesaj pe mess-ul ei
3. Ghidul este extraordinar! Mulțumesc, Mara! 😊
1. Foarte fain.
2. –
3. De-a dreptul superb!
4. Interesant, dar în Austria e mult mai simplu.
5. –
S-aveți o duminică faină tătă lumea. 🥳🥳🥳
Super tare ghidul de alimentatie, mai ales ca au avut si nutritionistii ceva de spus, pentru ca in rest oricum netul e plin de retete si indicatii ( unele ok, altele nu), dar foarte putine au si un aviz medical.
Tote bune si frumoase, dar cand ai un mic „monstru” de 10 ani, care efectiv te terorizeaza zilnic cu : ce avem azi la masa, si daca nu este friptura cu cartofi/ pizza (unoeri ), paste sau sarmale 🙂 toate gatite in casa din ingrediente proaspete si de calitate anyway, intra intr-o greva a foamei ( mama imi spunea sa nu ii dau nimic , nici o alternativa, ca va reveni copila la sentimente mai bune si va manca ce trebuie ), greva pe care eu o intrerup pentru ca nu mi se pare ok sa se culce sau sa plece la scoala fara manance, deci cand ai asa copil mofturos, nu stii incotro sa o apuci…
O sa ii prezint ghidul cel colorat sa vedem ce zice…
1. Nu știu dacă citesc, poate mai târziu, pisoiul miorlăie să mă dau jos din pat dacă tot m-am trezit și șoareci n-am să le dau apă.
2. Mai târziu. Ca idee, sunt un pieton cuminte. De câteva luni primăria s-a apucat să spargă orașul pt piste de biciclete. Bucată de drum de acasă la serviciu e aproape gata, deși nu-i gata de tot, mă străduiesc foarte tare să nu merg pe pista de biciclete (e luată din trotuar).
3. Am citit ieri pe fb. Deși io-s singură, mănânc și mâncare clasică și gătesc intenționat pt mai multe zile (uneori chiar congelez), „eu ce mai gătesc?!” e întrebarea existențială a vieții mele. „A fi sau a nu fi” e pistol cu apă.
4. E ceva vreme de când am căutat eu casă. Deși nu am avut un plan construit intenționat, pus pe hârtie, etc, instinctiv am urmat majoritatea stafaturilor. Știam care sunt punctele pe care le voiam neapărat, cele pe care nu le voiam deloc și cele unde puteam să las de la mine. Singurul meu regret e că apartamentul cumpărat nu e decomandat, dar asta nu s-a pupat fie cu prețul, fie cu vecinătatea apartamentelor vizionate sau alte chestii.
5. Cred că trebuie să recitesc.
3. Eu sunt dezastru la a respecta rețete. Elimin anumite ingrediente (pe bune, supa aia de linte nu se poate fără cele 3 frunze de dafin?) sau le înlocuiesc în mod frecvent. Când gătește el, soțul nici nu concepe să nu respecte rețetele, mai ales pe cele făcute de mama sa. Îmi aduc aminte că, din motive de lipsă lapte suficient în casă, prima oară am făcut pastitsio cu mozarella în loc de sos bechamel. Pfoai, în ochii lui parcă tocmai făcusem un sacrilegiu. Noroc de copii, care au fost foarte deschiși la testarea preparatului. Am făcut apoi și cu bechamel, copiii mi-au zis că „ți-a ieșit la fel de bun ca al bunicii”, soțul că „bine-ai venit pe drumul cel bun”, ce să mai, armonie în bucătărie. A treia oară am întrebat: fac pastitsio a la bunica sau a la Anduța? A fost 2 (copiii) la 1 (soțul), pentru varianta cu mozarella. Aia e, în iad cu mine. 🤭
Comentariu beton!15
Prima dată când testez o rețetă o fac cum scrie la carte (cu foarte-foarte mici adaptări pt gustul personal; de exemplu: nu-mi place picant/iute, iar in ultima vreme nici n-am voie). Dacă cumva gătesc la ai mei acasă iese circ „de ce n-ai făcut așa, de ce n-ai pus și aia?” de m-apucă dracii.
Pe măsură ce repet rețeta o mai adaptez, fie în funcție de gusturi, fie de ingredientele pe care le am în casă și/sau lenea de a ieși la cumpărături.
De curând am făcut pentru prima dată o supā cremă de conopidă și patrunjel. Din greșeală, că nu s-a găsit broccoli din rețetă și se plănuise deja supă cremă verde. Aş mai fi avut de ales dovlecei în loc de conopidă, dar am dat cu banul și aia a fost. N-am absolut nicio problemă să nu respect rețeta din start. De exemplu, n-am făcut niciodată eu salată de boeuf. Dar știu sigur că prima oară ar putea lejer fi și cu pui, in loc de vită. Și cu mazăre, ca supliment de verde. Iar dacă nu găsesc mazăre, mare lucru să nu testez cu broccoli. 😁
Punctul 4, alineate 4 și 5.
Eu fix așa am cumpărat ultimul apartament. Am plecat să-mi iau un pachet de țigări și am intrat de curiozitate la o vizionare. Ca să văd cum e tipul cela de apartament și cum mai merg negocierile. După 3 minute bătuse palma. Și cu un cost cu 10% mai jos decât cererea inițială.
1. Am doar amintiri plăcute cu mâțele ce au plecat spre alte tărâmuri.
Ce bine ar fi daca ar fi toti cumparatorii asa ca tine! 🙂
Mulțumesc pt articole. Lasă Vasilescule că am pus o vorbă bună la Mara, îți va găti doar „cărnuri” de sezon, ciuperci, păstăi, ghimbir, salate bruseleze și altele. Seara ai voie să deschizi ușa la frigider, fără să o rupi, dar fără să atingi și iei cu multă apă. Succesuri!