Ce mi-a plăcut (săptămâna 332)

Nu, cărțile nu vor dispare, după cum nici vinilul n-a dispărut, așa cum au profețit unii și alții. Doar că nu se va mai tipări orice maculatură, așa cum din păcate se face in momentul de față.

Servus.
1. Well, o parte din utilizatorii platformelor consacrate, migrează către altele, mai noi, nu din cauza ideii de noutate, ci din cauză că s-au săturat de reclamele idioate, prost făcute şi cu adresabilitate către cei mai uşurei la cap (deh, nu poţi fi foarte subtil, că nu se prind şi se iroseşte orzul pe gâşte), s-au săturat de modul agresiv în care sunt bombardaţi cu tot felul de nimicuri infantile sau penibile şi mai ales s-au săturat de AI-urile obtuze care nu îţi permit să reproşezi ceva pertinent, oricui merită un scuipat între ochi, deşi mulţi ologofreni, care ar trebui banaţi definitiv pe orice formă media, continuă să îşi manifeste IQ-ul dintr-o singură cifră şi împut vieţile tuturor celor care le ajung în cale.
2. Cartea în sine, în format fizic, a ajuns un simbol învechit, care îşi găseşte cu greu locul în vieţile a tot mai mulţi. Cumva, aproape doar cei care au crescut şi au învăţat să citească răsfoind pagini care miros a hârtie şi cerneală tipografică, mai cumpără cărţi ce pot sta într-o bibliotecă personală. Evident, şi mie îmi este mai comod să ţin într-o tabletă, câteva mii de cărţi, la care să am acces oricând, mai ales atunci când sunt plecat pentru mai mult timp de acasă… dar asta e doar pentru acele momente. Senzaţia de relaxare şi transpunere în ideile autorului, o am pe deplin, cu o carte reală în mână, nu virtuală. Puteţi să-i spuneţi nostalgie… nu cred că greşim, nici unul.
Încercaţi să postaţi ceva pe orice platformă socială media, fără poze, doar cu text, dar de dimensiuni mari, cu fraze lungi şi idei mai puţin evidente… vă garantez că nu va avea succes. Foarte mulţi nu numai că nu vor ajunge la capatul textului, dar vor pierde pe parcurs ideile de bază şi îşi vor manifesta frustrarea prin forme agresive ale gibonismului, latent până atunci.
3. Pe de o parte, aproape că nu există nici o formă de educare a opiniei publice, legată de conştientizarea pericolelor la care se expun consumatorii, chiar şi ocazionali (dracu’ ştie ce e în chestiile care se fumează, inhalează sau injectează… şi nu de puţine ori au fost cazuri de supradozaj, chiar la prima încercare). Mare parte din cei care încep cu droguri uşoare (recreative, sic!) ajung să vrea mai mult şi să consume chestii din ce în ce mai grele, iar de aici şi până la vieţi distruse definitiv, pentru ei şi pentru cei din jur, e destul de uşor să se întâmple.
Cei mai mulţi nu-şi permit costurile consumului şi ajung să pice în capcana distribuţiei, pentru doza zilnică… dependenţa e cruntă şi în lipsa unei consilieri profesioniste şi a unui centru de dezintoxicare, nu mai pot scăpa de linia halucinantă pe care a apucat-o viaţa lor. Aproape inevitabil, se ajunge de la distribuţie, la închisoare, pe ani grei, cam fără eliberări condiţionate, iar puşcăria, culmea, în loc să-i priveze de substanţele care i-au adus în situaţia respectivă, le menţine dependenţa, pentru că, nu este o noutate că printre deţinuţi se face trafic de droguri. Cercul rămâne inchis şi cu finalitate fatală, de multe ori, pentru ei… sau pentru cei apropiaţi, care ajung să-şi piardă minţile din cauza neputinţei de a schimba ceva. În acelaşi timp, consumul de alcool, e tratat cu îngăduinţă, deşi e cu mult mai nociv, tocmai pentru că e mult mai uşor să ajungă dependent de băutură (e mai ieftină şi se găseşte oriunde), iar urmările nu sunt mai puţin periculoase… şoferi băuţi care fac accidente grave, cu rezultate şocante, primesc pedepse cu suspendare sau jenibil de mici, de parcă faptul că erau băuţi ar putea fi vreodată, o scuză, pentru oricine. Acelaşi lucru şi cu violatorii sau descreeraţii care omoară în bătaie pe cei mai slabi din jurul lor, dar care primesc clemenţă, pentru că dragii de ei, au o scuză – erau băuţi. Regretabil e că, ajung să hotărască mersul lucrurilor, la nivel politic, tot mai mulţi din clienţii acestor vicii, unii chiar cu state vechi într-ale consumului. De făcut se pot face multe, dar nu se prea vrea… e mai simplu statul cu, capul înfipt în fund, pentru că nu e treaba lor, întotdeauna e a altora. Noaptea minţii!
4. Să fie feminism… pe ici pe, pe colo, dar nu prea mult şi doar când ne convine! Încă mă şochează atitudinea unor consumatori inutili de oxigen (deopotrivă, femei şi bărbaţi!), care găsesc scuze celor ce fac tot felul de mizerii oribile femeilor, scuze care frizează prostia crasă, dar care îşi smulg părul din cap atunci când ajung în situaţii similare. Ar fi normal să existe empatie şi decenţă, legat de partea agresată, dar e mai simplu să se împrăştie rahat, pentru a nu exista dubii asupra jegului din caracter. În direcţia asta, nu cred că mai există şanse de recuperare.
5. Nu doar pe părinţi se dă vina… tot timpul e altcineva de vină. Se aruncă vina pe părinţi, pentru că e mai simplu, sunt la îndemână şi de cele mai multe ori s-au resemnat şi nu mai pot riposta. Pentru că mare parte din locuitorii din Rromânica, au ridicat la rang de artă, pasarea responsabilităţilor, şi-au educat odraslele în acelaşi mod debil… actualmente, tot mai mulţi aşteaptă să li se dea, să li se facă, să li se spună şi nu în ultimul rând, toatea astea în timp ce nu-i deranjează nimeni, pentru că ei “are drepturi” şi să nu de-a dracu’ să caute vina în direcţia lor.
Mulţumesc lui Mihai pentru rubrica de astăzi şi celor care au avut răbdare să ajungă până aici.
Să aveţi zile liniştite!