Unul dintre lucrurile pe care le urăsc cel mai mult pe lumea asta sunt oamenii care refuză să ajute alți oameni chiar și atunci când nu-i costă absolut nimic să facă asta. Iar când oamenii ăia sunt și angajații unei bănci al cărei client ești, cu atât mai mult îi disprețuiesc.

O să vă povestesc imediat de-a fir a păr toată tărășenia ca să înțelegeți despre ce vorbesc. Țineți-vă bine, c-o să fie lung, foarte lung.

După moartea lui taică-meu, una dintre problemele de care s-a lovit mama au fost banii. Nu banii în general, ci banii lor, ai amândurora, bani pe care îi strângeau împreună și-i puneau la bancă pentru zile negre, doar că respectivul cont era pe numele lui taică-meu. După ce tata a plecat, a durat o vreme până a avut și mama acces la cont.

Practic, în momentul în care tata nu a mai fost, mama n-a avut niciun drept asupra banilor ălora, deși era nevastă-sa. Chestie destul de neplăcută, mai ales când urmează și niște cheltuieli de înmormântare, despre care știți și voi cam cât de mari sunt. Mă rog, avea prieteni, avea cum să se descurce, dar la banii din bancă n-a avut acces decât mult mai târziu, adică după ce a reușit să facă succesiunea.

V-am povestit toate astea ca să înțelegeți contextul în care, acum vreo câțiva ani, maică-mea m-a anunțat că mi-a făcut împuternicire pe cont la banca unde, citez: „strâng bani pentru înmormântare”. Ce înmormântare, ce bani, lasă-mă în pace. Nici nu voiam să aud de subiect. Știți, nu e extrem de plăcut să vorbești cu un părinte despre chestiunile organizatorice de după ce el nu va mai fi, în condițiile în care deja pierduseși celălalt părinte. Plus că mama era sănătoasă tun, ce bani, ce înmormântare, nu vreau sa aud de așa ceva. Mi-a intrat pe o ureche informația și-a ieșit pe ailaltă, am uitat de această discuție în secunda doi.

Doar că mama a plecat la fel de neașteptat cum a plecat și tata. Moment în care m-am trezit cu toate chestiunile organizatorice de la Vâlcea pe cap. Iar când oamenii pleacă brusc dintre noi, evident că nu-și lasă lucrurile puse în ordine, trebuie să le iei tu pe rând și să le dai de cap, în condițiile în care nici nu mai ai pe cine să întrebi, nici nu-ți arde de făcut asta.

M-a afectat foarte tare să stau să cotrobăiesc prin toate sertarele din casa aia, casă unde am copilărit și unde am stat cu ai mei atâția ani. Iar acum ei nu mai erau, și eu trebuia să caut diversele hârțoage de care era nevoie. Doar că odată cu hârtiile alea, de prin sertare ies la iveală o mulțime de amintiri cu și despre ei, despre părinți, iar asta te doboară psihic.

Nfine, ușor-ușor am început să mă dezmeticesc și să găsesc ce aveam nevoie. Treaba e că pe când cotrobăiam prin munții ăia de hârțoage (nu știu dacă aveți idee cam ce se poate strânge într-o casă de bătrân care păstrează ABSOLUT tot) am găsit un dosar în care erau extrase de cont.

Ăla a fost momentul în care m-a străfulgerat: ah, stai că mama zicea ceva despre niște bani pe care-i strânge. Iar cum extrasele erau toate de la aceeași bancă, adică de la CEC Bank, am avut măcar această informație: la ce bancă e contul, pentru că altfel habar n-aș fi avut. Ar fi trebuit să iau toate băncile din Vâlcea la rând, chestie pe care nu cred că aveam nervii și răbdarea s-o fac.

După ce-am terminat cu înmormântarea și cu celelalte „plăceri”, dacă tot eram în Vâlcea, am zis să fac și-un drum la CEC. Doar că m-am dus acolo cu naivitatea individului care crede că angajații unei instituții, fie ea de stat sau privată, sunt puși acolo să-l ajute. Well, niciodată să nu plecați de la premisa asta, trebuie să mergi cu cele mai joase așteptări, măcar sa te surprindă ei plăcut și să ți le înșele.

Am ales să mă duc la agenția CEC care era cel mai aproape de casa maică-mii, eram convins că acolo și-a deschis cont, că doar nu era să bată drumul până în centru. Și exact așa stăteau lucrurile.

Rețineți că v-am spus mai sus că mama îmi făcuse împuternicire pe contul ei? Adică aveam practic aceleași drepturi cu titularul contului. În naivitatea ei făcuse asta crezând că n-o să mai pățesc și eu cum a pățit ea după ce-a murit tata. În sensul c-o să am acces la bani imediat, nu după ce se face succesiunea. De altfel, mi-a și spus asta, doar că eu uitasem total această informație. Mi-am adus aminte de ea acum, când mama nu mai era.

Cam acestea erau singurele informații pe care le aveam când am pășit încrezător și naiv în agenția Nord a CEC Bank Râmnicu Vâlcea. Am luat loc și le-am explicat doamnelor de acolo de ce-am venit. Că mama nu mai e, dar că din ce știu eu are niște bani strânși la CEC și vreau să aflu cum se poate proceda.

Ăla a fost primul moment în care mi-au râs în nas și mi-au spus că nu-mi pot da nicio informație. Le-am explicat că sunt împuternicit pe cont. Sunteți degeaba, mi-au spus, împuternicirea este valabilă doar pe perioada vieții titularului. Vă dați seama cam cu ce bucurie și entuziasm purtam eu conversații de genul ăsta, cu mama îngropată cu o zi în urmă?

Deci dacă nu vă spuneam că mama nu mai e, aș fi scos banii fără să mă întreba nimeni nimic?, am insistat eu în naivitatea mea. Da, m-au aprobat femeile alea pentru care logica era un concept cu totul străin. Păi nu sunt eu prost că v-am spus cinstit cum stau lucrurile? Ba da, m-au aprobat ele din nou. Bănene, noaptea minții.

Le-am rugat să-mi explice ca la proști de ce dacă mama încă ar fi trăit nu era nicio problemă, dar acum avem una.

Explicația a fost logică, nimic de zis, am înțeles-o până și eu. Nu avem de unde să știm câți moștenitori există, iar banii din cont urmează să intre în masa succesorală. Ok, aveți dreptate, asta chiar n-aveți de unde să știți. Vedeți? Când mi se explică logic înțeleg până si eu.

Atunci spuneți-mi măcar câți bani sunt în cont, pentru că nu am nici cea mai vagă idee. Nu putem să vă spunem. De ce nu puteți? Că nu putem, informația asta o putem da doar titularului. Doamnă, titularul nu mai trăiește. Atunci nu vă putem spune. Repet, dacă nu vă spuneam că mama a murit, n-aveam nicio problemă să obțin această informație? Da, nu aveați nicio problemă. Deci era mai bine să vă mint? Au ridicat grațios din umeri. Noaptea minții, prieteni.

Am insistat totuși, că trebuia să plec la București și-aș fi vrut să rezolv cât mai multe lucruri fără să fiu nevoit să fac naveta la Vâlcea. Așa că le-am întrebat din nou: ok, am înțeles perfect motivul pentru care banii nu se mai pot scoate, dar cu ce vă deranjează să-mi dați informația despre sumă? Că nu e ca și cum dacă știu ce sumă e acolo, pot fugi cu banii. Serios, cu ce afectează CEC Bank că am eu această informație care pe mine mă ajută? Evident, n-au avut ce să răspundă la o chestiune atât de logică, dar de ajutat tot n-au vrut să mă ajute. Că de ce dracu’ ai ajuta un om a cărui mamă a fost clientul vostru?

Aici trebuie să fac o paranteză ca să înțelegeți de ce mi-aș fi dorit să aflu suma. În ultimii doi ani, mama a avut cheltuieli destul de mari pentru niște analize și tratamente, prin urmare existau șanse să nu mai fi avut mare lucru prin cont. Voiam să știu că măcar am ce scoate, și-așa totul mi se pare extrem de creepy și încă nu-mi vine să cred că vorbesc despre mama la trecut, numai chef de discuții din astea, terminatoare psihic, cu angajați ai băncilor, nu am. De-aia voiam să aflu, că dacă suma nu merită efortul, jur că-i lăsam acolo, să se spele pe cap cu ei.

Nu, nu s-a putut, oricât de frumos le-am rugat nu au vrut să-mi dea această informație. Pentru că proceduri și regulamente. Ok, mi-am zis, uite ce angajați model pentru care regulamentul e sfânt.

Doar că, ce să vezi, de la Vâlcea am plecat cu vară-mea la Brașov, unde avea niște treabă. Am intrat într-o doară într-o agenție CEC care mi-a ieșit în drum și n-am avut nici cea mai mică problemă în a obține informația. Băi, dar niciuna. Pentru c-am dat de o angajată CEC care a avut suficientă bunăvoință cât să înțeleagă că este doar o informație, nu pot să scot banii și să fug cu ei.

Nu știu dacă femeia a încălcat regulamentul ajutându-mă, dar eu cred că tărie că trebuie să acționezi in spiritul legii, nu strict după litera ei. Prin urmare, dacă l-a încălcat, a făcut-o pentru că avea în fața ochilor un individ trist și debusolat care nu-și dorea decât o informație.

Dar continuarea poveștii, pentru că nu s-a terminat aici, mă face să cred că n-a încălcat niciun regulament.

Facem un scurt salt peste timp până săptămâna trecută. Timp în care am făcut demersurile necesare, la notar, pentru deschiderea succesiunii care să ateste că eu sunt singurul moștenitor. Timp în care am făcut drumuri la Vâlcea, cu pierdut de timp și cu multă cheltuială, pentru c-am fost nevoit de fiecare dată să mă cazez la hotel.

Îmi este imposibil să dorm în casa alor mei, am încercat, efectiv nu pot. E o senzație atât de nasoală cum nu vă puteți imagina să te plimbi printre pereții ăia care acum par doar goi și lipsiți de viață, sau să intru în dormitor la mama și să văd toate lucrurile alea pe care cu nici două luni în urmă încă le mai folosea. Nu, e ceva peste puterile mele, a trebuit să stau la hotel de fiecare fucking dată.

Săptămâna trecută mi-au eliberat Anexa 24 cei de la evidența populației Vâlcea. Asta este o hârtie despre care vă urez să aflați cât mai târziu la ce trebuie utilizată. Cert e că fără ea nu se poate face succesiunea. Evident, a trebuit să fac alt drum la Vâlcea și să merg cu hârtia asta la notar. Din nou timp pierdut, din nou stat la hotel.

Am luat hârtia de la evidența populației și hai cu ea la notar. Ce credeți voi că se află peste drum de cabinetul notarial? Agenția CEC Bank despre care am tot povestit mai sus.

Aici iar trebuie să fac o paranteză ca să înțelegeți. Procedura este așa: dacă titularul contului a decedat, banii din cont revin moștenitorilor legali. Motiv pentru care banca, în cazul de față CEC Bank, trebuie să elibereze un extras de cont din care să reiasă suma care se află la ei. Extrasul ăsta se atașează la dosarul pentru succesiune, pentru ca suma respectivă să intre la masa succesorală.

Prin urmare notariatul mi-a făcut o adresă oficială care notifică CEC-ul să elibereze acest extras de cont. Am zis să mă duc din nou la aceeași agenție CEC, dacă tot era acolo peste drum. Plus că era exact agenția de care aparținea mama, deci logic era să merg la ei. Doar că de data asta nu mai intram acolo naiv și neștiutor, de data asta știam exact cum stau lucrurile, ce am de făcut și ce trebuie să obțin.

Am luat-o de la început cu povestea cu mama care nu mai este, dar are banii la ei. Doar că am venit și cu completarea că între timp am deschis procedura de succesiune, deci am nevoie de extrasul de cont de la ei ca să-l atașăm la dosar. S-au uitat femeile alea la mine cam cum v-ați uita voi la un cetățean care vă spune că tocmai a început să plouă în Buenos Aires.

Nu la noi, trebuie să mergeți la sucursală, noi suntem agenție, nu eliberăm așa ceva. Dar, m-am bâlbâit eu începând să simt cum mi se zbate vena aia groasă de la tâmplă, dar mama aici avea contul. Nu avem cum să vă ajutăm, regulamentul spune că doar sucursala poate, au continuat ele imperturbabile.

Sucursala e în centrul orașului, da? Adică la vreo doi kilometri și jumătate distanță. Iar eu eram fără mașină, o lăsam la hotel pentru că e greu cu parcatul în Vâlcea.

Ok, am zis, dacă așa spune regulamentul, ce naiba să mai fac, și-am dat să ies. Nu înainte de a-mi spune doamnele de la CEC că oricum mă duc degeaba și la sucursală, că n-o să-mi dea nimeni niciun extras de cont, că doar notarului o să i-l dea. Dar e ilogic, doamnă, am hârtia de la notar în mână, cu antet, ștampilă, semnătură, tot ce trebuie, de ce să nu-mi dea un pârlit de extras de cont? Că nu e ca și cum fug cu banii. Pentru că așa spune regulamentul, de-aia n-or să vă dea.

Aia e, mi-am zis, înseamnă că aveți niște regulamente stupide, și-am plecat. Dar pentru că tot eram în Vâlcea, și pentru că oricum nu mai aveam nimic altceva de făcut, am zis că totuși să-mi încerc norocul și la sucursală. Adică acolo unde oricum nu urma să mi se întâmple nimic bun, pentru că așa stipulează regulamentul.

Am plecat frumușel pe jos la sucursală, am intrat, i-am zis omului de la pază de ce sunt acolo, omul mi-a zis „imediat” și-a plecat undeva într-un birou. Cinci minute mai târziu a apărut lângă mine o doamnă, nu știu dacă era directoarea sucursalei, habar nu am ce funcție avea. M-a întrebat despre ce e vorba, i-am arătat hârtia și i-am explicat de ce am nevoie. Și i-am mai spus ceva foarte important, i-am spus că distinsele dumneaei colege, de la agenția din Nord, mi-au explicat că numai acolo, la sucursală, pot să obțin acest extras de cont.

La care doamna s-a încruntat puțin, nu foarte vizibil, dar eu am observat, și mi-a spus, citez: „nu este adevărat, îl puteați obține și acolo, puteau să vi-l dea”. La care am replicat: „înseamnă că nu le-a plăcut fața mea”. Abia acum s-a încruntat de-a binelea și-a ridicat telefonul să le sune. Am rugat-o să nu facă asta, pentru că efectiv nu mai aveam timp, nervi, răbdare și energie să ascult conversații despre regulamente și proceduri ale CEC-ului.

Zece minute după ce intrasem în sucursală, ieșeam cu extrasul de cont în mână. Oare nici doamna asta care m-a ajutat n-o fi respectat regulamentul? Chiar așa doar angajatele de la agenția Nord sunt fierte pe regulament? În rest, și doamna de la Brașov, și cea de la sucursală, l-au încălcat pentru ochii mei deosebit de frumoși? Parcă nu prea-mi vine să cred, parcă sunt tentat să mă duc pe ipoteza că efectiv le-a durut la bască de mine și n-au fost dispuse să miște un deget ca să mă ajute. Ce ziceți, vă sună mai aproape de adevăr sau mergem pe varianta cu ochii mei frumoși?

Am plecat din nou spre notar. Alți doi kilometri și ceva de mers pe jos. Lasă, că am antrenament, mi-am zis, bucuros că în sfârșit reușisem să rezolv. Poate că dacă eram cu mașina, lucrurile ar fi rămas exact la stadiul ăsta: duceam hârtia la notar și-mi vedeam de treabă, plecam spre București.

Doar că nu eram cu mașina, iar în timpul plimbării nesolicitate, am avut timp să mă gândesc mai bine și să mă enervez din nou. Mi-am zis că dacă nu fac nimic, exact așa se vor purta femeile alea din agenția Nord cu oricine are nevoie de ajutorul lor. Ok, nu-mi garantează nimic că n-o vor face oricum, dar merită să-mi mai pierd încă cinci minute din viață și să fiu eu cu conștiința împăcată că le-am spus ce aveam de spus.

Am intrat iar în agenția CEC, am dat din nou politicos „bună ziua”, după care le-am spus tot ce aveam pe suflet. Că niciuna dintre informațiile pe care mi le-au dat n-a fost reală. Că pur și simplu n-au vrut să mă ajute, că m-au pus să fac niște drumuri inutile, deși mi-ar fi putut da și ele extrasul de cont. Că nu e adevărat că doar notarul poate să obțină extrasul, dovadă că-l aveam în mână. Și că nu înțeleg de ce s-au purtat așa. De ce dacă un om le cere ajutorul, fac orice doar să nu-l ajute și-i mai dau și informații eronate. De ce? De ce preferi să nu ajuți, deși ai posibilitatea s-o faci? Ce te costă?

Au bălmăjit din nou ceva despre regulament. De data asta le-am râs în nas și le-am arătat din nou extrasul de cont. Cum puteți să spuneți așa ceva când l-am obținut foarte ușor? Cum puteți să spuneți așa ceva când eu am oprit-o pe colega voastră care voia să vă sune să vă spună că sunteți în eroare?

Nfine, le-am zis frumos, elegant, civilizat, tot ce aveam pe suflet. Și mă bucur foarte tare c-am făcut asta, deși tentația să-mi văd de treabă a fost mare. Până la urmă obținusem hârtia de care aveam nevoie, ce rost mai avea să-mi bat capul cu ele? Dar n-am lăsat-o așa și mă bucur foarte tare că n-am lăsat-o.

Așa cum mă bucur și că am scris acest articol. Mi-a fost lene s-o fac, uitați-vă câta textul a ieșit, dar m-am gândit că poate ajunge unde trebuie și cineva le va spune acelor femei că sunt puse acolo și ca să ajute.

Băi, eu nu sunt idiot, plus că mai sunt și genul de individ relativ corect care respectă legile, regulamentele și procedurile. Pot să accept inclusiv varianta în care cele două angajate CEC care m-au ajutat ar fi încălcat regulamentul. Nu cred că e așa, nu aveau nicio miză pentru care s-o facă, nu mă cunoșteau, n-am dat de înțeles că aș da vreo șpagă (pentru ce să dau, pentru ceva ce mi se cuvine?), efectiv nu aveau de ce să încalce vreun regulament pentru mine.

Dar dacă au făcut-o, au făcut-o pentru că un regulament se interpretează în spiritul lui, nu după litera lui. Au făcut-o pentru că au vrut să ajute omul din fața lor, care părea ușor disperat, și știind că nu riscă absolut nimic. Au preferat să ajute un om, doar pentru că au putut, cinste lor pentru asta.

Dar știți care e mare problemă? Problema e că peste tot în țara asta o să întâlnești atitudinea aia nepăsătoare și lipsa asta de dorință de ajutor. Și la stat, și la privat.

E drept că în ultima vreme parcă au început să fie din ce în ce mai mulți cei care vor să te ajute. Cum au fost cele două doamne, tot de la CEC. Sau cum au fost cei de la evidența populației, unde toți s-au purtat impecabil, nu e vina lor că sistemul de așteptare e gândit prost și se formează cozi infernale. Sau cum au fost doamnele de la taxe și impozite, tot impecabile, unde mai pui c-am rezolvat în cinșpe minute. Și la casa de pensii am dat de niște femei care au făcut tot ce-au putut să mă ajute. Fără nicio pilă, fără nicio intervenție, că m-am dus peste tot hotărât să rezolv singur. Mă rog, înțelegeți ce vreau să spun, e cert c-au apărut și continuă să apară oameni care vor să ajute, așa cum e normal și logic să fie, de altfel.

Dar ce ne facem cu restul? Ce ne facem cu ăia care ar fi procedat exact ca angajatele agenției Nord a CEC Bank Râmnicu Vâlcea?