Salutare tuturor și bine ne-am regăsit ! Avem poveste astăzi, am astfel o alternativă absolut viabilă, care îmi oferă albiul perfect de a nu mai screme nici o introducere. Adevărul este că ce îmi scriu unii dintre voi, poveștile voastre, cu muzica din viața voastră, cu viața din muzica voastră, îmi dau o senzație mișto de viu, de plin. Mulțumesc pentru poveste, foarte bună, las autorul să se nominalizeze singur, dacă vrea.

………………

Io și muzica 

Tata era un soi de instrumentist amator ratat. Care avea fixul să își învețe odraslele să cânte. Când ajungeai la vârsta de 6 ani se întâmpla inițierea: o scândură, două cuie și o coardă. Pe care o apăsai și ciupeai după instrucțiunile maestrului. Treaba asta dura cam o zi întreagă, timp în care aveai voie doar la toaletă. Mâncare primeai după ce executai cap-coadă piesa de căpătâi, așa, mai spre seară. 

Au urmat 12 ani de școală, m-am realizat și eu ca muzician ratat. De acolo am rămas cu ușurința și plăcerea de a asculta muzică cultă și cu ceva abilități tehnice. Tot ca moștenire de familie mi-au rămas amintirile în care cântam „pe voci”, ca un madrigal mai mic. Avea tata un repertoriu cu muzică corală educativă, cu versuri despre iubirea dintre frați, respectul față de părinți etc. Ceva deosebit. Dar măcar colindam frumos. 

A apărut la un moment dat în casa noastră un radio-casetofon. M-am obișnuit să ascult fără a mă întreba cine cântă, cum se numește piesa, ce a voit să spună autorul, câte perechi de chiloți deține vocea etc. Nu am avut nici dorința de a încadra în genuri, specii, sub-tipuri, nuanțe, poate conține urme de. 

Eu ajungeam la butoane doar noaptea. Îmi plăcea Radio Total, difuzau muzică pe urechea mea.

Am primit cadou o casetă, albumul OK Computer cu ceva bonus track-uri. Încă am emoții când ascult Exit music (for a film). Tot pe-atunci am descoperit Cranberries, Queen, R.E.M., Falco și mulți alții pe care nu mi-i mai amintesc acum.

12 ani, primul walkman. Avea 10 butoane de memorie pentru posturile de radio și funcție auto-reverse. Și căști proaste, care se tot stricau. Ascultam muzică tot timpul. Pe stradă, în autobuz, în timpul orelor. 

Nu țin minte când mi-au apărut în cale, dar am iubit mult timp Pasărea Colibri. După ce am văzut filmul, mi-au intrat pe sub piele și The Doors. Foarte drag mi-era și Revolver-ul Beatles-ilor. 

Mergeam în fiecare miercuri la Casa de Cultură a Studenților, era seară de folk. Moka. Primul concert mai serios a fost pe la 14 ani, AB4 în Club A. Mi s-a părut o mizerie. 

După 20 am renunțat la căști. Nu știu cum și de ce. Poate că în sfârșit aveam cu cine să ascult muzică. În jurul meu se auzea mult Tupac, Cargo, Nightwish, Rammstein, Blink-182, E.M.I.L., Manu Chao. Tăt felul. 

Câțiva ani, până a crescut pruncul, nu am ascultat muzică deloc. Am fost ca un mort umblător. Mâncam degeaba. M-am întors spre mine greu. Cu Ada Milea, cu muzică franțuzească, cu jazz de oameni simpli.

Acum ascult muzică cam 6 ore pe zi (a fost o tragedie când mi s-au stricat căștile anul trecut). Eu îi zic muzica mea. E ca un fel de ciorbă primordială. FSOL mi-au deschis drumul către altfel de sunete, unde Shpongle e mama și tata lor și Danheim copilul ce se dă cu curul de pământ. Metalele mele sunt ușurele. Din ce am ascultat de pe aici, Lacrimas Profundere și White Wizzard au sunat mult și bine în căști. La mine merge ca uns Smashing Pumpkins, Sedaa (ceva mongoli, puțin altfel decât The HU, dar tot pe acolo), My Dying Bride, Kaiowas (Sepultura), Thy Catafalque, Mezzanine (Massive Attack) etc.. Igorrr nu pot duce mult. 

Avem în playlist multe influențe balcanice/orientale/latine/africane Ibrahim Maalouf, Ali Farka Toure, Salif Keita, Le Trio Joubran, Sona Jobarteh, Mdou Moctar, Lhasa de Sela etc. 

Pentru Moby aș putea face o categorie separată. Anul trecut cred că l-am ascultat 1000 de ore. Dar nu-i fac. Aici intră foarte bine Boogie Belgique, Greentea Peng, Yom etc. 

Stimela lui Hugk Masekela va deschide lista din care Nina Simone nu va lipsi niciodată. Mai punem aici Big Mama Thornton și Jan Garbarek. Trecem prin Al di Meola cu prietenii, Gustavo Santaolalla și ajungem la Asturias în interpretarea lui John Williams, partitele și sonatele pentru vioară solo de Bach, concertul pentru vioară op. 77 de Brahms, concertul pentru vioară în D major de Tchaikovsky, concertul pentru clarinet în A major de Mozart, concertul pentru pian op. 5 de Beethoven. 

Zic că e timpul să mă opresc din înșiruit. 

Când asculți muzică aproape tot timpul, întâmplările ajung să aibă melodiile lor. Și când le reasculți le retrăiești. De câte ori ascult Radiohead mă simt iar mică, cu toate gândurile unui copil marginalizat. Follow the sun a mers pe repeat o oră, timp în care un prieten bun era înmormântat. 

Sunt piese care au fost acolo când m-am îndrăgostit, când am plâns ca proasta după vreun domn, când m-am uitat în gol zile în șir, când am dansat pe stradă de bucurie, fără nici un motiv. Sunt mii de piese. Muzica mea. 

…………………

NEWS

🔵 Elevețienii de la Eluevitie au scos un single la care au produs și un video. Nu sună rău, nu arată rău. Îi știți, au rețeta lor, se țin de ea, fără prea mari surprize.

🔵 Organectomy, supărații din Noua Zeelandă, dau de pământ cu liniștea și prestează un slam, brutal death numai bun de pus pe rănile altora.

🔵 Obsidian Sun, proiectul lui Hanna Van den Berg, o olandeză drăguță care, nemachiată ca ultimul demon, ar da bine în sufrageria părinților oricărui băiat serios. S-ar termina totul cu cel puțin un infarct, dacă ar cere un pahar de apă cu vocea aia dulce de pe single.

🔵 Veteranii de la Amon Amarath, cu videoclip la Get in The Ring, muzica lor o știți, un melodic death care intră uns și la fanii de Sabaton. Băieții care plac la toată scara blocului.

🔵 Battlelore, finlandezii fierți pe simfonic epic metal, au scos un videoclip la single-ul lor Elevenking, cel care dă numele albumului. Știu că nu vreți părerea mea dar eu oricum o spun, până și Hrușcă ar lăsa dracu leru și ar fredona așa ceva.

🔵 Alestorm, tot cu pirați, tot cu rom, tot cu același ritm. Este cu pauăr, despre pauăr și sună a pauăr, mda. Sper să nu se ia și ăștia în serios ca Powerwolf.

🔵 SAOR fac ce știu ei mai bine, adică muzică foarte bună. Versuri bune, muzică absolut excelentă. Așa da.

🔵 Karl Sanders, nenea de la Nile, îmi face o nouă surpriză, diametral opusă de ce face el de obicei. Vă recomand Saurian Meditation din 2004. Foarte bun.

🔵 Haunted Horses, single nou, clip nou, muzica lor la fel de hipnotică ca de obicei. Parcă au mai pus mai mult industrial pe blat.

🔵 Bullet For My Valentine pe aceeași linie, cu un thrashy heavy metal/ metalcore, pe felia lor, deloc rău.

Avem și albumul cu anduțe:

🔴 Cavernlight (SUA) – As I Cast Ruin Upon the Lens That Reveals My Every Flaw (2022) – 4,5 din 5 anduțe

Un album absolut fenomenal, depresiv cât să nu devină de-a dreptul ridicol, absolut isteric atunci când trebuie, o producție de top.

Nu se repetă nimic pe el, totul este absolut haotic dar în același timp, așezat, de neclintit. Ordine și haos, totul în același timp, o poveste în altă poveste. Este muzică extremă și nu este, un album al contradicțiilor dar și al omogenității. Excelent, absolut, excelent.

Dă-i play AICI

Acum să trecem la treabă:

➡️ Circle Of Silence (DE) – Walk Through Hell (2022) – 4 din 5 (bagheruțe)

Nemți și pauăr. Cu nemți mai merge, cu toate că de la colțaru nostru de la Cotroceni, mă irit ușor la nemți, așa de o lingură de Aerius dar cu pauăr, chiar este ceva în neregulă cu mine.

Puteți bate un cui în perete, gen, uite, bă, a zis bivolul ăla că i-a plăcut de pauăr din stilul pauăr. Da, mă, mi-a plăcut, și chiar foarte mult. Nu am vomat, nu am aruncat cu deviceurile prin casă, nu am dat volumul la maxim la scremerea pusă pe post de muzică de vreun radio românesc. Nici nu mai știu de când nu am simțit un așa entuziasm la un album de power. Un semn pe calendar, vă rog.

Dă-i play AICI

➡️ Alex Nunziati  IT) – Il Mangiatore di Peccati (2022) – 4 din 5 (tot bagheruțe)

Omul a performat ceva ani în Theatres des Vampires și nu a făcut-o rău deloc. Iarăși un album care eram sigur că nu îmi spune nimic, că o să fie o masivă pierdere de vreme dar iată că nu.

Un heavy metal ușor bombastic, mno, omul este italian, are ceva tracțiune la chestii teatrale. Faza este că nu este deloc deranjant, dimpotrivă, nu aș vedea albumul la fel de bun fără. Voce clară, ritm excelent, solouri criminale. Așa da, frate. Excelent.

Dă-i play AICI

➡️ IATT (SUA) – Magnus Opus (2022) – 4 din 5

Foarte interesantă evoluția băieților de la un metalcore la un progresiv black/death metal. Pe Magnus Opus, s-au dezlănțuit și au spulberat orice limitări precedente. De aia găsesc muzica extremă foarte creativă, pentru că nu le este frică să inoveze. Avem voce de black, avem voce de death metal, avem pasaje de black modern, apoi de death metal, și deloc surprinzător, aham, chitară clasică și saxofon.

Absolut dement ce au făcut oamenii aici, absolut delicios. Aplauze, aplauze.

Dă-i play AICI

➡️ Artficial Brain (SUA) – Artificial Brain (2022) – 3,8 din 5

Sunt unii dintre exponenții noului val de death metal, unul disonant, tehnic, care face tot posibilul să creeze un nou sound, o nouă era a genului. Este greu de ascultat pentru o ureche neobișnuită cu așa ceva, pentru mine a fost o frumoasă pepită. Mie mi-au plăcut mult. Ce am să le reproșez, este că discul merita o producție ușoe mai atentă și că au momente când par să se grabească fără să fie necesar. În rest, doar de bine.

Dă-i play AICI

➡️ Astronoid (SUA) – Radiant Bloom (2022) – 3,9 din 5 bagheruțe

Lăsând la o parte pretenția lor că ei au inventat termenul de dream thrash și că asta cântă, oamenii știu muzică. La o scurtă căutare am găsit că Eliminator au folosit termenul înaintea lor, pentru mine contează mai puțin, doar vroiam să subliniez că știu să caut pe net și am și voie.

Foarte lucrat albumul, voce mișto, hipnotică, sunet space, extrem de modern. Nu sunt fanul genului dar apreciez muzica bună indiferent de gen, măcar o dată. Eu zic că este bine.

Dă-i play AICI

➡️ Sijjeel (Arabia Saudită) – Salvation Within Insanity (2022) – 4 din 5. Cu maxim respect.

Acești cetățeni au fugit din țara lor, acolo unde drepturile femeilor sunt respectate iar refuzul de a te pune cu curul în sus la chemarea muezinului, se pedepsește duios cu mutilarea sălbatică, urmată de execuție, că nu prea puteau să facă muzică. Adică puteau dar nu ce vroiau ei. După ceva încercări prin beci au decis că ar fi cam bine să fugă la civilizație, unde să se dezlănțuie fără teamă.

Și au scos nene, un album de brutal death metal, ca la carte, cu ură, cu sete. Se simt buzele crăpate de focul urii, dorința de a rupe un cearceaf de șeic. Așa da, asta aștept eu de la gen. Ură, furie, sete de viață, de libertatea de a face ce vrei.

Excelent, sunt mut, excelent.

Dă-i play AICI

La fiecare listă am decis să nu mai respect un număr fix de albume recenzate. Un anumit număr care trebuie atins la fiecare rubrică îmi dă senzația aia nasoală, de normă și sincer gândul la norme îmi crește alarmant nivelul de spume. Vor fi șapte sau douăsprezece sau opt, câte or fi, bune să fie.

Al vostru Edel, mă înclin și vă salut cu dragoste și respect. Aveți grijă de voi și de ai voștri, în pace.

Pentru diferite gânduri, sugestii sau reclamații: [email protected]