Salutare și bine ne-am regăsit în pace! De când bat câmpii pe aici cred că s-a observat că încep lista cu o serie de elucubrații personale, unele mai bune, altele destul de nasoale. Promit că încerc să mă rafinez, de ieșit nu știu dacă îmi iese.

Nfine, am luat hotărârea ca atunci când intră în scenă poveștile voastre, eu trebuie să fac un pas în spate și să las ce aveți voi de spus să curgă.

Este rândul poveștii lui Anouk, respect doamnă, să ai drum lin în viață.

…

Să încerc  să spun în câteva vorbe, care e relația mea cu muzica.

De când mă știu, casa noastră a răsunat de muzică. De obicei era jazz. Ochii tatei sclipeau când auzea sau povestea despre jazz. În tinerețe, împreună cu unchiul meu și câțiva prieteni,  a înființat și cântat în primul band de jazz de la noi din țară. Și împreună cu colegii de trupă, a organizat primul festival de jazz. Festival care, încă, se ține anual, la Ploiești.

Felul în care asculta el jazz m-a făcut să simt muzica în fiecare celulă.

Duminica dimineața ne trezeam în sunet de muzică simfonică. Tata ne ajuta să ne imaginăm, să transformăm sunetele pe care le auzeam, în povești.

Au fost ani sumbri în care ascultam, pe furiș, “vocea Americii” unde auzeam o muzică la care altfel, nu aveam acces. Erau vremuri în care abia aveam ce mânca și prin acoperiș intra ploaia. Dar la noi în casă cânta muzica și noi dansam. Împreună, părinți și copii.

Prima iubire a venit la pachet cu muzică nouă. Am descoperit timid rock-ul.

În anii 90, când am ajuns prin București și am cunoscut oameni noi, m-am simțit intimidată când am descoperit câtă muzică există. A urmat o perioadă tumultoasă plină de descoperiri, pentru mine. A urmat viața mea.

Realizez acum că au fost ani de liniște. O liniște care urla. N-am recunoscut-o și n-am auzit-o. Când a răbufnit în mine a fost un rock care mi-a rupt coaja de pe răni, care m-a obligat să mă doară. A fost o muzică care m-a trezit și m-a prăbușit. A fost ca un stimulator cardiac fără de care n-aș fi putut să trăiesc.

A fost muzica care m-a vindecat și m-a înviat.

Muzica pe care am ascultat-o la recomandarea ta m-a obligat să mă conștientizez. Și să fac pace cu mine.

Astăzi continui să susțin o școală de muzică pentru copii, înființată de un prieten, director al Filarmonicii din Ploiești. Această școală își desfășoară cursurile în imobilul în care s-a născut acea primă trupă de jazz despre care povesteam mai sus.

Sunt multe pe care le mai am de învățat. Și multă muzică care să mă însoțească în călătorie. Iar când mă voi duce, mă voi duce dansând pe muzica sufletului meu.

…

Pentru gânduri bune, gânduri nasoale, recomandări, aveți: [email protected]

NEWS

🔵 Derek Sherenian, care a trecut pe la Dream Theatre, Alice Cooper, Billy Idol, prefațează viitorul album cu noul lui single. Omul este zeu pe clape și cred că o să scoată ceva bine.

🔵 Obsidious este un proiect internațional bazat pe trei ex-membri din Obscura, un death metal foarte tehnic cu părți de clean vocals. Sună totul foarte lucrat așa că așteptăm albumul.

🔵 O știți pe aia cu așchia care sare nu știu unde, băiatul lui Ian Scott, nenea de la Anthrax, a făcut și el ceva band, Honeybee. Au scos și un cântec care nu este foarte rău.

🔵 Stray from the Path pun suflet mult în ce au de spus, așa cum îi stă bine unei trupe de hardcore punk.

🔵 Soulfly scot la înaintare rădăcinile lor sudamericane, iar Max face ce știe mai bine, adică merge la rupere.

La rubrica de albume care merită peste 4,5 anduțe îmi este destul de greu să mă hotărăsc ce să pun. Multe, foarte multe albume de pe lista mea de suflet, și-au păstrat forța impactului de-a lungul anilor. Altele, nu. De aceea înainte să le prezint aici, le mai dau o ascultare și dacă ceva ce am ascultat ultima dată acum șapte ani, îmi aduce starea aia care trebuie, le arunc fără milă în fața voastră. Unele nu mai fac asta și atunci le mai pun să mai colecteze praf și speranțe că data viitoare o să fie mai bine.

Pentru ce veți asculta acum, vă sfătuiesc să luați o pereche de căști, să stingeți lumina și să vă lăsați purtați de muzică.

Este genul de doom care îmi place, departe de doomul hipsterilor consumatori de apă raw vegană, este doomul acela minunat și plin de mistere, plin  de promisiuni. De durere în cazul de față. Avem aici povestea unei femei căreia boala i-a răpit copilul și totul privit, judecat și simțit prin ochii bărbatului de lângă ea. Toată căderea ei prin ochii lui.

🔴 Hamferð – Támsins likam. Ce fac feroezii ăștia, pentru că oamenii sunt din Feroe, este o demonstrație de artă, una extrem de bine scrisă, un carusel de emoții intense.

Dă-i play AICI

Acum să trecem la treabă:

➡️ Novarupta (Suedia) – Carrion (2022) – 4 din 5

Ceva extrem de bun, care  nu s-ar fi regăsit pe lista mea obișnuită, lungă sau foarte lungă, pentru că am niște preconcepții absolut tâmpite, cum ar fi : nu îmi place numele bandului, titlul albumului și tot felul de rahaturi care nu au nici o relevanță.

Șansa lor a fost că nu prea aveam atunci ce să ascult, așa că hai, să îi dau un spin. Și bine am făcut, pentru că este a nu știu câta oară când fac prostia asta cu motive inventate, pentru că suedezii au muzică foarte bună aici.

Instrumental, post-metal,  blackened sludge, cu teme ca depresia, anxietatea socială, toate astea se simt din muzica lor. Este muzica pe care versurile ar fi încărcat-o inutil.

Chiar și cetățeni ca Baghera pot da play cu încredere.

Dă-i play AICI

➡️ Syberia (Spania) – Statement on Death (2022) – 4 din 5

Mi-am învățat lecția cu Novarupta și chiar am așteptat premiera LP –ului spaniolilor. Nu cu foarte multe așteptări, recunosc, dar cu destule speranțe. După un Seeds of Change din 2019 absolut delicios, chiar eram curios pe ce cărări vor păși băieții.

Prieteni, nu că le-a ieșit, au dat de pământ cu muzica. Un album instrumental absolut impresionant, puțin mai greu ca cel din 2019, probabil pentru că au un nou baterist care a impus un nou ritm.

Sunt absolut încântat.

Dă-i play AICI

➡️ Tómarúm (USA) – Ash in Realms of Stone Icons (2022) – 3,8 din 5

Black metal progresiv, un black pentru neni mai pretențioși, cu urechi sidefii. Unul foarte bine scris și excelent produs. Are totuși câteva mici sincope, care nu îl trag prea mult în jos, sunt pasaje care le-aș fi vrut puțin mai clare, mai puțin haotice. Una peste alta un produs excelent care merită aprofundat fără regrete.

Dă-i play AICI

➡️ Dischordia (USA) – Triptych (2022) – 3,9 din 5

Aici intrăm pe terenul metalului extrem, pentru băieți răi și fete rele. Vom da play la un brutal death, unul disonant, foarte tehnic, unul care mie îmi intră în suflet ca salata de vinete în tractul digestiv al lui Vasilescu.

Dă-i play AICI

➡️ Ibaraki (USA) –  Rashomon (2022) – 4 din 5

Matt Heafy, nenea care se ține de microfonul celor de la Trivium, s-a gândit că i-ar sta bine și lui să aibă un proiect solo. Ceva mult mai diferit decât ce face el în mod obișnuit și ca să fie sigur l-a invitat și pe Nergal. Și a ieșit un progresiv extrem cu faze de metalcore extrem de rele. Omul frunzărește legendele japoneze unele foarte neprietenoase cu somnul. Bun bine.

Dă-i play AICI

➡️ Terror (USA) – Pain Into Power (2022) – 4 din 5

Îmi era dor de un hardcore de excepție ca lui Vasilescu de vară, un dor zguduit de frisoane și oarecum vinețiu. Și a venit, cu coaie de oțel, cu furie și pumni strânși.

Un album de ascultat după o frecangeală din aia absolut mizerabilă de la șefu’ ăla nu foarte competent și venit clar pe pile.

Dă-i play AICI

➡️ Watain (Suedia) – The Agony And Ecstasy Of Watain (2022) –  4 din 5

Dacă cineva credea că veteranii suedezi nu mai ceva relevant de spus pe scena blackului demonic, s-a înșelat grav. Albumul ăsta le-a ieșit așa cum trebuie. Lecție de black, lecție de muzică. I-am ascultat prin 1999 sau 2000 și în anii ăștia nu m-au dezamăgit foarte tare.

Dă-i play AICI

➡️ Fozzy (USA) – Boombox (2022) – 3 din 5

Era și timpul pentru ceva mai soft, pentru suflete soft, un heavy catchy bun pentru rulat sarmale, iarbă sau întors clătite. Acum, din punctul meu de vedere, să nu vă așteptați la vreun masterpiece. Unor amici le-a plăcut mult, dar sunt cetățeni cărora ce ascult le provoacă dureri de cap atroce și unora din cauza șocului, spun unele guri slobode și rele, disfuncții erectile. Mie nu, death metalul este prentru mine ca o serenada nebună de feromoni, unii cu viagra, eu cu death metal.

Dă-i play AICI

Acum vă las, dacă aveți idei care să facă lista mai bună, nu ezitați. Mă înclin, ca de obicei, vă mulțumesc pentru că sunteți aici în fiecare duminică, aveți grijă de voi și de ai voștri!