Am constatat că de multe ori alegeți să mergeți pe recomandările mele de filme și seriale, așa că am revenit cu câteva pentru weekend-ul ăsta. Și nu numai.

👉 Windfall, film, Netflix

Un cetățean infractor intră în ranch-ul unui tip bogat să fure chestii. Doar că, întorși acasă pe neașteptate, bogatul și nevastă-sa îl găsesc pe infractor în plină acțiune. De aici încolo, dacă reușești să treci dincolo de absurdul situației, o să constați că Windfall este unul dintre cele mai bune filme pe care le-ai văzut în ultima vreme.

Nu vă spun care este acea situație și de ce este absurdă (cel puțin pentru mine, pentru alții s-ar putea să nu fie), c-ar trebui să dau spoilere și v-aș strica surpriza. Pe scurt, eu în locul vostru m-aș uita la filmul ăsta. Mai ales că ăia trei, actorii, sunt absolut geniali.

👉 The Fall (Crimele din Belfast), serial (3 sezoane), Netflix

Este unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut vreodată. Pe Gillian Anderson nu mi-o mai aminteam decât din Dosarele X, dacă oi mai fi văzut-o și în altceva, am uitat. Băbăieți, n-aveți idee ce rol face femeia asta în The Fall.

Iar tipul care joacă celălalt rol principal, Jamie Dornan, este și el incredibil de bun, este pur si simplu perfect. Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă uitați la un film sau un serial și să trăiți cu senzația că actorul respectiv s-a născut pentru acel rol. Eu am avut-o de vreo câteva ori, una dintre dăți fiind exact când mă uitam la tipul ăsta, la Jamie Dornan, care face rolul psihopatului din The Fall.

Ca să înțelegeți și mai clar despre ce vorbesc, după ce a aflat că o să joace acest rol, omul a început să studieze femei de la distanță. Le alegea așa, la întâmplare de pe stradă și le observa, special ca să-și dea seama cam ce înseamnă treaba asta, cam cum te simți când o faci cu adevărat. Pentru că asta urma să joace și voia să fie cât mai credibil: rolul unui psihopat ucigaș în serie de femei. Well, i-a cam ieșit, mai credibil de cât i-a ieșit, nu cred că se poate.

Un singur lucru vă mai zic. Serialul e destul de dur, dacă nu stai bine pe căpuț în perioada asta, s-ar putea să te cam afecteze ce vezi. Prin urmare, nu v-aș recomanda să-l vedeți decât dacă vă știți bine-bine pe psihic când vă apucați de el.

👉 Trust No One – The hunt for the crypto king, documentar, Netflix

Mai nou, patru persoane din cinci sunt experți în cryptomonede și blockchain. Poate tocmai de-aia ar trebui să vedeți acest documentar absolut senzațional. Gerard Cotten, tipul care avea QuadrigaCX, cea mai mare platformă de tranzacționare bitcoin din Canada, moare în condiții destul de ciudate. Odată cu moartea lui, investitorii, care aveau băgați în platformă în jur de 250 milioane de dolari, rămân cu buzele umflate.

De aici încolo, încep speculațiile despre cât de reală este moartea lui Cotten, iar documentarul exact pe asta este axat. Eu zic să vă uitați, chiar dacă nu va pasionează subiectul. Nici pe mine nu mă pasionează, dar, indiferent că vrem noi sau nu, monedele virtuale vor face parte din ce în ce mai mult din viețile noastre.

👉 King Richard, film, HBO Max

Povestea lui Richard Williams, tatăl celor două fete, Venus și Serena, care aveau să ajungă cele mai bune jucătoare de tenis ale lumii.

Nu mi-a plăcut. Gen, deloc. I-am dat play de curiozitate când mi l-a recomandat aplicația, dar m-am enervat și l-am oprit.

Ca să înțelegeți de ce. La ora la care Venus și Serena erau doar niște copile talentate, Richard tot încerca să găsească pe cineva care să creadă în ele și să investească în pregătirea lor. Avea nevoie de cineva cu foarte mulți bani care să-și asume riscul acestei investiții. Pentru că nu-ți garantează nimeni că un copil talentat chiar va ajunge un profesionist de primă mână. Motiv pentru care, toți cei pe care-i contacta îl refuzau.

Ei, m-am enervat groaznic când am văzut cu cât tupeu și nesimțire le vorbea Richard oamenilor ălora. Deci el era acolo, în fața lor, să le ceară ceva, avea nevoie de ei, dar îl lua la mișto și le vorbea de sus. N-o să cred niciodată că așa ceva poate fi real.

N-o să cred în veci că un cetățean sărac din Compton, California, cetățean care mai era și de culoare, li se adresa, cu mult tupeu și cu gura extrem de mare și slobodă, unor albi foarte bogați. Sună extrem de plauzibil este? Toți oamenii bogați abia așteaptă să-i iei la perpulis, mai ales când tu ai nevoie de ei, nu ei de tine.

Doar că lucrurile nu funcționează așa în viața reală. În viața reală, Richard Williams nu avea nimic concret de oferit la ora aia și sunt convins că dacă le-ar fi vorbit în halul ăla, astăzi Venus și Serena ar fi îngroșat rândurile sutelor de mii de copii care s-au născut talentați, dar nu au ajuns vreodată să facă performanță.

Prin urmare, am tras concluzia că scenele alea sunt făcute special ca să le umfle pipota celor cu political corectness-ul. Așa că l-am oprit și nu i-am mai dat play din nou. De ce m-aș chinui, dacă nu cred nicio iotă din ce se întâmplă pe ecran?

👉 Prietena mea genială (L’amica geniale), serial, 3 sezoane, HBO Max

Pentru mine ăsta este genul de serial pe care pot sa fac binging. În sensul că mă apuc de el și-l mai opresc doar ca să dorm. Din păcate, n-a fost cazul, am văzut fiecare sezon la vremea lui, chinuit, așteptând să mai apară câte un episod nou, după cum avea obiceiul răposatul HBO Go.

Apropo, dacă tot am adus vorba, nu știu cine de la HBO a avut măreața idee să pună serialele așa, episod cu episod, cu țârâita, dar, cel puțin la mine, nu funcționează. Mă enervează de mor să stau să aștept cu săptămânile ca sa se mai strângă acolo niște episoade, motiv pentru care renunț să mă mai uit la serialul respectiv. Că nu toate sunt Games os Thrones, ca să merite așteptarea.

Nfine, revenind, acum aveți toate cele trei sezoane de „L’amica geniale” pe HBO Max, iar sfatul meu e să vă uitați la el. Făcut după cartea Elenei Ferrante, acțiunea se petrece în Italia anilor ’60-’70, dar mai ales în Napoli acelor ani.

Mi-a plăcut atât de tare încât m-a făcut să merg să vizitez Napoli. Eram extrem de hotărât să merg în cartierul muncitoresc unde se desfășoară mare parte din acțiune, dar când am făcut research să văd cum îl găsesc, am aflat că nu există cu adevărat, că-l construiseră pe platou, special pentru film.

Dar la Napoli tot m-am dus, pentru restul orașului pe care-l văzusem în serial, ăla real. Și pentru Ischia, insula pe care se petrece o bună parte a acțiunii sezonului 1.

Altfel, povestea e mișto, actorii sunt buni și bine aleși, n-aveți niciun motiv să nu-l vedeți.

Mno, cam atât pentru azi.