Bănuiesc că suntem cu toții de acord că reclamele și spoturile comerciale care rulează pe televiziunile românești sunt extrem de slabe (mi-a fost rușine să scriu „proaste”). Nu toate, dar spre un procent de 99% tot ne ducem. Mai există, din când în când, câte una reușită, dar astea nu sunt decât excepțiile care confirmă regula.

Atenție! Mă refer doar la spoturile făcute special pentru tv și care rulează doar pe tv. Pentru că la cele făcute să performeze exclusiv pe internet se mai schimbă procentul ăla de 99%, se duce înspre 75%. Da, pe net poți să vezi mai des și spoturi comerciale românești bune și chiar foarte bune.

Ei, treaba e că reclamele pentru tv sunt de premii internaționale, sunt de Cannes, pe lângă publicitatea care rulează pe radio. Da, eu fiind o ființă primitivă, care nu e în stare de mai multă profunzime, ascult radio în mașină. Nu tot timpul, doar la drumurile scurte. Unde drumuri scurte înseamnă orice deplasare care durează sub două ore.

Bănene, băbăieți, când începe publicitatea îmi vine să mă lovesc spasmodic cu capul de volan. Nu e dovedit științific, dar este extrem de posibil ca spoturile radio să fie undeva pe treapta cea mai de jos de pe scara evoluției umane.

Dacă spun că sunt făcute ca să-ți jignească inteligența e încă prea puțin spus. 99% dintre ele sunt pur și simplu stupide, sunt de neascultat, sunt îngrozitoare, sunt tot ce poate fi mai rău în domeniul ăsta atât de mișto care se numește „publicitate”. Nu știu dacă mă credeți, dar la unele dintre ele efectiv mă trezesc înjurând cu voce tare.

Hai să vă povestesc o chestie. La cooperativa de digital am lucrat cândva o campanie pentru un client care a vrut să aibă și prezență pe radio. Din motive lesne de înțeles, nu pot să vă spun ce produs vindea respectivul client, o să-l numim generic „Produsul minune”.

Buuun, s-a muncit zi lumină câteva zile și s-a pus pe picioare campania de promovare a Produsului Minune. Înainte să înceapă, mai aveam de aprobat cu clientul doar blestematele de spoturi audio pentru radio. I s-au propus vreo cinci variante de scripturi. Două erau bune, erau out of the box, alte două erau ceva ce puteai să asculți fără să-ți vină automat să schimbi postul, iar ultima era zero barat.

Ultima era blană, era exact motivul pentru care înjuri în gând reclamele radio și-ți juri că de data viitoare o să asculți playlist-ul tău în mașină. Era doar o înșiruire de câteva fraze plate, banale, dar pe parcursul cărora se menționa numele Produsului Minune de minimum cinci ori. Fraze din care aflai că Produsul Minune este, evident, cel mai bun, cel mai frumos, cel mai curat.

O să vă întrebați, desigur, de ce a trebuit să existe și acest ultim script. Păi pentru că a fost dorința fermă a clientului care a cerut ca, pe lângă variantele mai „creative”, să avem și un „safe”. Ei, asta ultima era aia safe.

Ia ghiciți voi care a fost alegerea clientului dintre astea cinci? Exact, ăsta din urmă. Partea și mai mișto a fost că am auzit spotul ăla blestemat când eram în mașină și mi-a venit să intru în pământ de rușine. Pentru că, da, era scris de mine.

Nfine, revenind, nu am ce concluzie să trag. Poate doar aceea că reclamele radio sunt însăși dovada vie că suntem un popor cu peste 50% analfabetism funcțional.

Iar acum, țineți-vă bine pentru că urmează la crème de la crème în materie de reclame la radio, urmează însuși spotul care m-a trigger-uit să scriu acest articol. Pentru c-am rămas cu gura căscată când l-am auzit. Să vă țineți bine și să vă concentrați puternic, că încep:

Intro muzical. Urmează o voce de femeie, pe ton vesel spre șugubăț:

– Ieri soțul meu m-a cautat vreo cinci minute în camera copiilor, crezând că e dormitorul nostru.

[de aici, spotul continuă cu produsul/serviciul căruia i se face reclamă și beneficiile lui]

Trecând peste faptul că femeia ar trebui să divorțeze urgent dacă ăla confundă camera copiilor cu dormitorul (serios, omul chiar nu e cel mai ascuțit creion din penar), provocarea mea pentru voi este alta: fără să căutați pe net, să-mi spuneți la ce credeți voi că face reclamă spotul ăsta (iar dacă l-ați auzit, deci știți despre ce e vorba, o să vă rog să vă abțineți).

Pur și simplu să încercați să deduceți logic care este produsul sau serviciul de care are nevoie familia respectivă pentru ca tăntălăul ăla să nu mai confunde camera copiilor cu dormitorul conjugal. Nu cred că mai e nevoie să vă explic cam cât de curios sunt dacă ghicește cineva. Vă rog io din suflet să nu trișați și să încercați să găsiți pe internet răspunsul corect, că nu despre asta este vorba. Dimpotrivă.

LATER EDIT

Am promis că vă zic despre ce e vorba. Spotul promovează servicii de închiriere spații pentru depozitare. Dacă n-ai beci, sau casă la țară, sau orice alt loc unde să poți duce ciurucurile de prin casă pe care nu le mai folosești, dar nici nu te înduri să le arunci, închiriezi un spațiu de la oamenii ăștia și le ții acolo. O idee foarte bună, de altfel, la care mă gândesc și eu de ceva vreme să apelez.

Dar, boss, de aici până la „Ieri soțul meu m-a cautat vreo cinci minute în camera copiilor, crezând că e dormitorul nostru” este o distanță pe care mintea mea simplă n-o poate parcurge. De-aia nici nu vreau să le las numele celor care oferă spațiille, că nu vreau să-i deranjez în vreun fel, după ce-au venit cu copy-ul ăsta mirobolant. 

Sursa foto: freepik.com