Știu că nu vă uitați la filme românești, mi-ați explicat și de ce, dar tot am vrut să las această mini-listă aici, pentru că cele de mai jos sunt răspunsul meu la întrebarea „care sunt cele mai bune filme românești?”. La patru dimineață, trezit din somn, o să ți le înșir cursiv pe cele de mai jos.
Dar, pentru că am și eu o vârstă, deci memoria îmi mai joacă feste, le-am revăzut foarte recent pe toate ca să mă conving dacă impresia inițială a fost cea corectă. Și m-am convins, a fost.
Pentru mine, personal, „Arest” este cel mai bun film românesc pe care l-am văzut vreodată. Și nu datorită subiectului, care e bun și el, cât datorită a ceea ce reușește să facă în acel rol Iulian Postelnicu. Este absolut senzațional cum reușește să creeze un personaj pe care-l crezi din primul până în ultimul minut.
Și ce personaj. Te trece prin toate stările posibile culminând cu aia că ai da orice să poți să-l strângi de gât. Acțiunea se petrece în anii ’80, iar Postelnicu joacă un torționar introdus într-o celulă cu scopul precis de a tortura un intelectual, adică un potențial pericol pentru conducătorii acelor vremuri (nu că azi n-ar fi tot pericole, dar măcar nu-i mai torturează nimeni prin închisori).
Nfine, revenind, dacă filmul ăsta se făcea la Hollywood, Postelnicu lua toate premiile posibile în industria cinematografică. Celălalt personaj principal este Papadopol care reușește și el să fie absolut impecabil. Și-o spun in condițiile în care, din nefericire, mie nu-mi place acest actor. Dar în „Arest” omul este foarte-foarte bun.
Atenție! Deși n-am crezut că voi spune asta vreodată despre un film românesc, este extrem de dur. Dacă ești mai sensibil de felul tău sau nu poți cu duritatea, îți recomand cu tărie să nu te uiți la el.
Mi-a plăcut mult de tot atunci, la lansare. Mi-a plăcut la fel de mult și acum vreo lună când am zis c-ar trebui să-l văd din nou. Cu greu s-ar putea realiza o frescă mai fidelă a acelei societăți în care „era mai bine”. Pentru că în acest film nu este vorba doar despre nefericitul avort al acelei fete, este vorba despre tot ce dus-o la situația în care fost nevoită să-l facă, într-o cameră insalubră de hotel de provincie.
Am avut flash-uri la scena cu petrecerea de ziua mamei prietenului fetei. Am avut falsh-uri pentru că am văzut acea scenă de nenumărate ori în copilăria mea. Ce se întâmplă acolo, pe ecran, am trăit de fiecare dată când ai mei aveau petrecere acasă de ziua maică-mii sau a lui taică-meu. Sau când mergeau ei la zilele de naștere ale prietenilor lor. Cuvânt cu cuvânt, vă spun.
Sper c-ați văzut filmul ăsta. Dacă nu, faceți cumva și uitați-vă la el. Pentru că suntem tentați să uităm din ce în ce mai multe despre perioada aia. Memoria e setată să elimine amintirile neplăcute și să rețină doar lucrurile pozitive de genul „eram tineri și frumoși”. Uite că si fata aia din film era tot tânără și frumoasă.
Iar pe lângă toate astea, filmul în sine este extrem de bine făcut. E păcat să nu-l vedeți dacă încă mai este pe Netflix.
Cred c-am mai scris despre el, dar nu-i nimic, mai scriu o dată. O idee bună de tot și un Vlad Zamfirescu absolut senzațional, iar mie nu-mi place Vlad Zamfirescu. Dacă găseau și un actor cât de cât decent în locul lui Theo Marton, filmul ar fi reușit să fie catalogat drept senzațional. Așa e doar bun. Dar, oricum ar fi, sfatul meu e să vă uitați la el, că n-o să vă pară rău.
„Poziția copilului” nu este un simplu film, este un manifest pentru tăierea cordonului ombilical dintre părinți și copiii lor trecuți bine de 30 de ani. Mai precis este un atac direct la refuzul părinților de a face asta. Scena cu picăturile de nas este definitorie pentru părinții care nu reușesc să accepte maturizarea copiilor lor, pentru modul în care nu reușesc să înțeleagă că „te-am crescut și m-am sacrificat pentru tine” este doar un mod egoist de manipulare. Nu vă povestesc scena, o să înțelegeți despre ce vorbesc dacă o să vedeți filmul. Dacă nu, nu.
L-am revăzut săptămâna trecută după exact 12 ani de la lansare. A fost extrem de interesantă experiența pentru că, pe măsură ce mă uitam la el, îmi dădeam seama cât m-am schimbat eu în toții anii ăștia. Un singur lucru vă spun: când l-am văzut prima oară, eram de partea soției. Acum, n-am avut niciun dubiu că amanta este cea care trebuie să câștige. Da, știu, sună nasol, sună altfel decât a familie tradițională românească. Doar că nu e vorba despre asta, ci despre cum toți oamenii ar trebui să fie liberi să-și trăiască viețile cum vor, fără constrângeri sociale.
Iar actorii sunt senzaționali toți trei. I-am numit aici pe Mimi Brănescu, Mirela Oprișor și Maria Popistașu. Sen-za-țio-nali! Există o scenă în care cuplul soț-soție își duce fetița la dentist, dentista fiind chiar amanta. Băi, fraților, lasă că se simte tensiunea în aer de se poate palpa, dar la un moment dat se oprește camera pe Mimi Brănescu, soțul, și efectiv îi citești pe față că mai are un pic și-i explodează inima. E atât de puternică scena, că am dat înapoi s-o văd încă o dată.
Apropo, copilul, fetița, este singurul punct slab al filmului. Dar nu e vina ei, în momentul în care producătorii români vor fi în stare să organizeze casting-uri în urma cărora să găsească copii capabili să joace, nu doar să-și spună replicile în fața camerei, cinematografia română va face dintr-o dată doi pași mari înainte. Dacă vreți să înțelegeți despre ce vorbesc, căutați pe net cum s-a făcut casting-ul copiilor pentru serialul „Stranger Things”. Dintr-o dată o să înțelegeți de ce copiii de la noi sunt de neprivit. Partea bună e că n-apare prea des în film copilul.
Nfine, dacă nu l-ați văzut, sfatul meu e să reglați acest neajuns.
Dacă filmul ăsta se făcea în America, ar fi fost încadrat fără probleme la categoria „western”. Așa, din lipsă de cowboys și indieni, merge perfect băgat la Estul Sălbatic. Două lucruri îmi plac tare de tot la filmul ăsta. Primul, că se simte în aer, de la început, de la primul cadru, până la final, ceva surd, nedefinit, ceva care te anunță că sunt pe cale să se întâmple lucruri nasoale. Și, ce sa vezi, chiar de întâmplă. Și al doilea: că nu se termină cu happy end. Îmi pare rău pentru spoiler, dar trebuia să zic.
Actorii sunt foarte buni toți. Vlad Ivanov, cel puțin, face un rol pe care cel mai bine îl pot descrie cu un singur cuvânt: crunt. Gheorghe Visu, la fel. Dar și restul sunt buni, foarte buni. Până si cățeaua Poliția îsi face treaba excelent.
Dacă nu l-ați văzut, nu aveți niciun motiv pentru care sa nu-i dați play, pentru că n-are nicio legătură cu șabloanele în care stă de încorsetat, de obicei, filmul românesc. Este total atipic.
M-am enervat când l-am văzut prima oară. Era proaspăt ieșit, eram curios, am fost să-l văd la cinema. Țin minte că m-am enervat, eram revoltat că de ce e așa de lung, că de ce ține, domnule, trei ore? Dar chiar așa bătaie de joc, nu putea să-l facă mai scurt? Foc și pară eram, vă spun.
Acum, în zilele noastre, i-am dat play prin decembrie și mi s-a părut prea scurt. Mult prea scurt pentru radiografia perfectă a 80% dintre familiile care viețuiesc în spațiul carpato-danubiano-pontic. Și cum puteai să redai asta mai bine și mai fidel, dacă nu la un parastas? Adică momentul ăla în care se strâng, în aceeași casă, toți cei care au vreo treabă cu familia respectivă. Prieteni, amici, vecini, rude, familia extinsă si mai puțin extinsă, dușmani, nepoți, cunoștințe oarecare, absolut toată lumea va fi de față, într-un fel sau altul, ca să „cinstească mortul”. Iar ce reușește să facă Puiu, acolo pe ecran, cu toți ăștia, este ge-ni-al.
Vă zic, dacă filmul ar fi avut șase ore, și tot ar fi fost prea puțin față de cât mi-aș fi dorit eu.
…
Mno, cam astea sunt filmele românești care mi-au plăcut mie cel mai mult în epoca modernă, adică în ultimii 20 de ani. E posibil să mai fi uitat vreunul, deci puteți veni liniștiți cu sugestii.
E foarte probabil ca mulți dintre voi să se întrebe de ce ignor filmele românești de dinainte de ’89 și pe cele de imediat după. Pentru că le consider extrem de slabe, de-aia. Ne uitam la ele pentru că nu prea aveam la ce altceva, dar cele mai multe sunt aproape de neprivit azi.
Da, știu, o să săriți să-mi explicați cum au fost niște capodopere filmele istorice gen „Buzduganul cu Trei Peceți” și „Frații Jderi” sau serialele gen „Pistruiatul”. Nu, n-au fost, dacă încerci azi să te uiți la oricare dintre ele, ți se vor părea exact cum sunt: desuete și, pe alocuri, extrem de puerile. Despre jocul actorilor, de parcă sunt pe scena TNB-ului, nici nu mai are rost să vorbim.
Singurul motiv pentru care zâmbim când ne mai apare vreunul în fața ochilor este că suntem nostalgici după anii ăia când eram tineri și frumoși (eu eram, nu știu voi). 😊
Atât pentru azi.
P.S. Am lăsat doar link-uri de Netflix pentru că este aplicația pe care o utilizez cel mai des. Dar aproape toate titlurile sunt prezente și pe HBO Go. Ca să știți.
Am vazut 4,3,2 in timpul turneului organizat prin tara. Am luat-o pe mama sa il vada, mama care ar fi intrat la inchisoare daca nu venea revolutia pentu un avort ilegal. Cand vad comentarii legate de coalitia pentru familie si interzicerea avortului, ii trimit sa vada filmul asta si sa le aduc aminte ca primul decret dat de Frontul Salvarii Nationale a fost abrobarea acelui infam decret 770. Scena cinei in familie e de neuitat.
„Caini” si „Arest” am ales sa nu le vad dupa ce am primit mai multe avertizari.
„Sieranevada” l-am pus in lista dar inca nu am gasit acele 3 ore..
Am sa revad „Marți, după Crăciun” se poate sa se schimbe perceptia, asa cum se imtampla si cand recitesti carti citite in liceu, facultate si acum le vezi cu alti ochi, trecandu-le prin prisma experientelor personale.
Comentariu beton!26
Da, exact așa am pățit cu filmele pe care le-am revăzut după mult timp. Pentru că eu sunt altul, parcă mă uitam la alt film.
Scenariul din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile l-am trăit pe viu. În anul 1987 când o prietenă a rămas însărcinată și a făcut avort. Iar eu am fost lângă ea. Filmul ăsta m-a zguduit la fel de tare ca realitatea. Și abia atunci mi-am dat seama cât de inconștiente am fost și la ce riscuri ne-am supus amândouă.
Comentariu beton!24
Păi nu prea aveai de ales. Cele două opțiuni erau: faci copilul sau încerci să găsești pe cineva dispus să-ți facă avort ilegal.
bune rău toate; „arest” l-am văzut la recomandarea ta anterioară și da, Postelnicu, e bestial; și la propriu și la figurat; dar mai cred că l-a ridicat așa mult și antiteza dintre cele două personaje; Papadopol (care pe mine mă bulversează) a făcut un rol la fel de mare dar nu așa vizibil; el a centrat, celălalt a dat golurile;
cel mai trist mi se pare „marți după crăciun” iar preferatul meu din listă este „sieranevada”…
da’ după cum văd, numai vechituri; ori îs io bătrîn ori cinematografia română se duce … cu satelitu’
PS dacă se permite o sugestie, mie-mi place tare Potocean în „Dincolo de calea ferată”
Mie-mi place Potocean în general. Da, mi-am propus să revăd și “Dincolo de calea ferată”, dar recentul meu program încă nu mi-a permis.
Și ca să schimbăm puțin registrul, mie Două lozuri mi-a plăcut maxim 🙂
Comentariu beton!20
Și mie. O dată la ceva timp revăd faza cu culoarea mașinii și râd de fiecare dată. Probabil una dintre cele mai bune scene de comendie care s-au făcut vreodată în România.
Bună ziua tuturor!
Mulțumim de recomandări.
Tu ne-ai propus filme ”grele”, dar cred c-ai lăsat ușa deschisă și propunerilor noastre. Așa că îmi permit și eu să fac o recomandare unui film ”ușurel”: ”Zăpadă, ceai și dragoste”. E o comedioară cu o croială ”a la americaine”: subiect lejer, replici bunicele, multe simboluri pitite pe ici – pe colo. E tot pe ”Netflix”. Aaa, să nu uit: aștept și mânuțe roșii, că uneori nu ne-am prea potrivit la gusturi. Ceea ce e foarte bine pentru că – vorba lui Hagi – ”Fiecare suntem diferiți”.
Multă sănătate.
Comentariu beton!22
Vlad Tepes.
Filantropica.
Terminus Paradis.
Closet to the moon.
6.9 pe Richter.
Bună dimineața! Mie mi-au plăcut și „Tata mută munții” și „Neidentificat”. Amândouă pe Netflix. A, și „Întregalde”.
„Tata mută munții” mi-a plăcut, dar nu atât de mult încât să-l percep ca pe cele mai bune ever. „Neidentificat” nu mi-a plăcut, n-am reușit să-l văd pe tot, l-am oprit pe la jumătate. Iar cu “Întregalde” am o problemă de etică și morală. Mă refer la scena de la final cu bătrânul ăla pus să exhibiționeze. Da, știu, e film, e act artistic, bla bla bla, doar că omul ăla nu e actor. Că dacă-l puneau pe Alex Bogdan să defileze în cucu’ gol, n-aveam nicio problemă, dar cu bătrânul ăla (care pare și a avea ceva probleme de genul „retard”) nu pot sa fiu de acord neam. Altfel, filmul nu e rău deloc.
Astea mi-au plăcut și mie cel mai mult dintre filmele anului trecut, adaug la listă Scara, văzut acu vreo două zile, pe Cinemax sau HBO, nu mai știu, o surpriză plăcută, subiect original, producție bună, scene alerte, scenariu dens. Interesant că unul din puținele filme biografice făcute după 89 nu e despre Ferdinand sau Eminescu, ci despre Dragoș Pâslaru.
Și Malmkrog e o reușită, dar e greu de urmărit, mai ales dacă nu vorbești bine franțuzește, ceea ce e cazul majorității dintre noi. Să ecranizezi un dialog filosofic fără miză narativă e o țăcăneală, nu e de colo!
Nunta muta mi-a placut. Nfine, nici aici nu e hapyy end, dar e exact ce am trait la o scara mai mica: faci ce ti se spune sau o incurci. Teroarea in care traiai si dorinta de a te bucura cu toate riscurile asumate.
Comentariu beton!24
Trebuie să recunosc că nu l-am văzut nici la vremea lui, nici acum. Pur si simplu nu am curaj să-i dau play.
Mi-ai dat de lucru, că n-am văzut încă nimic din toate astea. Sunt încă traumatizată de alea de prin anii 80-90,grămadă. Am văzut însă la cinema prin anii 2000 „A fost sau n-a fost?”, un fel de tragi-comedie pe tema zisei revoluții din ’89. Mi-au plăcut sarcasmul și îmi aduc aminte și acum absurdul discuțiilor (intenționat de altfel) din scenariu. Altfel, ușor plictisitor.
Da, l-am dus greu și eu. Well, dacă ăsta e referința ta pentru filmele românești, o să ai o supriză mare. Toate cele pe care le-am lăsat azi sunt mult peste „A fost sau n-a fost”.
Atunci abia aștept ! Nimic mai fain decât surprizele plăcute
Mulțumesc pentru recomandări.
Am văzut 4,3,2 imediat ce a intrat în cinematografe şi m-a cutremurat. După ce am ieşit din sală m-am bucurat din tot sufletul că n-am apucat să trăiesc vremurile acelea.
Pe celelalte nu le-am văzut încă, deşi am auzit (de bine) despre ele. Aşa că voi remedia acest aspect.
Dintre alte filme româneşti mi-au plăcut După dealuri şi Bacalaureat.
Bacalaureat mi-a plăcut si mie mult. La După dealuri nu m-am putut uita, că nu suport subiectul.
Dupa dealuri – superb.
Am văzut 4, 3, 2, Poziția copilului, Sieranevada. Bune, foarte bune. Răscolitoare.. Ar mai fi Charleston de văzut, zic.
Da, este. Mi-a plăcut mult pe alocuri, dar doar pe alocuri. De-aia nu e în listă.
Mda, se pare ca pe UK nu exista niciunul din filmele menționate mai sus, ori nu sunt eu prea familiarizat cu Netflix
E foarte posibil să nu existe, că nu văd de ce-ar băga pentru UK filme românești. Grila Netflix se schimbă de la țară la țară. Singura soluție ar fi să te conectezi prin VPN.
UK :-)))
In Netflixul german sint filmele de mai sus si foarte multe altele romanesti.
As spune „Cele mai bune filme romanesti recente”, pentru ca sunt si filme precum „Actorul si salbaticii”, seria B.D.-urilor sau „Filantropica”, despre care nu cred ca poate spune cineva ca n-au fost bune.
In rest, ce am vazut din lista asta mi-a placut. am sa le bifez si pe celelalte. Merci de ponturi. 🙂
Cred c-ai sărit finalul textului, unde am explicat clar de ce nu vorbesc despre cinematografia românească mai veche de 20 de ani.
Probabil am eu o problema, dar mie nu mi-a placut seria cu BD, o gaseam si inainte falsa, acum nici atat nu as mai putea sa o urmaresc. Mi se parea film tipic comunist, din seria celor cu Nicolaescu.
Da domnule, astea expuse in aricol si foarte multe altele. Noul val al cinematografiei romanesti e foarte foarte foarte prizat in Germania, e adevarat mai ales de intelectuali. Filmele romanesti fac sali arhipline mai ales la cinemateci unde se dau filme mai artistice, iar in orase ca cel in care locuiesc (adica cu un foarte numeros mediu academic) sint extrem de apreciate. As mai putea include in lista inca cel putin 10-15 alte filme romanesti. Interesant e ca ele promoveaza si limba romana in strainatate. La cinemateci in Germania filmele sint ca toate filomele in Germania dublate sonor nu subtitrate, dar filmele de interes artistic deosebit sint in limba originala cu subtitrare. Ei bine filmele romanesti din noul val sint in cinemateci in ambele variante.
Filme foarte bune.
Comentariu beton!15
Filantropica e filmul meu preferat all time. Cateva mentiuni care merita amintite sunt: Amintiri din Epoca de aur 1 si 2, Cocosul decapitat, Moartea domnului Lazrescu, Un pas in urma Serafimilor, Politist Adjectiv si Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari.
Comentariu beton!15
Dupa umila mea parere, Ciuleandra si Filantropica sint cele mai bune filme facute vreodata. Le-am (re)vazut de cel putin 6 ori fiecare. Desigur, mai sint si alte filme bune, nu le mai enumar, sint mentionate mai sus.
Apăi bineînțeles că fiecare putem avea alte preferințe. Mi-au plăcut, la vremea lor, ambele menționate de tine. Azi nu-mi mai plac, am scris în finalul textului de ce.
”Balanța” ?
Stiu ca e vechi dar merita revazut „Balanta” asa restaurat digital cum e pe Netflix.
Parte le-am văzut. Urmează restul.
Dar am şi eu o problemă, dacă mă puteţi lămuri. Am urmărit acum 2-3 ani nişte telenovele româneşti, nu mai ştiu dacă la PRO sau A1, în care juca Maia Morgenstern. Într-una era mama unui băiat care se credea orfan şi într-una nevasta unui mare bogătaş şi mama vitregă a celor doi băieţi ai lui. Eu n-am văzut-o în teatru şi nici în rolul mamei lui Isus dar, în cele două telenovele, mi s-a părut că nu ere deloc de acolo. Teatru, exact ca la TNB, dar astea erau filme, totuşi. Voi ce ziceţi? Că nu mă pricep eu deloc sau….
Să ne înţelegem, o iubesc pe Maia Morgenstern de cînd a apărut în revista lui Dinescu, Plai cu Boi; şi pentru mai multe motive de atît dar nu cred că e făcută pentru film, cel puţin nu pentru film românesc. Poate doar pentru teatru. Mulţumesc.
Stai chill,nu ti s a parut,nu e de acolo pt ca are jocul de teatru in vene si pe ecran chiar nu da bine.
Personal am vazut o destul si la teatru atunci cand eram sanatos si mi a dat impresia ca are o singura viteza si un singur fel de interpretare.
parere personala.
„Luca”
„Ana, mon amour” – un alt Postelnicu genial.
„Pororoca”
„Ilegitim”
Ana, mon amour e senzațional. O explorare, într-un context românesc, a unei idei universale, aceea că partenerii dintr-o relație evoluează, iar dacă evoluția lor nu se produce în armonie apare ruptura.
Mi-au placut foarte mult Legaturi bolnavicioase, cu Chirila, si 4 luni. Altfel, nu ma uit la filme romanesti. Personal, mi se par de calitate îndoielnică.
În afară de faptul că ăia erau frați și replica strigată de pe uliță „Eu ți-am pus primul mâna la p… sau tu mi-ai pus prima mâna pe p…” nu mai știu nimic din Legături bolnăvicioase.
As adauga si Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, Hartia va fi albastra(asta m-a daramat rau de tot cand l-am vazut la cinema, exact, dar exact asa s-au intamplat lucrurile cat am stat in strada intre 21-21 Decembrie 89), California Dreaming(scena cu” Fck you, fck NATO si p-
-aia de la Bucuresti, asta e gara mea! mi-as pune-o in loop), Balanta(scena cu borcanul de ness de la piscina Lido…priceless).
Legat de filmele de dinainte de ’89, mi-am adus aminte de unul care mi s-a părut de neprivit la vremea respectivă. Maria Mirabela. Mă enerva cumplit mimoza aia de Maria, așa că mă uitam pe sărite la el, cu pufnituri și ochi dați peste cap. Acum mi se pare cu totul altfel. ‘Aute ce frumos! https://www.youtube.com/watch?v=Gwpcu0sRpzk
Tatăl care mută munții. De 3 ori l-am văzut, una după alta. Praf te face.
De la jumătate încolo e Boring. L-am văzut odată și e prea mult.
4,3,2 și Hârtia va fi albastră. Imediat după ’89, Terminus Paradis ar fi singurul, în opinia mea, care merită.
Sunt bune toate. “Arest” e singurul la care regret că m-am uitat pentru că m-a distrus pentru câteva zile. M-a secat efectiv. E bine că ai pus acolo avertizare.
Din cele apărute în ultimii ani mi-a plăcut și “Mo”
Incearca si „Intre chin si amin.” Util, in special, pentru cei care cred ca in epoca comunismului(socialismului) era mai bine.
Mulțumim pentru recomandări. Unele le-am văzut, altele urmează. Mi-a plăcut mult și ” La drum cu tata”, iar dintre cele „clasice” Ciuleandra este preferatul meu
In lista as adauga si Undeva la Palilula (Silviu Purcarete)… https://hbogo.ro/filme/undeva-la-palilula
Chiar mă gândeam daca cineva a apreciat acel film, pe mine m-au făcut cu nervii 😉
„Acum, n-am avut niciun dubiu că amanta este cea care trebuie să câștige. Da, știu, sună nasol, sună altfel decât a familie tradițională românească. Doar că nu e vorba despre asta, ci despre cum toți oamenii ar trebui să fie liberi să-și trăiască viețile cum vor, fără constrângeri sociale.”
Imi permit sa te contrazic, in conditiile in care marea majoritate sufera de imaturitate cronica, constrangerile sociale mai tempereaza elanul erotic, ca altfel suntem plini de dragoste si afectiune pentru semenii nostri…
AREST e superb. Pierdeți să nu-l vedeți. Atenție, e disponibil doar până pe 17 martie pe Netflix. Nu știu dacă e posibil să-l puteți vedea după, dacă îl descărcați acum prin aplicație.
Vazut 4,3,2, ma bag acum la Arest. Daca nu mai zic nimic, Vasilescu, tu raspunzi 🙂
Am ajuns la articolul acesta, dupa ce l-am citit pe cel despre Survivor; sunt fix in aceeasi situatie: nu am mai urmarit pana acum niciun program de genul iar de data asta cumva m-a prins si… am exact aceleasi perceptii ca cele expuse de tine.
Revenind la subiectul articolului, cel despre filmele romanesti, pot spune acelasi lucru: imi place sa le revad dupa multi ani si sa vad alta perpectiva. Ma bucur ca am mai descoprit niste nume noi de filme ( Arest, Caini, Dincolo de calea ferata, Neidentificat), fiindca nu am auzit de ele; Imi place sa ma chinui sa incerc si sa rezist pana la finalul filmelor autohtone; mi-a placut foarte mult Filantropica, Nunta muta, Marti, dupa Craciun, Hawai, Secretul fericirii, 5 Miunute, Tata muta muntii, Toata lumea din familia noastra si mai putin: Intregalde, Urma, Bacalaureat, Carturan, MO, Buildind Love; restul care nu mi-au placut nu le mai tin minte.
Ma bucur sa fi descoperit si alte filme aici; o sa mai intru sa vad ceva „actualizari” ale comentariilor
„5 minute” este un film foarte bun și chiar dacă este serial ,trebuie neapărat menționat „Umbre”.
Vlad Tepes.
Filantropica.
Terminus Paradis.
Closer to the moon.
6.9 pe Richter.
Multumesc pentru recomandari!
Am urmarit 4,3,2 cand a aparut, desi nu sunt mare cinefil, dar auzisem prea multe despre el sa nu incerc. Cutremurator.
Recent am vazut „Arest”. In general citesc tot ce prind despre detinutii politici. Citind despre Gheorghe Ursu, un opozant al sistemului ucis in inchisoare, am auzit despre acest film. Nu este despre Gheorghe Ursu iar Arest nu e (direct) biografic, dar s-au inspirat din povestea lui.
Nu aveam asteptari mari dar filmul este excelent si intr-adevar Postelnicu face un rol mare. Personaj negativ prin excelenta dar este foarte credibil, palpabil.
Un film la care aveam asteptari dar nu prea s-au adeverit – Intre chin si amin.
Eu am citit tot ce se putea citi despre Experimentul Pitesti dar nu mi s-a parut ca filmul reliefa prea exact atmosfera. Iar personajele, atat pozitive cat si negative, parca mai mergeau cizelate. Este, evident, parerea mea subiectiva.
Încearcă Portretul luptătorului la tinerețe despre rezistența din Făgăraș. Gruparea lui Moșu’ Ogararu
Mulțumesc pentru recomandări.
Noro?
Le-am văzut doar pe primele două.
O sa pun articolul la bookmark pentru a mă uita și la restul.
MO mi-a mai plăcut și este o poveste de viață. Mi-a mai plăcut și Zimnicea…
Merci!
Sa nu va uitati la Sieranevada seara ca sigur adormiti la el. Daca au prezentat toata slujba de la parastas in film, nu mai putin de 15 minute, ce mai poate fi de zis ?
Au filmat pe unu’ cum liorpăie un castron de ciorbă?
Da sunt de acord cu lumea care a zis despre Filantropica, Terminus paradis, si despre un film mai vechi dinainte de ’89…Atunci i.am condamnat pe toti la moarte’ Amza Pellea mi s.a parut genial… cum a fost si scena aia cand isi batea joc de toti la masa negociind diverse…si da si Morometii ala vechi…
Aa.. si cel mai prost film pentru mine: Monstri ( l-am vazut la cinema si n-am reusit sa rezist pana la final… pentru ca efectiv mi s-a facuf rau$
Maică-mea a trăit 4,3,2 pe viu. A avut mai multe avorturi pe vremea împușcatului. Nu vrea să-mi povestească nici azi, și nu suportă să deschidă cineva subiectul. Când s-a lansat filmul ăsta, maică-mea a văzut un trailer (cred), sau un reportaj despre subiectul fimului, și a avut o criză de plâns. E motivul pentru care nu am putut vedea 4,3,2 atunci. O să încerc acum. Au trecut ceva ani de atunci, ar trebui să fiu în stare.
Trebuie să văd Marți după Crăciun. Incultul de mine chiar nu știam că Mimi poate fi nume de bărbat.
La partea cu copii actori parcă Groparu s-a descurcat binișor la Usturoi.
„La drum cu tata” merită și el văzut. „Hawaii” este alt film care mi-a plăcut dintre cele românești recente.
„E pericoloso sporgersi” mi s-a parut interesant, ca si desfasurare a actiunii impartita in trei: aceleasi intamplari vazute prin ochii diferitelor personaje care interactionau. Si a avut si cateva faze cu umor finut.
Mie mi-au plăcut multe filme făcute după 1990, inclusiv cele de mai sus. Aș aminti și de „California dreamin”” și de „Polițist adjectiv”. Dar filmul care mi-a placut cel mai mult a fost „Boogie” din 2008, regia Radu Muntean. A fost o surpriză, cam primul film fără aluzii la societatea violentă și mizerabilă din jurul nostru, fără comunism și greaua moștenire, cu un Dragoș Bucur (care își spală puța în chiuvetă), cu Anamaria Marinca, Mimi Brănescu şi Adrian Văncică care joacă la cote înalte. Este un film căruia cu greu poți să-i găsești câteva slăbiciuni și cu un subiect sensibil pt cei mai mulți dintre noi. Nu cred că este pe Netflix dar ar trebui să fie.
Văd că nu zice nimeni nimic aici de „Un pas în urma serafimilor”…
Poate pentru că este înfiorător de prost? Nu el ca film, dar cum joacă oamenii ăia…
Mie mi-a placut mult cinematografia in „Intregalde” dar si „Dupa dealuri”, „Un pas in urma serafimilor” si „Intre chin si amin”
„Ilustrate cu flori de câmp” … ?