Articol scris de Iulia.

…

Că tot întrebase Mihai oare pe unde se ascund ăia 60 și ceva la sută din populație care, conform unui sondaj, sunt practic… tâmpiți, well, I got news for you! Sunt aici, printre noi. Știu, vi se pare ciudat, aveți impresia că oamenii din jurul vostru sunt normali, că voi nu vă învârtiți în cercuri d-astea și, mai ales, că oamenii inteligenți, cu școală și cu o aparență de normalitate nu au cum s-o ia pe ulei așa rău încât să se încadreze în ăia 60%. Îmi pare rău să vă anunț, dar fix așa e! Și o să dezvolt pe 2 exemple.

Primul: mirifica reclamă de mai jos. Vă rog eu mult de tot să vă uitați la ea. O să vă moară câțiva neuroni, asta vă garantez. Iar pentru cazul în care nu vreți să vă uitați, vă fac eu un mic rezumat:

Apare EA, care ne explică cum soțul ei nu mai e bărbatul de care s-a îndrăgostit (original, nu-i așa?); mutra ei obidită și tonul funebru pe care vorbește te duce cu gândul că o fi vreo reclamă la ceva supliment de trezit soldățelul; dar apoi, ne spune că a primit o recomandare de la mă-sa – hopa! Deja mi se dusese mintea la probleme cu prostata sau hemoroizi, că doar nu ți-o recomanda mă-ta Viagra pentru gineri-su… Dar stați! Aflăm rapid că a pus în practică sfatul mămichii și „rezultatele nu au întârziat să apară!” Și ne arată o siluetă d-aia umană ca în reclamele la vitamine și ne dezvăluie produsul: PĂCĂNELEEEEEE! Ok, n-o fi vorba chiar despre păcănele d-alea clasice, cu LĂMÂIE-LĂMÂIE-LĂMÂIE, dar în esență, tot păcănele sunt.

Finalul apoteotic ne prezintă un dialog între ea – acum mult mai puțin nefericită și el – am vrut să scriu încântat, dar m-am mai uitat o dată și are mai degrabă o meclă de zici că trebe să meargă la o extracție dentară… În fine, divaghez. Deci, ea, fericită nevoie mare, îl întreabă pe el pe la cât vine acasă, iar el îi explică cum că nu știe, că merge să „bage un bilet” (sau ceva de gen, a treia oară n-am mai avut nervi să mă uit).

Băi, deci da? Mă-sa ei, adică soacra lui, i-a recomandat să-l trimită pe fraier la păcănele, să se simtă și el din nou bărbat, să fie fericit și relaxat! Voi vă dați seama de inepția acestei reclame? Hai, mâna sus toți cei cărora v-a sugerat mama soacră să vă mai luați și voi o pauză de la nevastă și să mergeți să băgați un bilet, „să vezi ce bine o să te simți dup-aia, maică!”

Ei, și aici voiam de fapt să ajung: vă spun cu siguranță că oamenii implicați în această reclamă, de la ăla care a scris textul, la clientul care a aprobat-o și la toți ceilalți care or mai fi avut de-a face cu ea, sunt parte din ăia 60%! Categoric! Nu are cum să fie altfel. Eu înțeleg că s-a vrut a fi funny, spirituală, probabil chiar … altfel, dar e de o tâmpenie inexprimabilă. Lăsând la o parte faptul că n-o prea văd io pe fo nevastă trimițându-și de bună voie bărbatu să prăduie banii familiei, băi, dar soacra? Pe bune? O și văd pe maică-mea (care de altfel are o relație foarte ok cu soțul din dotare), spunându-mi într-o zi: „Măi mamă, măi, mai trimite-l și tu pe omul ăla la o păcănea, ceva, nu vezi că se stinge pe picioare de obosit și stresat ce e?!?”.

Sună foarte veridic, nu? Așadar, concluzia nu poate fi decât una: uite tâmpiții din sondaj! Aici, fac reclame la păcănele! Acum, e posibil să vă surprindă, dar cel mai probabil, majoritatea oamenilor implicați au legătură cu domeniul publicității. Se presupune deci, că sunt oameni inteligenți, creativi, oameni pe care, dacă i-ai auzi că cred în cipuri și Oculta Mondială ai zice: „Nu se poate, chiar n-aș fi crezut! Băi, și părea normal!” E, da, părea normal și apoi a făcut o reclamă d-asta. Dacă a putut face asta, e foarte posibil și să creadă în reptilieni și controlul populației prin cipurile din vaccin.

Asta una. A doua. Prin prisma activității mele, întâlnesc în mod regulat niște minunate documente intitulate pompos „Newsletter intern”. Adicătelea niuzletăru’ companiei. După cum probabil ați ghicit, e vorba despre corporații, că Aurică SRL care operează un chioșc în Gara de Nord n-are nevoie de niuzletăr. Cel mai frecvent mă lovesc de unul al unei firme a cărei principală activitate e producția. Așadar, probabil undeva la 70 – 80% din angajați sunt muncitori în producție. Rețineți asta, că e relevant.

Ei, aceste documente mie îmi dau dureri de cap. Chestii mai inutile, mai sforăitoare și mai pline de beșini corporatiste rar mi-a fost dat să văd. 90% din „știri” sunt legate de următoarele subiecte: ce bine ne merge nouă, cu cât a crescut cifra de afaceri, ce acțiuni caritabile am mai făcut, ce premii ale industriei am mai primit și ce mișcări au mai avut loc prin conducerea firmei – că X a fost mutat de pe postul Ț pe postul Z și Y a fost promovat de pe postul A pe postul A+1. Serios?!? La ce kkt credeți voi că îl interesează pe Gicu de la linia de producție 3 că Y e acu manager de nush ce sau că produsul cutare a primit nu știu ce premiu de design? Pe bune, la ce mama supărării îi folosește ăluia și celorlalți ca el informația asta? Îl încălzește cu ceva? Îi face viața mai bună sau munca mai ușoară? N-aș prea-ș crede…

Și cu toate astea, lună de lună, nefericirea aia de newsletter e scrisă de niște oameni (există unii care actually sunt plătiți să scrie „știrile” astea, da?) și transmisă în tot grupul de firme cu surle și trâmbițe. Atât în format electronic, cât și fizic, pentru cei care nu au „post de lucru echipat cu calculator”. Cred că jubilează ăia prin secții, p-acolo, când află cu ce premii importante de design se mai poate lăuda acum compania… De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, probabil se bucură totuși, că au pe ce tăia franzela și pune pateul în pauza de prânz.

Așadar, niște oameni în aparență inteligenți, citiți, cu vorbele la ei, participă periodic la șarada asta. Și sunt convinsă că ei cred că fac un lucru bun, că ajută la ridicarea moralului angajaților și sădesc mândria corporatistă în sufletul lor. Ne lovim deci de aceeași problemă ca mai sus – dacă oamenii ăștia, inteligenți cum sunt ei, sunt atât de stupizi încât să creadă cu tărie în utilitatea unui astfel de demers, ba chiar să participe cu spor și drag la realizarea lui, mai sunt ei de fapt așa inteligenți?

Nu cumva le acordăm prea mult credit unor oameni pe care îi etichetăm drept „deștepți” sau „inteligenți” prin prisma modului în care îi vedem noi sau a ceea ce fac? Când lor de fapt le cam curg balele din gură? Părerea mea e că și oamenii ăștia sunt la fel de tâmpiți ca ăia care o înjurau pe biata babă că a fost înșelată de bani, ba chiar mai rău, ăștia sunt o specie mai periculoasă, pentru că știu să se exprime corect și pot disimula cu mai multă ușurință tâmpenia în care se scaldă. Iar prostul cu un pic de verb e muuuult mai periculos, pentru că tinde să aibă un nivel de credibilitate mult mai mare decât ăla care crede că o conjugare e ceva ce are legătură cu căsătoria…

Concluzia? Sunt aici, sunt printre noi, ăia 60 la sută, indiferent dacă o credem sau nu. Și sunt reprezentați și de țața Sinela din capu’ satului, care rabdă să o bată bărbac-su, că așa știe ea că funcționează lumea, dar și de Ionică Ionescu, Deputy Operations Manager (insert aici orice alt titlu sforăitor), care face jogging în timpul liber, da nu se vaccinează că el nu bagă substanțe străine în corpul lui, pentru că se știe, corpul lui este un templu!