Când mi-a zis fashionista „vezi că de ziua ta o să zbori”, am crezut că… mă rog… nfine, n-are rost să vă explic ce-am crezut, doar că nu-mi venea să cred că tocmai de ziua mea. Chiar nu putea să găsească și ea altă ocazie, ce naiba?

După care primesc acest sms: „nu uita de programarea pentru experiența în simulatorul de zbor” – semnat: complice.ro

Și uite așa, doamnelor si domnilor, am primit cadou, pentru ziua mea de nume, una dintre cele mai mișto experiențe pe care le poți avea în această viață: să pilotezi singur un Boeing 737. Mă rog, singur în sensul că eram șef pe manșa mea, dar în dreapta am avut tot timpul un copilot. Copilot care era pilot d-ăla adevărat, cu trei trese (pentru cunoscători).

N-are rost să vă povestesc toată experiența, că e ca și cum aș da spoilere, tot ce pot să vă spun este asta: știți voi filmele alea în care cei doi piloți mor, dar un pasager curajos ajunge la manșă și, ghidat cu precizie din turnul de control, reușește să pună lin pe pista de aterizare un avion în care intră lejer jumătate din orașul Mizil? Pasager care, desigur, atunci vedea pentru prima oară un cockpit și-o manșă.

După ce încerci prima aterizare, cu pilot în dreapta, care îți zice la milimetru ce-ai de făcut, iar rezultatul este că te-ai înfipt cu botul avionului în asfaltul pistei ca cuțitu-n unt, îți dai seama de ce alea sunt doar filme. Mă rog, mi-a zis copilotul meu (see what I did there? 😁) că în zilele noastre avioanele au un sistem de autolanding, dar șansele să-ți aterizeze singură ditamai măgăoaia sunt mai mici decât să parchezi un tir cu spatele în parcarea subterană de la Inter, deși tu n-ai condus nimic în viața ta.

Am bușit avionul ăla de l-a luat naiba, deși de lângă mine se auzeau din secundă în secundă recomandări gingașe de genul: „dă-i gaz, dă-i gaaaaaz, dă-i gaaaaaaz acuuum. Gataaa, frânăăă, scoate flapsurile, trage de manșa în dreapta. CEALALTĂ DREPATAAA!”.

De miile de comutatoare, butoane, ecrane, ceasuri și cesulețe care trebuie ținute în permanență sub control (că de-aia sunt câte doi piloți), nici nu mai are rost să vorbim. Și vine pasagerul curajos să aterizeze trenul cu aripi? Aham, bine atunci.

Nfine, gata, nu vă mai povestesc, că e păcat să stric bucuria celor care citesc asta și se hotărăsc să încerce. Dar, boss, vă jur că e ceva ce merită trăit măcar o dată în viață.

Chestia e că fashionista mi-a făcut două surprize, ambele de pe complice.ro, asta a fost doar prima. Condiții în care, sper că vă imaginați că abia aștept să aflu care e a doua.

Am încercat să mă prind singur, am aruncat un ochi pe site la oamenii de la complice.ro, dar la câte chestii mișto sunt acolo, n-am avut nicio șansă să-mi dau seama. Jos pălăria, mi se pare una dintre cele mai mișto idei de business ever: să le oferi celor din jur experiențe, nu obiecte.

Dacă sunteți înconjurați de genul ăsta de oameni, care apreciază mai mult experiențele, nu obiectele, puneți-vă site-ul ăsta la favorite, o să-mi mulțumiți când o să vedeți c-ați reușit să faceți oameni fericiți fără să vă mai bateți capul cu întrebarea „oare ce cadou să-i cumpăr?”.

Altfel, să știți că softul simulatorului are un bug sau ceva. La singura mea aterizare lină, am pus măgăoaia aia pe pistă mai ușor decât îmi parcam pe vremuri trotineta și n-am auzit aplauze din spate. N-ai cum, bănene, n-ai cu cine.