Prima

Probabil știți cu toții că nu contează cât de bine miroase un parfum atunci când e în sticluța lui, că adevăratul lui miros este ăla pe care-l simți de după ce intră în contact cu pielea celui care-l folosește. De-aia există testere la raft, ca să le poți încerca direct pe piele.

Ei, exact același principiu se aplică și în cazul deodorantelor, doar că pentru astea nu mai stă nimeni sa pună testere la raft, că nu costă cu sutele de euro bucata.

Sper că vă imaginați că în aproape jumătate de secol de viață am avut timp sa testez cam tot ce înseamnă deodorant de pe piață. Și ușor-ușor am restrâns aria până am ajuns la concluzia ca nu pot să le folosesc decât pe cele sub formă de stick. Toate celelalte, indiferent că erau roll-on, gel, sau d-alea clasice cu fâs, sunt apă de ploaie, după jumătate de oră miros ca un cal care a arat trei pogoane. Iar de la stick-uri, după nenumărate încercări, am ajuns la concluzia ca pielea mea se potrivește cel mai bine cu Oldspice. Dar nu cu oricare, doar cu ăla pe care scrie „Original”. Toate celelalte sunt degeaba, doar ăla Original mă ajută și câte o zi întreagă. Prin urmare, de câțiva ani buni ăsta e singurul pe care-l folosesc.

Toate bune și frumoase, dar în vacanța din Italia, atunci când ne-am hotărât subit să rămânem peste noapte în Bosa, am fost nevoit să-mi cumpăr deodorant, că al meu rămăsese la cazare din Alghero. Dar, ce să vezi, șoc și groază, în supermarketul unde ne-am dus pentru cumpărături nu aveau Oldspice. Așa c-am fost nevoit să mă orientez pe loc la altceva, că n-aveam cum să ies din casă a doua zi fără să mă dau cu ceva, indiferent câte dușuri aș fi făcut.

Și uite așa am descoperit acest deodorant stick care este una dintre cele mai mari invenții ale omenirii de la foc încoace. A bătut la fund Oldspice-ul meu, este de departe cel mai bun pe care l-am folosit vreodată. Mi-am dat seama de asta a doua zi pe la prânz când brusc am realizat că încă nu miros a cal, deși pe temperaturile alea ar fi trebuit să încep de mult.

Hopa, mi-am zis, ia uite peste ce comoară am dat. Și m-am întors în supermarket hotărât să-mi cumpăr tot ce aveau la raft (mai e și ieftin, sub doi euro bucata), ceea ce am și executat. Dar, din păcate tot ce aveau la raft erau patru bucăți mari și late, toate patru fiind acum în dulapul meu din baie. Partea nasoală e că la un moment tot se vor termina, iar în România nu l-am văzut pe nicăieri. Dar lasă că la o adică dau eu o fugă în Italia să-mi mai iau. 😛

…

A doua

Măștile astea Easybreathe, pentru snorkeling de suprafață, care sunt absolut divine. Habar nu aveam de existența lor, dar le-am văzut la câțiva din grupul cu care am fost în Thassos. Din păcate, pentru că așa sunt eu imbecil și căpos, n-am avut curiozitatea să încerc una decât în penultima zi de stat acolo. Băbăieți, pur și simplu o lume nouă mi s-a deschis în fața ochilor. Bancuri de pești, arici de mare, ba chiar și o caracatiță, am descoperit tot felul de vietăți a căror prezență nicio n-o bănuiam pe-acolo. Ce să mai, în ultimele două zile, n-am mai intrat în apă fără masca aia.

Mai încercasem de-a lungul timpului să mă joc de-a snorkelingul cu măști din alea clasice: ochelari tip scafandru plus un tub îndoit pe care-l bagi în gură. Absolut infecte, le-am aruncat cât colo. Ochelarii ăia se aburesc sau iau apă indiferent cât de bine ți-i fixezi pe față. Cât despre tubul îndoit, dacă te fură peisajul și scufunzi capul oleacă mai adânc sau prinzi vreun val mai mare, să zici merci dacă nu mori înecat. Că în loc de aer, te trezești pe neașteptate că inspiri o gură mare de apă sărată.

Well, toate astea nu mai sunt valabile cu Easybreath astea. Vizibilitatea este incredibil de bună prin plasticul ăla care îți acoperă toată fața, iar sistemul de respirație este atât bine gândit încât nu se aburește niciodată. Cât despre tub, la capătul superior este prevăzut cu o supapă care se închide automat dacă îl bagi complet sub apă sau prinzi vreun val nărăvaș, deci nici gând să mai poți lua vreo gură de apă fără voia ta. Sunt absolut demențiale vă spun, cu una din asta chiar simți că te apropii de ceea ce înseamnă snorkeling.

Partea bună e că acum se găsesc aproape peste tot, inclusiv la tarabele alea unde se vând colaci și papuci de plajă. Eu vă las totuși și-un link către site-ul Decathlon, c-am văzut ca le vând și ei.

…

Și a treia

Este acest suc produs în Grecia, Nektar pe numele lui, suc pe care l-am văzut prima oară în viață acum, în Thassos. Tot ce pot sa vă spun este că le dă clasă de sus tuturor competitorilor care fac sucuri carbogazoase de portocale. Mă rog, le dă clasă după gustul meu, că știți cum e, ce-mi place mie nu e obligatoriu să mai placă și altcuiva. Dar cert este că din clipa în care l-am descoperit, numai din ăsta am băut. Mai aveau și de lămâie, dar eu nu pot să beau sau să mănânc nimic ce are lămâie în componență, prin urmare n-aș putea sa vă spun ce gust are.

Din păcate, nici ăsta nu se găsește la noi, prin urmare sunt nevoit să aștept următoarea vacanță în Grecia. Da, știu, sunt un neanderthalian care bea băuturi carbogazoase, va trebui să vă obișnuiți cu asta.

Cam atât pentru azi.