Thassos, pământ românesc

Am să las aici câteva concluzii intermediare ale experienței Thassos. Zic „intermediare” pentru că încă nu ne-am întors, dar poate mai sunt oameni care vor sa meargă în Grecia vara asta și-i ajută să știe niște lucruri.

👉 Documentele pe care ți le cer bulgarii și grecii, la frontiere: buletin/pașaport, PLF (îl găsiți aici), certificat digital covid și test negativ (PCR sau antigen) pentru copiii sub 12 ani.

👉 Am plecat din București la 7.15, am parcat la cazare în jur de 19.00.

👉 La frontiera Giurgiu-Ruse am stat în jur de 40 de minute. Și-am fi stat mult mai puțin, dar, din ce-am înțeles, am ajuns exact când se schimba tura (în jur de 8.00)

👉 În schimb, la Makaza, la ieșirea din Bulgaria spre Grecia, n-a mai fost așa ușor. Am stat o oră jumătate, în plin soare, pe cod portocaliu de caniculă. La un moment dat temperatura pe care mi-o indica mașina pe bord era 47 de grade. Bine, senzorul e fix pe oglinda laterală dinspre care bătea soarele, dar tot acolo e și când nu indică 47 de grade.

👉 Tot la Makaza, grecii fac teste covid prin sondaj. Asta nu înseamnă că apare un polițist de frontieră care scrutează printre mașini și alege la întâmplare una ai cărei ocupanți trebuie testați. Ci că, între anumite intervale orare, opresc toate mașinile și testează, prin sondaj, un ocupant al acesteia. La noi, n-am fost eu ăla. 😊

👉 Partea bună e că sunt organizați, nu te pun să aștepți până iese rezultatul testului, te lasă să pleci pentru că au toate datele tale de identificare din PLF, inclusiv numărul de telefon și adresa unde vei sta în Grecia. De altfel, după 15 minute am și primit, prin SMS, rezultatul negativ al testului.

👉 La ferry boat n-am așteptat absolut deloc, nu era coadă, nu nimic, cum am ajuns, cum am urcat pe vas. Dar înțeleg că nu e o regulă, am avut noi noroc, c-am vorbit cu cineva care a ajuns la vreo oră după noi și-mi zicea c-a stat la coadă bine de tot.

Cam atât despre drum, acum trecem la d-astea mai turistice.

👉 Suntem cazați într-un complex de apartamente aflat la vreo 3 km de orașul Limenaria. Nu e mare, sunt vreo 15 camere în total. Dintre care mai bine de jumătate sunt ocupate de grupul cu care am mers și noi. Chestie care îmi place teribil, că mă agasează să fiu nevoit să interacționez tot timpul cu oameni pe care nu-i cunosc.

👉 Complexul are piscina lui, ideală pentru copii (adâncime 1,50 m), dar cu adevărat demențial este că e pus chiar pe malul mării. Practic, e prima oară în această viață când mă pot duce să înot la 8.00 dimineața, fără ca asta să presupună vreun alt efort în afară de acela de a ieși din hotel. Bine, m-aș putea duce și mai devreme, dar n-are niciun farmec să înoți până nu-ți bei liniștit cafeaua. Iată și o poză făcută de pe balconul apartamentului nostru.

👉 Ah, mai există un alt avantaj la care nici nu vă gândiți. Noaptea se face liniște și, dacă dormi cu geamul deschis, se aud valurile. Nu știu ce vă spune vouă treaba asta, dar pe mine mă liniștește zgomotul valurilor și dorm neîntors ca un prunc.

👉 Altă chestie pozitivă e că anul ăsta nu prea sunt turiști. Sau, cel puțin, nu sunt cum erau în alți ani. Înțeleg că pentru turismul elen ăsta nu e un lucru foarte bun, dar mie îmi place teribil că nu trebuie să dau din coate printre hoardele de turiști. Cum se reflectă treaba asta în prezența pe plajă? Într-un singur fel: plajele cunoscute, cele de care a auzit toată lumea, sunt full, iar celelalte sunt aproape goale. Iată, fotografiile astea sunt făcute în aceeași zi, la prânz, la jumătate de oră distanță una de alta:

…

👉 La ora asta, tot din cauza numărului de turiști scăzut, populația majoritară pe insulă este alcătuită din români. Oriunde te-ai duce, auzi aproape exclusiv română în jur. Chestie care în mod normal m-ar fi deranjat, dar, pentru că suntem cazați strategic și nu sunt nevoit să interacționez mai deloc cu ei, mă lasă complet rece.

👉 E cald, e excesiv de cald, probabil mult mai cald decât ar fi fost normal. Practic, nu poți sta la plajă decât până la ora 10.00, după care te mai întorci seara după 17.00. Mă rog, dacă nu-ți pasă de soarele ăla dement, poți sta cât vrei, eu ziceam de mine și ai mei.

👉 Există totuși și o parte mai puțin plăcută, una care nici nu cred că v-ar trece prin cap dacă n-ați mai fost niciodată prin zonă: viespile. Gazda noastră zice că din cauza incendiilor care au defrișat masiv pădurile din zonă, viespile au fost nevoite să se „mute” la oraș în căutarea hranei. Prin urmare, de câte ori vrei să mănânci ceva la vreo terasă, cu siguranță își vor face apariția viespile. Și e destul de deranjant să trebuiască să le tot gonești, oricât de tare nu ți-ar păsa de ele. Există totuși soluții. Prima: nu mai mănânci la terasă, te muți în interior. Și a doua: masa de seară o muți la o oră de după ce apune soare sau chiar după ce s-a întunecat. Moment în care nu mai apare nici picior de viespe.

👉 Dacă tot a venit vorba despre incendii, m-a dus Baciu să văd un sat aflat în mijlocul insulei, în vârful muntelui. Sat care este aproape părăsit din aprilie până în octombrie, când localnicii coboară la mare să-și producă banii care să le ajungă în celelalte luni. Satul în sine, Kastro pe numele lui, e foarte mișto, dar ca să ajungi la el treci pe lângă niște masive muntoase care arată ca în filmele despre apocalipsă. Hectare întregi de foste păduri care acum sunt înlocuite de cioturi de copaci carbonizate.

Băi, vă jur, dacă n-ai mai văzut niciodată așa ceva, ți se strânge rău sufletul când treci pe acolo. Vă las mai jos niște fotografii, două detalii făcute de Răzvan (exact pe trunchiurile de copaci carbonizați) și un cadru general prins de mine. Da, vârful ăsta acum câțiva ani era împădurit și verde-verde, acum nu mai e. ☹

…

…

👉 Altfel, dacă sunteți vaccinați și aveți de gând să mergeți în Grecia, probabil ăsta e unul dintre cei mai buni ani în care o puteți face. Bine, asta dacă nu cumva vă place sa vă faceți nervi și să vă petreceți vacanța în aglomerație.

Atât pentru astăzi.