Am avut o revelație ieri, când mergeam de la Grenoble spre Graz. Iar revelația a venit pentru că jumătate din drum a fost prin munți. Pe autostradă, desigur, dar prin munți. Stați că v-o zic imediat.

Pe când intram în unul dintre multele tuneluri de pe drum, brusc mi-am dat seama că vestitul nostru Transfăgărășan, minunea și mândria inginerilor constructori români din toate timpurile, a fost construit așa, șerpuit și chinuit, doar pentru că noi nu suntem în stare să trecem șoseaua prin munte.

Nu, boss, noi trebuie s-o trecem peste munte, iar pentru asta n-avem altă soluție decât să ocolim muntele. Că doar n-o să ne apucăm să facem tuneluri și viaducte. Și uite așa a apărut Transfăgărășanul.

Abia acum, când am mers pe atâtea autostrăzi care reușesc să trec prin munte, am înțeles și de ce se minunează așa de tare străinii care ajung pe Transfăgărășan. Păi normal că se minunează, dacă la ei acasă se urcă pe autostradă și se mai dau jos de pe ea când au ajuns unde au treabă.

Conduc așa, ca animalele, ținând drept de volan, fără nicio senzație tare. Nu tu o curbă dublă prima la stânga, nu tu un ac de păr, nu tu un viraj în pantă, nimic, nimic, nimic. Normal că se miră când văd Transfăgărășanul, când ei n-au văzut ac de păr decât la exit-urile în unghiuri strânse de pe autostradă.

Păi nu la fel se miră și când văd că noi pe-aici încă avem porci, oi, capre, cai și alte animale pe care 90% dintre ei le văd doar la televizor? Iar buda în fundul curții li se pare hipstereala supremă, însăși contopirea cu natura, când tristul adevăr este că acolo are wc-ul cam jumătate din țara asta.

Ei, fix de-aia de miră și de frumusețea Transfăgărășanului. Olala, dar ce merveioz, dar ce curbe, dar ce gropi, dar ce minunat. Aham, dacă ar trebui să-l traverseze în fiecare zi, în drum spre muncă, să vezi ce repede le-ar trece admirația și mirarea.

Da, știu, am vorbit de rău despre mândria ingineriei în construcții românești. Well, păi dacă șoseaua aia șerpuită și înghesuită e motiv de mândrie, băieții ăștia care pe o singură autostradă au zeci de viaducte (undele mai lungi de 3 km) și alte câteva zeci de tuneluri (au fost mai bine de cinci bucăți care au trecut de 4 km lungime, restul erau mizilicuri de câte un kilometru sau doi), ce să mai zică?

Să vă mai spun că am trecut din Franța în Italia în timp ce mă aflam în al zecelea cel mai lung tunel din lume? Dap, fix așa. Mi-a picat fața în Alpi când am ajuns la Fréjus și-am văzut ce-au făcut inginerii francezi și italieni acolo. Dar, na, nu e ca Transfăgărășanul, mergi în linie dreaptă, pe sub pământ, și-n douăzeci de minute ai ieșit în partea ailaltă a muntelui. Păi ce șmecherie e asta?

P.S. Azi fac Graz – București, deci ce bine că voi fi la volan toată ziua și n-o să pot răspunde când or să înceapă să mă înjure dacii liberi, fani ai Transfăgărășanului.

P.P.S. Asta de mai jos e singura poză mai acătării pe care am reușit s-o fac de la volan.