La cum arată cifrele, cred că mai durează o vreme restricțiile, așa că m-am gândit să vă mai las aici niște filme și seriale bune, dacă tot a început primul weekend în care trebuie să fim în casă de la ora opt. Sau măcar să vi le salvați pentru când sunteți în pană de idei.

👉 5 Minute, film, Netflix.

Cinematografia românească suferă de sindromul „labă în cerc”. Asta, tradus pe înțelesul tuturor, înseamnă: „facem filme pentru noi, la care ne uităm doar noi”. Unde „noi” sunt exact oamenii din această industrie, de unde și cercul în care se face laba.

Cam asta este explicația, pe foarte scurt, pentru care poți să numeri pe degetele de la o singură mână filmele românești care au prins la public. Pentru că, spre surprinderea celor care fac filme, publicul nu e idiot și simte imediat impostura sau aroganța. Pentru că, da, despre impostură și aroganță este vorba atunci când faci un film știind de la bun început că, în afară de oamenii din industrie și doi-trei rătăciți ca mine, nu va plăti nimeni bilet ca să ți vadă ție capodopera.

De-aia aproape de fiecare dată când te uiți la un film românesc, cum încep personajele din film să vorbească, cum îți faci o cruce mare și te întrebi „cine plm vorbește așa în viața reală?”. Răspunsul este, evident, nimeni. Doar că n-are cine să le explice asta și scenaristului sau regizorului. Și uite-așa, banii de la CNC vin și pleacă, filmele românești proaste rămân. Nfine, este o discuție extrem de lungă, n-are rost să intrăm mai adânc în ea.

Cu toate astea, în ciuda labei în cerc, eu sunt fan filme românești, văd tot ce apare, pentru că trăiesc cu speranța secretă a jucătorului la păcănele: odată și-odată tot îmi intră speciala. De-aia pot să-ți recit și trezit din somn, la trei dimineața, singurele filme românești, din ultimii zece-cinsprezece ani, pe care merită să le vezi (le găsești pe patru dintre ele aici).

Ei bine, în această categorie (aia a celor care merită văzute) intră și „5 Minute” al lui Chișu. Filmul este, pe alocuri, surprinzător de bun. Zic „pe alocuri” pentru că sunt vreo doi actori din distribuție care efectiv nu aveau ce căuta acolo. Dar, una peste alta, merită să investiți aproape două ore in el. Ba chiar, există vreo trei scene la care am derulat înapoi să le revăd, ceea ce nu mi se întâmplă aproape niciodată. Iar băiatul ăsta, Emanuel Pârvu, tipul care joacă rolul patronului de trust tv este absolut demențial.

So, sfatul meu e să-l vedeți.

👉 Un fiu (A son), film, HBO Go.

Tot ce pot să spun despre acest film este asta: uitați-vă la el. L-am descoperit din pură întâmplare și-am dat click pe el doar pentru că-mi place de mor tipul care face rolul principal, Sami Bouajila. Și cât de bine am făcut c-am dat, pentru că este un film absolut superb. Uitați-vă la el.

👉 Shtisel, serial, Netflix

Despre Shtisel am mai scris. Acum voiam doar să vă zic că Netflix tocmai a dat drumul sezonului trei, sezon pe care l-am devorat într-o zi și jumătate. Tot ce pot să spun este că Shtisel este unul dintre motivele pentru care n-am niciun regret să plătesc abonamentul la Netflix. Ah, da, și că sunt extrem de supărat și frustrat că sezonul trei, probabil ultimul, a avut doar nouă episoade. Probabil l-au scurtat tot din cauza mizeriei ăsteia de pandemie.

👉 Love, serial, Netflix

Nu m-aș fi uitat niciodată în viață la un serial care se numește „Love” și care mai are și ceva logo cu inimi desenate cu roșu. Pur și simplu nu m-aș fi uitat. Doar că mi l-a recomandat cineva în care am deplină încredere vizavi de gusturile în acest domeniu. Prin urmare, i-am dat play, chiar dacă cu sufletul destul de strâns. Și-am avut revelația unuia dintre cele mai bune seriale despre relații, dependențe și co-dependențe, care s-au făcut vreodată. No joke! Uitați-vă la „Love” și poate o să înțelegeți mai multe despre viețile și relațiile voastre. Poate, nu e obligatoriu.

👉 The mess you leave behind, (El desorden que dejas), serial, Netflix

În ceea ce mă privește, cu serialele de limbă spaniolă e foarte complicat. În sensul că trebuie să fiu mereu extrem de atent, să văd dacă nu prezintă simptome de „telenovelizare”. Pentru că, da, majoritatea dintre ele au această tendință de a se transforma în telenovele. N-aveți idee la câte am renunțat, după ce văzusem deja ceva episoade, pentru că simțeam că ușor-usor se duc înspre Sclava Isaura. Și asta în ciuda faptului că de început începuseră bine de tot. După care, nu știu ce se întâmplă cu scenariștii, că hop, te trezești cu intrigă și acțiune de „Yo soy embarazada” pe ecran.

Ei bine, nu e cazul lui „The mess you leave behind”, o producție spaniolă de la decent în sus. Mă rog, mai au ei niște momente în care trag de păr acțiunea, dar o pun pe seama spiritului latin. Ce-ar fi spaniolii sau italienii fără un pic de exagerare, nu?

Mno, cam atât pentru azi. Dar stați fără grijă, după cum ziceam mai sus, la cum arată cifrele valului trei, sunt convins că voi mai reveni rapid pe subiectul filme și seriale.