Am și eu o scurtă problemă de logică pentru toți cei care se văicăresc apocaliptic pe interneți că n-au cu cine să-și lase copiii dacă nu începe școala. Pentru că, se știe, școala este mamăl și tatăl copiilor din România și cea mai bună bonă.

Nu-mi dau seama dacă cei care gândesc pe genul „nu vreau să-mi pierd jobul pentru că n-are cine sta cu copilul” sunt optimiști sau doar inconștienți. Zic asta pentru că e clar că oamenii ăștia care vor cu orice risc să-și trimită copilul la grădiniță sau școală exclud din start ipoteza că s-ar putea îmblonăvi tocmai de la copilul ăla pe care-l trimit într-o comunitate în care este exclus să poți ține sub control ceva atât de ușor transmisibil ca virusul ăsta.

Nu, problema lor cea mai arzătoare este: „Și eu ce fac dacă nu începe școala, cu cine-l las, că mă dă șefu’ afară?”. De-aia nu-mi dau seama dacă sunt optimiști sau doar inconștienți, știi, când ești în izoletă sau te trec ăia pe respirație artificială s-ar putea să te doară în fund de orice job de pe lumea asta și ultima ta problemă să fie: „Și eu acum cum îi zic lu’ șefu’ că nu ajung mâine la muncă?”.

Despre cei care n-au probleme d-astea legate de job, pot munci liniștiți de acasă, dar vor să-și trimită copilul la grădiniță sau la școală pentru că „n-am ce să fac, simte ăsta micu’ nevoia să interacționeze cu alți copii de vârsta lui” nici nu mai pomenesc. Cred că e foarte funny să ajungi la ATI pentru că „simțea ăla micu’ nevoia”, nu?

Și acum vine întrebarea:

Dacă ia copilul coronavirus de la școală/grădiniță, vi-l aduce frumușel acasă, și nici tu nici nevastă-ta n-aveți norocul să fiți asimptomatici sau să faceți vreo formă ușoară, prin urmare ajungeți la spital și poate chiar și pe la terapie intensivă, CE SE ÎNTÂMPLĂ CU COPILUL ĂLA pe care nu aveai cu cine să-l lași? Unde ajunge el? Că dacă n-ai cu cine să-l lași cât mergi la muncă, în capul meu este exclus c-ai avea cu cine să-l lași cât ești prin spitale.

Iar dacă tu ești convins în sinea ta că, în caz de extremă urgență, ai găsi totuși cu cine să-l lași, eu am serioase îndoieli că cineva va vrea să stea cu copilul tău, știind că e purtătorul de virus din cauza căruia părinții lui au ajuns la terapie intensivă.

Uită-te în jurul tău, fă o analiză rapidă a oamenilor pe care-i cunoști, și zi-mi și mie dacă ai avea pe cine să suni și să-l rogi: „Auzi, pe mine tocmai mă iau ăștia cu izoleta, cred c-o să fiu prin spitale o perioadă, ai și tu grijă de ăsta micu’ al meu până mă întorc? Iar dacă nu mă mai întorc, uite aici numărul de telefon al bunicilor, vezi dacă nu vor să-l crească ei”. Ai avea pe cine să rogi așa ceva?

Să-ți mai spun că dacă nu ai în grija cui să-l lași, îl ia statul în grija lui? Iar statul român a cam dovedit cu vârf și îndesat de ce e în stare în materie de îngrjit copiii fără părinți. Dacă nu ești în temă, îți timit eu niște videouri de prin orfelinate.

Ah, încă ceva ce s-ar putea să nu-ți fi trecut prin cap. Să presupunem că totuși ai găsit cu cine să-ți lași copilul cât ești tu internat. A acceptat vecinul de la doi să-i dea mâncare și apă pe sub ușă, sau a venit maică-ta să stea cu el, asumându-și riscul c-ar putea să cam plece spre veșnicele plaiuri ale vânătorii. Știi că, dacă tu ajungi pe aparate la terapie intensivă, o să-ți fie relativ imposibil să poți vorbi cu el, da? Nu de alta, dar când ai un tub în gât și ești conectat la tot felul de aparate care se chinuie să te țină în viată, nu-ți lasă nimeni un telefon pe mână.

Ei, cam care va fi gradul de anxietate, cam ce sechele va lăsa asupra psihicului copilului tău faptul că nici măcar nu poate vorbi la telefon cu părinții lui? Cam în ce stare psihică crezi că-l vei găsi când și dacă te mai întorci acasă?

Așa că întreb cât se poate de serios: ți-ai pus vreodată problema ce se va întâmpla cu copilul tău în cazul în care ajungi la terapie intensivă cu covid?