Când eram copil, stăteam toată vara la bunică-mea la țară, undeva pe lângă Galați. Bunică-mea avea o casă cu trei camere stil vagon, dar noi, copiii, n-aveam acces decât în primele două, camera din fund ne era interzisă cu desăvârșire. N-am înțeles exact de ce, dar n-aveam voie să intrăm acolo decât dacă ni se făcea de jordii pe cocoașă.

Evident, asta era doar în teorie, că în practică găseam tot felul de metode și pretexte ca să ajungem și-n camera aia. Unde, între noi fie vorba, nu se întâmpla nimic deosebit, cred că pur și simplu o păstra mai de bună săraca femeie. Dar tocmai pentru că ne era interzisă, ne fascina. De altfel, singurul obiect de mobilier de-acolo era o vitrină din aia cu geamuri și sertare, cum găseai în sufrageriile de pe vremuri. Șmecheria era că într-unul din sertare erau poze foarte vechi, multe poze foarte vechi, la care io aș fi stat să mă uit cu orele, deși habar nu aveam cine erau ăia din ele.

Habar nu am de unde mi se trage treaba asta, dar întotdeauna m-au atras pozele alea făcute pe când omenirea abia descoperea fotografiatul. De-aia aproape c-am avut o jumătate de orgasm când mi-a ajuns în feed videoul de mai jos, la care m-am uitat de vreo cinci ori. Ceea ce vă recomand și vouă.

Atât avem pentru astăzi. Să ziceți merci și pentru asta, că am așa un fel de vâjâit în cap, care pe lângă că nu prevestește nimic bun, nu mă lasă nici măcar să-mi aud gândurile, darămite să mai și scriu ceva coerent.

Nfine, mă gândesc că poate am luat coronavirus d-ăla sau ceva și scăpați de mine.

P.S. Teoretic, azi de la ora 9.00 ar trebui să fiu în emisiune la Răzvan Exarhu, la RockFM. Practic, dacă mor sunt șanse să n-ajung. Dacă totuși supraviețuiesc și aveți chef de aberațiile mele, băgați o ureche aici, la Morning Glory.