Nu mă mai iau de multă vreme după recomandările de filme și seriale din online, mi-am luat de prea multe ori țeapă ca să mai pun botul. Poate și de-aia n-aveam nicio tragere de inimă să mă uit la Chernobyl, că prea mi-ți-l lăuda toată lumea. Dar weekendul trecut mi-am zis să-i dau totuși o șansă. Și i-am dat.
Băi, oameni buni, nu numai că nu m-am putut desprinde de tv până n-am terminat toate cele patru episoade, dar m-am căit amarnic că n-am mai așteptat o săptămână să fac treaba asta. Pentru c-am ramas așa uitându-mă la ecran și blestemând că încă n-a ieșit și ultimul episod. Pe care l-am văzut abia aseară.
Nfine, ce voiam să zic, după umila mea parere este de departe cel mai tare serial (ma rog, mini-serie) pe care l-am văzut vreodată. Pe parcursul celor cinci episoade reușește să reconstituie tot, atmosfera de atunci, modul în care era să crape o jumătate de Europă (dacă nu și mai bine) din cauza unor incompetenți pentru care contau doar funcțiile, care au fost cauzele exploziei și ce s-a întâmplat după. Și toate astea prin intermediul unor personaje extrem de bine conturate, fiecare cu povestea lui.
Să vă mai zic că am avut flash-uri cu comisia care a venit în școală să ne dea pastile cu iod și că mi-am adus aminte până și unde eram în ziua în care s-a aflat și la noi că s-a întâmplat ceva nasol la Cernobîl? Concluzionând, o să mai spun doar atât: trebuie văzut OBLIGATORIU. Mai ales că sunteți pe-aici destui care știți exact despre ce vorbesc.
Citeam la Cetin motivele pentru care nu se poate uita la Chernobyl. Îi înțeleg motivația, dar dincolo de ea, cred că tocmai astea sunt motivele pentru care trebuie să-l vedem: să nu uităm lucruri. Mai ales aici, în partea asta de Europă unde s-au născut dacii liberi și s-au transformat repejor în poporul care a transformat fatalitatea în mit și i-a dat numele „Miorița”.
Ah, să nu uit, din punctul meu de vedere are un singur neajuns: că nu e vorbit în rusă. Dar am trecut repede peste asta, pentru că e mult prea bun, actorii sunt excepționali, scenariul e perfect, totul e exact cum trebuie să fie. Dacă nu l-ați văzut, vă rog eu uitați-vă la el, c-o să-mi mulțumiți. Sper că știți că e pe HBOGo, da?
Ah, și dacă nu mă credeți pe mine, aruncați un ochi peste review-urile de pe imdb să vedeți ce zic oamenii ăia care au trait sau trăiesc încă în zonă.
Întru aproape totul în asentimentul tău. Da’ când văd OBLIGATORIU pur și simplu mă revolt și nu o să mă mai uit. Na! Țâc😋
Nu-i problemă, tu pierzi. Io l-am văzut.
Uite de asta eu aştept întotdeauna să se toarne şi ultimul episod. Singurul la care am făcut excepţie a fost, desigur, GoT. Era prea mediatizat şi ploua cu spoilere, trebuia musai văzut la cald, varianta cealaltă fiind să plec în sălbăticie 6 săptămâni, fără net, telefon, ziare, cărţi poştale. 😀
Cât despre recomandări, în general îmi arunc într-un final ochiul pe majoritatea serialelor care fac vâlvă la un moment dat. Şi am, evident, propriile păreri despre ele la final. Aşa se face că peste 2 zile (când termin serialul curent pe care îl urmăresc) am deja programat să încep Chernobyl.
Referitor la „evitarea” GoT-ului prin fuga în sălbăticie te-ai gândit că poate îți trimiteam un corb ?
Ps. Pentru amânarea seriei Chernobyl uită-te la o poză cu Ciorbea!
Comentariu beton!16
Degeaba, nu-mi iau ochelarii cu mine. Iar cu biletul aprind focul.
Pe Netflix nu e????🙄🙄🙄
Trolezi?
Ba da, da’ tre să stai la coadă… la pește 😋
Eram studenta la Iași cu copilul mare care era mic, un an și un pic avea. Și ne plimbam noi prin Tudor…Da, am văzut un cer ciudat și am simțit un ceva în aer. Apoi ne-au spus la tv să stăm în casă zilele acelea. Să spălam bine zarzavaturile. Să ne punem în ferestre cearșafuri ude.
Când am înșeles ce s-a întâmplat, m-am îngrozit că s-ar fi putut întâmpla ceva copilului.
Căci chiar în ziua aia eram foarte liberă și foarte bucuroasă că-l pot plimba pe săturatelea. Nu s-a întâmplat nimic.
Țin minte și pastiluțele de iod.
Pentru cei din zona lor a fost infern care continuă și azi!
Comentariu beton!14
Confirm, lumina ciudata si cerul colorat in gri le-am retinut si eu, aveam circa 10 ani
Mi-am păstrat ultimul episod pt. astăzi! E șocant contrastul dintre conducători și eroismul oamenilor simpli! Dacă nu erau cei 3 volumtari care au închis valvele eram pa! Atunci nu știam cât de aproape a fost apocalipsa; credeam că dacă am băut lapte praf și legume la conservă eram protejați!
Comentariu beton!13
Eu am rămas uimit și încerc să înțeleg. Cum de anumite persoane care au fost în jurul centralei și au participat la diminuarea tragediei o mare parte au murit, iar cei trei eroi din fericire trăiesc și azi dacă am fost atent? Și cei trei au pătruns efectiv în interior. Să fi fost apa un bun scut?
Unul dintre cele mai bune seriale realizate de HBO dupa parerea mea.
Alaturi de Band of Brothers si Pacific,Cernobyl este in top 3 productii HBO privind acuratetea despre ce s-a intamplat atunci.
Eu îl înţeleg pe Cetin, m-am uitat acum o lună, aşa s-o nimerit, la documentare, cred că aveam o discuţie despre cauzele pentru care ne mor amicii mai tineri de boli najpa, nu doar cancer, apoi am nimerit pe HBO fix primul episod, bine realizat, dar mie îmi dă o stare de rău fizic intens, mă transpune în anii ăia, iadul pe pământ, şi scrie asta unul care întorcea banii cu lopata şi-şi permitea ce alţii nu ştiau că există.
Comentariu beton!12
Mai ai lopata sau a fost afectată de „deflagrație” ? OoL3😏
Lucram la mină, la Petrila Mare, dar asta ca acopereală la bijniţăreala pe ruta Jalea Viului-Oraviţa şi retur, câştigam cam 10 mii lunar fără să mă agit tare, salaru’ ortăcesc era bonux.
Nu, nu mai am lopata aia. Am alta.
Mi-amintesc perioada, și pastilele de iod primite la ușă, și panica provocată de diverse zvonuri – n-aveam încredere nici în știrile oficiale.
Serialul este extraordinar de bun.
Bine totuși că-i un film artistic, am văzut cu ceva timp în urmă un documentar făcut la 30 de ani de la explozie. Genul ”horror” e mic copil…
Părinții mei lucrau într-un institut de cercetare. Unul chimist, unul biolog. Înțelegeau perfect ce se petrecuse. Tocmai pentru că nu aveau încredere în ce se anunța (trecuseră zile până să se afle) nu ne-au dat voie să ieșim din casă, mâncam doar conserve și a fost singurul an când nu am fost nicăieri în vacanță.
….horror au fost vremurile alea. Orice film despre atunci e soft…
Excelent din toate punctele de vedere, l-am văzut cu un mare nod în gât și cu fiori reci pe șira spinării. „Requiem for lies” i-a zis un comentator de pe IMDB, i-aș obliga să-l vadă pe toți cei care încă mai fac apologia comunismului și care susțin că nu era chiar atât de rău atunci. Pentru ceilalți e doar o recomandare.
Comentariu beton!15
Cel puțin la fel de interesante ca miniseria sunt și potcasturile care acompaniază fiecare episod. Sunt realizate de scriitorul și producătorul miniseriei Craig Mazin.
Merită ascultate!
Îmi amintesc ziua aia, era în preajma Paștelui. Îmi cumpăraseră haine noi și nu mă mai lăsau afară, voiam să defilez cu ele și nu pricepeam de ce mă obligau să intru în casă.Apoi am mers la școală și trebuia să venim acasă și să nu ieșim, dar bineînțeles că ai noștri erau la fabrica și noi, toți copiii, băntuiam pe afară și intram în casă fix cu 5 minute înainte sa se întoarcă ei. Țin minte și coada la policlinica, la pastiluțele cu iod. Și am și o amintire pe viață, că să nu uit, la 14 ani am fost diagnosticată cu tiroidită, și părerea tuturor e că de acolo mi se trage.
Super serial ! Merita fiecare minut ! Am citit ca s-au documentat cam 2 ani jumate ca sa reconstituie atmosfera de atunci : decor, clădiri, tapet, costume pana si sigla comunista de pe maneca pompierilor . Evenimentele intamplate la Cernobil , asa cum le-am vazut in serial , arata sistemul sovietic care a fost, practic, un monument enorm adus minciunii. Au făcut din minciună o artă: S-au mințit unii pe alții, i-au mințit pe cei de deasupra lor, i-au mințit pe cei de sub ei și au făcut-o din dorința de supraviețuire. Dar până la urmă adevărul a ieșit la iveală. Merita vizionat , vorba lui Mihai ….ca sa nu uităm pe langa ce pericol imens a trecut bătrana Europă !
Comentariu beton!14
Alții o mai fac chiar și azi! Nu vezi ce prosperă este țara noastră!
*Mi ti-l lauda
Noi să fim sănătoși.
Imi amintesc ce teroare a fost, pentru că nu puteai avea încredere în varianta „oficială”.Pe atunci nu erau telefoane mobile şi în unele zone nu erau instalate nici telefoane fixe. M-au sunat ai mei la lucru, eram departe de ei, m-au întrebat dacă am primit pastile cu iod, dacă nu, să îmi trimită. Şi mi-au spus să spăl bine toate legumele şi zarzavaturile şi să nu stau mult pe afară. Aveam un prieten la Timişoara, care a venit după câteva zile, nu ştia dacă am pastile cu iod, şi mi-a adus.Ţin minte şi acum că mi-a adus şi ceapă verde şi a spălat-o vreun sfert de oră, era disperat săracul. Deşi a trecut mult timp, îmi amintesc foarte clar amănuntele astea.
@GabiI, mi-ai adus aminte de-o chestie. Acum un an sau doi, nu mai știu exact, am primit acasă pastile cu iod. Deși în scrisoarea care însoțea cutia se menționa că ministerul are excedent în depozite și a decis să le distribuie preventiv, împreună cu instrucțiuni în caz de accident nuclear, mi-a fost tare greu să citesc ce scria acolo, chiar dacă e sec și deloc alarmist.
Am văzut filmul…..în timpul ăsta un prieten a ajuns pe ultima sută de metri și nu m-am putut abține să nu mă întreb cât din cancerul lui a avut legătură cu ce s-a întâmplat în 86.
Mai, aseara am vazut 2 ep din cele 4 si abia astept sa ajung acasa, sa culc copii si sa vad restul.
Excrptional este faptul ca au recreat in detaliu starea, hainele….tot din timpul acele si mai ales dintr o tara comunista.
Ma bucur pt review ul tau, ma plictisisem sa citesc nunai despre GOT.
Aici Craig Mazin a publicat scripturile pentru fiecare episod.
https://johnaugust.com/library
Din ce spune el, avand la dispozitie mai multe versiuni ale unor intamplari, a ales mereu versiunea mai putin dramatică a acestora cand a realizat miniseria.
In podcasturi explica fiecare moment al episodului, dar si ce este real si ce este dramatizare.
Lucrez la o centrala nucleara. Singura din Romania:) Cand am facut training, ne-au pus documentarul asta. Cu declaratiile reale ale lui Gorbaciov si ale celor care au condus atunci actiunile, cu date exacte, imagini neromantate. E de vazut.
https://youtu.be/msVhKjwYRP4
Comentariu beton!19
L-am vazut! Bun rau! Exceptional documentat si realizat!
La faza cu cei trei scafandri voluntari am pus pauza. Am facut o pauza lunga de tigara! Prea greu! Prea sincer!
Pastilele cu iod și măștile de gaze. A cumpărat tata cinci măști atunci. Le purtam cu frate-miu și soră-mea în casă. Făcusem tranșee din plăpumi și perne. Noi eram pe panarama când de fapt nenorocirea ne bătea la ușă. Cearșafurile ude la geam, pe care mama le fierbea după aia într-un cazan pus pe aragaz.
Zic eu c-am scăpat cu bine, că dacă mă nășteam după ’86 vă scriam cu trei mânuțe acum.
Comentariu beton!12
La momentul cand s-a intamplat accidental taral meu lucra in Energie.
Tin minte ca a venit acasa foarte ingrijorat cand, în bransa lor s-a aflat, pe şoptitelea, de accident. A avut confirmarea de la BBC şi Europa Libera.
La noi in tara accidentul s-a anuntat official dupa vreo 2 zile de producere. S-a anuntat asa de târziu pentru că nu au vrut sa întineze imaginea Rusiei prietene (sau cel puţin asa presupun)
Crimă a unora pe care unii îii regretă.
@Mira 2,
Nici rușii nu s-au grabit să anunțe accidentul. Au trecut câteva zile (vitale!) până ce a aflat toată Europa. Inconștiență, prostie, infatuare.
I-auziti la ăștia:
https://adevarul.ro/international/rusia/presa-putin-cruciada-serialului-hbo-cernobil-1_5cf68962445219c57e6e7e8e/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Mo%C5%9Ftenitoarea+imperiului+Dedeman+renun%C5%A3%C4%83+la+mandatul+b%C4%83nos+la+o+companie+de+stat+%2F+D%C4%83ncil%C4%83+le-a+promis+liderilor+europeni+c%C4%83+sus%C5%A3ine+statul+de+drept+%2F+Momentul+%C3%AEn+care+o+viitur%C4%83+love%C5%9Fte+un+sat&utm_content=Newsletter-693626-20190604&utm_medium=email
De citit si cartea, multe scene din carte se regasesc in film. Dar este ingrozitoare, multe detalii care nu pot fi descrise intr-un film…iti dai seama pe langa ce am trecut.
https://carturesti.ro/carte/dezastrul-de-la-cernobil-264306
N-am vazut inca dar e next pe lista. Eu nu eram inca pe atunci, aparand la 2 ani fix aproape dupa Cernobil, iar soacra era insarcinata cu sotul. Noi stim evenimentul prin ochii parintilor si bunicilor. Cat despre cei care deplang comunismul, nu e mort, sa mearga in mama Rusie daca le e asa dor. Un alt film care scoate la iveala aroganta conducatorilor rusi este Sputnik, intamplare mai recenta decat Cernobilul. Daca idiotii aia ar fi acceptat ajutorul britanicilor si nu numai, peste 20 de persoane din echipaj ar fi fost salavate, asa au murit toti. E un film care m-a facut sa plang si sa ma revolt in acelasi timp.
Chiar aseară am văzut primul episod. Mă uit la ele așa din lipsă de timp.
Scena ședinței mi-a adus aminte de România de azi: „rezolvăm noi tot”, „avem de toate”, „poporul nu trebuie să știe”.
Nu am apucat încă să-l văd, am auzit de la colegi că e beton. De văzut.
Voiam doar să mai adaug că o actriță britanică (din câte se pare) a plâns pe Twitter că HBO e de kko că nu a distribuit și actori de culoare în film… Deci e bun, dar nu e politically correct 🤨
Comentariu beton!22
😂 😂 😂
Are dreptate fata, URSS-ul anilor ’80 era doldora de negri. Mai ales la Cernobîl.
Comentariu beton!30
Exact, ce tâmpită.
Comentariu beton!14
@Laura – la postarea aia distribuită de cineva pe fb, era un comentariu că „da, au fost și negri la Cernobîl, dar după explozie”.
Dar oricum, ignoranța și prostia, plus dorința de afirmare (fata aia e caucaziană), vor fi principala cauză a exploziei extremismului.
Comentariu beton!15
@Dr. Acula: Io cred că proasta aia avea lipsă masivă de p.ulă. Altfel nu s-ar fi sesizat. 😀
Țin și eu minte acea perioadă, nu înțelesesem ce s-a petrecut exact, doar că e periculos să ieșim afară. Iar pastilele mele cu iod le-am mâncat pe toate într-o seară, pe ascuns, pe post de bomboane, că erau dulci. Sper să nu fi rămas cu sechele din cauza asta.
”A just world is a sane world. It was nothing sane about Cernobyl.” O să-l văd și eu.
Exceptional serial!! Ma uit ca sa nu uit, totul este exact asa cum era atunci, hainele, bucatariile, relatiile dintre oameni, minciuna, frica… si tin minte nu doar pastilele de iod, ci si gentile din cauciuc verde/kaki cu mastile de gaze pe care le-au primit ai mei, desi lucrau intr-o fabrica de tesatorie – pe astea le-am confiscat eu intr-a opta si le-am folosit in loc de ghiozdan (puteai desena adevarate opere de arta cu pix-ul pe cauciucul ala!)
L.am vazut (primele 4 episoade) , e f. bun (e dureros cât de bine poate surprinde miezul doctrinei comuniste – miserupismul) ! Imi permit sa.ti recomand preferatul meu : Mindhunters , e cel putin la fel de bun dpmdv .
Inca nu l-am vazut, dar de cand am auzit ca apare mi-am dorit sa-l vad. Am vazut alte documentare pe tema.
Eu aveam 2 ani atunci, nu-mi prea amintesc nimic, eram la sat la bunici, dar am o fobie de mastile alea verzi de gaz si acum daca le vad.
Mama a nascut o fetita moarta in perioada aia.
E trist ca nu invatam nici macar din greseli si nu ne stim istoria, care tinde sa se repete.
Am urmarit cu sufletul la gură mini-seria, am amintiri vagi despre perioadă, doar că se spunea pe la colțuri că s-a întamplat o explozie dar că nu ne afectează pe noi.
Deși aveam 14 ani la eveniment, eu nu îmi amintesc să se fi făcut ceva special la noi la scoală sau acasă.
Chiar nu realizez dacă la noi în zonă, Dobrogea de sud, nu fost luate măsuri speciale.
Este vreun cititor care în aceeași zonă a primit totuși pastile cu iod?
@Mary,
Nu îmi aduc aminte de pastile, doar de un sirop pe care ni l-au dat cu lingurița la şcoală.
@Mary M,
Da, în Constanța au umblat din ușă-n ușă cu pastile de iod. Fii-miu avea 5 luni și i-am tăiat plimbarea zilnică ”la aer”.
Legat de eroii mai puțin știuți.
Zilele trecute au fost trase focuri de armă la 50m de casa mea, a murit un polițist, îl cunoșteam personal.
Am stat cu teamă până a fost prins criminalul, aproape 2 zile de teroare. Fiecare zgomot sau lătrat de câine îmi zugravea în minte scenarii înspaimântătoare.
De 3 zile plâng la fiecare sirenă de poliție sau ambulanță, până și cuvântul „elicopter” mă bulversează.
A murit un om trimis intr-o misiune sinucigașă, a executat ordinul conștient fiind că nu este nici echipat nici pregătit pentru asta, misiunea lui să ne protejeze pe noi.
Cristian Amariei este eroul meu.
Comentariu beton!29
Nu am vazut inca serialul.
Din acele zile mai tin minte ca a fost o zi obisnuita. Duminica dupa masa am jucat fotbal in curtea scolii cu inca 3 prieteni, cand am ajuns acasa tatal meu era foarte agitat si chiar s-a rastit la mine de ce am fost afara, fara alte explicatii (cred ca auzise pe la Europa Libera sau Vocea Americii cate ceva).
La scoala am primit o pastila de iod pe care a trebuit sa o luam pe loc sub supravegherea unei asistente medicale si am primit cateva pentru acasa de luat zilnic.
Cert este ca nu am constientizat nimic legat de pericole. Mai degraba pentru mine asta a insemnat ca am gasit apa minerala si alta decat cea medicinala + lamai la liber cateva zile (am povestit tot pe acest blog cu alta ocazie)
eu am avut de a face personal cu sărăciile ălea de ruși
în 2015 SE FĂCEA FOAMEA LA GREU în toată rusia, inclusiv în moscova
știu, cernobîl e în ucraina, dar mentalitatea și chiar limba vorbită sunt tot ruse
părerea mea e că au meritat’o, numai că era să ne fută urât de tot și pe noi cu radiațiile
am auzit și la sport totalfm ieri că e un serial reușit, dar eu având aversiune față de spațiu ex sovietic cu excepția republicii moldova, n’o să mă uit știindu’le ce le poate pielea
ca mentalitate spațiul slav din estu europei seamănă foarte mult cu teritoriu fostului regat din 1913, mie oltenii, muntenii și moldovenii mi se par mai apropiați de slavii de est în timp ce ardelenii seamănă (în unele privințe) cu occidentalii
asta deși toți locuitorii vorbim aceeași limbă, predomină aceeași religie care îmbogățește preoții, sărăcia e lucie peste tot, locuitorii nu se spală nici pe mâini măcar, sifilisu și hepatitele sunt uniform răspândite și mă opresc aici
1- cum vine asta „au meritat-o”?!
2- cum vine asta ERAU SĂ NE?!, că ne-or futut urât de tot.
Era să comentez şi stereotipiile regionaliste, dar am observat CĂ CA fan Argheal ai la avatar un bolşevic şi la nume un mafioso.
@popescu:
1 – după suflet sau mai bine zis lipsa sufletului, iar eu îi cunosc bine că am fost de 5 ori în rusia
2 – ne’au futut rușii urât de tot, corect, dar erau să NE FUTĂ DE TOT, adică ajungeam ca sudu belarusului, nu mai rămânea nimic de futut
nu sunt fan ardeal, sunt fan ȚARA MOLDOVEI însă mă străduiesc să fiu corect
cât despre avatar și nume, în caz că nu știi SUNT COMUNIST marxist-leninist și propovăduiesc TEROAREA ROȘIE ca unică soluție la golăneala, curvăsăreala, șmecheria idioată și țigănia din rromânia
ps: și sunt și islamist fundamentalist, m’am convertit în franța când dormeam pe străzi
Scarface, să fii sănătos, nu scufunda poporul cu liderii, poporului rus i-aş reproşa că prea pune sentimentele în faţa judecăţii, dar da, liderii sunt cum scrii tu.
@popescu: țăranii ruși, din care mulți au venituri de maxim 300$/ lună și pensii de 100$/ lună zici că sunt spălați pe creier
preferă să moară de foame decât să’i ia gâtu lu putin, familiei lui, rudelor și prietenilor din sankt petersburg care conduc rusia ca și cum ar fi moșia lor, și o conduc execrabil
își merită soarta și poporu rus că și el e format din animale
poți să’mi spui Toni, Toni Montana sau domnu Montana, nu alte nume care sunt folosite poate de altcineva
nu de alta, dar să nu creăm confuzie
Este incredibil cum tinem minte detalii despre anumite zile din copilarie. Tin minte perfect ziua cu atentatele de la turnurile gemene. Stiu unde eram, ce mancam stiu absolut tot. Dar tin minte si ziua cand am aflat de catastrofa de la Chernobyl. Desi aveam DOAR 2-3 ani. Am mai povestit pe aici ca am avut anumite privilegii in perioada comunista. Bunicul meu era prim-secretar intr-un judet aflat la granita de nord a tarii. Acolo am crescut si eu. Cred ca am fost printre primele persoane din Romania care au aflat despre catastrofa. Bine, nu intelegeam prea multe, dar stiu ca era forfota la noi acasa. Bunicul a venit de la birou acasa si era plin de oameni care blocau toate ferestrele cu un anumit material. De asemenea la fiecare usa se monta ceva sub prag. Mancarea din bucatarie a fost aruncata. Au venit niste doctorite sa ne dea niste pastile ENORME. Stiu ca mie au vrut sa-mi dea si niste injectii din niste seringi uriase. Multe zile am stat in casa toata familia si tin minte ca o perioada nu am mai mancat nimic gatit. Cred ca atunci am mancat pentru prima data sunca la conserva. Nu intelegeam foarte multe, dar ma enerva forfota din casa.
Ca să nu mi-o mai iau grav în mufă așa cum mi-am luat-o cu Abureala Tronurilor, transformată la final dintr-un serial de excepție într-o parodie proastă, am văzut primul episod din Chernobyl, mi-a plăcut mult, așa că acum aștept să se termine, văd și eu ce zice lumea, și apoi mă uit la restul. Dacă ziceți că s-a terminat și că e de văzut, o să mă uit.
Aveam vreo 5 ani când s-a întâmplat chestia, nu-mi aduc aminte nimic de atunci. Știu doar că am fost mirat ceva timp după când o auzeam pe mama cum face mișto de frate-miu și de colegii lui de pe la grădiniță sau școală, zicându-le „generația Chernobyl”, aluzie la ideile multe și crețe care nu puteau proveni decât din niște minți afectate de respectivul eveniment.🤣🤣 Frate-miu s-a născut atunci, în ’86, în toamnă. Nu am făcut niciodată legătura între anumite probleme de stomac și de oase, probleme avute pe când era copil, de acest accident, dar e posibil.
Nici problemele de sănătate pe care generația mea și cele următoare nouă le au la vârste mult mai mici decât le-au avut părinții și bunicii noștri nu le leg de urmările acestui accident. Dar este posibil.
Eu cam așa îmi imaginez că se va sfârși lumea.
S7nt in stare să mă uit la filme in care se văd mațele ghirlande fără să leșin de emoție. Filmul ăsta mi-a băgat un nod în gat. Cred că am conștientizat la 30 de ani distanța căt de urat a fost,că a fost mai urat decat orice închipuire a mea… Și am recunoscut mentalitatea în care am crescut,mentalitatea aia mi-a dat frisoane, sunt oamenii pe mana carora am incaput cand m-am angajat. Sunt oamenii care încă votează.Au făcut mult rau indiferent dacă au fost proști su destepți.Să declari 31 morți cand au fost mii e fix ca declararea nosocomialelor din spitalele romanesti. AMIN.
.
S.au îmbolnăvit si a murit oameni ” pt.ca era mai ieftin!” . Eu nu.mi aduc aminte de pastilele alea de iod, în schimb imi aduc f bine aminte de mândria indivizilor cărora le rămânea lingura lipită de piept !!!
Am rămas uimit cât de bine a reușit regizorul și întreaga echipă de producție să ne arate cum frica și minciuna la nivel înalt ne poate duce la dezastru. Dar tot odată mă bucur că s-a văzut cum curajul, tăria de caracter, onoarea și dorința de adevăr de la nivelul de jos ( oameni de rând ) ne poate salva de la aceeași tragedie.
Aveam 16 ani si practicam un sport pe apa mai precis pe Herastrau.
Pe 2 Mai 1986 era intr-o Duminica si am avut etapa.
Chiar eram multumiti eu si partenerul de barca ca am mers bine.
Apoi fata ingrijorata a oficialilor si a antrenorului dupa „finish”.
Trimisi acasa in graba, mers la policlinica pentru pastile cu iodura de potasiu (formula exacta am aflat-o mai tarziu, pe atunci toti ii spuneau iod”.
Se spalau scolile cu apa, s-au interzis consumul plantelor cu exces de apa din sol : salata verde, castraveti, rosii etc.
Panica mare a fost ca nu suntem informati exact de amploarea dezastrului dar conducerea dim Romania asa comunista cum era ea atunci nu s-a jucat.
Au avut pregatite acele pastile impotriva cancerului tiroidian in urma efectului radiatiilor si un plan de actiune si administrare.
Azi la un accident similar …nici nu vreau sa ma gandesc.
Cum va incerca Rusia sa prezinte alta imagine asupra momentului Cernobil
In fine, cireasa de pe tortul propagandei ruse e decizia canalului NTV, conform Mediafax. A anuntat ca deja filmeaza propriul serial bazat pe interpretarea faptelor de la Cernobil. Shepelin a spus ca premisa e asta: „CIA a trimis un agent la Cernobil pentru a face un sabotaj”.
Alexei Muradov, regizorul acestei productii, a vorbit pe scurt despre asta: „O varianta sustine ca americanii au infiltrat un agent la Cernobil si multi istorici nu neaga faptul ca la data exploziei un agent al puterii inamice se afla in uzina”.
Sursa ,,Ziarul BZI”
Mizerabile vremuri am trăit in comunism! Au surprins perfect atmosfera perioadei începând cu șpagă data la personalul medical și terminând cu umilințele zilnice din partea celor care se ajunseseră cu o poziție data de partid. Birocrația și ura fata de intelectuali manifestata de plebea pusă in poziții de putere. Scena aia ch prostul ăla care a lucrat la fabrica de pantofi a fost grăitoare și autentica. Mi-au revenit niște amintiri neplăcute din perioada respectiva….
Cred ca Chernobyl este obligatoriu de văzut de către toți aia care regreta comunismul.
La recomandarea „cuiva” am vazut GOT!
Nu regret! Voi testa si acest film!
Să zici și după.
M-a zdruncinat rău mini seria asta, dar mi-a plăcut, abia am reușit să opresc după 2 episoade pentru că era târziu, apoi am băgat restul continuu în ziua următoare. Mi-a plăcut cum au prezentat pe înțelesul muritorului de rând cum funcționează o centrală nucleară, m-am îngrozit când am văzut consecințele imediate, dar și ce-ar fi putut să se întâmple dacă nu opreau totul. Iar în contextul războiului din Ucraina, am înțeles mai bine (și m-a îngrijorat mai tare) comportamentul rușilor.
Aveam 3 ani atunci, nu-mi amintesc nimic, doar ce mi-au povestit părinții care au aflat la Europa Liberă, cam ca toată lumea în România.