Ca să știț’ de ce nu se mai măresc salariile

E aproape prânzul ăl mare. Lia Olguța zace în biroul de la minister cu o compresă pă frunte și horcăie zgomotos încearcând să expectoreze stratul deranjant de flegmon acumulat în gât. Reușește cu greu abia din a treia încercare. Apoi își astupă una dintre nări cu degetul arătător și suflă zgomotos pe cealalată sperând să scape de secrețiile nazale care-i îngreunează respirația ca dracu’. Cu chiu cu vai izbutește și se uită curioasă la mucii prelinși în batistă. N-arată bine. De câteva zile o nenorocită de răceală nu-i dă pace de nicio culoare. Curat ghinon pe începutul ăsta de vară. Deodată se aude un ciocănit timid în ușa din lemn masiv de nuc.

– Cine e? Intră!

În încăpere își face apariția capul blond și plin de zulufi al lu’ Lili, secretara. Lili e o fată tânără și muncitoare, a adus-o după ea de la Craiova, că pe japițele astea din București nu poți să te bazezi. Sunt puse numai pe curvăsăreală. Parcă nu știe ea ce e la Finanțe, bordel nu altceva. Îi face semn cu capul să intre:

– Da, Lili, ce-i?

– Știți, azi e ziua în care trebuie să semnați mărirea de salarii.

Moment în care aifonul auriu cu irizații turcoaz de pe biroul Olguței începe să sune tare, în încăpere se revarsă acordurile melodioase ale vocii lui Nelson Mondialu și pe ecran se vede fața surâzătoare a Gabrielei Firea Pandele. O concediază scurt pe Lili cu o mișcare de arătător și ridică telefonul:

– Da, fată, ce s-a-ntâmplat?

Ascultă câteva momente vocea impacientată din cealaltă parte și se încruntă, semn că problemele țării sunt mai grave decât par. O lasă să termine, se gândește câteva secunde și-i răspunde scurt și concis:

– Nu, fată, la tocăniță nu călești ceapa. O pui abia dupe ce-au dat cartofii în clocot.

Mai ascultă câteva secunde croncănitul Gabrielei Firea, dar este evident că nu-i place ce aude.

– Auzi, fată, faci cum vrei, la noi la Craiova așa să pune.

Din nou hârâieli din partea cealaltă.

– Cum adică cine m-a învățat? Bunica așa făcea, mama la fel. Tocăniță ca a lu’ mama n-a mâncat neam dă neamu’ tău…

Dar glasul de dincolo o întrerupe din nou pe Olguța. De nervi fața i se colorează pe loc în vânât-pământiu:

– Cum îți permiți, fă? Bine că ești tu dășteaptă cu cocalarul ăla al tău dă Pandele. Hai, pa!

Trântește aifonu’ pe masă de-i zdrăngăne toate circuitele. S-a enervat rău. Țăranca asta parvenită mereu o scoate din minți. La ce naiba mai sună dacă o doare în fund de sfaturi? La fel a făcut și când cu rețeta de papanași. Dracu’ a mai auzit să pui miere pe ei.

Se aude din nou ciocănitul timid în ușă. Urlă:

– DA! ACUM CE MAI E???

În încăpere intră din nou Lili, roșie toată la față. Face semn spre mapa pe care o duce în brațe:

– Știți, salariile mărite…

Lia Olguța îi face semn să se apropie, îi smulge mapa din brațe, scoate foile și le rupe în bucăți cu mișcări precise, apoi face un cocoloș mare pe care îl aruncă furioasă la coșul de gunoi. Se uită cu scârbă la fața stupefiată a secretarei care îngaimă pierdută:

– De ce-ați făcut asta?

– C-așa vrea mușchii mei! Nu suport leprele care să bucură la bani nemunciți.

– Dar… bine… și cei care chiar muncesc?

Lia Olguța ridică din umeri:

– Ăia au avut ghinion!

sursa foto