Am văzut că v-a plăcut textul scris de Ștefan acum câteva zile. Ei bine, se pare că îl chinuie rău de tot talentul sau e nevorbit de ceva vreme. Că a recidivat. Aveți mai jos ultima producție. O să vă placă și asta.
………………………………………………………………………………………………
Vine un moment în viața fiecărui barbat. Mai tîrziu sau mai devreme, dar vine. Acel weekend cu soare afară și chef de stat degeaba, cînd tocmai ți-ai deschis berea și te gîndești cît de frumos e să nu faci nimic. Acel moment în care consoarta/iubita/concubina/
Ai amînat asta luni de zile. Poate ani. Deși încă de cînd v-ați mutat împreună știai că o să vină momentul. Ți-a tot spus-o, dar ai reușit cumva s-o fentezi. Ai dat vina pe vreme, pe treabă, pe vecinul de sub tine care e grav bolnav și nu poți face gălăgie, pe mama și, bineînțeles, pe Băsescu. Acum nu mai merge. Pînă aici ți-a fost. Știi asta după basma. Și după privirea galeșă, care la un eventual refuz se va transforma în flăcări ce te vor mistui ca pe un chibrit muiat în păcură.
Oftezi, o dai dracului de bere sau de zi frumoasă și te pui pe treabă.
Eu n-am avut doar un balcon de curățat. Am avut și un hectar de debarale, pline pînă la refuz încă de prin anii ‘80. Asta spune multe despre tăria mea de caracter și puterile supraomenești de a evita munca, dar n-am venit aici să mă laud. Plus că Sfînta Lene se cam satură la un moment dat să te ajute și nici ulciorul nu merge de multe ori la apă. Sau nu veșnic.
Oricum, postarea asta nu e despre curățenia în balcon. O să vedeți voi despre ce e, dacă aveți răbdare și tutun.
A apărut in București un container pentru reciclarea hainelor, la inițiativa ambasadei Cehiei. V-am pus știrea așa că nu detaliez. Tot ce-am găsit prin balcon și debarale am sortat în două: hainele bune de purtat, fără pată și ață fugită au plecat la container. Cele cu stare mai precară, acompaniate de lustre vechi, lămpi de birou, cabluri, vaze, reșouri, ursuleți mîncați de molii, un încălzitor artizanal pe gaz (cine a prins vremea lui Nea Nicu știe despre ce vorbesc), surprize de la guma Turbo și niște moaște (cred) au plecat la ghena din spatele blocului, organizate frumos în saci.
Acum cîțiva ani s-au montat lîngă bloc niște pubele imense pentru reciclare. Chit că credeți sau nu în reciclare (cică și asta e o credință, mai nou), eu mi-am luat gîndul de la ea, după ce am văzut cum gunoierii vărsau cele trei pubele în aceeași mașină, fără să țină cont de etichete. Și nu mă luați cu ”la mine pe stradă vin mașini separate” sau ”puteai să mergi la groapa X, unde chiar se reciclează”, că nu stau nici la voi pe stradă și mi-e lene să merg și după țigări.
Afară era deja beznă când am coborît primii saci. Primii din vreo 200 dacă mă întrebi pe mine sau primii din 14 și trei sferturi, dacă vorbești cu jumătatea mea mai bună și mai harnică. La ghenă am dat de un boschetar. Înalt, cu o barbă blondă și neîngrijită, duhnind a alcool. Așa cum aș fi duhnit și eu dacă nu pierdeam timp prețios curățând grajdurile lui Augias. I-am spus că-s haine în saci și că mai vin cu alții. Cu o privire ușor speriată mi-a trîntit un ”să trăiți, domnu’!” și s-a uitat spre sacii cei noi și albaștri. A fost nevoie de vreo zece drumuri ca să golesc sufrageria, care arăta de parcă ne mutam. Plus un drum la Mega, să-mi fac stocuri de bere și țigări pentru ce-mi mai rămăsese din seară.
Cînd am dus ultima tranșă, peisajul de la ghenă se schimbase radical. Boschetarul cu barbă blondă avea un ajutor. Un alt boschetar, mai mititel, care era venit cu o bicicletă deșălată la care atașase o remorcuță de tablă. Toți sacii mei erau împăturiți și puși de-o parte. Totul era sortat pe grămăjoare. Cablurile și duliile grămadă, păturile în stivă, hainele împăturite și sortate, lămpile și lustrele separat, cartoanele și ambalajele în categoria lor. Am rămas cu gura căscată. Le-a luat jumătate de oră să sorteze tot, pe întuneric beznă. Cel puțin pentru ochii mei.
Nu stau acum să fac filosofie. Nu știu dacă vor îmbrăca sau vor vinde pe droguri hainele mele vechi. Nu stau să analizez ce avere impresionantă vor face din cuprul recuperat din prelungitoarele mele vechi, dacă vor da banii pe prenandez sau pe vodka, dacă erau țigani sau români. Cert e că oamenii ăia, așa cum erau ei, au muncit. Au muncit să sorteze ce arunc eu și sînt convins ca fac asta de mult. Și acum vă intreb: ce părere aveți despre știri ca asta? În rezumat, poliția a confiscat de la boschetari două tone de PET-uri. Așa am cu stupoare că ar fi ilegal să cauți prin gunoi.
Avem o țară ca vai de ea, milităm pentru ajutor social, dar le interzicem boschetarilor dispuși să recicleze s-o facă. Vă spun sincer, ce-au făcut oamenii aia nu-i nici ușor nici plăcut. Nu-s genul care să le caute scuze. Nu știu dacă au ajuns pe stradă din alcoolism, lene proverbială sau ghinion. Ce știu e că acum pot scoate un ban din reciclarea legendară și mult lăudată. Muncesc pentru asta. Unii mai bine, alții mai prost, dar depun un efort. Ce vor face cu banii chiar nu mă interesează. Ce-mi pasă mie dacă lustra mea cea veche ajunge la un gunoier sau la un artist modernist care o încorporează în opera lui? Pe cine apărăm? Firmele de salubritate, care oricum sînt plătite din bani publici și își triplează veniturile din așa-zise programe de reciclare? Apărăm imaginea unei țări cu budă-n fundul curții, dar în care dă urît să vezi oameni căutînd în gunoaie?
Chiar sînt curios ce părere aveți despre asta.
P.S. Le-am dat celor doi cei 12 lei rămași în portofel precum și fosta mea haină de primăvară-toamnă. Munca merită răsplătită. Dacă vedeți un boschetar înalt, cu barbă blondă, purtînd o haină de catifea reiată neagră cu umeri bej, ăla e.
P.P.S. Sper că și-au luat băutură din banii scoși pe gunoiul meu. În cinstea zilei mele pierdute.
sursa foto
@Stefan, in primul rând: aveam nevoie de o veioza. Era buna si lustra dar asta e. Daca-mi spui unde stai il caut pe boschetar si vad eu cum ma descurc cu el. In al doilea rand: suntem o tara de kkt cu presedinti de kkt, cu primari de kkt (si balbaiti) si cu servicii de kkt. Mie mi-e mila de boschetari. Pentru ca nu stii ce drame ascunde omul ala. Fiecare are o poveste in spate. Nicioadata nu am judecat oamenii dupa imbracaminte sau dupa aspect. Stii bine ce spun, exemple sunt cu duiumul. Si da, sunt de acord cu tine: oamenii aia fac bani de o paine si de putin alcool cautand prin gunoaie. Pentru ca asta-i mai tine in picioare. Iar jegurile care trebuie sa isi faca treaba isi bat joc de oameni, inclusiv de amaratii astia. Asa ca, felicitari pentru articol (esti bun, mah ciocoflendere!), felicitari pentru gestul tau (mai ales pentru aia 12 lei!) si felicitari pentru ca ai rezistat tentatiei de a-i smulge „jumatatii tale” baticul din cap. Eu am crezut ca sunt daruit de Dumnezeu cu o putere supranaturala dar vad ca mai sunt si altii ca mine. Respect bro!
Comentariu beton!26
Mulțam fain! Dacă atentam la batic, mă vedeai la știrile de la ora 5. Pe post de victimă 🙂
Comentariu beton!20
Reciclarea in Romania e o gluma proasta. Am avut si eu o tentativa sa sortez ce arunc, dar am vazut ca nu are sens, asa ca mi-am bagat picioarele. Planeta se duce dracului oricum si nu am chef sa fiu salvatorul ei.
In privinta stirii cu pet-urile confiscate din Targu-Mures, mi-a atras atentia partea cu „banii au intrat in bugetul primariei”. Deci, da? Acolo trebuie sa intre banii. Orice fel de bani si de oriunde. De acolo se pot fura usor, nu din buzunarele boschetarilor.
Eu am observat ca, de cand se pot obtine bani pe pet-uri, acestea au disparut complet din peisajul stradal. A fost o idee geniala. Strazile sunt mult mai curate. Si asta din cauza boschetarilor sau a celor cu venituri mici care recicleaza, nu din cauza firmelor de salubrizare care isi fac treaba fix ca si pana acum: prost.
Ca fapt divers, la parterul blocului meu s-a deschis un magazin d-ala, gen chinezesc, cu de toate. Patronul e un arab. De cate ori primeste marfa, cheama doi amarati, un el si o ea (nu stiu daca sunt chiar boschetari), care strang frumos toate ambalajele din carton, le pun intr-un fel de carut si, probabil, le duc la un centru de reciclare. Fara cei doi, arabul ar avea o singura solutie pentru cartoanele lui: sa le arunce langa un stalp sau sa le duca el, fiindca nu sunt containere de reciclare in zona.
Ca sa inchei, treaba cu reciclarea o facem la fel ca orice alta chestie luata din lumea civilizata: in bataie de joc, diletant. Parca suntem siliti sa preluam chestiile bune de afara, fara sa le vedem rostul si, tocmai d-aia, le facem la misto. Orice chestie „europeana” o incepem bine, entuziast si, pe la jumate, o dam in „romanisme”.
Comentariu beton!15
@Ionut, exact! Dispare rapid tot ce se poate valorifica. De dozele de aluminiu nici nu mai vorbesc. Și nu din grija primăriei.
Nici macar nu m-am obosit sa citesc articolul cu cele doua tone de PET-uri. Stiu deja ca traiesc intr-o tara de preponderent tampiti (inclusiv eu sunt asa, ca am ales sa raman in ea). Sunt ani multi de cand ma rog de administratie, primarie, ong-uri etc. sa-mi puna si mie niste pubele de reciclare mai aproape de casa, pentru ca e o adevarata aventura sa colectez selectiv. Nu se poate. Preferam sa platim amenzi la greu de la UE, pentru ca nu reciclam suficient. Plus amenda aia cea mai grea, pe care ne-o va da in viitor Pamantul asta sufocat de gunoaiele noastre. In viitorul apropiat, probabil.
Comentariu beton!11
Colectare selectivă în timp ce o grămadă de oameni au dificultăți în a nimeri pubela cu sacul. AI dreptate, asta-i țara.
Imi pare rau ca nu mi-am amintit de dimineata de incidentul cu poseta in cap, ca sa-si dea seama cat mai multa lume despre ce vorbim noi aici. Acum vreo luna, a fost o discutie intre comercianti si aparatorii mediului, la Ministerul dedicat, pe tema obligativitatii reciclarii ambalajelor de catre producatori. Argumentul suprem pe care l-a invocat doamna (?) reprezentanta a marilor retele comerciale a fost o geanta in capul unui activist. Nu s-a putut hotari nimic la acea sedinta. Toata filmarea se afla spre delectare pe net.
Nici acum nu-i prea tîrziu. Vai, mamă! :)))
Ștefan, am râs pentru că ai scris cu umor, dar râsul ăsta ne cam iese pe nas în fiecare zi…ai dreptate, și eu fac la fel, las lângă container sacii cu lucruri care pot fi de folos cuiva și nu e inutil, știu sigur că le ia cineva înainte să vină mașina salubritatii. Ne amăgim dacă avem impresia că gesturile astea schimbă ceva într-o țară în care Vax Populi nu e vreun pamflet, oamenii ăia există și sunt mulți.
Un mare clasic în viață a adoptat motto-ul: „viaţa-i mult prea serioasă, ca să n-o luăm în râs!„. Da, e rîsu’-plînsu’. Și da, e o picătură de apă într-un ocean. Dar e o picătură.
Dacă nu eram de acord cu marele clasic nu citeam ce scrie și nici nu mă băgam în seamă ?Că are și prieteni pe măsură e un bonus ?Felicitări pentru articol ?
Mulțam! Dacă mă întrebi pe mine, are o comunitate pe măsură 🙂
Mda…are o karma bună, atrage tot ce e mai bun ?
:)) Are, are. Și a și muncit pentru karma asta.
Sigur că a muncit…Dacă nici el nu știe că nu muncește karma în locul nostru, atunci cine? ?
Hmm… O fi trecut Bivolaru prin Vîlcea?
??Nu mai zic nimic, nu vreau să-mi provoc karma ?
Și nici pe posesorul ei 🙂 🙂
Posesoarea ?M-am referit la karma mea, nu mă ocup eu de a altora ?
Și dacă karma lui e așa de mare încît dacă se supără pe karma ta o convinge să devină negativă? :)))
Nu mă tem de karma nimănui ?karmele sunt individuale, nu se încurcă între ele ?
Îți țin pumnii! 🙂
Mulțumesc ?Intenția contează…dacă e sinceră ?
Sînt sincer mereu 🙂
Eeei…asta e o exagerare care nu te ajută ?Fără mereu suna mai bine, părerea mea…?
Pfoaaaaai! Am uitat ghilimelele :)))
Vezi?!!!!? ? Așa ajungem să înjurăm karma ?
De data asta n-o înjur. Mi-o meritam :))
Încearcă să n-o înjuri niciodată…doar așa, să vezi cum e. ?
Am făcut și proba asta vreo șase luni. A venit beată acasă, la ore tîrzii.
Nu se fac probe cu karma, dacă te pui cu ea, ți-o iei ?Dar cum am mai zis, nu e vina ei, tu ai început ?
Io m-am holbat ce m-am holbat la nişte videori pe YouTube şi pînă la urmă am reuşit să-mi fac un dispozitiv simplu care taie PET-urile în fîşii lungi. E o chestie faină de tot. Cu fîşiile alea leg diverse lucruri. Chiar mă tot aplec după tot felul de PET-uri pe stradă, numai să nu fie îndoite sau murdare, că le las tot acolo unde le-au lăsat nesimţiţii care nu or văz’t că la 2 metri este un coş de gunoi, sau chiar o pubelă. Deocamdată doar asta fac ca şi reciclare de PET-uri.
În rest, reciclarea este într-adevăr „o glumă proastă”, la noi nu există aşa ceva, doar în declaraţiile sforăitoare ale oamenilor care vorbesc mai mult decît ar trebui şi care doar vorbesc în loc să facă ceva concret…
Foarte tare! Poate ne dai și nouă sursa de inspirație. Numai să ții cont că unii (inclusiv subsemnatul) au două mîini stîngi cînd vine vorba de mecanică.
@Ștefan: Felicitări pentru articol. De asemenea felicitări pentru atitudinea față de oamenii străzii. Nu vreau să-i numesc boschetari pentru că mi se pare o adresare foarte urâtă. Ce poveste se ascunde în spatele fiecăruia nimeni nu știe. Cred că de la o simplă privire poți face diferența între cel ajuns pe stradă din varii motive care încearcă să supraviețuiască și cel care e pe stradă pentru că așa-i place.
Îmi aduc aminte de vremea studenției din Iași. Nu departe de Râpa galbenă era un om al străzii. Nu știu de ce ajunsese acolo , n-am avut niciodată ocazia să vorbesc cu el. Dar de fiecare dată când treceam prin zonă și era acolo îl vedeam citind o carte!
(scuze dacă am ceva greșeli de exprimare)
@Mihai: I’m back !!! ???
Mulțam! Oamenii ăia chiar au făcut ceva. E atitudinea față de muncă, nu față de condiția socială.
Felicitari pentru ambele articole!
Despre reciclat am auzit si eu la noi in oras ca vine o masina pentru 3 feluri de tomberoane.rusine lor. Eu sortez sau reciclez,chiar ma bucur ca pot face asta si nu e un efort asa mare cand deja te-ai obisnuit.am invatat asta in urma cu cativa ani,afara,si am continuat si aici.dar ce nu gasesc aici,sau cel putin nu la mine in oras,un container special pentru ulei.da,in pet-uri bine inchise si bagate in container,asa se recicleaza afara unde am fost eu. Aici nimic,am adunat la fel uleiul in pet-uri dar nu am unde sa il las. Daca stiti voi ca exista asa ceva,sa o spuneti,il duc dupa mine si 100 km ( sa am si treaba pe acolo) doar sa nu il arunc langa containere.
Cat despre haine,am dat cui am considerat ca are nevoie ,fié de copii fié de adulti.
Dacă ne spui care-i orașul, poate se găsește cineva cu o informație. Au început să apară și centre de bio-diesel.
Paí imi vine bine Cluj,Bistrita,Tg Mures chiar si Brasov cateodata
N-am verificat personal dar pare pe bune: http://molromania.ro/ro/persoane-fizice/colecteaza-uleiul-alimentar-uzat
Am gasit,la Mol se recicleaza. O zi faina sa aveti
La benzinariile Mol am dus eu.
Deci e pe bune. Fără să fac reclamă: bravo lor!
Multumesc
Eu am alta trilema, cum reusesc unii sa adune diverse prin balcon/debarale. 🙂
Lene, sechele comuniste și balcoane/debarale prea încăpătoare :))
Pe sistemul : las-o acolo ca nu stii cand iti trebuie ?
Comentariu beton!11
O sîrmă și niște șuruburi nu strică niciodată 🙂
Eu chiar mă bucur dacă văd boschetarii ( ştiu că nu e o denumire potrivită, dar nu avem alta, nici „oamenii străzii ” nu sună mai bine) colectând PET-uri. Măcar ei le duc la reciclat şi iau un ban. Nu sunt foarte sigură că dacă banii ar ajunge la societatea de salubrizare ar fi cheltuiţi mai cu folos. Şi eu când fac câte o curăţenie de-asta de se sperie bărbaţii de ea, pun lucrurile în saci pe categorii: haine, fierotanii, etc şi le scot în faţa casei lângă tomberon. Imediat apar băieţii cu căruţul din dotare şi reciclează tot.
Ştefan, îmi plac articolele tale. Contez pe tine şi pe Mihai să avem ocazia să mai citim.
Mulțam fain! Dacă m-o mai lovi inspirația și nu se plictisește Mihai de mine, de ce nu?
Referitor la termenul de ”boschetar” (și nu numai), am impresia că în loc să se rezolve o problemă, se tot caută termeni cît mai ”politically correct”.
Eu nu am nimic cu cei care cauta prin gunoi ,inca chiar ii ajut…l-a bloc veneau in ture cam 3 pe zi ..in TM sunt pubelele de plastic si sticla la fiecare scara,veneau ei si le goleau …daca aveam haine sau alte lucruri utile le puneam in plasa langa tomberon…era o doamna saraca pensionara care venea in fiecare dimineata si cauta in gunoi pentru ca nu ii ajungea pensia ,ei ii dadeam si bani sau ii luam mancare..eu nu am vazut asa ceva la bloc toti cei care cautau in gunoi lasau curat nu imprastiau gunoiul ….ei problema mea este ca de cand m-am mutat la casa vin in fiecare luni si joi ( cand scot tomberoanele) 2 indivizi si cauta in tomberon cu atat elan de zici ca am ingropat o comoara pe fundul tomberonului.Lasa in urma o mizerie toate ambalajele dau pe afara ,de trebuie sa matur si sa adun gunoaiele dupa ce trece vine Polarisul.
Întreb și eu, cei de la Polaris n-ar trebui să strîngă și în jurul pubelelor?
ai visat frumos…eventual iti fac mai mare mizeria……sa nu iti spun unde ajunge mancarea confiscata si expirata care ar trebui colecatata cu masina speciala si distrusa
Și cînd te gîndești că-s plătiți din banii noștri. Asta e atunci cînd angajezi cei mai murdari oameni ca să facă curățenie.
Ma, ia stati asa…. Eu am o boxa plina cu de toate… Dar asezate frumos pe rafturi in cutii saci etc. Din cand in cand, jumatatea mea buna vine cu idei geniale, sa facem curat la boxa. Adica sa aruncam alea la gunoi… Sa le caram de fapt… Ideile astea ii vin de obicei sambata dupa amiaza sau duminica dimineata….
Ghici ce? In 99% din cazuri caut motiv sa il atrag in dormitor… Si ii cheltui pana la ultima picatura energia si cheful de curatat boxa… In restul de 1% suna telefonul si se anunta ceva prieteni in vizita….
Bre Stefan, nu-i mai usor sa faci ca mine?
Dacă eram o ea, ba da :)) De la celălalt capăt al, aham, firului se vede altfel. Și sînt convins că daca voiai să facă el curat în boxă, era goală de mult 🙂
Si pe mine ma uimesc,oamenii astia. Ca idee, cand am schimbat gresia si faianta, de unde au iesit ceva saci buni de moloz, am coborat la tomberoane sa gasesc niste oameni sa-i chem sa ma ajute, pe bani binenteles. Bai ca la comanda au sarit vreo 3, si pe bune au muncit de nu a ramas nici macar praf in urma lor. Iar la tomberoane toti sacii erau asezati in asa fel incat doar sa le vina mura-n gura celor de la salubritate. Ce ma enerveaza pe mine, sunt tiganii care acapareaza tomberoanele, si cand tu arunci gunoiul, ei intra il scot , aduna peturi-le si lasa resturile imprastiate pe unde apuca. Acum nu-i mai frumos sa stai in balcon, pe un sezlong si sa bei berea cu priveliste :))))))
Oooo, ba da! E o încîntare! Numa să se mai încălzească vremea nițel :))
Eu cînd am încercat să scap de moloz și de geamurile vechi mi-au făcut un scandal monstru cei de la asociație. Serios, așa ceartă n-am mai luat din generală. Cum am rezolvat-o? Exact ca tine: cu boschetarii.
Vedeți că sticla și hârtia merg reciclate împreună, că și eu m-am ofticat atunci când am văzut trebușoara asta întâiași dată pentru prima oară, la noi la BV. Da, avem recipienți separați, avem și cutii pentru haine/încălțăminte, dar problemele rămân: unele haine dispar și poți avea surpriza de-a vedea tricoul progeniturii la vânzare la „second”-ul din colțu’ străzii și tot alte trăznăi… Și, ca băutor fruntaș, mă întreb de ce nu reciclează sticlele direct vânzătorul, ca pe vremuri și ca pe alte meleaguri?
Decît hainele arse, mai bine folosite de altcineva. Părerea mea (hîc!). De ce nu reciclează vînzătorul? Sincer nu știu. Ori comoditate mioritică ori birocrație pînă-ți bagi picioarele în ea de reciclare. Poate ne lămurește cineva.
Asta cu confiscarea muncii de la boschetarii reciclatori e mizilic. La noi statul e în stare să bage la puşcărie nişte oameni care au pus mînă de la mînă şi şi-au reparat singuri drumul plin de gropi ce le rupea maşinile. http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Trimisi+in+judecata+pentru+ca+au+asfaltat+singuri+drumul
Şi ne mai plîngem că nu avem autorităţi competente care să vegheze la respectarea legii…
Tare sînt curios cît va dura pînă iese lumea în stradă pe bune. Sub comuniști am rezistat 42 de ani. În starea asta cît o dura, că parcă nu merge chiar așa de prost. 100?
Sa va povestesc patania mea cu reciclarea. Acu cativa ani, la curatenia generala anuala de acasa, am hotarit cu jumatatea mea sa ne mai debarasam de o parte din multitudinea de carti si maculatura care s-au adunat de-a lungul anilor. Am umplut masina de carti de ziceai ca imediat se rastoarna. Ne-am indreptat catre cel mai apropiat centru de predare si am descarcat cartile. Dupa cantarire am primit contravaloarea in bani cu care am cumparat exact 2 kg de mere la cea mai apropiata piata (erau mere autohtone – nu va ganditi la cine stie ce specialitati de prin Japonia). Am calculat ca daca mergeam cu tramvaiul mai puneam bani din buzunar. Sa tot reciclezi in Romania!
Măcar ați dat un nou sens expresiei „să mînînci cartea!” :))
Stefan , felicitari. Pentru cum gandesti , pentru cum scrii ! Bravo !
Merci mult! E o comunitate pentru care merită să scrii.
Aia cu: „să mănânci cartea” a făcut toți banii, @Ștefan! 🙂
Cum stau lucrurile cu reciclarea prin Madrid: marea majoritate a pubelelor vin în grup de câte 4: 2 pentru resturi menajere, 1 pentru hârtie și carton și celălalt pentru sticlă. Exterior au orificiul ăla pe unde să intre sacul, restul în pământ. Există și pentru baterii și haine. Asta de haine, încuiat, săptămânal trece mașina, colectează și gândesc că apoi le împart pe la biserici, Crucea Roșie, ONG-uri.
Bine, mai lasă lumea și pe lângă pubele hainele că și aici funcționează aia cu: „sigur îi folosește cuiva”.
În legătură cu cei care mai fac „un ban grămadă” din vânzarea lor, am văzut odată un domn, mașină din dotare full de cartoane și strângea pe lângă pubelă alea care nu intraseră.
Eu am reciclat o bună bucată de vreme, asta până când intro zi am văzut cum toate 4 pubelele mergeau împreună în remorcă aia. L-am întrebat pe muncitor și îmi răspunde: „nu știu domnișoară, mie așa mi s-a spus, așa fac. După se ocupă alții de sortare”.
Deci și spaniolul e tot latin. Poate nu la fel de balcanic 🙂
Da,@Stefan, in traire si-n simtire. 🙂
Măcar au vinuri bune 🙂
Au vinuri, bucătărie, muzee, sistemul sanitar, (chiar și ăla educativ), drumuri, plaje și lista ar putea continua. Dar mi-e teamă să nu mă luați de antinațională.
În cel mai rău caz te luăm drept ghid 🙂
Ștefan, beton! Și articol și subiect. L-aș afișa peste tot: administrații locale, primării, guvern, președinți etc. Și Poliție!
Mulțumesc! Dacă ajută la ceva, pun eu imprimanta la bătaie 🙂
Pacat ca boschetarii nu ajung si-n asa-zisele locuri turistice din tara, pline de pet-uri si fel de fel de ambalaje. Aici parca e cel mai vizibila nesimtirea!
Altfel, ptr a scapa de niste moloz, noi am platit o taxa de acces la o platforma de gunoi si ne-am dus singuri sacii.
Nea’ Nicu’ a mutat țăranii la oraș. Să vedem cine mută boschetarii în locurile „turistice„. Nu de alta, dar chiar ar ajuta.
Transmite salutări și mulțumiri și jumătății tale harnice, că fără ea nu ieșea articolul ăsta!! Bun, domnule, bun!!
Transmise și recepționate. Oricum, ea e muza mea mereu 🙂
Cunosc o familie din bucuresti in care lucreaza si sotul si sotia la o firma de paza. Sunt platiti cu fix 3.5 lei pe ora. La finalul lunii primesc fiecare aproape 700lei. Aproape de finalul lunii viitoare, cand raman fara bani de mancare, ies in timpul liber si aduna sticle.
Din pacate boschetarii sunt in concurenta cu firmele de salubrizare si oamenii de rand incep sa concureze cu boschetarii la adunat sticle.
Și cînd mai adăugăm și cîinii vagabonzi în lanțul trofic, iese mai tare ca Filantropica. „O, țară tristă, plină de humor…„.
@Stefan, frumos din partea ta sa depozitezi deseurile separat, acolo unde ai posibilitatea. Te felicit pentru asta. Dar informatiile pe care le ai despre tot sistemul de colectare reciclare sunt incomplete, asa cum stiu mai toti vecinii. Sunt din industrie, de vreo 10 ani fac colectare selectiva, sortare si valorificare a deseurilor, intre altele si vreau sa-ti ofer cateva informatii.
1. cu boschetarii nu faci colectare selectiva, nu te poti baza pe ei, azi sunt, maine nu; am incercat mai demult sa angajez asemenea persoane, sa le dau in raspundere cateva blocuri, cateva platforme de colectare sa le tina curate si sa faca colectare selectiva la ce se poate. Carte de munca, asigurari platite, concediu platit, ore suplimentare platite si posibilitatea de instruire si avansare( si putea sa primeasca de la locuitori in fiecare zi diverse lucruri, asa cum i-ai dat tu, asta este separat, nu are treaba cu firma, e treaba lui); m-a intrebat direct „cat dai sefule salariu? 800 lei net, bani in mana. si cat trebuie sa lucrez? 8 ore/zi. luni-vineri. … pentru bani astia nu vin sefule, fac mai mult acum …” N-am mai insistat, nu aveam pe cine convinge…
2. legat de sistemul de colectare selectiva, am amplasat acele igloo-uri in locuri cu trafic mare pentru a colecta cat mai multe cantitati de deseuri reciclabile. Dar dupa cateva luni am constatat ca diverse persoane, defavorizate si fara venituri, golesc sistematic containerele cu PET si carton si le valorifica la centrele de colectare. De fapt, am intrat mai in subiect si am aflat ca tocmai sefii centrelor de colectare i-au organizat pe zone, i-au dotat cu acei big-bag pentru transport si le deconteaza zilnic sau la 2-3 zile contravaloarea deseurilor aduse. Adica noi investim in infrastructura( nu primaria ) pe principiul ca o sa ne recuperam investitia din valoarea reciclabilelor colectate si valorificate plus ca trebuie sa asiguram si un sistem accesibil de colectare selectiva, dar firmele de achizitii deseuri reciclabile au speculat „oportunitatea”, adica, in primul rand, oamenii saraci fara venituri si in al doilea rand containerele pline cu PET-uri numai bune de valorificat.
Serviciile in domeniu o sa evolueze in bine, nu este nicio indoiala.
Dar atata timp cat nu este o piata reglementata si care poate asigura o perspectiva de recuperare a investitiilor nu se poate face nimic.
Vrem managementul deseurilor ca afara. OK
in UE se plateste in medie 20 euro/luna/persoana. Si se si face colectare selectiva, ca amenzile sunt foarte mari si chiar se dau.
in ROMANIA se plateste( dar nu intotdeauna se si incaseaza) in medie 1 euro/luna/persoana. Nu se dau amenzi pentru aruncarea deseurilor la intamplare, fie in containere fie direct pe jos.
Daca:
pretul la benzina si motorina este similar cu cel din UE;
pretul la energie electrica este similar cu cel din UE;
pretul la gaze este similar cu cel din UE;
pretul la salubritate este de 20 de ori mai mic decat in UE;
Cum se poate, economic vorbind, sa faci in afa fel incat si la noi sa fie ca in UE?
Dar in viitorul apropiat o sa se schimbe asta. Si nu ca vrem noi. UE ne impune, cum la ei este de mult, sa taxam depozitatul deseurilor la groapa de gunoi si atunci reciclarea devine o afacere. O sa fie rentabil sa sortezi deseurile si sa le valorifici, indiferent ce pret iei pe ele, decat sa le duci la groapa de gunoi – unde o sa fie probabil cel mai mare pret. Atunci se va misca industria, in sensul bun, de la sine, pentru ca se vor face bani din reciclarea deseurilor.
Se fac deja bani din reciclarea deșeurilor.
se fac, un centru de achizitii care are un cantar si 100 mp inchiriati, cumpara pe 2 lei de la boschetari si vinde pe 4 lei la reciclatori. fara nicio investitie. asa se fac bani
Și cîntarul se cumpără, se închiriază sau se fură? 🙂
Ești in eroare. Investiția presupune mult mai mult decât atât. Te rog gândește-te la un camion plin cu sticle pline cu… aer!
Merită transportate? Nu. Ce presupune asta? O presă, un perforator, un minim de personal pentru operare, materiale de ambalare și altele. Deci, cum?!
Si ce zici tu acolo este inca COLECTARE, reciclatorul este altceva, da?!
ps. vezi ca lustra, fierbatorul si celelalte electrice nu se pun la ghena. intreaba la primarie la tine care este cel mai apropiat punct de colectare DEEE si le duci acolo 🙂
la noi si la bulgari a mai ramas pretul la groapa de gunoi in jur de 17 euro/tona; in UE media este peste 120 eur/tona. Cum piata in UE s-a liberalizat, adica poti sa transporti si sa depozitezi deseurile oriunde in UE, daca nu punem taxa la depozitare o sa ne transformam in groapa de gunoi a Europei. In Scotia, la Aberdeen, factura de salubritate, pentru 3 persoane, este cea mai mare factura de utilitati, mai mare decat electricitatea, telefonul, internetul, gazele sau apa: 180 lire/luna.
S-a rezolvat cu outsourcing :))
Mulțumesc pentru părere și informații. La partea cu „UE ne impune”, permite-mi să am reticențe. Nu sîntem capabili să cheltuim banii alocați, luăm liniștiți amenzi pentru banii pe care am reușit să-i cheltuim aiurea și fără finalitate și modificăm doar domeniile în care are vreun baron local ceva de cîștigat din asta.
Din nefericire, cred că schimbarea poate veni doar din interior, nu dacă ne impune cineva. Așa i-am tot așteptat și pe americani.
@Stefan,excelent articol,ataca o problema grava,care ne preocupa pe mulți dintre noi!Acest articol ar trebui sa-l citeasca toți cei responsabili!Eu lucrez de ceva timp in Italia,iar in Torino,unde locuiam,la bloc,tot gunoiul era aruncat in pubele speciale:organic,sticla-metal,hartie-carton,plastic in container!Totul la parterul blocului,in ordine si curat in permanența!deci din casa ți-l sortezi si cobori la parter si arunci in pubelele eferente!Acum lucrez de vreo 3 luni intr-un satuc langa Torino,cca 5000 locuitori si sunt efectiv ofticata ca la noi nu se poate face asa ceva:containere subterane ,tot ((4)diversificate,la ceva distanta de casă(cca 100m),pe care le accesezi cu un card!!!Si,bineințeles si mai sunt si pubele,normal!!!Iar masinile vin separat pt fiecare sortiment!Mai departe nu stiu ce se intampla,dar asta e ce am vazut eu si ,drept sa va zic,îi invidiez!Bine mai au ei si altele bune,drumurile ,de pilda!!De ce la noi nu se poate????
Mulțumesc! Important e să citească omul de rînd articolele de genul ăsta. De la noi vine schimbarea. Inclusiv schimbarea politicienilor. Dar mi-e teamă că mai avem de așteptat.
Bun articol. Doar să ții minte că reciclarea există și este puternic prezentă în anumite domenii, adică exact acolo unde deșeul a fost monetizat.
Colectarea e hiba, acolo e zona gri/neagră. Municipalitatea cu sateliții ei sugători de fonduri e o altă buba, plus legile care nu sunt aliniate decât schematic la cele europene.
Și mai este o problemă, scoaterea colectării din întuneric, atât ca activitate cât și ca fiscalitate. Nu uitați cum s-au tăiat fabrici întregi și s-au dat la fiare vechi.
Cât despre oamenii străzii, mult respect pentru efort și dexteritate. Sortarea presupune practica și cunoștințe despre materiale și posibilele lor reutilizări.
Sînt convins că reciclarea există și e și monetizată. Nu de drag au adunat și sortat boschetarii mei saci întregi.
Fabricile alea ajunse la fier vechi cred că le-au tăiat proaspeții patronii, nu oamenii străzii.
Hai că încet-încet îi facem lui Mihai punctele de pe agenda electorală. Pentru cînd se va decide să candideze la președinție 🙂
Colectarea este hiba pentru ca se platesc 5 lei/luna/persoana si se doreste:
containere moderne, pe 4 tipuri
masini de colectare, separat pt fiecare
sortarea deseurilor, indiferent cat de bine de separa tot se mai gaseste unu’ sa puna aiurea
iar preturile la deseurile reciclabile au cazut de tot, pretul la petrol le-a daramat; e mai ieftin sa cumperi materie virgina decat materie prima reciclata
E posibil sa se faca toate astea cu 5 lei? Un pachet de tigari e 15 lei, o punga de cipsuri 4 lei, un pet de bere sau coca-cola e 6-7 lei. O calatorie cu metroul costa 6 lei, masina de gunoi vine de 4 ori/luna( la case) pt 5 lei( daca esti o singura persoana pe contract) ….
Se pare că fiecare începem să ne cunoaștem prioritățile. Cu toate astea filmul se tot rupe undeva. Și nouă, cu toate prioritățile, ni se rupe și nouă? Of!
Mișto textul!
Ce se rupe se sudează 🙂
Sau se reciclează ☺
Este interzis prin lege să furi din gunoi. Dar dacă tu le-ai dat ălora vechiturile tale, au luat-o de la tine, nu din gunoi.
Pe vremea noastră asta cu reciclarea se numea 3R. De fapt 4R: reciclare, recondiționare, refolosire, rebut.
Rebutul era trecut la reciclare? Eu tot de 3R am auzit. Că e interzis să furi din gunoaie am aflat. Dacă gunoiul e însă lîngă ghenă/pubelă… nu prea mai e. Asta dacă luam legea ad-literam.
Să vezi reciclare selectivă după sărbători…
Mielul într-o parte și micii în cealaltă. Că tot pică Paștele de 1 Mai 🙂
Tareee! La situatii de criza gasim solutii de criza 🙂 !
Așa-i românul, descurcăreț 🙂