Mi-am zis să vă pun în gardă, să aveţi grijă cât dormiţi duminică, să nu pătiți cine știe ce nasoale. Nici eu nu ştiam, am aflat citind textul de azi, scris de Ionuţ. Aşa că citiţi şi aveţi și voi grijă, ce naiba. 

…

Am doi copii şi ambii sunt băieţi. Cel mare este „instituţionalizat” la o grădiniţă privată de care până în prezent suntem foarte multumiţi. Cel mic îi va călca în curând pe urme. Săptămâna trecută cei de la grădiniţă s-au gândit să organizeze nişte excursii pentru cele patru grupe de pitici. Au cerut acordul părinţilor şi ne-au înştiinţat că-i vor duce la teatrul de păpuşi, în parc şi la Mănăstirea Samurcăşeşti Ciorogârla. Culturalizare, nu glumă.

Mie treaba cu mănăstirea nu prea mi-a surâs. În primul rând, nu prea văd ce e de vizitat la o mănăstire daca nu eşti la curent cu anumite chestii istorice. Dacă ai vazut una, cu câteva excepţii, poţi să zici că le-ai vizitat pe toate (cruci, icoane, lumânări, miros de tămâie, ninja în negru, linişte, chestii aurite etc.). În al doilea rând, nu prea agreez educaţia religioasă la vârste fragede. Bine, n-o agreez deloc, dar asta e altă poveste. Dar m-am gândit că şi eu am vizitat o grămadă de asemenea aşezăminte cu şcoala, cu părinţii, ca turist, şi totul a fost ok. De ce să nu-l lăsăm? Se poate întâmpla ceva rău? Surprinzător, se poate! Dar, să nu anticipez.

Au fost, au văzut, s-au întors. A doua zi, nevastă-mea s-a întâlnit cu educatoarea, n-a avut de lucru şi a întrebat de excursie. Mai bine tăcea. Cum să fie în excursie? Frumos, i-a preluat o măicuţă, au vizitat ce or fi vizitat pe acolo, iar la un moment dat măicuţa le-a propus să meargă să viziteze şi muzeul (nu mă întrebaţi, nu ştiu ce muzeu şi, sincer , nu prea mă interesează).  Pe drum, prin curtea mănăstirii, măicuţa i-a întrebat încântată: „Vreţi să vedeţi ceva frumos?” „Sigur că da”, s-au bucurat copiii şi educatoarele. Perfect, hai să vă arăt. Şi i-a dus în faţa unei picturi, iar acolo i-a făcut atenţi asupra porţiunii din respectiva odioşenie, unde erau desenaţi nişte draci şi o familie care doarme (o puteţi admira mai jos în întreaga ei splendoare).

În timp ce priveau, femeia care-l slujeşte pe dumnezeu, le serveşte şi o explicaţie „logică”: „Uite, asta se întâmplă când dormiţi împreună cu familiile voastre în sfânta zi de duminică, în loc să mergeţi la slujbă! Vine dracul, necuratul şi vă ia!”. Educatoarele, şocate de ce le auzeau urechile, i-au luat aproape pe sus pe pitici, în timp ce se mai şi scuzau în faţa dobitoacei „sunt mici, nu înţeleg etc.”. Culmea, vaca aia s-a mai şi bosumflat! Din partea mea, o mare bilă albă pentru reacţia educatoarelor şi un la fel de mare şut în cur pentru tâmpita care poartă degeaba hainele cernite. Mamă, dacă eram de faţă, ce ştire de ora cinci ieşea.

Băi, înţelegeţi cum stă treaba? Oare specia asta de… (înlocuiţi voi punctele cu ce vreţi) are normă de la patriarhie să convertească cât se poate de mulţi fraieri de la vârste cât mai fragede? Sau dobitoaca aia avea creierul atât de neted încât nu a realizat că prezintă aşa ceva unor bebeluşi un pic mai răsăriţi? Pe bune, unii dintre cei de la grupa mică încă mai au pamperşi şi beau lăptic din biberon. Aruncaţi o privire de ansamblu la imagine. Mie mi se pare că sunt şanse să aibă o influenţă mai nocivă asupra minţii unui copil decât revistele porno nemţeşti cu care ne delectam la începutul anilor ’90 (dacă nu ştiţi despre ce e vorba, ori v-aţi născut mai târziu, ori aveaţi video). De fapt, dacă mă gândesc bine, revistele porno nu au ce influenţă nocivă să aibă, pe când pictura asta „sfântă” cam seamănă a film de groază. Cum să-i arăţi aşa ceva unui copil de grădiniţă şi să-i mai dai şi explicaţia respectivă?

Cunosc toate discuţiile legate de ora de religie în şcoală, toate tâmpeniile scrise în aşa-zisele manuale de religie, dar chestia asta mi se pare şi mai gravă din cauza vârstei celor în cauză. Adică, după ce că le facem băiţa în cristelniţă la o vârstă la care ei nu o pot refuza (deşi, după răcnetele unora când îi bagă „ninja” în apă, ai zice că sunt clar împotrivă), îi mai şi speriem de mici? A propos de asta, unul dintre nepoţii mei, pe la vârsta de 4 ani, era îngrozit de Moş Crăciun. De ce? Îl speriaseră deştepţii de părinţi că vine „moşu’ cu sacul” să-l ia dacă nu e cuminte. Iar el asocia asta cu bărbosul responsabil cu cadourile. Aşa funcţionează mintea copiilor şi sunt convins că majoritatea dintre voi ştiţi treaba asta. Fiu-meu încă mai crede în zâne, elfi, piraţi care zboară cu „praf magic”, e convins că există ninja din lego şi vorbeşte cu trenurile lui de jucărie. Faptul că până acum nu m-a întrebat care e faza cu dracii, deşi eu îi mai folosesc la înjurături din când în când (alături de sfinţi, ca să nu fac discriminări), o pun pe seama faptului că nu e întotdeauna atent la ce se întâmplă şi ce aude în jur. Dar, nu m-ar mira să înceapă să mă trezească duminica dimineaţă ca să „pontăm” la slujbă.

Ca să n-o mai lungesc, se pare ca întâmplarea a rămas fără urmări pe parte de „pitic”. Cel puţin deocamdată. Pe parte de adult, însă, treaba stă în felul următor: vizite în asemenea locaţii  vor mai avea loc doar sub atenta mea supraveghere, orei de religie îi spunem de pe acum „pa si la revedere” (deşi mai are vreo doi ani până la şcoală), în plus reducem la minim referirile la chestiile cu doamne-doamne şi alte basme din această categorie. Asta, aşa, preventiv. Mai vedem ce restricţii băgăm pe parcurs.

Nu ştiu dacă exagerez sau nu, dar vreau să le ofer copiilor mei libertatea de a alege ei în ce să creadă.

 

sursa foto