Suntem aceiasi, neschimbati, de mai mult de 2500 de ani. Suntem niste fiare insetate de macel. Practic s-au schimbat doar conditiile in care ne place sa vedem curgand sangele. Dar de uitat, ne uitam la valurile purpurii cu cea mai mare placere. Alaltaieri, in timpul meciului Brazilia–Germania, wall-ul meu era plin de strigate de bucurie pentru nemti si de deja celebrele bancuri cu brazilieni invinsi (la scor). Si nu intelegeam de ce. Adica de unde pana unde, chiar toata lumea tinea cu nemtalaii? Mai ales ca intre cele doua natiuni, reprezentate de echipele din teren, noi ne simtim mai de partea brazilienilor. Pentru ca ne seamana mai mult. Tot mingicari, tot zeflemisti (bine, la alt nivel), tot mistocari. De unde pana unde bucuria aia uriasa din news-feed pentru poporul cu sange de utilaj greu si precizie de ceas atomic, pentru baietii cu umor cat al unui perete de cimitir evreiesc si simt al mistoului de Panzer plecat in misiune in Franta (hmmm, adica nu, francezii s-au predat imediat, n-a mai fost nevoie de tancuri) in Polonia? Nu compilam de ce! Chiar asa, toata lumea o ardea cu Deutschland, Deutschland über alles si eu habar nu aveam? Ca sa nu mai zic ca aveam un pic impresia ca simpatizau cu un buldozer ce tocmai trece cu senilele peste un cuib plin ochi cu pui de rata.

Pe urma m-a pocnit explicatia. Care este una singura, aceeasi de mii de ani, aceeasi pentru care mii de romani (din Roma antica bah, ca nu-mi merg diacriticele) zbierau sa rasune ditamai amfiteatrul, in asteptarea degetului aratand pamantul, aceeasi pentru care am vazut femei fascinate in fata unui televizor, uitat pe un meci de box in care oponentii isi zdrobeau fetele, aceeasi pentru care executiile au fost atata amar de vreme publice (in cateva locuri mai sunt si azi), aceeasi pentru care filmele cu „batai” sparg box-office-urile: pentru ca voiau sa vada curgand sange. Iar ce s-a intamplat Marti seara la Belo Horizonte a fost o executie cu public, un macel istoric pe teren, urmat de altul, virtual, pe retelele de socializare. Si lumea s-a strans sa vada, sa simta, sa dea, sa strige, sa scrie, sa rada, sa amusine aburii care ieseau din trupul proaspat rapus.

Apoi, pe propria-mi persoana s-a verificat teoria lombrosiana, instictul criminal salasluieste in fiecare dintre noi. Daca la inceputul meciului nu tineam cu niciuna dintre echipe si imi doream doar sa vad goluri multe, prelungiri si penalty-uri, de la 5-0 mi-am mai dorit un singur lucru: sa le dea multe, cat mai multe, imens de multe, sa-i „omoareeeee”!!! Sange, sa curga sange!

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=IynteMtSBxo&w=640&h=360]