În general, nu ascult discursuri ale politicienilor. Pur și simplu nu vreau, pentru că m-am obișnuit atât de tare să-i aud vorbind fără să spună nimic, încât consider că nu mai trebuie să-mi pierd timpul cu așa ceva.

În 35 de ani mi s-a dus și ultima formă de entuziasm sau de dorință de a-i asculta. Știu prea bine ce vor spune, cum vor spune și, mai ales, că degeaba spun.

Am făcut această introducere doar ca să înțelegeți că discursul lui Ilie Bolojan mi-a ajuns întâmplător în fața ochilor și că nici măcar nu știu de ce i-am dat play, dar după ce i-am dat, am rămas cu gura căscată.

Oameni buni, niciodată din ’90 încoace nu am auzit pe cineva cu vreo funcție înaltă în statul român să spună așa ceva. Ce să mai vorbim despre vreun prim-ministru care să aibă curajul să pună degetul pe toate metastazele statului român.

Dacă nu știți despre ce e vorba, vi le las eu așa, pe scurt și pe puncte, mai jos:

👉 Trebuie crescută vârsta de pensionare a magistraților și că le vor fi scăzute pensiile;

👉 Funcționarii trebuie evaluați și doar dacă ești performant poți rămâne în continuare pe post;

👉 Administrațiile locale pot funcționa cu mult mai puțini angajați;

👉 Pentru combaterea muncii la negru se bifează doar un număr de controale pe lună, fără să se vadă efectele;

👉 În sistemul de sănătate există o risipă generată de cheltuieli de personal extinse de la an la an;

👉 La ANAF nu există niciun entuziasm legat de finalizarea digitalizării;

👉 Tot ANAF a protejat anumite societăți care sunt avertizate când vor fi controlate;

👉 Trebuie redus numărul de membri ai consiliilor de administrație și trebuie plafonate indemnizațiile acestora;

👉 E nevoie de reducerea pierderilor sau închiderea societăților de stat care cumulează pierderi mai mulți ani consecutiv;

👉 Băncile de stat realizează randamente care sunt la jumătate față de băncile competitoare din piața românească, deși managerii au salarii de peste 20.000 de euro;

👉 Iar asta e fraza care m-a uns pe suflet: „nu va fi simplu, dar la nevoie va trebui să intrăm în război cu ei”;

Cam astea sunt cele care m-au făcut să nu-mi cred urechilor.

Prieteni, nu știu câte prin chestiile de mai sus va apuca să rezolve Bolojan, dar doar faptul că a avut curajul să le spună, cu subiect și predicat, este senzațional și de neimaginat.

Niciodată în această viață n-am mai văzut un prim-ministru care să enumere, în felul ăsta, aproape tot ce merge ρɾѻѕt când vorbim despre statul român.

Sper din suflet să-l apuce paltonul în funcție.