Ce mi-a plăcut (săptămâna 364)

4. Ăștia de la Netflix au cam luat-o razna. Am abonament de pe la începuturi, făcut de fiica-mea, pe când parcă mai era elevă. Plătesc lunar 12 euro. Oficial (după adresa din CI), fiica-mea stă cu noi, dar s-a mutat. Aseară mi-a zis că nu mai poate intra pe contul ei de Netflix. Am găsit în mail un mesaj: „Contul tău Netflix este pentru tine și oricine locuiește cu tine – locuința ta”. Zice demoazela că, în condițiile astea, ar cam merita reziliat abonamentul. Mă mai gândesc o lună-două.
5. M-am saturat de povestea asta cu „școliții” si „calificații” de care-și bate joc societatea. Cu părere de rău, dar daca tu ai făcut „Științe politice” ori „Științe economice”, iar societatea caută instalatori sanitari, nu analiști politici (asta or fi absolvenții de SP?) ori manageri/finanțiști/contabili, primii care-și bat joc de băieții și fetele astea sunt ei înșiși. Când ei nu-s în stare să fie decât cel mult vânzători în Mall ori crupieri la un Cazino de periferie, care-i valoarea școlii și a muncii lor? Că și pentru astea au nevoie de training, că facultățile lor!… Asta pe de o parte. Pe de altă parte, banii au în spate, în cazul celor școliți pe bune și care chiar știu meserie, fix plus valoarea reală adusă companiei. In cazul meseriilor fizice, e mai ușor de cuantificat. Că plus valoarea se cam echivalează cu efortul fizic, cu munca. Multă muncă. Și grea. Am în familie rudă apropiată, mult mai tânăr, care din motive și probleme de și cu familia a renunțat la drept între anii doi și trei. Inițial a înghețat facultatea, iar apoi a legat-o de tot de gard. Cu familia ajunsă într-o criză financiară totală a trebuit să se angajeze imediat. Prima meserie găsită de un student? Salahor pe șantier. În prima lună a câștigat cât să mănânce și să se îmbrace de la SH. A muncit fizic din greu, a progresat și a devenit in trei-patru luni zidar. Plata fiind la oră, a început să muncească și mai mult: de luni până vineri câte 10 ore, sâmbăta de la 7 la 14. A ajuns ca în mai puțin de șase luni, prin muncă grea (fizicu-l ajută, fiind o namilă de om!) și seriozitate maximă, să câștige mai bine ca părinții, care nu-l mai puteau ajuta (profesori, amândoi; trecuți printr-un divorț, fiecare cu casa lui). Așa că a început să strângă și ceva bani. Când a avut destui bani să plătească taxa de școlarizare pe un an și chiar și ceva rezerve a făcut un calcul cu privire la ce ar fi putut să facă, la terminarea dreptului (mai avea doi ani). Era 2004-2005 și îi cam dădea cu minus, mai ales dacă continua dreptul la IFR ori ID. Așa, cu banii de taxă la facultate a făcut o școală de șoferi profesioniști (C, D, E), plus calificările, perfecționările și autorizările necesare pentru transportul internațional, inclusiv pentru produse perisabile și periculoase. A plecat în Italia, a lucrat la început pe 1600 de euro, apoi pe 2000, apoi pe 2400. A dormit in cabina, a gătit la roată. În patru-cinci ani a strâns 70-80.000 de euro. A învățat și dispecerat de transporturi. A revenit în țară, s-a angajat acum vreo cinci-șase ani șef de coloană auto la o mare firmă de construcții. Sute de utilaje. Salariul net: 9000 lei la începuturi, cam 12000 de lei după vreo trei ani. Salariul oficial, net. Un inginer și-atât câștiga cam 5000, un inginer șef de șantier 7-9000, după experiență și mărimea echipelor și șantierului. Inginerii munceau luni-vineri nouă ore pe zi, plus șase ore în una-două sâmbete pe lună. (Asta în maxim de sezon. Iarna în construcții este mai lejer.) Omul meu avea liber un interval fix: de sâmbătă la ora 14 până duminică la ora 14. In rest, oricând, la orice oră era la dispoziția firmei. Putea fi sunat acasă la orele 2-3 din noapte, cu diverse probleme, firma având lucrări și utilaje care bântuiau întreaga țară, de unde se prinde harta-n cui până în Dobrogea. Făceau excepție de la acest program iernile. Firma avea contracte de deszăpezire cu CNAIR, iar orele și zilele libere le stabilea Dumnezeu: când nu ningea ori nu se făcea polei. Simțind că mai are puțin și clachează, acum doi ani a plecat. Nimeni nu i-a vrut locul. Inginerii cu 5000 de lei, care știau despre ce-i vorba, au preferat să rămână cu 5000 de lei și o viață liniștită. Cât de liniștită poate fi viața de șantier. I-au preluat postul doi ingineri proaspăt absolvenți, foarte tineri și fără familii. După o lună două de training cu ei, personajul nostru s-a întors pe TIR. Deocamdată în țară, curse scurte. Câștigă 7-8000 de lei pe lună. Lucrează în fiecare zi normală de lucru opt-nouă ore pe zi și câte o sâmbătă, maxim două pe lună. Măcar o dată pe lună fostul patron din Italia îl sună să îl întrebe dacă nu revine la el, ca șofer pe TIR, pe curse și trasee „delicate”. Salariul de plecare: 3000 de euro, net. Zice ca poate la toamnă. Îl afectează și pe el și familia lui (între timp s-a procopsit c-o nevastă și doi copii, toți simpatici) inflația. Facultatea? Poate după încă vreo doi-trei ani, dar de data asta un ID, de plăcere. Poate și din orgoliu. Poate și ceva util, necesar pentru deschiderea și managerierea unei afaceri. ASE?