Nu știu la ce vă uitați voi prima oară atunci când vine vorba despre filme sau seriale, dar în ceea ce mă privește, prima și prima oară mă uit la jocul actorilor.

Din punctul ăsta de vedere, primele 10-15 minute sunt decisive pentru mine, atunci mă hotărăsc dacă-l las să meargă sau nu. Dacă actorii n-au reușit să mă prindă, să mă facă să-i cred că sunt personajele pe care le joacă, am închis și-mi văd de drum. Dacă n-au reușit la început, cum vor reuși mai încolo?

De-aia renunț la extrem de multe filme și seriale încă din primele minute: că nu-i cred pe actori.

Restul lucrurilor la care mă uit, scenariul, credibilitatea dialogurilor, regia, vin după.

O să înțelegeți citind recomandările de ce-am făcut această introducere.

Acestea fiind zise, să începem.

👉 Anora – film, SkyShowtime

Am tot evitat să văd filmul ăsta, din motive care țin de fixațiile mele.

O dată pentru că nu mă prindea titlul. Da, știu cum sună, dar efectiv nu înțelegeam ce poate să însemne „Anora” și-mi mai era și lene să caut.

Și doi, din cauza celor cinci premii Oscar. Am văzut de-a lungul acestor vieți atâtea filme slabe care s-au umplut de Oscaruri, că acum suflu și-n iaurt.

Ei bine, prieteni, acum mă felicit c-am avut tăria să-i dau play.

Lasă că merită cu prisosință cele patru Oscaruri (pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun regizor, pentru cel mai bun scenariu și pentru cel mai bun montaj), dar mă bucur din suflet că l-a luat și pe al cincilea, pe cel pentru cea mai bună actriță.

Pentru că ce face fata aia pe ecran, Mikey Madison, este aproape de perfecțiune, este absolut senzațional. O crezi din primul până în ultimul minut. Și are de jucat un rol de dansatoare prostituată, ca să înțelegeți mai exact de ce nu era foarte ușor s-o crezi.

Altfel, finalul mi s-a părut slăbuț, dar n-a mai avut nicio importanță după ce văzusem până atunci.

👉 Speak No Evil – film SkyShowtime

De multă vreme n-am mai văzut un horror care să mă prindă și să mă țină acolo, captiv, cu sufletul strâns.

Să știți că nu e genul ăla de horror cu sânge pe pereți, că eu nu mă uit la așa ceva. Adică, da, se și moare, dar în niciun caz nu e cu crime fără număr.

Iar cel mai tare m-a spart cât de tare se simțea tensiunea pe ecran până să se ajungă la partea cu morți.

Ce rol poate sa facă James McAvoy ăla, efectiv ajungi să-l urăști cu pasiune, pe măsură ce crește filmul, pentru ca aproape de final tot ce-ți mai dorești este să-l vezi mort.

Dar toți sunt buni, inclusiv cei doi copii, zic că vă puteți uita liniștiți dacă aveți chef de niște adrenalină.

👉 Dept. Q – mini-serie, Netflix

Recunosc, și p-ăsta l-am evitat multă vreme din cauză că mi s-a luat să văd câtă lume vorbește despre el. Serios, când am văzut entuziasmul cu care i se face promovare pe rețelele sociale, am zis că mai bine lasă.

Ce bine că m-a convins Mara să-i dau play.

E bun, bine făcut, bine scris, bine jucat și cu genul ăla de umor britanic care nu e la îndemâna oricui. Adică, na, dacă ai râs cu lacrimi la „Moartea în vacanță”, cu siguranță nu vei schița niciun zâmbet la ăsta.

Dar ce zic eu despre zâmbete, n-o să înțelegi în veci de ce s-ar uita cineva la așa ceva, când poți oricând să te distrezi tare de tot la „Mirciulică”.

E ok, prieteni, e mai mult decât ok, o să vă placă, n-o să-l mai opriți decât ca să mergeți la somn sau la muncă.

Sper din suflet să aibă și un sezon doi măcar la fel de bun ca primul.

👉 Bad Boy – mini-serie, Netflix

O bijuterie de serial israelian despre care pot să vă spun doar atât: e făcut după fapte reale. Că n-o să vă vină să credeți că toate chestiile alea s-au putut întâmpla în realitate e cu totul altă poveste.

Pe scurt, este vorba despre copilăria lui Daniel Chen, un tip care este stand-up comedian. Copilărie care se petrece într-un centru de detenție pentru minori din Israel. Centru pentru minori care are aceleași reguli ca orice pușcărie: supraviețuiește cine poate.

Pe om, pe Daniel Chen, l-a salvat de la moarte umorul. Ce, vă vine greu să credeți, este?

Dați-i play și-o să înțelegeți.

👉 Mentorii – film, Netflix

Ca să încheiem cum se cuvine, o să vă spun c-am încercat să văd „Mentorii”.

Doamne ferește, ce mizerie! E genul ăla de film românesc la care simți cum îți explodează neuronii, unul câte unul, ca floricelele de porumb uitate în tigaia încinsă.

Fix ce ziceam mai sus, dacă-ți place „Mentorii”, n-ai de ce să-ți pierzi timpul cu „Dept. Q”.

Am rezistat câteva minute, că voiam să-mi testez rezistența la ridicol. Am aflat: n-am așa ceva.

Bine, mă rog, la ce mă puteam aștepta de la un film în a cărui distribuție apar Bordea, Dorian Popa, Loredana Groza și încă vreo câțiva monștri din ăștia sacri. Scuze eu.

Apropo, sunt extrem de curios cam ce bani ia un actor de talia lui Titieni ca să apară în așa ceva. Sper să fie foarte mulți.