Am văzut zilele trecute un reportaj care m-a lăsat un picuț cu gura căscată.
Tema era asta: crește numărul românilor care merg în vacanțe în străinătate, singuri, fără prieteni, dar într-un grup organizat.
Atenție! Vorbim despre oameni tineri, nu despre vestitele excursii organizate pentru grupurile de pensionari.
Prieteni, vă spun cu mâna pe inimă că nu m-aș putea duce niciodată într-o vacanță cu un grup de oameni pe care nu-i cunosc. Mi se strânge carnea pe mine doar la gândul că va trebui să interacționez și să socializez cu necunoscuți.
Și nu vorbim despre un revelion de câteva ore, în cazul ăsta aș fi nevoit să interacționez cu niște străini zile sau săptămâni întregi. Doamne apără și păzește, cred că am un pic de anxietate și acum când scriu asta.
Nu doar că m-aș simți stingher și total rupt din peisaj, dar vacanța aia ar fi pentru mine un coșmar de la început până la final. Mi se blochează creierul doar când îmi imaginez că ne-ar mai pune să stăm și câte doi (sau chiar mai mulți) în cameră.
Știți care e motivația celor intervievați de protv? Că doar cu astfel de grupuri au reușit să ajungă în locuri în care le-ar fi fost frică să meargă singuri. Băi, nu știu, dar pentru mine frica de socializare cu necunoscuți ar fi infinit mai mare decât frica de a ajunge oriunde.
E și o fată acolo care zice că doar așa a reușit să ajungă într-o țară mai puțin turistică. Mmm… nuș’ ce să zic, nu sunt fată, poate ne explică persoanele de sex feminin de pe aici cum s-ar integra într-un grup de necunoscuți, doar ca să poată ajunge într-o țară mai puțin turistică.
Prieteni, să ne înțelegem, nu-i judec și nu consider că oamenii ăștia fac ceva greșit. Zic doar că eu n-aș putea, că mai bine nu mai plec nicăieri decât să plec cu un grup în care nu cunosc pe nimeni.
Personal, nu știu oameni care să meargă în astfel de vacanțe. Sau, mă rog, nu știu pe nimeni care să nu fie la vârsta la care deja începi sa te obișnuiești cu pământul. În sensul că am vreo doi prieteni ai căror părinți mai pleacă cu grupuri din alea de pensionari.
Dar oameni care să fie la vârsta la care încă poți să te ridici de pe scaun fără să zici „opașaaa” și să plece cu grupuri din astea, nope, nu cunosc.
Iar în acest moment, evident, vine și întrebarea: v-ați duce în vacanțe cu grupuri de necunoscuți? Sau poate chiar ați fost?
Dacă nu voi, știți pe cineva care a mers?
Ce m-aș bucura să apară cineva care a fost, să ne povestească experiența.
Nu am fost vreodată și nici nu mă văd mergând în vacanță cu necunoscuți. De asemenea, nici nu știu pe nimeni care să fi mers așa.
Nici eu nu m-as duce dar cumva pot sa inteleg. Singuratatea face ravagii si nu toti au motivatia sa mearga singuri in vacante. Unii au nevoie de confortul de a stii ca cineva se ocupa de program, bilete, cazare, etc.
Comentariu beton!49
Mangalia, 1999, cazare (moka) la mama patronului agenției de turism unde dădeam cu sapa;
– mamaie, asta să fie ultima vacanță pe care ți-o aleg alții! te duci unde vrei, cu cine vrei, da’ doar cu iubita/soția, nu în haită; și niciodată cu necunoscuți! știu eu ce zic, că am văzut multe…
cred că știa multe doamna B, că tot de la ei (nu țîu minte dacă doamna sau soțul) știu poiezia aia cu „uite luna”; cu finaluri diferite, în funcție de ce arăți, faru’ sau rîpa…🤣
Comentariu beton!21
Spune-mi că ești bătrân fără să îmi spui că ești bătrân.
Glumesc. Nici eu nu aș merge. Dar, hei ! Și eu sunt bătrân.
Prefer singur. Nu că mi-ar displace, da’ nu-mi place să merg în grup, chiar și cu cunoscuți, și să fiu nevoit să urmez un traseu care pe mine nu mă satisface. Adică, la ora 8:00 e plecarea, la ora 12 este masa etc.
Comentariu beton!19
Vezi că ai un typo la „displăcea”!
@Shobi, corect. Mersi!
Ma gandesc cum ar fi sa merg cu autocarul si sa inceapa aia din autocar sa bage niste manele…Brr!
Am fost înainte de căsătorie, precizez, înainte de căsătorie, într-un trip din ăsta cu necunoscute și necunoscuți. A fost ok, am făcut și sex cu domnișoare din grup, mai exact două, nu în același timp, pentru care cred că turismul era ultimul punct lor punct de interes. Am fumat vârtos și am făcut sex apăsat. Cred că am vizitat și câte ceva, nu mai țin minte ce și cât.
Comentariu beton!65
n-ai fi pus aici agenția aia de turism. (Pentru un prieten bineînțeles).
Comentariu beton!27
Ai iitat ce ai vizitat, dar de mij m-ai uitat. Ce ți-e și cu memoria selectivă ……
în cazul catedralelor nu trebuie păstrată vie memoria, ele putînd fi vizitate oricînd…
Nu am fost, dar am așa o senzație că aș putea încerca o dată. Cu condiția să fie cameră single, să ne înțelegem 😄
Cunosc o persoană care practică acest gen de vacanțe. Este singură de pe la 55 (acum are cam 65) și merge de 2-3 ori pe an în excursii organizate de agenții. De ce? Pentru că prietenele pe care le are fie au familii, fie nu își permit mai mult de vacanța la băi de la Casa de pensii. Vine mereu încântată, cunoaște oameni noi, cu unii chiar mai ține legătura și după vacanță. Mi-e tare drag să văd că a găsit o variantă de a călători și după decesul soțului și nu a lăsat momentul să o doboare.
Deci io zic ca e bine și ca tine și ca dânsa. Important să te simți bine.
Comentariu beton!139
Damn! Eu n-aș merge nici cu cunoscuți. Prefer să mergem doar noi 4 pe undeva și să ne facem program după cum ne taie capul.
Eu inteleg perfect. Cand eram mai pustoaica am mers prima oara in afara tarii, e adevarat eram cuplu, intr-o excursie cu un grup de necunoscuti. Si cu parte din cei cu care am socializat am si acum amicitie, cu unii nu am interactionat aproape deloc. Am impartit un autocar si hotelurile peste noapte, dar ptogramul peste zi ni l-am organizat cum am dorit si am fost atat pe cont propriu cat si in ceva activitati cu grupul (iar in unele obiective turisticeunde se poate merge doar cu grup si insotitor a fost chiar ok, ca nu a trebuit stat dupa altii cu orele sa formezi grupul respectiv…) Si sincer, ca parinte as fi mai linistit sa-mi stiu copilul plecat intr-o forma cat de cat organizata, de genul, decat hai hui teleleu (in caz ca se intampla mai stiu eu ce…macar ai niste parghii de care se lege varii cautari samd)
Comentariu beton!36
În cele mai mișto vacanțe sau călătorii am fost singur (cel puțin la plecare). Indiferent de vârstă. Ținând cont că, în general, consider socializarea drept ceva practic, care trebuie exersat din când în când, pentru a utiliza când e necesar și nu un soi de nevoie de satisfăcut, nu mă văd drept parte a unui asemenea grup.
Comentariu beton!11
Sunt destul de batran – 45 de ani – asa ca primele mele vacante au fost cu autocarul.
Am fost in Turcia cu autocarul 14 zile si anul urmator in Italia tot 14 zile.
Mersul in circuit cu autocarul este echivalent cu ce prezinta acum PROTV, poate chiar mai extrem.
Adica stai cu aceleasi persoane 2 saptamani in aceleasi hoteluri, aceleasi benzinarii, la aceleasi mese, in acelasi autocar. Bine, eram impreuna cu viitoarea si actuala sotie, nu plecam singurel, dar in rest nu cunosteam pe nimeni la plecare.
Nu pot sa zic ca era foarte rau – ne distram destul de bine.
Sincer, si acum as repeta o astfel de experienta, doar ca nu mai am timp de stat 20 ore in autocar pana in Italia.
A, si experienta maxima, pelerinaj in Israel – eu care nu sunt o persoana religioasa – imaginati-va un autocar cu straini care la prima ora dimineata incep sa spuna rugaciuni.
Initial am crezut ca oamenii glumesc, eu credeam ca e o excursie normala, dar nu a fost. Pana la urma a trebuit sa citesc si eu din tot felul de carticele religioase ca bineinteles ca nu stiam texte si rugaciuni pe dinafara. Si totusi am supravietuit si mi-au ramas in cap toate acele experiente.
Deci, e ok si cu straini, as merge din nou, dar nu singur, cel putin cu nevastamea, asta daca nu as putea sa iau si copiii.
Comentariu beton!37
45? Practic boșorog. În câteva decenii poți aplica pentru statutul de blogger profesionist.
Comentariu beton!21
#Haisiktir.😂
Vezi că ai scris greșit amateur.
Comentariu beton!16
45 is the new 35 asa ca esti tanar😎😋
N-am fost, ca am cu cine, dar daca as fi singura, cred ca m-as baga.
Leg conversatii f repede cu persoane pe care nu le cunosc, „miros” cumva pe cei cu care as putea lega o relatie, de circumstanta mai intai. Daca am un oareșce interes, stiu sa ma fac placuta si, in general, nu am trac sa vorbesc in fata unei multimi pe care nu o cunosc.
Stiu, convietuirea pe timpul limitat al unei excursii presupune mai mult decat o conversatie, dar la cat ma cunosc, cred ca as face fata.
Si am pe cineva in familie, o femeie singura care se descurca mai bine in grupurile de calatorie decat in viata de zi cu zi. Are o fire dificila, greu de suportat pe termen lung, adica nu reuseste sa-si pastreze niste prieteni, dar pt o saptamana-doua de plimbari e un companion agreabil.
Asta mi se pare ca se leaga de-o alta speta pe care am intalnit-o: am mai avut odata o sefa care recunostea cinstit ca ea nu poate fi draguta decat daca-si propune constient sa fie asa. Natural, fara control, nu-i iesea.
Comentariu beton!37
Am fost o singură dată, când aveam vreo 20 de ani, cu un grup de necunoscuți. In grupul ăla s-a format un subgrup in care eram vreo 8 și în care ne-am simțit foarte bine. Am rămas prieteni și acum, după 40+ de ani.
Dar a fost prima și ultima data când am încercat asemenea aventură.
Comentariu beton!16
Plec în vacanțe cu diferite agenții. Dar cu prietena mea. Singură nu m-aș duce. Nu am avut probleme cu grupurile, chiar dacă mai mereu este câte unul mai sărit. Acum doi ani am fost în Iordania. Media de vârstă a grupului a fost cam 40 de ani, eu și prietena având 60. A fost cea mai reușită vacanță din ultimii ani. Iar ghidul a fost de nota zece. În primăvara aceasta voi pleca o săptămână la Veneția, doar eu cu prietena. Dar pentru unele destinații nu pot face asta,așa că prefer vacantele organizate de agenții, chiar dacă sunt și unele dezavantaje.
Oricum, să mă alătur singură unui grup este exclus. Întotdeauna în grupurile în care am fost mai există una, două persoane care sunt singure. Mi-e milă de ei cum încearcă, de cele mai multe ori fără succes, să se „lipească” de câte cineva.
Comentariu beton!23
Yes! E foarte mişto! Am fost şi am deja programată una şi anul ăsta. Şi sunt pe cale să o programez şi pe a doua.
Partea mai…ciudăţică e să dormi în pat cu un străin, dacă nu vii cu un prieten sau prietenă/soţie. Prima oară a fost pe tematică foto, aşa că oamenii, cumva, sunt ok.
Depinde mult şi ce îţi doreşti. Dacă mergi la mănăstiri, nu prea vei avea companie pusă pe jucat şotronul.
Dacă alegi cu trasee, acolo sunt oameni mai dinamici, fără fiţe şi proteze în pahar.
De ce ai alege călătorii de genul ? Pentru că nu îţi mai baţi tu capul cu avioane, cazări, alte aranjamente. Plus că ai itinerariu bine stabilit şi destul de încărcat. Nici eu nu ţin morţiş să cunosc necunoscuţi…dar unde sunt pasiuni comune, pot fi şi indivizi interesanţi. Nu trebuie să stai bot în bot cu ei, dacă eşti mai speriat de atingeri şi suflări.
Dezavantajul în cazu’ lu’ eu e că excursiile de genul ăsta, fie de o zi sau mai multe, sunt cu plecare de la distanţă apreciabilă faţă de satul meu. Adică extra timp mort.
Comentariu beton!43
Abia am venit și eu din asemenea excursie. M am alaturat unor rude, amatoare de asemenea excursii organizate, întrucât traseul era foarte fain. Avantaje: preț foarte redus, fată de cel pe care l ai fi plătit călătorind doar cu sotul. Singura nu reușeam sa am grija de toate chichițele organizatorice: taxe, programe de vizitare, reguli ale locului. Un autocar te duce unde ai nevoie fără sa închiriezi, sa conduci, sa ai grija la traseu. Dezavantaje: restul
Comentariu beton!15
foto! foto! a trebuit să citesc de 3 ori pînă nu mi-a mai ieșit fofo…
shame on me!
Eu am fost singura într-un retreat, și intr-o excursie câștigată pe vremea când eram distribuitor Avon. În ambele situații am stat în camera cu cate o necunoscută. M-am simțit foarte bine, am cunoscut oameni noi, unii mi-au plăcut, ținem și acum legătura; alții mai puțin, i-am ocolit cu grație. Acum plec cu familia și cu prietenii. Cum însă sunt văduvă, și copiii cresc, nu exclud în viitor genul acesta de vacanțe. Nu ma vad plecând cu prieteni, ei toți în cuplu, eu pasăre stingheră. Nu exclud nici sa plec singură. Mai vedem, poate voi fi o doamnă excentrică ce străbate lumea, sau o tânără viitoare pensionară care pleacă cu grupul de necunoscuți în vacanțe exotice.
Comentariu beton!42
Eu în Europa nu aş merge niciodată cu vreun grup, am două nepoate surde şi cu ele este cel mai mare grup în care tot merg, mai ales la Barcelona. Dar am tot pus deoparte din pensie şi anul ăsta voi merge în 5 ţări în America de Sud cu o agenţie de turism. Mărturisesc că ar fi fost prea mare efortul să caut eu cazări şi zboruri cu avioane între ţări, aşa că mă las în grija altora, mai ales că am văzut acelaşi itinerar efectuat de un prieten anul trecut. Dacă ar fi fost vorba de o singură ţară, aş fi mers de capul meu, cum probabil voi face cu Cuba, pe care la fel vreau să o vizitez!
Comentariu beton!32
Anul trecut am fost cu sotia și 14 necunoscuți în 4 tururi feroviare în Elveția. Parțial pensionari și parțial căsătoriți. Scântei din prima dimineață la 5 că deh, io ardelean molcom și ratăm trenul, ne împărțisem să mergem cu cât mai puține mașini. Adică cazare în Germania în Horn/Höri și de acolo fuga în Elveția să luăm trenurile din Stein am Rhein. Motivul principal al aranjamentului a fost costul: 360 euro cele 4 zile pe tren (o zi calatorie, o zi odihnă) în care am brăzdat toată Elveția.
Ne am înțeles fără probleme. Conducătorul grupului era un pensionar hârșit cu traseul care ne atrăgea atenția la momentul oportun unde puteam face poze și pe care parte. În afară de asta putea vorbi despre orice domeniu. Schimbatul trenurilor ne făcea să alternăm locurile și așa am ajuns să ne cunoaștem și povestim. Mă rog, nu toate interesante. Pentru mine mai degrabă plicticos.
Comentariu beton!11
Da, de ce nu? Acum depinde ce destinatie. Eu am un coleg care a mers anul trecut al 3-lea an la rand in Norvegia cu un grup din asta. Cred ca in afara, vacantele astea sunt mult mai incetatenite decat in România. Eu am mers in excursii organizate, dar am avut inca pe cineva cat de cat cunoscut langa mine. Deci nu se pune.
Comentariu beton!16
Eu am fost, dar nu complet singură, că era și sora mea cu mine. Și facem amândouă parte din categoria sub 25 de ani și în prezent. A fost bine în ambele dăți, dar nu avem probleme în a comunica în excursii cu alți oameni. Cu două fete cunoscute în cele 5 zile petrecute în Istanbul încă vorbesc.
Complet singură nu știu dacă aș merge, dar cunosc o persoană care a fost într-un circuit de 8 zile în Elveția cu un grup organizat fără să cunoască pe nimeni. N-a avut probleme cu interacțiunea cu alte persoane, dar a și stat singură în cameră.
Un coleg de clasă din liceu a fost 5 zile la Paris acum 7 ani cu un grup de tineri din care nu știa pe nimeni, dar tot singur în cameră a stat.
Cred că depinde de fiecare persoană.
Comentariu beton!17
Eu am o cunoștință care e ghid la o astfel de agenție. În principal vin în excursii cei care nu au partener. O parte din ei devin clienți fideli, participă la mai multe excursii, oamenii ajung să se cunoască între ei. Dar mereu sunt și oameni noi în grup. Unii sunt neajutorați. Nu se descurcă să folosească aplicații pentru mijloace de transport în comun. Sunt dezorganizați. De aceea preferă să fie și alții pe lângă ei, să le rezolve problemele care pot apărea. Iar când este vorba de destinații exotice sau țări arabe (de ex. Sri Lanka, Iordania), oamenii se simt în siguranță într-un grup organizat. Au mai fost probleme cu vizele și polițiștii de frontieră au fost înțelegători datorită grupului.
În camere stau de regulă câte doi. Dacă se cunosc deja, se grupează după preferințe. Dacă nu, cum se nimerește sau plătesc în plus la agenție pentru cameră single. Dacă sunt probleme la cazare (de ex. overbooking), își bate capul ghidul să le rezolve. Excursiile nu diferă prea mult de cele organizate la școală, cu clasa, în sensul că itinerariul este stabilit, se știu deja obiectivele turistice. Dacă merg cu mijloace de transport în comun, ghidul știe unde urcă, unde coboară, le cumpără bilete. Programul include timp liber, de exemplu, pentru shopping.
În unele excursii, în special la cele în țară, cu cazare la pensiuni, seara este program de distracție, cu muzică, dans. Dacă oamenii din grup se cunosc deja, se simt bine, stau până noaptea târziu.
Comentariu beton!32
Da, am fost într-o astfel de excursie când aveam în jur de 40. Motivul a fost că destinația era mai aparte și nu am găsit pe nimeni în anturajul meu de atunci (nu aveam un iubit/soț) care să fie interesat. Așa că am plecat 9 zile prin Serbia cu un autocar plin (vreo 50persoane, cred) din care efectiv nu cunoșteam pe nimeni. M-am întâlnit în prealabil cu ghidul care mi-a făcut o impresie ok. El se întâlnea cu fiecare participant înainte (dacă nu-i știa deja din alte excursii) și evalua cumva gradul de omogenitate al grupului, capacitățile de efort, etc. Nu pot să zic că a fost o mare împrieteneală, s-au creat mici sub-grupuri, dar per-total ne-am distrat. În privința cazării, poți plăti extra pentru single sau ți se alocă o persoană cu care să împarți dubla. Eu am avut noroc cu o doamnă 50+ foarte independentă și activă care părăsea camera la răsărit (alerga, medita, habar n-am unde se ducea) iar seara o găseam deja adormită pentru că se retrăgea devreme, mai sărea din activitățile de socializare.
Altfel, fără să fiu o mare iubitoare de oameni, am cunoscut persoane agreabile cu care țin legătura și azi.
Cât despre programul impus, nu e chiar ca la armată. În primul rând știi traseul, obiectivele turistice și activitățile propuse dinainte. Se presupune că pentru ele pleci la drum. Apoi, poți da skip la chestii care nu te coafează – gen, în loc să faci într-o zi o drumeție la nușce cascadă/mănăstire/punct de panoramă rămâi la hotel să dormi sau te plimbi prin orașul de bază ori vizitezi altceva care te interesează.
Este foarte important să stabilești cu ghidul/organizatorul din capul locului pentru ce vii și ce dorești, așa încât toată afacerea să fie plăcută, nu să ai sau să faci surprize pe parcurs.
E și un experiment social interesant. Nici nu vă închipuiți ce distractiv este să studiezi tipologiile și comportamentul uman așa, de aproape. Poate exagerez, dar cred că ar fi util oricui să încerce așa ceva o dată în viață.
Comentariu beton!49
Am o cunoștință singură, cam la 50 ani și cu dare de mână care de câțiva ani merge în excursii exotice. Are o agenție care o ține la curent cu oferte și în timp s-a format un grup de oameni singuri care se distrează de minune.
Pentru că își permite are cameră single mereu , se simte foarte bine și nu cred că renunță curând la aceste vacanțe.
Eu cred că m-aș simți foarte bine într-o excursie de grup pentru că sunt sociabilă și încerc să văd „paharul plin „. Plănuim cu soțul o astfel de ieșire pentru momentul în care copilul va spune pas vacanțelor cu părinții. Sincer mă tentează să pot vizita fără stresul organizării și mai ales să nu conduc în concediu.
Comentariu beton!21
Mie nici excursie cu clasa nu imi placea, motiv pt care am fost doar de 2 ori. In general, imi place sa merg singur in concedii, am facut asta pana acum de 4 ori
Am fost o data intr-o astfel de calatorie, in Patagonia. Desi in general sunt introvertita si deci nu ma incanta ideea de a socializa cu necunoscuti, in cazul asta am optat pentru varianta de grup organizat pentru ca voiam mult sa ajung acolo si nu s-qu aliniat planetele sa merg cu alti prieteni. Cu toate ca imi place sa calatoresc si singura, pt Patagonia, in special partea de hiking in Torres del Paine, mi s-a parut cam mult/complicat de organizat totul de una singura. A fost super fain, oamenii foarte ok, din tari deiferite, am tinut o vreme legatura si dupa ce ne-am intors. Acum sunt casatorita si am copii mici, deci sanse sa repet experienta prea curand nu sunt, dar in principiu as mai incerca asa ceva daca ar fi vorba de destinatii un pic mai aventuroase (mai ales ca in felul asta se selecteaza un pic si grupul).
Comentariu beton!15
A fost o prietenă. La vremea aia avea vreo 35 ani. A mers cu un grup, cu caiacele, în Deltă.
Pentru ea a fost o premieră absolută și mersul cu niște necunoscuți, și mersul cu caiacul, și stat la cort. Din nefericire, după două zile de vâslit, înfrigurată de ploaie și neputându-se încălzi la cort, a renunțat cu o zi înainte de finalul escursiei. Zicea că n-o să mai repete experiența de a merge în condițiile astea. Dar nu faptul că a fost cu niște necunoscuți a făcut-o să nu mai vrea să repete ci activitățile pentru care nu era pregătită, nu sunt genul ei și cu tot sprijinul organizatorilor și al colegilor de grup, au copleșit-o.
Eu prefer să plec mai degrabă singură decât cu un grup de necunoscuți. În general nu-mi place să merg undeva cu grup, nici măcar cu prieteni. Nu-mi place să-mi facă altcineva program. Dar mă împrietenesc ușor cu oameni întâlniți pe unde merg.
Gândește-te ca ești singur/a și nu ai mașină/permis. Sunt multe locuri în care nu poți ajunge – trebuie transport ( de genul autocarului).
Sunt de acord ca nu e o varianta minunata, dar in lipsa de altceva mai bun…
Comentariu beton!16
Sigur că m-am gândit, doar că aș alege să nu mă duc dacă nu se poate ajunge decât cu grup din ăsta. 🤷♂️
Și eu la fel. Nici eu, nici soțul meu nu conducem. În excursii organizate am fost de mai multe ori, și împreună, și fără el, adică chiar nu cunoșteam pe nimeni. (Fără el și în tabere literare). Mai ales în străinătate, dacă nu pleci undeva la plajă, ci să vizitezi mai multe locuri, excursiile organizate mi se par cea mai bună opțiune.
Cunoști oameni noi, găsești câțiva cu care să rezonezi și să păstrezi legătura și după excursie. Mi se pare foarte frumos.
Am fost, prima data in 2006 in Corfu, am repetat experienta in Thailanda si Borneo. A fost foarte frumos.
Din Grecia nu am pastrat legatura cu nimeni, din celelalte doua am ramas prietena cu 3 pers.
Ah , uitam de Tenerife anul trecut, am fost sa invat sa fac surf,.
Comentariu beton!12
Noi am ajuns cam sălbatici şi nici nu avem copii, aşa că mergem doar noi doi singuri. Am încercat în trecut să mergem în diverse combinaţii – cu grupuri de diverşi, cu prieteni, chiar şi cu rude mai apropiate, şi am ajuns să ne enervăm de aproape fiecare dată. Alte ritmuri, alte preferinţe, personalităţi diverse, oameni care vor să îţi impună lucruri. Eu gestionez suficienti oameni dificili la serviciu, nu am nevoie şi în vacanţe. Aşa că spunem pas acum – noi doi ne suntem suficienţi de multă vreme. Pe mamele noastre le mai luăm în mici călătorii, dar atât.
Comentariu beton!15
Eu, personal, nu am fost si nici nu as merge. Am doua prietene, surori, care ambele s-au despartit de iubitii lor si au inceput sa mearga in vacante cu diverse grupuri de necunoscuti. Am inteles ca sunt grupuri pe facebook pentru asa ceva :). Ele zic ca e o experienta foarte misto si au inceput sa mearga si separat, sa nu mai mearga intotdeauna impreuna in aceleasi vacante. Pentru mine e greu de inteles, dar ma bucur pentru ele 😊.
Prefer singură dacă nu este disponibil partenerul sau vreo prietenă, mă scoate din minți să îmi facă cineva programul sau să particip la chestii care nu sunt pe gustul meu. Aveam o amică care este fană înfocată de socializare de genul ăsta, din comoditate și pentru că spune ea discreția este maximă 🤪 nu mă atrage, și apoi se jelește că a fost hărțuită de diverși. Cred că depinde de starea și așteptările fiecăruia când se angajează în asemenea experiențe. Pentru că de toată logistica se ocupă altcineva ar merita dar în același timp tot printr-o agenție se poate aranja doar pentru tine un traseu, dar eu sunt probabil ciudată și încă mă descurc să îmi descurc singură problemele.
Avea fiică mea o profesoară care organiza prin nu știu ce firmă excursii, croaziere de genul ăsta și pentru că era organizator ea nu își plătea locul, a încercat să mă coopteze dar nu s-a legat 😁
Din experiență deseori e preferabil în grup, nu contează prin agenție sau cineva anume, dar cineva să cunoască bine pe unde umblați. Se obțin facilități serioase la cazare, transport, mâncare. Un ghid/conducător hârșit cu traseul poate oferi surprize plăcute ce nu apar în ghiduri: locuri nedocumentate, cârciumi incredibile, povești fascinante etc. Si mai ales poate evita/estompa cele neplăcute, găsind alternative: greve, evenimente meteo naspa, drumuri închise, tevi sparte la hotel, cârciumi închise după razii sanitare ș.a.m.d. De unul singur, sau cu familia, e muncă de documentare, pregătire și ești mai expus la imprevizibil (în cazul meu două zboruri pierdute și canci despăgubiri). Și odată cu înaintarea în vârsta e ca legatul șireturilor: devine tot mai dificil să-le legi.
Dar sunt ceva ani de când zic „opașa” când mă ridic, dar asta nu mă oprește să conduc 4 – 5 mii de km într-un concediu. Iar faza aia cu „unde mi-a fost frică să ajung singur” n-o prea înțeleg. Unde draq, în Ferentari noaptea?
Păi, poate pe lângă portul marsiliez, Reeperbahn-ul Hamburgului sau neuitatul Montpellier vasilescian.
Am fost io. O data. Acum niste ani cand inca nu era cazul de ‘opasaaa’.
Eu si inca un cuplu mult mai tanar ca mine eram singurii care nu aveam nevoie sa ne clatim protezele la robinet dupa fiecare masa.
Ce sa zic, ne-am adaptat repede cu o mare parte din seniorii grupului, unii f misto, culti, plimbati, altii gregari, haiosi, altii pamant de flori dar dinamica grupului permitea sa iti selectezi interactiunile.
Multe mamaite aproape ca ne adoptasera. Ne dadeau fructe si cate un sandvis pe drum din ce colectasera la sacosa de la micul dejun (adevarul e ca aveam drumuri infernal de lungi cu autocarul si orele de masa se duceau de multe ori la naiba-n praznic). „Puneti-va ceva pe cap, mamica, ca va tampeste soarili asta si faceti insolatie!”.
Ce m-a frapat era ca unii aratau ca si cand mancasera paine cu ceai vreo 2 ani pentru excursia asta. Aveam sa aflu ca fusesera deja prin china, vietnam, taiwan si dupa excursia noastra plecau din nou in mexic si belize, dupa ce cu un an inainte fusesera si colo, si colo, si dincolo. Eu avand vreo 70 tari vizitate la activ, nu fusesem in aproape jumatate din destinatiile in care astia fusesera deja sau se pregateau sa plece, excursiile fiind deja acontate.
Am zis, uite bai, ca exista specia snow birds calatoare si la noi asa cum fac si pensionarii occidentali.
Iran. Cca 2012.
Nu am repetat experienta ca am constatat ca nu imi place cu grupul, eu facand toata viata mea doar excursii organizate pe cont propriu.
Comentariu beton!15
Cu grupuri de oameni singuri care calatoresc impreuna doar pentru ca nu sunt intr-o relatie cu cineva, nu am fost.
In schimb cu o prietena am mers in cateva excursii in circuit cu grupuri in care nu stiam pe nimeni si a fost ok, chiar daca media de varsta era cu vreo 15 ani peste a noastra.
De dragul mamei am fost si in excursii- pelerinaj. Si acelea au fost ok desi nu stiu cum s-a nimerit ca de fiecare data am devenit translatoarea grupului 🙂 insotitorii din partea agentiei nestiind boaba de engleza. Grupurile au fost mereu pline-ochi de familii de preoti in varsta, care aveau reducere, multi dintre ei fiind la prima excursie in afara tarii. Atunci am auzit atatia „doamne-ajuta” de ma dor urechile si azi.
O ultima aventura a fost cu un grup de doamne 70+. Cea pe care o cunoasteam ramasese fara colega de camera si m-a rugat sa merg eu. Se inscrisesera cu un an inainte, aveau reducere de cliente fidele, nu stiu ce alte bonusuri am mai avut, ca imi amintesc ca am dat aproape nimic pe o excursie, cu autocarul, de vreo 10 zile. La asa pret, ma asteptam la ce e mai rau despre cazari ( am plecat cu o lenjerie de pat in bagaj) dar spre surprinderea mea toate au fost de la ok in sus.
Una -peste alta, cred ca m-as mai duce, dar doar cu o colega de camera pe care sa o cunosc.
Comentariu beton!12
Dar nu e ceva nou. Pentru noi ăștia mai de dinainte de internet în România, chestia asta se numește „tur ghidat” sau „sejur cu ghid” și încă se vinde la agențiile turistice. Am fost și în astfel de sejururi, dar și în excursie de câteva ore cu străini. E ok. Nu fac des. Pe testele de pe net am ieșit cu 51% extroversie și 49% introversie și cred că au ieșit corect, asta ca să înțelegi contextul.
Da, eu am fost deja în peste 10 excursii cu grupuri în care fie nu cunoșteam pe absolut nimeni, fie cunoșteam 1-2 persoane. Ba chiar am organizat de câteva ori și eu astfel de excursii.
E vorba de ture foto și pentru mine este o experiență super faină să cunosc oameni noi.
Nu am probleme să mă integrez și cu unele persoane chiar am păstrat legătura de-a lungul anilor.
E adevărat ca uneori am dat și peste persoane dezagreabile dar pur și simplu am ales să le ignor 😁
Am fost anul trecut o saptamâna la Londra. Ar fi trebuit sa fim 10, dar sotul meu, in ultimul moment, n-a mai putut sa vina. Asa ca m-am dus singura cu persoane pe care le cunosteam fara sa fim intimi. A fost o vacanta geniala.
Principalul avantaj de a fi in grup a fost la cazare. A fost inchiriata o casa mare, in care fiecare cuplu (doua doamne erau singure, dar hotarâsera de dinainte sa imparta camera) avea câte o camera individuala cu baie proprie. N-as fi gasit un hotel sau un Airbnb la acelasi pret.
Eu n-am complexe sa ma plimb singura, stiu ca ma descurc oriunde (cel putin in Europa, ca mai departe n-am fost) si aveam o idee clara de ceea ce voiam sa vizitez. De aceea m-am grefat la grup pentru unele activitati, iar pentru altele am spus pas. Am apreciat seara sa regasesc grupul, sa mâncam impreuna si sa jucam carti.
Unii dintre cei cu care eram, in mod clar, nu s-ar fi descurcat singuri. Asteptau sa li se spuna in fiecare moment ce sa faca, de unde sa ia bilet, in ce directie sa ia metroul. Sunt oameni carora excursiile de grup li se potrivesc perfect.
N am fost, da’ ma bate un gând.
Acum, și eu, ca și tine, M V, am o mică problemă: nu prea mi vine să mă bag în seamă cu niște necunoscuți. Dar, în același timp, parcă mi vine și să ies, măcar de probă, din zona mea călduță de confort.
Bine, pt început, m ar tenta o variantă mai soft, singura in camera, o destinație nici prea prea, nici foarte foarte. Maneliști în autocar nu risc sigur 🙂
Să vedem și cum se aliniază astrele 🙂
dude…ai si tu o problema cu relationarea cu oamenii. „cum sa stau cu necunoscuti”. Pai, la fel ca si cum ai sta cu cunoscuti, doar ca nu ii cunosti de dinainte. Ca pe tine asta te panicheaza, nu faptu ca ai putea sa fii in contratimp cu aia.
Bine, „ma duc singur de nebun cu masina 5000km” nu dadea deloc de inteles asta
Eu in vacante cu grupuri nu ma duc. Ma mai duc cu ai mei, ca am destui, si tot ma enervez. Teoretic suna misto „nu ne plictisim, suntem mai multi” dar dupa cateva zile incep sa ma enervez. Oamenii au nevoi si dorinte diferite, deci este clar ca la un moment or sa inceapa sa apara probleme. Poate cu necunoscutii nu ti le manifesti, dar apar.
*avantaju meu mare este ca cu doamna ne intelegem aproape perfect. Dupa cateva rateuri am inteles ca ei nu ii place sa faca niste treburi, asa ca atunci cand am chef sa fac treburile alea, le fac singur. Gen „scuba” sau „ture cu bicla”. Si in portocalia, am inchiriat bicla, ii ziceam de dimineata „vezi ca ma duc acolo”. Eu bicicleam, ea statea la plaja, cei mai buni preteni eram
In maroc am fost in excursii d-alea de o zi. Cu necunoscuti, ca nu aveam bani de ghid propriu. Nu pot sa spun ca is un mare fan, am mai vorbit cu unu doi oameni, dar nu ceva special.
Am mers, o data, cu un prieten si niste prieteni de-ai lui cu biclele in austria. 7 zile. Asta a fost misto. Dar nu era chiar o „iesire cu necunoscutii”
Sunt foarte mulți oameni singuri, care nu au nici cu cine să bea o cafea, darămite să mai plece într-o excursie. Cumva e de înțeles și răspunsul se impune de la sine: nu au cu cine. Nu au partener de viață, nu au un prieten cu care să poată pleca sau nu își pot compatibiliza programul etc.
Eu organizez vacanțele familiei pe cont propriu – avion, cazare, program – dar cam o dată – de 2 ori pe an eu și soțul meu mergem în excursii organizate de o agenție locală. Excursiile sunt tip circuit, cu avionul, masa, cazare 4*, program variat. Suntem cei mai tineri din grup (și avem și noi o vârstă, totuși), restul sunt pensionari, dar grupul e fain – oameni care au activat în domeniul nostru de activitate sau medici sau profesori. Am asta e componenta grupului în proporție de 80% și de câțiva ani sunt aceeași care merg. Cu toate astea de fiecare dată mai apar figuri noi, care se înscriu singuri în excursie. Am constatat ca femeile sunt cele care vin singure. Situație e delicată – sunt văduve, divorțate, copii mari, ele dintr-o dată singure. Sunt dornice de socializare, se integrează rapid în grup (v-am spus ca grupul e fain), dar singurătatea lor țipă de la o poștă. Mi se pare cumplit de trist, dar cumva e de înțeles.
Comentariu beton!14
Eu nu inteleg de ce sa fie trist. Pt cei singuri ar fi mai bine sa stea acasa, izolati sau cu limite autoimpuse?
Oamenii astia stiu ca sunt singuri, nu e ca si cum ar avea de ales. In schimb, se concentreaza pe faptul ca sanatatea le permite sa mearga intr-o vacanta, ca si-o pot permite, ca se pot alatura unui grup, ca-si pot bucura ochii cu locuri frumoase, ca pot trai niste experiente pe care nu le-ncearca pe banca din fata blocului.
Daca pot, din toate punctele de vedere, e foarte bine ca o fac.
Comentariu beton!28
@moatza, nu m-am făcut înțeleasă: mi se pare foarte trist să fii singur, fără nimeni pe lumea asta – asta în contextul articolului lui Mihai de zilele trecute despre singurătate.
Altfel, foarte bine ca o fac, ca ies, ca încearcă să socializeze și ca nu se izolează în singurătate.
Situatie concreta, am o prietena la 40 ani, single. Cum toti in jurul ei avem familii cu copii si de cele mai multe ori planuri de vacanta cu familii cu alti copii, nu ne permitem mereu sa mai facem si city breakuri sau alte vacante separat cu ea. Nu e amatoare sa calatoreasca singura sau cu noi si o droaie de copii, asa ca vacantele in grup sunt o alternativa ok pentru ea.
Eu nu ma simt confortabil nici cu grupul de 20 de cunoscuti. Da, am fost invitata intr-o asemenea vacanta, eu si sotul meu, de catre niste prieteni care mereu organizeaza semi-nunti din astea. Nu mi-a placut, nu a fost pe gustul meu si nu din cauza oamenilor neaparat, ci pentru ca era mega obositor sa mancam 20 de oameni in acelasi timp, sa iesim la plimbare toti odata, unii se mai pierdeau, altii oboseau etc. Stabileam ca la 10 plecam si plecam mereu la 10:30 ca pana ne strangeam toti. Mici detalii care te obosesc efectiv.
Da, am fi putut sa avem si program separat, nicio problema, dar nu chiar in toate zilele. Oricum, a fost o zarva de nedescris si nu mi-a placut.
Asa ca in grup mare cu necunoscuti e exclus.
Vacantele ni le petrecem noi 4 si foarte rar in nu stiu ce conjunctura, mai mergem maxim cu o familie. Eu am copii mici si tot nu mi se pare obositor sa merg cu ei. Dar cu ditamai alaiul e extenuant.
Am avut si vacante in care am fost singura cuc, desi eram casatorita si aveam copii. Am plecat pt munca o saptamana si am ramas singura inca 2 zile sa bananai prin oras. A fost minunat, m-am simtit bine singura si am refuzat politicos invitatiile colegilor mei de munca de a avea activitati comune in weekend. Stai omule si fa ce vrei tu in weekend ca nu trebuie sa ma distrezi pe mine, sunt foarte bine asa cum sunt.
Io-s disperat să călătoresc, am mai scris pe aici că vreau să mă angajez turist – anyone? 🙂 Mi se trage de mic, am fost in 10 tabere, prima încă din clasa I – în unele dintre ele, chiar fără să cunosc pe nimeni. Sigur eram mai sociabil atunci 😀 Aș pleca oriunde, oricând, cu grup organizat sau nu.
Deși prefer să-mi organizez singur, pentru unele locuri chiar e mai simplu cu un grup, poate chiar mai ieftin (a mai scris cineva pe aici de Iordania). Dar n-aș merge niciodată cu grupuri făcute de agențiile de turism – acolo sunt doar habarniști si m-aș enerva maxim. Chiar acum încerc să mă alătur unui „club”, pentru că au prețuri extrem de bune – dar la destinație să imi fac programul propriu.
PS: de 23 de ani merg în cuplu, cu mici mici excepții (o cursa de F1, un meci)
PPS: chiar nimeni nu angajează turist?
In Danemarca o buna parte din omenire alege un all inclusive, dar exista si segmentul celor care vor sa vada lumea, si nu-s doar pensionarii inclusi aici. Sunt nenumarate companii de turism, alegi ce ti se potriveste, zacut la soare, hicking, rally in Sahara etc. Eu si consortul am calatorit mult in afara Europei, unde avantajele de a fi in grup organizat sunt imense. De ani buni calatorim cu aceeasi companie, care organizeaza excursii ceva mai “exclusive”, in locuri deloc sau putin turistice, pentru grupuri de 10-max. 16 persoane, in functie de destinatie, cu ghizi extrem de competenti, de obicei cu studii superioare (am avut biolog, istoric, lingvist, arheolog…). Multi ne regasim in diversele excursii. De fiecare data au fost in grup si persoane fara partener, dar cu “palmares” bogat in materie de calatorii. Am o amica aici si una in Romania, divortate de foarte multi ani, care, in loc sa-si “refaca viata”, au ales sa calatoreasca cu grupuri de necunoscuti, si le prieste de minune. Eu nu stiu daca as face-o, nu sunt prea sociabila, ma lipesc greu de necunoscuti (de obicei se lipesc necunoscutii de mine), dar la o adica probabil as incerca, decat sa stau singura cuc acasa. Dar sper sa nu fie niciodata cazul.
„Mi se strânge carnea pe mine doar la gândul că va trebui să interacționez și să socializez cu necunoscuți.”
Am scăpat de această anxietate când mi-am dat seama că nici vorbă. Nu trebuie să interacționez și să socializez cu nimeni dacă nu simt să fac asta că nu de aia m-am dus acolo. M-am dus ca să vizitez, să mă relaxez etc. Dacă simt să socializez, să fac conversație bine; dacă nu, pot să tac și să stau eu cu mine foarte bine. Problem solved.
Zic asta pentru că:
– am fost într-o mică excursie în străinătate în care m-a invitat o cunoștință cu un grup mai mare, cu mult înainte de epoca low costurilor și a internetului și deși m-a stresat un pic gândul că n-o să cunosc aproape pe nimeni, ce m-a interesat de fapt a fost să vizitez locul cu pricina, să ajung la mare două zile, nu să mă împrietenesc și nici să fac conversație doar ca să nu tac. A fost ok, excursie faină, civilizat, amical, am socializat acolo când am avut chef, apoi s-a întors fiecare la casa lui și gata.
– n-aș mai face asta în Europa, dar sunt câteva locuri pe alte continente unde m-aș duce doar cu un grup organizat cu ghid care cunoaște locurile și dacă mi-aș permite financiar treaba asta m-ar durea fix în pix dacă mai cunosc pe cineva sau nu. M-aș duce ca să văd un ocean, un munte, o junglă, un trib, o cascadă, o minune a naturii mai știu eu ce, nu ca să mă împrietenesc cu alți participanți. Adică dacă se întâmplă bine, dacă găsesc persoane cu care pot schimba câteva vorbe e ok, dacă nu, iar e ok, nu mă agăț de asta. Important e să fim civilizați și politicoși și respectuoși cât suntem în acel loc în care se presupune că ne-am dus că ne interesau obiectivele, programul și itinerariul.
Am ajuns la starea asta de împăcare cu mine însămi și pentru că a trebuit să lucrez uneori în locuri cu mulți oameni necunoscuți și m-am „calmat” când mi-am dat seama că m-am dus să fac o treabă, iar orice socializare sau relaționare e un bonus, nu un obiectiv.
Comentariu beton!19
Eu nu m-aș duce pt că am ritmul meu propriu la trezit dimineața/ vizitat chestii/umblat aiurea și mă enervează să-mi facă altcineva program, altfel n-aș avea nicio problemă cu genul ăsta de vacanțe.
Doamne apără şi păzeşte, eu sunt în punctul în care am uneori probleme şi cu cei mai buni prieteni, darămite să îi suport pe unii pe care nu-i cunosc! Da, ştiu, mizantropie la greu… Ce să mai zic de vacanțe, unde chiar n-ai nevoie de belele şi dureri de cap!
Nu am absolut nicio problema. Bani sa am. Sunt singura, nu am masina, dar nici nu simt nevoia sa intru intr-o relatie numai ca sa am cu cine sa merg si eu in ccncediu o data sau de doua ori pe an.
Am o prietena care, dupa ce i-a murit sotul acum cativa ani, a si trecut rapid la recrutarea noului partener numai sa aiba cu cine merge si ea in concedii. Cu prietena asta am fost in urma cu multi ani la mare si, cand am ajuns la destinatie, am constatat ca sunt in concediu cu nevasta. Flower-power. Intr-o zi nici usa la camera nu a incuiat-o desi ea a iesit ultima.
In 2012 a trebuit sa merg in delegatie in Germania 10 zile. Prima data in Germania si prima data singura in delegatie. Angajatorul mi-a facut rezervare la hotel, mi-a dat biletul de avión si banii de buzunar si in rest a trebuit sa ma descurc. Germana stiam cat sa ma orientez si am putut vorbi cu taximetristii, in rest engleza. Nici telefon smart nu aveam atunci. M-am descurcat desi la plecare am avut niste emotii de teama ca ma ratacesc pe acolo. Nu doar ca m-am descurcat, dar am cerut harta de la hotel si am vizitat tot centrul si toate muzeele. Asta mi-a dat incredere.
Anul trecut am vrut sa merg la mare, dar nu la noi, ci in Grecia. Am propus unei prietene, dar nu prea voia sa mearga. As fi convis-o eu, dar mi-am dat seama ca la destinatie era si ea tot nevasta. Eu nu plec in concedii ca sa am grija altora, ci sa ma relaxez ca muncesc destul la lucru. Asa ca am mers la agentie, mi-am platit vacanta, singura in camera. A costat mai mult, dar a meritat. Inca ma felicit ca a fost cel mai grozav lucru facut anul trecut. Am optat si pt doua excursii in grup(“cu clasa”) unde nu cunosteam pe nimeni. Grupurile erau cu romani din diverse orase ale tarii. Ne-am imprietenit, am socializat, dar nu fortat si a fost foarte frumos. Si sunt ambiverta; prefer confortul cu própria persoana, dar ma pot adapta si cu persoane necunoscute pe perioade limitate de timp.
Asta cu cei “singuri, saracii, mi-e mila de ei” mi se pare un cliseu. Am constat ca sunt multi oameni in cupluri care stau agatati unul de altul(in simbioza) si experientele lor de viata sunt foarte limitate.
Acum 3 ani s-a agatat de mine o fosta colega ca ar fi vrut sa mearga in Israel, eu mergand acolo o data si cochetam cu ideea sa mai merg o data. Colega cu sotul: doi oameni fara initiativa, fara prieteni si care merg in fiecare an in aceeasi destinatie si la aceeasi cazare. Desi fiecare membru al familiei detine masina si posibilitati financiare au. Inainte de plecare am realizat ca eu urma sa fiu ghidul lor personal, dar gratuit, desi am platit toti la fel. Am avut grija ca dupa ce ne-am intors sa intrerup relatia ca eu nu sunt mama pt copii mari si nici sot pt femei fara initiativa.
Pt. cei care un inteleg de ce unii suntem asa si altii sunt altfel, recomand cartea « Inconjurat de idioti » de Thomas Erikson.
N-am fost propriu-zis in vacanta, dar am fost in excursii, in timpul vacantei, cu grup de necunoscuti. Au fost situatii in care ori ma duceam cu grup de necunoscuti, ori plateam de 3-4 ori mai mult ca sa merg singura, ori nu ma duceam deloc. Si mi-a placut. In Borneo am fost intr-o excursie de o zi cu o familie de malaezieni si ne-am distrat cu totii maxim.
Desi prefer sa calatoresc singura, nu cred ca as avea probleme sa merg in concediu cu grup organizat in vreo tara mai putin turistica sau mai putin sigura, singura conditie ar fi sa nu impart camera cu nimeni. Nu am nici o problema sa tin interactiunea cu membrii grupului la minim sau sa fac chestii de capul meu, daca mi le doresc dar nu sunt in programul grupului, sa ma bag la somn cand altii se duc la club, sa nu beau alcool daca nu-mi trebuie etc.
Dacă nu aș avea cu cine să merg, sau să socializez în general, aș apela la grupuri organizate în scopuri din astea, de excursii, ture, plimbări, dar și jucat scrabble, club de lectură etc. E foarte bine că există tot soiul de formule de socializare pentru oamenii singuri.
Dar am o limită, nu mă simt în largul meu să stau cu un necunoscut în aceeași cameră. De fapt, nici cu prieteni nu mă simt ok, dacă stau să mă gîndesc. Deci aș merge în astfel de vacanțe, dar cu cazarea în cameră single.
De aia se spune că suntem diferiți…din fericire!
Nu se spune, chiar suntem diferiți.
Amuzant, vorba lui animaloo, nu ai avut probleme sa conduci masina pana la capatul lumii europene (de mai multe ori), singur de nebun in majoritatea cazurilor, dar ti se pare „cah” sa mergi cu necunoscuti in excursie, in conditiile in care nici la Nordkapp si nici in Tarifa nu mergeai la mama soacra 😀
Cred ca incepem ca specie sa o luam un pic razna si faza cu social media care ne face antis-sociali nu mai e de mult timp doar o mema. Si e nasol ca ne cresc copiii pe acelasi feeling, ca mai bine dai un text decat sa suni, ca se streseaza daca suna telefonul si trebuie (fereasca al de sus) sa si raspunda etc.
Nu e atac direct, stii ca nu sunt atat de tampita, dar observ si la fie-mea ca parca se ariceste, cand e vorba de interactiune si asta e un copil care la 11 ani NU are social media, nu are voie sa caste ochii pe toate rahaturile si are smartphone doar pentru ca ne trebuei sa ii citeasca senzorul de glicemie si sa ne trimita datele pentru a-i da insulina (sau dulce, dupa caz).
Dar generatia ei e chiar mai traznita.
Eu nu ma pot plange, sunt inca foarte gregara, un fel de social butterfly (ajuta si 5 ani de orfelinat, drept este, ca inveti sa te bagi in seama ca mucul pe frunte). Ador sa cunosc oameni, ador excursiile, chiar si de o zi, momentan nu merg singura ca am „atasul” de 11 ani, dar plecam de nebune impreuna prin calatorii (vara asta 5 saptamani in Europa, barbatu ramane acasa sa munceasca si sa aiba grija de animale).
Nu tin legatura cu toti cei cunoscuti, dar imi place la nebunie sa intru in vorba si sunt atatea povesti de viata misto de invatat. Incepe si salbatica asta mica a mea sa aprecieze diversitatea umana, sa inteleaga chestii si mai ales sa se educe ca nu doar ea este motzul in lumea asta si ca exista mai multe moduri de a fi fericit. Plus ca s-a maturizat enorm si datorita saptamanilor de calatorii, diversitatii locurilor si pana la urma a oamenilor pe care i-a intalnit.
Cand oi fi batrana (nu ca is juna acum), probabil ca nu as avea nicio problema cu asemena calatorii, prefer sa stau cu fundu’ in sus sa faca si altii planificarile si drumurile, ca acum conduc de ma ia dracu’ si tot eu rezolv toate darevelele cand mergem undeva. Si sunt multe chestii de rezolvat, ca numai calatoria spre Europa e 20 de ore cu totul.