În capul meu încă sunt în Tenerife, n-am avut curaj să ies din casă nici să duc gunoiul. De-aia zic să mă luați cu încetul, mai durează până-mi revin.
- De ce sărbatorile de iarnă aduc în București un fel de sfârșitul lumii (cât am putut să mă enervez citind acest text despre care nu-mi dau seama dacă e scris din prostie sau ipocrizie);
- Orice, dar să nu ajungi în spitalele de stat unde mori cu zile;
- Stuffing around (rezonez sută la sută. În plus, o să vă spun că n-am călcat în viața mea în Stuf și-am detestat de când mă știu Vama Veche. Am ajuns de patru ori acolo în această viață, de fiecare dată fără să fie decizia mea);
- Taică-miu a fost băutor o mare parte din viața lui;
- Am râs cu voce;
- Tot cu voce am râs (din păcate, e doar pentru cunoscătorii fenomenului):
- Cum să nu faci nimic opt ani, cum???
- No bine, Cluj! (sper să țină acest proiect, e nevoie să mai citim și știri scrise cu umor, nu doar din alea care împrăștie panică);
- Poveste de Crăciun;
Am selectat articolele de azi la o cană de Tchibo, cafeaua care ne umple diminețile de peste 75 de ani.
1. 🤷♂️
2. Ah, Moldova, locul preferat al partidelor politice de spălat banii.
3. 🤷♂️
4. Lia nu te-ngrijora prea tare. TOATE POPOARELE-S PROASTE, toți politicienii fură, doar că-n Occident mai și fac. Zicala „a furat, dar a și făcut” se potrivește Occidentului ca o mănușă.
5. 🤣🤣🤣
6. –
7. Îl doare-n penis că doar are pensie specială.
8. 🤷♂️
9. No, pățăști.
Am comentat articolele bându-mi cafeaua din cana mea Tchibo, da’ mai vreau una, ca s-am două. 🤗
No, o zi faină la tătă lumea.
Dacă se leagă ce am eu în cap, o s-o ai și pe a doua, dar la vară. Îți aduc una de-acasă.
@MV: No, așe! Mulțam fain!
Ținând cont că e ultimul “Ce mi-a plăcut” din anul acesta, mulțumesc, Mihai, pentru efortul tău! Comentez rar, dar sunt aici în fiecare zi.
Comentariu beton!21
O să mai fie un „ce v-a plăcut”. 😀
Dar mulțumesc! ❤️
1. Detest să mă exprim astfel dar merită un csf-ncsf. Articol ușor stupid.
2. Am fost internată într-un spital de stat. Conform asistentelor, trebuia să fim mulțumite ca suntem doar 3 in salonul de femei, că in cele de „oameni” erau 10-12.
4. Ceaușescu era problema. Clica din jurul lui era problema. Iar noi mutam televizorul pe antena de sârbi, unguri sau bulgari in functie de geografie. Nu prea rezonez cu cei care spun „toți am fost vinovați”. Iar acum plătim faptul că între prioritățile noastre de după democratizare educația a fost pe la coadă.
Comentariu beton!15
Da, multumim pentru efort si spor la cafeluta!
Eu ce pot sa zic, aveam soba dar nu erau lemne-se foloseau ciocanii ramasi de la stiuletii de porumb, adusi cu remorca de la siloz sau fnc, sau ce naiba erau, si ceva brichete de carbuni, dar insuficiente. Dormeam cu ai mei in camera, iar cele 2 ore de televizor, cand erau, stateam sub doua plapumi, pentru ca nu se incalzea o alta camera decat cand veneau si fratii mei acasa- de la munca, de la scoala- adica, era sa zic weekenduri, dar era doar duminica si vacantele. Paine luam pe bonuri de la brutarie, era o barbarie cum ne inghesuiam, niste copii firavi, sa nu ramanem fara…
La scoala tot asa, erau niste godine in care ardeau cateva lemne, daca ne mai jucam prin zapada stateam uzi toata ziua…
Sa mai zic ca, la tara fiind si dintr-o familie numeroasa, de multe lucruri despre care voi spuneti ca le aveati rar, eu nici nu auzisem?
Sa mai zic ca si aseara m-am ciorovaitcu un cumnat care spunea „sa puna, ba, altii, nu tot pe aia!”? Care altii?? Si cine „sa-i puna”??
Astia suntem!!
Comentariu beton!16
1. Cred că e cel mai prost articol pe care l-am citit în ultimul timp. Și fără logică. Eu comand cadourile de prin octombrie-noiembrie, pentru că știu că o să fie moarte de om de Crăciun. Plus că dacă vrei să mă torturezi, trimite-mă la shopping. Orice fel de shopping. De mâncare de Crăciun nu fac, comand niște sarmale și ceva prăji, așa că nici după alimente nu mă duc. Anul ăsta a fost mai atipic, am fost total messed up din cauză de oraș străin, situat în zorile Evului Mediu, așa că am comandat mai târziu, dar tot am comandat. Cred că trebuie să fii imbecil să te năpustești după cadouri în 24 decembrie, în condițiile în care ai tot la un click distanță. Nu-mi spune că ai uitat, că nu cred asta decât dacă te doare în c*r de ăia pentru care iei cadourile. Iar culmea ipocriziei e să te lamentezi că e îmbulzeală când tu ești motivul îmbulzelii.
2. E una din fricile mele, să ajung să am nevoie de spital de stat.
7. A făcut el, stați liniștiți, dar nu fiscalizat. Am dubii că a trăit din banii fomeii.
8. Umor molcom, ardelenesc, țuce-i mama, că dor mi-e de ei! 😀 În altă ordine de idei, în Cluj merge brici transportul în comun, mai lăsați mașinile să și respire.
Comentariu beton!17
@Ligia, si eu comand totul cu luni inainte. Ba uneori chiar si din vara cand e vorba de cadouri. Sunt mai ieftine, gandesti la rece si sansele sunt mult mai mari sa cumperi ceva ce o sa ii placa omului. Mancare cumpar ca de obicei, o data pe saptamana. Intamplarea face ca am fost ieri la un al doilea supermarket pentru ceva neprevazut. Chiar nu a fost aglomeratie si lumea nu avea carucioarele pline. Ma bucur ca nu mai locuiesc in Bucuresti.
Am inceput să dau browse pentru cadourile de Paște de îndată ce am aflat ca in 2025 avem un simultan.
jă vu remersie pur votrî travai, senor; ăghein!
am citit tot, da’ mă opresc doar la 2; că am vomat puțin în gură; n-am mai fost de multă vreme la UPU, da’ nu-s străin de loc; nu am parti-pris-uri, da’ apocalipsa descrisă acolo…
da, așa e, e frig; pentru că există o ușă dublă automată care se deschide mai tot timpul; pentru că tre’ să intre tărgile alea cu bolnavi pe undeva, nu? doar nu i-or băga pe horn; iar Sf. Spiridon primește „marfă” la greu; cu atît mai mult zilele astea;
e mizerie pe jos? da, dar nu din vina UPU ci din a orașului murdar; în care zilele astea a plouat binișor; oricum, de cîte ori am fost eu am văzut și femei de serviciu cu mopuri…
au pus hîrtie la baie (era și săpun cînd am fost io); de ce era pe jos? educație! mă rog, lipsa ei…
scaune sprijinite cu crengi de copac? n-am văzut niciodată și sincer mi-e greu să vizualizez așa ceva în UPU…
un singur medic la triaj? mi-e greu să cred… în fine, poate; da’ nu asta-i problema; din cîte știu eu, în borcanu’ ăla sunt 2 calculatoare unde se scriu fișele de observații/intrare, pentru că medicul tre’ să știe ce caz îi intră pe mînă, nu? ( era frumos de menționat și activitatea frenetică din salonul aflat vis-a-vis de intrare și a cărui ușă automată se deschide mai mereu);
iar la urmă, apoteotic, mulțumiri marelui medic traseist care a oferit suport moral, telefonic!? fix la fel cu ce a făcut pentru sistemul medical ieșean în cei 16 ani de cînd este în politică!? stai, mint, ceva parale pentru spitalul unde-i șefă soția…
așa că, mare boss, îmi retrag mulțumirile pentru articolul ăsta; nu te superi, cred…
PS opinie personală, nejustificată medical: oricărui adult care ajunge, pe picioarele lui, după știrile de seară, la UPU, din cauze non-violente (accident), să i se dea o foaie A5 cu un mesaj pe care să-l citească la fiecare 10′; mesajul va fi „tre’ să tac din gură! și sunt aici pentru că…
– sunt prost
– nu mi-am făcut vizita anuală la medicul de familie (de 9 ani!?)
– mă doare-n cwr de bugetul asigurărilor de sănătate
– mă doare-n cwr de semenii mei medici”
lista rămîne deschisă
Comentariu beton!27
@costicămusulmanu: am văzut io pe unu’ ajuns pe picioarele lui la UPU, iar apoi a murit acolo pe scaun. Venise omu’ cu infarctu’ pe picioare și s-o dus pulii de suflet pentru că doctoru’ din UPU s-o ocupat de bețivu’ adus cu ambulanța SMURD. 🤷♂️
Nu oricine ajunge pe picioarele lui la UPU-i caz ușor și nu orice caz adus cu targa-i caz grav.
Comentariu beton!22
Costica, jos palaria pt observatii!!
Da…parca era tramvaille?
@costicăm, ciudat, o știam pe Ramona o tipă destul de echilibrată.
io-te c-am fost curios:
Hospitals were the largest providers of healthcare in expenditure terms, accounting for more than a third (36.4%) of all expenditure in the EU in 2022. Providers of ambulatory health care (25.0%) and retailers and other providers of medical goods (16.6%) were the second and third largest providers of healthcare in expenditure terms.
la noi chestia aia cu ambulatoriul e problema: știi cine mai e acolo? grecia, că și pe ei îi doare-n p.lă; și olanda, pe la 14%, da’ ei au mult pe privat; țara care alocă mai puțin % decît noi din PIB e Luxemburg; da’ la ei ambulatoriul e pe la 30%; că dacă nu-ți vezi de sănătate nu te poți duce la birou; și salariile alea babane or să le ia alții?
@MV, înțeleg că durerile renale pot fi greu de suportat; poate d’aia…?
@JT, nu-mi aduc aminte exact gluma, da’ ideea era că „viața e o boală incurabilă cu transmitere sexuală”; știu și eu cazuri de infarct la 40 de ani, sportiv, nefumător; sau ruptură de aortă la 46 de ani; dus în 5′; sunt excepții; eu vorbesc de cu totul altceva; da, uite, bețivul! ia plătește matale ambulanța; pariu că data viitoare alege să se trateze acasă! cu rugăciuni; sau vitele care cheamă ambulanța prin nămeți că vor să ajungă la mall la vaslui!? 5 ani de ocnă le-aș da!
Comentariu beton!15
iaca din raportul CNAS pe 2022:
plăţile pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice şi dispozitive medicale – 41,48%;
plăţile pentru serviciile medicale în unităţi sanitare cu paturi – 36,92%;
plăţile pentru serviciile medicale în ambulatoriu – 19,58%;
plăţile pentru prestaţii medicale acordate în baza documentelor internaţionale – 1,76%;
plăţile pentru servicii de urgenţă prespitalicești și transport sanitar – 0,15%;
plăţile pentru îngrijiri la domiciliu – 0,10%;
invers decît lumea civilizată; nu mergem la medicul de familie, nu facem prevenție, băgăm în noi ca sparții (colebilu’ ăla ar trebui pus pe steagul țării), nu facem sport; bem ca rușii și fumăm (io da) ca japonezii; după care ajungem la spital: „nu știu, dom’ne! io am plătit asigurări! tre’ să mă repari!”
Comentariu beton!13
@costicămusulmanu: ia oricare țară din UE, iar rapoartele le vei găsi asemănătoare, poate mai puțin-n Austria și Germania unde ambulanța-i gestionată de Crucea Roșie (societate privată) în parteneriat cu statul.
@costică-ai pus punctul pe i. Asta este una dintre marile probleme, ambulatorul subfinanțat. Anul acesta am luptat în asociația medicilor de ambulator pentru creșterea valorii punctului în fel și chip: memorii peste memorii, pichetări la CNAS, proteste în piața Victoriei. Am candidat alături de colegii din asociație la alegerile Colegiului Medicilor pentru structurile de conducere (am și intrat mulți dintre noi).
Îmi place foarte mult ceea ce fac și vreau să le ofer pacienților un act medical de calitate, indiferent de statusul lor financiar. Dar am nevoie și de un venit decent. Iar dacă ambulatorul rămâne la fel de prost finanțat o să trec exclusiv la consultații cu plată. Csf, ncsf, și eu am dreptul să trăiesc decent.
Comentariu beton!13
păi, @Ame, dacă voi sunteți lacomi!? că vreți să țineți toți banii, nu dați nimic la partid, la șefime…
Mulțumesc si eu. Citesc articole tot anul, plus acest colaj săptămânal de articole, comentez rar spre deloc. Sărbători fabuloase in continuare!
@comentatorii sporadici sau timizi: o fi Vasilescu cât un urs grizli, da-i blând ca unu’ panda și nu se hrănește cu oameni, deci comentați mai cu viață, fraților. 🤭
Viața mea, auzi că cică trebuie să comentez cu tine. Urs grizli… mai degrabă pufos ca ursulețu cocolino 🙂
Comentariu beton!14
@Shoric, 🦦
1. Tanti are o mare problema de planificare si cred ca e genul sadomasochist. Jeez🤨.
2. Daca personalul in spitale s-a mai schimbat, infrastructura cu siguranta nu.
3. Nu mai stiu daca am ajuns vreodata in Vama. Si sincer nici nu imi pare rau.
4. Faza cu spartul televizorului mi-e tare cunoscuta😀.
5. 😁
6. 😁
7. Noroc ca are ceva asemanare la nume cu alt politician de pe vremuri, ca altfel si uitam cine e.
8. Tot Cluju-i fruncea😉.
9. Ne-am amintit acum cateva seri, vorbund cu familia, ce buna era carnea fripta in soba pe vremea raposatului. Avea tata o țepușă lunga in care infugea cateva bucatele de carne afumata si o bucata mai mare de sunca. Daca aveam noroc, poate mancam de 2 sau de 3 ori pe iarna. Era un lux. Bucatelele de carne erau mici si putine iar in untura lasata de la sunca, intingeam cu paine tare ca piatra, luata pe cartela „de la paine, de la tanti Marioara”. Cred ca in ultimii 5 ani ai epocii de aur nu am mai mancat paine proaspata. Noi stateam la marginea orasului si la noi nu ajugea decat paine veche. Dar Doamne ce fericiti eram (da)ca aveam ce sa mancam 🤨🙄. Poza aia cu sarmalele pe plita vi-o imaginati voi😐.
Multumim pentru ultima selectie cu „Ce mi-a placut” din 2024. A mers cu o cana de lapte si cu gandul la o cafea buna☕️.
Multumesc pentru selectia de astazi- citesc intr-un raspuns de la un comentariu mai sus – ca va mai fi o editie- speciala? – asa ca de-abia o astept.
Multumesc pentru toate selectiile si pentru toata munca de peste an si multumesc anticipat pentru munca din 2025!
Numarul 9- din selectie- ar trebui pus pe fruntea tuturor care ii tot trag cu „era mai bine” ca poate au ALzheimer si au uitat, iar celor care spun „era mai bine, ca asa mi-a spus mie mama/bunica” ca se dadeau case si primeau toti „servici” le-as povesti doar 2 situatii:
– „iti dadeau servici”- medic (bucuresteanca) repartizata intr-un sat la 250 km. Se putea ajunge cu trenul in orasul municipiu de judet (2h30min- cu acceleratul) si apoi cu autobuzul de la autogara cam 45 de minute. Cursa de dimineata la 6.30. Ca sa ajunga la cabinet la 8 dimineata trebuia sa vina de sambata seara, cand nu avea cursa si dormea la prieteni in oras. Sotul ( bucurestean) repartizat si el undeva la vreo 350 km. Copii cu bunicii in Bucuresti. Ii vedeau de sambata seara tarziu pana duminica la pranz cand plecau inapoi la munca. Nu in fiecare sambata si duminica, pentru ca sambata era program normal de lucru si de multe ori apareau si urgente.
– „iti dadeau casa”- desigur. O camera, la etaj, deasupra dispensarului ( un mini bloc cu 2 etaje), cu o soba de lemne; lemnele locuiau afara in spatele dispensarului/blocului. Camera era pe un hol, unde mai erau si altele- caci tot acolo aveau „casa” si inginerul agronom si doctorita veterinara si profesorul de istorie (cu orele imprastiate la 3 scoli in 3 sate) si cei doi profesori de biologie (care aveau baieteii in celalalt capat de tara, la bunici). Toti imparteau o baie comuna cu 3 dusuri si 2 wc-uri.
Comentariu beton!27
Mulțumesc pentru intensa muncă 🙂 să purcedem așadar:
1. Autoarea e picată de pe lună ca să nu zic mai urât. Cum să nu ai timp să faci o comandă online? Curierul ți-o aduce unde vrei, nu trebuie să mergi neapărat la poștă sau easybox. Iar dacă ții cu tot dinadinsul să mergi la mall să vezi cu ochii tăi produsele, guess what? Există autobuz, metrou, tramvai.. că doar nu cumperi frigider drept cadou de Crăciun 😁
2. E nasol să aștepți la UPU. Și o spun din perspectiva de medic. Dar din păcate personalul este insuficient și dacă nu ești caz grav, aia e-stai până prinzi rădăcini pe scaunele proptite cu crengi. Că e mizerie la wc? Păi în gară sau aeroport e altfel? Că aceleași specimene mișună peste tot.
În altă ordine de idei apreciez că nu a blamat direct personalul, ba chiar a adus mulțumiri medicilor care s-au ocupat de ea. Însă faptul că nu i-a nominalizat pe ei ci doar pe ilustrul băgător de seamă Ciuhodaru mi-a lăsat un gust amar.
3. Așa se întâmplă cu toate zonele „sălbatice” unde își bagă nasul profitorii. Vezi plaja Vadu, Colibița, etc
4. La ce mizerii sunt perorate la tv și atunci și acum te enervezi și dacă bei lapte
5,6. 😁😁
7. O fi făcut totuși ceva dar nefiscalizat
8. E fain la Cluj no ❤️
9. Am trăit doar 2 ani în epoca de aur, dar în niciun caz nu aș vrea să mă întorc la vremurile povestite de ai mei. Nici la începutul anilor 90 nu era prea cald în apartamente. Stând la etajul 3 al ultimului bloc de pe rețea caloriferele erau mai mult reci. Apă caldă odată la 2-3 zile, verde închis sau maro. Dar cum unii nu se spală le-o fi indiferent 🤷
Anyway, duminică frumoasă tuturor!
Comentariu beton!15
Legat de articolul cu Crin: Sa vezi cum se vor rasuci iar analistii platiti in cocine si nu vor intege de ce a castigat Nicusor ;))
Credeți?
Nicușor, sau Georgescu ori altă iazmă scăpată din clocitoarea suveranismului de rit moscovit?
9. Iernile ne culcam in frig, ne sculam in frig. Bah, dar frig, erau 15 grade in apartamente. Daca nu as fi fost adolescent atunci (si cu penisul erect in cea mai mare parte a timpului 🙂 ), poate ca as fi luat-o pe campii. Oricum, in mintea mea aveam plecarea peste granita, doar asa imi vedeam viitorul. Painea era tot timpul rece si de o calitate execrabila. Dupa 89 am tot mancat paine pufoasa goala, parca nu imi venea sa cred
Nu stiu cum am ajuns sa citesc articolul – https://pressone.ro/mos-gerila-vine-cu-racheta-cum-au-furat-comunistii-craciunul – dar, mi-am adus aminte de copilarie.
Am avut si eu „Prin tinuturi indepartate” de Sneghirov. Primita prin ’88, de ziua mea. Pe atunci cartile erau constituenti de baza ai cadourilor. De multe ori primeam doua la fel. Nu era o problema, taiam usor cu lama pagina cu dedicatia si o dadeam mai departe.
Am fost plecat relativ multisor din tara -concediu nu diasporeală- si ,când am venit , mi-a spus un prieten adică eram încă prieteni pe vremea aia -ieri 😼un prieten zic care are o afacere prosperă decent ,mai face câte un biznis mic- mediu cu statu’ ,dar in principiu cu privați lucrează – mi-a zis că s-a trezit poporul şi nu mai acceptăm căcaturi de acum Dixit !!!!
Aaaa ce bine zic eu !!!
Adică s-a trezit pe bune ?
Da frate ,zice , parcă se mişcă ceva parca e alt vibe de data asta !
Aaaa adică de acum poporul meu ales va fi mai atent cu mâncarea …cu carmolu ,cu cumparaturile …vor fuma mai putin ?!
Va conduce mai preventiv …
Nu se va mai călca la moaşte pe bombeu
Va pune mâna pe câte o carte !!! Hait ☹️
Se va apuca de un sport de trei ore pe saptamana 😂 -aici îs foarte dus eu cu pluta !!!
Se vor juca cu copiii lor in loc sa stea pe telefoane …luate si alea cu bani grei
Vor cumpăra lucruri pe care şi le permit şi de care au nevoie …
Vor duce copiii la lucruri interesante de vazut ,in loc sa cheltuie mii de lei/ euro pe zile de naştere cu pinata cu bomboane …si Minnie Mauț
Vor prefera nunti decente de suflet in loc de megațigǎniile actuale …
Si tot asa
S-a uitat la mine ,ticăloşit că i-am stricat bucuria cu lucruri concrete si prozaice-pe care le stia ,nu-i asa ?
Si mi-a zis din rărunchi :
Ce îți spun eu şi ce câcat ai înțeles tu …
Dacā ăla care are cu ce ,care a văzut saracie …si lux si decenta si de toate gândeşte aşa … ce pretenții să avem de la ceilalți care -vorba lui – acum s-au trezit
Cu respect mă scuzaț