După ceva mai mult de 1000 de km făcuți cu mașina asta, pot să vă spun doar atât: îmi place Renault Scenic Esprit Alpine de mă piș pe mine.
Cred că, dacă Renault o avea în gamă pe vremea când mi-am comandat eu mașină, ar fi existat șanse foarte mari să mi-o cumpăr.
În primul rând, pentru că e Renault și eu oricum sunt fan Renault, dar nu numai de asta. Ci și pentru că mi-a plăcut mașina asta la blană. Este tot SUV compact, mașină de familie, exact ca Austral-ul meu, doar că experiența de condus este cu totul alta.
Știu că fanii motoarelor termice vor sări de cur în sus: „experiență de condus pe o mașină electrică??!!”, dar pentru mine personal nu se compară. Experiența de pe electrice este mult mai tare decât pe orice mașină cu motor termic pe care am condus-o eu.
Da, da, acum or să-mi explice fanii muscle car-urilor că vorbesc prostii, că nu știu eu cum se simte si cum „sună” un Mustang GT sau cine știe ce alt avion de mașină. Băi, da, aveți dreptate, nu știu cum se simte, dar câți dintre voi aveți Porsche 911 acasă? Da, exact.
Hai să nu comparăm mere cu pere, hai să comparăm experiența de condus între două mașini de aceeași clasă. Nu de alta, dar avem și-un Porsche Taycan în tur. Abia când o să vină vorba despre el, se pot dezlănțui proprietarii de Porsche-uri cu motoare termice.
Dar până la Porsche și alte avioane, experiența de condus pe o mașină electrică bate la popoul gol experiența de pe o termică de aceeași clasă. Când ai toată puterea mașinii și tot cuplul la o simplă apăsare de pedală, simți adrenalină cum te inundă automat. Fan fact: cei mai mari hateri ai mașinilor electrice n-au condus în viața lor una.
Nfine, revenind, pe lângă faptul că-mi place extrem de mult cum arată (mi se pare o mașină foarte frumoasă), a avut o autonomie reală de peste 400 de km. Noi am ajuns ieri de la Brașov la Keszthely, în Ungaria, adică aproape 900 de km, cu două încărcări. Prima la Arad, a doua la Budapesta. Nu știu dacă știți, dar de la Brașov la Arad sunt peste 400 de kilometri. Mai precis, 427, că atâția am făcut de la hotel până unde am încărcat prima oară. Asta în condițiile în care am rulat pe toate tipurile de drumuri, inclusiv autostrăzi. Not bad, not bad at all.
Da, mi-e absolut clar că această mașină nu a fost degeaba Mașina Anului 2024 în Europa. Este pur și simplu o mașină perfectă pentru familie: frumoasă, cu autonomie mai mult decât decentă, cu zvâc, cu spațiu ca la balamuc atât în habitaclu, cât și în portbagaj. Efectiv are tot ce îți poți dori de la o mașină.
Ah, să nu uit! Plafonul ăla panoramic, care se face transparent sau opac, este o bucurie absolută când e senin afară și soare. Îți dă senzația că conduci sub cerul liber. Dacă mi-aș lua mașina asta, ar avea obligatoriu plafon panoramic.
Și încă ceva, după ce te urci într-un Renault de generație nouă (nu neapărat Scenic, orice Renault) or să ți se pară meschine toate ecranele, toate afișajele, toate infotainment-urile de la 90% dintre mașinile din jur, unele chiar mult mai scumpe. Sunt foarte puține care au ecranele atât de mari, cu rezoluție atât de mișto și integrate în bord fără să pară că acolo e înfiptă o tabletă cu forța.
Atât despre Renault Scenic Esprit Alpine. De mâine trec la următoarea mașină, care va fi Volkswagen ID.7. Sunt extrem de curios cum o să mi se pară!
P.S. Din păcate nu se vede nici în poze, nici pe filmări, dar, prieteni, n-aveți idee cum arată în realitate vopseaua asta gri-argintiu de pe Scenic. Se simte catifelată la atingere, are ceva ce nu știu cum să descriu în cuvinte. Nu mi-aș cumpăra-o în altă culoare niciodată, iar eu sunt foarte puțin spre deloc fan gri-argintiu.
Toată această aventură nu ar fi posibilă fără partenerii EUROCHARGE by Schaeffler:
➡️ Schaeffler este partenerul principal al proiectului. Unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, a făcut primul pas în România în 2002, deschizând o unitate de producție în Cristian, Brașov, specializată inițial pe rulmenți. De-a lungul anilor, compania germană s-a extins semnificativ, inaugurând un centru de inginerie, o școală profesională în sistem dual și un centru de cercetare și dezvoltare. Activitatea sa actuală se desfășoară în trei domenii principale: tehnologii Automotive, Automotive Aftermarket și Bearings & Industrial Solutions. Recent, Schaeffler a achiziționat aproape 90% din acțiunile Vitesco Technologies, cu o fuziune așteptată în curând.
➡️ Autonom este Green Partner al turului. Compania cu capital 100% românesc are în portofoliu o mulțime de servicii, iar unul dintre cele mai importante este leasingul operațional, adică o închiriere pe termen lung .E ca un abonament pe care îl plătești lunar ca să folosești mașina. Vă voi lăsa pe blog care este rata, prin leasing operational, pentru fiecare mașină din EUROCHARGE, pe măsură ce le voi testa.
➡️ De încărcatul mașinilor se va ocupa Renovatio e-charge, în România. Iar odată trecută frontiera, noua rețea OMV eMotion (care funcționează și pe teritoriul României). Altfel spus, vom ajunge în Portugalia cu doar două conturi în două aplicații de încărcare.
➡️ Michelin nu mai are nevoie de nicio prezentare. Francezii fac anvelope de mai bine de 100 de ani, iar EUROCHARGE va trece și prin Clermont-Ferrand, locul în care se află sediul central. Personal, abia aștept să văd fabrica. Până atunci, mai spun atât: Michelin a dezvoltat anvelope cu o rezistență redusă la înaintare menite să îmbunătățească autonomia și consumul. Iar treaba asta e valabilă atât la electrice, cât și la termice, hibride și hibride plug-in.
➡️ MOON se ocupă cu dezvoltarea soluțiilor de încărcare pentru mașini electrice. În portofoliul companiei se află stații de încărcare rapidă (chiar și de 400 kW), soluții pentru birou sau acasă (stații AC), dar și proiecte care vizează panourile fotovoltaice.
➡️ Server Config, partener tehnic de tradiție al evenimentelor Autocritica. Oferă laptopuri ultraperformante cu ajutorul cărora echipa de jurnaliști, fotografi și videografi ai EUROCHARGE vă va aduce pe ecrane acest eveniment. Produsele lor refurbished sunt dedicate profesioniștilor care au nevoie de putere mare de operare.
Daca o sa ne cumparam o masina electrica in viitorul apropiat atunci avem sanse mari la un Renault. Iar noua culoare gri mi se pare dementiala.
Mă bucur că ție-ți plac electricele de te piși pe tine, dar mie tot anoste mi se par.
E vorba despre ceea ce simți când te sui la volan. Io mă piș pe mine de fericire când mă sui la volanul unui BMW cu motor termic și mă simt stinger când mă sui în același
model de mașină, varianta cu motor electric. 🤷♂️
Porsche Taycan e, dpmdv, 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣.
Comentariu beton!22
Dar zi-mi c-ai condus măcar câteva zeci de kilometri o electrică cât de cât decentă.
@MV: nu am condus nici măcar 10 kilometri pentru că m-am dat jos cât de repede am putut. Mi s-a părut sinistru, sincer.
Dar cum am mai spus, asta-i doar parerea mea.
John Temple, sinistru ești tu. Disonanță cognitivă se numește afecțiunea-ți.
el e sinistrat, nu sinistru…
Comentariu beton!27
Sa incerci sa conduci un BMW i4. S-ar putea sa iti schimbi parerea. Numazic.
@Corneliu Flonte: ni mă la el c-o-nvățat două cuvinte noi-n clasa-ntâi și l-o rugat doamna învățătoare să facă o propoziție.
Problema e c-ai folosit cuvintele alea ca nuca-n perete.
Nu prea-nțelegi ceea ce citești, nu-i așa?🤷♂️
@sebybv: am testat BMW i7 și tot degeaba. Nu dau BMW-ul meu 750d (2017) nici pe 10 bucați de i7. Dpmdv, i7 e doar un călcător mai scump.
Omule bun! Atâta amărâtă de poză ai avut la matale??? Nu se poate așa… Păi numai dintr-o poză, cum să zic eu ce culoare, pardon mașină, îmi place mai tare?
Drum bun în continuare!
Urmeaza, banuiesc, filmarile alea misto din drona…
Păi o să conduc toate mașinile și-o să povestesc despre toate, deci va fi poza fiecăreia când o să-i vină rândul la condus.
Ce făceam, puneam poze cu toate,, la articolul despre Renault?
ai scris despre reno cu aproape același patos ca despre fecesebe nu e steaua, frumos…
altfel, am spus-o și o s-o mai spun, franțuzoaicele bat orice în materie de ergonomie, Scenic-ul fiind un fel de AMG în materie;
haidipa, distracție plăcută, ‘te-n … dă oltean norocos!
îmi mai revin la cină, cînd mă gîndesc „ia, iar stă flămînd blogăru’, hă, hă, hă!”
Comentariu beton!40
Văd că varianta asta se învârte de pe la 43k în sus, nu am stat să configurez la cât ajunge, aproape 48k este o Toyota Camry Luxury, aleg japoneza cu ochii închiși.
Pe mine nu mă interesează electricele, îmi sunt indiferente și la prea mulți bani pt ce oferă.
Comentariu beton!24
E chiar enervanta fiabilitatea motoarelor de la toyota, am vazut pe un avalon benzina motor schimbat dupa 700k km, insa pe al 2-lea la schimbat la 1 milion, cei drept nu la pus nou, avea vreo 200k cand la pus si a mai mers 300k, deci si ala a mers 500k km
pentru că dumneata, sensibilă floare de colț, sunteți obișnuit cu imensitatea lanului de rapiță, vreț să alergați liber ca un mustang în prerie, spre osebire de noi, mîrțoage burtoase (unii) de asfalt…
și te sperie range-ul ăla de 400km (care se reduce sigur de la combinația familie, bagaje, talpă);
e drept că, în cazul meu, o a doua mașină, termică, ar fi un must have, da’ ce frumos ar fi să se încălzească instant, iarna, cînd tre’ să ducă ploada la școală; sau în habitaclu să ascult doar șoaptele lui Beethoven…
unde ai dreptate 100% este la prețuri, umpic nesimțite, dar hey, nu e și la termice la fel? puțintică răbdare, stimabile, că se ocupă mintenaș legile implacabile ale economiei să mai sărăcim puțin; noi mai mult, că îl avem și pe ciolac!
PS da’ pe la blogu’ lu’ matale mai treci?
Comentariu beton!12
Intre doua modele absolut similare dpdv dimensiuni si design ale aceleiasi marci, vandute la pret egal (ceea ce e aproape utopic azi cand EV sunt in mod absurd pozitionate mai sus ca pret) aleg ICE cu ochii inchisi (cauze: costuri asigurare, range anxiety, o busitura banala se poate solda cu dauna totala, risc de combustie spontana a bateriei). In realitate, motivul principal de refuz, elefantul din camera, este pretul mai mare al EV vs ICE ceea ce este absolut inacceptabil dpmdv, fiind un produs inferior dpdv costuri de fabricatie vs ICE.
Singurul motiv care m-ar face sa iau EV este sa o folosesc si ca battery stack in configuratia de panouri fotovoltaice pe care o am in vedere. Macar asa, pot smulge mai multa utilitate de la un EV in comparatie cu un ICE si atunci pot justifica o diferenta (rezonabila!) de pret.
De aratat, arata bine si la toata lumea !
As aprecia si niste poze cu bordul, portbagajul, scaunele si mai multe cuvinte despre ergonomie si confort (scaune si reglajele lor, butoane fizice si/sau virtuale). Multumesc.
Sa aveti parte de drumuri frumoase si cine nasoale, daca tot le sari macar sa nu-ti para rau !
Comentariu beton!18
,,…cei mai mari hateri ai mașinilor electrice n-au condus în viața lor una.”
Eu n-am condus în viața mea o mașină electrica. Zici că-s hater?
Habar n-am, dar ai putea fi. Condițiile sunt îndeplinite, ca să zic așa. 😀
Ia pune-ți tu familionul și menajeria într-o cutiuță d-asta și mai vorbim…:)))
Hă? Cum adică cutiuță? Scenicul e mai mare decât mașina mea de acasă.
OK, mea culpa, dar tot nu pricep cum ești fanul unei mărci la care piesele de schimb costă de rup…
Conduc exclusiv Renault (adică mașină personală) de 18 ani. În tot timpul ăsta am avut venituri de om normal, ba chiar uneori sub. Niciodată n-am considerat că m-au costat piesele de m-au rupt. E drept, că nici nu mi s-a stricat ceva deosebit de grav la vreuna dintre mașini. Să fie doar noroc? Nu știu ce să zic, sunt totuși 18 ani. 🤷♂️
Eu am avut un Renault Clio Symbol și, în fiecare an, revizia la Renault era dublu față de revizia față de anul trecut… în al treilea an am renunțat…
Anyway, mă bucur c-ai avut mai mult noroc la franțuzoaice decât mine… :)))
Herr H , asta pt că reprezentantele sunt LACOME ! Încercă sa te facă cu orice ocazie ,tipic romanesc ! Sunt posesor de Renault ( Clio apoi Captur). Cate bordeie (reprezentante), atâtea obiceie ( unele accepta sa vi cu piesele cumpărate de tine ,conform codurilor Renault,nu pun cantitatea de ulei de motor specificata de constructor – pătit personal ,ani la rând ,etc ) . De fapt ,ei din asta trăiesc – service ,nu neapărat din vânzarea auto ! Pt. mine singurul impediment in alegerea unei electrice ( as lua ceva electric + benzina cred că hibrid îi zice ) este prețul !
Renault Espace 2015, de la o grindina s-au spart 5 margini de plastic exterioare pe plafon, am asteptat 1 an dupa ele, 720euro 5 sipci de plastic!!!
Gusturi si gusturi, la fel ca in sport esti fan Barca sau Fcsb, nu poti sa schimbi gustul omului, poate doar din greseala voi conduce o electrica altfel nu ma vad la volanul ei, dar dupa cum se spune niciodata sa nu spui niciodata.
App, ca tot pomenii de muscle car, sotia de multe ori o vad ca deschide geamul sa auda mai bine evacuarile de la Charger, nu dati cu bâta, nu suntem pă ecologie, nu ai cum atata vreme cat platesc 2.5 lei pe un litru de benzina :))
Drumuri faine si asteptam povesti de pe drum.
Nu stiu daca m-as putea obisnui fara confortul psihic de a baga motorina/benzina si sa am autonomie 1000 km dar si sa pot pune din nou combustibil de oriunde oricand. Si nu e nasol sa nu mai poluezi cu noxe da sa poluezi sa produci baterii peste baterii? Adica cum salvam planeta?
Mi-e mult prrea lene să mai explic ÎNCĂ O DATĂ că electricele nu și-au propus să salveze planeta, ci să mute poluarea din orașe. Ai stat vreodată într-un ambuteiaj într-o parcare subterană? Ai văzurt că în 15 minute de motoare pornite respiri doar gaze de eșapament? Ei, acum inaginează-ți ca toate mașinile alea ar fi electrice. Puneți-vă, bă, capul la lucru că nu e greu. E mult mai ușor să preiei pe nemestecate căcaturi de genul „electricele nu salvează planeta”.
Cât despre autonomia aia de 1000 de kilometri, de câte ori pe an faci tu 1000 de kilometri dintr-o bucată? O dată? Când pleci tu vara în Thassos? Repet, hai să nu ne căcăm pe noi și să ne punem capetele la contribuție.
Ah, încă ceva. Eu mai obisnuiesc să alerg. Afară, gen, în aer liber, iar traseul meu trece pe lângă unul dintre cele mai aglomerate trasee din București. Mi-aș dori sa alergi lângă mine la orele când se stă bară la bară acolo. Poare așao să înțelegi că dacă scoți poluarea din orașe poate copiii noștri vor avea șansa să nu moară de cancer la plămâni. 🤷♂️
Curiozitatea mea e alta: care afost viteza pe autostrada (Miha, presupun ca ai activat si folosit ACC-ul)? Si la viteza aia cat a fost range-ul?
Sincer pe mine ma doare la 2 metri in fata nasului de salvatul planetei (cel putin ideile ce ni se baga sub bot de moguli care merg cu avion privat la intruniri ecologiste, in timp ce mie-mi bat obrazul ca fac 2 zboruri pe an).
Faza cu autonomia REALA si locurile de incarcat ma streseaza pe mine. Hai ca pot eventual incarca OK acasa, ca am spatiu suficient si curentul e sensibil mai ieftin chiar decat in Romania. Daca incalzesc casa cu etaj pe electric, supravietuiesc si cu masina.
Problema este ca avem ierni grele si lungi, plus ca sunt zone in care nici semnal la telefon nu am, sa ma culeaga barbata-miu, daca moare masina pe dracu’ stie ce serpentine cu paduri. Plus ca, daca e trafic nasol, stai ca popicul in linie si te rogi sa nu moara motorul.
Momentan pentru noi tot masinile ‘normale’ sunt OK, dar vom revizui in viitor. Ar ajuta enorm sa pot cumpara electrica second hand la un pret decent, petru ca in acest moment o masina noua e chiar ultima pe lista de chestii pe care ni le permitem.
Ma bucur, Mihai, sa citesc toate articolele astea. BAGA POZE multe, sa ne clatim si noi ochii cu chestii faine 🙂
Ok. Eu cand am citit la inceput de ce au aparut masinile electrice scria ca au aparut ca un raspuns la poluarea motoarelor termice(si scria si despre cum salvam planeta pe ici pe colo). Desi ai dreptate, nu scria nicaieri la inceput de mutarea poluarii din orase. Eu locuiesc intr-un oras mic de munte deci clar mintea mea nu poate sa conceapa iadul pe care l-ai descris in orasele mari. Mea culpa
Eu doar ma bucur ca s a renunțat la mizeria aia de vopsea gri fără nici un dumnezeu. Parca era grund peste care a pus lac. Pune domne oleacă de sidef, de sclipici, ceva, ca altfel seamănă cu cănițele alea de tabla care se dau de pomana la inmormantare. Drum bun, e o super experienta și ma voi bucura alături de tine pe tot traseul. Și niște poze cu mâncare daca se poate… 😉
io nu știu la ce înmormîntări mergeți dvs., da’ pentru o experiență posh recomand județele vaslui-iași, contry side…
Comentariu beton!11
Daaa probabil acolo s a renunțat la canite, acu se da portelan
griul ala, numit de unii la Dacia parca, gri 110 sau gri sobolan era oroarea lumii auto. asta insa e chiar fumos, se bate cu albastrul de la alpine, ca e tot in grup acolo.
Băi, da, nu mă pot pronunța în vreun fel, nu am condus o mașină electrică. Mi-ar plăcea mult o asemenea experiență. O singură dată am urcat într-o Tesla a unui vecin, omul era super încântat, soția lui are tot o electrică, aia mică de la Renault, pe care o folosește exclusiv pentru naveta Crevedia- București/ Titan. În cântat și de aia. Nu mi-am dat cu părerea de niciun fel, nu este experiența mea. Dar mie nu mi-a plăcut deloc Tesla, bine, sunt foarte subiectivă, mie nu-mi place nici domnul Elon. Însă, urmărindu-vă pe voi, este foarte posibil să-mi doresc la un moment dat o electrică. Musai cu plafon panoramic, este foarte mișto senzația. Al meu soț are asta pe mașina lui și da, confirm, e ca și cum ai conduce sub cerul liber. Ca și cum. Pentru că a mea are soft top și chiar conduc sub cerul liber, dacă vreau.😁
Ce să mai, fiind o iubitoare de mașini, sunt ca un burete, absorb toate informațiile venite de la voi. Plus că ce face Meșter, mi se pare un lucru super tare! Ador oamenii pasionați și care fac lucrurile într-un mod cât se poate de profesionist.
Drumuri bune, să te bucuri de experiență ( încă o dată, aici ar fi mers un emoticon cu invidia) și să reziști eroic în continuare. FĂRĂ cine, doar cu jogging!😍
Comentariu beton!14
Există șanse foarte mari ca ceea ce facem noi acum să fie cel mai mare proiect auto din Europa.
Îs tare mândră de asta❤️
Știu că fanii motoarelor termice vor sări de cur în sus: „experiență de condus pe o mașină electrică??!!”
Prietenul meu cel mai bun, care are 3 Tesle in familie, de 4 ani incoace, mi-a spus asa, dupa ce a facut o tura cu Stelvio, prin jurul casei: „multumesc, am redescoperit placerea de a conduce”.
Deci, se poate si invers, dupa ce te obisnuiesti cu ele, probabil ca (re)ajungi sa-ti placa si anumite termice.
După care și-a vândut Teslele și și-a cumpărat trei Stelvio? Ah, nu? Mkey.
Nu, era vorba doar de placerea de a conduce, dupa cum ti-am spue explicit. Nimic altceva.
In alta ordine de idei, am fost deschis la electrice, am fost anul asta pana la Tignes si retur cu Tesla Y Performance. Pe mine nu m-a prins, asta e. N-am gasit niciun avantaj major pentru a-mi lua electrica in viitorul apropiat.
Comentariu beton!11
Frumoasa, n-am ce zice, m-am urcat in ea in primăvara, fiind expusă în Politehnica.
Doar că, pentru mine, posesor de Scenic clasic, ăla cu adevărat de familie, asta nu mai are nicio treabă cu ideea de MPV pentru care a fost creat Scenic-ul.
Vizibilitatea șoferului a fost mult diminuata fata de generațiile precedente.
Versatilitatea spațiului interior la precedente, având scaune individuale, care se puteau scoate, păstrai unul, doua, scoteai pe cel din mijloc și cele laterale se apropiau, cel din dreapta fata se plia, îl făceai masă.
Capacitatea rezervorului, care îți asigura 1200km, nu 400+. (Aici o dregem, bem o cafea, facem un șușu).
Consider frumusețea asta de mașină doar o alternativa la Megan electric. Nu mai are nimic în comun cu mașinile de familie.
Ieri am descoperit filmulețul asta: https://youtu.be/6JP9Swop_Fg?si=V4uYBgAGr9l5Gw_9 Daca aveți un pic de timp , curiozitate puteți afla părerea și ideile (inclusiv despre electric ) a unor constructori nu de mașini ci de hypercars !
Din fericire sunt printre aia foarte putini, care avem si electrice de top si benzinare decente(nu de top) in familie. Cu Taycanul 4S Sport Turismo nu zambesc asa des cand il conduc. Dar cu vz5-ul(formentor 2.5l, 390hp) merg cu zambitul pe buze, mai ales cand dau o inferioara, gen treapta 3 la 120 si face galagie.. Pur si simplu pe mine si pe multi altii, nu ne poti convinge niciodata ca e mai misto o electrica(da stiu ca sunt mai rapide, mai fiabile, ca reduc poluare din orase, ca sunt viitorul etc).
Pentru testul cu ID.7… sa te urci si in spate si sa stai acolo o bucata de drum. eventual sa treaca masina si peste ceva denivelaturi (nu gropi neaparat).
Apoi sa zici daca o recomanzi sau nu 🙂
Ma bucur ca îți plac mașinile electrice. Nu demult am mers cu Renault Scenic electric și pot spune ca este fain de condus, însă am fost puțin dezamăgit de autonomie. De la 600 la 400 este ceva. După mai multe mașini încercate, decizia a fost Tesla model Y, 4×4, care avea aceleași preț, dar venea cu anumite plusuri.
Am condus mai.multe electrice de peste 100,200,300 si una spre 400 cai. Singura cu suspensii bune e bmw. Restul căruțe pline cu pietre cu suspensie lipsa. Cum se conduce o electrica mă lasă rece. Experiența de condus e.din nou zero.barat. la fel.cu calitatea mașinilor de azi. Din 2007 tot scade și după 2018 a început să scadă mai abrupt. Niste țiganii.cu sclipici, negru piano și ecrane cu luminițe de prost gust sau gust discutabil pt care îți cer 2 rinichi și ficatul.
Singurele care fac banii sunt cele chinezești mi as lua mâine un Xiaomi su7 sau ceva de genul. Pt ce oferă la cat costa. Industria auto americană și europeană sunt in pom pe electrice și vor fi complet irelevanți in câțiva ani. Acum e cântecul de lebădă.
De revânzare nu mai zic că există cerere zero pt electrice sh.
oricum pare ca Renault au evoluat foarte mult mai ales cu ultimele modele, ba chiar as spune si cu Talisman, o masina foarte frumoasa la vremea ei. si eu sper pe viitor sa renunt la vag si sa merg spre un Austral, e superba.