Sunt puține articole, că n-am prea stat pe interneți săptămâna asta.
- Asta e una dintre cele mai mișto chestii (mi-ar plăcea să merg prin Paris cu lista în mână și să le bifez pe toate care pot fi bifate);
- Plm, nici nu știi pe cine să mai crezi;
- Fix așa;
- Nadalia și Osaka;
- Șpritzul de vișinată, margarita cu leuștean, dar și unele chestii de nedigerat, la propriu, pe la terasele din București;
P.S. Fata din videoul de mai jos este genială. M-a făcut de-am dat play de cel puțin cinci ori.
1. Interesant.
2. –
3. Exact așa.
4. Mda, statul român și sportu’ sau baba și skydivingu’-n sicriu.
5. Americanii-s înnebuniți după mizeriile alea, care-s dovadă clară de lene combinată cu prostie. Ăia de vând căcaturile alea încă n-au înțeles că europenii-s mai sofisticați-n gândire și prin urmare, gusturi.
Video: 🤣
Gabriel Diaconu (consilierul lui Rafila) face o gimnastică mentală greu de urmărit. O v*ma de cuvinte menită să te amețească, eu așa percep postările lui.
Nu cred că una din doctorițe era poreclita de colectiv „doamna cu coasa” așa de florile mărului. Și faptul că sesizările au venit din interior (unde corb la corb nu-și scoate ochii) ar trebui sa ne dea de gândit.
Nu in ultimul rând, dacă injectomatele alea nu aveau memorie, nu am fi știut nici azi ce s-a întâmplat, pentru ca fisele de observație au fost falsificate.
Comentariu beton!45
nu era nimeni poreclit nimic. Dar, voi haliti ce zice presa.
2. art. 31 din legea 46/2003 privind „Drepturile pacientului la tratament şi îngrijiri medicale”:
„Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate”.
între timp, doctorițele implicate discută cât de mare poate fi pedeapsa pentru ceea ce au făcut:
„oricum nu e cu 25 cum mi-nchipuiam, cel mai rău e cu șapte”.
dar, bineînțeles, nu ne pricepem, nu înțelegem, nu avem voie să comentăm… doar zeii medicinii pricep, doar ei pot judeca.
Comentariu beton!42
Trebuie sa intelegem ca doctoritele nu aveau cum sa ia asemenea decizii in lant, de unele singure. Problema este de sus in jos. Daca cineva ar investi intr-o retea de spitale noi si sa avem posibilitatea sa mutam acolo contribuita, cu siguranta multi am contribui acolo. Este un sistem bolnav pe scurt.
Mulțumesc pentru articole,multe sau puține, contează că ne dai de citit chestii interesante.
Ce să zic:1.interesant, frumos și bine de știut.
2.cred că 80% din populația adultă s-a inflamat pe tema asta.Restul sunt prea tineri și n-au avut de a face cu terapia intensivă,loc de care mie mi-e spaimă din 2010,când acolo s-a sfârșit primul soț.Merg pe varianta medicului care a demascat întreaga nebunie, degeaba nu se iscă nici un scandal .
3.am trăit dar nu prea am știut și priceput tot din olimpiada din 1984, aveam 13 ani.Ce știu e că la școală ne indemna să mergem la diverse sporturi,poate ne place vreunul.
4.-
5.imi plac chestiile noi,dar întâi să văd aspectul , că n-aș incerca un produs in forma de 💩, scuzaț limbajul😁
Sa asumam ca acesta ar fi cadrul legislativ pentru tratamentul terminal (dar in Ro nu este), unde este familia in aceasta ecuatie? Totul se face cu acordul familiei.
Fata din video este româncă. E absolut minunata!
2. Cred că este pentru prima dată când sunt relevate atât de clar urmările analfabetismului funcțional. Analfabetism funcțional care nu a apărut brusc acum 1 an sau 5. Astfel că, vrem sa recunoaștem sau nu, trăim astăzi într-o societate în care avem profesori, medici, procurori, ingineri care sunt analfabeți funcționali.
Revenind. Cei care au avut contact direct cu un om aflat în fază terminală (în speță, o rudă foarte apropiată – mamă/tată, soț/soție, copil, etc) nici nu iși pune problema pe cine să creadă. Nu are cum să uite cum acel om se chinuia efectiv sa moară. Cum organele cedau pe rând. Știi ce se întâmplă cu un om când îi cedează rinichii sau ficatul? Ai vazut vreodată un om otrăvit încet de către toxinele din corpul său? Acela este deja un om mort pentru care fiecare minut în care inima încă îi mai bate este un iad.
Medicina modernă este (chiar și în Ro) un lung șir de protocoale și proceduri.
în consecință, judecata unui act medical trebuie să fie facută vis-a-vis de respectarea protocoalelor/procedurilor.
Atât.
Comentariu beton!16
problemuța cea mare e că nu avem protocoale și proceduri clare. chiar medicii se contrazic între ei privitor la administrarea noradrenalinei și nu există, în tot talmeș-balmeș-ul creat, nicio intenție a ministerului de a crea proceduri clare. în condițiile lipsei clare de proceduri, medicii acționează fiecare după cum crede de cuviință și după sănătatea mintală a fiecăruia (pentru că să lupți zilnic cu moartea și să pierzi des te afectează iremediabil. apropo, nici pentru controalele și consilierea psihologică/ psihahiatrică a medicilor nu avem protocoale clare), iar noi, de pe margine, cu asta ne confruntăm, cu oameni care mor.
Comentariu beton!17
Avem in schimb doctori care se cred dumnezei care pot dispune de viata si demnitatea unui om aflat un faza terminala dupa cum dicteaza „criteriile de eficienta” sau pur si simplu propria vointa. Fara sa respecte juramantul lui Hipocrate, demnitatea umana, viata si sentimentele semenilor.
Acesti oameni pot fi dumnezei in meseria lor, nec plus ultra profesional. Nu merita decat incarcati in dube si aruncati in puscarie, fara mila, fara „au, ce ne facem, se depopuleaza spitalele de profesionisti si se blocheaza activitatea!”. In cativa ani, cu celeritatea caracteristica sistemului nostru de justitie se va afla daca si cata vina au. Pana atunci sa ia cu paine. Acestia nu sunt profesionisti ci niste animale care nu merita nicio consideratie. Acestia nu poseda atributele umane de a lucra cu oameni si de a urmari binele pacientului. De aceea nu poate exista compatibilitate intre aceste specimene revoltatoare si profesia de medic.
Mai au si tupeul si neobrazarea de a ameninta cu greva.
Afara cu ei, de la mic la mare si adusi imediat inlocuitori. Din tara si dinafara.
A, si Colegiul Medicilor, acest sfat al batranilor infractori si criminali din domeniul medical, desfiintat si inlocuit cu un organism in care medicii au doar rol consultativ, nu drept de vot/decizie. Aceasta tagma, stat in stat si-a luat-o cam demult in cap si trebuie scuturat copacul. Destul!
Ingerii in halate albe, my ass, mwie, ba!
„demnitatea unui om aflat un faza terminala” – pai da. nimic nu zice „respectarea demnitatii” decat continuarea administrarii unui medicament care clar nu „isi face treaba” dar care iti „topeste” (licenta poetica) organele. Totul pentru inca o zi de „viata” in care pacientu oricum nu e constient
2. Nu răspunde la întrebarea ”de ce au fost modificate ulterior datele în fișele medicale”. Am văzut că mai mulți întreabă asta în comentarii, dar distinsul domn doctor nu le răspunde.
Că datele stocate în aparate spun una și fișele alta e fix ceea ce sprijină cazul procurorilor. Degeaba încearcă să se acopere cu proceduri. Cifrele astea ar fi trebuit să fie identice. Nu doar că nu sunt; diferențele sunt enorme.
Comentariu beton!27
1. Pe unele nu le-am bifat, sper că mai am timp în viața asta
2. GD cred că a sărit gardul de ceva vreme, are niște derapaje ciudate și nu i-ar strica un control de specialitate sau unul la bunul simț nativ cu care se tot laudă
3. Niciun om normal la cap care a trăit vremurile alea nu și-ar dori să le retrăiască
4. Federațiile alea ce să și facă mai întâi cu bănii, plătesc întâi salarii și bonusuri pentru conducere iar ce rămâne dacă rămâne ajunge să mai cumpere câteva mingi și cam atât
5. Nope 🤭 nu încerc chiar orice și pe banii mei 😂
2. plm, Românistan! cu medicină pe bază de voturi, justiție la teve, exploatat emoții, oameni relativ educați care se lasă pradă manipulărilor de orice fel…; nu știm ce a fost acolo, poate-i cum zic procurorii, poate nu; oricum va fi verdictul, părerile fiecăruia dintre noi, de zilele astea, cu greu vor putea fi schimbate; pentru că, „las’ că știm noi cum merg lucrurile…”; m-au mwit deja la @Arhi, zic sănu pierd ocazia nici aici; spuneam acolo niște lucruri, punctual:
– la ATI lucrează, 99,9%, unii care chiar știu carte
– în urma discuțiilor cu ATI-sta din familie am înțeles că noradrenalina aia îi cam ca un defibrilator: îl folosești de 1-2-3 ori, dar dacă insiști, tot ce obții e miros de pîrlit; după 72 de ore de noradrenalină cu doză mamut, cartea zice să revii la doza minimală; zice fata că, în cele din urmă, organismul pur și simplu putrezește, se descompune; ea a avut o pacientă oncologică căreia i-a căzut urechea; ca la leproși!? eu înțeleg că aparținătorii își doresc ca rudele să iasă pe picioarele lor din ATI, dar uneori „materialul clientului” are pur și simplu prea multe „găuri”; nu știu, or fi și altfel de experiențe, nu zic, dar ce am văzut io acum 10-12 ani cînd a stat socru-miu pe secție… chapeau!
– din nou o românească pură: nu aveți protocoale, vă descurcați voi cum puteți! dup’aia, cînd e problemă, „aaaa, păi de ce ați făcut așa!?” notați-vă vorbele mele: faceți tot posibilul să nu ajungeți la spital zilele astea, pentru că din eroi, doctorii cu spectrul pușcăriei la ușă se vor transforma în cei mai ai dracu’ birocrați; este? administrăm! nu este? scriem în foaie că am vrut, dar…; vreți ținut în viață cu orice preț? ooooochei! da’ să nu vă mirați de ce se va muri (cu șanse) în UPU!
– sper să nu am dreptate, dar la cum văd eu situația, va fi un val de plecări în occident, unde ATI-stul are statut de dumnezeu; plus alți bani, plus alte ore de lucru…
las postarea asta așa, să primesc răspuns doar la situație
Comentariu beton!49
Costică, de acord cu tine, dar aici altele nu se leagă, de exemplu :
– datele trecute în fișa pacienților decedați. Astea ar fi trebuit să fie identice cu datele stocate în memoria injectocmatelor. Diferențele sunt foarte mari însă;
– faptul că în mai (după ce cazul a apărut în presă) numărul decedaților a scăzut semnificativ.
Comentariu beton!23
Costica, nu o sa plece prea multi asa cum ne ameninta ca niste nesimtiti. De ce? pt. ca in strainatate muncesti f. mult,nu ti se da voie sa tipi la pacienti/sa lucrezi la mai multe clinici private si in spitalele de stat de unde racolezi pacienti/ si sa iei mici atentii.Trebui sa fi FOARTE bun sa intri acolo, nu e cazul multor medici din romania actuala, ca altfel nu pleca lumea in Turcia, Austria, etc.Plus ca daca misti in front acolo esti dat afara si daca ai comis-o grav intri in comisie si ramai fara licenta.
Nu pleaca nimeni de langa borcanul cu miere.
Comentariu beton!27
Am citit și opinia unui medic din Franța, el nu le acuză pe doctorițe, ci, în esență, o carență imensă în legislația medicală românească, dar și de înțelegere la nivelul societății. Cine știe, poate medical s-a procedat normal acolo, numai că legislația și mentalitatea societății noastre nu țin pasul cu ce ar trebui să însemne ATI modern. Și mai e clar că medicii români nu comunică empatic cu pacientul și aparținătorii, nu „vorbesc pe limba lor”, nu acceptă că greșesc. Dacă s-ar accepta greșeala, dacă s-ar face ceva pentru îndreptare în sistem, nu doar să linșăm pentru a potoli setea de sânge a turmei, atunci ar fi mai bine pentru toți.
Comentariu beton!13
Lasa sa plece d-ra doctor care intreba ce e aia hemiplegie dupa ce-si luase ex de specialist!
Problema-n România e că nu există o legislație clară-n domeniu’, deoarece BOR, da BOR, are impresia că ajutând un om să moară, doctoru’ face pe Dumniezo.
Yep, BOR fute la greu medicina românească.
@Irinoush: știu io pe unu’ care-i medic de familie-n Franța și n-o știut de ce bună-sa vorbește-ncâlcit, iar gura-i-ntr-o parte.
45% din doctorii-n Germania sunt străini și nu fac diferența între „Bauchschmerzen” (durere abdominală) și „Brustschmerzen” (durere toracică).
Majoritatea doctorilor germani (11mii/an) pleacă-n Elveția.
33% din absolvenții de medicină-n Austria pleacă din țară.
Costica, n-ai inteles nici la Arhi, nici aici si de aia umbli cu frigiderul plin.
Medicii aia nu au actionat cf legii si protocolului. Punct.
Ei nu au nici un drept sa dispuna de viata pacientului. Punct.
In caz de ceva trebuiau sa aduca la cunostinta apartinatorilor si sa actioneze confirm deciziei acestora.
Orice altceva e crima.
Cu sau fara premeditare. Crima.
Jegosi care au tupeul sa ameninte cu greva, incredibil unde s-a ajuns cu sentimentul ca daca porti halat alb te pozitionezi deasupra legii si tagmei muritorilor.
Multa, multa puscarie le doresc ingerilor in halat alb.
Cersetori la coltul strazii pentru tot restul vietii!
Restul e gargara de doi lei.
QED
@Tom, n-ai înțeles matale; dacă fata „mea”, în mîinile căreia îmi pun viața copilului 1000%, zice că doctorițele alea au acționat ca la carte, eu o cred; nu știu de alți ATI-ști, dar pe ea o știu de la 9 ani, mi-a plîns nopți (conduc deseori) întregi la telefon, și o curtează de ani de zile spitale din franța și elveția; again, dacă doctorițele alea au omorît oameni cu zile, justiția va spune; opinia mea este că nu au făcut-o; subiectivă opinie, dar e a mea; dacă aș fi pe patul de ATI cu comorbidități nașpa, aș semna cu inima deschisă; chiar nu înțeleg ideea asta „să trăiesc cu orice preț”; plm, dacă prețul este să fiu o legumă, să fut viața familiei care trebuie să mă îngrijească nu se știe cît… ducă-se! că nu-s vreun Tesla sau Einstein, să dau ceva omenirii…
nu știu de unde scoate Tom toate punctele alea, din prea multă „experiență” probabil. Să ia, mai bine, părerea proaspătă a unui reputat profesor ATI de la Paris https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/un-medic-anestezist-din-franta-comenteaza-2380962.html
E tara plina de prosti cu diplome care traiesc dupa principiul „sa fie bine ca sa nu fie rau” iar domeniul medical nu face exceptie. Dar hai sa mai facem niste analize pe text ca poate totusi a fost un motiv intemeiat pentru care i-a omorat pe aia. Omorat, cu subiect si predicat.
Hai sa nu mai gasim circumstante atenuante la crima, oameni buni.
Si sa-i tratam pe criminali cu scarba si flegma pe care le merita. Nu e ca si cum am aflat azi ca pentru prea multi dintre lucratorii nostri in sanatate, pacientii sunt doar numere intr-o fisa, entitati neglijabile dincolo de grosimea plicului care inca mai circula in ciuda remuneratiei personalului medical care a explodat. O tagma de nemernici in majoritatea ei care au ajuns aici gratie tolerantei noastre la „a furat/omorat, dar a si facut”.
@VladS, fii atât de bun și indică-mi unde menționează reputatul profesor că este OK să falsifici fișele medicale, introducând alte date decât cele stocate în memoria aparatelor.
Cum au spus multi pe aici problema este ca datele din memoria aparatelor nu coincid cu cele din fise. Iar diferentele sunt mari.
Da, si eu cunosc cativa medici de pe ATI si sunt in general peste ceilalti medici.
Insa asta nu exclude ipoteza procurorilor.
Eu cred in ceea ce spun datele, cifrele. Si cifrele spun ca numarul de decese in ATI la Pantelimon era mult mai mare fata de alte sectii ATI si ca dupa prima „deconspirare” numarul a scazut semnificativ !
Tot cifrele spun ca in Romania numarul de cazuri de malpraxis e de circa 10 ORI MAI MIC decat in Olanda, tara cu o populatie comparabila. E vorba daca tin bine minte de perioada 2015-2021 in care la ei au fost vreo 980 de cazuri iar la noi in jur de 90.
Daca cineva sustine ca la noi medicii sunt de 10 ori mai buni ca in Olanda si ca au dotari si medicamente de 10 ori mai eficiente atunci e ok.
Altfel CIFRELE VORBESC. Iar ceea ce spun cifrele e ca la noi SE BAGA SUB PRES o gramada de greseli medicale!
La cati medici s-a retras licenta de practica in Romania in ultimii 25 de ani ?
Cate cazuri discutabile cunoasteti voi personal care sunt suspecte de malpraxis ? Cate au si fost investigate ?
I rest my case.
Eu cred ca e tocmai in interesul medicilor care isi fac meseria bine si cu implicare sa fie scosi din sistemul medical cei care isi bat joc de pacienti si actul medical !
Si da, e nevoie de protocoale clare la fel cum e nevoie de legi clare neinterpretabile.
Dar daca medicii nu se implica atunci nici sa nu comenteze. Multi sunt multumiti de starea actuala de lucruri. Salariile le-au explodat comparat cu acum 5 ani insa calitatea actului medical a scazut. Si nu am vazut medici care sa ameninte cu demisia din cauza lipsei de aparate sau medicamente !
Sistemul medical e la fel de corupt si nefunctional ca societatea romana ! Doar ca medicii au (cel putin teoretic) un nivel mai ridicat de educatie si responsabilitate civica decat badea Gheo de la tara.
@costica: ai vazut boss cum e faza asta. Toti non-medicii stiu sigur ca acolo a fost crima*. TOTI. Unu nu are vreo dilema.
Majoritatea medicilor, insa, le apara decizia fetelor alea. Curios, nu? Aproape ai zice ca medical au facut ce trebuie
*faza cu fisele are diverse explicatii si „crima cu premeditare” e ultima.
Acum. Sa vorbim in termeni simpli despre „crima” aia. Ca oamenii, vad ca fac confuzia si cred ca e ca la scos aparatu din priza. Si gata, l-ai omorat, oprind ceea ce il tinea in viata. Si aici merita o paranteza, dar is mai aproape de mengele, decat de oameni, deci nu o zic. Dar, cand va mai plangeti ca sistemul medical suge, amintiti-va de sutele de mii de lei arsi pentru terminali pe care oamenii nu ii lasa sa moara cu demnitate.
Deci crima a fost urmatoarea: Pacientii terminali nu au mai primit un medicament, care in doza maxima nu crestea tensiunea ci ii tinea undeva la limita intre moarte si viata, dar care daca continua sa fie administrat le nenorocea organele si ii omora ziua urmatoare.
Dupa care ar fi venit apartinatorii si le-ar fi acuzat pe doctorite ca le-au nenorocit rudele, luandu-le dreptul la o moarte demna.
Dupa care, urmeaza si discutia „ATI este sectie de tranzit, nu sectie de tratament paliativ”, dar deja intram in alte discutii. Daca vreti, puteti citi textul Simonei Tache post decesul tatalui.
Dupa care, favorita mea, fetele alea doua se intorsesera din Franta. De ce…de proaste, dupa cum se vede
Cele câteva zeci de comitete și comiții trimise la spitalul cu pricina au încurcat urmele mai rău decât trupeții lui Diaconescu galopând în căutarea Elodiei. La televiziuni și pe net zeci de specialiști își dau cu părerea, cu atâta convingere că dacă se întâmplă să fie în studio și un medic care știe ce vorbește, vocea lui este acoperită de cei care au citit articole din presă, dacă este posibil din publicații cu nume răsunător, după ce au dat search pe google după noradrenalină. Este foarte important ca cineva să decidă dacă este exces de zel, „malprasis” sau o grupare de îngeri negri care practică eutanasia mascată. Dar nu așa vom afla adevărul.
important ar fi sa se deschida sectii de medicina paliativa. Sa nu se mai foloseasca ATIul pentru asa ceva.
Dupa care sa existe clar protocoale scrise.
Dupa care sa fie bagate in pizda mamei lor asistentele care schimba medicamentatia data de doctor
miersî pur votrî travai, senior Bazil! am văz’t că azi trăiți periculos, E85!? dacă-mi spuneai din timp veneam deschizător (cu duba) măcar de la Tișița la Bîrlad…; btw, ce dracu’ faci la Bîrlad? duminica!?
revenind la articole:
1. mișteaux; cred că oriunde în lume sunt geme dintr-astea, ascunse; să ne zici dacă ai găsit și la Bîrlad…
3. fix așa, da’ dacă ne-am și informa sau am raționa cu neuronii proprii, cum ar mai apărea un george, o șoșo…?
4. frumos? pentru mine e mai degrabă trist; la fel ca balonul cu apă în care se antrenează iarna campionul NOSTRU olimpic; era cu totul altceva dacă geanta aia venea doar ca un cadou motivațional, nu ca o necesitate…
5. nu înțeleg ce plm e așa greu să încerci, nu zic nu, și să decizi „nu e pentru mine!”; dacă la 30+ tot simți nevoia de turmă… aia e, papă nisip…
video: dacă eram patriot, dac liber etc. ziceam „aute, dom’ne, cît de talentați suntem!!!”; așa, pot să zic doar „bravo ei (pă persoană fizică, ca cum ar veni)! superb! chapeau!”
iun bondimanș atus!
Din păcate, am fost la o înmormântare. 🙁
@MV: la domnu avocat?
1. M-am plimbat mult prin Paris, acu’ 20 de ani. Știam majoritatea “punctelor”. Parisul e special și sper ca parizienii să îl țină așa, să nu cedeze în fața globalizării, a magrebienilor și nici a tâmpiților care nu înțeleg nimic, dar știu să pună presiune.
3. Cred ca așa e, îmi pare ca are dreptate. Dacă e sa ne luam după ce a zis Elisabeta Lipa, ca alternativa la a face sport era sa dea la sapă, as zice ca are dreptate.
Dar, Doamne ferește, ce cititori și comentarii are tipul ăsta!
“Numai leneșii și moldovenii nu aveau ce mânca în comunism” ??? Nici eu nu aveam ce mânca! Și stăteam la cozi la puii miriapozi si la ulei și la zahăr și cultura era la pământ. Fuck it!
Oo, daa, am paralizat la comentariile alea! Am sechele grave din cauza sistemului educational de atunci, la limita tulburarilor de personalitate (sau poate dincolo🙄), dar, hei, am avut coronita si snur si stiu raspunde la 80 la suta din testele de cultura generala..
Si nu ma refer la alea de tictoc…
Si tot din cauza educatiei mele, din scoala si de acasa, consider ca nu mi-am aparat nici copilul de anomaliile de care s-a lovit el. Cand aud de „servici” si de „n-a murit nimeni de foame” imi vine sa urlu…
Multumim pentru selectie.
Mie mi-a placut Nadalia si Osaka cel mai mult. Termobagul a nimerit fix la cine trebuia.
Si Denise cu accentul ei e foarte amuzanta. Dupa marathonul fetelor o sa o mai ascult inca o data.
Atât de multe comentarii absolut mizerabile pe subiectul Pantelimon am citit la Arhi, încât dacă mai credeam că avem șanse 1% să schimbăm ceva, mi-au fost spulberate definitiv.
Ei, în cazul ăsta medicii de la Pantelimon, ne omoară iar noi, societatea civilă, ne lăsăm omorâți.
Nu este ca și cum nu am fi uitat de Giulesti, Neamț sau Colectiv.
De ce nu cred că există speranță? Pentru că societatea civilă nu are reacție. Și nu, exprimarea revoltei din spatele ceșcuței de cafea, nu se pune. Nu se pune nimic din ce nu are ca finalitate acțiuni în stradă.
Nu în weekend, nu jucând hore sau punând în scenă jocuri de lumini.
Nu facem reclamații peste reclamații, nu reacționăm în stradă și noi vrem ca ăștia să ne ia în serios? Permiteți-mi să râd masiv.
Ei știu, pentru că noi le-am demonstrat asta, că nu au de ce să se teamă.
Iese la lumină un gest mișto dar izolat, și imediat apar legiunile de oi optimiste, clap, clap, clap, din pălmuțe, încă există speranță, dacă credeam că nu, acum, inimioare, clap, clap, like.
O știți pe aia cu o floare nu se face.., băi, este fix așa. Pentru că în spatele unei flori stă să cadă valul de mizerie. Dar, hei, ne bucurăm de moment, ce știi tu. Să ne luptăm cu valul de mizerie ca să facem loc florilor? Neah.
Sărbătorim excepțiile ca și cum ar fi reguli, și ne mai mirăm de apariția unor fenomene ca cele de mai sus.
Comentariu beton!28
„Nu este ca și cum nu am fi uitat de Giulesti, Neamț sau Colectiv”
in toate cazurile vina a fost ori a sistemului ori a managerilor. Nu a doctorilor.
Sunt alte cazuri cu doctori, mai ales ca in provincie e la marele ghici treaba
5. Mie îmi place și cold brew tonic, și matcha :).
2. În afara de neconcordanțele din fișe și reducerea nr de decese în mai, pe care le-a pomenit cineva mai sus, mai este și raportul medico-legal care confirma cauzalitatea directă dintre scăderea dozei și deces. Și cei de la IML tot medici sunt, au la fel de multă școală. Dacă era cazul aplicării protocolului cu doza mamut, nu există niciun motiv pentru care nu s-ar fi consemnat indicații clare în fișă, cu ore la care să se mențină doza x, monitorizare etc. Sincer, nu am nicio încredere în organizațiile profesionale de tipul celei pe ATI, de obicei membrii sunt complet rupți de realitate, se ocupă cu organizarea de conferințe și întocmesc tot felul de hârtii fără nicio valoare, pentru că au rol mai mult de laudă proprie și justificare a activității, ci nu implementare și aplicații.
Cifrele cu decesele pe mai îmi sugerează că e vorba de o practică împământenită și nr real al deceselor care puteau fi evitate de-a lungul anilor este de ordinul zecilor sau sutelor.
Cu spitalul și medicii de acolo am avut personal numai experiențe horror, și nu sunt singura.
Comentariu beton!19
Poti sa pui un link care acel raport medico-legal emis (inteleg de la tine) de catre IML?
@Victor Petrini, nici nu este necesar, pt că cei de la IML nu sunt specializați pe ATI. Și nu, nu au la fel de multă școală pe ATI, pt că ultimii 5-6 ani de rezidențiat unii s-au specializat pe medicină legală, iar ceilalți pe ATI, deci unii au SPECIALIZARE în medicină legală, ceilalți în ATI. La acea autopsie era absolut necesar să participe și un specialist, ceea ce nu s-a întâmplat. Iată părerea unui reputat profesor ATI din Paris https://adevarul.ro/stiri-interne/sanatate/un-medic-anestezist-din-franta-comenteaza-2380962.html
pai da. e cauzalistica. Le-a oprit adrenalina au murit. Atat.
nu i-a intrebat „ce se intampla daca continua cu adrenalina”
Voiam doar sa vad ca exista raportul acela pentru am-mi alunga gandul urat ca @Dorya doar repeta doar ce a auzit la TV
În privința Spitalului Pantelimon și a doctorițelor puse sub acuzare nu mă pronunț. Nu mă pricep la protocoale pentru urgențe, ce-i drept este un sâmbure de adevăr în afirmația lor că dozele foarte mari de substanțe folosite pentru resuscitarea corpului nu pot fi menținute la nesfârșit. Aștept ca procurorii să facă publice probele, presupun că există și altceva pe lângă aceste scăderi de doze. Matcha e ceva groaznic pentru mine, cold brew tonic nu e rău când este o cafea de calitate și este combinat cu un sirop/piure de fructe, mie îmi place combinația cu fructul pasiunii, dacă trăiești undeva unde este cald și foarte cald un cold brew ajută să-ți faci doza de cofeină fară să te ia cu dureri de cap.
2. Oricât ar incerca unii să găsească justificări, discuțiile interceptate sunt edificatoare. Nu te bucuri că nu poți lua 25 de ani, ci maxim 7 sau posibil doi jumate cu suspendare dacă nu te știi cu musca pe căciulă.
4. Părere personală,statul nu ar trebui să finanțeze sportul de performanță. Să asigure o bază materială suficientă pentru sportul de masă. Vrei performanță, pe cont propriu sau cauți sponsori. Primele date pentru medalii sunt consistente și de ajuns. Rentele viagere mi se par exagerate ( Popovici,dacă se retrage acum, va primi lunar vreo 3000 de euro până la sfârșitul vieții.)
Mulțumesc pentru muncă, as usually.
Referitor la articolul nr 2 să-mi dau și eu cei 2 cenți: Este adevărată faza că prea multă noradrenalină mai rău face. Am avut și eu de a face cu ea, mai ales în gărzi, și abia așteptam (mai ales după începerea dializei) să pot scădea doza. Dar neconcordanțele îmi pun semne de întrebare. Pe de altă parte, care poate fi motivul? De ATI-ști e nevoie ca de aer, se puteau duce oriunde dacă erau constrânse de manager sau mai știu eu cine să ia asemenea decizii controversate. Așa că nu am un răspuns și aștept să văd ce se mai descoperă. Măcar să iasă ceva bun din asta-legislația legată de abordarea pacientului terminal (decizia de ne-resuscitare, neadministrarea anumitor medicamente, etc)
@ametist: mie-mi plac aparținătorii care cer doctorilor de pe ambulanță să resusciteze cu defibrilatoru’ (ca-n filmele americane) pacienți cu boli terminale.
Despre celelalte:
1. Dintre toate am bifat doar Pont des Arts, deci e clar că mai trebuie să ajung măcar o dată la Paris.
3. Din perioada de tristă amintire am trăit doar 2 ani, știu despre cum a fost din poveștile alor mei. Dar sigur nu-mi doresc să trăiesc așa ceva.
4. Puțină magie într-un haos nesfârșit. Cât să nu înnebunești de tot.
5. Cold brew tonic nu am încercat și nici nu mă tentează, în schimb matcha nu mi se pare așa rea la gust (am mâncat niște prăjiturici înghețate la un restaurant coreean).
Video: foarte fain!