Nu știu dacă e de la căldură sau nu, cert este că nu prea am chef să mă uit la filme și seriale în perioada asta. Bănuiesc că se poate observa după numărul impresionant de reviews.

👉 Watcher – film, Netflix

Prieteni, ăsta este un thriller a cărui acțiune se petrece în România. Eu i-am dat play fiind convins că e film românesc, probabil știți că sunt fan. Ei bine, nu era film românesc, doar acțiunea se petrece în București.

Și nu e rău absolut deloc. A reușit să mă țină într-o relativă tensiune, iar spre final chiar m-a ținut bine de tot.

Mai există niște mici greșeli, mai bine zis niște mici inadvertențe, niște detalii care n-ar trebui să existe, dar nimic de luat în seamă. Și acțiunea e un pic cam statică uneori, ar fi putut să se ducă un pic mai alert.

Ok, înțeleg că nu e film de acțiune și nu trebuie să se întâmple ceva în fiecare minut, dar există cadre care nu prea își au locul. Probabil trebuia umplut cu ceva ca să se ajungă la cele 91 de minute ale filmului.

Mă rog, una peste alta, se poate trece ușor peste toate cele de mai sus, iar finalul merită așteptarea.

Vă promit că finalul merită să vedeți tot filmul, chiar dacă la un moment dat o să strâmbați din nas și-o să vă întrebați: „ce dracu’ a avut în cap Vasilescu de ne-a recomandat porcăria asta?”.

👉 Find Me Falling – film, Netflix

Mie nu-mi plac comediile romantice, le consider un fel de metastaze, un fel de boală incurabilă a cinematografiei. Număr pe degetele de la o singură mână comediile romantice care mi-au plăcut în această viață.

Iar filmul ăsta este o comedie romantică, motiv pentru care nu-mi explic ce naiba m-o fi făcut să-i dau play, probabil nu mai judecam limpede la ora aia. Pentru că da, l-am văzut undeva după ora 01:00 într-una din nopțile cu caniculă din București.

Dacă tot l-am văzut, vă spun cu mâna pe inimă că nu e rău. Merge la fix pentru următoarea noapte când n-o să puteți dormi din cauza căldurii.

Bine, mă rog, suferă de aceeași problemă care mă scoate din minți: nu au fost în stare să găsească niște actori vorbitori de greacă, mă ia capul când îi aud pe ciprioți vorbind între ei în engleză. De fapt, e chiar mai rău de atât, uneori vorbesc între ei în engleză, alteori în greacă.

Mă rog, am pus-o pe seama faptului că Ciprul a fost sub administrație britanică și m-am mai calmat. Dar tot nu cred că ciprioții bătrâni vorbesc între ei în engleză, poate ne zice cineva care a ajuns pe insulă, că eu n-am apucat încă.

Altfel, m-a spart replica: „oamenii au nevoie de oameni”, nu dau spoilere, dar mi s-a părut una dintre cele mai mișto explicații văzute vreodată în vreun film. Și nu numai.

Zic că în prima noapte cu insomnie să încercați un play, doar să nu pățiți ca mine, că nu m-am lăsat până n-a fost gata. Când m-am uitat la ceas era aproape 03:00.

👉 Blackout – mini-serie, Max

Mă deranjează extrem de tare când câte o idee excelentă ajunge pe mâna unora care nu știu ce să facă cu ea sau, mai rău, nu pot să facă nimic cu ea.

Pentru că ideea din spatele „Blackout” este foarte mișto, unde mai pui că l-am început exact în timp ce toată planeta era în plină criză „Microsoft” de săptămâna trecută. Plus că despre un blackout în realitate se tot vorbește de când cu canicula.

Ei bine, deși conjunctura în care l-am văzut îi era extrem de favorabilă, mini-seria asta nu a reușit niciun moment să-mi inducă ideea de panică și de „băi, ce ne facem dacă chiar de întâmplă asta?”.

Bugetul de film independent și-a pus amprenta pe tot ce se întâmplă în serial. Nu poți să vii să-mi explici că e blackout în toată Europa fără să-mi și arăți cumva asta. Serios, mă pufnea râsul când vedeam ce panicați sunt ăia de pe ecran, fără să fie prea clar de ce.

Orice film american de mâna a treișpea ar fi avut efecte vizuale gen blackout, de ți-ar fi fost frică să mai ieși noaptea din casă. Nu și „Blackout”, n-au fost bani de așa ceva.

Băi, serios, nu poți să încerci să-mi induci ideea de panică doar prin discuțiile unora de prin birouri. Arată-mi oameni disperați, arată-mi magazine devastate, arată-mi cum mor ăia prin spitale. Nimic, nimic, nimic, doar bla-bla.

Și nu e doar asta cu panica, tot serialul miroase a „ăștia sunt banii, vedeți cum îi drămuiți, că alții n-avem”. Chestie destul de tristuță, pentru că se simte nasol din partea astălaltă a ecranului.

Altfel, deși n-au avut buget, n-au avut nicio problemă să tragă de ce le-a ieșit ca de o peltea lungită mult prea mult. Pot să se dea producătorii cu fundul de pământ, că nu există niciodată material pentru șase episoade în mini-seria asta.

Da, ar fi ieșit mult mai bine și mai activ un film, un lung-metraj de maximum 120 de minute. Pe când așa, m-am abținut cu greu să nu-l las naibii. La fiecare episod îmi ziceam „gata, îl opresc”, habar n-am cum am reușit să-l duc până la final.

Oh, doamne, finalul. Când credeam că nu se poate nimic mai rău, a venit finalul. Mi-a fost efectiv rușine de rușinea lor când l-am văzut. N-ai cum, nu ai cum să mă freci la cap șase episoade și să vii cu finalul ăsta imbecil și total necredibil, în ultimele zece minute de serial. NU AI CUM!

Da, înțeleg că e făcut după o carte pe care, din nefericire, nu am citit-o. Dar pot să pun pariu că-n carte, chiar dacă e același final, nu ți-l „rezolvă” în ultima pagină.

Mă rog, nu vreau să vă povestesc serialul, nici să dau prea multe spoilere, dar putea să iasă ceva foarte bun dacă ar fi fost făcut cu bani mulți, nu cu buget de film independent pentru lucrare de diplomă la UNATC, secția regie film. Nici măcar acolo nu cred că lua notă de trecere.

Păcat, ideea este, repet, foarte-foarte bună.