O să încep mărturisind c-am ținut cu Spania. Dacă ai mâncat măcar o singură dată un bocadillo de jamón ibérico con tomate, pe malul Mediteranei, în timp ce din cer se scurge lumină ca mierea, n-ai cum să mai ții vreodată în viață cu Germania. Da, știu, sunt subiectiv, o să trăiesc cu această povară.

În minutul 1, Pedri a ratat, cu o seninătate vecină cu inconștiența, o ocazie atât de mare că până și Neuer s-a frecat la ochi când s-a trezit cu mingea în brațe.

Dacă El Dios era spaniol sau măcar echidistant, Toni Kroos trebuia să-și încheie cariera cu un cartonaș roșu luat încă din minutul 6, pentru două faulturi de galben spre portocaliu.

Dar Bărbosul n-a fost spaniol în prima repriză, lucru pe care cu siguranță l-a gândit si Pedri în timp ce ieșea de pe teren rupt de una dintre intrările lui Kroos.

De altfel, meciul a început cu Germania apărându-se pe două linii, de parcă era naționala Liechtenstein,  a trecut centrul terenului pentru prima dată în minutul 11, timp în care Furia Roja ratase deja de trei ori.

După cum se derulaseră primele 20 de minute, puteai să juri că meciul va curge doar spre poarta Germaniei și că e doar o problemă de timp până marchează spaniolii. Doar că nu.

Deși cu frâna de mână uitată trasă, lenți și previzibili, uite că nemții au echilibrat cât de cât jocul și după 40 de minute aveau exact același număr de șuturi pe poartă ca spaniolii: trei. Da, ratările iberice au fost mult mai hermoso y caliente, dar o ratare rămâne o ratare.

Nu știu cum se zice „cap de linie” în spaniolă, dar dacă regulamentul ar fi dat voie să bagi în teren un spectator ales prin tragere la sorți, ar fi fost șanse foarte mari să fi făcut mai multe pe teren decât Dani Olmo intrat pe teren în locul lui Pedri.

Pe sistemul „la sfertul de finală lăudat să nu te duci cu sacul”, prima repriză s-a încheiat încă de prin minutul 40, dar din păcate nu se poate fluiera decât după ce cronometrul trece de minutul 45.

A doua repriză a început exact, dar exact ca prima, cu o ocazie monumentală a lui Morata. Când l-a văzut cu fața la poartă, pregătindu-se să tragă, Neuer deja își pregătise scuzele pentru după gol: „știți, am avut soarele-n ochi”. Doar că Morata a tras ca braconierii la rață: repede și cât mai sus.

Habar n-am dacă Lamine Yamal e genul de școlar care știe să rezolve probleme de genul „dacă un tren pleacă din Madrid și alt tren pleacă din Barcelona”, dar știu sigur că e genul de școlar capabil să treacă o pasă prin toată apărarea nemților, până la un Dani Olmo trezit brusc la realitate.

La 1-0 pentru Spania, toată Europa microbistă și-a frecat mâinile cu satisfacție: să vezi acum contraatacuri spaniole în viteză, că nemții trebuie să atace.

În minutul 63 iese Lamine care probabil mai avea ceva teme de făcut și voia să prindă lumină de zi, să nu-și strice ochii la neon. Ciudat, în Spania n-a început încă vacanța de vară?

După opt faulturi dure, foarte dure și extrem de dure, în minutul 68 se întâmplă până la urmă miracolul: ia Kroos galben. Anthony Taylor aproape că și-a cerut scuze când i l-a arătat.

De prin minutul 72 nemții s-au urcat gospodărește pe spanioli și nici că voiau să se mai dea jos. Furia Roja a încercat un timid tiki-taka în speranța că plimbă mingea, timpul trece, leafa merge, dar nemții nu se lasă duși de nas cu subtilități d-astea. În plin tiki-taka, tăietorul de lemne Füllkrug a pălit o bară laterală fix cum ai da în ea cu securea, nici măcar nu înțeleg cum de nu s-a rupt.

Dacă Kai Havertz ar fi purtat cu un număr mai puțin la picior, în minutul 81 ar fi venit egalarea. Scăpat singur după o degajare cel puțin fantezistă a lui Unai Simón, Havertz a încercat un lob de pe la 35 de metri. S-a dus un pic peste bară.

De prin minutul 85, tiki-taka s-a transformat în „ne apărăm pe două linii și dăm lungă pe Ferran Torres, cumva o ducem noi la sfârșit”.

Doar că, după cum ziceam, nemții nu sunt un popor la care să meargă subtilitățile, treabă care s-a văzut și pe teren. În minutul 89, Florian Wirtz a schimbat și bara și norocul: de data asta din bară a sărit în poartă.

La 1-1 se intră în prelungiri și Furiei Roja au început să-i tremure discret, dar vizibil, chiloții, în timp ce federalii germani au început să se uite după rezervări de hoteluri la München.

După primele 5 minute din prelungiri, sunt absolut convins că dacă regulamentul i-ar fi permis, Luis de la Fuente i-ar fi băgat înapoi pe teren pe Yamal, Williams și Morata. Așa obosiți și tot ar fi fost peste înlocuitorii lor.

În primele zece minute din prima repriză de prelungiri spaniolii s-au apărat haotic și disperat cu toți oamenii în 30 de metri. Nemții pur și simplu zburdau proaspeți de parcă meciul de-abia începuse.

Ce-i drept, a avut Oyarzabal un șut care a semnat cu unul periculos, dar doar a semănat. Cum ziceam, de la Fuentes i-ar fi băgat pe cei trei la loc cu ochii închiși.

În ultimul minut de prelungiri, mingea plecată tot din piciorul lui Wirtz a trecut pe lângă bara spaniolă la o distanță atât de mică încât doar cu ceva șubler electronic ai fi putut s-o măsori.

În minutul 106, arbitrul Anthony Taylor a demonstrat unui continent întreg că dacă ești hotărât să te faci de râs, o poți face cu tot cu arbitraj video în spate.

Fundașul spaniol Cucurella a produs un henț în propriul careu atât de clar că putea fi observat cu ochiul liber și de pe Jepii Mici. L-au văzut tot stadionul și toată Europa, mai puțin Taylor și cei din camera VAR.

În a doua repriză de prelungiri, e suficient să te uiți la fețele spaniolilor ca să înțelegi că nu mai au vreo treabă cu meciul și tot ce fac este să se roage fierbinte să treacă timpul mai repede.

Fix așa s-au păcălit nemții care l-au lăsat pe Dani Olmo să centreze ca la antrenament, când mai dai o ultimă centrare înainte să pleci la dușuri. Mikel Merino doar a pus capul, știind dinainte să lovească mingea c-a dat golul care duce Spania în semifinale.

Și totuși, Füllkrug a avut penalty-urile în vârful capului cu ocazia lui monumentală din minutul 118.

Dar se pare că nici zeilor fotbalului nu prea le place varza cu wurști, așa că în sferturi se duce, cu mare bulan, Spania.

Adiós, Mannschaft!