textul iuliei marin, ca și continuările de pe pagina ei de fb, sunt, probabil, cele mai dure texte scrise vreodată în presa românească!
10
#2 Comentariu nou
Kat
Articolul m-a facut sa nu ma mai intereseze restul din lista, citite doar superficial.
O sa o urmaresc pe iulia marin pe fb, multumesc ca mi-ai dat numele.
6
#3 Comentariu nou
berenger
nu l-aș fi dat dacă nu și-ar fi asumat textul!
7
#4 Comentariu nou
D
Care este textul Iulie Marin? „Nebun în România”?
3
#5 Comentariu nou
John Temple
1. S-a zbârcit carnea pe mine citind articolul ăsta.
2. Foarte adevărat!!! 💪💪💪
3. Interesant.
4. Fain scris
Happy Sunday everybody! 🥳
10
#6 Comentariu nou
Edelweiss
După 1. chiar trebuie să fac o pauză.
Comentariu beton!35
#7 Comentariu nou
irinoush
unde sa iesim?
5
#8 Comentariu nou
Mihai Vasilescu
La joacă. 🤭
#9 Comentariu nou
Dumitru Pintilie
1. Din păcate, știu mult prea mult despre acest subiect. Și despre cei bolnavi și prin ce trec familiile, care nu de puține ori, se trezesc peste noapte, cu viețile date peste cap, la modul grotesc. Trec, încă, prin asemenea situații…
De prea multe ori, cei din familie clachează la rândul lor, pentru că le lipsesc multe din mijloacele care ar trebui să-i ajute să depășească sau să gestioneze decent, boala și pe cei afectați de ea. Ești a nimănui, o dată ce explodează mămăliga… încetezi să mai faci parte din lumea reală.
2. Multe se pot rezolva cu puțină comunicare, bun simț, mai puține orgolii prostești și nu în ultimul rând, iubire… Da, sentimentul ăla pe care unii îl confundă cu avantajele de orice fel.
În lipsa acelora de mai sus, apar nemulțumirile, judecăți superficiale și destine infirme.
3. Am din toate categoriile… nu lipsește nici unul/a. Nu poți decât să încerci să-i manevrezi de așa natură, încât să nu îți strice viața. Trebuie reținut că nimic nu e absolut în privința lor… întotdeauna se găsesc soluții. „Decât” să le căutăm.
4. Masca de la sfârșitul articolului este relevantă… aia e fața reală a multora din cei din jur. În rest, tot cu sistemul fanariot, balcanic, turcit…
Comentariu beton!36
#10 Comentariu nou
Andreea Z
@Dumitru, cred că asta se aplica multor boli grave, nu doar mentale. Nici persoanei care trece prin boala nu ii este simplu, dar și familia clachează. In cazul meu, am ales să merg la psiholog fiindcă problema prin care a trecut un părinte l-a făcut să se agațe cumva de mine și eu nu am putut zice nu. Am ajuns sa zic până la urmă, dar a fost târziu, deja mă afectase in mai multe feluri. E obositor psihic să ai grijă de cineva și stresul ne afectează și fizic, și în materie de sănătate.
0
#11 Comentariu nou
costicămusulmanu
am fost aici, am citit, mulțumesc (printre dinți)
11
#12 Comentariu nou
IoanaM
1. Cunosc problema și problemele nu de aproape dar relativ aproape. Tot ce pot spune e că e trist.
2. Mnah….
3. Nu am avut nenorocul să întâlnesc toate categoriile și sper să nu fie cazul nici pe viitor.
4. Hm…cred că am avut o revelație. Oare de asta m-au întrebat unii colegi, în prima luna la noul loc de muncă, „de-a cui sunt”…? Nașpa e că unii cred în continuare că sunt „de-a cuiva” și că colegul venit după mine e mai „pilos”.
5
#13 Comentariu nou
Anouk
Am fost de-a dreptul șocată când soțul unei colege de muncă a avut un episod psihotic atât de grav încât ea, când a ajuns acasă de la muncă, a găsit tot apartamentul răscolit (abia făcuse credit și-și luase un apartament nou), totul măzgălit cu fecale și el, care stătea pe un morman de lucruri în mijlocul camerei, murdar din cap până-n picioare, tocmai le dăduse foc.
Au venit pompierii, a venit poliția….L-au internat pentru o noapte. El polițist. După povestea asta s-a întors la munca în poliție ca și cum nimic nu se întâmplase.
Colega mea a încercat să se lupte cu el, să-l convingă să-și ia pastilele zilnic. A încercat să lupte cu familia lui care nu înțelegea ce se întâmplă și tot pe ea o acuzau. A încercat să lupte cu sistemul și să-l interneze. A renunțat. Avea atunci 24 ani și el, parcă, 29.
Comentariu beton!20
#14 Comentariu nou
Lue
Am citit 1 si-l recitesc in bucla. Nu pot dezvolta public de ce. Este adevarat, am mare experienta daaaaar si usor subiectiv. Exista si alte pareri, foarte reale de asemenea:
textul iuliei marin, ca și continuările de pe pagina ei de fb, sunt, probabil, cele mai dure texte scrise vreodată în presa românească!
Articolul m-a facut sa nu ma mai intereseze restul din lista, citite doar superficial.
O sa o urmaresc pe iulia marin pe fb, multumesc ca mi-ai dat numele.
nu l-aș fi dat dacă nu și-ar fi asumat textul!
Care este textul Iulie Marin? „Nebun în România”?
1. S-a zbârcit carnea pe mine citind articolul ăsta.
2. Foarte adevărat!!! 💪💪💪
3. Interesant.
4. Fain scris
Happy Sunday everybody! 🥳
După 1. chiar trebuie să fac o pauză.
Comentariu beton!35
unde sa iesim?
La joacă. 🤭
1. Din păcate, știu mult prea mult despre acest subiect. Și despre cei bolnavi și prin ce trec familiile, care nu de puține ori, se trezesc peste noapte, cu viețile date peste cap, la modul grotesc. Trec, încă, prin asemenea situații…
De prea multe ori, cei din familie clachează la rândul lor, pentru că le lipsesc multe din mijloacele care ar trebui să-i ajute să depășească sau să gestioneze decent, boala și pe cei afectați de ea. Ești a nimănui, o dată ce explodează mămăliga… încetezi să mai faci parte din lumea reală.
2. Multe se pot rezolva cu puțină comunicare, bun simț, mai puține orgolii prostești și nu în ultimul rând, iubire… Da, sentimentul ăla pe care unii îl confundă cu avantajele de orice fel.
În lipsa acelora de mai sus, apar nemulțumirile, judecăți superficiale și destine infirme.
3. Am din toate categoriile… nu lipsește nici unul/a. Nu poți decât să încerci să-i manevrezi de așa natură, încât să nu îți strice viața. Trebuie reținut că nimic nu e absolut în privința lor… întotdeauna se găsesc soluții. „Decât” să le căutăm.
4. Masca de la sfârșitul articolului este relevantă… aia e fața reală a multora din cei din jur. În rest, tot cu sistemul fanariot, balcanic, turcit…
Comentariu beton!36
@Dumitru, cred că asta se aplica multor boli grave, nu doar mentale. Nici persoanei care trece prin boala nu ii este simplu, dar și familia clachează. In cazul meu, am ales să merg la psiholog fiindcă problema prin care a trecut un părinte l-a făcut să se agațe cumva de mine și eu nu am putut zice nu. Am ajuns sa zic până la urmă, dar a fost târziu, deja mă afectase in mai multe feluri. E obositor psihic să ai grijă de cineva și stresul ne afectează și fizic, și în materie de sănătate.
am fost aici, am citit, mulțumesc (printre dinți)
1. Cunosc problema și problemele nu de aproape dar relativ aproape. Tot ce pot spune e că e trist.
2. Mnah….
3. Nu am avut nenorocul să întâlnesc toate categoriile și sper să nu fie cazul nici pe viitor.
4. Hm…cred că am avut o revelație. Oare de asta m-au întrebat unii colegi, în prima luna la noul loc de muncă, „de-a cui sunt”…? Nașpa e că unii cred în continuare că sunt „de-a cuiva” și că colegul venit după mine e mai „pilos”.
Am fost de-a dreptul șocată când soțul unei colege de muncă a avut un episod psihotic atât de grav încât ea, când a ajuns acasă de la muncă, a găsit tot apartamentul răscolit (abia făcuse credit și-și luase un apartament nou), totul măzgălit cu fecale și el, care stătea pe un morman de lucruri în mijlocul camerei, murdar din cap până-n picioare, tocmai le dăduse foc.
Au venit pompierii, a venit poliția….L-au internat pentru o noapte. El polițist. După povestea asta s-a întors la munca în poliție ca și cum nimic nu se întâmplase.
Colega mea a încercat să se lupte cu el, să-l convingă să-și ia pastilele zilnic. A încercat să lupte cu familia lui care nu înțelegea ce se întâmplă și tot pe ea o acuzau. A încercat să lupte cu sistemul și să-l interneze. A renunțat. Avea atunci 24 ani și el, parcă, 29.
Comentariu beton!20
Am citit 1 si-l recitesc in bucla. Nu pot dezvolta public de ce. Este adevarat, am mare experienta daaaaar si usor subiectiv. Exista si alte pareri, foarte reale de asemenea:
https://www.vice.com/ro/article/wxn4nx/internare-spital-psihiatrie-bucuresti-experienta?utm_source=vicefbrom
Restul articolelor, maine la cafea. Numai bine tuturor!