Nu prea am avut ce să vă pun aici, că nu prea am găsit nici eu ce să citesc. Dar lasă, că zilele astea cred că nu prea vă omorați voi după lectură online, nu?
- Cum ar fi fost dacă Die Hard 2 s-ar fi întâmplat la Cluj
- Lungul drum către casă
- Reguli de bune maniere la evenimente mondene si la mese private
Bună dimineața, mulțam de selecție, alea-alea. Mișto aia cu Die Hard. Bănuiesc că prețurile la chirii le-au schimbat hackerii în jos, că în sus nu mai aveau cum.
Comentariu beton!14
Da, chiar, nu mă gândisem la asta. 😁
Nu-i nimic, si-asa am 800 de pagini de Barack Obama 😜
Aideplm. :))))))
@Morrissey, tu ești soțu’? Ce cauți aici? Pune mâna și citește! 🙂 Și al meu a primit cartea in dar de la Craciunița. Eu am primit versiunea feminină M.Obama (tot de la Craciunița…din mine)
🙂 mi se pare foarte interesant cat de incredibil de diferite sunt cele 2 carti. A ei este foarte lirica, aproape de un roman. A lui Barack este un super manual de politica si socio-economie americana. Primele 400 pagini au intrat perfect. Clar il prefer pe el, dar de gustibus..
so,
1. citisem la gropy; l-ai pus că se face vorbire de hacării dio vîlcea și pretinu’ cela nu chiar alb, nespa? funny
2. da, dom’ne, lipsa meselor ad-hoc arată înstrăinarea noastră
3. cam…nepoliticoasă selectarea acestui articol date fiind vremurile dar trecem cu vederea pen’că suntem mai buni iar articolul, util;
-alo…
-da, vă rog…
-școala de bune maniere și balet?
-ei, pwla balet…
nu că voi ca să mă laud dar doamna aurelia marinescu cred că și-a permis o cafea în otopeni din drepturile de autor aferente cărților cumpărate (în vederea oferirii cadou) de către mine…
O cafea în Otopeni? 😳 Mai taie din ele, șerif.
Da’ câte ai luat, juma’ din tiraj?! 🙂
hai că mi-ați ..tut ziua…
am căutat în bibliotecă și aveți dreptate, din 7 exemplare nu putea să-și ia o cafea…(191000 lei vechi exemplarul)…
da’ cu ocazia asta am (re)constatat că-l am pe sorin lavric în bibliotecă, “Noica și Mișcarea Legionară”…uitasem
Mulțumesc pentru articole!
1. Probabil și un new-york-ez cred că ar fi putut rescrie scenariul ca să fie mai aproape de realitate. Dar e funny să se facă mișto și de Cluj, nu doar de București.
2. Eu n-am avut drumuri de-astea. Adică n-am fost plecată departe. Și nici n-am profitat de grija părinților la care să ajung și să găsesc totul gata făcut. Mi-am dorit să am casa mea și când merg la părinți, să-i răsfăț eu pe ei. Să compensez cumva toată strădania lor de a-mi oferi o copilărie fără griji și sărbători cu suflet în condițiile perioadei comuniste în care la noi era o problemă și mâncarea zilnică.
3. Dacă înveți de mic toate astea, dacă trăiești printre oameni care respectă tot timpul regulile astea, devine natural, un mod de viață.
Zi faină!
Decat atat, decat?! Vaaaaaai…
Placerea mea de duminica dimineata (pranz aproape, hai treaca de la mine) este „lista lui Vasilexu” in timp ce imi beau cafeaua. Cu cat mai lunga, cu atat mai bine. Lista.
Dar azi, pana sa fie cafeaua gata (intotdeauna la ibric, ca sa se stie), si lista era gata. Pai si eu acum ce fac?!
So-1: am ras cu lacrimi. Vezi, tot e bine ca nu era gata cafeaua
2: nu prea stiu cum era cu drumurile lungi, ca sa fac comparatia. Dar scrierea- impecabila!
3-teoretic, astea se stiu din mosi stramosi (cel putin din mosii mei. Si ai vostri, cei de aici). Practic, ar trebui (re)citite mai des de altii.
Sa vezi ce fain e cand tu respecti regulile de bune maniere intr-un restaurant si pana te intorci la masa nu mai ai farfuria cu mancare in fata. Cand i-am spus unui ospatar ce-a gresit nici n-a vrut sa auda si ca daca am lasat-o nepazita e vina mea. Am cerut sa vorbesc cu seful de tura si nici el nu stia de aceste reguli. Atunci l-am chemat pe seful mare caruia i-am aratat niste linkuri catre aceste reguli ca nici chiar el n-avea habar si, pana la urma, a inteles doar ca a zis ca nu-i de datoria lui sa-i puna angajati sa citeasca si sa le invete. Asta se intampla ca nu avem scoala specializata in asa ceva ca doar e rusine sa nu faci alte studii de elita. Ospataritul e privit cu superioritate si angajatii sunt tratati ca niste sclavi de catre majoritatea patronilor si a clientilor. Nu sunt din sange regal sau plin de mine, dar cand ajungi (foarte rar, in cazul meu) la un restaurant cu pretentii te astepti sa fii tratat ca atare.