Înainte să vă apucați de citit, voaim doar să vă spun că săptămâna asta am dat drumul la centrală. De două ori. Și e aproape iunie. Dacă nu e tot mâna lui Bill Gates și a antenelor 5G, nu știu ce să mai zic.
Acu’ luați de citiți.
- Habar n-aveți despre ce vorbiți;
- Dintr-o dată, „nu mai există virus”;
- Nu, nu satele sunt părăsite, ci românii sunt jegoși;
- Mame și tați;
Schimbare climatica?
Nu – distantare climatica!
🤣
multumim pt articole!
primul m-a atins direct: de cateva luni, de cand am copil, primesc non-stop sfaturi de la toata lumea (inclusiv babe pe strada: de ce nu are copilul caciula/fular/etc. sau cucoane care si-au trimis copiii la „mama” de la 2 luni si i-au mai luat cand erau de scoala).
al doilea pas, ca imi creste tensiunea. si e inca dimineata devreme 🙂
al treilea, perfect de acord: strabunica la 80 si ceva de ani avea curtea/casa luna, isi aducea singura apa de la o distanta considerabila, lucra gradina. era mai mare dragul sa merg la ea. a murit cand eram in liceu, lucida pana in ultima clipa.
al patrulea: il stiam, Selma scrie frumos, imi place sa o citesc.
si da, si la noi merge centrala ca in miezul iernii. e drept ca suntem la tara, aici e si mai frig.
1. Fain și corect.
2. Tipic…uman?
3. Se știeeee.
4. Frumos și adevărat.
1. Fain și incorect. Mă omoară generalizările astea.
Sor-mea are 4 copii (deja mari). Am locuit împreună (și cu mama) pe când avea 3 dintre ei. Cumnatul meu a fost mai mult timp plecat de lângă ei (pentru că cineva trebuia să trimită bani ca să aibă copiii ce mânca), așa că foarte des i-am preluat eu din îndatoriri – inclusiv partea în care am stat in spital cu unul dintre cei mici, pentru că asta era singura variantă posibilă (aș putea să vă povestesc experiența, dar e tristă).
Din toate astea, pot spune (chiar dacă sunt crezut sau nu) că am suficientă experiență într-ale copiilor – chiar dacă nu-i am pe ai mei-, încât să pot da sfaturi. Dar nu o fac, pentru că am învățat că dacă îmi văd de treaba mea o să am capul mai limpede și fără dureri.
Apropo: faceți un exercițiu de imaginație și gandiți-vă cum m-am simțit când cealaltă bunică a kinderilor, după 6 luni de stat cu ei (MARI – mâncau singuri, se îmbrăcau singuri) mi-a spus ca întâi să-mi fac copiii mei și dup-aia să vorbesc despre „parenting”…
Comentariu beton!26
Pai tu te poti numi partial parinte. Articolul este despre fluflu urile din capetele unor care nu au copii, experienta cresterii unora si totusi, dau cu sfaturile necerute.
Ai dreptate. Dar, invariabil, oamenii se uită cel puțin lung dacă mă aud vorbind tangențial despre creșterea și educația copiilor, știind că eu nu am – vorbesc în prostii, ce naiba? Exact ca bunica lor, care a ignorat detaliul ăsta…
una e un străin, chiar și cunoștință oarecare, care știe că nu ai și n-are de unde să știe că tu ai locuit și fost înlocuitor de tată pentru niște copii. cealaltă bunică, știind perfect situația, este nesimțită.
apropos de ultima frază, cea cu cealaltă bunică, am în cercul meu mai larg de cunoștințe un cuplu în care ea a fost nevoită să se întoarcă la serviciu când copilul avea câteva luni, sub 6, iar el a intrat în concediu de creștere copil. tipul făcea pt copil tot ce face o mamă, în afară de alăptat, că intrase biberonul în schemă. și era singur cu copilul ceva mai mult de 10 ore pe zi.
eh, când se duceau la părinți, ai ei sau ai lui, deși ambele seturi de părinți-bunici știau situația, mamele-bunici îl săreau din schemă când avea copilul nevoie de ceva că ”tu ești bărbat, nu știi nimic despre copiii mici”.
Comentariu beton!14
Mihai, o selecție cu adevărat “de nota 10”!
1 – Îmi aduc aminte parca ar fi fost ieri, de fostul meu coleg de birou, fost profesor de fizica la un liceu in Tarnaveni, ajuns pe o alta poziție in Brașov, necăsătorit, fără copii …dar “profesor” in lecții de educație a copiilor, pentru toți ceilalți din birou, care eram căsătoriți și aveam copii. Avea o mică problema: Duminica la prânz, trebuia sa fie prezent la părinți acasă, pentru servirea mesei! Dacă nu mergea, (venea cu noi la un grătar) trebuia sa le spună cu doua zile înainte (avea la 38- 40 de ani)!
2 – Poate cea mai buna “ radiografie” a societății actuale, citită in ultimul timp! Evitam sa avem o opinie personală, facem un slalom printre legi, alegem doar ce ne place, pentru ușurarea vieții, dar dacă nu iese cum vrem noi, alții sunt vinovați! Nota 10!
3 – Sunt plecat destul de demult din țara, dar știu de pe vremea când eram acolo, ca asta e realitatea crunta! Îmi aduc aminte prin anii 1980-85, umblând prin Banat (sate svabesti, bogate), case care erau lăsate de șvabii plecații in Germania, erau distruse efectiv in câțiva ani, de țigani/venetici veniți de te miri unde!
4 – Mama mea (tatăl decedat), este o maniaca a curățeniei, o buna bucătăreasă (întotdeauna când venim acasă ne prepara prăjitura “televizor” -preferata jumătății mele iubite, icre, și ne așteaptă cu o vișinata bestială), dar din punct de vedere al receptivitatii la chestiile noi, care o pot ajuta, e receptivă! E antenista convinsă, dar ce sa ii fac: “nu mai înveți calul bătrân sa tragă la ham”!
Păi trebuia să știi că va fi vreme de dat drumul la centrală, doar tu erai cu previziunile meteo.
Mulțam de selecție.
1. Habar-niștii care vorbesc despre copii (ei neavând copii) sunt ca ăia care spun că nu-i mare brânză cu covid-ul, o simplă gripă sezonieră. Bei un ceai și-ți trece.
2. Mor un pic când îi aud pe unii că ”nu există virus” doar pentru că ei nu cunosc pe nimeni în jur care s-a infectat. Altfel spus, n-au putut să ”atingă” virusul 🙂
3. –
4. Super articol. Așa scrie Selma, aproape mereu 🙂
Eu am dat drumul la centrala in fiecare seara. Iar saptamana care vine nu se anunta prea prietenoasa ..
Legat de art. 1 – dacă eu nu am copilul meu încă, dar citesc mult pe tema asta și știu, printre altele, că scaunul de mașină e nu doar obligatoriu prin lege, ci și foarte util și sigur, pot să zic ceva unui părinte care-și duce copilul în mașină în brate sau liber printre scaune pe principiul „așa am mers și noi și n-am murit”? Sau să-mi văd de treabă că nu-i copilul meu? Dar dacă respectivul copil mi-e rudă, am dreptul să zic ceva?
Sau dacă un copil maricel nu zice „te rog” sau „mulțumesc” pot să zic că e needucat? Sau se merge pe ideea „lasă-l că așa e el, mai timid”?
Și mai am exemple.
Se dezbate încă. Ce zici?13
Depinde ce spui. Lucruri generale (gen folosirea scaunul de maşină pentru copil) sunt ok.
Dar la partea cu needucat că nu zice mulţumesc… nu ştiu ce să spun. Asta înseamnă, indirect, că-i acuzi pe acei părinţi că nu au fost în stare să îl educe. Dar poate copilul ştie dar nu vrea să spună oricui. Poate că nu-i place de tine. Depinde de vârsta copilului, oricum.
Ideea în aceste cazuri este de a ajuta, nu de a critica, aşa cum răzbate din ceea ce ai scris.
Şi, ca să-ţi răspund clar la întrebarea ta: evident că poţi să spui tot ce ai enumerat mai sus. E dreptul tău. La fel cum şi replica părinţilor de a-ţi vedea de treaba ta este dreptul lor. Şi probabil că vor limita timpul petrecut cu tine. Dar asta poate fi un avantaj – o să ai timp să faci proprii copiii şi îţi vei folosi atunci toate aceste cunoştinţe care se iroseau. 🙂
Comentariu beton!32
@solandi- ar fi intr-adevar o dovada de mare intelepciune sa i se raspunda (Roxanei sau oricui) „vezi-ti de treaba ta”. In acel moment, copilul devine brusc f educat!
Lasand ironia la o parte, aici nu e vorba de a indeparta din jurul meu persoane care imi sesizeaza niste probleme pe care, firesc, subiectiv fiind ca orice parinte, nu le vad asa. Decat sa ma consider criticata sau atacata mai bine ma gandesc ca imi sabotez propriul copil neluand in seama niste semnale de alarma (Eu am fost f deschisa intotdeauna la acest tip de atentionari. Din fericire, au fost f rare).
My point only…
@Solandi -intr-adevar, e o dovada de mare intelepciune daca cineva aflat in situatia asta i-ar raspunde Roxanei (sau oricui) „vezi-ti de treaba ta”. Asta face instant copilul un model de buna crestere!
Lasand insa gluma la o parte, mi se pare f putin (spre deloc) constructiv sa ma consider criticata sau atacata cand cineva din afara, deci automat mult mai obiectiv decat mine (e firesc sa fim subiectivi cu copiii nostri! Ar fi aiurea sa nu fie asa) imi atrage atentia. Prefer sa ma gandesc pe cat de realist reusesc daca nu cumva asa e, decat sa imi sabotez propriul copil inchizand ochii la un comportament care pe viitor ii poate dauna mult.
Eu am fost intotdeauna atenta la astfel de semnale, din fericire rar a fost cazul.
@Cristina, eu am răspuns punctual la ce a scris Rox mai sus. Poţi reciti şi să sesizezi tonul care răzbate de acolo. Depinde cum ţi se atrage atenţia, de către cine, în ce context, etc.
Ia răspunsul cu totul, nu pe bucăţele, scos din context şi generalizat.
@Solandi -e adevarat, tonul face muzica. Ideea insa tot aia e- chiar daca nu imi convine, trebuie nu musai sa accept, dar macar sa ma gandesc daca nu cumva exista un sambure de adevar intr-o observatie care chiar daca nu imi convine, poate fi benefica pt viitorul copilului meu. Si sa ma aplec un pic asupra problemei, cu calm si ratiune, asta dupa ce imi trec nervii 😁
L.E. Chiar sunt f curioasa de ce 6 manute rosii la comment-ul de mai sus 😁. E asa grav ce am spus? I-as ruga pe cei deranjati sa imi spuna cu ce anume nu sunt de acord, asta daca au argumente rationale. Thx!
@Cristina, perfect de acord să analizăm la rece aceste situaţii şi să extragem din ele ceva folositor, atunci când există. Dar asta e partea a doua, când ajungem la ‘calm şi raţiune’. 😁
Prima parte (şi cea din discuţia de mai sus) este dată de momentul brut şi uneori necizelat sau deplasat al altor oameni. Iar atitudinile noastre de răspuns diferă în funcţie de natura intervenţiei. Pentru că şi acele intervenţii pot fi supuse criticii obiective şi să iasă rău pe minus. Deci cel care ne atrage atenţia devine la rândul lui un om care nu se comportă adecvat. Gen – vede paiul din ochii copilului nostru (sau ai noștri, părinţii care nu l-ar fi educat) şi nu bârna din ochii lui -.
Cât despre mânuţele roşii, eu am încetat demult să mă mai întreb de ce. Iar când am ceva de spus, fie că e vorba de un consens sau nu, prefer să scriu, nu să apăs pe thumb.
@Solandi
F frumos punctat!
Vorbesc insa prin prisma lui Stan Patitu’ 🤦♀️
Sunt deseori pusa in situatii aiurea (prin natura jobului), situatii care deja m-au alergizat, cu copii needucati/educati prost si cu mame care imi spun „scuze, asa e el, nu prea asculta, dar eu l-am facut ca sa fie fericit si sa faca intotdeauna ce vrea” WTF?!
De asemenea nu pot sa nu imi amintesc de un coleg de primara de-al fiicei mele, un copil cu grave tare comportamentale, dar mai ales de educatie, a carui mama ti-o reteza f scurt „vezi-ti de treaba ta, stiu eu ce e mai bine pt copilul meu”. Si crede-ma, erau cat se poate de finute aluziile si intotdeauna motivate. Well, dupa cativa ani de terorizat colegii („el n-a facut nimic, a fost provocat!”), cand s-a petrecut ceva chiar grav, au fost obligati si mama, si copilul sa faca terapie pt a evita un proces si exmatricularea.
Acest gen de comportament este cel pe care eu il condamn-din dorinta de a-ti proteja copilul si de a fi de partea lui, ajungi practic sa ii sabotezi viitorul.
@Solandi – nu aș spune niciodată unei mame despre copilul ei că e needucat. Cel mult l-aș întreba pe copil direct „cum spui?” dacă mi-ar cere sau dacă i-aș da ceva și doar dacă mi-ar fi destul de apropiat încât să îmi permit. Dar în cazuri de genul m-aș aștepta ca părintele să fie cel care îl îndeamnă pe copil, înaintea mea, să folosească „te rog” și „mulțumesc”.
Faza cu scaunul de mașină am spus-o o dată și gata, m-am lămurit că n-are rost 🙂
Dar ca idee, nu poți să nu remarci că un copil e prost crescut, chiar dacă nu ai unul, la fel cum poți să constați că o mâncare e rea fără să fii bucătar. Nu știu dacă nu cumva chiar Mihai a zis la un moment dat chestia asta pe aici și mi-a plăcut, de aceea am reținut-o.
@Cristina – mi se pare o reacție normală și rațională ca dacă cineva îți spune ceva despre copil măcar să stai o secundă să te gândești dacă nu o fi un sâmbure de adevăr acolo, înainte să sari că „tu n-ai copil, nu te băga”. Poate că nu e nimic, dar dacă e?
@Cristina, mulţumesc pentru informaţiile suplimentare. Acum e uşor să înţeleg de ce te-a iritat primul meu comentariu. A fost din cauza cuvintelor ‘să-şi vadă de treaba ei’. Şi înţeleg perfect de ce ai reacţionat aşa, citind situaţia detaliată în ultima ta relatare.
Evident, nu despre aşa situaţii vorbeam eu atunci, ci despre cele când chiar oamenii e cazul să îşi vadă de treaba lor. Dar am lămurit deja asta, nu mai reiau.
@Rox, evident că putem avea o părere despre cum se comportă unii copiii şi fără să avem copiii. Pentru că există nişte norme de comportament în societate pe care îi învăţăm de mici, altfel când s-ar face mari ar fi un haos şi am ajunge să ne scoatem ochii unii altora. Apoi, fiecare la rândul lui a fost copil şi ştie cam cum e viaţa de copil. Problema se complică însă când vine vorba de a educa un copil, de a-i înţelege psihologia şi unele reacţii nepotrivite la care nu te aşteptai, etc. Pentru că nu e un roboţel să nu iasă din cuvântul părinţilor. Ceea ce vreau să spun este că depinde foarte mult de situaţia în care reacţionăm privitor la comportamentul altcuiva. Iar din ceea ce ai scris mai sus răzbătea un ton de iritare declanşat de eşecurile unor admonestări sau de insistenţa cu care ţineai morţiş să atragi atenţia altora, din perspectiva ta – o persoană care spui că a citit multe cărţi de parenting dar încă nu ai unul. Şi recunosc că am avut o senzaţie neplăcută când am terminat ceea ce ai scris. Se pare însă că m-am înşelat şi abordarea ta nu este cu mănuşi de box, ci cu unele fine. 🙂
@Solandi, așa e, probabil că am avut un ton iritat tocmai pentru că aveam în minte un caz apropriat care, deși nu e copilul meu, e un copil care mi-e drag și îmi pare rău că părinții nu-i oferă mai mult la nivel afectiv (mai multă căldură, îmbrățisări, timp petrecut direct cu copilul, activități educative), cât și educație de bază, maniere etc. și nu pot să zic nimic tocmai pentru că nu-i al meu și eu nu sunt în casa aia 24/7 ca să mă bag în treaba oamenilor. Exact cum ai spus, toți am fost copii la un moment dat și cu cât creștem și facem un pic de introspecție, ne putem da seama ce-a fost bine și ce-a fost rău din cum au procedat părinții cu noi. Tot de acolo știm aproximativ ce-ar fi de așteptat să facă și ce nu în funcție de vârstă, că toți am crescut cu alți copii de vârste apropiate. Și tocmai din perspectiva asta mă irită conceptul ăsta pe care îl adoptă mulți părinți în care dacă n-ai copil, n-ai ce comenta. N-oi fi având copil încă, dar am fost copil și am destule amintiri de atunci cât să-mi pot da cât de cât cu părerea. Deși de obicei nu-mi dau.
Foarte misto selectia de astazi 👏🏻
1 – eu de asta nu comentez nimic de copii, că n’am și nici n’o să am
Eu nu fac copii pentru că n’am găsit nicio femeie cu care să fac copii și nici n’am bani să le ofer o viață frumoasă
2 – Un text lung și greoi, un fel de șaorma cu de toate
Nu mi’a plăcut și repet e greu de înțeles
3 – no comment (știți părerea mea umilă și cinstită)
4 – Bătrânețea – boală grea, părinții mei au și ei probleme cu auzu și cu reumatismu
Vă doresc o zi frumoasă și călduroasă!
O zi frumoasă şi ţie, Toni.
Mi-a plăcut ce ai scris astăzi. Denotă înţelepciune.
Comentariu beton!25
Mulțumesc @solandi 🙂
1- hm…nu cred ca e musai sa am copii ca sa imi dau seama cand un copil e needucat sau nu, ori ca parintii au facut greseli (mari sau mici) in cresterea lor. Si da, daca ma afecteaza pe mine aceste greseli, am dreptul la o opinie.
Oricum, articolul e scris intr-un registru too emotional for me.
P. S. Am copil. Si nu orice copil, ci unul f educat. Cu care pot merge relaxata oriunde.
Am depasit cu el probleme de sanatate cum un parinte normal si sanatos nu isi poate imagina. Deci, ma calific sa-mi dau cu parerea 😁
2-il citisem, bun tare
3-…nu comentez, nu sunt direct in tema.
4- love Selma!! Dupa Mihai Vasilescu, pai se poate altfel?!
1- hm…nu cred ca e musai sa am copii ca sa imi dau seama cand un copil e needucat sau nu, ori ca parintii au facut greseli (mari sau mici) in cresterea lor. Si da, daca ma afecteaza pe mine aceste greseli, am dreptul la o opinie.
Oricum, articolul e scris intr-un registru too emotional for me.
P. S. Am copil. Si nu orice copil, ci unul f educat. Cu care pot merge relaxata oriunde.
Am depasit cu el probleme de sanatate cum un parinte normal si sanatos nu isi poate imagina (nu dureri de masele, colici sau “februta”. Ci life or death issues). Deci, ma calific sa-mi dau cu parerea 😁
2-il citisem, bun tare
3-…nu comentez, nu sunt direct in tema.
4- love Selma!! Dupa Mihai Vasilescu, pai se poate altfel?!
Super selecţia! Mi-a mers direct la suflet. Atât de mult că aproape te pot ierta pentru orice prognoză greșită. Aproape.
1. Cand am citit, m-a dus gandul la unchii/matusile cu sau fara copii care, cand vin in vizita, au placerea sadica de a-l invata pe cel mic sa injure. Si care, cand il aud injurand birjareste, se minuneaza cat e el de destept!
Sau, cand copilul vine, inevitabil, din comunitate, cu un vocabular mai colorat, tzatzaie indignati ca „vai, ce urat vorbeste copilul tau; nu l-ai invatat ca nu-i frumos?”
Articolul despre copii: nu am, desi as fi vrut, nu imi dau cu parerea neintrebata, nici cand mai dau peste unii insuportabili – cred ca aici nu sunt dubii, oricine cunoaste un exemplu, de prin metrou, sali de asteptare etc. Ma irita insa teribil modul depreciativ in care autorul se refera la animale, potai etc… ce treaba are una cu alta ? Nu cred ca da nimeni nimanui sfaturi la modul „iti educi prost copilul, eu nu asa am facut cu bichonul meu”… e o mare tampenie…
Comentariu beton!13
am si caine, am si pesti de acvariu, am avut si pisică, am proprietatea termenilor și nu e depreciativ, dimpotrivă, cainele e un antrenament foarte bun pt copil, de exemplu
eu sunt de acord cu tine, insa in articol mi s-a parut depreciativ. si eu am si am avut multe animale, am multi prieteni care cresc copii impreuna cu catei si pisici, nu se exclud unii pe altii, ba chiar in multe cazuri cresc frumos impreuna. m-a deranjat tonul articolului, dar poate sunt eu prea sensibila 🙂
1.
Oarecum adevărat. Înainte de a avea copii nu-i înțelegeam pe părinții care se uitau liniștiti la progeniturile care se dădeau cu fundul de pământ.
2.-
3.Exista și bătrâni care au garduri vechi. Pentru ca nu mai au nici putere, nici curaj sa le repare. Pe mine lipsa asta a lor(de curaj și de putere) ma sperie.
Asta nu ii face puturoși sau cum au mai fost descriși prin articol.
4. M- a impresionat până la lacrimi asemănarea părinților din articol cu părinții mei.
Numai despre articolul ala cu habar n-aveti vreau sa scriu, ca mi-a urcat tensiunea, desi eu sunt hipotensiva.
Asta este exact atitudinea parintilor care cred ca reproducerea i-a transformat in zei. Zei care stau superior plictisiti pe tronul lor de lego si piure de fructe si se uita condescendent la pulimea fara copii.
Mama dracului! N-am copii, dar am fost copil. Stiu cum e sa se poarte parintii cu drag, intelegere si blandete cu copilul. Stiu si cum e sa fii de partea gresita a unei serii de palme. Stiu prin ce probleme trece un copil care creste intr-o familie obisnuita.
Stiu ca pruncul e om, cu aceleasi nevoi de dragoste, intelegere, compasiune si apropiere.
Si apoi vine aia ca sa ne tinem gura daca n-am avut vreodata copilul bolnav.
Hai, ridicati mana cei care n-au murit de cateva ori asteptand pe culoarul sectiei sa iasa zeul din cabinet. Cei care nu i-ati vazut pe ai vostri plini de tuburi la Reanimare. Cei care n-ati umblat dupa hartia de la primarie care-ti trebuie la biserica.
Ma sufoca aroganta asta a unor parinti, care se cred miezul din dodoasca lumii.
N-o sa-mi dau cu parerea despre subtilitati de cresterea copilului. Dar fii sigur/a c-o sa ma bag daca vad ca-ti bruschezi copilul pe strada.
Si culmea insultei e ca pomeneste de pisici. Asta-i impardonabil.:)
1. Habarnam!
2. Mdea
3. Mdea. Am un gard care ar trebui reparat. O sa ii vină și vremea lui.
4. Gagica asta scrie mișto! Mi place!
Pentru 3, gen ”am un gard de reperat, știu de el, unui bărbat nu tre’ să i se amintească la fiecare 6 luni, că știe și el ce are de făcut”?! 🙂