4,383 cititori

Cherchez la femme!

Prin anul trei de facultate mă puturoșisem în așa hal că nu mai călcam prin clădirea A.S.E.-ului decât dacă-mi aduceam aminte. Prost e că nu prea-mi aduceam. Mă rog, într-una din zilele când mă milostivisem să trec totuși pe la școală, ca să nu mă dea ăia dispărut nu de alta, am ajuns un pic mai devreme și o lălăiam, fără pic de entuziasm, pe hol.

Până la urmă s-a milostivit al de sus și s-a făcut pauză, moment în care o mare de oameni a început să se reverse de peste tot. Majoritatea aparținătoare ale sexului frumos, având în vedere că ne aflăm în clădirea ASE-ului cu bilă. Şi cum stăteam eu așa și rumegam dacă mai am timp de o țigară, în fața mea se proptește un puştiulache. Se uită la mine, se uită un pic dezorientat în jur, apoi îşi ia inima în dinţi și întreabă:

-Auzi, nu te supăra, știi cumva unde o găsesc pe Simona?

Mă uit și eu la el. Mă mai uit o dată. Nu-mi era clar dacă mă ia la mișto sau nu. Părea că nu. Fața lui imberbă exprima din plin nevinovăția sincerității. Așa că îmi propun să-l iau cu duhul blândeții:

-Frate, zic, tu te uiți așa puțin în jurul tău?

Și fac un semn larg cu mâna spre zecile (poate sutele) de fete, femei, domnișoare și doamne care intrau în raza noastră vizuală la o simplă privire superficială.

Se mai uită ăla o dată împrejur dezorientat. Pe urmă dă din cap în semn că mi-a înţeles durerea și reformulează:

-Da, scuză-mă, ai dreptate! Fii atent, Simona e una cu niște țâțe mari, mari de tot.

Și în timp ce rostea asta, cu mâinile desena destul de expresiv dimensiunile unui bust impresionant.

-Păi de ce nu zici, bă, așa? Simona e la sala de-acolo. A două ușă, după hidrant.

Mai are rost să va explic că pe absolut oricine ar fi întrebat (bineînţeles după ce dădea detaliul cu pricina) ar fi primit același răspuns exact? Simona era… hmm, cum să vă spun… era “monstruos” de mare.

mihai_vasilescu-tate