La o consultare fugară a wikipedia o să afli că doamna Andreea Paul Vass este „prim-vicepreşedintele PNL, deputat în Parlamentul României (2012–2016), doctor în economie, lector universitar la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, după o carieră de cercetător la Institutul de Economie Naţională al Academiei Române (2001-2008)”.

Femeia, aşa emancipată, progresistă şi libertină cum se prezintă ea în zilele noastre, rămâne totuşi la fel de naivă în continuare. Dacă nu mă credeţi, daţi un search pe google după „sex de la prima întâlnire”, ca să vedeţi cum stau lucrurile. Şi asta deşi la primele întâlniri toate sunt în stare de alarmă, cu […]

L.E. Tocmai am tras la sorţi. Câştigătorii celor două invitaţii duble sunt: Tone Cristina şi Ionut. Dar Ionut a spus că-i donează invitaţia lui Preda Alexandru (da, ştiu, aţi fost doi „Ionuţ” participanţi, a ieşit cel care şi-a scris numele cu majusculă). Aşadar, Cristina Tone şi Alexandru Preda, vă aştept cu câte un mail la […]

Citeam articolul ăsta al Corinei şi mi s-a ridicat părul pe mâini. Am văzut şi eu videoul cu cretinii care torturau biata căţeluşă şi am simţit aceeaşi senzaţie de ură, plus beculeţul roşu care mi s-a aprins în creier. Apoi mi-am amintit de o fază trăită acum nişte ani buni. Eram cu Billy, câinele meu, […]